ALERGARI MONTANE

 Este muntele nostru, cam in aceeasi masura cat este si al tau, poate singura diferenta ii ca noua ne este mai dor de el si poate il vizitam mai des. Dar nu-i bai, saptamana asta ai ocazia sa meri si sa-l vezi.
Legatura dintre cioplit si alergare esti tu si sunt eu. De fapt legatura dintre o activitate (de orice fel) si altele este omul care le inglobeaza. Pentru ca omul este mai mult decat activitatile ce le desfasoara, dar totodata aceste activitati il definesc.
Ca tot veni vorba de alergarea la munte, am luat papucii si am tasnit.
Dincolo de concursuri, inaintea lor (ca ele sa se nasca la noi in tara) si dupa ele (dupa ce lumea insetata doar de inedit si senzational se va plictisi si treaba asta se va "ameliora" sau chiar vor dispare, asemenea alpiniadelor) , vor exista totdeauna si cativa oameni care sa alerge nu doar ca-i la moda, ca ii sanatos sau ca asa au vazut in alta parte.
Tu vei alerga in munte cum altu mere la pescuit sau se plimba cu bicicleta pe asfalt, pentru ca e o treaba care face parte din viata ta. Si nu ai nevoie de motivatie sa alergi, ci alergarea in sine constituie o motivatie pentru tine in a face altceva.

  Ei bine, exact ca tine suntem si noi.
Binenteles ca din cele 99, 999 (9) % din alergari nu exista imagini, ca io nu fac poze cand alerg, dar amu chiar s-a nimerit de si-o luat Vlad aparatu la el si uite asa poate fiecare sa "guste cu ochiu" cate un pic din ce inseamna alergarea montana.
Fie ca incepi alergarea pieptis pe cate un grohotis sau progresiv pe cate un picior de munte inierbat, tot ii bun sa iti faci incalzirea inainte. Nu de putine ori constat lipsa educatiei in sensul asta. Chiar alergatori buni de pe la noi, nu cunosc (sau nu vor sa cunoasca) miscarile specifice si importanta incalzirii, cat si a exercitiilor de dupa alergare.
Unii zic ("ciobaneste") ca ei se incalzesc destul cand alearga ...
Dar incalzirea de fapt nu e doar incalzire ci si "incalzire" . Astfel ca tendoane mai lungi si mai elastice inseamna si tendoane mai rezistente la solicitare. Apoi incheieturile trebuiesc incalzite pentru ca acolo (in ele), printre altele, mai contin si ceva lubrifiant si care tre sa lucre eficient.
Inima de asemenea nu e un robot care il pornesti doar cu o apasare de buton. Ea e un "motor" (nu un motor) care pompeaza sangele catre muschi. Sangele ala alimenteaza muschii cu ce e nevoie sa poata executa contractii repetate fara sa puste.
Mai zice cate unu mai in gluma, mai in serios - "pai ce ma, indianu facea incalzirea ?
Treaba e ca indianu nu baga sport, ci el traia afara si ala era de multe feluri. El traia o viata in care manca din ce vana si culegea si altu chiar cultiva.
La vanatoare panda e baza si nu alergarea, iar la cules tot nu alerga foarte mult!
Apoi is altii care mai mult alergau decat stateau si cu care nu ne putem compara. Ei alergau pana oboseau animalul si abia dupaia il impungeau cu sulita (exista si-n prezent triburi care practica forma asta de vanatoare, atat in Africa cat si in America de Sud). Insa nu-i totuna sa traiesti afara si sa alergi constant sau sa stai 8 ore pe un scaun (pe langa cele 8 ore pe care le dormi in pat) si dupaia sa vrei sa alergi ca din pusca si sa nu cedeze nimic in tine niciodata.
Dar na, in privinta asta fiecare face cum doreste, nu exista obligatii ci doar recomandari (asa ca nu-i nevoie nici de alte argumente si nici de contraargumente).
Caut sa ma misc si inafara alergarii si de cand eram mic am trecut prin mai multe sporturi si am invatat ca "incalzirea" si "racirea/revenirea" sunt esentiale pentru o buna functionare si de durata.
Alt aspect important si foarte des ignorat este antrenarea grupelor superioare (muschii din partea de sus a corpului), cum crede amatorul, ca doar cu picioarele alergi, nu cu pieptul, spatele, bratele, etc.
Totusi spatele tare e capabil sa mentina coloana sanatoasa, bratele puternice (nu neaparat masive) pot mentine un echilibru, iar la alergarile astea in care se si catara sau alea in care se folosesc si bete (ca sunt multi care utilizeaza betele) sunt de mare folos.
In genu asta de alergare tre sa fi ca pantera, nu ca un strut.
Alergarea montana presupune pe langa echilibru, o buna orientare, dozarea corecta a resurselor, un minim de cunostinte de escalada, o oarecare etica in ce priveste muntele , pasiune si vointa de a alerga dincolo de poteci.
Rareori fac plan in legatura cu traseul, durata si vremea.
Iau uneori rucsacelu ala si pornesc, dar de cele mai multe ori fara nimic. Tai muntele pe cate-o curba de nivel, pana ajung sub stancarie, iar de acolo pana in coama muntelui nu e abatere, decat pentru vreo stanca mai mare.
Daca pe ierburi, grohotisuri, tufe si arbusti mai mere alergat, pe stanca (mai ales pe care n-ai mai urcat) nu se poate. La catararile astea ii bun sa meri usor, cu economie de energie, atentie sporita si fara stres.
Daca pe smocurile de iarba te arunci ca leul, chiar de sunt verticale, pentru ca stii ca atunci cand treci rapid te tin, roca putreda din care poti extrage segmente mici sau mari cat tine, nu poate fi abordata in viteza.

Daca nu ploua si nu-i ceata apuci chiar sa faci un plan de atac pe vreo fisura sau fata, dar daca ii ceata groasa, ii dai in sus pe unde apuci. Daca pe uscat poti calca si sta la aderenta, pe ud este imposibil fara "treptele" si buzunarele" ce le asigura stanca. Muschiul si lichenii pe fond de umezeala vor forma o suprafata foarte alunecoasa.
Pentru a evita blocajul in pereti e nevoie sa mai fi catarat chiar daca doar pe portiuni inclinate si mai usoare, ca de te nimeri in vertical si nu mai poti nici urca nici cobora si piciorul (singurul din priza mica, ca celalalt e in aer sau cel mult la aderenta) incepe sa tremure necontrolat, timp in care o mana are o priza mica iar cealata cauta dupa una si nu afla nimic, ai toate sansele sa ... te obosesti excesiv.

In rest nu are nici o legatura cu cautarea de senzatie ci doar cu miscarea si diversitatea.
Stiu ca se promoveaza un curent nebunesc in care fiecare cauta sa expuna si sa aduca ceva sensational, "adrenalinic" si de ce nu periculos. Dar departe de mine gandu asta.
Nu vreau decat sa ofer o perspectiva diferita si cu cat mai multe detalii. Restu tine de interpretarea ta.
Vei decide singur (sau in grup) daca e ceva frumos, real, "facubil"  sau e doar o alta senzatie dupa care unii vor "alerga" si altii se vor feri. Ca io o sa merg si daca tu pricepi ce zic si daca nu.
Apropo de siguranta. Io is cu siguranta si incerc prizele inainte sa le incarc cu greutate. Deseori nu ai incotro si va trebui sa incarci si pietre ce stau sa iasa (ca altele n-ai). Dar tre sa cantaresti bine solicitarea si sa faci in asa fel incat sa nu tragi de ele in exterior ci sa apesi in jos, iar de cele mai multe ori greutatea va fi pe picioare nu in brate. Mainile servesc pentru echilibru si asigurare.
Foarte rar dau drumu la ceva solid si sa ma arunc catre ceva ce pare solid, ce inca n-am testat si nu stiu daca ma va tine sau daca voi apuca sa-l prind.
In sens metaforic s-ar putea ca multi din noi sa avem problema asta si-n viata de zi cu zi, dar ala-i alt subiect si-l abordam separat in alta zi.
Uneori poate va trebui sa sari, sa incerci sa prinzi ce poate pare ca nu ajungi si sa apuci ce n-ai apucat. Coordonarea si aprecierea corecta te vor ajuta. Dar astea nu apar singure ci trebuiesc cultivate prin exercitiu (deci progresiv).

Nu urcam la munte pentru o singura zi. De fapt, de cateva ori pe an am cantonamente (asa le zic io) de cate 4-5 zile in care alerg zilnic diferite trasee (uneori doar de 3 zile, ... rareori).
Spre seara inainte sau dupa ce apune soarele, iesim afara sa mai facem cateva exercitii si sa prindem apusul. E liniste si inafara de cateva oi ce behaie si caini ce latra altceva nu se aude.

O noua zi incepe cu ... hidratarea. Apoi mancam si cautam sa avem activitati cat mai linistite o vreme. Trece ceva timp pana pornim pe munte. Cu burta plina nu alergi. Hrana trebuie sa ajunga sa hraneasca , nu doar sa fie stocata in stomac.
Un traseu poate fi stabilit de jos sau poate sa rasara chiar in timp ce este parcurs.
Daca stii ca nu poti alerga in teren variat mai mult de 1-2 ore fara alimente si apa atunci ar fi bine sa iei la tine ce stii ca ai nevoie sau sa faci in asa fel incat sa adaptezi tura ca sa nu depaseasca timpii astia.
In plus cand ai abrupturi si verticale, cele 2 ore pe care le stiai , vor deveni mult mai lungi si mai obositoare.

Dar daca poti functiona 3-4 (sau mai multe) ore doar cu un pic de apa ce o gasesti pe la izvoare, atunci pe raspunderea ta poti porni in alergare doar cu ce ai pe tine, fara nici un fel de bagaj sau accesorii.

Alt aspect este ca spre deosebire de turele clasice in care dupa o urcare mai piettis sau chiar catarare stai si-ti tragi suflul, aici e invers. Cand termini catararea continui sa alergi.

Fie ca treci prin paraie sau baltoace, fie ca alergi pe smocuri mari de iarba sau ca treci prin tufe de care or fi, scopul este sa alergi mai departe.
O gura de apa ca cerbul, dar cu simt. Nu o arunci pe gat in jos cand esti incintat ca s-ar putea sa te "fisurezi" :)) .
Mai in gluma, mai in serios, ... ii serioasa treaba. Poti muri din cauza diferentei mari de temperatura, dintre apa ce o bei si organismul supraincalzit (o data era sa patesc si am bagat la cap).
Fie beau inghituri mici si multe dar cu un pic de timp intre ele, fie imi umplu gura si o incalzesc si inghit putin cate putin Asta de regula se aplica cand bei cu gura direct din izvoare.

Vei vedea ca in munte nu vor fi doar deschideri, ci si hornuri , unele mai largi, altele mai inguste. Chiar grote si tuneluri vei intalni prin care te strecori cu mare grija , ca mai toate pietrele stau sa vina peste tine si sa te pastreze acolo.

In pasajele dificile efortul este mai mult mental decat fizic si daca se intampla sa gafai cand ajungi sus, nu este pentru ca ai alergat, ci pentru ca ai tinut mult aerul in tine (concentrat fiind). Dar dupa o vreme te obisnuiesti, apoi vei si respira in timp ce treci de ele.

Stancile nu se termina rapid, nu pentru ca sunt extrem de multe, ci mai de graba pentru ca tu mergi direct la ele si ca le cauti special ca sa le urci.

Si ii bun sa ramai cu gandu la alergare. Pentru ca nu e escalada si nu ai dificultate mare. Nu ai nevoie de papuci si asigurare ci doar de atentie si un minim de cunostinte si antrenament.
Desigur ca daca ai gresit, ai cazut. Daca ai cazut te-ai spart.
Dar caderea nu trebuie sa existe ca optiune, pentru ca daca iei in calcul tot ce se poate intampla, atunci entorsele, fracturile, luxatiile, etc toate vor fi bariere care te vor opri sa incepi chiar si prima alergare pe pajiste. Poti tine seama de ele, dar nu sa te temi de ele ci sa iei masuri in a parcurge cat mai in siguranta
(am spus in a parcurge, ... nu a nu parcurge deloc !!! )

Pe vreme buna (uscata) e o incantare. Iar pe ploaie e mai aspru. Siroaiele curg pe fetele cu licheni si o mazga dinaia combinata si cu namolul ce se prelinge te face sa te misti o leaca mai nesigur :)) .
Despre alergarile astea ii bine sa stim ca sunt reale si "cum iti asterni asa dormi" . Ce nu iei la tine nu ai si ce nu poti face, nu poti. Iar daca esti obosit si nu mai poti face nimic, nu te cara nimeni si daca iti este foame si nu ai la tine, tre sa rabzi. Daca nu te orientezi corect pe ceata, suferi consecintele.
E cat se poate de real, nu ai puncte de alimentare sau marcaje care sa te ghideze, nu striga nimeni sa te incurajeze, desi nu de putine ori te latra cainii de la stane si uneori chiar se dau la tine.

Insa tocmai in faptul ca te misti liber si totodata vulnerabil, realizezi ca esti intr-un echilibru instabil dintre marginitul univers din mintea ta (a carui granite/limite reprezinta experienta, cunostintele si capacitatea fizica si psihica de a aborda orice intalnesti) care incearca sa se suprapuna cu realitatea deseori imprevizibila.
In mare toata treaba este o plimbare placuta in pas de alergare si cam toate restu tin de o abordare psihologica.

Cum ne raportam la teren ne va dovedi in scurta vreme daca am actionat corect sau am avut abateri in perceptie.

Alt factor esential este sa constientizezi ca atunci cand alergi fara alimente si apa la tine, esti ca o baterie care inmagazineaza o rezerva limitata de energie. Aceasta energie poate fi impartita putin cate putin mai multa vreme sau poate fi cedata rapid prin acceleratie si miscari explozive.
Asa ca este esential sa iti cunosti corpul si modul in care e capabil sa se adapteze si in situatiile neprevazute, nu doar in clasicele alergari in teren ideal.
Tre sa stii ca daca iti vajaie tamplele si inima sare din piept, esti la jumatatea unei urcari abrupte, n-ai poteca si continui sa alergi in forta, in mod cert sansele sa mai faci si altceva decat urcarea aia (daca o gati si pe aia) sunt minime.
Tre sa fiu cumpatat si sa stiu cand sa-mi incetinesc ritmul cardiac.
Trebuie deja sa simti cand poti ("ai voie") sa tragi si cand nu. Aici daca cazi, nu te ridica nimeni (telefonul e acasa).
"Asa ca nu purta in spate mai mult decat poti cara" si "nu porni la un drum mai lung decat stii ca poti parcurge".
Cand alergi singur si iti faci tu traseul, nu ai voie niciodata sa dai tot ce poti. Oricand tre sa lasi acolo macar 20% energie pentru situatii critice. Pe asta am invatat-o pe parcurs, dupa rataciri, entorse, cazaturi, contuzii, infometare, sete/deshidratare, supraincalzire, inghet, deznadejde, abandon, etc. Poti sa le simti si tu si abia dupaia sa bagi la cap sau poti sa ma crezi si sa beneficiezi de informatie (mie n-a avut cine imi zice, ca nu alergau prea multi ca sa am dupa cine ma lua).

Ca sportiv profesionist este importanta performanta, timpii, concurenta. Pentru cine este sportiv si are astfel de directii, stie foarte bine ca e ca la locul de munca, te mai si distrezi uneori, dar mai mult muncesti.
Dar ca nesportiv, pentru mine cele de mai sus sunt complet irelevante si toata treaba are la baza alte motivatii.
Daca rareori alergarea de genul asta constituie baza antrenamentului pentru vreo tura in vreun munte anume, cel mai adesea treaba sta altfel. Alergarea este o calatorie si nu un antrenament. E ceva de sine statator si nu ceva complementar intr-o activitate mai ampla.
Ea poate ingloba o gramada de alte forme de miscare si discipline exact cum este parte componenta din multe.
Omul cand misca, si invata. Cand alergi, poti doar sa misti sau poti sa misti si sa te dezvolti fizic, mental, spiritual. Aici fiecare decide unde sa puna bariera (multi o pun inainte sa faca primul pas, ar fi bine sa nu faci parte din ei).

Vei vedea pe altii ca fac mult mai mult de atat (mult mai lung, mai tehnic, mai rapid) si te vei gandi poate ca e prea putin sau te vei umple de mandrie la gandul ca multi nu alearga dincolo de stadion sau maxim in parcuri. Insa gandurile astea sunt o prostie si sunt complet irelevante. In realitate alergi doar pentru tine si nimanui nu-i pasa cat esti bun sau de slab si ceea ce consideri tu reusita sau esec este doar in mintea ta. Alergi si te bucuri de asta, atata tot. Daca gasesti ceva bun acolo si vezi ca e destul, poti incerca sa imparti si cu altii, dar ce trece peste, e inutil.
Fiecare cauta sa promoveze cate ceva din ce a vazut, facut, cunoscut, invatat, din diverse interese.
Ori ca e vorba de un folos material (exemplu producatorilor de echipamente, al unor organizatori anume) , fie ca-i vorba de dorinta de afirmare personala sau pur si simplu de placerea de a arata si directiona pe altul catre ceva ce tu consideri a fi benefic, este cumva justificata treaba cu promovarea.
Io zic ca daca tot se striga in gura mare toate tampeniile (politica, alcool, droguri, prostitutie,ura, invidie, lupte, etc), de ce sa nu zic si io macar uneori cate ceva legat de natura si modul in care ne putem misca si raporta la ea.

Treaba e complexa. Alergi uneori pe plaiuri foarte largi si deschizi bratele ca atunci cand erai mic si-ti inchipuiai ca zbori, iar apoi cobori pe vai foarte inguste si abrupte, prin care sunt doar pietre, smocuri mari si ape cu noroaie si prin care daca nu pasesti suficient de rapid, aluneci.
Apropo de asta, ma mai intreaba unul si altu cum sa alergi pe anumite zone, dar sa stii ca-i mai usor uneori sa alergi pe acolo decat sa mergi. Transferul de greutate de pe un picior pe altul este atat de rapid incat nu apuci sa aluneci .
E drept ca dupa turele astea esti plin de pamant sub unghii, ca pielea pe degete se ingroasa si esti plin de zgarieturi,ca mai tragi cu capu si il mai si spargi, dar astea toate sunt caramizi ce cladesc alergatorul din tine.

In ce priveste abordarea fetelor abrupte, fie ca-s pietroase, inierbate sau increngate, tre sa adaptezi ritmul si dupa lungime.
Asa se face ca pe o panta cu inclinatie pronuntata dar relativ scurta poti alerga, in vreme ce pe un picior intreg de munte sau un valcel, va trebui sa scazi un pic ritmul si sa faci cand si cand serpentine.
Si mersul rapid este parte integranta in multe din turele astea. Dar ar fi bine sa nu-ti faci obicei din mers, ca incet incet vei ramane fara alergare pe urcari. Mersul sau/si catararea trebuie sa inceapa doar acolo unde alergarea este cu neputinta fie din cauza inclinatiei extrem de pronuntate si de lungi, fie datorita obstacolelor din teren. In toate cazurile incetarea alergarii si continuarea in mers sau catarare trebuie sa fie doar temporara si sa ocupe doar foarte mici parti dintr-o tura.
In speranta ca ce am povestit aici e mai mult spre folosul tau decat spre pierderea timpului alocat citirii, te las sa iti alegi urmatoarea tura si-ti doresc sanatate si numa bine.

alergand nu aler-gand

Am zis sa iti ofer o felie din ce inseamna alergarea la padure.
Si incep cu inceputul.
Stiu ca (asa am auzit) omul cica ar avea nevoie de vreo motivatie anume sa alerge.
Ei bine pentru mine alergarea la padure e o motivatie in sine, una pentru a trai.
Percep alergarea in natura ca fiind o calatorie mistica. Cand ma gandesc la cate-o alergare dinasta mai deosebita incepe sa-mi bata inima mai tare si sa vizualizez si un zambet imi apare .
Imi aduc aminte de un termen pe care-l folosea Luci , ia auzi : " asta-i o tura monumentala" !! :)) , asa zicea de cate una care i se parea lui mai aspra.(mi dor sa mai alergam impreuna)
Pe scurt stii cum e alergarea in natura pentru mine, cam cum iti place tie sa mananci felul de mancare preferat, sa petreci timp cu cei dragi tie, sa faci ce-ti place tie mai mult, etc , toate astea la patrat (sau poate la cub) :)) .
Asa ca am sa-ti ofer o felie intreaga azi, nu doar frisca cum poate te-ai obisnuit.
Ca sa fie cat mai reala treaba am sa vin cu detalii.
Vremea nu era deloc pe inceputul zilei ca-n poza de sus.
Nu m-am mai trezit de dimineata ca m-am culcat tarziu. M-am pus sa mesteresc la pieile alea de foca, sa ingineresc o prindere fata .
Noaptea am auzit ca o plouat.
Am mers cu Flavius sa luam cate ceva scule si ma tot batea un gand. Unul de alergare.
Dar parca statea sa ploua.
Insa dorinta era mai mare decat ratiunea. Daca am vazut ca am si sustinerea Tatalui meu, am decis in graba si am tasnit (asa am "auzit" in sinea mea ca-i bun sa ies).
Insa autocarul plecase de numa 7 minute. Am ajuns cam tarziu (oricum n-am stiut ora la care pleaca).
Pe la vreo 14:30 prind o masina pana la Anina.
Aha. Amu poa sa fie si ploi, ca pana acasa tot in alergare ii dau.
Traseu pe padure integral, fara betoane nebunesti, dar cu urcari si coborari.
Noroaie cum ii sade bine codrului, pietre, crengi, frunze, baltoace si paraie, peste si prin toate treceam cu piciorul .
Dupa numa doi km eram ud la picioare.

Era de vis.
La inceput m-am incalzit pe un vant destul de aspru.
Insa pe masura ce alergam cerul a inceput sa se deschida, vantul sa se linisteasca.
Alergarea era ceva ca respiratia, reflexa. Traim in alergare. Nu depuneam efort cum nu depuneam efort nici sa privesc.
Treceam peste si prin paraie umflate de topirea zapezii. Saream peste busteni si faceam slalom printre balti.
Zapada s-a cam dus si a lasat in urma balti uneori de neocolit, noroie pe tot traseul si paraie ce curgeau de-a latul si chiar lungul potecii.
Am prins totusi si zapada pana la glezne in doua curbe mai umbrite.
Deodata trei caprioare in dreapta, au luat-o in sus.
Si mi-am adus aminte ce zicea Sebi. Ca cica el o vazut caprioare, dar in padurile noastre erau dinalea batrane, ca aveau parul alb. No, dar i-am zis ca ala nu era capul, ci i-au intors fundul :)) .
In alergarile astea, daca nu-ti cari apa nu bei si daca nu bei, nu vei putea alerga prea mult.
Cu mancarea e mai complicat. Organismul e supus la suficient efort si asa deci sigur nu va putea digera painea cu untura, ceapa si carnati bine afumati.
O glucoza si vreo banana e mancarea.
Asa si cu restu lucrurilor, ce nu cari nu ai si daca ai nevoie ai incurcat-o. In medie rucsacul meu de ture lungi are 5-6 kg. Pentru unii e greu, pentru altii nu. Adevaru-i ca nu-l mai simt in spate.
Stii ce-mi place la turele astea? Ca desi sunt lungi, nu trec de 2 ori prin acelasi loc. E o calatorie autentica.
Si e una care in mers nu prea o acoperi intr-o zi.
N-am vazut nici un om in 50 km si a fost bine.
Urcari dinastea de cate 4-5 sau mai multi km dupa care veneau direct coborari. Pe prima se contracta tendoanele si pe a 2 a numa bine incepi sa le simti.
E o smecherie si aici. Eu tehnica am invatat-o suferind. Profesor n-am avut niciodata , ca nu-s sportiv.
Aici n-ai voie sa indrepti piciorul complet si nici sa pasesti pe calcai, astea doua sunt de baza, mai sunt si altele.
Miscarea bratelor e naturala si nu fortata iar pasii se succed exact cum ar curge o apa mai lina. Fara tropaieli si fara socuri.
Viteza de croaziera iar respiratia se face pe nas.
Daca mergi singur si bagi ture lungi in teren in care stii ca n-ai voie sa patesti nimic, tre sa fi ori foarte tare psihic ori senil (cazul meu).
Zic asta pentru a eu uit de fiecare data turele grele si-mi aduc aminte doar de ce mi-a placut. In plus si in timp ce alerg nu ma gandesc nici o clipa ca n-as putea alerga pana la capat (ca nu am alta solutie sa ajung acasa).
Vad din miscare cum se umple padurea incet incet de flori si copaci cu frunzulite fragede.
Iti ziceam ca alergarea e mistica pentru mine si este. Aici aud doar vocea pe care aleg sa o ascult.
Am o linie directa cu Creatorul a tot ce ma inconjoara si nu ezit sa o folosesc.
Sunt si eu acolo ceva mic , care misca pentru o vreme, o farama din ce inseamna intregul.
Misc cat am suflare, dar o fac cu placere.

In plus deosebirea majora intre alergarea in padure si alergarile pe asfalt e ca aici nu pui pe pilot automat ca mori. Cazi in rape, iti rupi picioarele sau capul in busteni si pietre.
Apoi iti mai ziceam ca dupa primii 2 km eram deja ud la picioare.
Dar nu ti-am zis ca in graba am luat sosetele groase de iarna.
Si tot ce intra ramanea absorbit in ele.
Dupa numa 30-32 km am inceput sa simt la degetele mici ceva.
Ca dupa km 40 si ceva sa ma jeneze tare (si cand io zic, nu-i o chestie de moft).

Ei, ce sa fie, niste prostii de besici la pernitele degetelor mici care erau murate.
Nu stau pe ganduri si musc pielea groasa ca la curea, iar zeama curge. Vreau sa repet procesul si la dreptul cand deodata se blocheaza la abdomen o smecherie dinaia (din alea 6 sau cate or fi ca nu le-am numarat niciodata).
Si ii zic, ma stai asa. A cui esti tu ma ? pai tu te impotrivesti la ai tai, suntem o echipa !
O inteles imediat si so linistit.
Musc besica, incalt papucu si pornesc.
Primii pasi au fost criminali, inteapa mult mai tare ca inainte.
Eii, atunci am zis stai asa, ca te fac psihologic. Si l-am facut. Am intrerup legatura dintre degete si cap si ultimii 12-14 km n-am mai avut nici o treaba.
Amu stii cum ii , timpii cand alergi singur si iti cari tot, iti calculezi singur si ti cont de fiecare detaliu, sunt diferiti de timpii cand singura grija e alergarea.
Amu o sa ma adresez lu astia de concureaza.
Cand alergi singur si bagi si trasee care nu stii exact cat o sa dureze si nici unde te duc si te scot va trebui sa nu alergi niciodata cu mai mult de 80% din capacitate, ca sa mai ramai cu energie pentru atunci cand ii bai.
E o treaba de bun simt de care tre sa tii cont.
N-ai voie sa te epuizezi orice ar fi, ca nu te scoate nimeni de acolo. Tre sa dozezi energia cu cap ca sa ajungi acasa. In plus tre sa te bucuri de fiecare clipa, nu doar de prima jumatate de ora.
Alta treaba e ca daca lasi ceasul sa fie stapan ai stricat tot.
Apropo de ceas, hai sa fac ce de regula nu fac si sa intru si in amanuntele astea cu timpii nebunesti.
Mai am o teorie conform careia atunci cand alerg nu accept sa ajung praf de oboseala ci merg pe principiu ascensiunilor montane. Nu ajunge sa umblii mult, rapid si bine ci tre sa ai energie sa te si gospodaresti cand ajungi sa-ti pui tabara.
Asa ca pe la km 50 stiu ca m-am uitat cat e ceaul, ca era deja spre seara si aveam 4 ore si 49 minute. La final s-au adunat 56 km.
Ideea nu-i cat am scos, ci faptul ca am mentinut un ritm constant si la deal si la vale si ca am ajuns relativ odihnit, asa incat sa pot sa-mi fac si treburile pacasa.
Asa ca idee pentru concurs pot sa scot si cu jumate de ora mai putin, ... sau chiar mai bine :)).
Dar nu ma bag inca, ci astept ture mai aspre. Cand merg, vreau ca castig detasat, nu sa ma chinui :)) .
Nu vreau ca alergarea sa fie o fortare ci o miscare naturala. E simplu, eu sunt Vasi si alerg la padure.
Ce face ala ma ? Unde se duce ? Ma, taci ma, ala e Vasi mere la alergat, ce n-ai stiut ? =))
Aiurea, glumesc, am zis le dau satisfactie si lu astia de ma tot cheama la concursuri .
N-am io nici o treaba cu concursurile nebunesti. Nici bun nu sunt si nici n-am in plan sa fiu.
Nu alerg decat o data pe saptamana, de 2 ori in cazul cel mai bun, ... hai de 3 ori in ala excelent :)) . Dar in cea mai mare parte a anului o data, ca mai fac si altele.
In ultima vreme am inceput sa prind drag de urcarile abrupte si lungi ca de ceru albatru.
Aici iti cladesti rabdarea si vointa
Intr-o zi (e cum iti ziceam) va fi ultima alergare, dar pana atunci poate va mai fi una.
Fie ca alergi, fie ca te plimbi, in natura e altceva. Uneori ma gandesc ca e si pacat sa manjim sentimentul sublim ce ne incerca in acele momente cu ambitii ieftine ce provin din tinte propuse. Totusi sunt bune si "tintele" astea, ca fixeaza o directie. Numa sa nu te acapareze mai mult decat trebuie, ca nu cumva sa-ti puna ochelari de cal si sa pierzi bufnita din dreapta (am vazut-o azi si i-am facut cu mana, ba inca mai cred si ca si ea o stiut :)) ), avenul din stanga si alte treburi faine de vazut.
Si toate astea se leaga de lingura de lemn. Cum ? Simplu, se leaga ca asa am zis io amu, habar n-am cum :)).
Gandu meu la padure azi a fost ca indianu n-avea nevoie de tehnologii nebunesti sa alerge la padure, ci doar de pereche de papuci comozi.

Ce treaba are alergarea cu padurea ?

Are mare legatura, atat cu padurea, muntele, desertul si natura in general cat si pentru ca este cea mai veche,simpla si sanatoasa forma de miscare sportiva si nu numai.

Alergarea e ceva ce poate oricine sa practice indiferent de varsta. Ai nevoie de o sanatate cat de cat, nu-i nevoie sa fie excelenta.

Indiferent de viteza de deplasare , distanta , locul in care te aflii , este la indemana oricui (doreste).

Nu am sa discut despre alergare ca sport, pentru ca nici eu nu ma ocup cu asta si nu cunosc atat de multe detalii despre atletism.

Am sa zic insa cate ceva din ce inseamna alergarea pe care si tu ai putea sa o practici.

Da, in mod clar trebuie inceput cu pasi marunti. Sigur ca nu poti merge din prima si sa alergi trasee fara sa iti faci intai conditia fizica specifica, exact cum nu poti incepe sa alergi direct la padure daca nu ai avut nici un contact cu ea sau/si pe cineva sa-ti arate.

Nu-ti poti face direct mansarda fara sa incepi cu fundatia.

Fiecare din noi, la inceput am simtit frustrarea dealurilor care ne secau energia , setea excesiva, oboseala si multe altele.

Pregatirea se face in functie de traseu. Iti alegi sa alergi atat cat crezi ca poti. Esti atent sa alegi un traseu pe care fie il cunosti , fie esti capabil sa te orientezi.

Aa da, orientarea. Alergand in natura iti dezvolti un simt de orientare deosebit. Aici deciziile le iei mult mai rapid. Nu te opresti ca sa gandesti, ci gandesti in fractiuni de secunda si daca ai ales gresit, fie iti vei lungi traseul cu cativa kilometrii fie il compromiti.

Nu poti pleca la o tura lunga fara apa si hrana. In rucsac am invatat ca e important sa am intodeauna si un briceag, o bricheta, niste banda adeziva dinaia tare, un fluier, o lanterna frontala si o haina de vant. Totdeauna am si un mic filtru de apa (cantareste numa cateva zeci de grame, e dinala "pai") stiu eu de ce. Am tras sete puternica si ma tot uitam cu drag la baltoacele namoloase.
Un telefon mobil poate fi util .

Dincolo de toate astea, alergarea se poate practica in toate anotimpurile.

Chiar si iarna in zapezi si ceata, viscol, gheata, intuneric (ca ziua-i tare scurta) la lumina frontalei, etc.
Orice zapada ce nu trece mult peste glezna e buna de alergat.

Nu vreau sa te intimidezi asa ca nu trebuie sa o iei personal, nu te obliga nimeni sa faci ce fac altii.

Iti prezint alergarea ca pe o calatorie, asa ca indiferent daca vei dori sa o practici sau nu, relaxeaza-te si urmareste in continuare "emisiunea". Treaba pe care unii o veti considera ca e utila, altii interesanta, altii neimportanta, altii poate chiar nasoala, treaba voastra, sa fiti toti sanatosi.
Fiecare face ce stie, vrea si poate.

Toata treaba a inceput cu ani in urma.

Nu cunosteam pe altii care sa alerge si nici nu stiam cum se face treaba asta. Dar m-am gandit ca daca tot fac antrenament pentru munte ar fi bine sa-l fac in natura, nu in oras.
Pe parcurs insa l-am chemat si pe Luci. El nu a fost alergator de padure la viata lui, insa alerga cand eu nu stiam nici macar la ce foloseste alergarea.

La noi nu-i concurs, alergarea lunga este ca o expeditie, unde desi treaba se face in echipa (cateodata), totusi este ceva solitar - nimeni nu poate sa alerge in locul tau si nici sa-ti transfere energia lui.

El e mai bun la alergare, iar eu vorbesc mai mult, ... asa ca am facut echipa.

Sunt ani buni de atunci si ma simt onorat ca si acum alergam impreuna.

Au fost multe ture si grele si usoare si lungi si foarte lungi si rataciri si accidente, impliniri si esecuri (astea is scoase dintr-un text cu insuratoare cre ca :)) ), dar toate frumoase si benefice.

Inainte sa ma apuc sa alerg s-a intamplat dupa cum iti zic:

Intr-o zi, dupa ce vreo doua saptamani avusesem dureri foarte mari la ambii genunchi, am decis sa merg la medic. Abia puteam umbla.

In urma investigatiilor mi s-a zis ca genunchii mei sunt ca cei ai unui om trecut de 50 de ani bolnav cu genunchii. Uzura mare cartilaj ros, etc.

Adevaru-i ca asa ma si simteam.

Cand am intrebat daca pot sa merg luna viitoare la munte, mi s-a spus ca ar fi bine sa iau repaus 5-6 luni. Apoi sa incep usor cu inot, sa evit plimbarile prea lungi chiar prin oras si statul mult in picioare.
Si am intrebat : " bun, dar la munte, cand pot merge ?" (ca eram entuziasmat cu alpinismul ).
Raspunsul nu a fost chiar cum doream sa aud.

No, atunci am zis ca o sa merg la munte. Si dupa 3 saptamani am mers. A fost o tura lunga si grea, schiopatand de ambele picioare, tin minte si acum.

De atunci progresiv am inceput sa ies din ce in ce mai des in natura, ieseam si inainte, dar de atunci si mai mult.

Inainte sa plec in munte mai mare, am zis ca ar trebui sa si alerg, ca stiam eu ca alergarea e baza in toate sporturile si ca dezvolta capacitatea toracica.

Asa ca am inceput. Fiind antitalent, abia ma miscam.

Sti bine ca sunt doua mai categorii : oamenii cu fibra lenta (aia cu rezistenta) si cei cu fibra rapida (aia cu explozia),eu nu aveam treaba cu rezistenta.

Primul an a fost mai greu. Apoi incet incet a inceput sa-mi placa pe masura ce ma obisnuiam cu forma asta de miscare.

Acum a devenit o activitate in sine.

Sa nu crezi ca amu is sanatos tun si ca nu mai am treaba cu nimic, aiurea.

Anual am bai cand la genunchi cand la glezne. Am avut entorse la glezna (la ambele) in toate pozitiile posibile.

Anual trag minim o luna jumate - doua, anul trecut 5 luni am fost scos din activitate.

Am avut genunchiul blocat, uzat, intins, umflat si majoritatea tineau mai bine de 2-3 luni. Nu a fost absolut nici un an in care sa nu am probleme.

Nu exista om perfect sanatos. Exista oameni care nefacand nimic nu si-au decoperit inca bolile, slabiciunile fizice sau de caracter.

Nu uita ca pana la examen oricine poate spune ca stie orice, dar abia in fata testului se vede daca si cat stim.

Una peste alta, e exact cum spuneam - modul in care te raportezi la ceea ce faci conteaza cel putin la fel de mult ca si activittea in sine.

Asa ca idee am sa-ti expun doar cateva treburi care le-am trait alergand, pe care tu poate le-ai invatat facand altceva sau poate inca nu te-ai lovit de ele.

Am invatat ca un om nu-i mai "mare" ca altul doar pentru ca el crede asta sau pentru ca altii ii spun.

Am invatat ca un prieten e mai important decat toate resursele fara viata la un loc.

Am invatat ca dincolo de puterea fizica si chiar mintala este o mana care te tine si te pazeste in absolut toate lucrurile si imprejurarile in care te simti lipsit de putere si cunostinta.

Ai trait vreodata sentimentul de neputinta profunda ? Da? Nu? Tu stii.

Am invatat ca durerea fizica tine mai putin decat durerea sufletului.

Am primit un cadou deosebit - capacitatea de a distinge lucrurile minunate din natura si de a le aprecia - suna banal ? Ia vezi cati din cei pe care-i cunosti se bucura cu adevarat de toate acestea?

Am invatat ca am venit gol si ca voi pleca gol, nimic nu iau cu mine, si cand te gandesti ca le-am invatat alergand, fara sa le citesc undeva , ... si le-am simtit la propriu, nu doar asa ca vorbele ce trec precum norii ce nu aduc ploaie.

Am primit inca un dar foarte mare, acela de a respinge frica. Nu-i putin lucru sa traiesti fara frica intr-o lume in care nesiguranta e stapana. In ce sens ? Pai am constat ca si daca iti este frica si daca nu, tot nu vei putea influenta pozitiv situatia si am ajuns la concluzia ca-i mai de folos sa nu-ti fie frica.

Am invatat ca altii sunt mai buni, mai puternici, mai destepti si mai devotati ca mine si mai mult decat atat, am primit si puterea sa recunsoc asta.

Fiecare tura o alerg ca si cum ar fi ultima, iar intr-o zi, una din cele ce vor urma chiar va fi ultima, iar eu n-am sa o ratez neacordandu-i atentia cuvenita.

Am simtit cu adevarat ce este setea, foamea si frigul, intunericul si ratacirea si altele. Toate astea ma ajuta sa respect si cele mai mici si neinsemnate resurse, dar si pe ei ce sunt lipsiti de ele.

Nu uita, ca pana nu te doare pe tine, nu stii cu adevarat ce-i durerea.

Tot asa am invatat ca nu am nimic al meu si ca nu am facut nimic de unul singur, tot ce stiu (putinul ala) si pot, e pentru ca altii m-am invatat si m-au crescut si m-au hranit si entru ca Dumnezeu a deschis porti (oportunitati) si a facilitat intreg procesul. Poate cineva, oricat ar incerca, sa-si controleze pe deplin starea de sanatate ori clipa ce urmeaza sa vina ?

In turele lungi, ambitia ajuta de la putin la deloc. Acolo ideal e sa te abandonezi pe sine si sa devii una cu alergarea. Iar suna banal, dar asta e, trebuie sa faci in asa fel incat alergarea sa fie ca mersul si respiratia sa devina normala, nu fortata (zicea Luci ca asta-i un ideal, pai este, dar catre idealuri tre sa tindem)

Nu ai voie sa obosesti cu atat mai putin sa gafai (de asta zicea ca-i alt ideal,   :))  ).

Sunt multe urcari uneori, alteori putine dar lungi. Modul in care abordezi face diferenta.

Tot aici inveti sa te cunosti. Aici vei vedea clar daca ai vointa sau nu. Vei descoperi ca de unde credeai ca nu mai poti, se termina incalzirea si incepe alergarea propriu-zisa.

Avantaj este si faptul ca-ti imbunatatesti starea sanatatii si fortifici intreg organismul si nu doar atat. Dupa ce te obisnuiesti cu efortul si incepe sa-ti faca placere, majoritatea lucrurilor in viata vor fi mai usoare (n-am zis toate, tine minte).

Si ma gandesc ca daca eu eram slabut (inca sunt comparat cu altii ,cu majoritatea celor care alearga), tu care esti talentat si esti, ca te-am vazut poti progresa mult mai rapid.

Imi aduc aminte cand urmaream emisiuni cu alergatori dinastia de trail running (daia de "padure"), zicea unu ca pentru curse de ultramaraton alerga la antrenament cate 4,5 si chiar 6-7 ore !!!

Ma gandeam ca-i ceva extraordinar, pai iti dai seama ce distanta poti parcurge ? Ai idee cate poti sa vezi in timpul ala ? Dar nu aveam curaj sa gandesc la tot efortul pe care ar trebui sa-l depun.

Acum insa sa alerg 4-5 ore e ceva normal si asta avand in vedere ca totul se petrece in teren accidentat si variat. O alergare lunga as zice ca-i de la 6 ore in sus 7-8 etc.

Amu sa nu-ti inchipui ca ai nu stiu ce viteza, ca ai de urcat munti de multe ori, alteori doar dealuri, dar destule. Pe jos nu-i pavat si nici iarba tunsa nu-i si tocmai asta-i fain.

Treci prin baltoace, sari peste busteni, urci, ocolesti si sari peste bolovani, cobori abrupt, traversezi rauri si toate astea in fuga, fara oprire si fara mers.

E greu de inteles daca nu ai inercat inca, dar ar mai usor sa crezi.

Si sti ce-i fain iara, ca poti sa parcurgi in aceste cateva ore distante pe care in mers le-ai face in 2 zile (50,60,70 ...km) si esti mai putin obosit decat daca ai fi mers distanta.
Vezi animale , amu ursi paici n-am vazut iar lupu se fereste si rasul la fel (si bine face, ca numa aia nu-mi lipseste sa ma bata aia cand alerg), dar turme intregi de mistreti am vazut , caprioare , cerbi, iepuri, vulpi, etc.

Sa apuci sa alergi in toate sezoanele sa te bucuri de fiecare in parte ca toate au ceva de oferit.

O urcare care nu-i prea dificila primavara, toamna tarziu prin covorul gros de frunze de fag pe care-ti scapa piciorul, nu-i mai e asa simplu.
Este insa si aici importanta disciplina.

Alergarea incepe la nivel de dorinta, dar continua cu incalzirea. Exista miscari caracteristice.

repet, aici nu te invat sa alergi, asa ca n-am sa descriu cu se face, despre altceva discutam.

Spre deosebire de ce inseamna alergarea in competitie, asta de care-ti zic este exact invers.

Acolo pornesti tare, ti ritmul cat mai bun ca sa ajungi in fata si tragi tare de tot si pe final.

Aici e treaba si mai serioasa.

La padure, mai ales cand pleci singur, tot ce ai este ce-ti cari in spate iar energia este cea pe care o ai si in functie de cum o administrezi asa o ai.

Daca nu dozezi corect, nu vei ajunge acasa.

Mai tre sa lasi o doza in plus pentru cazul in care tura se lungeste (fie te ratacesti , fie te accidentezi, etc).

Nu exista miracole in alergare ca-n genul - ma ce repede o trecut tura asta nici n-am observat cand am ajuns ! Aceste treburi se intampla doar pe scurte portiuni poate.

Insa exista miracole ca-n genul ca vei avea resurse mult dupa ce credeai ca s-au epuizat.

Mai aspre decat alergarile in zona de deal sunt cele la munte.

Aici treaba-i serioasa, ca trebuie sa gandesti traseul asa incat sa poti alerga pana la capat.

Temperaturile sunt mai scazute si nu mai ai protectia si resursele pe care le ofera padurea. In plus nu poti merge, ca te ia frigul, dar nici alerga cu prea multe toale la tine.

Amu ti-am pus poze si cu momentul alergarii, dar o sa vezi ca-s mai aiurea alea.

Pai normal, ca nu sta nimeni cu aparatul sa faca poze cand merem la alergare.

Multam lui luci, ca mai baga cand si cand vreuna cu telefonul.

Dar in absolut toate zonele pe care le vezi si exact cum le vezi aici si multe altele au fost alergate.

Sa vezi ce fain ii si iarna, cand bagi prin nameti si fiecare pas ramane imprimat.

Cateodata padurea e brazdata de urmele adevaratilor alergatori (animalele).

Iarna totu-i mai greu. Aerul e rece si organismul lupta sa-l incazeasca.

Zapada ce impedica ridicarea piciorului, mai ales in deal.

Dar si aici e treaba buna, ca inveti sa nu fi lenes.

Spre exemplu in alpinism, mai ales in muntii mari, oameni lenesi fie nu exista fie vor muri (si tot n-au sa existe).

Asa ca nu fie lenes, sau daca esti, iti dau un remediu sigur - apuca-te sa alergi.
Eii, dar sa vezi cand vine primavara ce bucurie.

Sa vezi numa ce zvelt esti dupa ce te-ai luptat toata iarna cu tot ce-ti ziceam.

Sa vezi numa ce fain ii sa alergi peste tot, pe drumuri de padure, poteci si chiar nici un drum.

Stiu ca pare ciudat, dar iti zic ca de multe ori ai mai bun echilibru cand alergi decat cand umblii. Cum asa ?

Pai ca explicatie simpla zic ca schimbi mult mai rapid greutatea de pe un picior pe altul decat la mers si nu apuci sa te dezechilibrezi sau sa aluneci. Nu tre sa ma crezi, poti incerca.

M-am folosit un pic de Luci (ca poze cu altu n-am avut) ca sa vezi cat de fericit poate fi un om care ajunge in anumite locuri . Efectiv incepi sa afisezi un zambet pe care nu-l poti masca oricat ai incerca.

Ajungi una cu modul asta de deplsare si in acele momentele asta iti este modul de viata. Traiesti in alergare.

Stiu, ca de multe ori cand alergam simteam ca nu vreau sa zbor, nu, nu voiam, voaim doar sa alerg si asta faceam !

Ce altceva puteam mai mult sa doresc?

Modul in care alergi conteaza extrem de mult, pentru ca nu-ti permiti nici un singur pas gresit. O fractura in locuri izolate (mai ales cand nici semnal pe mobil nu ai) si daca esti si singur, te poate aduce la o vestita emisiune tv pe discovery, ... sau chiar mai rau, la stirile de la ora cinci.

Prezint si riscurile nu ca sa te sperii ci ca sa te fac constient. Dar tu esti o persoana matura si binenteles ca stiai deja asta.

Spre deosebire de patrupede, omul da o lupta alergand. Toata deplasarea este intr-un echilibru instabil schimband de pe un picior pe altul, dar tot timpul intr-un singur punct (picior).

Iti ziceam ca uneori suferi. Asa este.
Ti-am zis ca am simtit ce-i deshidratarea,insolatia, foamea, epuizarea durea si inca altele.

Toate astea te ajuta enorm prin aceste lectii care iti sunt predate (asta daca ti seama de ele).

Sunt ture dupa care imi pot vedea de mesterit.

Dar sunt si ture in care (nu dupa care) ma gandesc pai ce sa fac ca acu abia mai traiesc.

Vara te seaca progresiv de energie, dar iarna se poate intampla si brusc. Imi aduc aminte de o tura in care in ultima ora mi s-a redus campul vizual la vreo 5 m iar in lateral numa ceata. Eram pe pilot automat.

Dar sunt si ture in care alerg si respir normal ca si e normal sa alerg.

"De unde iti vin toate alea de mai sus (alea cu ce si cum ai invatat) si cum le asociezi cu alergarea ?" - ai putea sa intrebi.

Pai iti zic acum de unde. Cand alergi mintea se relaxeaza complet si se limpezeste.

Ai fi uimit cate solutii la probleme nerezolvate am gasit (sau primit) in timp ce alergam.

Alergarea poate fi un mijloc excelent de meditatie, concentrare, detasare.

Totdeauna mi-am dorit sa alerg prin locuri frumoase departe de orice zgomot domestic.

Uneori prindem si alergam pe langa cascade , ce minunatie !
Alteori prin paduri cu arbori ce ne fac sa ne simtim ca furnicile, dar ca niste furnici fericite.

Ne simtim onorati sa fim parte dintr-un astfel de intreg, macar si pentru putin.

Pe poteci daltuite in stanca , pe langa pesteri si piscuri, alergarea continua intr-o miscare constanta ca un rau lin.
Vara, prindem ploi torentiale ce ne dau de gandit - oare chiar suntem fiinte de uscat sau vreun soi de amfibieni ?

Si sa vezi numa de balarii intalnim. Nu-ti face griji si prin ele se alearga.

La inceput e mai greu, la primele urzici si spini, apoi sunt asa multe ca nu le mai ti seama. Insangerat, dar multmit.
In amonte sau aval pe cate-o vana ii dam, nu peste tot sunt poteci. "Poteca" de multe ori ne-o facem in functie de directia aleasa.

Si acum o mica aplicatie.

Am sa-ti raspund si la intrebarea : "de ce tricou peste bluza si nu invers ?"

Pai iarna e mai frig da, no si le ai ambele pe tine ca atunci cand pornesti ti-e rece. Pe parcurs insa te incinti si tre sa dai jos ca sa nu te supraincalzesti. Daca ai avea tricoul sub bluza, ai da jos bluza si ai ramane in tricou. Oricat de incalzit ai fi, tot nu poti alerga cu mainile goale la temperaturi negative. Insa daca ai tricoul peste bluza, (pe post de vesta) , il dai jos si ti-e numa bine.

Nota : niciodata haine de bumbac la alergare.

Acu, pe asta am lamurit-o, ce nu inteleg este de ce poarta unii tricoul peste bluza in oras !!!, dar na, nu ma bag, ca la moda is strain.

Apoi mai sunt si muntii aia cu iarba mica , tunsa la mare precizie de frizerii locului (oile ale multe).

Atat ii de fain ma, asa o senzatie de liberate iti da.

Sa simti un vanticel placut asa si sa alergi si sa vezi peisaj, ce vorbesti, e mai frumos ca-n vis.
Uneori trecem ca umbra, fara sa facem zgomot.

E o treaba care te apropie de natura, faci ce fac si ele, nu stiu ce simt ele, dar in orice caz noi simtim bine.

Nu te gandi ca e mai bine sa te plimbi decat sa alergi si nu mai spune ca tie iti place sa te mai opresti sa mai nu stiu, ... lasa asta.

E ca si cum ai zice ca tie nu-ti trebuie apa, ca tu mai mult mananci.

Si eu umblu , imi plac si plimbarile si opririle si mesteritul e altceva.

Aici vezi si simti diferit lucrurile. Te misti natural esti usor. Nu ai povara rucsacului si poti merge pe unde iti doresti.

Alt lucru pe care l-am invatat aici este ca nu ai nevoie de multe ca sa fi fericit. Ci din contra, lucrurile multe atrag dupa sine grija pentru ele.

Daca ma gandesc, tot ce-i sub 3 ore de alergare parcurg in pantalon scurt si cel mult tricou (alteori nici ala, ... pantalonul scurt il pastrez totusi).

Si atunci cu sa nu te simti liber.

Pai miscarea inseamna viata.

Cand misc traiesc, dupa ce mor probabil ca n-am sa mai prea misc, nu stiu, inca n-am fost pe acolo, dar din ce vad, majoritatea nu mai misca.

Vreau pe final sa raman cu imaginea unor locuri dintre cele mai dragi, alea in care am copilarit.

De cand eram mic mi-am dorit sa alerg pe acolo, dar nu prea stiam cum si nici nu prea puteam .

O mare parte din ce inseamna bun in viata omului vine prin ceea ce vedem.

O alta mare parte vine din ce auzim.

Ideal este sa reusim sa filtram informatia in asa fel incat ceea ce vedem si auzim sa fie benefic.

Dar cum vom reusi sa distingem de fiecare data intre ce este benefic si ce nu ?

Pai ne putem folosi de ghiduri.

Tu ce ghid folosesti ?

Daca nu-i bun, schimba-l , cauta altul.

Concluzia : alergarea-i buna, ... la padure.

Or mai fi si alte lucruri bune, dar acu vorbeam de alergare.

Cum ziceam, acelasi lucru se poate face in mai multe feluri. Sau chiar in acelasi mod, dar raportandu-ne diferit.

Orice lucru e bun daca te invata ceva, daca nu, ... ai pierdut vremea.

Concluzie 2 : mai bine alergi decat sa nu.