luni, 29 septembrie 2014

tot din categoria arcurilor paduresti

Isi face aparitia arcul asta din lemn de frasin. Ce sa zic, trage fain. Amu nici io nu-s asa pretentios si poate is o leaca si entuziasmat cu ele.
Treaba atat la facut cat si la tras e de exercitiu. Poate ca cel mai bun lucru cu care ramai dincolo de timpul petrecut in activitatile astea este rabdarea si atentia, precizia si dorinta.
Atentie insa la cum le utilizezi ca fiecare din ele poate sa fie o unealta folosita pentru a face ceva bun sau ceva rau. Mai bine sa faci ceva bun ...
Scopu meu nu-i sa fac arcuri foarte bune cum nu ma intereseaza sa fac nici cutite sau linguri exceptionale. Vreau sa fie functionale si practice ca omul sa isi poata permite si sa nu le considere un lux. Sa fie clar, nu ma intereseaza perfectiunea in nici un domeniu. Ala e alt sector si is altii care tind sa se ocupe cu asta si bine fac, ... cred.
Dintr-un alt unghi privit, scopul meu nu este promovez strict tragerea cu arcul , cioplitul sau alergarea, alpinismul, fotbalul, sahul sau mai stiu ce activitate de genul asta. Ci vreau ca dincolo de forma sa ating sufletul prin intermediul continutului. Vreau prin forma doar sa-ti sugerez ceva. Daca prin activitatile in natura te simti atras sa iesi , sa mirosi padurea, sa iti scalzi ochii in crestele muntilor, sa te apropii mai mult si mai mult de ceea ce se cheama om si care inglobeaza in sine caracteristicile divine nu pentru ca asa crede el despre sine, ci mai de graba pentru ca l-a creat dupa chipul si asemanarea Lui ...
Nu se poate sa inchid ochii, ca in realitate nu ochii ii inchizi, ci doar pleoapele cad  ...
Cum ziceam nu poti inchide ochii si sa vezi exteriorul pentru ca ochiul este taman organul de simt conceput special pentru acest scop.
Si sa vezi ce fain suna sageata in zbor. Cat ai zice"aer" s-a si împlântat.
Nu-i graba si mai ceva, sa nu ai pretentii de la inceput sa tragi cu sageata prin inel sau sa nimeri mereu numa galbenu. Sezi bland si trage numa ca in timp se imbunatateste si precizia, ... daca ai reusit sa inveti si tehnica corecta. Cu tehnica nu-i chiar usor, mai ales daca n-ai de la cine invata. Ca pe la noi cluburi nu-s. Asa ca meri unde poti si daca ai meseriasi pacolo cu atat mai bine.
Apai mai am unu lung in lucru, dar daca si cand va iesi aia nu mai stiu. Ce stiu insa este ca tre sa mai schimb locatia ca aici is cam multe pietre.
Despre alegerea locului am mai zis in mare si nu cred ca-i necesar sa repet. In plus exista manuale si ghiduri pentru cine doreste sa aprofundeze.
Cat despre intrebarea ta in ce priveste vanzarea arcurilor, practic de aia le fac sa le vand, insa momentan n-am cu ce le cantari si nu pot da decat date estimative si io nu procedez asa de regula. Amu daca ai avea posibilitatea sa le incerci, sa tragi cu ele si sa imi zici ca ala sau asta ti bun, aia ar fi altceva.
Da domle, e o calatorie faina si asta cu arcurile.

sâmbătă, 27 septembrie 2014

visul devenit realitate

Sa vedem daca vorbesc de visul meu sau al nostru, ca io am visat si ca zbor si ca ma inec, astea inca nu s-au materializat.
Ziceam ca ies la padure de mic si e limpede ca tot de mic mi-a placut arcu si prastia. Dar neavand arcasi in familie a trebuit sa mai treaca mult pana ce s-au adunat informatiile, timpul, mintea si dorinta suficient de mare sa se infaptuiasca.
Se trage in ziua de azi cu tot felul de arcuri, am tras si io. Dar asemenea umblatului descult prin iarba, niciuna din trageri nu o egaleaza pe cea cu simplul arc din lemn . Nu are precizia si viteza arcurilor compund si nici nu se impacheteaza asa ingramadit ca cele demontabile, insa e cu totul alta dimensiune. Acum bucata de lemn a capatat o forma noua si o data cu ea o alta intrebuintare.
E foarte usor si e capabil sa arunce sageata cu suficienta forta incat sa nu semene cu o jucarie. Apropo de jucarii, arcul e o arma si asta impune utilizarea lui dupa niste reguli stricte.
Asa ca io prefer sa vad arcul si sagetile din lemn. Sa le stiu ca-s facute de aici din padurile noastre.
Penele le culeg tot de prin paduri si mai cer de pe la oamenii ce tin pasari prin ograda.
Oricum gasesti si sa le cumperi de-a gata ori pe parti si ti le faci cum doresti.
Arcul asta e din lemnu de corn luat de la inceputul anului. Ii spun corn din acelasi motiv cum si gorunului ii zic stejar (ca sa simplific), mai exact e (Cornus sanguinea) sau sanger.
Apai am tras cu el azi si mi-a placut cum se misca. Au si astea mai inguste farmecu lor.
De fapt si la treaba cu arcul e mult mai mult decat trasul in sine. Apreciez intreaga calatorie de la gasirea si pregatirea lemnului, la fabricarea arcului si a sagetilor pana la tras si nimerit.
Asemenea mancatului cu lingura de lemn si trasul cu arcul de tipul asta transcende dimensiunea pragmatica a utilitatii obiectului in sine.
Bun, sa ne intelegem ca e ca si cutitele, inca nu mi-am facut un arc pe care sa zic ca il tin. Doar le-am probat pe astea ca sa stiu ca fac treaba. Dar na, am in plan sa-mi fac unu cu care sa ies.
Iar inteleptul spuea - "Modul în care poţi iubi ceva este să realizezi că poate fi pierdut".
Poate ca asta este inca un motiv pentru care indragim florile. Nu doar ca vestesc anotimpuri si nu doar ca raspandesc culoare si parfum, dar fragilitatea si efemeritatea lor ne trezesc o sensibilitate anume ce nu ne lasa sa trecem nepasatori.
 Da, pai toamna asta daca am vreme o sa mai fac, ca lemn am de iarna trecuta.
Cu arcurile este mai ceva ca la linguri si cani. Mai cu seama ca io chiar nu vreau sa laminez nimic pe lemn. Ori iasa asa cum e lemnu, ori de crapa, asta este. Stii bine ca din fata nu se indeparteaza materilul ci tre sa ai o fasie compacta pe toata lungimea lui. Ei bine aia n-ai voie sa o lovesti sau sa o zgarii. Nu spun ca e ca bibeloul, dar nici nu poti sa tragi cu el cum vezi prin filme.
Nota: nu mai invata prostii din filme !!! Antreneaza-ti mintea sa discearna intre realitate si fictiune.
 Cum zicea mesterul de arcuri -  "cine n-a rupt arcuri  n-a facut arcuri".
In plus au si astea o viata a lor care mai poate fi mentinuta si in functie de modul in care le folosesti si le intreti.
Insa principalul aspect pe care doresc sa-l scot in evidenta este ca tragerea cu arcul primitiv (cum ii zic ei) nu este doar o activitate deosebita, ci efectiv te integreaza intr-o lume atemporala si macar pentru acele minute sau ore cat tragi esti exact ca ai de pe vremuri.
Lemn, piele, fibre naturale, frunze, ierburi, insecte, vant. Esti afara si ai toate sansele sa iti limpezesti mintea de gandurile apasatoare si nedorite ce ti-au fost inghesuite cu forta pe tot parcursul saptamanii.
Un motiv in plus sa iesi, o alta alternativa la a sta degeaba.

vineri, 26 septembrie 2014

pentru lucru cu lemnu

Pai da, asta e chiar mai specializat pe cioplit decat alealalte. Are manerul comod, umple palma si permite toate prizele de lucru.
Lama are varful mai ascutit si poti intra cu el mai bine la detalii.
Este usor si rezistent si are o teaca din piele de ren care il tine in siguranta .
Manerul l-am facut din lemn de tisa, iar capatul din corn l-am lasat in asa fel incat sa-ti serveasca ca opritor pentru taierile in forta.
Tija lamei traverseaza intreg manerul si pe langa fixarea cu epoxi am impanat-o.
Pe cat e de practic pe atat de placut este la purtat. Nici nu-l simti la brau, iar cand ai de lucru te poti baza pe el.

duminică, 21 septembrie 2014

verde pentru inca putin

N-as vrea sa zic in cuvinte, da nici nu mi-ar place sa astept pana ce va veni cineva care sa faca analiza si sa dezgroape anumite aspecte mai mult sau mai putin relevante ce stau intinse printre randuri.
Observi bine ca-mi fac loc in context utilizand treburi simple si comune . Spre exemplu culorile.
Asa se face ca nu peste multa vreme vom schimba haina. Doar pentru putin si doar daca nu va bate vreun vant tare, ne vom putea bucura de nuantele galbui si rosiatice in copaci. Urmeaza apoi dezvelirea si pregatirea pentru sezonul rece. Arborii nu vor mai avea nevoie de frunze, insa pamantul da.
Eh, dar am alte aspecte ce doresc sa le pun in lumina astazi.
Discutam de modul in care facem ceva nu doar de dragul de a face ( nu "pur si simplu" , ca de ar fi PUR si ar fi SIMPLU ar fi excelent, dar superficialitatea nu are nimic pur in ea si nici macar simplu, ... poate doar simplist).
Asa se face ca am ajuns sa personificam abstractul si sa abstractizam persoanele.
Societatea pare ca a devenit in mintea unora o entitate de sine statatoare capabila sa dicteze si sa intretina. Si se pare ca pentru a o multumi, omul e pregatit sa renunte la principii morale (care initial au cladit tot ceea ce se putea numi societate , in adevaratul sens al cuvantului , care initial era formata din totalitatea indivizilor ).
Se pare ca sunt cativa care dau tonul iar restu recita ce li se pune in fata, dar fara sa mai si analizeze/gandeasca versurile.
Aici vin si mentionez ca nu e obligatoriu sa crezi toate prostiile ca sa poti trai multumit.
Dupa "principiul" ce e val ca valul trece, e bine sa constientizam ca dincolo de alergarea dupa nimic, de graba interminabila si de toata narozia care ne este semanata de peste tot, este important cum te misti acum.
Sunt doua mari ganduri in mintea ta care par sa intre in contradictie. In prima faza auzi ca esti deosebit si ca totusi contezi pentru el/ea (astea is de la tv) mai cu seama cand vrea sa-ti vanda ceva si cand are nevoie de un serviciu, apoi desi nu-ti zice personal, totusi subliniaza cat de ingrosat posibil ca individul nu are o importanta prea mare si ca oricine poate sa fie cu usurinta inlocuit.
Nu mai esti o persoana ci esti doar un obiect care indeplineste o anumita sarcina, iar valoarea ta se ridica strict la cat reusesti sa produci pentru ei. In rest esti o pacoste si esti fragil ca un bec dinala vechi si consumi la fel de mult desi dai lumina slaba.
Pe langa indobitocirea fortata in care in loc de lipsa informatiei este folosita alta unealta care se cheama INFORMATIA, dar de data asta cea de foarte proasta calitate, mai esti intins pana aproape de pragul ruperii ca nu cumva sa scapi din stres si sa apuci sa iti amintesti ca ai fost creat sa traiesti liber.
Nota: Informatia eronata e un mijloc de dezinformare mult mai eficient decat lipsa informatiei. Lipsa de informatii te tine interesat si pregatit , pe cand informatia proasta mascata in una buna este menita sa-ti creeze impresia ca ai rezolvat problemele si ca ai primit raspunzurile.
Utilizand pe rand cele doua "unelte" scopul a fost indeplinit. Mai intai ne-au insetat, apoi ne-au servit apa de la fantana otravita.
Desigur ca pentru un mare procent din cei atat de putini ce apuca sa citeasca si textul, vor considera ca ce spun io acu e abstract si nu ceea ce le este servit zilnic.
Bine. Revenim la minunata padure. Ce e minunat in ea? Unde e minunea ? E peste tot in jur.
Minunea prin definitie consta in ceva ce nu suntem capabili sa explicam. Pe de alta parte mereu au fost si oameni ce nici nu au dorit sa o explice. Cand incepi sa faci analiza unei actiuni ce cuprinde procesul sarutului sau cel al gustarii unei ciocolati foarte reusite facute in casa, risti sa pierzi nu doar momentul ci si intreg ansamblul. Tre sa bagi la cap ca unele "lucruri" daca le diseci, le omori !
Nu vreau sa ma adancesc in asta prea mult, dar ceea ce se cheama biologie (care de fapt pretinde ca este stiinta ce studiaza viata) este mai de graba studiul pe mortaciuni si are in vedere doar carcasa , viata in sine ramane in continuare un mister. Cand tai broasca sa vezi de ce traieste, constati ca nu mai traieste .
Daca incerci sa inghesui ratiunea in ABSOLUT orice, ajungi sa gandesti ca un robot (chiar daca e vorba de un robot mai destept). Fiecare din "uneltele" astea servesc unui scop si fiecare are o limita. Cand incerci sa simplifici complexul doar din dorinta de a-l putea pricepe, nu faci decat sa pierzi detaliile si sa pui o eticheta gresita.
Deci ziceam ca focul ...
Da, am mai vorbit despre el si acum e mic si plapand si incalzeste exact cat trebuie, dar vine iarasi vremea in care se cere sa fie mare ca sa fie util.
Am luat lemnul pentru arc special ca sa-l indrept si apoi sa-l stramb asa cum vreau. Poate ca oricum toamna e un sezon bun pentru mesterit.
Ca de fapt in padure un copac cand cade nu poate sa nu afecteze si pe altii din jurul sau.
Asa se face ca un gorun a mai rupt si cativa frasini exact cum fagu ala mare a rupt cativa carpeni.
Ce sa este asta oare ? Ii clar lemn pentru linguri, pe langa multe alte intrebuintari ce le mai indeplineste chiar acolo.
E asa mic ca-l poti purta la chei, intre dinti, la ureche (daca n-ai floare) si este practic mai ales in ce priveste cioplitul lingurilor si pregatirea semifabricatelor. Ai ghicit e toporelul
Era (sa incerc) sa imit in litere sunetul pe care il scoate lama cand despica fibra, dar mi-am dat seama ca nu imi iasa.
Din nou ma izbesc de saracia cuvintelor scrise si de limitarea lor cand vine vorba sa descriu un miros, un senstiment, chiar si un sunet. Orice comparatii utilizezi si orice metafore, daca receptorul nu are suficiente informatii ca sa poata asocia, niciodata nu va putea sa inteleaga cum anume miroasea acolo si ce anume ai simtit cand ...
Ziceam mai sus ceva legat de procesul in sine si nu doar de produsul finit.
Stiu ca pentru multi nu conteaza cum se obtine si prin ce mijloace a luat nastere ceva, dar pentru care conteaza tin neaparat sa le expun.
Asa se face ca nu e totuna cum iasa o lingura din lemn. Nu e totuna nici unde o cioplesti si nici de unde iei lemnul.
Primul care are contact cu lingura este cel care o ciopleste. El e primul care invata ceva de la lemn, de la natura, ceva despre ce inseamna sa iei doar cat trebuie si mai bine putin. Cand iei putin, daca nu e destul mai iei o data, dar daca ai intrat prea adanc si ai intrat rau, ce e desprins inapoi nu se mai lipeste.
In ceea ce priveste semifabricatul pentru lingura, fiecare se poate opri din topor la cat simte ca e suficient cat sa nu avarieze iremediabil lemnul. Io obisnuiesc sa intru mult mai adanc decat vezi in pozele astea.
Insa acum nu fac decat sa pregatesc ceva lemne pentru cand ies in deplasare si asta doar ca sa am destula munca din cutit.
Pentru care e vizitator de putina vreme paici, am pus cate ceva asa pentru exemplu ca sa iti poti face o idee.
Daca ar exista o dorinta mai mare (decat constat) in privinta acestei activitati sau daca as fi mai infigareţ (cum nu sunt), poate ca as incepe sa fac tabere de instruire pentru cioplit linguri si toata treaba sa aiba loc la padure intr-un cadru cat se poate de primitor dar bine organizat.
Am observat un paradox aici. Ca nu cei ce detin cunostintele organizeaza scoli si evenimente ci cei care se pricep sa organizeze, deci nu cei care s-ar pricepe la ceea ce se preda acolo. Cumva as zice ca idealul s-ar materializa intr-o colaborare.
Asta gandind in termeni de promovare si popularizare a unei astfel de activitati. Desigur ca priceputul organizator vede din munte banii, din padure la fel si de fapt din orice altceva. Baiul este ca pierde din ansamblu esenta , iar tu din lipsa de altceva si neavand cu ce sa compari iei ce prinzi.
As zice ca pe acolo suntem si cu scolile de munte in prezent.
Bine. Io totusi ma bucur ca treaba asta a prins la multi si ca fenomenul s-a propagat. Stii cum ii, mai intai se invata copilul sa citeasca pe litere apoi urmeaza restu, nu-i trantesti direct "Ultimu mohican" si ii zici, no amu citeste!
O activitate de genul asta e buna pentru ca reuseste sa extraga omul dintr-un context ce tindea sa exercite o presiune prelungita si nedorita. Insa pe parcurs ideea este sa mergem mai departe. Nu e vorba de mai mult si mai mult. E vorba de mai bine. Daca in dimensiunea materiala este de dorit sa te multumesti cu mai putine in dimensiunea intelectuala si mai ales spirituala este bine sa vrei mereu mai mult si mai bine. Insa piedicile deseori ni le cream singuri pentru ca tindem sa aplicam sablonul gresit.
Voi incerca sa nu intru mai mult in subiect acum. Practic intregul fragment serveste la asezarea gandurilor proprii. Acu na, daca cumva reusesti sa deslusesti ceva de paici cu atat mai bine, dar daca nu  sau daca le iei altfel, nu te ingrijora.
Ce zice el/ea, litere cam multe, poze mai putine , ... hmm nu-mi prea place :)). Las ca-i bine.
O sa vina si la tine vremea vreodata in care o sa simti vibratia unei frunze care cade si nu te vei mai limita la simpla perceptie vizuala si de moment ( prin aceasta "vibratie" includ tot ceea stim despre frunza respectiva si modul in care ea isi face simtita prezenta si mai ales modul in care contribuie la intreg).
Pe undeva asta ne dorim toti, mai mult sau mai putin constient. Ca n-ai de ce sa te ingrijorezi, va ramane mereu si aspectul simplu al miscarii izolate, al culorilor, al aromei.
In plus nu va exista nici un moment in care sa te trezesti ca ai ajuns sa cunosti prea multe ...
Vor fi intotdeauna lucruri noi si aspecte inedite.

miercuri, 17 septembrie 2014

devreme ... sau de vreme

Se deschide o imagine in care cerul patrunde partial printre coroanele arborilor. Nu a plouat noaptea insa stropii mai atarna . As vrea sa zic ca lucesc si ca soarele arunca in ei lumina pe care acestia o reflecta, dar nu e cazul de albastru, e doar nuanta de gri.
Incepe sa fosneasca. Ce sa fie oare ca doar nu se vede nimic venind, totusi zgomotul se amplifica si lucrurile din jur se misca. Parca imi aduc aminte, e ceva cu diferenta de temperatura, cu gazele din compozitia aerului cu variatii de presiune, nu-i simplu, dar nici complicat, e vantul.
O frunza capteaza atentia din simplu motiv ca nu poti privi mai multe simultan si te focalizezi pe un punct. Se clatina pana ce stransoarea se desface si o data eliberata, zici ca se avanta ca un caine ce tragea de lant sa-l rupa si acum a reusit. Dar ea pluteste, cainele nu.
Te uiti si cand o vezi cum zboara zici ca forma ce o are i-a fost data special ca sa poata pluti pe vant. Totusi realitatea este ca forma se prea poate sa aiba legatura mai de graba cu altceva. Ca de fapt e posibil ca ea sa aiba asa suprafata mare pentru a putea absorbi multa lumina.
Lectia e simpla, asocierile pe care le facem deseori determina o anumita logica chiar si inafara cunostintelor minime necesare. La nivel de imaginatie si exercitiu nu-i rau, dar daca din asta facem stiinta si zicem "stiu de ce e asa" , se prea poate sa ne grabim cu afirmatiile si sa constatam ca nu stim. Alta ipoteza (cel putin eu cred asta) este ca in natura nici un lucru nu indeplineste doar o singura functie, iar complexitatea este termenul cel mai potrivit daca e sa descriu intr-un cuvant .
Privind din hamac vezi lucrurile la un alt unghi si cu mai multa lejeritate (ca de stai in picioare cu capul plecat pe spate te doare ceafa si o parte din concentrare se va risipi cu gestionarea contracturilor musculare).
O alta zi, o alta lingura ? Nu chiar. Sunt multe alte zile si inca o lingura.
Tot din lemn de ulm inrudita cu cealalta, nu prin forma ci prin continut si provenienta. De fapt s-au hranit cu aceeasi seva si au impartasit aceleasi anotimpuri.
Acum fiecare din ele este matura si are calea ei de urmat. Desi vor avea locatii diferite, in mare indeplinesc acelasi scop, acela de a duce ciorba la gura.
Daca e sa fac o descriere privind forma si dimensiunile, pot zice ca se incadreaza in tiparele clasice.
Lemnul e pentru o vreme. Trece ori ca il utilizezi ori ca nu. Pana si piatra se macina si se face nisip sau/si pamant. Structurile actuale sunt orice vrei, dar nu stationare. Exista un proces necontenit de modificare la nivel atomic care desi pare lent vazut printr-o gaura facuta cu un ac intr-o foaie rupta dintr-un carnetel ce contine poate cateva ganduri notate, toturi imaginea de ansamblu se cere a fi raportata la ceva mult mai mare.
Frunza ce parea ca zboara doar a plutit, iar acum e pe sol si langa ea vor veni si restu in urmatoarele saptamani.
Exista o confuzie majora la nivel de perceptie in ce priveste viata cand este privita ca un cerc (roata, circuit, vezi invataturile de demult). Iar confuzia consta in faptul ca omul care se pripeste nu distinge intre ce este temporal si ce nu. Se vede pe sine ca pe un arbore si numeste viata cresterea si dezvoltarea (multiplicarea si "diversificarea" functiilor la nivel celular) trupului, iar prin moartea si descompunerea acestuia trage linie si zice ca asemenea arborelui ce cade, cercul continua prin semintele lasate de al batran care acum pe fond de caldura si lumina germineaza si altii vor creste.
Aici se pierde din schema un aspect esential. Anume ca omul ca si fiinta nu este temporal. Nu este "atomic" nici la nivel de individ, gandire, constiinta. Daca nu este atomic, nu este afectat de forta gravitationala si implicit nici de timp. Nici informatia nu este temporala.
Cand un om pierde un segment din trup nu devine mai putin om. In sinea lui nu simte ca e mai putin complet, tot ce pierde este capacitatea de a manifesta anumite treburi . Ai pierdut doar o unealta, nu o parte din tine. Cine numeste omul trup ala spune despre tine ca esti o trusa de scule, un briceag dinasta elvetian multifunctional.
Dar de fapt tu esti cel care manevreaza briceagul. Esti gandul din spatele trusei, poate esti chiar constiinta .
Sau poate constiinta este o parte componenta din tine, poate este acel segment, acea parte prin care Creatorul comunica cu creatura si asa se explica de ce atunci cand dorim sa inchidem canalul astupam "gura" constiintei , ... nu stiu, cred.
Lingura nu e nimic, nimic altceva decat o unealta pentru mancat, gandul din spatele ei este invatatura primita exact ca si educatia din spatele tehnicii invatate intr-un stil de arte martiale. Daca doar misti, curand nu vei mai misca. Orice miscare inceteaza la un moment dat, insa daca miscarea a fost cu sens ea a contribuit la ceva semnificativ.
Daca doar alergi, curand nu vei mai alerga. Insa daca ceea ce faci in trup rezoneaza intr-un mod constructiv in spirit atunci n-ai pierdut vremea.
Nota: se cere sa invatam ce-i aia constructiv si distructiv. Neutru nu exista cata vreme se utilizeaza (= investesc sau risipesc) resurse si energie.

luni, 15 septembrie 2014

cu dor de padure

Inca una usor ondulata si potrivita ca marime. E din lemn de ulm si e gatata de curand chiar daca lemnu o fost luat in iarna.
Simpla si practica, ii buna si la mancat si la gatit. Zic gatit si ma refer in drumetiile tale, nu acasa la oala a mare.
O tija incandescenta a carbonizat pe o suprafata determinata celulele lemnului strapungand coada lingurii in asa fel incat sa poata patrunde un snur din piele impletita (piele de animal ... mort, ca nu se obisnuieste sa se ia grefe de piele de la animale vii doar pentru confectionarea de accesorii si imbracaminte). Vrei papuci de piele ? Tre sa-l omori. Nu vrei sa-l omori? Atunci renunta si la papucii din piele. Macar ala de il manca face mai putina risipa ca tine, ca tu ii iei doar blana, alalalt e mai respectuos nu arunca nici carnea.
Vezi tu, aici se face diferenta intre maturitate si lipsa ei. O anume formulare iti poate schimba perceptia daca esti labil. Daca insa esti suficient de matur, vei putea pricepe ca formularea nu face decat sa puna accentul pe anumite aspecte si ca nu schimba situatia reala.
Ca sa manaci carne, omori. Ca sa te imbraci cu blana la fel. Ca sa te incalzesti la fel. Noi categorisim viata in functie de dimensiune si complexitatea perceputa de noi. Si zicem (iar cand nu zicem gandim) oarecum ca un caine e mai mult decat un soarec (soarecul e daunator ! ... oare asa sa fie ?) si ca furnica e mai putin decat o camila. Io nu zic ca nu-i asa, dar suntem ipocriti. Acordam importanta in functie de cum exploatam si apoi transferam treaba asta intr-un gand ce pare inaltator si pare ca se refera la ceva ce presupune respect pentru mediu si viata. Ca sa construiesti orice se cere sacrificiu. Ca tu sa te imbraci, este consumata energie de multe feluri. La fel si ca sa stai la caldura, adapost, lumina, etc.
Vei zice ca acum sunt materiale inlocuitoare, dar daca aflii efortul si pagubele implicate in fabricarea lor constati ca nu iesi mult mai bine.
Cand vrei sa nu sacrifici, tre sa fi corect, accepta lipsa . Ca nu poti avea avantajul produsului fara nici o pierdere. Pentru orice proces are loc un consum de energie.
Inceteaza cu nebuniile in care zici ca-ti pare rau de gasca si de rata,de gaina si altele, dar sacul tau de dormit e plin cu puful lor, pernele si plapumele la fel. Dar nu le omoara, ca is unele pe care doar le ciupele :)). Hmmm ... aia da. Cred ca cele care traiesc doar pentru a fi scalpate sunt mai fericite decat cele ce mor (ca si cum cele "scalpate" n-ar muri sau ca si cum alea ar avea vreun statut special).Iti zic simplu ca singurul motiv pentru care traiesc este sa ciupeasca de pe ele mai mult si cand spun productiv nu ma refer la binele lor ci la mai multi bani.
 Mai zici ca iti plac albinele, dar le furi mierea si le distrugi fagurii. Noteaza ca mierea e pentru albine, cand le pui la treaba le robesti! O fi bine , o fi rau ? Unu zice chiar ca nu conteaza, altu ca exagerez. Nu dezvolt acum.
Spui de hartie si paduri, dar iti place sa lucrezi cu lemnul si chiar sa abuzezi de el. Ai mobile si faci foc in semineu si sobe.
Conducem autoturisme ore si ore, avioane si altele, dar vorbim de calitatea aerului ca si cum ne-ar pasa. Am auzit si nebunia in care unul nu face foc in drumetie sa nu poluaze aerul ! Suna oarecum bine pentru unii, dar e dezechilibrat total, ca acelasi om n-are nici o jena sa spele masina in paraul cu pastravi sau sa deverseze gunoaiele pe un deal afara.
Cand alegem sa ne deranjeze doar ceva si absolutizam infimul ignorand aspectele majore nu facem decat sa ne inselam singuri.
Cand vrei sa manci piept de pui tre sa stii ca un cutit taie gatul pasarii (bine, ca altii poate prefera un topor). Daca nu vrei sa tai gatu, nu manci pui.
Cand manc dublu fata de cat am nevoie (indiferent ce mananc) sau cand arunc la gunoi multa mancare care a ramas, de fapt eu fur de la altii de langa mine care sunt lipsiti si flamanzesc.
Nebunia ma indeamna sa nu pastrez ci sa risipesc si tot nebunia ma indeamna sa condamn micile abuzuri ale altora si sa le ignor pe cele atat de mari ale mele (vezi treaba cu barna ).
Doar o vorba care descrie sau accentueaza un aspect, nu va schimba situatia ci doar mangaie constiinta murdarita sau o curata. Daca e imbacsita tare, atunci trebuie frecata puternic si degresata.
In cazul in care nu ai realizat inca, acum nu fac o pledoarie pentru ecologia clasica ci o dezvaluire a unor prefacatorii ce le practicam fiecare din noi.
Rareori exista macar si finetea aia in care omului sa-i pese de mediu cata vreme nu-i pasa nici de altii si nici de sine la modul real.
Maestrul care nu corecteaza miscarea gresita e ca si parintele care nu opreste gestul nepotrivit la copilul sau si amandoi sunt niste sarlatani si fac mai mult rau decat bine.
Ca un pom sa rodeasca trebuie tuns si ingrijit ca lasat sa creasca cum "simte" (alta forma de exprimare este "liber"), el va creste nu cum simte ci se va dezvolta sub influentele factorilor externi. Spre exemplu daca are soare doar dintr-o parte, doar acolo va avea ramuri viguroase si daca e in desis nu se va dezvolta bine sau chiar va muri. Ca sa creasca bine copacelul, tre sa omori ierburile din jurul sau pentru ca tufele cresc mai repede decat copacii. Mai ceva, daca vrei copac bun si sanatos tre sa omori daunatorii care se hranesc din el si care il seaca de seva si ii distrug scoarta si frunzele.
Ca sa mananci grau, tre sa smulgi buruienile din juru lui. Daca pana acum n-ai invatat ca pentru orice treaba buna trebuie sacrificat, nu-i bai ca si acum e o vreme potrivita.
Cand spui natural, de fapt vorbesti de niste resurse "oferite" (luate,extrase, furate in unele cazuri) din natura.
Natura, ... alt temen abstract personificat. Natura nu e o persoana este doar mediul inconjurator si nu este altceva decat un termen conventional menit sa inglobeze totalitatea celor ce ne inconjoara.
Si in prostia noastra ne separam de intreg si vorbim rau spunand cuvinte ca "Omul si Natura". Dar la fel de incorect este ca si cum zicem " Cercopitecul si Natura" sau "Tenia si Natura" sau "Nisipul si Natura". In prima faza natura inglobeaza tot ce percepem si ce nu, asa ca automat suntem parte din ea. Supranatural nu e nimic !!!
Nimic altceva decat Cel care a creat-o. Aducand si logica in discutie, putem spune ca totul este natural (nu doar ce percepm noi in limitarile noastre) si supra-natural (sau deasupra ori inafara sau peste ea) este doar fabricantul ei. Pentru cine doreste sa creada ca natura s-a creat singura, este liber sa creada si ca lingurile de lemn se extrag singure din bustean si printr-un proces foarte indelungat si elaborat datorita influentelor climatice si numai, ajunge din multe esecuri sa evolueze pana la forma actuala.
In prezent existand multe mutatii la nivel de lingura, iar furculita nu este altceva decat varul primar al lingurii care ambele provind dintr-un stramos comun numit nasture.
Sau ma poti crede cand iti spun ca eu le cioplesc.

miercuri, 10 septembrie 2014

revenim la ciopleli

 Am gatat trei dar pe rand, chiar daca in poza se prezinta impreuna.
 Prima e asta de cires. E o lingura numa buna pentru mancat.
 Ii asimetrica si sta bine in mana, in ambele.
 Asa de mult a trecut de cand am inceput-o ca am uitat unde era arborele din care am luat-o. Desi s-ar putea sa fie chiar de la ciresu ala de sub Ghica , din tura aia ma, cand am fost cu Vali.
 Avem paici o gramada de arbori cazuti, rupti. Unii is mari, batrani si gaunosi in mijloc, iar altii peste care au cazut aia mari, sunt tineri. Asa ca am acces la o mare varietate in toate starile si dimensiunile,
Insa intotdeauna pentru aflarea lemnului potrivit umblii.