duminică, 8 aprilie 2012

alergand nu aler-gand


Am zis sa iti ofer o felie din ce inseamna alergarea la padure.
Si incep cu inceputul.
Stiu ca (asa am auzit) omul cica ar avea nevoie de vreo motivatie anume sa alerge.
Ei bine pentru mine alergarea la padure e o motivatie in sine, una pentru a trai.
Percep alergarea in natura ca fiind o calatorie mistica. Cand ma gandesc la cate-o alergare dinasta mai deosebita incepe sa-mi bata inima mai tare si sa vizualizez si un zambet imi apare .
Imi aduc aminte de un termen pe care-l folosea Luci , ia auzi : " asta-i o tura monumentala" !! :)) , asa zicea de cate una care i se parea lui mai aspra.(mi dor sa mai alergam impreuna)
Pe scurt stii cum e alergarea in natura pentru mine, cam cum iti place tie sa mananci felul de mancare preferat, sa petreci timp cu cei dragi tie, sa faci ce-ti place tie mai mult, etc , toate astea la patrat (sau poate la cub) :)) .
Asa ca am sa-ti ofer o felie intreaga azi, nu doar frisca cum poate te-ai obisnuit.
Ca sa fie cat mai reala treaba am sa vin cu detalii.
Vremea nu era deloc pe inceputul zilei ca-n poza de sus.
Nu m-am mai trezit de dimineata ca m-am culcat tarziu. M-am pus sa mesteresc la pieile alea de foca, sa ingineresc o prindere fata .
Noaptea am auzit ca o plouat.
Am mers cu Flavius sa luam cate ceva scule si ma tot batea un gand. Unul de alergare.
Dar parca statea sa ploua.
Insa dorinta era mai mare decat ratiunea. Daca am vazut ca am si sustinerea Tatalui meu, am decis in graba si am tasnit (asa am "auzit" in sinea mea ca-i bun sa ies).
Insa autocarul plecase de numa 7 minute. Am ajuns cam tarziu (oricum n-am stiut ora la care pleaca).
Pe la vreo 14:30 prind o masina pana la Anina.
Aha. Amu poa sa fie si ploi, ca pana acasa tot in alergare ii dau.
Traseu pe padure integral, fara betoane nebunesti, dar cu urcari si coborari.
Noroaie cum ii sade bine codrului, pietre, crengi, frunze, baltoace si paraie, peste si prin toate treceam cu piciorul .
Dupa numa doi km eram ud la picioare.

Era de vis.
La inceput m-am incalzit pe un vant destul de aspru.
Insa pe masura ce alergam cerul a inceput sa se deschida, vantul sa se linisteasca.
Alergarea era ceva ca respiratia, reflexa. Traim in alergare. Nu depuneam efort cum nu depuneam efort nici sa privesc.
Treceam peste si prin paraie umflate de topirea zapezii. Saream peste busteni si faceam slalom printre balti.
Zapada s-a cam dus si a lasat in urma balti uneori de neocolit, noroie pe tot traseul si paraie ce curgeau de-a latul si chiar lungul potecii.
Am prins totusi si zapada pana la glezne in doua curbe mai umbrite.
Deodata trei caprioare in dreapta, au luat-o in sus.
Si mi-am adus aminte ce zicea Sebi. Ca cica el o vazut caprioare, dar in padurile noastre erau dinalea batrane, ca aveau parul alb. No, dar i-am zis ca ala nu era capul, ci i-au intors fundul :)) .
In alergarile astea, daca nu-ti cari apa nu bei si daca nu bei, nu vei putea alerga prea mult.
Cu mancarea e mai complicat. Organismul e supus la suficient efort si asa deci sigur nu va putea digera painea cu untura, ceapa si carnati bine afumati.
O glucoza si vreo banana e mancarea.
Asa si cu restu lucrurilor, ce nu cari nu ai si daca ai nevoie ai incurcat-o. In medie rucsacul meu de ture lungi are 5-6 kg. Pentru unii e greu, pentru altii nu. Adevaru-i ca nu-l mai simt in spate.
Stii ce-mi place la turele astea? Ca desi sunt lungi, nu trec de 2 ori prin acelasi loc. E o calatorie autentica.
Si e una care in mers nu prea o acoperi intr-o zi.
N-am vazut nici un om in 50 km si a fost bine.
Urcari dinastea de cate 4-5 sau mai multi km dupa care veneau direct coborari. Pe prima se contracta tendoanele si pe a 2 a numa bine incepi sa le simti.
E o smecherie si aici. Eu tehnica am invatat-o suferind. Profesor n-am avut niciodata , ca nu-s sportiv.
Aici n-ai voie sa indrepti piciorul complet si nici sa pasesti pe calcai, astea doua sunt de baza, mai sunt si altele.
Miscarea bratelor e naturala si nu fortata iar pasii se succed exact cum ar curge o apa mai lina. Fara tropaieli si fara socuri.
Viteza de croaziera iar respiratia se face pe nas.
Daca mergi singur si bagi ture lungi in teren in care stii ca n-ai voie sa patesti nimic, tre sa fi ori foarte tare psihic ori senil (cazul meu).
Zic asta pentru a eu uit de fiecare data turele grele si-mi aduc aminte doar de ce mi-a placut. In plus si in timp ce alerg nu ma gandesc nici o clipa ca n-as putea alerga pana la capat (ca nu am alta solutie sa ajung acasa).
Vad din miscare cum se umple padurea incet incet de flori si copaci cu frunzulite fragede.
Iti ziceam ca alergarea e mistica pentru mine si este. Aici aud doar vocea pe care aleg sa o ascult.
Am o linie directa cu Creatorul a tot ce ma inconjoara si nu ezit sa o folosesc.
Sunt si eu acolo ceva mic , care misca pentru o vreme, o farama din ce inseamna intregul.
Misc cat am suflare, dar o fac cu placere.

In plus deosebirea majora intre alergarea in padure si alergarile pe asfalt e ca aici nu pui pe pilot automat ca mori. Cazi in rape, iti rupi picioarele sau capul in busteni si pietre.
Apoi iti mai ziceam ca dupa primii 2 km eram deja ud la picioare.
Dar nu ti-am zis ca in graba am luat sosetele groase de iarna.
Si tot ce intra ramanea absorbit in ele.
Dupa numa 30-32 km am inceput sa simt la degetele mici ceva.
Ca dupa km 40 si ceva sa ma jeneze tare (si cand io zic, nu-i o chestie de moft).

Ei, ce sa fie, niste prostii de besici la pernitele degetelor mici care erau murate.
Nu stau pe ganduri si musc pielea groasa ca la curea, iar zeama curge. Vreau sa repet procesul si la dreptul cand deodata se blocheaza la abdomen o smecherie dinaia (din alea 6 sau cate or fi ca nu le-am numarat niciodata).
Si ii zic, ma stai asa. A cui esti tu ma ? pai tu te impotrivesti la ai tai, suntem o echipa !
O inteles imediat si so linistit.
Musc besica, incalt papucu si pornesc.
Primii pasi au fost criminali, inteapa mult mai tare ca inainte.
Eii, atunci am zis stai asa, ca te fac psihologic. Si l-am facut. Am intrerup legatura dintre degete si cap si ultimii 12-14 km n-am mai avut nici o treaba.
Amu stii cum ii , timpii cand alergi singur si iti cari tot, iti calculezi singur si ti cont de fiecare detaliu, sunt diferiti de timpii cand singura grija e alergarea.
Amu o sa ma adresez lu astia de concureaza.
Cand alergi singur si bagi si trasee care nu stii exact cat o sa dureze si nici unde te duc si te scot va trebui sa nu alergi niciodata cu mai mult de 80% din capacitate, ca sa mai ramai cu energie pentru atunci cand ii bai.
E o treaba de bun simt de care tre sa tii cont.
N-ai voie sa te epuizezi orice ar fi, ca nu te scoate nimeni de acolo. Tre sa dozezi energia cu cap ca sa ajungi acasa. In plus tre sa te bucuri de fiecare clipa, nu doar de prima jumatate de ora.
Alta treaba e ca daca lasi ceasul sa fie stapan ai stricat tot.
Apropo de ceas, hai sa fac ce de regula nu fac si sa intru si in amanuntele astea cu timpii nebunesti.
Mai am o teorie conform careia atunci cand alerg nu accept sa ajung praf de oboseala ci merg pe principiu ascensiunilor montane. Nu ajunge sa umblii mult, rapid si bine ci tre sa ai energie sa te si gospodaresti cand ajungi sa-ti pui tabara.
Asa ca pe la km 50 stiu ca m-am uitat cat e ceaul, ca era deja spre seara si aveam 4 ore si 49 minute. La final s-au adunat 56 km.
Ideea nu-i cat am scos, ci faptul ca am mentinut un ritm constant si la deal si la vale si ca am ajuns relativ odihnit, asa incat sa pot sa-mi fac si treburile pacasa.
Asa ca idee pentru concurs pot sa scot si cu jumate de ora mai putin, ... sau chiar mai bine :)).
Dar nu ma bag inca, ci astept ture mai aspre. Cand merg, vreau ca castig detasat, nu sa ma chinui :)) .
Nu vreau ca alergarea sa fie o fortare ci o miscare naturala. E simplu, eu sunt Vasi si alerg la padure.
Ce face ala ma ? Unde se duce ? Ma, taci ma, ala e Vasi mere la alergat, ce n-ai stiut ? =))
Aiurea, glumesc, am zis le dau satisfactie si lu astia de ma tot cheama la concursuri .
N-am io nici o treaba cu concursurile nebunesti. Nici bun nu sunt si nici n-am in plan sa fiu.
Nu alerg decat o data pe saptamana, de 2 ori in cazul cel mai bun, ... hai de 3 ori in ala excelent :)) . Dar in cea mai mare parte a anului o data, ca mai fac si altele.
In ultima vreme am inceput sa prind drag de urcarile abrupte si lungi ca de ceru albatru.
Aici iti cladesti rabdarea si vointa
Intr-o zi (e cum iti ziceam) va fi ultima alergare, dar pana atunci poate va mai fi una.
Fie ca alergi, fie ca te plimbi, in natura e altceva. Uneori ma gandesc ca e si pacat sa manjim sentimentul sublim ce ne incerca in acele momente cu ambitii ieftine ce provin din tinte propuse. Totusi sunt bune si "tintele" astea, ca fixeaza o directie. Numa sa nu te acapareze mai mult decat trebuie, ca nu cumva sa-ti puna ochelari de cal si sa pierzi bufnita din dreapta (am vazut-o azi si i-am facut cu mana, ba inca mai cred si ca si ea o stiut :)) ), avenul din stanga si alte treburi faine de vazut.
Si toate astea se leaga de lingura de lemn. Cum ? Simplu, se leaga ca asa am zis io amu, habar n-am cum :)).
Gandu meu la padure azi a fost ca indianu n-avea nevoie de tehnologii nebunesti sa alerge la padure, ci doar de pereche de papuci comozi.

9 comentarii:

Anonim spunea...

fain, Vasi, tare fain.eu nu alerg, cum sa incep? as vrea mult...
''Am intrerup legatura dintre degete si cap si ultimii 12-14 km n-am mai avut nici o treaba.'' asta cum vine? imi zici,te rog?
tinu

Micul Mester spunea...

Incepe prin a te incalzi bine inainte de alergare. Cauta sa inveti miscarile specifice.
Alearga mai intai pe distante mici si diferente de nivel moderate.
Nu forta din prima si nu cauta sa ai asteptari prea mari in timp scurt.
Daca e posibil nu alerga pe beton (asta daca ai de ales).
Nu stiu sa-ti explic in scris cum se alearga, dar important e sa ai niste papuci comozi si sa incepi sa bagi.
Treaba cu "l-am facut psihologic, am intrerupt legatura ... " e simpla de inteles, dar nu stiu daca si de facut.
M-am obisnuit oarecum cu jena si cu suferinta moderata (genunchi, coloana, stomac, inima, plamani, capu, etc :)) ).
Suntem oameni si suntem vulnerabili. Insa nu orice problema este atat de mare incat sa ne impiedice, sa ne franeze.
De cele mai multe ori decizia noastra este mai dezavantajoasa decat "defectiunea" in sine.
Efectiv fac ce am zis ca fac, decuplez semnalul (informatia) pe care nervul il transmite catre creier. Nu stiu sa-ti explic, dar stiu cum sa fac. Probabil ca poti incepe prin a nu te mai gandi la durere.
Io merg mai extrem si ii zi zic - "no amu te decuplez" si ii gata :)).
Am invatat ca de unde zice omul "nu mai pot" mai e cale foarte lunga pana in punctul in care efectiv nu mai poate.
Pentru incepatorii in orice, zic ca sunt aceste bariere. Cei mai multi se lovesc de prima ... Cu capul !
Si cedeaza in prima faza in mintea lor. Ei bine la munte si la alergari dai si de cate 3 bariere dinastea psihologice in care simti ca nu mai poti. Nu trebuie sa faci altceva decat sa ajustezi ritmul, sa hidratezi, sa-ti scazi temperatura corpului sau sa o creti luand sau dand jos o haina sau udandu-te cu apa rece, sa mananci ceva, sa faci ceva pentru a echilibra ceva pierdut, insa in nici un caz nici macar pentru o clipa sa nu hranesti acest "pui flamand al renuntarii" ce se naste in mintea ta.
In scurta vreme iti recastigi confortul si vei vedea ca ce iti ziceam (ca poti mai mult decat zici sau crezi) este real.

Anonim spunea...

multam Vasi! sper sa reusesc sa incep, asta mi se pare cel mai greu,apoi sa continui,si asta la fel de greu mi se pare. Vad pe unii cum alearga cu castile in urechi,cu hainute stranse pe ei si cum mesteca guma(s-alerge si dantura),imi place de ei ca muncesc.Eu...raman de fiecare data cu dorinta sa alerg si ce ma intristeaza e ca aceeasi dorinta am avut-o si ieri(adica acum un an sau parca sunt cinci...)Cand citesc ce faci tu ,ma inviorez,si zic:maine faC si eu la fel.Sper ca ''maine'' sa nu fie peste un an,sau peste cinci...
tinu

Anonim spunea...

Frumoase fotografii, tu esti autorul?

Micul Mester spunea...

Aiurea, io n-am poze de la alergat. De unde , ca alerg singur si numa de aparat nu-mi arde.
Acolo is detasat de treburi dinastea.
De data asta am cautat pe net si am luat cateva care am crezut ca-s mai sugestive.
Mai mult asa din ideea ca imaginea completeaza textul (ma gandesc ca ajuta pe om sa vizualizeze)

Anonim spunea...

Ca tot pomeni de alimente, sa stii ca-i foarte buna si halva (Feleacul), are 560 kc/100 gr.

Dar te rog, detaliaza cum ai rucsacul numai de 5-6 kg la ture lungi ? As vrea sa ajung si eu la performanta asta ptr ca am hernie de disc si ma lupt din greu cu kilogramele rucsacilor. Doar rucsacul gol+sacul de dormit deja are 5 kg.

Tiby_med

Micul Mester spunea...

Pai in prima faza vreau sa fie clar. Vorbesc de ture lungi de alergare, nu de mers !
In a 2 a, halvaua desi e buna n-are ce cauta la tine in timpul alergarii. A se evita alimentele greu digerabile (cu continut lipidic, proteic, fibre)!!! Deci halvaua pentru ca are foarte multa grasime (uleiuri de la semintele de floarea soarelui) este buna in turele de mers, cate un pic asa, dar in nici un caz la alergari. Totodata e de evitat si consumul in exces (si termenul asta e greu de definit pentru unii) al alimentelor ce contin zaharuri concentrate. Acestea agreseaza pancreasul si stomacul.
Efectiv organismul nu le va digera alinte grase pentru ca ele la modul general sedigera in cateva ore. dcei mananci ca sa cari in stomac ? Sau mananci ca sa te hranesti si sa ai energie ?
In plus esti supus si asa la suficient efort, nu vei obtine alt rezultat decat poate o diaree. Au mai incercat altii si cu savisuri, carnati, etc :)).
Aici nu-i o o chestie discutabila daca sau nu e bine una si alta,ci mai de graba una de informare si experimentare (ca un organism tolereaza mai bine un soi de aliment decat altu).
Rucsacelul are in el apa (sau apa cu ceva saruri minerale ca sa completezi din cele pierdute prin transpiratie(3 l), vreo haina subtire de vant,ceva mancare (cum ziceam, banane, glucoza), inca un bidon pentru umplere rapida (la izvoare). Apoi maruntisurile : telefon, bani, briceag, un mic filtru de apa, fluier, lanterna,hatie igenica,uneori gps,o folie de supravietuire,un mic filtru pentru apa,etc. Unii nu isi iau la ei mai nimic din toate astea, dar ei nu alearga singuri si nici prin teren pe care nu-kl cunosc. Eu m-am folosit de multe din ele .
Cei mai multi care vor rade de tine cand le vei insira toate astea, o vor face pentru ca sunt atat ignoranti cat si habarnisti in a le folosi (n-au decat sa se ofenseze ca ei chiar n-au habar).
Si aici intaresc spunand ca padurea nu-i stadion, ci e salbatica si oricat ai calcula e plina de "imprevizibil".
In rest toate bune, asteptam urmatoarea tura.

Anonim spunea...

Salut,
De unde stii cati km ai parcurs? Cu GPS-ul sau ai niste repere pe traseu?
Adrian

Micul Mester spunea...

Da, cu gps, il pornesc, il pun in rucsac si cand ajung ma uit si gata.
Dar de cele mai multe ori nu il folosesc si nu ma intereseaza, nici distanta , mai ales daca traseul e frumos.
Insa imi este de folos in zone pe care nu le cunosc, cand alerg pe ceata in munti sau/si prin paduri prin tara.