vineri, 31 decembrie 2010

Un gand de multumire si inca ceva

Multumesc lui Dumnezeu pentru anul ce a trecut si toate clipele traite, locurile frumoase pe care le-am vazut, oamenii minunati pe care i-am intalnit si cei alaturi de care am calatorit (in realitate si in gand).
Viata intreaga este o calatorie, una spre vesnicie.
Calatorie din care nu vor lipsi niciodata veselia, caldura, tristetea, speranta ,confuzia, ambitia, oboseala, si multe alte "condimente" ce fac din ea o "mancare" ce merita gustata.
Fiecare "popas" il putem folosi pentru a ne uita mai bine pe "harta", pentru a ne putea orienta corect.
Desi destinatia este cam aceeasi si poarta este una, totusi partener in lungul drum gasesti cu greu.
Pe mici portiuni insa multi se alatura si multora li te alaturi.
Umblii si cand stai, iar distanta se masoara in minute, ore, zile si chiar ani.
Trecutul nu mai este, doar urma care a lasat-o, prin lucrurile si invatarurile care s-au sedimentat.
Prezentul e acum si nu poate fi descris, ca pana ce apuc sa inchei fraza deja e trecut.
Viitorul e un mister ce nu merita stiut dinainte macar si doar pentru faptul ca am distruge efectul surprizei.
M-am simtit onorat ca am putut sa stau in preajma oamenilor, batrani a caror expresie sugera intelepciunea, copii cu inocenta absoluta , prietenii ce inspirau caldura si siguranta, parintii ce manifesta dragostea si grija.
Unii din ei au ajuns deja, altii sunt pe drum poate in fata noastra.
In anul care vine,mi-as dori ... dar mai bine ma abtin sa-mi doresc, ca nu cumva sa doresc ceva mai putin decat are sa se intample.
In schimb tie iti doresc sa te bucuri mai mult de ceea ce ai primit, sa fi sanatos si sa ai o calatorie cat mai placuta.
Nu stiu daca multi ani isi doreste fiecare, dar sigur fiecare isi doreste cat mai multi ani fericiti alaturi de cei dragi.
Iar cei dragi sunt cei pe care-i indragesti, de unde deduc - cu cat vei indragi pe mai multi, cu atat mai fericit vei fi.
Si cine stie, poate macar si pe acele mici portiuni vom avea vreodata drum comun, poate chiar la padure.

Sami

Sami este denumirea pe care o poarta bastinasii din partile nordice a Norvegiei, Suediei, Finlandei si o parte a Rusiei.
La o lama Kankaanpaa Sami i-am facut un maner care cred ca i se poriveste.
Lama este din otel carbon, ce are o lungime de vreo 10,5 cm.
Lemnul l-am pregatit cu cateva luni in urma. Este cires bine uscat si ales cu grija.
Lemnul inchis la culoare e o felie de meranti, iar cornul de cerb completeaza si innobileaza.
Piele subtire am adaugat ca sa fie asa cum trebuie.
Sa fi linistit, ca n-ai sa-l mai vezi si-n alte parti.
Nu este un model de cutit copiat.
L-am gandit o vreme apoi m-am apucat de el.
Evident ca asemanarile exista, altfel ar fi iesit nicovala, nu puukko.
Teaca din piele de ren merge la fix. (piele care a venit o data cu lama)
E rigida, de coloare maro si asigura bine cutitul, iar la centura se aseaza frumos.
Ca si celelalte si la asta lama traverseaza intreg manerul.
Ti-am pus sa mai vezi cate ceva detalii.
Sta excelent in mana. Iti umple bine palma.
Este un cutit robust, gata de scos in teren.
Ti-am pus sa vezi cutitul si pe partea cealalta si spatele tecii .
Iar asa la modul general, este aberant sa afirmi ca daca nu faci si lama, de fapt nu faci cutitul.
Este ca si cum as afirma ca mama nu face cozonac doar pentru ca ea nu face singura si faina.
Dar vezi tu, mama face cozonaci chiar daca faina o cumpara.
Si ii face chiar gustosi.
Daca nu crezi, te invit la un ceai la padure si cateva felii sa te convingi. Iar daca crezi, invitatia oricum e valabila.
Nu mai detaliez, ca daca vrei intelegi, daca nu, orice alt argument e inutil.
In privinta lamelor scandinave nu-i usor sa le faci cum le fac ei (nu neaparat ca-i vreun material cu totul deosibit sau o forma extrem de complicata, materialul este bun, iar forma relativ simpla, ... dar mai mult aparent, ca am vazut destule replici esuate ale lamelor scandinave) si chiar daca ai reusi oricum n-ai face decat o copie. In vreme ce acestea sunt piesele originale.
Insa diferenta intre o improvizatie si un cutit bun consta in modul in care le inchegi.
La gata fie ai in mana ceva ce-ti doreai de multa vreme, fie ai ceva ce poate fi folosit ... chiar si asa cum ii.
Daca vezi in asta un cutit bun si daca crezi ca e pentru tine da-mi de stire.
Restul detaliilor ti le voi scrie separat.
Ma gandesc sa ies un pic la padure, mi s-a cam facut dor.

sâmbătă, 25 decembrie 2010

ne place diversitatea

Gasesc ca-i extraordinar sa traiesti in clima temperata.
Desi stiu ca foarte multi din noi se deprima usor. Ajunge sa lipseasca soarele cateva zile , sa fie un pic umed si racoare si parca nimic nu mai merge bine.
Dar gandeste-te ca in fiecare din cele patru sferturi padurea, natura apare complet diferita.
Desi aici in imagini, poate sa semene, treburile se intampla intr-un mod repetitiv dar totusi diferit de la un an la altul.
Nu exista doua ierni la fel, exact cum nu exista doua veri la fel.
Toate anotimpurile sunt suficient de lungi incat sa poti gusta din plin pe fiecare din ele.
Nu vreau sa para ca ma arunc rapid la afirmatii, insa sa sti ca daca ai vreun anotimp care iti displace, problema e la tine. Deoarece nu te-ai informat suficient. Nu exista perioada din an in care sa nu ai ce face, ce vedea.
Chiar si perioada de tranzitie intre anotimpuri este o treaba excelenta. Sa stai sa observi numa cum se intampla.
Exact cum flora si fauna se pregatesc de aceasta schimbare, tot asa si noi ar trebui.
Stiu ca departati de natura si chiar de Dumnezeu, traim intr-o amorteala a simturilor.
Traim , dar parca nu destul. Umblam intr-un mediu difuz si ne cream "necesitati" si dorinte ce greu pot fi indeplinite si care o data implinite aduc satisfactii infime.
Iti doresti ceva si iei un credit. Nu apuci sa te bucuri de acel ceva, ca te copleste grija datoriilor. Acum esti legat, daca iti pierzi serviciul esti mancat. E frumos asa ? Lunga bucuria, ...
Nu-i lucru nou ca o pofta o data implinita, naste alte doua-trei.
Incercam sa inlocuim lucrurile curate, frumoase, profunde, cu surogate. Iar mai apoi ne miram ca rezultatele sunt mult sub cele asteptate. (n-am sa-ti dau exemple ca-s patit cu tine, stiu ca in loc sa intelegi ce-ti zic, vi cu argumente fara nici o legatura cu subiectul)
Sti cum suntem noi ?
Intai ne dorim sa imbunatatim ceva. Apoi parcurgem lungul drum al optimizarii. Muncim mult sa obtinem un asa zis confort, iar apoi devenim dependenti de el chiar daca am procedat gresit. Si nu stiu de ce, dar pentru multi din noi nu mai e cale de intoarcere.
Lucrezi ani de zile sa-ti iei masina, iar dupa ce ti-ai luat-o, nu mai mergi nici 100m fara ea. Apoi te imbolnavesti de stres, inveti injuraturi noi, te miri ca-ti creste burta. Iti iese din minte conceptul de mijloace de transport in comun, desi iesi cu mult mai scump cu masina (daca pleci singur).
Ai vrea sa mananci o prajitura de casa, insa parca ti-e mai usor sa cumperi semipreparate decat sa framanti aluatul.
Vezi, usorul e ceva relativ. E usor de obtinut, insa si satisfactia e pe masura, ... de mica.
Una-i supa la plic si alta-i supa de gaina de casa.
Stiu multi, care imi zic , ca ar vrea sa vada, sa umble si ei pe acolo. Insa cand le prezint si detaliile, cand afla ca tre sa umble cateva zile, sa-si care echipamentul in frig si umezeala, ...
Cand afla ca tre sa-si faca nevoile intr-un loc neincalzit si neamenajat, sa urce mult pana ajunge sus, parca dorinta se mai diminueaza.
Amu, daca iara sari si zici ma asta-i cam narod cu alea ale lui. Pai ce-ai vrea domle sa ne intoarcem iar la sapa de lemn ?
Nu, nu asta am zis. Asta ai inteles tu.
Eu ziceam doar ca trebuie sa ne obisnuim sa introducem in viata noastra si acele lucruri, care au fost scoase si fara de care doar ne inselam ca putem trai bine.
Oserv in jur un mediu in care comunicarea este extrem de facila, comparativ cu deceniile trecute, dar in care tot mai greu suntem in stare sa comunicam gura la gura, om cu om. Devenim tot mai inhibati si mai frustrati .
Uite, acum in zilele astea gasim alimentele la magazinul din colt sau poate il ai chiar la tine in bloc.
Gasim usor de tot ce avem nevoie si chiar muncim mai putin pentru ele decat o faceau cei dinaintea noastra. Diversitatea e foarte mare. Insa nu stiu de ce, dar suntem tot mai putin si mai rar multumiti.
Nu-i vorba de mancare, stiu, insa am preferat sa folosesc acest exemplu pentru ca include pe toata lumea.
Una peste alta, sa incercam sa privim lucrurile mai limpede, sa ne bucuram mai mult de ce avem, cat avem, sa nu asteptam pana ce ramanem fara , ca mai apoi sa realizam ce bine a fost.
Sa incetam sa mai privim viata si pe ceilalti oameni doar dintr-o singura pozitie - a noastra.
Sunt lucruri trecatoare si e pacat sa ne lipim de ele si sa tragem cu dintii si sa calcam pe altii in picioare pentru ele.
Crezi ca daca eviti se te gandesti la ceva, acel ceva nu exista sau va dispare? Nu este oare asta cea mai naiva forma de gandire ?
Ori cat iti doresti ca soarele sa nu apuna, el tot o face. Ideal e sa-ti faci treaba cat inca e sus si lumineaza.
In rest faci cum doresti.
Uite, daca totusi iti doresti sa iesi si in natura iti recomand sa te informezi intai, ca sa nu te apuce plictiseala dupa doar cateva ore de mers. Ochiul vede ce vrea mintea . Iar mintea vrea numa atata cata informatie exista in dansa.
Pentru tine care te-ai plictisit de cuvinte multe si care intrii pe blog sa vezi pozele, ti-am pus cateva mai jos. Iar tu care si citesti, ai sansele cele mai mari sa aduni informatii.
Daca nu ar fi caldura , nu ti-ai dori racoare si daca nu ar fi uscaciunea nu ti-ai dori ploaia, ... si invers.
Asa ca sa ne educam sa ne placa ce facem, mai mult decat sa facem ce ne place. Pentru ca ceea ce ne place azi,poate peste un an vom descoperi ca nu ne mai place. Suntem mai castigati daca ne place ce facem si facem cu tragere de inima, nu obligati.
Ieri, cand norii se adunau si lumina devenea tot mai putina, am zis sa dau asa repede o tura sus pe deal.
In stanga am vazut muntele, dincolo de Ponor. Pe el erau doar cateva pete de zapada. Si ma gandeam ca in zona noastra chiar si iarna e destul de cald. Nu-i ca-n tarile nordice unde zapada sa stea tot sezonul.
Aici gasesc o gramada de avantaje. Nu le mai insir acu.
Iar cand e zapada, binenteles toate apar schimbate.
Uite, cateva poze cu padurea, in toate cele patru sezoane.
Primavara
Vara
Toamna
Iarna
Iarasi primavara (dupa filmul cu titlul respectiv)
Uite si briceagul.
Ce, nu are legatura ?
Stai ca o fac imediat.
Pai cele patru sezoane le intalnim aici, pe Pamant, nu?
Asa. Tot de aici extragem si minereurile si prelucram melalul. Tot aici cresc si arborii din al caror lemn facem manerele.
Gata, ai vazut ca toate se leaga ?
Stiu ca multi din voi prefera un briceag in locul unui cutit. Majoritatea spun ca motivul principal este greutatea si volumul redus.
As zice mai de graba ca e lipsa de cunostinta in utilizarea cutitului.
Dar si aici e relativa treaba.
Ca si un briceag ii bun in multe impejurari.
Un cutit este solid si poti face treaba mult mai usor si mai sigur.
La padure clar ca nu poate fi inlocuit.
Cat despre briceag (cutitul pliant) sa nu uitam ca nu este decat un compromis din care primeaza cele doua avantaje mentionate mai sus (greutatea si volumul ma mic) si nu rezistenta si eficienta.
La munte, mai ales in expeditii la inaltime, chiar nu ai ce face cu un cutit. Acolo un briceag bine ascutit face toata treaba. Il poti purta in geaca, langa bricheta si nici nu-l simti ca e acolo.
In rest, il poti lua la tine tot timpul, in oras, la lucru, sa tai mancarea si maruntisuri.
Un astfel de briceag e bun si la padure, daca iesi la o plimbarica si vrei sa iei o gustare. Poti linistit sa tai carnati, slanina, carnea de orice fel, painea, ceapa, branza, rosile, etc (pe un fund de lemn sau plastic, nu pe metal sau ceramica). Poti sa tai o crenguta, sa o ascuti, pentru frigarui.
Desigur ca la nevoie iti poti face si un baston pentru umblat. Dar sa nu uitam ca nu sunt concepute sa fie folosie ca un cutit. Iar cine a cioplit cu ele, a vazut cat de repede se consuma lama lui (cand lucrezi in lemn, tre sa-l ascuti mult mai des decat cand tai doar mancarea ).
Asa ca idee, sti ca daca il folosesti doar la mancat te tine 10 ani, iar daca abuzezi de el in maxim 2 ani e gata.
Poate ai sa zici ca ai cioplit cu el si ca merge foarte bine, iar eu am sa-ti zic ca nu sti ce vorbesti. Cutitele de cioplit nu seamana deloc cu briceagurile astea.
Pai si cu o baioneta poti taia mancarea asta nu inseama ca-i cutit de bucatarie.
Nota: Utilizarea corecta a unui produs prelungeste viata lui si da satisfactia dorita de fiecarea data cand este intrebuintat.
In rest, sunt briceaguri excelente si au otelul foarte bun, inclusiv inoxul. Toate variantele scot scantei bune pe amnar.
As dori sa nu mai faci comparatie intre astea si renumitul briceag elvetian. Ele nu seamana deloc. Acela este un fel de trusa de scule (cel elvetian). Este un briceag multifunctional, cel mai bun care exista. Iar asta (cel francez) este doar un cutit pliant cu care sa tai mancarea.
Cel elvetian evident ca nu are eficienta la taiere ca si acesta, dar are multe alte avantaje.
Concluzie: toate isi locul si rostul, ele completandu-se unul pe celalalt.
Doar pentru ca tu alegi sa nu le utilizezi decat pe cele pe care ti le alegi, nu inseamna ca unul e mai bun ca altul. Comparatia se face intre lucruri concepute pentru acelasi scop.
Vezi ca o inceput sa ninga, a scazut temperatura. Asteptam cu drag ("cu drag" ce putina insemnatate poate sa aiba o vorba utilizata prea des) sa se asterne.
Nota: nu mai intrebuinta atat de des vorbe care ar trebui sa exprime stari emotionale deosebite, pentru ca le vei aduce la nivel de cocina. Nu mai spune "te iubesc" ca si cum ai zice "pofta buna". Gandeste ce spui, de fiecare data cand o faci. Incarca vorbele pe care le rostesti cu insemnatatea cuvenita si vei descoperi, dar mai mult ceilalti (in tine), ca ai devenit o persoana calda, afectiva, ... si daca nu, macar sincera.
Sarbatori fericite si numa bine iti doresc. Vorbe superficiale ?! Cum pot sa-ti doresc numa bine daca nu te cunosc ?
Pai uite asa, ... ca nu ma impiedica nimic. Imi imaginez ca maine te voi cunoaste si deja parca imi esti mai aproape.

luni, 20 decembrie 2010

de aia is muntii, sa-i urci

Vezi ca-i soare si-i frumos, dar inainte sa ajungi sa-l vezi, cateodata umblii si cateva zile prin ceata si viscol.

Iti alegi o cale pe care sa urci .
Uneori un marcaj, alteori nu.
Desi se intampla sa alegi un traseu marcat si nu dupa multa vreme sa umblii tot pe locuri neinsemnate (ai pierdut marcajul, fie pentru ca nu era bine marcat, fi pentru ca nu ai fost atent, fie pentru ca viscolul a umplut copacii de zapada si e imposibil sa-l distingi).
Daca ai un picior de munte sau o vale, e relativ usor , ... afara numai de cazul in care se bifurca sau se termina si iesi in platouri.
In padure, animalute isi sapa bivuac in zapada.
A scos afara tot ce nu-i trebuia, lasand doar spatiul in care sa-si desfasoare in bune conditii activitatea. Ca ma gandesc ca o mesteri si el ceva pacolo.
Nu intru in detalii, ca ti-o mai scris si Alex despre ele.
In poze apare frumos sau neutru, deoarece campul vizual este restrans, iar sunetele si miscarea sunt inexistente.
In zapada pana la genunchi urci pe piciorul abrupt.
Aud copacii inghetati, trosnind si crapandu-se in rafalele ce mana zapada.
Si-mi trec ganduri prin minte.
Crengi groase de fag cad fara avertisment, infigandu-se.
Concluzie : nu pleca de unul singur la munte, cu atat mai putin pe vreme rea, zapada mare, zone nemarcate.
Pe de alta parte insa, e atat de frumos pe aici.
Padurea e cat se poate de salbatica.Umblu o vreme pe urme de lup, apoi dispar si ele.
In pas constant, lejer, poti sa te deplasezi mult mai bine chiar si in zapada mare. In schimb daca te grabesti, mai ales in urcare, vei face pauze din ce in ce mai dese si mai lungi, in vreme ce etapele de mers se vor scurta.
Invata sa te deplasezi, renunta la mersul ala voinicesc (cu ala mai faci treaba vara, nu zic ca-i recomandat, zic doar ca unii il practica) ca nu ajungi departe.
Cand pornesti, nu mai face greseala incepatorului : pornesti rapid, sa ii intreci pe toti, de parca ar fi concurs, parca nu ai umbla in grup. Pornesti rapid si in 10 minute tre sa te opresti, ca gafai si esti deja transpirat.
Porneste lent, sa incalzesti muschii progresiv si sa-ti faci suflul.
Nu mai da jos haine de pe tine cand stai. Ci mai de graba mai ia o haina. Frigul consuma calorii, adica energia ta, combustibilul.
Pornesti incet, iti intrii in ritm, apoi il ti constant.
Nu mai detaliez ca-s prea multe de zis.
Cand e senin, vezi departe si peisajul este foarte frumos.
Insa de foarte multe ori lopatezi prin zapezi, prinzi viscol, nu vezi mult in fata. Cauta sa te bucuri de fiecare detaliu. Observa natura si lucrurile de aproape.
Da, asa-i, nu poti sa vezi crestele, dar poti sa vezi padurea, urmele.
O alta treaba faina ii chiciura ce se instaleaza pe fata, agatandu-se de mustata, barba, sprancene, gene.
E bine sa ai la tine o cagula, mai ales daca temperaturile sunt foarte scazute.
Un batic e practic.Il poti folosii ca sa-ti protejezi fata.
Spre exemplu eu sunt mai calduros, nu pot folosi cagula decat foarte rar, cand e frig cu adevarat. Prefer gheata pe fata decat sa ma incint.
Asa ca uneori folosesc batic sau buff.
Un alt accesoriu extrem de util este termosul.
Multi spun ca este prea greu sa-l care, ... gresit, complet gresit.
La temperaturi sub -10, ... -20, nu ai nici o sansa sa pastrezi apa sau ceaiul in stare lichida prea multa vreme.
Un termos de inox este de departe cel mai practic bidon.
Ii treaba faina sa bei un ceai cald, cand te te ia frigul.
Gandeste-te din acel un litru de ceai firbinte poti sa obtii 2 litrii de lichid. Pui numa o jumate pahar (inca un avantaj la termos, ca ai tot timpul pahar la tine) si jumate completezi cu zapada. Deci cari un litru si bei doi (asta daca vrei mai mult lichid si nu te uiti neaparat la temperatura lui).
Ceaiul il poti face bine indulcit si cu multa lamaie sau poti sa-l faci chiar neindulcit, in functie de preferinte. Unii zic ca-i mai bine intr-un fel, unii in altul, ambii au dreptate. In functie de necesitati iti prepari cum doresti.
Dar nu uita ca orice lichid rece introdus in organism va prelua caldura din tine. Si clar ca te ia frigul dupaia.
Asa ca idee, termosul asta al meu tine ceaiul fierbinte si 24 de ore si asta la temperaturi sub -8, -10.
In rest, partea cea mai frumoasa e cand urci, in creasta si incepe sa se deschida orizontul.
Sus, aer sanatos, rece si revigorant, ... cata vreme misti.
In vai un cearsaf de ceata subtire.
Zapada nu mai e ca la padure, mare si pufoasa.
Aici e mare si inghetata.
Tot pana la genunchi intrii, ca se rupe pojghita sub picioare, insa le scoti mult mai greu.
O data ajuns in creasta, incepi sa simti vantul, nu mai esti ferit de versant.
Dar imaginea ce ti se arata merita vezuta.
Cine are schiuri de tura, le foloseste, cine nu, baga conditite fizica vrea nu vrea.
Padurile au imbracat haina argintie.
Dar o pastreaza numa pana ce da un pic soarele. Apoi zapada se va zvanta de pe crengi, ... dar asta numai pentru putin, ca nu peste mult timp iara va ninge.


La munte vremea e foarte schimbatoare.
Aici sus, in ore se transforma, in vreme ce jos dureaza zile.
Deja cerul ala albastru curat si soarele ce radiaza discret dar patrunzator, sunt camuflati de graba de norii ce se indesesc vazand cu ochii.
Indiferent ce motiv ai alege sa mergi la munte, e bun.
Nu te mai ascunde de frig ci mai bine cauta sa-ti iei echipamentul corespunzator si iesi.
Ce vezi iarna nu poti vedea in nici un alt anotimp.
Desi turele sunt semnificativ mai scurte decat vara, sunt cat se poate de intense.
Nota : invata sa utilizezi echipamentul (mai ales cel tehnic), ... doar faptul ca-l cari cu tine (si nu sti cum sa-l folosesti) nu te ajuta cu nimic.
Nu te avanta direct sa faci ce vezi ca fac altii, incepe progresiv. Nu baga ture grele din prima. Acomodeaza-te intai.
Mai mult nu zic acu.
Ture faine sa ai si sa ne vedem in munte.

vineri, 17 decembrie 2010

linguri din lemn, pai ce credeai

Sora cu cealalta si asta-i din cires.
Au culoare asemanatoare, insa forme diferite.

Ti-am mai zis vreodata ca-i fain ciresul ?
Vezi bine dungile alea pe ea, asa-i lemnul.
Pe cat e de robusta, pe atat e de usoara.
Eu zic ca merge bine la padure alaturi de un cutit scandinav.
Asta are concavitatea mai deschisa ca cealalta.
Dupa cum vezi nu-i curbata tare, insa suficient sa poti manca bine.
E tot de marime medie, cum sunt cele mai multe.
E o lingura cu care sa mananci tot felul de mancaruri, de la supe, ciorbe, budinca, zacusca, gemuri, salate , pireuri, orez, ce vrei tu.
E numa buna sa o iei cu tine peste tot si poti manca foarte bine si acasa.
Da bine la boluri din lemn sau lut.
Daca inca n-ai incercat sa mananci cu lingura de lemn, nu-i bai. Inca nu-i tarziu.
Iar daca ai deja una, gandeste-te ca o astfel de lingura poate fi un cadou unic pentru cineva.
Cum spun de fiecare data, toate lingurile pe care le fac au si cate-o husa din piele , care sa le protejeze la transport, sa nu se murdareasca.
Si ea are snurul ei, de care o poti agata cand no folosesti.
Vezi, iar daca ti-o place , imi zici.

un strop doar din ce inseamna alergarea la padure

Ca orice pe lumea asta, alergarea are exact atata valoare cata ii dai.
Nu te speria, ca nu ma infig prea tare in subiect. Nu-i specificul blogului (alergarea ca sport,la nivel competitional), insa trebuie sa sti ca alergarea contribuie din plin la o viata sanatoasa. Asa ca aici se incadreaza in blog.
Oricine are doua picioare si e relativ sanatos poate alerga.
Nu oricat si oriunde, insa poate alerga daca doreste.
Alergarea este nu doar baza in mai toate sporturile, ci ste un sport in sine.
Dar alergarea pe care o practic nu e ceva neaparat sportiv.
Intai am sa-ti redau un scurt rezumat despre cum anume s-a petrecut cea mai recenta tura.
Cunosti bine vorba "alpinistul nu are sezon mort". Ei bine nici drumetul (excursionistul) si nici alergatorul.
Alergarea se face toate patru sezoanele si aproape in orice teren (exceptie pretii abrupti, unde se catara, locurile cu zapada pana la genunchi si peste, mlastini, altitudini mari, sub apa, in cosmos, prin lava si poate inca unul sa doua locuri).
Revin.
Ieri am aflat ca-i racoare si am zis ca ar merge o tura. Mai ales ca ninsese un pic. Baietii au spus ca ar fi fost chiar si -11 dimineata. M-am bucurat, ca eu credeam ca or fi -3, -4.
Am facut planul pentru seara, cat mai tarziu posibil, ca sa scada temperatura (ziua n-am vreme ).
Asa ca un pic dupa 21:30 cu incalzirea facuta, imbracat potrivit (ceva iegari, bluza de corp si o foita sa nu treaca vantul, bufful , manusi si frontala, papucii de alergat si entuziasm) si ies din casa.
Am zis sa dau o tura un pic mai rapida, dar scurta.
Lucru minunat e ca aici , la noi, indiferent ce traseu ai alege tre sa urci din prima dealul.
Binenteles ca dupa o urcare , urmeaza coborari si alte urcari.
Teren variat si accidentat - vorbim de alergarea la padure, ... singura forma de alergare care merita facuta de placere ( aici e treaba de preferinte, nu de judecat).
Ma si atat de frumos e afara ca as putea scrie un poem, ... dar no fac, ca nu stiu.
Zapada pufoasa se taseaza fara sa o simti sub picior. Lumina frontalei reflecta in zapada foarte bine. De mult vreme astept . Saptamana asta o mai fost o tura , marti, atunci a si nins.
In prima faza ma tot gandeam, cum e posibil sa fie atat de frumos si nimeni sa nu mai alerge pe aici .
Poteci virgine,fara urme de pas , ... nici macar de caprioara.
Zapada ar fi putut fi si mai mare (ar fi fost bine ) dar si asa e ceva (depaseste glezna).
In primii km pana ce te incalzesti simti un pic la respirarie, simti ca-i iarna. Dar apoi intrii in ritm si totul se intampla de la sine. Alergi natural, ca si cum pentru asta esti facut .
Sti cum ii cu turele astea, iti vine sa le tot lungesti. Imi amintesc ca incercam cu tot dinadinsul sanu ma intorc prea repede acasa. Insa e noapte deja, trezirea e la 6:30 si somnul e bun.
Marti am prins de ningea. Dadea cu fulgi pe orizontala si ochii erau stransi si solicitati de impactul permanent al cristalelor fine.
Nu mai intru in detaliile de tura si ce anume simte alergatorul, ca e greu de imaginat ceva ce nu incerci. Asa ca astept sa dai intai o tura si apoi revin cu ideea, ca sa putem discuta la concret.
Iar acum, cateva din intrebarile care se pun:
Intrebare : De ce alergi ?

Raspuns : Ca pot.

Intrebare : De ce in padure ?

Raspuns : Pentru ca avem.

Intrebare : De cat timp alergi ?

Raspuns : De mai putina vreme de cat mi-as fi dorit.

Intrebare : Mai sunt si altii care alearga in felul asta ?

Raspuns: Mai stiu cativa.

Intrebare : Alergi si singur ?

Raspuns : Mai alerg si cu altii.

Intrebare : Pe drum, pe poteci, pe unde?

Raspuns : Pe drum, pe poteci, pe oriunde, ... dar nu pe beton.

Intrebare: Si la deal ?

Raspuns : Mai ales la deal.

Intrebare : Dar cat de mult , cat de lung alergi ?

Raspuns : Cat mai mult, cat mai lung.

Intrebare: Dar nu ti-e urat singur ? mai ales noaptea, ca am inteles ca alergi si noaptea, ...

Raspuns : Nu, ci mi-e frumos. Cum sa fie urat la padure ?!

Intrebare: Nu asta vroiam sa zic, ... ma refeream daca nu tie frica cateodata ?

Raspuns: Cateodata da, dar cand merg cu masina, nu cand alerg la padure.

Cam atat momentan. Multumesc.

Sa fi sanatos .

Iar acum sa vedem cam ce poate sa insemne alergarea asta .
O astfel de tura este o calatorie. Acolo, in natura parcurgi distante pe care in mers le-ai face in 2 zile.
Apoi pentru cine doreste, poate fi un excelent antrenament. Dezvolti capacitatea toracica, musculatura picioarelor si imbunatateste circulatia.
Alergarea in natura iti arata o alta perspectiva asupra mediului natural. Inveti sa observi detalii.
Iti dezvolti un bun simt de orientare.
Dezvolti un echilibru superior.
Terenul accidentat si variat intareste tendoanele, fortificand incheieturile.
Alergarea de genul asta te ajuta enorm sa te detajezi de stresul acumulat si totodata te incarca cu buna dispozitie.
Iti ofera o portita de iesire, acolo unde ceilalti sunt blocati (mental).
Alergarea este daca doresti, o calatorie spirituala. Nimic absolut nu te impiedica sa comunici cu Divinitatea.
Iti ofera satisfactia de a observa animale , la ele acasa, alergand, ca si tine.
Te apropie intr-un mod aparte de persoana cu care alergi. Poti lega prietenii ce vor dura o viata.
In astfel de ture, de multe ori dai de greutati care iti vor pune la incercare, cunostintele, rezistenta (la efort, durere, frig, cald, umezeala, intuneric, somn, foame, sete), credinta, viziunea si cine stie mai cate.Si din toate inveti.
Uneori orele trec atat de repede ca nu apuci sa realizezi. Alteori minutele par zeci de minute si de cand simti ca nu mai prea poti, mai bagi o gramada.
Alergarea asta iti ofera timp suficient de meditatie.
Poti cugeta la ce vrei tu.
Insa nici o clipa nu poti uita sa pasesti unde si cum trebuie. Un pas gresit te poate duce la entorsa, fractura, contuzii si chiar mai rau.
Fiecare din noi ne-am ratacit de multe ori (am zis noi, nu eu, ... iar o sa rada Vlad).
Totdeauna alergi in asa fel incat sa lasi energie suficienta si pentru neprevazut. Nu-i ca la stadion. Aici nu-i mediu controlat.
Ca sa alergi in natura (paduri si munti), tre sa gandesti. Sa-ti faci plan, sa te ti de el si sa nu omiti nici un amanunt.
Dincolo de toate astea insa, e miscarea in sine. E forma de miscare care ofera o incredibila senzatie de liberate. Daca ai alergat sti exact ce zic. Daca nu, atunci nu te grabi sa tragi concluzii.
Nu ai multe lucruri la tine cand alergi, dar nici cu mainile goale nu poti merge (mai exact cu spatele gol).
Aici, parcurgi zeci de km , ore in sir, uneori si o zi intreaga. Tre sa bei, sa mananci.Un rucsac mic, cu sistem de hidratare si cu tot ce-i nevoie in el, face diferenta.
Unu zice : ce treaba am eu sa alerg? Ce rost are sa lergi cand poti sa mergi ?
Pai nu le amesteca, ca sunt lucruri complet diferite. E ca si cum ai spune ce rost are somnul, ca tu mananci.
Una peste alta, asa intortocheat, in stilul caracteristic ti-am aratat o fasie din ce inseamna alergarea la padure.
Asteptam cu drag sa dea zapada mare si inghetul serios, sa putem sa alergam in felul in care vara nu se poate.

luni, 13 decembrie 2010

ciresul si lingura

E din ciresul ala cum meri catre Ghica, ala de era cazut pe stanga potecii, il sti.
Asta-i simpla si practica.
E incapatoare (larga si adanca) si cu peretii nu prea grosi.
Nu-i o lingura subtirica, dar nici grosolana.
E de marime medie si e relativ simetrica.
Am ajunsa la concluzia ca din poze distingi ca ar fi mai mare decat e in realitate. Dar nu e. E doar atat de mare cat e ea, ... nici un milimetru mai mult.
Fiecare din ele difera una de cealalta (ca doar no sa difere de ea insasi !).
Am zis sa-ti pun ceva detalii .
Vezi ca unele au gaura pentru snur, altele nu.
Astea au amnandoua. Ti-am mai zis, gaura aia o fac cu tija inrosita.
Ti-am mai zis? Da, cred ca de vreo 29 de ori.

Si ea are husa din piele.

Le-am pus una langa cealalta, ca sa vezi , ... no pai vezi tu ce.
Alege ce vrei sa vezi ca io ma culc, ca iar ii tarziu.
Ei si auzi, daca ti-o place scrie-mi si-ti scriu inapoi.
Sa traiesti.

duminică, 12 decembrie 2010

rece si bine

Am cugetat un pic. Am ajuns la concluzia ca mai is doua vorbe romanesti din batrani care te invata pe dos (is aiurea rau).
Una zice asa : " capul plecat sabia nu-l taie"
Vin si adug - Gresit ! Cam totdeauna inainte sa-ti taie capul ti-l pune pe butuc (si e plecat). Deci nu mai pleca capul aiurea, ci mai bine priverea semeatea.
Uneori daca te uiti in jos te vezi pe tine insuti mai bine decat te-ai vedea daca te-ai uita intr-o oglinga (a zis un mare intelept).
Si alta vorba de doi bani : " fa-te frate cu dracu pana treci puntea"
Adaug - Gresalaaa, Gresala.
Daca te faci frate cu dracu, ramai frate cu el si dupa ce ai trecut puntea, ... te-ai tapit.
Cu alte cuvinte vorba te invata sa te adaptezi, in sensul negativ. Sa nu ai caracter si sa te dai pe interes. Si chiar mai rau. Sa-ti pierzi singurele lucruri pe care le ai : Cuvantul si Sufletul.
Fara absolut nici o legatura concreta (exceptand faptul ca toate au acelasi fundament - pamantul pe care calcam si aerul pe care-l respiram) plecam la munte.
Imi place mult cum bate soarele din fata.
Urci si muntele e tot mai aproape.
Desi iti da lumina, caldura parca nu prea (soarele, nu muntele). Insa asa crezi numa pana ce intrii intr-un petec de umbra. Atunci realizezi ce bun ii.
Sa vezi ce diferenta e intre a urca in creasta pe o fata insorita sau pe una umbrita.
S-am plecat la munte.
Alex si Elena, ei m-au pescuit de pe drum.
No ma, ca si-or scris si pe masina.
Vezi tu, cand e trupa mare, sunt si mai multe maini .
Asa ca e mai bine sa apuci o mana intinsa la momentul potrivit, decat sa te uzi si apoi sa tragi concluziile.
Mai o saptamana si gheata va acoperi totul, ... speram.
Albastru e numai cerul, ... poate si geaca.
In rest, padurea si ce-i in jur numa nuante de gri, mai inchis si mai deschis . Nu negru si alb cum afirma multi.
Dar culorile exista doar in prezenta luminii. Altfel toate ar fi negre.
In vantul rece , privim crestele fumegand si soarele ce se pregateste de culcare.
Varfurile sunt frumoase, iti arata o alta perspectiva asupra lucrurilor.
De sus privesti in fata si in jos.
Iti doresti sa fi acolo, ca sa poti vedea inversul.
Ca de jos te durea ceafa de cat te tot uitai in sus.
In realitate e mai rece ca-n poze.
In departare cu guler de nori - Parangul.
Muntele e fie teren de antrenament, fie mediu de reculegere, loc de intalnire, profesor, mormant, loc de uitare sau aducere aminte .
Din nou zic, depinde cum anume te raportezi la el.
Spun el, dar sunt constient ca nu este o entitate. Este o forma de relief si atat. Insa este aceea care ne place cel mai mult.
Daca sunt refugii si corturi, stane , surplombe , pesteri, vagaune, atunci cu cabana nu mai am treaba.
Aici insa e inca un refugiu in care stai ca boieru. Habar n-am cum sta boieru, am auzit si eu de la astia mai mari , cand eram mic. Afara -14,-16 inauntru -2, -3 . Asa ca-i fain.
Padurile sunt mult mai greu de umblat pe timp de iarna.
Zapada mare ce mascheaza gaurile dintre bolovani, copacii cazuti si temperatura scazuta, fiecare inaspresc tura.
Nota pentru oamenii de munte :
Nu mai lasa briceagul si bricheta in rucsac.
Sa fie la tine in geaca.Eu le port in buzunarul de la piept, sa le am landemana.
Cand dai de greu, ramai fara rucsac si haine, sac de dormit, cort, mancare,partener si altele, tot ce ti-a ramas este ce ai pe si la tine. Si trebuie sa cobori .
Ideal este sa ai si lanterna in geaca.
Daca nu o ai, atunci cobori pe calea cea mai sigura catre padure (binenteles daca nu cumva ai vreo cabana sau refugiu in drumul tau).
In padure te opresti cu macar o ora jumate inainte de lasarea intunericului.
Nu amana, ca noaptea scade temperatura simtitor. In plus fara lanterna nu ai nici o sansa sa te descurci.
Rupe crengi uscate de molid. Le aschiezi, eventual adaugi si rasina de la molid si dai foc. Nu uita sa dai zapada la o parte si sa faci un pat de lemne sub (patul de lemne are dublu rol : tiraj si jar).
Abia dupa ce focul arde , iti faci o rezerva consistenta de lemne (ideal e sa iei trunchiuri uscate in picioare si sunt destule).
Apoi dai zapada la o parte si iti asterni crengi verzi de molid , in strat gros.
Poti asterne langa un arbore mare, ca sa iti faci spatarul rezemat de el. In felul asta vei putea sta sezand si vei fi ferit si din spate de frig.
Cauta sa stai la baza molizilor sau brazilor. Acolo zapada ajunge mult mai greu (vei fi mai ferit de ninsoare.
Acu sa nu crezi ca vei dormi noaptea, nici gand. Cel mult vei atipi. Dar important e ca vei apuca dimineata fara degeraturi ( desi ai doar hainele de pe tine) si vei putea umbla mai departe.
Daca ai apa curgatoare este excelent, daca nu, atunci tre sa topesti zapada.
Nu ai cana, nu-i bai, folosesti baticul.
Cum ce batic ? ! Pai clar ti-am zis ca baticul, e ca si cutitul,e tot timpul la tine.
In el pui putina zapada, il legi si-l atarni langa foc.
El fiind din bumbac , va absorbi imdiat apa ce se topeste din zapada. Storci in gura. In felul asta intr-o ora poti consuma chiar si un litru de apa.
Ai inteles ? Na bun.
Imi aduc aminte de discutie avuta mai de mult cu Flavius.
Ii ziceam ca indianul merea la padure. Ala cunoastea tot ce misca pacolo. Ala nu avea nevoie de tehnologii nebunesti, avea cutit.
Dar Flavius zice : " Ma mai lasa-ma cu indianu ala al tau. Ala ii un betiv cu blugi si burta."
Dar iti zic si tie ce i-am zis si lui - Cu siguranta ca nu vorbim de acelasi indian.
Asta de care-ti zic stia care-i treaba . Asta alerga la padure, era om liber.