sâmbătă, 23 martie 2013

kuksa din lemn de stejar

Si pentru ca a dat un pic soarele dupa ploaie si ninsoare, am zis ca-i prilej bun sa ies pe deal sa trag si cu prastia. Am luat cu mine si niste "lemne" sa le fac poza.
Printre ele e si cana asta de stejar. Io as incadra-o  ca marime, la ale medii. 
E inchisa la culoare ca lemnu al tare si vechi. Iti sta bine in mana si toarta e lunguta si rotunjoara.
Snuru din piele e de mare folos atat la folosire cat si la depozitare.
No, apoi asta am mers acasa si am mai mesterit cate ceva asa scurt, ca azi a fost zi de alergare. Pe dealu al mare so pus zapada. Inca mai pot da ture care se pot numi "de iarna", cata vreme apa e inghetata, picioarele alearga prin zapada si degetele mai dor de frig  :)) .
Ma, tre sa gusti fiecare clipa , fiecare condiment.  Io nu vorbesc sa bei otrava ( ca multi prin "a gusta" inteleg sa faca toate naroziile), ci sa treci peste bariera asta a ideilor preconcepute, ca "ah ce nasol ii, iara ii noroi mult si flescaraie ..."
Ma baiatule ! nu vorbi asa. Atat de fain ii sa alergi si sa treci prin noroaie, sa aluneci pe urcari sa fi fleasca la picioare, nasu si urechile sa-ti fie reci, dar pe ansamblu sa ai confort termic.
Esti doar in bluza de corp si cel mult vreun tricou pe sub (io il iau peste  =)) ). Te incinti pe urcari de-ti arde lubu urechii, iar sus in 3 minute te bate vantu de-ti ingheata buzele si degetele (ca am luat manusile cu degete taiate).
Ii un privilegiu sa alergi prin padurile alea si sa vezi ca si capriorul alearga. Esti si tu un pic ca el  - liber, in oarece sens.
Esti simplu, cu niste haine subtiri si mulate care tin loc de vreo piele mai groasa care noua oamenilor ne lipseste (vara ne bucuram ca ne lipseste) si deschizi palma in timp ce alergi si e goala. Te bucuri ca e goala si ca nu porti nimic dupa tine. Macar pentru cateva ore te misti altfel.
Trece un deal si vine o vale. Aluneci, derapezi, te redresezi, continui. Sari peste busteni, treci prin baltile cu pojghita firava si n-ai nicio treaba ca esti ud pana la genunchi. Talpile iti sunt calde ca acolo e miscare.
Apa? pai apa e buna. Noroiul ? pai noroiu e pamant si apa ma, iar apa sti ca e buna, ca am zis deja, cat despre pamant ala iarasi e bun ca din el cresc toate plantele.
Dar na, pentru alergari dinastea las pe alta data , ca acu numa ce-am venit si am ramas o leaca entuziasmat.

5 comentarii:

Cătălin George Feștilă spunea...

E faina kuksa asta din lemn de stejar.

Anonim spunea...

Mestere,mestere,mestere...chiar asa am ajuns ca popor sa ne uitam si sa ne minunam la tot ce e al strainului?lucri prea frumos ca sa nu faci lucruri neaose romanesti.
kuksa...t-i se impleticeste limba numa cand o rostesti...parca căuș suna mai bine si arata mai frumos;)sunt atatea feluri pe la muzeele taranului din diferite orase ale tarii,doar sa fie cineva sa le faca.
Atata timp cat o sa ratacim si n-o sa ne dam seama ca pt a fi noi insine trebuie sa ne intoarcem la radacină,radacina noastra se regaseste in tot ceea ce ne-au lasat stramosii nostrii,vom fi mici si slugarnici.
Numai bine

Micul Mester spunea...

Pai uite care-i treaba, un lucru n-am vrut sa fac. Anume sa incerc sa fabric un brand neoriginal careia sa-i pun eticheta de "traditional romanesc", cum de altfel am vazut ca unii romani au incercat (nu in domeniul lemnelor...). E ceva ce oricum se stie si se vede.
Nu am facut kuksa ca sa avem si noi kuksa, pentru ca avem caucul de sute de ani. Eu am facut kuksa pentru ca m-a atras forma si nu vreau sa ma prefac ca fac ceva inedit si sa-l imbrac intr-o haina de falsa originalitate.Daca e ceva autentic este nu pentru ca e romanesc cuvantul ci pentru ac e lucratura de mana si se munceste la ele. Tu poti sa-i spui cum iti place, nu tre sa le zici kuksa, ca pana la urma nu denumirea ii ofera utilitatea si nici aspectul.
Nu ma intereseaza alergarea dupa inedit in mod deosebit.
Inedite daca e sa o luam asa, sunt lingurile si conceptul de lingura personala pentru mancat (nu pentru gatit). Lingurile nu le-am luat de la nici popor ci ideea mi s-a nascut si a crescut progresiv si in mai multi ani si povestea e mai lunga si poate o data o si expun, ... daca n-am si zis-o deja, nu mai stiu :)) .

Anonim spunea...

Nu ma refeream la nume,ci la model,adica e pacat sa nu faci căușul traditional romanesc,mai sus scriam ca sunt foarte multe modele pe la muzeele din tara(Muzeul Taranului).
Nu vreau sa intru in polemica sau sa filozofez dar e pacat ca nu sunt multi care fac asa ceva,sau cel putin care sa aibe mana.
Ma uit la noile miscari si vad multi tineri care isi dedica timpul spre a face ceva care nu are nimic a face cu traditiile si obiceiurile noastre,tanjesc dupa culturile altor popoare si in acelasi timp au impresia ca sunt inferiori...asa au sa si ramana.
Daca poporul nostru nu are cultura,cand spun asta ma refer la adevarata cultura,aceea care se trage din vana tarii si anume din tarani,atunci nici un alt popor din Europa nu are.
Poate intr-o zi ai sa faci si cause,multa sanatate si spor la lucru iti doresc

Micul Mester spunea...

Daca faceam de dragul traditiei doar, atunci poate cautam si scurmam pe la noi.
Asa insa, in privinta canilor de lemn, mi-am placut cele nordice exact cum imi plac mult si cutitele scandinave. Degeaba am fi avut traditie noi in cutite, daca faceam niste toange. Tot pe cele scandinave le alegeam, nu fiindca sunt scandinave ci pur si simplu pentru ca sunt reusite. Sunt pe cat de simple, practice si frumoase, pe atat de robuste, durabile si usor de manuit.
Traditia sa stii ca se poate cladi si incepand de maine, nu trebuie neaparat sa traim cu mintea in trecut. Poti fi un deschizator de drumuri, nu trebuie sa fi doar un transmitator de ceva din vechime.
Daca altu dupa mine continua cu cioplitu si dezvolta si ajunge la forme proprii, in timp pot deveni traditionale romanesti.
Sau na, poate altu sa faca exact dupa modelul caucului nostru.
Io doar de dragul traditiei nu compromit ideea de a face ce mi s-a parut mai placut si mai practic.
Lucrand cu mai multe feluri de macete, m-am oprit la parang, si goloku mi-a placut. Nu ca mi-a placut mai mult de malaezieni si indonezieni, decat de vietanamezi, brazilieni,etc. Ci din lucru cu ele am ajuns la concluzia ca asta imbina cele mai multe elemente din ceea ce numesc io o "maceta" reusita. Evident ca si aici is categori, dar aia e alta poveste.
In general urmaresc mai mult aspectul practic. Altii poate is mai axati pe arta si traditie.