miercuri, 31 octombrie 2012

lemnu tare pentru cana tare


Am gatat si cana de fag. Ii dinaia mai larga si mai putin adanca. 
Stiu ca unii le prefera pe cele mai adanci, din punctul meu de vedere la baza stau ideile preconcepute (obisnuita cu tiparele clasice). Avantajul la astea mai largi este ca se incadreaza mai bine in capacu rucsacului, in buzunare si la centura. Ceaiu devine "baubil" mai rapid decat in cele mai adanci ,poti sa si mananci din ele cerealele dimineata si vreo supa instant la munte.
Acu pe langa toate, as zice ca determinant este si ce ii place fiecaruia.
I-am dat gaura si i-am prins un snur din piele impletita sa tina.

O intorc pe toate partile sa o vezi cat mai bine.

Iar din fata vreau sa-ti arat fibra si culoarea lemnului.
 
In mana o ti fain si cam atat de mare e cat o vezi.
E stabila si pe masa si pe jos. Mere sa bei din ea ceaiu, apa de izvor, laptele cu cacao sau fara, cafeaua, vinu, etc.
Pe asta am vrut sa o las mai "naturala" sa nu-i scot din finisaj mai toate urmele de cioplit. Vreau sa se vada in ea lucratura ca omu sa simta si munca din spate.

de la samanta la arbore si de la arbore la lingura

E din stejar si e mai incapatoare decat pare. Ii lingura cu cupa mare dar si zdravanoaca.
Am cautat lemnu uscat, sanatos si mai inchis la culoare.
Vezi acolo pe coada ei dunga aia, acolo o trecut "viermele" si o mancat lemnu.  De fapt e tocmai partea exterioara a butucului imediat sub coaja.
O ti bine in mana si e campioana la zeama.
Este o lingura simetrica pentru mancat, dar e un pic mai incapatoare decat altele de aceeasi lungime cu ea.
Ii naturala si e unica . Ca si in altele, tot asa si in asta o parte din padure "traieste" , prin faptul ca te trimite cu gandul la ea si iti aduce aminte de maretul arbore.

luni, 29 octombrie 2012

aroma de toamna


Asa e omul care s-a nascut la "patru anotimpuri". Ii place diversitatea, primeste bine schimbarile si daca ele contenesc , omu asta le simte lipsa.
Asa se face ca dupa mult ab, vrei verde, dupa mult verde vrei galbui si rosiatic. Interesant ca de gri nu i se face dor nimanui :)) . Mai rar auzi sa le placa oamenilor perioada cuprinsa intre sfarsitu lu noiembrie si prima jumatate din decembrie.

Paici dai de pesteri si daca nu le cauti. Pai umblam prin niste boscheti, coboram pe grohotisuri si m-am trezit la baza unui perete. Acolo si gaura.
Aici aflii de o lume diferita, frumoasa si care se intampla in timp real si intr-o bezna absoluta.
Asta nu da cu capu ca stie smecheria aia cu sunetele, dar noua ne traba lampa.
Dinti cu zimti care nu  macina nimic.
Peretii camerei sunt ornati frumos ca sa-ti treaca monotonia.
Vantul a mutat culoarea din copaci in rau.
Asa incat in prima zi erau doar cateva pe jos, dar dupa vantul puternic jumatate din cele de pe crengi au coborat.

 
M-am oprit intr-un loc care mi-a placut si am asezat tabara. 
Seara imi place sa cioplesc la lumina si calda de foc.

Si pentru ca ziua s-a scurtat, e nevoie de lumina de durata si cat mai ieftina. O sursa eficienta consider ca e opaitu asta care utilizeaza doar materiale pe care altii le arunca. O cutie de conserve veche de cand codru, o sarma de pe jos si niste ulei ars (dar ars cu advarat va fi abia dupa ce trece prin fitil :))  ) .
In serile cu cer senin rasare uneori luna si isi arunca razele printre ramuri .Asta-i inca un moment de la care nu vreau sa lipsesc.
Noaptea vant puternic se porneste si un front de aer cald se iveste. Aud intr-o parte si-n alta cum scartaie arborii in balansul lor. Ici-colo se rupa cate unu, dar altora le cade numa cate-un mebru sau doua.
Uneori, desi nu-i cazul tura asta, dar pentru ca mi-am amintit am sa spun, e ca la bombardament. Nu stii unde pica ghiuleaua si n-ai incotro, dormi si cand bubuie. Mai tresari, dar asta e.
Totusi ma asteptam ca pe vale sa fiu mai ferit decat in coama dealului, dar n-a fost mare diferenta.
Se porneste si ploaia, dar nu da tare, ca si norii fug de colo-colo .
Incep o noua repriza de cioplit si abia dupa pranz continui drumu.
Stiu io o padure care arata foarte fan in perioada asta a anului. Poate ma duc sa-i fac o vizita.
Intre noi fie vorba io n-am nici un castig ca-ti spun tie despre padure sau ca iti arat cum ii pacolo. Stiu ca cel putin 80 % din cati citesc nu vor merge sa vada muntele. Cu toate astea, zic si eu cum a spus pictorul  (vecinul meu):
"domle, io stiu ca 99% din cei ce vad picturile mele nu vor intelege mare lucru, dar io pentru aia 1% pictez !"
Amu drept e ca io nici macar nu pictez si nici vreo satisfactie reala din faptul ca cineva citeste sau nu cei aici n-am. Io la padure ies cel putin la fel de bine si fara blog.
Ca mai zice cate unul ca-i jurnal, dar nu-i pentru ca cel putin treisfert din ce fac la padure nu expun. Si nici toate turele nu apar ci doar unele care zic io ca-s asa cumva mai "colorate" si ar putea trezi interesu cuiva de a mai iesi in natura.
Si motivul pentru care desi e blog de linguri apar atatea postari cu natura se reflecta simplu din titlul blogului. Ele sunt inspirate din natura, nu le pot si nu vreau sa le separ. Tre sa primesti intreg pachetul.
In plus multe din lingurile si canile ce le vezi se cioplesc in turele astea, inclusiv cana asta de fag.

joi, 25 octombrie 2012

ganduri ce alearga

Din toate optiunile am ales altceva . Si bine am facut. Am mers in Tarcu sa alergam un pic, probabil ca e ultima tura de alergare in muntele asta pentru anul in curs.
In turele astea cu alergaturi de mai multe zile , ar putea sa para ca-i agitatie, dar in realitate este exact invers.
Niciodata nu ma relaxez si nu vin mai odihnit (cel putin psihic)  decat dupa 4-5 zile de alergat in munte.
Si asta pentru ca ritmul este unul de explorare, este o calatorie si toate ni se descopera altfel.
Ma, sa alergi in creste, sa cobori in caldari si sa urci pe picioare de munte si fetele inierbate, unele mai line altele mai abrupte, cu poteca sau fara este ceva ca zambetul unui copil. Nu le poti descrie nici cu cele mai alese cuvinte. Trebuie sa fi acolo sa incerci .
Alt aspect placut este momentul dinainte de tura. Cand dupa micul dejun ne asezam la cioplit si citit ore intregi.
Cine n-are de cioplit si de citit isi odihneste un pic ochii, cazul blanosului.
Aici se cioplesc linguri si cani, la aeru curat si temperatura prietenoasa (as zice prea prietenoasa pentru vremea asta).
Micu dejun trebuie sa fie energetic, ca paici sunt doua mese principale . Una inainte de alergare care e menita sa umple rezervorul cu tot ce trebuie si una dupa, care-i masa de refacere.
Dar ieri am avut un gand.
Mi-a venit asa progresiv si s-a concretizat.
Mi-am amintit o treaba pe care cei mai multi nu o mai simt si pe care o uitasem.
Inainte sa merg mai departe te intreb   - tu ai macar un singur prieten pe lumea asta ???
Stiai ca toata tehnologia asta prosteasca iti ocupa vremea in asa hal incat nu-ti mai lasa timpul necesar pe care sa-l oferi unui prieten.
Ca sa definesc clar termenul. Prin prieten inteleg o persoana langa care daca te aflii nu te plictisesti ci chiar iti face placere.
Este omul pe care il poti cauta la orice ora, oriunde s-ar afla el va raspunde si tu lui .
Este omul caruia cand ii oferi ceva , iti face mai mare placere bucuria de a-l vedea multumit decat gandul ca tu ai ramas fara acel lucru.
Este omul cu care poti pleca in orice calatorie, oriunde si nu te vei simti in pericol . Lui ii poti spune ceva si e ca si cum doar ai gandit, pentru ca de la el mai departe vorba nu pleaca.
Daca el sufera, tu n-ai pofta de mancare si daca esti in primejdie el isi da viata pentru tine.
Astea sunt doar cateva din caracteristicile ideale (zice Mircea) ale unui prieten.
Pe langa toate astea, el este omul care daca vine la tine acasa te completeaza si nu te deranjeaza. Daca tu mergi la el poti sta oricat ca si cum ai fi de acolo.
Doi prieteni nu au secrete intre ei pentru ca nu au nevoie sa aiba.
Asa ca cei pe care-i numesti cu usurinta prieteni sau al caror prieten consideri ca esti,daca nu au (sau nu ai) macar aceste caracteristici, atunci sunteti doar cunostinte (va cunoasteti, cu unii mai bine cu altii mai putin) .
Acu stiu ca oamenii vorbesc cu usurinta si impart in mai multe categorii : prieten, prieten bun, prieten foarte bun si prieten cel mai bun. Dar astea sunt doar vorbe.
Pentru un prieten poti face ceva fara sa regreti daca nu-ti intoarce inapoi favoarea.
Ca sa ai un prieten bun trebuie intai tu sa fi unul.
Stii de unde mi-a venit gandu asta ?
Pai gandeste-te ca toata prostia asta de munca, agitatie, de dimineata pana seara te face un om singur intr-un cotet supraglomerat. Aici e paradoxul. Tu inoti in multime, dar in inima ta esti singur complet.
Te inconjoara deseori lumea si ai cunoscuti, insa nu-i niciunul macar intre ei cu care sa poti vorbi orice. Cu unul ai ceva de discutat, cu altu altceva, iar unele treburi efectiv n-ai cu cine sa le imparti.
In borcanul in care ne miscam, comunicam excesiv de mult si de prost.
Tehnologia iti permite sa spui o gramada de narozii si sa asculti , dar cand vei cauta o vorba buna care sa te monteze cand esti "slabit" ,desigur ca nu va fi nici macar unul singur in numeroasa lista (pe messenger, facebook, etc) care sa o rosteasca.
Acolo e "zona" in care fiecare se descopera in mod superficial aratand doar ce vrea sa se stie despre el si nu vei gasi altceva decat treburi "ieftine" . Insa toate astea iti vor manca timpul pe care il puteai avea (e drept nu cu 300 de persoane) cu unu-doi oameni, dar de calitate.
Ai sa vezi ca atunci cand vei avea mai mare nevoie de ceva, nu vei putea apela la nicicare din lista.
Oamenii care se imprietenesc au pasiuni comune, au activitati comune si nu neapart pareri comune. Ei nu trebuie sa fie unu clona celuilalt, ci trebuie sa se completeze.
Imi spunea Coco mai demult ca daca ai prieteni esti bogat chiar si fara bani. Tind sa-i dau dreptate.
Continui sa cred ca saracia si bogatia este o stare profunda ce nu poate fi asociata cu posesiunile materiale.
Imi amintesc ca bogat nu este acela care are multe ci acela caruia nu-i lipseste nimic .
Viata iti ofera astfel de surprize care in mod obisnuit nu pot fi explicate. Spre exemplu ai un singur lucru si-l daruiesti , cineva se bucura de el si tu nu te simti lipsit chiar daca ai ramas fara, ci din contra esti umplut cu un sentiment de multumire.
Apoi is muncile de dimineta si pana seara care nu-ti mai lasa timp nici pentru familie. Da, faci bani si iti iei o gramada de lucruri, multe dintre ele nu apuci sa le folosesti. Ai tot mai multe si te simti tot mai gol si mai obosit.
Ti-ai lua ragaz sa te odihnesti, ai vrea oarecum sa cugeti, sa te opresti un pic din alergarea catre nimic, insa ti frica ca te departezi de sablon.
Pentru unul - vorbe goale, dar pe altu il satura mai mult decat o masa imbelsugata. Unul vede o ingramadire de litere, altuia i se aprinde o lumina si vede o directie pe care inca n-a umblat.
Inainte aparea ceva nou o data la cativa ani. Acum apare o data la cateva luni. Cine nu are modelu nou e fraier. Si te-a prins porcaria asta de marketing. Iei toate naroziile, de cele mai multe n-ai nevoie dar ti se inoculeaza ideea ca-ti prinde bine.
Sunt prieten cu el pana nu vine vorba de bani ...
Sau, daca el imi da ii dau si eu, altfel ...
Asa se procedeaza cu orice om, dar nu cu prietenii. Nu exista sa ai un prieten bogat si tu sa fi sarac cum nu exista ca tu sa fi bogat si sa ai un prieten sarac. Daca crezi ca exista asa ceva, atunci sa stii ca aia nu-s prieteni, sunt cel mult cunostinte. Daca prietenul tau e lipsit, nu vei putea dormi linistit noaptea.
Si ce crezi tu ca nu exista sau ceea ce numesti ideal, sa stii ca exista, chiar daca rar. Lucrurile de calitate sunt rare, insa exista.
Nu te uiti la televizor, dar stai pe internet, ... n-ai rezolvat nimic. Lumea virtuala iti consuma viata si in scurt timp mori si ai trait aiurea, uitandu-te la ce au facut altii crezand ca in timpul asta ai facut ceva.
Uitam masura in lucruri si uitam chiar si de noi, dar mai de ceillati.
Cine mai are vreme sa priveasca cum cad frunzele, cine mai are vreme de prieteni ? ... astea-s lucruri demodate si inutile, nu aduc bani !!!
Si merg la padure, iar tu nu esti acolo. Stai undeva in fata unui ecran, care e stapanul tau si care te lasa sa te ridici din fata lui doar ca sa mergi la toaleta, ca de o vreme incoace si mananci in fata lui.
Calculatoartele astea is o prostie si tehnologiile astea la fel. Indianu n-avea nevoie de ele, ala merea la padure.
Io ma gandesc sa mai scriu un pic si dupa o vreme sa le las in pace si sa nu mai am nicio treaba cu ele niciodata. Extremist, neadaptat, salbatic, antisocial, etc, poti sa-mi zici ce vrei, insa el e stapanul tau fie ca recunosti fie ca nu.
Vrei un mic test, haida.
Ia zi tu, cat timp petreci in fata calculatorului si a televizorului si cat timp petreci cu copilul, nevasta sau prietenul  tau ?
Cine ti cel mai bun prieten ? Ecranul magic. El iti arata tot ce nu te intereseaza si te invata si ceea ce crezi ca te intereseaza dar ce nu mai apuci sa folosesti in viata reala, ca nu mai ai cand, ca tre sa stai in fata ecranului.
Ecran mare acasa si la lucru si ecran mic in deplasare (pe telefonu mobil). Nu mai stii de buna ziua si sarut mana, ca ochii ti-s in ecrane.
In natura nu iese omu si care iasa, pleaca cu padurea in camioane.
Tu insa poti sa faci si altfel, nu-i obligatoriu sa faci parte din sablonul dereglat.
N-ai nici macar un prieten ? nici unul singur de genu ala de care-ti ziceam mai sus ? Pai astia nu se fac in cateva minute, ci in cativa ani.
E timpul sa pricepi ca prietenii buni sunt ca lucrurile cioplite de mana. Dureaza mult, nu iasa de fiecare data, nu sunt perfecte, dar au "suflet" si au un farmec aparte.
Incepe sa fi tu unul si poate in timp vei si castiga unul. In final s-ar putea sa ai mai mare satisfactie decat toate porcariile de emisiuni de divertisment batjocoritoare si stirile care nu-ti imobogatesc cu nimic cunostintele.
Astazi alergam pe ceata si era asa o umezeala ca se condesa pe frunze si cadeau stropii ca si cum ar ploua. Pe cate-o adiere de vant chema pamantul frunzele la el.

luni, 22 octombrie 2012

pentru lucru

 Ii cutitu cu care sa lucrezi, nu la care sa te uiti prea mult.
Simplu, cu lama din otel carbon si maner din lemn de mesteacan dinala finlandez, ii bun sa il ai la tine in orice drumetie.
E comod la lucru si ai precizie . Manerul nu-i mare si nici gros. Este un cutit foarte usor, dar suficient de rezistent sa tina chiar si la despicat butucei pentru foc (pentru cazurile in care ai lasat totopelu acasa).
 Teaca este si ea foarte usora si modesta sa i se potriveasca.
Io zic ca mere bine atat la cioplit cat si bucatarit la padure.
 Si ca sa il pastrez cat mai usor, in locul alamei clasice am pus o felie din corn de bivol.
Despre el as zice ca-i pentru cine vrea sa il foloseasca fara mustrarea de constiinta ca se zgarie, se ciobeste, se indoaie, se pateaza, etc.E bun ca si cutit de atelier, dar mai mult decat atat, cand pleci la padure ai pus mana pe el si te-ai dus. La brau nu-i simti povara, iar in lemn nu va trebui sa apesi prea tare ca sa intre. Pentru cine cauta un cutit domnos, ... asta e la polul opus.
Apoi mai vreau sa vad daca iasa ceva din cana aia de fag.

miercuri, 17 octombrie 2012

mai bine tai pe el

Mai bine tai pe fundu de lemn decat pe vreun capac de oala sau in mana. Deci care mai vrea sa ia cu el la munte sau/si la padure fund de lemn, am mai facut doua.
Asta primu e din trunchi de molid. Ii fain si ii usor.
Al 2 lea e din lemn de fag. Nu-i greu nici asta , dar totusi e mai greu ca al de molid.
Ambele fac treaba buna si ambele tin mult, se pune problema care iti place mai mult.
 

Le tin in mana special ca sa vezi ca nu-s mult mai mari decat palma, ... sa nu-mi mai spui ca tu credeai ca-s mai mari dupa ce iti trimit dimensiunile :))   (glumesc, poti sa-mi spui :))  ) .
La ele se lucreaza destul de mult si la intrebarea "merita ?" fiecare isi raspunde in dreptul lui.
Cam cat la o lingura lucrez, ca sa zic asa. Si din punctul meu de vedere merita.
Stiu ca dintr-o scandura daca desenezi pe ea si te duci la un fierastrau pendular si il mai tragi si pe un "smirghel" dinala electric, in jumate de ora maxim, ai scos unul perfect.
Insa concepul meu despre perfect arata altfel. Spre exemplu treaba incepe cu un bustean. Il despic si scot ceva cat mai apropiat de o scandura.
Apoi munca de topor ca sa scot cat de cat o suprafata plana. Mai incolo intra si cutitu sa netezeasca ce toporu nu a reusit. Creionul face schita si cutitul da forma.
Finisarea de mana cu smirghelul, apoi cu o tija inrosita ii dau gaura in maner. Ii impletesc un snur din piele si il dau cu ulei. Atunci apare culoarea lemnului si se distinge si urma de topor si cutit dar totodata e si cat se poate de practic.
"Perfect" din punctul meu de vedere este sa fie ca omul. Si anume chiar daca vei vedea pe el urmele de "ciocan", topor", daltuire, totusi in caracterul sau vei cunoaste o anume forma de perfectiune care desi nu o poti numi asa tutusi este caracterizata prin acea caldura si daruire pe care un om ti-o poate oferi atunci cand ai mai mare nevoie.Dar asa se poate distige si perfectiunea aparenta de la un om ce pare "slefuit" la suprafata insa cand intrii in detalii te iei cu mainile de cap.
Mai pe scurt, lucru facut de mana pentru unii din noi ii mai fain ca ala cu masinarii.
 
Asa ca printre altele ce mai mestersc, cam in 2 zile e gata si un fund dinasta de lemn. Dar cum nu lucrez doar la el, e gata in 4-5 zile, pentru ca in aceeasi zi mai lucrez si la vreun cutit sau/si cana.
Unele au o forma mai clasica altele mai putin. Important este sa-ti faci treaba si atunci cand pleci la drumetie sa nu-ti lipseasca. Amu nu te impiedica nimeni sa-l folosesti si acasa.

Intre timp insa, se prefigureaza o tura la munte.

marți, 16 octombrie 2012

cana de nuc de la padure

 Fie ca-i o cana mare (cum ii zic io) fie ca-i un bol mic (cum spuneai) important e ca l-am gatat in sfarsit.
Zic asta pentru ca am inceput-o primvara trecuta cand a dat muguru. Imi mai zice Vlad cand vine pe la mine ca pe alea nu le mai gat. Dar io stiu ca-i o vreme pentru fiecare.
 O ti comod in mana si sta bine si masa ori pe jos. Din ea (el, ... daca-i bol) poti sa bei si sa mananci.
Diametrul interior e un pic mai mare de 10 cm.

 Si pentru ca n-am avut lumina pe care am vrut-o, am acentuat un pic in poza sa apara diferenta de nuanta cat mai clar.
Insa ca idee, e incapatoare si lemnul e deosebit . Ma gandesc sa pregatesc unu dinasta si pentru un maner de cutit.
Pana atunci insa tre sa gat fundu ala de lemn.

duminică, 14 octombrie 2012

sa cada ploaia, sa ude pamantul

Si daca am vazut ca se anunta, am zis sa merg la padure . Dar si daca nu ploua tot meream.
Nu-i frig (adica mie nu mi s-a parut) ba inca ma cam incalzesc pe urcari, iar ceata acopera padurea incet incet pana acolo ca a 2 a noapte abia vedeam la 4-5 m cu lanterna.
Incet incet va curge apa si pe vaile ce toata vara erau seci. Arbori mici si mari, fagi si brazi, mesteceni si artari, carpen si larice, mozili si frasini, unii cazuti aflandu-se in diferite stadii de descompunere, altii in "picioare", toti la un loc compun ceea ce se cheama padurea.
Poate ca unul observa doar noroiul, umezeala, racoarea, solul alunecos, dar io te indemn sa observi cum absoarbe toata natura apa binefacatoare.
Cat despre peisaj, ii foarte fain . Chiar si locurile pe langa care alta data treceai fara sa le observi, acum capata o alta "lumina".

Motivul principal pentru care merita sa gasesti locul de tabara pe lumina este sa aflii o zona cat mai sigura. Printre altele sa poti identifica o sursa de apa, dar mai ales sa poti vedea arborii la baza carora ramai pentru o vreme. Crengile ce stau sa cada nu au constiinta si nici nu au bunul obicei sa anunte venirea (caderea).
Dau aici peste un mic platou, zic io numa bun sa inoptez.
Focu e prioritar.
Stii de ce ? Nu neaparat ca-i ca iarna, cand frigul te indeamna sa il faci si abia apoi sa pui tabara, ca altfel iti ingheata degetelele.
Fac intai focul ca sa vad care-i tendinta fumului si unde vrea sa cotropeasca. Treaba functioneaza, binenteles cu cateva exceptii. Daca vremea se schimba si vantul se inteteste si incepe sa-si faca de cap sufland (ca in seara asta) si schimbandu-si directia des atunci te impaci cu ideea si mai si rabzi.
Ceaiu ii bun sa fie gata cand treaba e facuta.
 
Cand ma uit la poze imi dau seama ca tabara pare mai mare decat este in realitate.  Pai cand m-am dus dupa lemne si m-am departat un pic mai mult, nu se vedea nici lumina nu se auzea nici trosnetul lemnului ce ardea.
Nu apuc bine sa termin treaba si imi fac plan sa cioplesc ca incep sa cada stropii.
Tot ce era fosnet si voce urmeaza sa fie acoperit de zgomul de fond creat de ploaie. 

Si pentru ca omul pricepe mai bine de imagini in miscare decat de cuvinte scrise, am zis sa pun si un scurt fragment, dinainte de culcare.
Evident ca spre dimineata focul era stins ca o dat ploaie toata noaptea. Dar inainte sa apuna, s-a dat lupta. Io n-am asitat, decat poate pasiv. A inceput sa fumege si mai venea pe la nasu meu cand si cand . Imi aduc aminte doar ca visam mirosuri stranii si ma trezeam brusc, dar nu realizam imediat, ca de fapt mintea facea asocieri narozesti. Asa face si cu zgomotele. Asa se intampla si pe langa rauri. Uneori vizez vis in vis. Ma trezesc dintr-unu si merg si fac si mestersc, dar aiurea ca de fapt tot in vis sunt.
Acoperisul intr-o apa, facut cu tenda de o persoana are avantajul ca primesti caldura buna de la foc , dar are si dejavantajul ca este cam ingust (comparativ cu boieria de sub ala de doua persoane) si daca ploua torential si ii da inclinat te mai stropeste pe margine.
Cand am vazut ca se inteteste vantul, am banuit ca se pune ploaia. Asa ca am luat niste butucei si i-am despicat si am facut o mica rezerva de lemn pentru a 2a zi. Alaturi de coaja de mesteacan, lemnu asta va fi baza unui foc real.
Si nu ai nevoie de lemnu asta ca sa-l arzi si sa gatesti pe el. Ci il folosesti doar ca sa usuci lemnu ud.
Astea se aprind imediat, faci aschii si apoi cand e stabil pui progresiv si crengi ude.
Langa focu aprins asezi lemnele mai mari la uscat. O sa fumege destul, insa in cavtva timp vei avea un foc bun.
Dimineata incepe cu hidratarea. Asa ca pe vreme racoroasa si umeda ceaiu e mai mare cautare.

Mai mesteresc una alta si iata ca prind si pranzu tot aici.
 
Nu obisnuiesc sa plec la drum imediat dupa masa, asa ca ma pun sa mai cioplesc un pic la cana asta ce am adus-o cu mine. 
Si pentru ca ai insistat sa mai amintesc, am sa o fac.
Vezi tu, io zic ca-i o regula de bun simt ca atunci cand padurea te gazduieste, sa o lasi curata la plecare.
Si mai zic ca daca nu ai vreme sa aduni dupa tine, atunci nici sa nu te asezi, mergi mai departe.
Padurea trebuie sa ramana ca si cum nici n-ai fost acolo.
Da ii adevarat, ce incerci tu sa conservi in detalii marunte si grija pe care o porti va fi spulberata maine de tafuri si tractoare, de drujbe si camioane, insa asta nu te scuza cu nimic. Cum te educi asa vei calatori in viata asta.
Si daca Dumnezeu ne va trage la raspundere pentru toate lucrurile pe care le administram, cum nu ne va intreba si de modul in care ne-am raportat la toata creatia ? (de relationarea dintre noi nici nu mai amintesc acum).
Deci daca e sa ai un motiv sa faci ceva atunci cand altii nu fac, motivatia ta sa fie inradacinata in respect, ... nu in frica (de consecinte) .
Partea buna este ca frunzele au fost culcate la pamant si chiar daca nu toate, totusi cele ude nu fosnesc. Asa ca pot sa ma misc si eu un pic mai silentios .
Galben si rosu incepe sa apara. Mai un pic si noaptea se va lungi . Toate turele vor cuprinde si etapa de umblat la lumina de lanterna.
Un an scurt, cel mai scurt, ... anul asta. Un an bun totusi din multe puncte de vedere. Nu-i gata stiu.
In drum spre casa redescopar un traseu pe care-l uitasem complet.
Si mi s-a facut dor de o alergare la padure.
Pana la alergare insa , continui traseul asta si m-am udat tot.
Imi era dor sa simt cum toate frunzele se scutura de stropi pe nadragii si tricou meu, cum iarba isi ofera generoasa si ea apa, iar papucii si sosetele se ibiba.
Cata vreme esti in miscare n-ai absolut nici o treaba si oricum nu-ti pasa de asta ca esti atent sa gasesti calea si sa te redrezezi dupa alunecarea pe creanga uda de sub frunze.
Tre sa fac o lingura, ca n-am apucat zilele astea.