miercuri, 29 noiembrie 2017

un puukko nou

Discutam de un alt cutit scandinav, de data asta cu maner din lemn de ulm si corn ce cerb carpatin.
Teaca ii vine la fix si chiar il tine strans.
Acesta e deja promis, dar daca te atrage un astfel de puukko si socoti ca te-ai impaca bine cu el la drumetie si mesterit, atunci da-mi de stire. Poate la urmatorul te voi anunta pe tine primul.

doua linguri si o sigla

Din platan si maslin am mai cioplit doua. Ambele sunt o leaca mai mici si se preteaza mai bine la drumetie decat la mancatul de acasa. Dar na, asta e si treaba de preferinte.
In cele din urma avem si o sigla. Intr-o scurta translatare , muntele din spate este un "M", iar dealul/colinele din fata, un alt "m" (o sa apara candva si pe blog, inclusiv forma completa). Copacelul este T-ul din cuvant.
Astfel ca din muntii , dealurile si padurile prin care hoinaresc, iau semifabricatele si fiecare lingura pe care o scot are in ea povestea si esenta locului.
De exemplu lingura asta din lemn de maslin isi are originea in insula in care am boschetarit anul trecut. Canioare, mare, capre, maslini, platani, tufe diverse, condimente , prieteni.
Cuvintele de legatura intre cele mentionate ar naste o intreaga imagine si ar schimba complet mesajul postarii, asa ca momentan le las cum sunt.
E o lingura simpatica si bine legata. E comoda zic eu si merge foarte bine la cineva care obisnuieste sa isi care lingura pe oriunde merge.

marți, 28 noiembrie 2017

lingurim

Din lemnele de pe insula am cioplit si lingura asta. E din maslin dupa cum se poate distinge. Avand coada lunga si cupa potrivita ca marime, poate chiar un pic mai mica ca la altele, sigur corespunde cu preferintele cuiva.
Aici o ai langa cea din stejar pentru a putea distinge proportiile.
E supla si pe langa mancatul din farfurii si boluri, e campioana la culesul din borcane ;).

luni, 27 noiembrie 2017

tabara de bushcraft - etapa de toamna

Din tabara de bushcraft - etapa de toamna as avea material pentru cel putin 3 postari, dar am sa comprim ideile doar in una singura.
Actiunea a inceput la lumina frontalei si asa ne-am deplasat, am gasit locul si am amenajat culcusurile pentru prima noapte.
Vremea a fost blanda cu noi si temperaturile pozitive.
Dupa ce ne-am confectionat unelte am inceput sa ne fabricam si accesoriile necesare.
Am avut ocazia sa construim si sa probam mai multe tipuri de adaposturi pentru ca la nevoie sa putem alege unul potrivit cu cerintele si materialele de care vom dispune.
Explorarea zonei si notiunile specifice de orientare in teren sunt parte indispensabila din fiecare tabara.
Distingerea resurselor si utilizarea lor este esentiala. In functie de sezon si locatie, cu cat cunosti mai bine ce poti folosi si cum anume, cu atat esti mai bogat si mai lipsit de teama.
Cina era urmata de povestile la foc unde depanam patanii si invataturi.
Un alt lucru foarte important este ca omul sa stie cum sa isi incropeasca un adapost real indiferent de anotimp si locatie, chiar daca va fi sa foloseasca exclusiv ceea ce ii ofera natura.
Munca in echipa este o aventura in sine. Spun asta pentru ca deseori avem impresia ca singuri am lua cele mai bune decizii. Totusi treaba e ca ceea ce fac cativa oameni bine organizati nu poate face unul singur ... si in niciun caz in aceeasi unitate de timp.
Invata fiecare sa isi foloseasca cutitul, toporul si fierastraul in timp ce mestereste ceva util.
Tabara noastra s-a transformat intr-un catun ce include si anexele aferente... sau cel putin asta e impresia noastra :)).
Frunza a cam cazut iar razele patrund nefiltrat printre ramurile golase. Am avut si zile cu ceata si ploi, mai ales nopti.
Apropo de asta, fiecare a avut ocazia sa verifice daca adapostul sau ii ofera protectie sau necesita ajustaje.
La partea de orientare am reluat exercitiile cu harta si busola, am parcurs si cateva tehnici mai putin conventionale pentru determinarea directiei.
Paturile suspendate sunt utile in sezonul rece si mai ales cand faci tabara pentru mai multe zile.
Legat de modul in care se organizeaza lumea, e o lectie de invatat pentru fiecare.
Ploaia de noaptea trecuta a fost un test foarte bun pentru adapostul nostru. Adapost natural sau artificial?
Artificial, dar realizat exclusiv cu materiale naturale si gasite la fata locului.
Tine minte: adapost natural este acela pe care nu il construiesti ci, cel mult, il amenajezi un pic (de exemplu pestera, scorburile din arborii seculari, gropile, surplombe etc).
Din spate vazut se camufleaza foarte bine.
La partea de autoaparare ne-am confectionat armele si apoi am trecut prin cateva tehnici de baza. Insa exercitiul este cel care sedimenteaza cunostinta.
Confectionarea unei sulite bune nu e un lucru usor. Lemnul se alege bine, iar varful sulitei nu e atat de simplu de realizat pe cat s-ar crede. Nu confunda un varf conic pentru antrenament cu varfurile pentru vanatoare. Dar e bun omu sa stie din fiecare.
Sulita si bolasul au fost pe ordinea de zi.
Asa ca fiecare a exersat aruncarea cu mai multe tipuri de bolas. Tintele dupa care se incolaceau erau copacii subtiri... nu oameni sau alte vietuitoare.
Iar pentru sulita avem ca tinta un sac plin cu frunze tasate si atarnat cu sfoara.
Pe langa partea de mesterit si miscare la aer curat de munte, iti exersezi ochiul si mana, dobandesti mai multa forta, dexteritate si precizie. Nu e o joaca buna doar pentru copii ci, in primul rand, e un antrenament complex pentru adulti.
Si e interesant sa privesti prin comparatie primul sfert de ora la aruncari si ultimul, dupa ce deja or prins schema.

Ar mai fi multe de povestit legat gasirea si preparara hranei, tratarea apei, asumarea responsabilitatilor, pregatirea fizica si tehnica specifica si inca multe altele. Dar daca Dumnezeu ne mai tine p-aici si suntem sanatosi, vom merge si vom face.
Pana atunci insa, sa ne vedem cu bine si sa bagam la cap invatatura sanatoasa.

duminică, 26 noiembrie 2017

inca o lingura unica pentru o persoana unica

Lemn de zebrano ?
Mmmmnu. E stejar de-a nostru ales cu grija si pregatit incet incet. Coloritul e un aspect, iar alta treaba e modul in care jonglezi cu dispunerea fibrei.
E o lingura usoara, simetrica si suficient de incapatoare.
Iata si dosul ei.
No, iar in cazul in care socoti ca nu e pentru tine, din nou iti spun ca poti face un cadou frumos cuiva drag.

miercuri, 15 noiembrie 2017

lingura de prun


 Intr-o lingura si doua vorbe am sa exprim momentul.
De data asta povestea este tainuita si nici eu nu cunosc cate primaveri a vazut batranul prun.
Cu nuanta caracteristica si forma specifica, pot spune ca e una din multele linguri pe care le-am cioplit ... si atat.
Insa realitatea este ca e unica si nu va mai fi niciuna ca ea. Este simpla si eleganta, usoara si incapatoare.
De data asta nu te voi indemna sa o iei pentru tine, ci mai bine gandeste-te ca poate fi un frumos cadou pentru cineva drag tie.

marți, 14 noiembrie 2017

cutit scandinav

"Mai rar nu e sinonim cu deloc"
Plecand de la vorba asta, pot zice ca am gatat cateva linguri, un cutit si multe teci la topoarele mici si mari care ne vor servi la tabara de bushcraft din iarna aceasta.
Si da, aia este o lingura de maslin, insa astazi discutam strict de cutit :) .
 Lama de marime medie, maner din lemn de tisa si corn de cerb carpatin, iar teaca am facut-o sa-i vina la fix.
 Canalele de la capetii manerului servesc ca indicator pentru mana si ofera o aderenta foarte buna in anumite prize.
Urmeaza linguri si apoi mai vedem. Sanatate buna.