supra- si sub- teran

Vechiul drum forestier aduce mai mult a poteca din basme, ... poteca cu doua benzi.
Dar si pe asta in scurta vreme il vom lasa in urma.

Floare, inflorescenta, miresme efemere, mirosi cat sunt, apoi iti mai aduci aminte vag dupa care uiti complet.
Nu e vorba sa treci fara sa observi cum nu e vorba nici doar de a trai clipa, e clar ca prin astea am trecut deja si sper sa putem face macar un pas mai departe.Ti-am tot vorbit de cum sa nu treci fara sa observi, cum sa observi fara sa nu ignori ceea ce nu se vede la suprafata.
Te temi de text ca de grindina cu boabe mari si iei de pe facebook-ul ala prostesc doar imaginea, apoi te miri ca nu ramai cu nimic. Lucrurile trebuie sa se schimbe si tre sa inveti sa indragesti efortul/antrenamentul atat fizic,dar mai ales mental. Ziceam in mai multe randuri ca lenea intelectuala este mult mai raspandita decat cea fizica pentru ca efortul depus gandind naste o apasare mai mare si mai lunga decat oboseala musculara.

Bine. Acum arborii. Eram doi si trageam cu arcul in locul unde am amenajat. Trece o pereche mai in varsta, ne salutam de la distanta si isi continua drumul ... inca cativa zeci de metrii.
Se opresc, se despart si fiecare din ei apuca un arbore gros, unul un fag altul un stejar. Il imbratiseaza strans si raman cu el asa. Dupa o vreme pleaca mai departe.
Trece timpul si multe sageti curg catre tinta, atat in ea cat si pe langa. Barbatul si femeia coboara pe aceeasi ruta. Adunam si iesim la poteca, unde ne intersectam. Pe langa alte discutii despre aerul curat si pasarele, de o data imi spune "ar trebui sa imbratisati arbori mai des". Si intreb "ar trebui ? de ce ???"
Treaba e in felul urmator. Vezi ca unul face o narozie si te iei dupa el. Ce iei de la arbore, energia ? ce energie ? imaginativa? de ce continui sa mistifici naturalul si sa desacralizezi sacrul ? doar pentru iti este convenabil ? Vrei sa imbratisezi ? Imbratiseaza un om, dar nici acolo sa nu o faci doar din obiceiul fara sens atat de comun astazi. Nu uita ca tot ce e des si doar formal este fara esenta/fara continut. Nu imbratisa de forma ca se "ieftineste". Imbratiseaza pe cel ce are nevoie sa fie imbratisat. Iar paradoxul este ca astazi imbratisezi nu pentru ca el/ea are nevoie, ci pentru ca tu ai "nevoie". La asta te-ai gandit ? ca de fapt imbratisezi pentru tine si nu pentru celalalt, ... ego-ism (= religia in care te consideri dumnezeu si cauti sa faci orice pentru tine si indiferent ce faci pentru ceilalti o faci cu scopul sa se reflecte tot catre tine). Uneori cei care chiar au nevoie sa fie imbratisati sunt sarmanii, cei pe care ii vezi ca pe ceva respingator, cei care nu au nimic sa-ti ofere.
 Nu ieftini vorba si nici gestul. Insa a imbratisa arborele este similar cu pupa piatra si a te inchina la vant si la furtuna, la cerb si la vultur.
Din nou mentionez ca nu ai curajul sa porti haina de om si sa iti asumi partea pe care o ai in lume, sa recunosti amprenta Creatorului. Rational ? ...  ratiunea imi spune ca acolo unde este ceva facut, este facut pentru ca cineva a facut, ceva-ul nu fabrica, nu creaza si nu da sens. Dar sa faci ceva care sa fie conturat, sa aiba legi atat de precise si sa existe intrepatrunderi atat de armonioase intre elemente , este cu coplesitor sa incerci a-ti imagina. Nu poti in realitate sa pui limite temperaturii si sa zici de aici continua umiditatea, apoi sa pui punct si sa zici de aici incolo continua lumina. In realitate nu exista o linie de demarcatie intre presiunea atmosferica si forta gravitationala, intre umezeala aerului si lumina perceputa. E o complexitate in cadrul proceselor dar si o legatura atat de puternica incat ele transcend una in alta si granitele pe care le verbalizam de fapt nu exista. Schitarea este doar tendinta noastra de a putea pricepe prin imagini simpliste o realitate complexa.
 Dar a mistifica lingura de lemn pentru finisajul si formele ei si a demonta in capul tau ideea ca mesterul a cioplit-o nu e rational, ci e rea-vointa (e rea pentru ca are un scop marsav si e vointa pentru ca iti impui sa ignori si depui efort sa nu vezi, sa nu pricepi).
Am tras doar un semnal de alarma, doar o galeata cu apa rece,insa nu am aruncat-o sa te ude, ci le-am asezat aproape, daca doresti te poti racori, daca nu, poti sa o versi si sa mergi mai departe, dar macar acum ai avut optiunea.
Si io imbratisez arborii, dar numai cand ma urc in ei.
Momentan doar atat.

Apa ce iasa din stanca, izvor carstic ce se prelinge peste pietre netede, pare sa balteasca in bulboane si tot ea se avanta zgomotos in caderi mai mici sau mai mari. Este o apa care potoleste setea drumetului. Este o sete care revine. Mai este si o altfel de sete si o altfel de apa. Si acea sete iarasi revine, dar este o apa pentru ea care se spune ca o singura data o bei si nu-ti va mai fi sete niciodata.
Nu incerc sa inovez nimic, totusi as vrea sa punctez o treaba. Anume ca mandria intuneca judecata. Spre exemplu, in loc sa absolutizezi gandirea si perceptia personala, pricepe ca nu a te indoi te arunca in existenta, nici macar a cugeta, nici a face ceva, ... orice. E exact invers, ca sa poti sa te indoiesti, sa poti cugeta, sa poti face orice, mai inainte de toate trebuie sa existi. Si daca dai la o parte perdeaua egoului, vei vedea ca desi este de dorit sa cunosti, sa te misti pe teren sigur si sa nu traiesti cu teama nefondata ori cu mari incertitudini, cu lipsa de discernamant si lipsa de orice altceva, totusi existenta nu apare o data cu perceptia ei. Inainte trebuie sa existi si abia atunci are cine percepe ...

Prin desis si bolovanis acoperit de toata verdeata si increngaturile, cate un colt de stanca iti scoate ochiul la loc deschis , doar cat sa poti vedea imaginea de ansamblu, cel putin o parte a ei.

Chiar in inima muntelui e arta. Tainuita, in vesnicul intuneric , acolo unde ochiul de carne prin forte proprii nu o vede si soarele nu patrunde, nu e o alta lume ci e inca un segment din complexitatea acesteia despre care cunoastem doar putin.

Am observat ca atata vreme cat omul nu e rautacios, va accepta ca o cascada este frumoasa pentru ca ea chiar e frumoasa si nu este frumoasa pentru ca a auzit de la altii ca este. La fel si pestera, poti sa nu cunosti absolut nimic despre formarea ei, nimic despre structura si formatiuni, despre istoria si evenimentele ce au avut loc in preajma ei si chiar in ea, cu toate astea iti atrage privirea si starneste admiratia.
Pestera nu e frumoasa pentru ca am zis eu ca este si nici pentru ca altii inaintea mea au spus, ea este pentru ca a fost facuta asa.
Ele sunt in continua schimbare, desi la unele schimbarea este mai rapida ca la altele. La unele "schimbari" au ajutat si oamenii ... , poate era mai bun sa nu ajute.

Incercam sa fim doar vizitatori discreti.

Ca niste scurgeri statice, ca niste sloiuri dar nu reci, cascade dar nu sa-ti infigi pioletii si coltarii, ci sa le privesti doar si sa le lasi asa sa poata privi si altul care vine dupa tine.

Liliac inflorit afara si liliac atarnat inauntru.

Ca o gura cu multi dinti ce nu musca niciodata, dar care dupa o vreme s-au putea sa se inclesteze, depinde cat de mult si cat de des picura apa.

Intotdeauna iesirea este marcata de un miros concentrat insotit de diferenta de temperatura.

Florile de frasin si lialiacul sunt la putere maxima. Mai mare placere sa guste nectarul si sa adune polenul.

Pe alocuri poteca nu, insa boscheti da. Urzica si tuferele de mur sunt in crestere. Ploile ce vor urma le vor facilita dezvoltarea, maceta isi reintra in drepturi.

si asta-i a2a

E tot din seria celor late/incapatoare si e din cires.

E drept ca astea care au cupa mai mare nu intra usor in orice borcan, dar in castron faci ravagii :)).

mai una de carpen

Asta e lemn tare, iar lingura ii buna sa manci cu ea.

Asa arata la gata si fara alte metafore si asternuturi, o iei si iti faci treaba cu ea. E din categoria celor care vor tine foarte multi ani daca nu o pierzi sau nu ti-o fura.
Poate ca e chiar cea pe care o asteptai de atata vreme, nu stiu, poate astepti alta. In final sunt doar linguri din lemn, iti iei una si o ai pe a ta.
Ceea ce poate sa fie special la un obiect nu este niciodata obiectul in sine, cat incarcatura pe care o da omul, fie cel care ofera, fie cel care intra in posesia obiectului.

ciresul si o lingura

Multi ciresi salbatici ce cresc in amestec cu fagul, carpenul, stejarul, au cazut/murit din varii motive.
Ca si mesteacanul, ciresul are coaja aia care ii retine umezeala in lemn si ii grabeste putrezirea. Dar pana in doi ani de la cadere (daca a fost rupt sau smuls si nu a cazut ca era deja putred) sigur ai lemn bun pentru cioplit.

Lingura este incapatoare, usoara si bine legata. Si asta are snur din piele si husa ei.

Desigur ca io asociez lemnul cu arborele, lingura cu drumetia, cioplitul cu o poarta care se deschide, toate astea in speranta ca si mintea se deschide, ca vei vedea si vei face mai mult decat lucrurile in care incearca sa te incuie sabloanele responsabile cu robotizarea.

din seria celor 4

Si lingurile sunt gata. Sa fie cires, stejar si carpen.

Fara multe ingramadiri de litere intra pe fagas lingura de stejar. N-am reusit sa surprind prea bine detaliile si culoarea, dar na. 

Ii o lingura solida si destul de buna pentru mancat. Pe coada ei lemnul este mai inchis si in capat i-am petrecut un snur din piele impletita numa asa ca sa o poti agata.
Atat, ca doar am zis ca nu-i cu multe cuvinte.

om

"Omul va ajunge la cunoasterea Creatorului prin intermediul naturii.
Omul rational vazand natura ajunge la cunostinta de Dumnezeu. Omul irational venereaza natura in locul Creatorului."

E limpede ca dupa o pictura nu vei cunoaste pictorul, dar cu siguranta ca o pictura spune ceva despre personalitatea sau macar gandul (sau cel putin ceea ce vede) pictorului, dar cel mai important, vorbeste despre existenta lui (vazand pictura pricepi ca exista pictor).Daca esti parte din peisajul pictat si esti inchis in dimensiunea picturii, nu vei putea distinde inafara ramei, dar tot vei fi capabil sa vezi pensula la lucru.
Drama este ca omul de la oras traieste intre lucruri artificiale si notiunea de creatie si creator ii este tot mai abstracta. Daca este ceva cu adevarat folositor pentru care merita sa iesi afara dintre betoanele si fiarele aranjate de noi ca sa ne serveasca pentru un scop de moment, atunci este pentru a pricepe ca patura de beton este extrem de subtire comparativ cu pamantul si stancile de sub el, ca este doar un invelis artificial si ca oricum n-am facut decat sa rearanjam un pic ceea ce deja in mod natural exista. Si nu de putine ori "rearanjarea" a adus mai mult deranj decat ordine.
Baiul nu-i ca omul nu apreciaza munca altui om, ci din contra, o apreciaza prea mult, pana intr-acolo incat atunci cand mestereste ceva, se si vede creator. Baiul este ca atunci cand descopera ceva, se si crede facatorul a ceea ce a descoperit. A pastra proportiile, a invata limitele bunului simt,a nu te mai lupta cu gandul efemeritatii si a avea curajul si maturitatea de a actiona in consecinta tinand seama de faptul ca maine vei muri si nu e totuna ce faci pana atunci, asta este ceva ce se apropie de ceea ce inseamna a fi om.

Socoate tu cata lasitate si nebunie, sa se numeasca omul "doar un animal",iar asta doar in tentativa josnica de a-si permite sa-si incalce orice principiu moral crezand ca daca a reusit sa se minta pe sine va avea scuza sa faca orice.
Ca si cu aborigenii pe care daca i-ai numit mamifere feroce, ai dreptul sa-i omori fara sa fi condamnat. Nu domnule, esti om si e momentul sa-ti asumi asta.

unul usor de salcam

 No ma, ca asa am incheiat sezonul de numa ...
Dar na, am zis ca nu-i bun sa ma opresc brusc, ca poate e ca la alergare.
 E un arc plat, usurel si placut la folosire. Are 350 de grame cu tot cu coarda si masurat dintr-un punct de fixare al corzii in celalalt, are lungimea de 167 cm.

 Pe spatele arcului , la mijloc i-am lasat un inel in plus ca sa-ti umple un pic mai bine mana. Apoi forma manerului in "S" am vazut-o la un baiat ce si-a luat un arc si mi-a placut. Am gasit ca-i practica in ideea in care iti lasa un pic de fereastra pentru sageata si totusi se pastreaza si simetria. desigur ca avantajul in cazul asta e doar pentru dreptaci.

 Are vreo 36-38 lbs la 26 inch din cate imi aduc aminte cand l-am masurat . Dar astea le pun asa orientativ, ca nu incerc sa aduc arcurile astea traditionale la nivelul arcurilor de competitie si de aia nu ma intereseaza in mod deosebit nici sa le "calibrez" pe minim 28 inch. In functie de lemnul care imi iasa in cale fac arcul pe care il pot scoate. Asta de la triburi habar n-are ce putere are arcu lui si care "trebuie" sa fie indinderea standard. Ei isi fac arcuri si apoi isi procura mancarea cu ele, ... poate uneori se si omoara intre ei, dar parca mai rar in zilele noastre, ca or mai ramas doar cativa de toti.

Latimea scade  de la vreo 4,3 cm la 0,9 cm langa locul de fixare pentru coarda.

 Asa ii cand se odihneste.

 Si cam asa e vazut mai din fata cand este incordat.

Coarda i-am facut-o din dacron, dupa puterea lui. Un pic de lana neagra i-am pus ca sa atenueze vibratiile si sunetul de zdranganit dupa ce elibereaza sageata.
L-am probat o leaca pe deal si mere. As putea mentiona ca fiind asa mai zvenlt, o leaca mai scurt si usor de folosit, poti prinde cu el animale mici, medii si pasaret. Insa realitatea este ca nu are absolut nicio legatura cu vanatul si ca nu ma incanta cu nimic gandul asta. Oricand  am ocazia, subliniez ca a omora de placere nu este onorabil si ca singura vanatoare reala si permisa (cum de cine ??? pai a cui este viata ? a statului ? a bogatasilor ? nu e a Creatorului ? de El si de bunul simt pe care l-a lasat in noi)  este cea in care o faci pentru a manca si de preferabil daca nu ai altceva. In rest, ramane ideea ca oricum vanatoarea cu arcul in Romania este ilegala. Iar daca vreodata nu va mai fi, a omora ca sa te distrezi va ramane mereu o mare prostie si este o pervertire fata de ceea ce este natural si e o lipsa de control la nivel mental. Putem trage cu arcul de placere in tinte artificiale si treaba sa fie foarte faina si curata. Distractia ta nu va aduce nicio stricaciune si mintea nu ti se va intuneca, ... cel putin nu si din cauza asta.
In rest tre sa gat si lingurile ce le-am inceput si stau nefinisare.

in plina primavara

Mai jos tot felul de miresme, dar sus inca n-o dat nici floarea nici frunza. Ziua era dezmortit si la soare chiar placut. Insa noaptea au fost 1-2 grade, ... asta acu doua saptamani.

Am dat o tura sa vad cum se prezinta coniferele preferate . Asa am gasit unii rupti de alti arbori mari care au cazut peste ei, unii smulsi cu tot cu radacina, altii rupti de la jumate.  De exemplu in poza asta is doi langa un carpen, care s-au dislocat cu tot cu paturica de pamant ce acoperea in strat subtire stanca.

In vale , cu verdele ala deschis sunt frunzulitele proaspate, dar sus pe picioru dealului din care faceam poza, inca nu a rasarit nimic.

Ceva urme pe sub batranul arbore si in imediata apropiere,

unul rupt, cazut pe sol.

Ca sa creasca pana la grosimea asta i-a luat multi ani. Tisa creste foarte lent si prin zona asta o gasesti numa in locuri izolate si greu accesibile.

Uite una peste care a cazut un fag dar nu a rupt-o.

Si ca tot veni vorba de cum am facut rost de lemn de tisa pentru arc, uite doua la pamant.

Un fag mai mare si mai gros s-a spart si a cazut peste vreo trei tise si cativa carpeni rupandu-i.

Cat despre arcuri si arbori, cand vine vorba de tisa, decat sa tai un arbore sanatos din care sa iasa un arc excelent, prefer o ruptura cum o fi, care oricum avea sa se usuce si sa se descompuna. Iar in anul in care nu-i niciunul rupt, nu fac niciun arc de tisa, ca doar si alte esente is bune pentru arc.
Nota: tisa este un arbore pe care il intalnim foarte rar pe la noi prin paduri si e protejat prin lege. Daca il intalnesti, te bucuri de el privindu-l, ii faci poza si il lasi in pace sa se bucure si altii.

Mai jos am dat peste doua izvoare faine din care s-a format un parau care oferea si cateva cascade si multe repezisuri.

 Apa e proaspata, rece si dulceaga, specifica apelor calcaroase si cum ziceam e preferata mea.
Noaptea am tabarat si abia a2a zi aveam sa vad cat de frumoasa e zona.
Daca am pasarile care sa cante dimineata si sa ma trezeasca cu noaptea-n cap, apa rece pentru baut si spalat, lemnele de foc si cerbii care striga, copacii de toate marimile si insectele care se suie pe mine, inseamna ca am ajuns iara acasa.

Apoi in dreapta de hamac e padurea pavata cu leurda.

Cateva ganduri s-au sedimentat si o concluzie merita mentionata. Cu legatura directa sau indirecta, mi-am adus aminte ca pentru prea putin va maniati unii pe altii. Aminteste-ti in primul rand de cel/cei care acum nu mai sunt si ultimele vorbe pe care le-ati avut impreuna n-au fost dintre cele bune, iar acum regreti si nu mai poti sa faci nimic pentru asta. Totusi poti invata ceva !
Nu te supara pe nimeni, ca nu merita. Prea repede ne maniem unii pe altii, iar de cele mai multe ori aproape din nimic. Cat de mare sa fie orgoliul si cat de firav invelis sa aiba incat sa se zgarie atat de usor ?  
Egoismul este izvorul frustrarilor de cele mai multe feluri, sa nu crezi restu minciunilor.
Si zic ei ca dorinta este cauza nefericirilor, dar dorintele neimplinite daca n-ar cadea pe patul gros al egoului, nu ar da nastere frustrarilor, asa ca nu trece prea usor cu vederea ...

Dar sa inchei mai intai cu umbla-tura. Planul este de o drumetie mai lunga, asta avea sa fie doar o scurta explorare si prospectare a unor petece.
O alta idee care-mi bantuie mintea zilele astea este modul in care luam (sau nu) in serios lucrurile cu care nu-i de glumit ! Nu ne putem misca oricum, iar prin simpla schimbare a halatului credem ca am schimbat si caracterul. Ceea ce esti se reflecta in ceea ce faci.
Crede omul ca are ceva si uita ca scopul momelii este sa fie asezata pentru a prinde o prada si mai mare. Dar ce te faci cand esti chiar tu momeala ? Ai simtit vreodata in fiecare celula din corpul tau sentimentul/senzatia victimei, acea in care esti pandit si vanat ? Nu? atunci inca e prea devreme pentru vorba pe care vroaiam sa o spun.
Nu te lasa dus in plasa inselatorului, pentru ca ceea ce ti se ofera, de cele mai multe ori sunt lucruri de care nu ai nevoie, dar ceea ce ti se cere in schimb este tot ce ai !!! Mai intelept este cel ce s-a pregatit sa faca cum a zis omul ala :"He is no fool who gives what he cannot keep to gain what he cannot lose."
Una din cele doua mari teme pe care le tratez anii astia este superficialitatea.
Problema cu ea este ca  - "vezi cu ochii si nu prin ei " 
Lenea atat mentala cat si fizica este un flagel . Insa gândurile înţeleptului sunt întotdeauna înaintea acţiunilor sale, dar cel fără minte le pune de obicei la coada tuturor întreprinderilor sale. 
Aceeasi vorba pentru unul este hrana, pentru altul zgomot de fond, depinde doar de tine cum reusesti/doresti/alegi sa te raportezi la ea.