Cornul, legendar de tare

Coarnele-s faine si lemnu-i tare. Evident ca si dinasta is mai multe feluri (cornus), dar nediscutand stiintific evit sa detaliez (de fiecare data).
Este un arbust mijlociu spre mare, sau mai rar un arbore mic, cu înălțimea între 5 și 12 metri ,scoarta maro închis și crengute verzui.
Il intanesti in mai toate zonele tarii.
Mai putin la munte si mai mult in campie si zona de deal.
Uneori aduce a copac,

alteori e doar o "tufa".
Betele sunt si elastice si rezistente.

Florile apar primăvara, în martie-aprilie, înaintea frunzelor.

Scoarţa, frunzele şi fructele de corn prezintă proprietăţi fitoterapeutice. Toate organele plantei conţin mult tanin şi un principiu amar (cornina).

Din scoarta, frunze, flori, fructe se poate obtine vopsea - colorezi in galben,rosu cafeniu,negru .

Asa ca are proprietati dezinfectatnte, antidiareice, cicatrizante.

Lemnul e tare de numa, are densitate foarte mare. Culoarea nu-i deosebita.

Din el poti face o gramada de accesorii durabile.

Ciobanii deseori isi fac ghioga din lemn dasta.

Asa ca ii bun pentru arc, baston, cracana de prastie,cadru pentru fierastrau, bete pentru tenda,cozi pentru unelete, etc.

Uscat daca-l gasesti, sa-ti iei gandul de la cioplit cu cutitul in el.

Fructele is bune coapte. Au o gramada de vitamina C, printre altele.

Din ele poti face un gem excelent, ... pooate cel mai bun, dupa unii.

Ca sa le conservi cat mai natural, le poti usca (ca pe stafide, prune,etc).
Si binenteles ca mai are o gramada de alte proprietati si utilizari, pe care nu le descriu, ci las pe cel interesat sa cerceteze.

Nu m-am putut abtine (si nici n-am vrut) sa nu-ti arat si doua exemplare minunate de bonsai din acest arbust.

Ma, nu ma intreba daca-s ai mei, ... nu sunt. N-am unde sa tin atatea specii cate mi-as dori.

Dar poate sa-mi placa si daca nu sunt ai mei.

Daca primul (poate fi sau) e obtinut din puiete, al doilea este dintr-un arbust matur, taiat, "pregatit", caruia mai apoi i s-au lasat cateva crengute. Apoi acestea au fost formate si ingrijite pana ce a dezvoltat coroana.

Asta-i o arta. Tre sa fi si un pic meserias, dar mult pasionat.

Nu intru nici in deliile despre bonsai, ca nu-i specificul blogului.

Dar cine stie, poate vreodata voi face si un blog de genul asta, ... poate nu.

Una peste alta ti-am arat si alta fata a unui simplu arbust pe langa care de multe ori treceai nepasator fara sa sti macar ce e si "cu ce se mananca".

Acum insa pentru ca vei baga la cap, vei vedea cu alti ochi si vei putea spune ca ai mai adugat o specie la celelate pe care le sti deja.

Amu no sa inchei fiecare postare cu ceva mesaj de "la revedere" ori ceva de gandit ca duce la rutina.

Si rutina rareori e buna.

Cana din lemn

Din aceeasi esenta sunt toate astea. Fiecare are utilitatea sa si fiecare din ele are o poveste, un trecut.
Astazi, despre cana vorbim.

Din lemnul mesteacanului argintiu sunt cioplite.
Sus unde un arbore cade (si pot sa zic ca nu-s putini pe zona asta) de cele mai multe ori ajunge sa se descompuna acolo. Dar cate-o parte din el se regaseste fie intr-o cana, o lingura si chiar in manerul cutitului.

Cana asta e cioplita din trunchiul unui arbore masiv.

Nu stiu ce simte fiecare, dar ma gandesc, cand ies in natura, sa iau cateva lucruri anume.

Asa cum unul mananca cu orice si bea apa din orice, totusi eu gasesc placere sa mananc cu lingura mea de lemn si sa beau din cana de lemn.

Pur si simplu e alta treaba.

Iar pentru cei ce ies chiar mai rar ca mine, ma gandesc ca-i si mai important modul in care faci tot ce faci. Pentru ca de cele mai multe ori uiti detaliile, si cand privesti cana, ori lingura aia, memoria ti se improspateaza si ti se trezeste din nou dorinta sa iesi.

O ti bine in mana si sta fain si pe suprafetele plane, e stabila.
Pe de alta parte, imi amintesc si de vremurile de demult.

Dar pur si simplu ideea de a bea din trunchiul arborelui ma incanta.

In plus, cand te gandesti ca vine primavara si mergi sa bei din seva mesteacanului in cana de mesteacan , ... ii fain !

Ti-am pus sa vezi si in mana, cam cum sta.

Ma gandesc ca unii stiu, altii nu. Asa ca am sa detaliez un pic cam ce e bine sa se consume din cana de lemn si ce nu (in ce priveste cana, ... nu pe cel care bea, ca poate nu-ti place laptele, sau palinca, ...).

Incep cu ce poti sa bei.

Poti sa bei cu placere apa de izvor, sucuri de fructe, cafea, ceaiuri, lapte, vin, tariu, seva de la arbori si cam tot ce-i lichid si se poate bea.

Poti culege fructe si boabe de tot felul .

Poti pisa si zdrobi semintele si fructele sa-ti faci diferite preparate.

In ce priveste intretinerea, e bine sa o speli, ca pe orice cana, dar din cand in cand sa o mai dai cu ulei.

In ce priveste pastrarea, daca o lunga perioada de timp nu o folosesti, ai grija sa fie data cu ulei inainte sa o pui la pastrare.

Nu o depozita la soare sau surse directe de caldura, ca o usuca si poate sa crape.Nu o pastra in punga.

Iar acum sa-ti spun ce nu-i face bine. In primul rand nu-i bun sa torni in ea lichide fierbinti. E ceva normal ca lemnul sa se dilate. Prin dilatare exista riscul sa apara fisuri. Nu spun ca-i obligatoriu, insa e mai bine sa respecti specificatiile, decat sa aflii ca asa e.

Inafara de asta recomand sa nu torni in ea chimicale, vopsele, ... si alte narozii pe care oricum nu le-ai bea.

In rest, toata treaba tine de cum te raportezi tu la ea.

Daca ti-o place inseamna ca-i treaba buna.

Nu-i postare, ... e doar un gand

"Face mai mult zgomot un copac ce cade, decât toată pădurea care creşte în tăcere." Restul de impresii si concluzii le trage fiecare cum doreste si stie.

de fiecare zi

O zi difera de oricare alta.
Orice sfarsit, orice etapa incheiata face loc unei alteia.
Uneori pare ca toate invart continu si ne trezim ametiti (si nu ma refer aici ca ai fost beat, ... nu incerca interpretari :)) )
Probabil ca se invart lucrurile insa nu in cerc !
Daca ar fi fost cerc, ne-am intoarce de unde am plecat.
Cand de fapt fiecare pas inainte este o departare vesnica de ceea ce a fost.
Fara a face pasi in dimensiunea spirituala prea adanc, mai mult din dorinta de a evita unele treburi pe care le respinge omul considerandu-le prea complicate, detaliez simplu.
Iar pentru cine doreste si prinde ideea, poate "calatori" cu ea
cat de departe doreste. (ea - ideea)
Calatorii, da, corect.
Toti calatoresc. Nu toti calatorim prin locurile pe care ni le dorim, insa fiecare respiratie alimenteaza cate-un "pas".
Desi toate par ca se petrec ciclic, nu revenim inacelasi loc, ... decat poate uneori cand ne mai ratacim .
Uneori ma repet in afirmatii sau cel putin asa pare.
E bine asa, pentru ca noi oamenii uitam repede.
Da, uitam, avem problema asta cu memoria.
Desi in mod straniu uitam mai repede un bine ce ni s-a facut decat un rau.
Ce treaba are muntele cu toate astea? Are mare legatura. Dar pentru asta tre sa iesi si sa urci.
Chiar si efortul depus de a ajunge sus presupune un minim de vointa investita.
Si apoi esti raplatit de imaginea unica ce se deschide in golul alpin.
Acelasi lucru se poate face in mai multe moduri.
Sunt unele lucruri care nu se demodeaza niciodata. Si mai sunt unele de care pur si simplu nu te saturi si nu te plictisesti.
Si daca chiar te saturi sau asa crezi ca te-ai saturat, e ceva de scurta durata si iar ti se face dor.
Ploaia se imbiba in pamant. Zapada desi cade si se asterne in strat gros, primavara se topeste si ea.
Apa intra in sol apoi tasneste pe la izvoare. Si de acolo ai apa buna sa bei.

Daca frunza nu ar cadea pe pamant si nu s-ar descompune, pamantul ar saraci. S-ar desertifica si orice vant ti-ar umple ochii de praf.

Fara copacul pe langa care trecem fara macar sa-l observam (absorbiti in grijile din minte) nici macar sa respiram nu am putea.

Ai idee ca daca scoti o piesa din intreg "masinaria" numita Pamant se strica ?

Mesterul Faurar a facut toate lucrurile in asa fel incat sa functioneze optim .

Un fir de iarba nu inseamna mult, insa o pajiste e o avere. Ea hraneste turmele, ... printre altele.

Cu ochii vezi. Ochiul vede ce vrea si poate mintea. Pentru ca si daca vede mai mult, nu se inregistreaza.

Uneori nu sti daca din paduri rasar stanci sau daca stancile "si-au lasat" padure.

Cateodata un miros de aer proaspat face mai mult decat orice imagine.

Si de aia ma intreb de multe ori care-i cel mai tare dintre simturi.

Apoi imi amintesc ca nu-i concurs si ca toate lucreaza impreuna completandu-se.

De unde deduc ca echipa ideala nu este formata din oameni multilaterali dezvoltati si independenti legati printr-un liant miraculos.

Ci mai de graba o echipa buna are in componenta membrii imperfecti cu insusiri si caractere asimetrice , dar care imbinate se imbuca perfect, formand acea sfera impenetrabila capabila de lucruri imposibile pentru individul solitar.

Uneori chiar credem ca traim inafara realitatii . In sensul ca problemele tale sunt doar ale tale si ale lui sunt doar ale lui.

Fara insa sa realizam ca efectul se rasfrange asupra tuturor.

Panza cortului projeaza de ploaie, vant, viscol chiar. Dar nu de cutremure, lava, urs, ganduri.

Muntele se ridica peste toate si ofera o perspectiva mai larga. De sus vezi mai clar zarile.

De jos, din vai nu poti privi dincolo de versanti. Cine are minte sa discearna, cine nu sa citeasca doar. Probabil ca eu doar as fi citit, nu stiu.

La munte invatam ca lucrurile raman neschimbate chiar si cand nu se vad. Ceata nu muta varfurile ci doar le acopera. Daca te orientezi corect si cateodata daca ai un pic de rabdare, gasesti iarasi drumul bun.

La munte inveti ca cei lenesi sufera si chiar mor. Acolo e mai cinstit, fiecare face pasul pe piciorul lui.

Corect e ce-ti cari aia sa mananci. Nu sa care altul pentru tine apa , tu sa o bei, ba chiar si pe a lui.

Fie ca iti covine ideea fie ca nu, asa-i corect. Daca esti sanatos si esti adult, iti cari lucrurile de care urmeaza sa beneficiezi.

Exista lucruri comune si lucruri individuale. Dar in priveste pe cele individuale, acolo e responsabilitatea ta.

Stiu o vorba care zice cam asa : " Imparte tot ce vrei cu cei dragi, dar si nu responsabilitatea ta".

De multe ori este singurul lucru pe care am dori sa-l impartim sau chiar sa-l cedam.

Tot in munte inveti ca ceea ce pare departe, de fapt nu e atat de departe. Alteori pare mai aproape decat este . Mai exact inveti ca dincolo de perceptia noastra care variaza in functie de multi factori este realitatea. Si ca dincolo de ceea ce noi numim adevar (-ul nostru) este un adevar care nu de putine ori il contrazice pe al nostru.

Sus poate invatam ca nu suntem atat de rezistenti (psihic si fizic, spiritual si cultural) pe cat am credem. Si asta ne aduce mult bine, ca mai taie din "vrejul" mandriei care uneori se intinde atat de sus si ne duce ochii in nori. Si o data ajunsi in ceata evident ca nimic nu mai e limpede.

La munte vezi ca omul de langa tine e mai important decat orice alt accesoriu pe care-l poti purta.

Vorbele sunt bune sa fie rostite si muntii sa fie urcati.

Modul in care vede fiecare lucrurile din jur tine de informatia de care dispune dar si de initiativa pe care o investeste in detalii.

La munte inveti si ca : "Biruinta nu-i obligatorie; obligatorie e lupta".

Viata nu e o joaca ci o lupta. Orice lupta se castiga ori se pierde mai intai la nivelul mintii.

Numai lenesul se amageste ca viata e un joc, doar ca sa aiba pretext pentru stat. Dar ce tare-l mai izbeste cateodata "sabia ascutita" a realitatii.

Pe de alta parte daca nu flamanzesti niciodata, nu vei cunoaste bucuria de a te satura. Cine nu inseteaza nu stie ce buna-i apa. Cine nu duce lipsa cuiva drag, nu stie sa aprecieze pe cei din jurul sau cu adevarat.

Pana nu doare nu stim cu adevarat ce bine-i sa nu doara. Si pana nu suntem noi atinsi nu putem fi alaturi cu adevarat de cei suferinzi.

Fara sa-ti fie frig mi-e greu sa te cred ca apreciezi caldura cu adevarat.

Una peste alta fie ca mergi la munte fie ca nu, ce inveti din ce traiesti face diferenta, pentru ca ce inveti aia transmiti.

Omul nu este o esenta, ci mai de graba un vas in care esenta este turnata.

Iar paradoxul este ca cu cat te golesti mai mult de esenta cu atat te umplii mai mult.

Legatura dintre ele o faci singur, ca esti destept. Ca un meserias priceput vei extrage ce-ti foloseste si vei completa acolo unde iti lipseste.

M-am uitat in sus si am vazut crengile cu mugurii inchisi. Mai e destul pana cand va da frunza, dar ce frumos trebuie sa fie.

Inca nu-mi amintesc sa ma fi plictisit vreodata de venirea primaverii.

De cele mai multe momente placute isi da seama omul abia dupa ce s-au incheiat.

Mancarea consumata ieri nu va tine de foame maine. Dar de multe ori o vorba buna rostita cu ani in urma rodeste cand ai mare nevoie si hraneste mai mult decat o masa imbelsugata.

sa ies ca sa vad si poate sa inteleg ceva

Recunosc ca-mi plac foarte mult arborii.
Ma simt legat de ei, inca de mic.
Ma urcam in carpen si stateam cate-o ora doua si priveam toate de sus. Eram in padure, nu in parc. La Simleu la bunica, dar acela e un capitol incheiat. O data ce ea a plecat acasa acel loc nu mai e, dar sunt altele.
Ies ca sa misc, sa vad, sa contemplu, sa traiesc si sa vorbesc.
Unde misc? Ce sa vad ? Ce e de contemplat? Cu cine vorbesc, despre ce ?
Astea-s alte treburi deja.
Ideea e ca poti pierde o zi stand in casa sau la birt ori poti iesi afara.

Cum vad copacul, ma opresc in dreptul lui si-l studiez.
Asa creste el printre stanci, isi infige radacina in fisuri. Ii om aspru pinu asta.
Ma uit, ca intre astia gasesti modele excelente pentru bonsai.

Si ce deosebiti sunt mai ales acum, cand numa ei sunt verzi intre toti.

Apoi ajung in Doman. Recunosc ca-mi place si atmosfera sateasca. De aici si tot felul de imagini cu case, oameni si altele de la sat.

Uite, aici poti spune ca vezi o ruina, ... desi eu prefer sa vad un portal prin care privesc cerul.

Albastru de senin, culoarea preferata.

Umbland pe drumul de pamant, de partea cealalta de alimentara morman de peturi.

Nu te preface ca esti mirat, nici eu n-am fost deloc. Ne stim bine tara.

O sa mai treaca ceva vreme pana ce si satenii se vor obisnui ca-i diferenta intre gunoiul pe care-l aruncau acu 30 de ani pe vale si se descompunea (nu erau peturi, pungi, plasticuri pe atunci) si gunoiul modern, mult mai rezistent la intemperii.

Vad casele, simt mirosurile. Totdeauna mirosul de fum de lemne de la cosurile caselor si gateala sunt mai placute la sat.

Mai schimb o vorba cu localnicii, apoi ii dau mai departe.

Dar uite, mai jos, un centru de reciclare pentru plasticuri. Nu-i rau, ... asa cand auzi. Dar sa vezi ce dezastru-i pe acolo, au au.

Eh, las ca-i bun.

Gata, am terminat cu localitatile.

Ma duc catre padure.

Uite lacul. Asta-i poate cel mai tanar din tara.

Cred ca am mai scris de el o data asa ca nu detaliez.

E maricel si are si dita mai insula in mijloc.

Las ca-i fain si asta.
Nu m-am putut abtine sa ma gandesc, ca n-ar fi rau sa bage si peste in el.

A pai eu nu-s pescar, dar asa ca idee, e bine ca balta sa aiba peste , nu ?

Pe langa stana, pe vale in sus, pe firul apei urc.

Izvorul al bun, sa bei apa cand ti-e sete.

Fasiile alea is uscate de numa si-s bune sa aprinzi focu cu ele.

Zic, nu neaprat sa ti minte fasia unui anumit arbore. Ci mai degraba ca sa-ti educi ochiul sa privesti detaliile, sa vezi resurse.

De aia bag cam in fiecare postare si cate ceva ce poti intrebuinta la nevoie. Tocmai ca sa-ti formezi mintea pentru a observa.

Nu-mi place sa apar prin poze, insa altu no fo fost sa stea langa copac.

Tu sti ce mare era ma ? Fag de-al batran, sti cum zic.

Ii dala de sute de ani acolo. O scapat singur. Langa el numa tineret cat vezi cu ochii. Pe el lor crutat ca nu era cum or vrut ei.

Mesteacanul argintiu e oricand o incantare pentru ochi, e deosebit.

Prin padure am umblat mult insa poze n-am facut, ca nu aveam detalii.

Altfel vezi cand esti acolo.

Zapada in zonele insorite incepe sa dispara, dar pe cealalta parte a dealului e covor alb.

Ma las de multe ori dus de cate-o poteca de animale, care apoi dispare.

Ma gasesc in padure, nu pot localiza si nici nu vreau.

Ma bucur doar ca-s suficient de mari incat sa umblu si ore fara sa ies.

Si mai frumos de atat e ca relieful e variat. Urci, cobori, ocolesti doline, treci paraie,vai.

Pierd directia si merg fara sa cunosc unde anume voi iesi. Si ca un copil, ca unul rabdator, astept surpriza.

O ceata de caprioare apare in stanga. Goneau la deal cu usurinta.

Ma, alea au conditie fizica, n-ai ce sa te pui cu ele.

Auzi si fi atent, mai gasesc cate un copac dinasta scris din cutit, cum e si fagul din poza.

Parca la astia mai vechi e mai interesant.

Apropo de asta, stiu un fost drum, de fapt nu mai e de 30 de ani drum pe acolo, e mai mult o directie.

Dar iti dai seama pe unde umblii doar dupa scrisul de pe copaci.

E o alee marcata cu scrisul celor ce au batut locul in urma cu 70-80 de ani. Acolo chiar ii interesant sa citesti ce-i scris. Amu no, eu ii zic alee, dar e urcare aspra , si pe jos sunt trunchiuri si crengi cazute, te pierzi pe acolo, ... ii fain.

Nota: lasa-l asa cum ii, nu-l mai scrijeli, is destui deja. Ajunge de-o colectie.

Si in final de calatorie, apropo de cugetare, te las cu vorbele intelepte a lui Nicolae Steinhardt :

"Prin cuvinte oamenii isi comunica idei, sentimente, informatii. Si acel extaz in fata binelui, frumosului si adevarului care nu-ti ingaduie sa taci."

Si unul mare

Mai mare cateodata inseamna munca facuta mai repede.
Merge bine la padure singur sau in combinatie cu unul mic.
Unei lame finlandeze din otel carbon i-am facut maner din mestecan argintiu luat din padurile noastre.
Ales cu atentie si pregatit, parte din arbore devine lucru trainic.
Este mesteacanul care cazut fiind, se va descompune incet incet. Insa bucatile ce intra in lingura , cana si cutit vor ramane inca multi ani de acum incolo.

Manerul lung , dar mai suplu ca la alte cutite mari, asigura priza buna.
In mijlocul manerului am inserat si o felie de radacina de arin pentru un plus de culoare.
Inchei manerul cu cornul cerbului.
Inafara adezivului asigur si prin nituire, nu neaparat pentru ca e nevoie ci mai de graba ca sa elimin orice gand de incertitudine
Teaca e neagra (vopsita, ... no fost renul negru, nu te gandi ca la ei e ca la noi cu oile - oaia neagra- renul negru), din piele de ren si va asigura purtarea in siguranta a cutitului.

Ai prins ideea.
Desi nu obisnuiec, totusi de data asta am tinut cont de dorinta ta si am pus pe teaca si modelele de care-mi ziceai. Dar asta pentru ca aici am avut gand comun.

Iar in partea superioara a ei , am facut si crestele pe langa care rasare de fiecare data soarele.

Imaginea in care cutitul e tinut in mana, te ajuta sa intelegi mai bine proportiile.
Un mare avantaj al cutitelor scandinave este modul in care inbina eficienta la taiere si robustetea cu greutatea redusa.

Cu alte cuvinte tai de numa, nici nu-l simti la curea si nici mana nu-ti oboseste.

Are 205 grame cu tot cu teaca !
In rest, iti doresc ture faine si sa-l folosesti cat mai multa vreme.

Sanatate si numa bine.