luni, 29 noiembrie 2010

excursie la interior

Apai daca ploua, intram inauntru.
Asta-i tot din ciclul, pesteri (nota pentru speolog - nu te crispa ca le bag in aceeasi categorie, ca din pacate multe din ele si sunt - mai ales alea devastate), mine, buncare, grote, santuri, gropi, canale, tuneluri, darapanaturi, toate au farmecul lor (chiar daca in sens diferit)
Cu alte cuvinte turism boschetaresc.
Intrarea poti spune ca e tainuita.
Dar sunt locuri in care cand eram mici bantuiam.
Acum, nu doar ca sa ne aducem aminte de copilarie, dar si pentru ca altundeva nu prea putem mere (ploua si nici timp suficient nu aveam), numa bine s-a nimerit.
Pe tavan, stalactite .

Galerii , tencutite frumos.
Gratarul de jos l-au furat romanii, ca era din fier. Se pare ca sunt mai multi care stiu de buncarele astea.Nu-ti arat pozele unde e spart betonul si scos gratarul, ca nu-mi plac.
Gauri de ventilatie.
Aici au fost portile alea groase. Ma si sa vezi ce balamale aveau.
Acolo poti sa vezi ca aveau tras si curent electric.
Cum ziceam, au mai trecut si altii paici, ... si au lasat si seamanatura.
Recomnadare - nu mai mazgali, zgaria, afuma, distruge peretii pesterilor, cladiurilor parasite, buncare, tuneluri, etc. Ca nu ai absolut nici un folos din treaba asta, ci din contra.
Se bifurca de vreo 4 ori si da in tot felul de incaperi de dimensiuni standardizate.
Locuitorii - acum doar un liliac si cativa paianjeni. Probabil sezonier cainii, uneori chair si oameni.
Prin fisura radacini indraznete coboara dupa apa.
Afara ploua in continuare, poate un pic mai tare doar.
De la distanta inca poti zari cei doi pini, cei mai asprii pe zona asta.
Pe valea Starnicului, trecem pe langa canton.
Si daca tot trecem, am zis sa ne si invitam un pic inauntru. Mai ales ca poarta e larg deschisa, ... sau nu e deloc.
De cum intram, pe stanga e grajdul. imi aduc aminte ca mai demult, cu ani in urma erau cai aici.
Acum insa, doar un caine ce pare ca s-a pus un pic sa se odihneasca.
Dar si el ca si cantonul nu pare prea in forma.
Intrand pe usa deschisa, am evitat sa-ti arat parchetul umflat de apa ce se scurge libera printre tiglele sparte de oameni fara minte.
Intram in cea mai primitoare incapere.
Pe veranda sunt toate electrocasnicele si aparatura.
In frigider nimic proaspat.
Iesim un pic sa vedem podul.

S-ar fi mentinut mult mai bine casoia, daca cineva nu ar fi distrus o gramada de tigle .
Lada din lemn ca si scaunele si inca cateva lucruri au fost facute aici de cei ce locuiau la canton (cel putin asa imi da impresia).
Intram pe usile alea , pe rand.
La una gasim un atelier de mecanic, intretinere si reparatii dacii, tractoare.
In cealalta incapere, casute pentru pasarele, care probabil nu vor mai fi niciodata montate.
Vechi custi de iepuri, cotet de gaini, butoaie din lemn, etc.
Chiar si o semicursa.

Afara un foisor, care si el e mai depreciat decat ar trebui sa fie la varsta lui. Si ala e un pic vandalizat.
Plecam mai departe, parasind cantonul
Numa putin de tot mai sus pe vale, dam ce ceea ce a fost nu de mult gater.
Din start marait si vreo 4 caini ies in goana pe poatra.
Raman inauntru in sala imensa doar doi pui cu coada intre picioare, dar cine are treaba lor, ... noi suntem turisti, avem mancare in traista.
O plimbare cu "vagonasul" in deschidere.
Aici, unde o data a fost cine scrie pe usa, acum se inghesuia intre birou si perete unul din cei doi catelandrii de care ziceam.
Motoare, angrenaje, fierotanii.
In alta incapere se afla piesele de rezerva.
La subsol, motorul al mare, care misca toata magaoia.
Transmisii prin curea.
Si printre fierotanii si intuneric, si cativa fluturi pe tavan, dar nu de oricare, ci dinastia frumosi.
Asa ca daca astea au ramas in paragina, am zis ca-i bine sa le vedem si noi, mai ales ca-s la noi in padure.
Adaug si zic, ca daca cei ce trec (oricare din voi, noi), ne-am uita doar si n-am distruge si fura, ar fi cu mult mai bine.
Nu am pus nicicare din noi mana cand s-au construit toate astea, asa ca ar fi bine sa nici nu ne amestecam in a le distruge, descompleta si mai sti tu ce pacolo.
Oricum, important e ca ne-am simtit iar ca si cand eram mici, si cotrobaiam prin drapanaturi, uzine, cladiri, vechi vile, chiar mai bine de atat, ca astea-s si in padure.

luni, 22 noiembrie 2010

lingura din cutit

De fapt este din lemn, dar e obtinuta cu ajutorul cutitului.
Am gasit un mesteacan vechi, uscat, dar stabil.
Am zis ca merge o lingura.
Are culoarea mai inchisa decat majoritatea lingurilor de mesteacan pe care le-ai vazut.
Mai ales la mesteacanul argintiu consider ca ii sta foarte bine cu un pic de coaja.
Lingura e de marime medie si e mai deschisa (nu-i o lingura adanca).
Are forma asimetrica si sta foarte bine in mana dreapta.
E bine finisata,iar combinatia de nuante o fac cu totul deosebita de oricare alta lingura din aceeasi esenta.

duminică, 21 noiembrie 2010

acasa la tine, la noi

Verdele a ajuns o raritate in perioada asta a anului .
Avantajul in sezonul asta este ca vezi foarte departe si auzi tot ce misca.
Dezavantajul e ca si tu esti la fel de usor perceput de celelalte vietuitoare.
Am iesi la noi pe deal.
La jumate de ora dupa ce-am iesit din casa deja ocolim doline, urcam dealuri, sarim peste balti si calcam pe covor bogat de frunze vestede.
Is aici niste gropane, ...
Apoi alte treburi faine is si gaurile astea interesante.
Pe dealurile astea gasesti de la pesteri la buncare , vechi galerii miniere si vizuine de tot felul.
In toate tre sa intrii, sa vezi care-i treaba.
No, amu nu stiu daca trebuie, dar eu intru.
Si Vali la fel.
Iar inauntru paianjenii si liliecii par sa fi revendicat spatiul.
Mai sunt si ceva urme de mamifere mai mari si de culcus mai vechi.

Ma bucur tare mult de padurile de amestec. Consider ca sunt paduri adevarate si sunt cu mult mai bogate decat plantatiile cu una doua specii de arbori.
Si denivelarile terenului imi plac tare mult.
Dealuri pe care poti alerga, te poti da cu bicicleta, poti sa te plimbi, sa adimiri natura, pasarile, sa asculti vantul, sa te bucuri de fauna, sa meditezi, sa iti aduni gandurile, sa spui o rugaciune, ce vrei tu poti face (fiecare in functie de ce doreste, ce simte si cat il duce capul).


Imi place ca nu-s paduri "perfecte" in sensul in care vezi in unele tari - dupa "standardele europene " . Nu-s paduri perfecte cu arbori in linie si nici pe jos nu-i curat ca-n farmacie.
E plin de busteni cazuti.
Altii se usuca din "picioare". Si foarte bine, ca asa mai scoate si ciocanitoarea cate-o larva doua.
Si stai sa vezi rama cu ce ochi m-a privit cand i-am luat perna (bolovanul), ...
Na ho domnisoara, ca-l pun la loc, de unde sa stiu ca dormi la ora asta.
Plimbare de duminica , inseamna ca intotdeauna si un mic picnic.
Asa ca pregatim cele de trebuinta.
Ia uite-l, lemnul rupt in lung, din care a iesit un jgheab numa bun pentru paraul ala de jos.
Vezi ?
Asta iti directioneaza apa foarte bine in bidon sau ceainic.
Ti-am pus sa vezi cum aprinzi focul cu o mana de uscaturi proaspat culese. Un pic de exercitiu si vei putea aprinde cu singura scanteie. Asta-i avantajul toamna, ca ai multe uscaturi.
In asteptarea ceaiului mai povestim, mai mesterim.
Nu-i vreo munca sa-ti faci un pic de confort.
Eu zic ca nu-i bun stai direct pe jos, fie ca-i ud , fie ca-i rece ori pur si simplu incomod.
Uite, o bucata dintr-un trunchi de cires, pusa pe doua pietre face toata treaba.
Si daca verdele e rar, albastrule e suficient.
Parca mai mult ca vara ma uit in sus.
Pinul insa nu este niciodata afectat de schimbarea anotimpurilor, ii sef paici.
Sunt multe alte locuri faine , insa astea sunt la un "pas".
Asa ca nu ignor ci caut sa savurez fiecare felie din acest tort ce se numeste timp liber.
Sunt multe moduri de raportare la lucrurile din jur. Acum n-am sa sugerez nimic, fiecare se raporteaza cum doreste si cum intelege.
Poate in zona ta ai locuri mai faine, dar nu ti-ai facut vreme sa le vizitezi, pacat, ai pierdut la faza asta.
Nu pierde si in continuare.
Iar tu, daca ai zone mai putin "spectaculoase", nu-i bai. Cauta sa te bucuri de ce ai si foloseste fiecare element la maxim. Invata si conoaste tot ce misca pacolo.