si ca sa nu-mi mai fie dor, am zis sa mai merg

Numa doua zile disponibile, dar sunt suficiente sa ajung, sa umblu, sa urc, sa vad, sa simt.
Fiecare cu muntele lui. Langa noi e Tarcu, dar nici Retezatul nu-i departe. Deseori aud aceeasi intrebare : " Auzi, dar nu ti-e urat (sau frica - spun altii) sa mergi singur pe munte ? "
Raspunsul e mereu acelasi : " Am de ales intre a merge singur sau a nu merge deloc. Evident aleg sa merg."
Acu na, asta e adevarul general, dar in cazuri particulare sunt si ture in care chiar prefer sa fiu singur.
Umblu cat vreau, pe unde vreau si pot, dorm cand si unde vreau, car cat vreau, mananc cand vreau si multe altele avantaje. Dezavantajele inca nu le-am intalnit, dar stiu ca exista. Orice eventual accident poate aduce rezultate de la neplacute la dezastroase. De aceea nu-ti recomand sa faci ture solitare, cu atat mai putin de iarna.
Si ca sa trec la esential, m-am gandit sa descriu si vantul ce se intensifica o data cu venirea serii.
Zapada incepe sa capete crusta o data ce soarele se pregateste de culcare si multe alte "mici" detalii.
Dar imi dau seama ca ma trezesc vorbind lung si plictisitor, ca si asa omul din ziua de azi are multe calitati, ... insa rabdarea e ceva ce ne lipseste. In special rabdarea sa ascultam.
Cei multi privesc pozele si sa nu-mi zici ca nu-i asa, ca am stat langa zeci de persoane ce citesc bloguri si nu stiu daca 10% citesc intreg textul. Majoritatea spicuiesc cate ceva, dar mai sunt si multi care efectiv arunca o privirte peste imagini si atat.
Asa ca am zis sa completez imaginile cu textul si invers.
Acu , imi dau seama ca in mare sunt doua categorii la care prind greu postarile de munte. Unii care ies la munte si care sunt suprasaturati de detalii si unii care nu ies deloc iarna la munte si care nu aprofundeaza subiectul deoarece e ceva strain de ei.
Cu toate astea, mai esti si tu. Asa ca mai mult pentru tine le scriu.

Nu folosesc cabanele sau locurile aglomerate.
Una-i turismul, alta-i alpinismul.
Evident ca diferenta intre ele nu se rezuma la unde inoptezi si ce mananci, ci la traseele parcurse si tehnica utilizata.
Si de data asta vremea este mai mult decat convenabila.
Adevaru-i ca dupa atatea ture de viscol si ger, mai prind si una-doua de caldura si calm.
Sus, langa refugiul la care urma sa dorm, e piatra asta, care iese din zapada. Interesanta forma , nu ?
Spuneam mai devreme cu ceva postari, ca strecor ici colo si cate-o informatie tehnica pe langa istorisire si descrieri.
De data asta am sa-ti zic pe scurt de tipurile cele mai raspandire de arzatoare pe care le poti avea la tine si care nu consuma cantitati prea mari de combustibil (ca soba pe lemn nu se pune in cazul asta).
Incep cu arzatorul cu spirt.
Are avantajul ca este de departe cel mai usor . Arde cu flacara albastra constanta , nu afuma, nu are putere de ardere prea mare insa faci treaba cu el. Consumul de combustibil este mediu.
Amorsarea este relativ rapida.
Ti-l recomand in cele trei sezoane exceptand iarna. E sensibil la vant si daca nu gatesti intr-o incapere, nu vei avea rezulate prea bune.
Nu-i bun sa gatesti cu el in cort, dar in absida merge.

Arzatorul cu gaz, in special amestecul de butan-propan este cel mai de nadejde.
Are cel mai bun raport greutate-edficienta.
Arde bine in toate 4 sezoanele, nu necesita amorsare si este cel mai sigur.
Daca esti un pic atent, vei putea gati si-n cort fara probleme.
O butelie medie tine (gatit hrana rapida si hidratare) la o persoana 2,5 zile asta avand in vedere ca obtii apa din topirea zapezii (practic tura de sfarsit de saptamana).
Este curat, cel mai curat, gazul ars nu miroase si nu afuma deloc.
Este cel mai periculos dintre ele in ce priveste explozia, asa ca nu uita ca ai in rucsac o "bomba".
Un dezavantaj evident este costul ridicat al boteliilor.
Arzatorul cu benzina si alti combustibili asemanatori, petrol, motorina, kerosen, etc, este cel mai greu si mai voluminos.
Se amorseaza greu, afuma la amorsare si prezinta risc de incendiere.
Este absolut contraindicata folosirea lui in cort si in apropierea lui.
Personal nu-l recomand nici in refugiile de lemn.
Si sa nu vi sa-mi spui ca tu sti mai bine, ca iti prezint cateva cazuri de expedionari cu zeci de ani de experienta in domeniu care abia au scapat din cortul in flacari.
Deci atentie, foloseste-l cu bun simt.
Avantajele sunt evidente. Foloseste cel mai ieftin si mai usor de gasit combustibil.
Consuma putin si are probabil puterea cea mai mare. Aici nu se mai pune problema daca si in cat timp iti fierbe apa ci mai de graba sa ai grija sa mesteci des in oala sa nu se prinda mancarea.
Nu recomand sa te departezi de langa el cand gatesti, mai ales in incinte. Scaparile de combustibil pe la garnituri nu sunt cazuri rare.
Ceea ce-l face un arzator excelent este robustetea , marimea arzatorului- permite vas mare pe el si in mod deosebit faptul ca poti gasi oriunde combustibil.
O gaselnita dintre cele mai ingenioase zic ca-i asta ce mere si pe benzina si pe gaz. Cu asta chiar poti merge oriunde in lume. Nu intru in detalii de utilizare, ca umplu pagina numa cu el.
Zic doar ca amorsarea la unele modele nu-i deloc usoara. E aproape "maiestrie".
Si eu mi-am prins urechile pana l-am dibuit. Pana obtii flacara albastra tre sa inveti sa-l amorsezi bine si apoi sa dai drumul incet de tot la gaz si sa-l feresti de vant. Ideal ar fi sa ai cine sa-ti arate.
Nu fiecare tura la munte este o alergatura.
Poate pentru unii da, dar nu pentru toti.
Ma, atat e de fain sa ma trezesc in munte, in linistea aia, sa vad cerul albastru, crestele inghetate si cate-un nor dinala alb.
Fac ce fac si pe deal de multe ori.
Ies si stau, ascult, privesc, miros si simt.
Timpul trece fara nici o socoata.
In poza ai si refugiul, dar va trebui sa o maresti ca sa-l vezi.
Vrei sa te speli, mergi sa spargi gheata si daca nu ai lac, te speli in zapada.

Gheata e groasa-i dar nu foarte.

Cu pioletul dau zapada la o parte apoi cu ciocul lui lovesc gheata, dar nu tare ci repetat.

O data ajuns la apa e simplu. Largesc un pic gaura si apa urca la nivel.
Acum am apa pentru baut si gatit si raman cu mai mult combustibil.

In plus ma pot spala boiereste.
Pioletul este cea mai eficienta unealta a alpinistului.

Cu el am sapat si tot pe el l-am folosit si ca si cuier.

Cu el urc si cobor muntele asigurat, sap treptele in pasajele inghetate si cobor rapid muntele pe fund daca vreau, folosindu-l la franare.

Pot asigura partenerul si pot face rapel cu recuperare de coarda si piolet.

Imi sap bivuac si daca e nevoie ma pot si apara cu el.

Tot el poate servi si ca atela, apoi e o buna ancora pentru cort.

E un baston bun la urcari dar tot el pastreaza amintirea ascensiunilor de tot felul.
Daca misti eficient, in scurt timp umblii si mai mult ca altii si vezi mai multe si stai mai mult in munte.

E un lucru extraordinar sa simti stanca rece, sa infigi coltarul in zapada inghetata sa micsorezi distanta pana la varf cu fiecare pas.

Am si o teorie in ce priveste urcarea.

" Mai important decat sa ajungi sus este cum te simti cand esti sus".

Am vazut oameni care isi "dau sufletul" ca sa ajunga sus si poate castiga 1-2 minute avans, poate pierd 10-20 , depinde de om. Insa cand ajung in farf gafaie sunt transpirati si nu peste multa vreme ii ia si frigul.

Nu-i bine.

Eu zic ca atunci cand urci, sa urci in asa fel incat sa nu gafai niciodata. Respiratia trebuie sa fie normala si constanta, nu din ce in ce mai accelerata pana ce te te vad ca ramai aplecat pe betele de schi , te uiti inapoi sau inainte cu privirea aia (sti tu care) si respiri cu dificultate.

Grabeste-te incet.Invata sa fi echilibrat. Nu mai detaliez, ca nu-s eu ala destept, abia stiu atat cat pot sa aplic. Dar na, am observat ca un ritm mai scazut, dar constant te duce de cele mai multe ori mai repede sus si chiar mai odihnit. In plus tre sa ti cont ca sus e doar jumatatea drumului.

Caut sa nu trec cu vedrea nici o tura si Sa nu o consider ca fiind "prea putin".

E un lucru extraordinar sa traiesc in clima temperata, in tara cu munti si mai mult decat atat, ma bucur ca am primit si darul sa-i observ, sa-i apreciez.

Si tu care de asemenea esti pasionat de asta, sti exact ce zic.

a sosit vremea

A inceput sa navaleasca seva, sa urce catre cele mai departate crengute.
Tinand cont de ce ti-am zis si anul trecut ( http://miculmester.blogspot.com/search?updated-max=2010-03-19T09%3A55%3A00%2B02%3A00 ) n-am sa ma repet. Vezi tu postarea.
Ideea de baza e ca in zonele mai insorite si mai joase deja mere treba. La mesteacan inca nu, nu la noi, poate mai la campie da.
La artar perioada e si mai lunga si incepe mai devreme.

Daca doresti o cantitate mai mare de seva, atunci metoda cu petul e mai eficienta. Poti sa-l lasi peste noapte si sa-l recuperezi plin a doua zi. In felul asta va fi protejat de insecte, praf si ploaia care s-ar putea sa cada peste noapte.
Am prins portita intre lucru si catarat si l-am luat si pe Vali sa gustam licoare de primavara.

revelatii

(poza cu lacusta nu are nimic de-a face cu asta, dar mi-a placut)

De multe ori intru in baie si observ suportul de prosoape.
Mesterul a pus faianta,el si-a facut treaba.
Dupa o vreme, am cumparat accesoriile si le-am montat.
Invatat fiind sa lucrez cu instrumente, am zis sa asez fircare lucru la locul lui si cat mai drept posibil.
Asa ca printre altele am montat si suportul de prosop la boloboc.
Ce crezi tu, la gata oare era drept ?
Aiurea, era stramb.
Ori el era stramb, ori toata baia.
Evident ca abaterea era din faianta.
Asa il las, ca sa nu uit.
Atunci am realizat doua lucruri.

Unu- ca degeaba faci tu drept daca contrasteaza negativ cu tot ce-i jur.

Si doi - e ca-n viata (si aici filosofez) - toti ceilalti spun de cel drept ca el este stramb.

Traiesti in lumea in care majoritatea dicteaza, ... nu adevarul. Traiesti asa pentru ca iti place sa traiesti asa. Schimbarea presupune efort. Lenea din tine iti spune ca e nociv sa depui vreun efort, iar tu o crezi. Tare te mai pacaleste.

Cateodata mi-e dor de munte ca de casa

Si pe buna dreptate in munte e alta lume.
Ma declar printre aceia care cred ca Dumnezeu a creat muntii ca sa fie urcati. Nu spun ca asa este, ci doar ca asa imi place sa cred.
Acum soarele este mai puternic decat in lunile trecute.
La munte inca e iarna, ... dar nu pentu multa vreme.
Si cand ma gandesc ca se intalneste munte cu munte da pai om cu om.
Auzind ca ei sunt in munte, am facut tot posibilul sa ma intalnesc cu ei, macar si pentru putin.
Vocea lui inconfundabila o disting usor de la mare distanta.
Urc panta abrupta si expusa, pana aproape de ei. Urcau cu rucsaci mari, asigurandu-se in coarda unul pe celalalt. Ei au sa stea 15 zile in munte (mai de graba sa umble decat sa stea)
Una-i sa te intalnesti cu omul la vreo cabana si alta-i in creasta, nu tre sa mai descriu ca sti si tu.
Sunt amamndoi acolo.
Seara la cina se fac planuri de expeditii si ture ce speram ca vor urma. Depanam amintiri si iar imi zice ca noi doi (Vlad si cu mine) ii amintim de cei doi frati din Vertical Limits :)) .
Vlad e in tarile calde, tot cu apa are treaba si el, numa ca nu sub forma solida ca la noi,cu faine groase, ... el se scufunda si face baie la chilot.
Fiecare isi gateste si scoate ce are mai bun. Ospat ce mai.
Apropo de mancat. Eu asa zic ca-i eficient sa mananci : mic dejun bogat in carbohidrati si inca o masa de refacere dupa tura. Daca tura e grea, desigur ca poti ciuguli si din mers cate ceva dulce.
Esentiala este insa hidratarea. Cand te trezesti, bea incet incet vreo jumate de litru de apa calduta sau calda. Pana ce iti impachetezi sau mai stiu eu ce mosmondesti pacolo, numa bine se absoarbe.
Apoi daca a trecut macar o jumate de ora, poti sa mananci si cerealele cu miere,ciocolata, gem, si ce mai sti tu ca-i bun . Nu incerca sa te dai destept sa zici ca functionezi pe baza de slanina si salam, carnati si branza, cu multa paine, ca te minti singur. Grasimile si proteina devine o problema mare pentru ca se digera extrem de greu si de incet. Grasimea ingerata te va deshidrata si te va vlagui pe urcusuri.
Nu vreau sa deschid un subiect pe teme de nutritie, asa ca te rog la comentarii sa nu deschizi nici tu.
O sa tratez problema nutritiei eficiente intr-o postare separata.
Dar ca idee, retine ca-i diferenta intre a manca si a te hrani. Nu se pleaca la deal cu stomacul plin.
Nu trebuie sa-mi dai dreptate, eu zic doar ceva, nu impun nimic.
A doua masa, cea de refacere, e dupa ce tura s-a incheiat si am sa-ti zic de ce.
Inainte insa de a manca, poti sa consumi ceai cald, indulcit cu miere, dar nu in exces.
Mancarea de refacere poate si e bine sa contina si proteine si grasimi (dar nu multe grasimi, ca te ia setea noaptea de numa).In plus dupa ce mananci te ia si frigul automat, ... de aia nu-i bine sa mananci decat la refugiu sau la cort(-ul gata montat).Te mai ia si somnul dupaia si daca mai ai de umblat ii bai.
O mancare gustoasa face bine, insa nu in exces. Pastele cu carne, ciuperci, branzeturi, etc, ce ai si tu pacolo. Si supele sunt bine-venite, ca hidrateaza si iti dau inapoi sarea pierduta la efort.
Nu o mai lungesc cu mancarurile, ca pe multi nu-i intereseaza, ... stiu ei mai bine ce si cum !
Dimineata, ei pornesc cu o ora mai devreme.
Nu ma grabesc, n-am venit sa alerg (desi o zi dupa am facut-o, ma si ce tura faina o fost).
Ei urca pe-o parte pe care eu nu vreau.
Le vad urmele, au taiat panta, ...nu-i bun. Iarna nu urci ca vara. Nu taia fetele, ca pleaca cu tine.
Asa ca aleg sa urc pe la stanci si pe langa ca pare mai sigur, e si mai interesant.
Insa la un moment dat ma trezesc catarand pe mixt, un soi de zapada mica ce camufla stanca fara gauri. Momente de emotie au fost, nu zic nu.
Ca nu umblu cu doi pioleti, ci cu unul clasic.
Dar in partea de sus, cand am dat de gheata si am putut crampona linistit, a fost o adevarata placere.
Rasplata vine in culme, cand totul se deschide si vezi ... ce mai adaug cuvinte frumoase ! aiurea, ma, ii fain de numa.
O senzatie de libertate ce ai acolo, e inegalabila.
In varf, dau de caine.

Era acolo, era catea de fapt.

Dar nu te lasa inselat. Nu-i bas simplu, insa ai fi uimit sa vezi cum se misca pe munte, cu cata siguranta se deplaseaza. Astia-s caini de munte si umbla pe 4 picioare. Echilibrul este mult mai bun ca la noi. Ei au si gheare bune care sa-i fereasca de alunecari.
De sus, omul este o furnica. Muntele asta desi e mic comparativ cu cei mari (cei mari din alte tari), totusi e suficient de mare incat sa taie ingamfarea si sentimentul de mandrie al fiecaruia din noi.

Faptul ca umblam lucurile astea nu se datoreaza dibaciei si puterii noastre.

Ma tot gandesc ca prefer sa urc muntele ca cel mai mic si mai bine neobservat, dacat sa atrag atentia.

Cand umblii singur nu poti fi mandru, ca nu ai la cine sa te mandresti.

Pasesti umil si bucuros de minunatiile ce ti se arata.
Fara ochelarii de soare insa, ai orbi.

Ei filtreaza cantitatea de lumina si radiatii. Pana n-ai avut oftalmie nu-ti poti inchipui ce graznic e.

Am avut usturimi urate, iar alta data mi s-a umflat globul ocular. Ai idee ce senzatie urata e sa simti ca ochiul nu mai are loc in cap ?!

Asa ca nu uita ochelarii de soare acasa. Si sa nu te zgarcesti cand iti cumperi. Daca nu au factor de protectie real, is degeaba. Atentie ochelarii de munte nu-s ca aia de plaja!. Informeaza-te si cumpara-ti ce trebuie.

Mai jos in sa ne intalnim iarasi.

Scimbam o vorba si facem cate-o poza sa ne ramana pana cand ne vom revedea, ... daca ne vom mai revedea.

Apoi ne luam ramas bun si coboram fiecare in alta directie.
Muntele in simplitatea lui, cu atat de putine culori nu te plictiseste niciodata. Din contra chiar, te cheama.

Iar daca trece prea multa vreme si nu ai urcat, ti se va face dor de el, ... ca de casa cand esti multa vreme plecat.
Prefer sa ramn in minte cu imaginea muntelui , in care bolovanii imensi par cel mult boabe de mac.

Asa am vazut cu ochii mei de sus, prin ochelarii fumurii, asa ti-am arata si tie.

Cana de lemn

La padure, mesteceni din loc in loc intalnesti.
Unii mai mari , altii mai mici , unii in picioare, altii-s cazuti.
Din aia de io rupt vremea poti face ceva.

Mesteacanul ca si ciresul, nu rezita multa vreme cazut in padure. Coaja impermeabila va retine umezeala si asta va grabi procesul de descompunere a lemnului.

Vezi si-n poza. Desi arborel e cazut de ceva vreme, interiorul e plin de apa.

Tai cu fierastraul si ai grija sa sprijini trunchiul ca sa nu crape unde n-ai vrea.

Din butucul taiat, despici cu toporul exact cat iti trebuie.

Pe bucata de lemn, dupa ce o verifici atent sa nu aiba fisuri, trasezi cu creionul sau carbunele forma canii.

Fixand lemnul,incepi cu o dalta (drepta sau concava) sa scoti sursplusul.

Apoi fie tai cu fierastrul in mare (e mai rapid) fie faci totul din topor.

Oricum ajungi si la topor .

Cutitul intra abia dupa ce grosul e luat.

Din cutit incet incet , cu rabdare rotunjesti.

Interiorul il prelucrezi cu un cutit "carlig" (sau scoaba, cum se mai zice).

E delicat, ca va trebui sa lucrezi atent. Fie o faci repede, fie o uzi inainte sa prelucrezi, iar cand iei pauza (o zi sau mai multe) o pastrezi in punga inchisa (iar inainte de de asta sa o uzi).

Cu smirghel dur poti lucra, dar daca e uda se va incarca rapid. Asa ca mai bine o fierbi intr-o oala, in apa cu sare, dupa care o usuci lent (in punga de hartie, daca nu, poti si-n aia de plastic, deschisa).

Dupa ce s-a uscat si pare stabila, verifici sa nu fi aparut vreo fisura.

Apoi ii dai bataie cu finisajul.

Treptat de la smirghel dur la cat mai fin, fiecare poate merge cat de departe doreste.

La gata o dau cu ulei de mai multe ori.

Cu snur din piele sau fara, cana de lemn este ceva deosebit.

O senzatie placuta are fiecare ori de cate ori foloseste cana lui. Unii nu s-ar desparti niciodat de ea.

Cana, ca si lingura de lemn, sunt organice , nu sunt produse perfecte, nu sunt la fel de netede ca cele de metal ori plastic. Nu sunt facute dupa sabloane si matrite.

Insa in ele se poate simti munca depusa si se vad urmele uneltelor cu care au fost prelucrate.

Ma dar cat de fain curge apa aia prin padure, se strecoara printre si peste piatra, creanga si frunze uscate.

Ture de primavara, frunza mica, verde deschis, soarele placut, racoarea diminetii, focul cu lumina lui calda incalzeste inima in serile reci.

Ii tare fain ma.

cugetare

"Cand stingem focul, unde se duce lumina ?"

Confucius

O portita doar,

Parca pe partea asta rezista mai mult marcajele.
Acu na important e ca omul sa iasa la padure, sa-si mai limpezeasca mintea, sa mai vada si ceva frumos si de ce nu sa faca si un pic de miscare.
Daca e marcat, e mai usor pentru ca te scapi de un "stres" suplimentar - orientarea- gasirea drumului de intoarcere.
Acu na, pentru cine are timp destul nu-i bai, dar pentru care nu cunoaste locul si doreste sa faca o plimbare de o ora - doua, ii bai.
Daca dupa o jumate de ora incepe sa bajbaie si sa se intrebe unde se afla, ca intarzie, etc, plimbarea se transforma in stres.
Un alt avantaj este ca un traseu marcat are o distanta precisa. Poti alerga sau sa te dai cu bicicleta si poti aproxima durata turei.
Fara sa mai dezvolt prea mult avantajul marcajului, trec mai departe.
Apropo de marcaje.
Una-i ca marcajele-s bune si alta-i narozia sa fi obligat sa umblii doar pe ele.
Daca ma obligi sa raman doar pe poteca marcata este ca si cum m-ai obliga sa respir doar din tubul de oxigen. Adica ma, tubul e bun daca esti la mare altitudine sau sub apa, dar daca sunt la padure, la munte, vreau aer curat de munte si de padure, intelegi tu ?
Adica ma, asta-i extrema cealalta a omului incuiat.
Legea aplicata fara bun simt este o nebunie.
Nu uita ca omul umbla muntii inainte sa fie marcati si inainte sa fie gandite traseele. Unii cunosc mai bine muntele decat cei ce marcheaza. De aia zic, trebuie sa existe flexibilitate , nu rigiditate. O lege trebuie sa vina ca sa sustina, sa ajute, nu sa ingradeasca.
Treaba are legatura cu ce zicea Alin la el pe blog .
Caprioara alearga pe unde doreste, ... si eu la fel.
" Mesteri in gravura" .
Multe din potecile din apropierea orasului, sunt deja "marcate ".
Baieti "talentati" graveaza atent si cu precizie arbori, trecandu-si numele in istorie !
Uite, ca sa iti arat o imagine la care parca vad ca nu te-ai gandit niciodata. Doua sunt locurile in care apar nume si ani : piatra funerara si copacul pe langa care treci. Pe piatra scriu altii pentru tine, asa ca ma gandeam ca-ti doresti sa o faci cu mana ta !
Ma, nu fi " taran" si nu mai scrijeli aiurea, ca nu intereseaza pe nimeni cum te cheama si ca ai trecut pe acolo.
A pai las, ca incet incet, bagam la cap. Cat ii mic omul e normal sa mai faca traznai, toti facem.
Dar pe masura ce crestem si invatam, mai lasam din ele.

Arborele frumos e in primul rand in pozitie verticala si neinsemnat de om.

Ma uitam la stejarul al batran, pe spatele lui (partea umbrita) sta si muchiul. Si zapada ramane mai mult.

Concluzie : unde nu-i soare e mai umed si mai racoare.

Nota: concluzia aparent simpla si evienta poate fi utila cand te astepti mai putin, ... daca retii si daca ti cont de ea.

Completare : de multe ori mi-ai zis - " iar nu-mi zici nimic nou !" . Asa-i, dar daca vad ca nu aplici, consider ca nu sti. Mancarea hraneste doar daca e ingerata, nu ajunge s-o privesti si sa vorbesti despre ea.

Iti spun tie si ca sa ma "aud" si ca sa bag la cap.

Cam de fiecare data plimbarea o imbin cu ceva.

Si de cele mai multe ori iau si lemn.

Ma intorc la ciresul rupt de zapezi.

Aici e destul material.

Vad polonicul in lemn si ma gandesc sa-l scot la lumina.
Fierastraul deschide .

Toporul continua.

Asta-i semifabricatul.

Mai ninge un pic. Apoi o sa se topeasca si o sa se absoarba apa in sol.

Izvoarele vor curge mai tare iar iarba va creste frumos.

Mugurele se desface , florile vor umple crengile.

Prin coroanele dese ale arborilor raze de lumina vor patrunde si insecte au sa misune.

E frumos iarna, ... dar si primavara.

fierastraul pliant

Toate trei sunt excelente.
Si toate trei mi-or placut.
Pe langa astea mai sunt si altele.Il amintesc si pe cel japonez.
Insa pun accentul pe astea si pentru ca toate au otel de la nordici, pentru ca sunt cele mai raspandite (mai putin ultimul) si pentru ca sunt accesibile la noi.
Asta de-l vezi in prima imagine e suedez.
E (dupa parerea mea) printre cele mai daca nu chiar cel mai comod si rezistent (mai ales la maner).
Nu detaliez atat tehnic, ca au facut-o altii inaintea mea.
Dintii de marime medie asigura taiere eficienta atat in lemn verde cat si in cel uscat.
Asta este finlandez si este clar cel mai usor fierastrau (dintre cele bune si utilizabile) - are numa vreo 90 grame.
Desi are lama un pic mai scurta ca restul, cand tai cu el nu prea simti diferenta.
Dintii sunt ganditi si tai fara efort.
Brocajul este eficient.

Si asta are otel suedez chiar daca e fabricat de francezi.

El este si cel mai frumos si cel mai "traditional". Are exact acelasi sistem de blocare cum avea si cel pe care mi l-a dat bunicu.

Manerul din lemn de fag e facut destul de fain.E comod si el.

Dantura e cam aceeasi ca la cel finlandez- tai cand tragi. Mere usor si intra repede.

Si astea taie si lemnul uscat, dar mai ales pe cel verde.

Primul si ultimul au cam aceeasi greutate 175-180 grame.

Am zi sa accentul pe punctele tari la fiecare.

In ce priveste pretul, in ordinea descrescatoare - cel frantuzesc, suedezul si cel finlandez.

In rest, fiecare si-l alege pe care-l doreste, permite sau cel care i se potriveste.

No pot si nu vreau sa zic care-i mai bun intre ele. Toate sunt faine si fiecare isi merita banii.