sâmbătă, 21 iulie 2018

aventura dunareana - a2a jumatate

Continuam calatoria. Dupa etapa de portaj, gasim intrare pe lacul cel mare.
Vantul sufla un pic asa ca avem parte si de cateva valuri.
Sunt mai multe lacuri in interiorul insulei ce difera intre ele, nu doar ca marime.
Arborii, cioatele si tufele de tot felul servesc ca loc de poposire si chiar de locuit pentru multe pasari
In jurul insulei sunt zone cu apa mica si calda, in care vegetatia acvatica este foarte abundenta.
Vaslim, vaslim, privim si inspiram.
Familii intregi de pasari si cai sunt destul de usor de observat.
Incheiem etapa cu caiacele dupa ce traversam iarasi Dunarea. Revenim la parcare, curatam si impachetam, apoi ne continuam drumul catre urmatoarea aventura.
In poiana linistita aflam locul de campare. Ne odihnim bine si ne trezim la ora decenta.
Coboram la locul de rapel si dupa o introducere si un scurt instructaj,
ii dam in jos pe corzi pentru a putea explora si galeria fosila.
Curaj este, cunostinta la fel. Nimic complicat, doar o etapa obisnuita din cadrul explorarii pesterii.
Intrarea maiestoasa ni se dezvaluie abia dupa inca un scurt rapel.
In bezna groasa zace o lume ascunsa privirilor. Cu ajutorul lanternelor insa, taiem intunericul si pasim lejer.
Pestera in cea mai mare parte este usor de explorat. Chiar si galeriile de sus le poti parcurge fara corzi, insa accesul este mai delicat si dureaza ceva mai mult.
Galeria principala se incheie taman in Dunare.
Aici fixam momentul in istorie :) .
La intoarcere parcurgem valea si iesim sus la pod de unde hotaram
sa urcam dealul pentru a vedea Cazanele Dunarii de sus.
Asa se face ca dupa doua zile pline putem afirma fara retinere ca infuzia noastra de Dunare a fost foarte aromata. Am vazut multe locuri noi si multe fatete distincte ale marelui fluviu.

Un pic obositi, dar si satisfacuti, hotaram sa pranzim la un ponton, cu umbra si peisaj linistit.

Multumim pentru participare si pentru modul in care v-ati implicat si integrat.
Nu e un secret ca pentru genul asta de tura a fost trupa mare, dar toate au mers snur.

Va doresc sanatate  buna si va mai chemam :) .

joi, 19 iulie 2018

aventura dunareana - prima jumatate

Primavara si vara asta am tot fost sa prospectam locurile, iar de curand am legat mai multe elemente intr-o singura tura frumoasa.
Asa se face ca zilele trecute ne-am strans cu mic cu mare sa vizitam minunatiile dunarene :)
Prima zi este dedicata Ostrovului. Dupa pregatirea caiacelor, incalzire si instructaj,
pornim pe ape :)
Vremea este excelenta. Din nou am fost feriti de ploile navalnice, dar si de soarele prea arzator.
Am avut un vant fain si valuri mici. Lumea s-a prins repede de schema, asa ca am avut destul timp sa ne bucuram de peisajul incantator si vaslitul alaturi de prieteni.
Au fost coechipieri din mai multe parti ale tarii si chiar din tari indepartate.
Cand vine vorba de ceea ce se misca in suflete, pot spune ca intotdeauna ai parte de o experienta complexa si de o dubla bucurie.
In prima faza calatoria interioara si experienta unica de a descoperi lucrurile, de a incerca ceva nou. Apoi e vorba de diferenta dintre perceptii, pentru ca desi traiesc experienta similara si umbla pe aceleasi meleaguri, oamenii simt si percep in mod diferit realitatea, functie de ceea ce are fiecare deja in el (bagajul din trecut).
Se creaza o atmosfera excelenta in grup, ce nu poate niciodata sa fie reprodusa in calatoriile solitare.
O data ajunsi pe insula, luam pranzul, ne odihnim un pic si apoi cercetam imprejurimile.
Curentii schimba peisajul din jurul insulei. Caii, broasca testoasa, pasarile, catina aproape coapta si toata flora spontana, ne trezesc cu siguranta interesul.
Lasam caiacele la locul de poposire si pornim intr-o scurta drumetie pana la observator.
Pentru cei ce vin pregatiti cu binoclu sau/si aparat foto potrivit, au ce vedea si poza.
Tura e destul de condimentata si sunt multe treburi faine de mentionat si voi reda calatoria noastra in doua episoade.
Pe primul il inchei in miscare, mai exact cu inceputul etapei de portaj.
Asa ca ne luam frumos caiacele pe umeri si pornim catre cel mai mare lac din interiorul insulei.
Vrem sa-l traversam dar si sa-l exploram cat de bine putem.

Va urma :)

miercuri, 18 iulie 2018

una scurta la munte

Ai o zi intreaga la dispozitie ? O poti investi frumos intr-o drumetie la munte
Pas cu pas trecem prin etajele climatice pana sus la stancarii si pajisti.
Pe drum intalnim multe specii de plante, ciuperci si arbori.
In unele zone poteca e abrupta si slab conturata.
Vremea in aceasta vara este asa cum o stim. Norii se aduna repede si tunetele nu lipsesc.
Bucuria de a fi aici este cadoul pe care il primim cu recunostinta.
Imi aduc aminte de alergarile din munte, apoi de turele lungi prin creste si mi se face dor.
Fagul asta batran si pe trecute, l-am imortalizat din simplu motiv ca nu-mi amintesc sa mai fi vazut vreodata asa smocuri mari de iarba pe un copac viu si la asa mare inaltime de sol.
Mergem mai departe si parca chemarea crestelor devine tot mai usor de auzit.

joi, 12 iulie 2018

inca o tura faina cu caiace

Cine nu s-a temut de cei 3 stropi, a mai avut parte de o tura frumoasa ;).

joi, 5 iulie 2018

tot de pe Bega

Ti-am mai pus un filmulet, care practic cuprinde rezumatul turei.

luni, 2 iulie 2018

cu caiacele pe Bega

Lasand la o parte orice idee preconceputa, e musai sa incerci si tu daca stai prin zona.
Perioada asta este cu adevarat potrivita pentru plimbarile cu caiacul.
Sunt mai bine 3 luni in care iesim saptamanal, 1-2 ori, fie pe ape line, fie lacuri de munte ori rauri usoare si am auzit destule legate de vreme, de ape si mai stiu eu ce.
Insa nu pot spune ca a existat macar o singura tura pe care sa trebuiasca sa o amanam din vreun motiv.
Temperatura e numai buna, iar apa e suficient de adanca. In toate imaginile din postare discutam de un anumit sector al raului Bega care deja are un trecut in ce privesc turele de agrement si pescuit.
Deoarece raul este lin, iar caiacele sunt suficient de late si de stabile, putem spune fara retineri ca acest gen de relaxare activa este potrivit atat pentru adulti cat si pentru copilul insotit de un adult.
Deci e ok de la 7-8 ani in sus si pana la varsta la care un om poate sa stea in caiac si sa vasleasca sau chiar sa asiste, daca se gaseste cineva sa vasleasca ca pentru doi. ;)
Din primavara si pana toamna tarziu ne putem misca pe zona asta, jongland un pic cu orele de plecare.
Fie ca vei iesi cu noi, cu prietenii nostri care te scot cu caiacele de 1 persoana sau iti vei lua un caiac si vei iesi singur ori cu familia, e important sa cunosti ca ai langa tine o resursa veritabila ce merita explorata.
Mereu am cautat sa transmitem mai departe ceea ce am primit; asa ca, de vreun an si ceva incoace, am prins drag de plimarile cu caiacul si cand am ocazia vorbesc despre asta.
Practic, unul din multiplele avantaje de a trai in climat temperat este faptul ca poti desfasura o mare varietate de activitati in natura.
Ori ca iesi sa inveti cum sa vaslesti si sa-ti exersezi un pic musculatura, ca iesi pentru a-ti deconecta mintea de la stresul acumulat sau pentru a admira natura si a impartasi momentul cu cineva drag, oricum motive sa o faci se gasesc.
O calatorie de genul asta poate sa iti deschida poarta catre altele mai lungi.
Vaslim, povestim, ne oprim, facem poze, ne regrupam, apoi vaslim mai departe.
Nu sunt atat de multe insecte pe cat ai crede, soarele nu e asa de arzator pe vale, iar apa care te va stropi un pic, nu iti va face niciun rau.
Pana merem iarasi la munte, va invitam si va incurajam sa iesiti si pe ape.
 Sanatate buna si sa aveti parte numai de bucurii :).