joi, 24 octombrie 2013

pentru mancaciosi

Io zic ca-i tot o lingura pentru mancat chiar daca e mai mare. Lemnul ales e foarte tare si lingura oricum am facut-o solida.
Din paducel am vrut-o, ca era acolo de multa vreme, langa frasin si jugastru. Unde "langa" ? Cum unde, aici la mine acasa , ca le-am luat demult, de la aia cazuti primavara trecuta.
Pe langa cele pe care le numesc obisnuite ca dimensiune, e clar ca-i Goliat. Avantajul ei este nu doar in faptul ca-i solida si mai incapatoare, dar in mod cert e mai buna si la mestecat in oala, fiind mai lunga.
A pai o intorc pe toate partile ca sa ai cat mai multe detalii. In rest, si ea este bine finisata si in mod sigur e pe lista oricarui drumet, iubitor de umblat,dormit,mancat la padure si nu numai.
Pe coada i-am lasat o fasie din coaja, doar asa pentru un plus de informatie si personalizare.
E sezonul, ... e sezonul sa nu o mai luam de la inceput cu ce am inceput deja si e vremea sa mergem mai departe si sa nu tot cladim fundamente toata ziua, ca in scurt timp sa le abandom iarasi si iara sa revenim cand ne mai amintim.
A dobandi finetea necesara pentru obtinerea echilibrului in a distinge, a amesteca si separa, a utiliza selectivul si cumultivul armonios si nu haotic si aleatoriu, nu e deloc simplu. De fapt e ca si in chimie de multe ori, in sensul ca poti obtine structuri complet diferite cu acelasi "banal" carbon si hidrogen, dar un pic altfel aranjate. Ignorarea detaliilor schimba complet rezultatul
In inversarea prioritatilor si valorilor umane e cam tot asa, rezultatele vor fi cu totul altele, desi facem tot ce ne-am propus, doar ca difera ordinea !!! Pe langa altele conteaza si ordinea in care acestea se realizeaza. Suna logic sau abstract, nu stiu, insa e limpede ca ne impotmolim inclusiv in stabilirea prioritatilor. Iar consecintele nu intarzie sa apara. Nerabdarea in a remedia o defectiune si pierderea cumpatului niciodata nu vor aduce rezolvarea problemelor ci totdeuna vor inrautati lucrurile.
Privirea in directia corecta de cele mai multe ori atunci cand nu a functionat si s-au infiltrat erorile ce au dereglat/contaminat/depreciat/compromis un lucru ce putea fi bun, nu este in exterior, ci in interior.
Ori ca e inversarea prioritatilor, ori utilizarea necorespunzatoare a "instrumentelor", lipsa cunostintelor, ignoranta, delasarea, lenea, confuzia, dorinta de a copia tot (uitand ca lucrezi la ceva unicat), etc , toate vor duce la un dezastru si mai mare in momentul in care din confort si mandrie poate, cautam rezolvarea in exterior (ca acul pierdut in casa , dar cautat afara din simplu motiv ca afara e mai multa lumina si ar putea fi mai usor de gasit).
Nu ca ar avea mare legatura cu lingura de paducel, dar acu mi s-a cernut gandul si acu l-am pus pe "hartie" atata tot.
O zi faina sa ai, poate chiar si o dupa masa la aer curat.

luni, 21 octombrie 2013

Kuksa padureana

Si daca e de la padure, atunci acolo vreau sa ti-o si prezint.
Din lemnul de artar (acer campestre) am scos-o la lumina. Nu stiu daca e sau nu in culorile toamnei, dar in mod sigur are culori frumoase.
E canuta pe care nu o lasi acasa fie ca iesi pentru 2 zile sau 2 ani.
Are snurul din piele impletita prins de toarta.
Perioada asta e cel mai placut sa iesi prin paduri, sa prinzi apusul pe cate un picior de deal. Aerul cald sta mai sus si tot acolo si lumina e mai multa. Pe vale, unde aerul e umed si rece, cobori sa iei apa proaspata.
Incerc sa asociez micile lucruri care compun intregul (sau atat cat pricep io din ceea ce se cheama intreg) intre ele pana ce imaginea de ansamblu capata sens.
Pentru ca ce rost are vopseaua colorata daca ramane in cutie ? Ce bun lucru este pentru un parfum sa stea mereu inchis intr-o sticluta ? Mirosul parfumat al florilor este placut si rostul lui este de a atrage, nu de a fi tainuit. Cand aprinzi o lumina, o faci ca sa vezi si sa fie vazuta.
Pentru multi aici se incheie fraza, dar sper io, ca macar pentru un segment din omenire, gandul merge mai departe si intr-o buna masura fiecare am prins cate ceva din idee.

duminică, 20 octombrie 2013

in stilul caracteristic

Am gatat lingura de frasin si azi am mers la padure sa-i fac poze. Multe frunze cazute, multa ghinda, dar si multe ciuperci atat bune cat si bolunde.
Lingura e solida, simetrica si incapatoare. E si suficient de adanca si e bine finisata.
Dincolo de dungile mai inchise la culoare are si coaja ce i-am lasat-o pe coada. Ce mai incoa si-n colo, ii exact lingura potrivita ca sa manci de toate.
Stii cum ii, e mai inchisa la culoare si luceste, dar astea sunt mici detalii pentru ochi doar.
Pentru mana e forma potrivita, iar pentru gura e cupa gandita sa fie suficient de larga, dar nici prea adanca. Si ea va avea husa din piele. O dau cui o cere si pana una alta, o trec in lista.

marți, 15 octombrie 2013

acum prefer toamna

 In bataia vantului, galbene si rosii cad "plutind" sau "plutesc" in cadere. Ele nu pot da din aripi sa se ridice si sunt la mila vantului. Forma lor doar le incetineste apropierea insa ajungerea la sol este inevitabila.
Sunt folositoare si cand sunt verzi dar si cand sunt pe jos in toate stadiile de descompunere. Straturile de frunze de vechimi diferite asigura nu doar elementele care imbogatesc solul dar mentin si umeazala. Stratul afanat, bine aerisit este casa pentru foarte multe vietati mini ci minuscule.
Adevarul este ca un arbore pe cat de simplu pare, pe atat este de complex si exact cum consuma resurse sa creasca, el asigura mediu potrivit pentru multe alte fiinte. Ma gandesc asa un pic in insingnifianta cunostinta pe care o am despre cele ce ne inconjoara, ca fiecare element este gandit (gandit adica GANDIT, nu aruncat la intamplare) sa foloseasca si altora, ... legatura, inlantuirea, modul in care fiecare contribuie si aduce foloase.
 O data ce cortina asta colorata coboara si se risipeste, padurea ramane dezvelita dar pamantul capata haina noua. Pasii nu vor trece neauziti.
 Practic orice element diferit ce ne poate scoate din rutina este binevenit. Insa mirosul de toamna din paduri  este inconfundabil.
 Curand si taratoarele de tot felul se vor retrage pentru lunga perioada pana cand soarele va prinde din nou putere. Pentru cei pasionati sa le vada, inca se mai poate.
 Vremurile mai uscate fac posibila catararea pe stancile din imprejurimi, iar cele umede sunt potrivite pentru alergari si plimbari lungi.
Pe de alta parte prastia e un accesoriu aproape nelipsit de la iesirile in natura. Unii sunt inzestrati cu o precizie nativa mai mare ca altii, dar fiecare se poate imbunatati cu exercitiu. Daca fotbal nu stiu si golf nu vreau sa joc, ce sa fac, trag cu prastia. Si daca cumva simti ca te atrage si pe tine treaba asta, am mai pus ceva imagini sa vezi macar in mare. 
Speram sa prindem toamna asta ceva ture de mai multe zile  si sa alocam niste ore bune pentru cioplit.
Dincolo de cateva ganduri, de un pic de miscare, poate conteaza si imaginea locurilor si mai ales incurajarea de a iesi.

duminică, 6 octombrie 2013

sa ne reamintim cateva din ele

L-am adus intr-o alta lumina pe leuku asta (pozele trecute erau din iarna). Mi s-a parut ca prea sta acolo ratacit. Pentru cazul in care nu l-ai observat sau ai uitat de el, asta e un leuku mare cu lama lunga de 21 cm, lata de 3,8 cm si groasa de 3 mm.
E cutitul cu care poti sa faci toata treaba la tabara. Desi mare, nu e greoi si taie ca unul mic (adica bine), doar ca la nevoie are si caderea unei mici macete. Asa incat poti sa tai cate-o greanga sau lastari, tufe de spini si ce mai gasesti ca-ti blocheaza poteca, il scoti de la brau si inaintezi cu incredere.
Avantajul lui fata de o maceta mica este ca are mai mare precizie la lucrurile fine (cioplit, gatit, etc) si este mai usor (ca pe asta il porti fara probleme la brau, maceta nu prea , mai ales daca ai de parcurs distante mari pe picioare) si clar are otelul mai bun. Cu el iti construiesti si tabara (stalpii, cuiele din lemn, accesoriile pentru gatit, preparat, etc). Deci daca e sa iei un singur cutit la tine, asta e de nadejde.
Lingura asta e din lemn de stejar si e pe cat de pestrita pe atat de placuta. Este bine finisata, e mai robusta si e comoda la mancat. E mai scurta si e incapatoare.
 Teaca asta e din piele groasa de bovine si e efectiv turnata dupa cutit (adica il tine fix si cand introduci cutitul in teaca auzi un fel de "clic" sau "pac" cum vrei sa-i zici, semn ca ajuns unde trebuie si sub nici o forma nu pleaca mai departe si nici nu cade daca il intorci cu susul in jos). Agatatoarea e suficient de larga incat sa-l poti atarna la orice curea (militara cat de lata sau de care vrei ).
Aici ti-am pus lingura de stejar, langa asta de am cioplit-o de curand. E cel putin la fel de mare cupa, insa coada e mai scurta si mai groasa.

sâmbătă, 5 octombrie 2013

lingura pentru tine


Am iesit la padure si daca am gatat lingura, am zis sa o iau cu mine sa o pozez. E din lemn de jugastru si ii mai finuta.
Lemnul e inchis la culoare cu mai multe nuante, ii tare si usor.
Are husa ei din piele exact cum are fiecare lingura ce o fac.
Ziceam ca-i mai subtirica, dar nu inseamna ca-i si firava. E comoda si usoara, insa are cupa mai deschisa.
E destul de incapatoare si aduce un plus de valoare la vesela oricarui drumet si nu numai. As putea zice simplu ca e o lingura de lemn cu care sa mananci si isi face treaba si tot ar fi suficient.
Dar pentru care-i si place e un pic mai mult de atat , e poate lingura lui personala si asta face diferenta.

vineri, 4 octombrie 2013

De fiecare data altfel

 Doua ture la padure nu sunt ca doua picaturi de apa. Mai cu seama ca variantele sunt multiple si activitatile diverse.
E drept ca a trecut ceva vreme de cand n-am mai dat pe zona asta, dar acu am prins o portita si am zis sa imbin mai multe lucruri .
E rece si bine. Rece, ca noaptea trecuta au fost -2 paici. Acu, la umbra is numa vreo 6-7 . Piatra de jos e uda si solul noroios. Increngaturi si vegetatie mai mult sau mai putin spinoasa, imbulzeala tipica carstului. Lapiezuri si colturi iesite sunt presarate. Peste ele cate un fag, tei ori frasin cazut, toate te fac sa aloci suficient timp incat sa admiri varietatea. Totusi ii bun sa ai grija la "varietate", ca sa nu-ti scoata ochii si sa nu-ti suceasca nici picioarele.
Stanca arata bine, traseele sunt destul de curate, trebuie doar sa se mai zvante vreo 2 zile. Din nou imi aduc aminte de cea mai colorata perioada din an - luna octombrie - plin sezon paduresc.
 La soare soparlimea misuna. Umbla cu atata sange rece pe stancile alea si-n sus si-n jos, fara nici o asigurare de parca ai zice ca-s nascute sa catere ...
Stii cum ii si cu stancaria, pentru care nu vrea sa catere, macar primeste peisajul. Se bucura de ea ca de inca un element component in marea diversitate. Nu ca altfel te plictisesti, dar aici ai ocazia sa vezi coroana arborilor de sus in jos si la nevoie e de mare folos pentru orientare sa iesi la un asemenea loc din care sa-ti croiesti o directie pe care mai apoi cu ajutorul unei busole sa o ti.
 Grote pentru ai mici
 dar si pentru cei mari.
 Contrast puternic -  lumina si umbre - face usoara camuflarea. Dar ma, ii plin de pasarele dinalea mici mici, care continu se agita prin tufe.
Alta soparla iasa din aven. Pai ma, cu solzii astia nici nu se juleste in stanca abraziva si ii si mereu la moda cu culorile. N-ai putea spune ca i s-ar asorta alte culori la ghearele alea, toamna fata de primavara sau fata de anii trecuti. Ea ii cum ii si isi vede de treaba ei. Numa noi suntem mai suciti uneori si din lipsa de activitate ne preocupa mai mult imbramintea, ... decat mintea.
Desi la culoare si la lumina seamana a vara, temperatura aduce mai mult cu un inceput de primavara, motiv pentru care am facut focu o leaca mai mare. Placinta cu branza facuta de mama a prins tare fain la ceaiu asta de buruieni. Multam mamei pentru gateala.
 Problema cu rutina este ca mintea memoreaza si cauta sa aplice sabloanele. Baiul este ca nu tot ce vezi ca sta si iasa din gauri ii soparla. Spre exemplu "cornuta" asta zdravanoaca era o vipera in toata splendoarea. Si sasaie daca o bazai sau daca te apropii prea tare, tocmai ca sa iti zica sa-ti vezi de drum.
 Dupa ce mananc si beau ceaiul, ma intind un pic la cioplit, ca am luat o kuksa sa o mai degrosez.
In calatoria asta in care porneste fiecare dupa ce s-a nascut, nu-i ca si cu trenul.
Stii cum zicea cate unu - trenul vietii. Dar pentru omu activ (de exemplu pentru indian) viata e o calatorie pe picioare si poate rareori cu calul. Pentru omul obisnuit sa petreaca viata sezand, perspectiva trenului poate sa para mai odihnitoare probabil, ... nu stiu.
Treaba e ca indiferent cu ce calatoresti, misti si cand stai ( misca pamantul, chiar si cand stai) si esti mai aproape cu fiecare secunda de destinatie.
Ochiul nu vede ca e doar lentila, creierul primeste informatia si stie ce sa faca cu ea. Cu cat bagi ( = termenul uzual pentru "a introduce") informatii mai valoroase (utile) in minte cu atat mai bine va procesa si legaturile vor fi mai precise si mai rapide. Cu cat te lasi tot mai des victima la bombardamentul de informatii inutile, obositoare si deraiante, cu atat mai greu vei actina si vei discerne.
Stii cum ii si cu scrisul asta, am io fragmente in minte dar se concretizeaza abia dupa ce le asez in ordine.
Tre sa vina o lingura cat de curand, ca-i pregatita. In rest, ce o vrea Dumnezeu, ca orice clipa urmatoate e un mister pentru noi si afara de un plan si cateva presupuneri nu putem ghici nimic.
Mai frumos e cerul albastru acum dupa atatea zile cu vreme inchisa si mai buna e odihna dupa ce ai obosit . 

duminică, 15 septembrie 2013

ALERGARI MONTANE

 Este muntele nostru, cam in aceeasi masura cat este si al tau, poate singura diferenta ii ca noua ne este mai dor de el si poate il vizitam mai des. Dar nu-i bai, saptamana asta ai ocazia sa meri si sa-l vezi.
Legatura dintre cioplit si alergare esti tu si sunt eu. De fapt legatura dintre o activitate (de orice fel) si altele este omul care le inglobeaza. Pentru ca omul este mai mult decat activitatile ce le desfasoara, dar totodata aceste activitati il definesc.
Ca tot veni vorba de alergarea la munte, am luat papucii si am tasnit.
Dincolo de concursuri, inaintea lor (ca ele sa se nasca la noi in tara) si dupa ele (dupa ce lumea insetata doar de inedit si senzational se va plictisi si treaba asta se va "ameliora" sau chiar vor dispare, asemenea alpiniadelor) , vor exista totdeauna si cativa oameni care sa alerge nu doar ca-i la moda, ca ii sanatos sau ca asa au vazut in alta parte.
Tu vei alerga in munte cum altu mere la pescuit sau se plimba cu bicicleta pe asfalt, pentru ca e o treaba care face parte din viata ta. Si nu ai nevoie de motivatie sa alergi, ci alergarea in sine constituie o motivatie pentru tine in a face altceva.
  Ei bine, exact ca tine suntem si noi.
Binenteles ca din cele 99, 999 (9) % din alergari nu exista imagini, ca io nu fac poze cand alerg, dar amu chiar s-a nimerit de si-o luat Vlad aparatu la el si uite asa poate fiecare sa "guste cu ochiu" cate un pic din ce inseamna alergarea montana.
Fie ca incepi alergarea pieptis pe cate un grohotis sau progresiv pe cate un picior de munte inierbat, tot ii bun sa iti faci incalzirea inainte. Nu de putine ori constat lipsa educatiei in sensul asta. Chiar alergatori buni de pe la noi, nu cunosc (sau nu vor sa cunoasca) miscarile specifice si importanta incalzirii, cat si a exercitiilor de dupa alergare.
Unii zic ("ciobaneste") ca ei se incalzesc destul cand alearga ...
Dar incalzirea de fapt nu e doar incalzire ci si "incalzire" . Astfel ca tendoane mai lungi si mai elastice inseamna si tendoane mai rezistente la solicitare. Apoi incheieturile trebuiesc incalzite pentru ca acolo (in ele), printre altele, mai contin si ceva lubrifiant si care tre sa lucre eficient.
Inima de asemenea nu e un robot care il pornesti doar cu o apasare de buton. Ea e un "motor" (nu un motor) care pompeaza sangele catre muschi. Sangele ala alimenteaza muschii cu ce e nevoie sa poata executa contractii repetate fara sa puste.
Mai zice cate unu mai in gluma, mai in serios - "pai ce ma, indianu facea incalzirea ?
Treaba e ca indianu nu baga sport, ci el traia afara si ala era de multe feluri. El traia o viata in care manca din ce vana si culegea si altu chiar cultiva.
La vanatoare panda e baza si nu alergarea, iar la cules tot nu alerga foarte mult!
Apoi is altii care mai mult alergau decat stateau si cu care nu ne putem compara. Ei alergau pana oboseau animalul si abia dupaia il impungeau cu sulita (exista si-n prezent triburi care practica forma asta de vanatoare, atat in Africa cat si in America de Sud). Insa nu-i totuna sa traiesti afara si sa alergi constant sau sa stai 8 ore pe un scaun (pe langa cele 8 ore pe care le dormi in pat) si dupaia sa vrei sa alergi ca din pusca si sa nu cedeze nimic in tine niciodata.
Dar na, in privinta asta fiecare face cum doreste, nu exista obligatii ci doar recomandari (asa ca nu-i nevoie nici de alte argumente si nici de contraargumente).
Caut sa ma misc si inafara alergarii si de cand eram mic am trecut prin mai multe sporturi si am invatat ca "incalzirea" si "racirea/revenirea" sunt esentiale pentru o buna functionare si de durata.
Alt aspect important si foarte des ignorat este antrenarea grupelor superioare (muschii din partea de sus a corpului), cum crede amatorul, ca doar cu picioarele alergi, nu cu pieptul, spatele, bratele, etc.
Totusi spatele tare e capabil sa mentina coloana sanatoasa, bratele puternice (nu neaparat masive) pot mentine un echilibru, iar la alergarile astea in care se si catara sau alea in care se folosesc si bete (ca sunt multi care utilizeaza betele) sunt de mare folos.
In genu asta de alergare tre sa fi ca pantera, nu ca un strut.
Alergarea montana presupune pe langa echilibru, o buna orientare, dozarea corecta a resurselor, un minim de cunostinte de escalada, o oarecare etica in ce priveste muntele , pasiune si vointa de a alerga dincolo de poteci.
Rareori fac plan in legatura cu traseul, durata si vremea.
Iau uneori rucsacelu ala si pornesc, dar de cele mai multe ori fara nimic. Tai muntele pe cate-o curba de nivel, pana ajung sub stancarie, iar de acolo pana in coama muntelui nu e abatere, decat pentru vreo stanca mai mare.
Daca pe ierburi, grohotisuri, tufe si arbusti mai mere alergat, pe stanca (mai ales pe care n-ai mai urcat) nu se poate. La catararile astea ii bun sa meri usor, cu economie de energie, atentie sporita si fara stres.
Daca pe smocurile de iarba te arunci ca leul, chiar de sunt verticale, pentru ca stii ca atunci cand treci rapid te tin, roca putreda din care poti extrage segmente mici sau mari cat tine, nu poate fi abordata in viteza.
Daca nu ploua si nu-i ceata apuci chiar sa faci un plan de atac pe vreo fisura sau fata, dar daca ii ceata groasa, ii dai in sus pe unde apuci. Daca pe uscat poti calca si sta la aderenta, pe ud este imposibil fara "treptele" si buzunarele" ce le asigura stanca. Muschiul si lichenii pe fond de umezeala vor forma o suprafata foarte alunecoasa.
Pentru a evita blocajul in pereti e nevoie sa mai fi catarat chiar daca doar pe portiuni inclinate si mai usoare, ca de te nimeri in vertical si nu mai poti nici urca nici cobora si piciorul (singurul din priza mica, ca celalalt e in aer sau cel mult la aderenta) incepe sa tremure necontrolat, timp in care o mana are o priza mica iar cealata cauta dupa una si nu afla nimic, ai toate sansele sa ... te obosesti excesiv.
In rest nu are nici o legatura cu cautarea de senzatie ci doar cu miscarea si diversitatea.
Stiu ca se promoveaza un curent nebunesc in care fiecare cauta sa expuna si sa aduca ceva sensational, "adrenalinic" si de ce nu periculos. Dar departe de mine gandu asta.
Nu vreau decat sa ofer o perspectiva diferita si cu cat mai multe detalii. Restu tine de interpretarea ta.
Vei decide singur (sau in grup) daca e ceva frumos, real, "facubil"  sau e doar o alta senzatie dupa care unii vor "alerga" si altii se vor feri. Ca io o sa merg si daca tu pricepi ce zic si daca nu.
Apropo de siguranta. Io is cu siguranta si incerc prizele inainte sa le incarc cu greutate. Deseori nu ai incotro si va trebui sa incarci si pietre ce stau sa iasa (ca altele n-ai). Dar tre sa cantaresti bine solicitarea si sa faci in asa fel incat sa nu tragi de ele in exterior ci sa apesi in jos, iar de cele mai multe ori greutatea va fi pe picioare nu in brate. Mainile servesc pentru echilibru si asigurare.
Foarte rar dau drumu la ceva solid si sa ma arunc catre ceva ce pare solid, ce inca n-am testat si nu stiu daca ma va tine sau daca voi apuca sa-l prind.
In sens metaforic s-ar putea ca multi din noi sa avem problema asta si-n viata de zi cu zi, dar ala-i alt subiect si-l abordam separat in alta zi.
Uneori poate va trebui sa sari, sa incerci sa prinzi ce poate pare ca nu ajungi si sa apuci ce n-ai apucat. Coordonarea si aprecierea corecta te vor ajuta. Dar astea nu apar singure ci trebuiesc cultivate prin exercitiu (deci progresiv).
Nu urcam la munte pentru o singura zi. De fapt, de cateva ori pe an am cantonamente (asa le zic io) de cate 4-5 zile in care alerg zilnic diferite trasee (uneori doar de 3 zile, ... rareori).
Spre seara inainte sau dupa ce apune soarele, iesim afara sa mai facem cateva exercitii si sa prindem apusul. E liniste si inafara de cateva oi ce behaie si caini ce latra altceva nu se aude.
O noua zi incepe cu ... hidratarea. Apoi mancam si cautam sa avem activitati cat mai linistite o vreme. Trece ceva timp pana pornim pe munte. Cu burta plina nu alergi. Hrana trebuie sa ajunga sa hraneasca , nu doar sa fie stocata in stomac.
Un traseu poate fi stabilit de jos sau poate sa rasara chiar in timp ce este parcurs.
Daca stii ca nu poti alerga in teren variat mai mult de 1-2 ore fara alimente si apa atunci ar fi bine sa iei la tine ce stii ca ai nevoie sau sa faci in asa fel incat sa adaptezi tura ca sa nu depaseasca timpii astia.
In plus cand ai abrupturi si verticale, cele 2 ore pe care le stiai , vor deveni mult mai lungi si mai obositoare.
Dar daca poti functiona 3-4 (sau mai multe) ore doar cu un pic de apa ce o gasesti pe la izvoare, atunci pe raspunderea ta poti porni in alergare doar cu ce ai pe tine, fara nici un fel de bagaj sau accesorii.
Alt aspect este ca spre deosebire de turele clasice in care dupa o urcare mai piettis sau chiar catarare stai si-ti tragi suflul, aici e invers. Cand termini catararea continui sa alergi.
Fie ca treci prin paraie sau baltoace, fie ca alergi pe smocuri mari de iarba sau ca treci prin tufe de care or fi, scopul este sa alergi mai departe.
O gura de apa ca cerbul, dar cu simt. Nu o arunci pe gat in jos cand esti incintat ca s-ar putea sa te "fisurezi" :)) .
Mai in gluma, mai in serios, ... ii serioasa treaba. Poti muri din cauza diferentei mari de temperatura, dintre apa ce o bei si organismul supraincalzit (o data era sa patesc si am bagat la cap).
Fie beau inghituri mici si multe dar cu un pic de timp intre ele, fie imi umplu gura si o incalzesc si inghit putin cate putin Asta de regula se aplica cand bei cu gura direct din izvoare.
Vei vedea ca in munte nu vor fi doar deschideri, ci si hornuri , unele mai largi, altele mai inguste. Chiar grote si tuneluri vei intalni prin care te strecori cu mare grija , ca mai toate pietrele stau sa vina peste tine si sa te pastreze acolo.
In pasajele dificile efortul este mai mult mental decat fizic si daca se intampla sa gafai cand ajungi sus, nu este pentru ca ai alergat, ci pentru ca ai tinut mult aerul in tine (concentrat fiind). Dar dupa o vreme te obisnuiesti, apoi vei si respira in timp ce treci de ele.
Stancile nu se termina rapid, nu pentru ca sunt extrem de multe, ci mai de graba pentru ca tu mergi direct la ele si ca le cauti special ca sa le urci.
Si ii bun sa ramai cu gandu la alergare. Pentru ca nu e escalada si nu ai dificultate mare. Nu ai nevoie de papuci si asigurare ci doar de atentie si un minim de cunostinte si antrenament.
Desigur ca daca ai gresit, ai cazut. Daca ai cazut te-ai spart.
Dar caderea nu trebuie sa existe ca optiune, pentru ca daca iei in calcul tot ce se poate intampla, atunci entorsele, fracturile, luxatiile, etc toate vor fi bariere care te vor opri sa incepi chiar si prima alergare pe pajiste. Poti tine seama de ele, dar nu sa te temi de ele ci sa iei masuri in a parcurge cat mai in siguranta
(am spus in a parcurge, ... nu a nu parcurge deloc !!! )
Pe vreme buna (uscata) e o incantare. Iar pe ploaie e mai aspru. Siroaiele curg pe fetele cu licheni si o mazga dinaia combinata si cu namolul ce se prelinge te face sa te misti o leaca mai nesigur :)) .
Despre alergarile astea ii bine sa stim ca sunt reale si "cum iti asterni asa dormi" . Ce nu iei la tine nu ai si ce nu poti face, nu poti. Iar daca esti obosit si nu mai poti face nimic, nu te cara nimeni si daca iti este foame si nu ai la tine, tre sa rabzi. Daca nu te orientezi corect pe ceata, suferi consecintele.
E cat se poate de real, nu ai puncte de alimentare sau marcaje care sa te ghideze, nu striga nimeni sa te incurajeze, desi nu de putine ori te latra cainii de la stane si uneori chiar se dau la tine.
Insa tocmai in faptul ca te misti liber si totodata vulnerabil, realizezi ca esti intr-un echilibru instabil dintre marginitul univers din mintea ta (a carui granite/limite reprezinta experienta, cunostintele si capacitatea fizica si psihica de a aborda orice intalnesti) care incearca sa se suprapuna cu realitatea deseori imprevizibila.
In mare toata treaba este o plimbare placuta in pas de alergare si cam toate restu tin de o abordare psihologica.
Cum ne raportam la teren ne va dovedi in scurta vreme daca am actionat corect sau am avut abateri in perceptie.
Alt factor esential este sa constientizezi ca atunci cand alergi fara alimente si apa la tine, esti ca o baterie care inmagazineaza o rezerva limitata de energie. Aceasta energie poate fi impartita putin cate putin mai multa vreme sau poate fi cedata rapid prin acceleratie si miscari explozive.
Asa ca este esential sa iti cunosti corpul si modul in care e capabil sa se adapteze si in situatiile neprevazute, nu doar in clasicele alergari in teren ideal.
Tre sa stii ca daca iti vajaie tamplele si inima sare din piept, esti la jumatatea unei urcari abrupte, n-ai poteca si continui sa alergi in forta, in mod cert sansele sa mai faci si altceva decat urcarea aia (daca o gati si pe aia) sunt minime.
Tre sa fiu cumpatat si sa stiu cand sa-mi incetinesc ritmul cardiac.
Trebuie deja sa simti cand poti ("ai voie") sa tragi si cand nu. Aici daca cazi, nu te ridica nimeni (telefonul e acasa).
"Asa ca nu purta in spate mai mult decat poti cara" si "nu porni la un drum mai lung decat stii ca poti parcurge".
Cand alergi singur si iti faci tu traseul, nu ai voie niciodata sa dai tot ce poti. Oricand tre sa lasi acolo macar 20% energie pentru situatii critice. Pe asta am invatat-o pe parcurs, dupa rataciri, entorse, cazaturi, contuzii, infometare, sete/deshidratare, supraincalzire, inghet, deznadejde, abandon, etc. Poti sa le simti si tu si abia dupaia sa bagi la cap sau poti sa ma crezi si sa beneficiezi de informatie (mie n-a avut cine imi zice, ca nu alergau prea multi ca sa am dupa cine ma lua).
Ca sportiv profesionist este importanta performanta, timpii, concurenta. Pentru cine este sportiv si are astfel de directii, stie foarte bine ca e ca la locul de munca, te mai si distrezi uneori, dar mai mult muncesti.
Dar ca nesportiv, pentru mine cele de mai sus sunt complet irelevante si toata treaba are la baza alte motivatii.
Daca rareori alergarea de genul asta constituie baza antrenamentului pentru vreo tura in vreun munte anume, cel mai adesea treaba sta altfel. Alergarea este o calatorie si nu un antrenament. E ceva de sine statator si nu ceva complementar intr-o activitate mai ampla.
Ea poate ingloba o gramada de alte forme de miscare si discipline exact cum este parte componenta din multe.
Omul cand misca, si invata. Cand alergi, poti doar sa misti sau poti sa misti si sa te dezvolti fizic, mental, spiritual. Aici fiecare decide unde sa puna bariera (multi o pun inainte sa faca primul pas, ar fi bine sa nu faci parte din ei).
Vei vedea pe altii ca fac mult mai mult de atat (mult mai lung, mai tehnic, mai rapid) si te vei gandi poate ca e prea putin sau te vei umple de mandrie la gandul ca multi nu alearga dincolo de stadion sau maxim in parcuri. Insa gandurile astea sunt o prostie si sunt complet irelevante. In realitate alergi doar pentru tine si nimanui nu-i pasa cat esti bun sau de slab si ceea ce consideri tu reusita sau esec este doar in mintea ta. Alergi si te bucuri de asta, atata tot. Daca gasesti ceva bun acolo si vezi ca e destul, poti incerca sa imparti si cu altii, dar ce trece peste, e inutil.
Fiecare cauta sa promoveze cate ceva din ce a vazut, facut, cunoscut, invatat, din diverse interese.
Ori ca e vorba de un folos material (exemplu producatorilor de echipamente, al unor organizatori anume) , fie ca-i vorba de dorinta de afirmare personala sau pur si simplu de placerea de a arata si directiona pe altul catre ceva ce tu consideri a fi benefic, este cumva justificata treaba cu promovarea.
Io zic ca daca tot se striga in gura mare toate tampeniile (politica, alcool, droguri, prostitutie,ura, invidie, lupte, etc), de ce sa nu zic si io macar uneori cate ceva legat de natura si modul in care ne putem misca si raporta la ea.
Treaba e complexa. Alergi uneori pe plaiuri foarte largi si deschizi bratele ca atunci cand erai mic si-ti inchipuiai ca zbori, iar apoi cobori pe vai foarte inguste si abrupte, prin care sunt doar pietre, smocuri mari si ape cu noroaie si prin care daca nu pasesti suficient de rapid, aluneci.
Apropo de asta, ma mai intreaba unul si altu cum sa alergi pe anumite zone, dar sa stii ca-i mai usor uneori sa alergi pe acolo decat sa mergi. Transferul de greutate de pe un picior pe altul este atat de rapid incat nu apuci sa aluneci .
E drept ca dupa turele astea esti plin de pamant sub unghii, ca pielea pe degete se ingroasa si esti plin de zgarieturi,ca mai tragi cu capu si il mai si spargi, dar astea toate sunt caramizi ce cladesc alergatorul din tine.
In ce priveste abordarea fetelor abrupte, fie ca-s pietroase, inierbate sau increngate, tre sa adaptezi ritmul si dupa lungime.
Asa se face ca pe o panta cu inclinatie pronuntata dar relativ scurta poti alerga, in vreme ce pe un picior intreg de munte sau un valcel, va trebui sa scazi un pic ritmul si sa faci cand si cand serpentine.
Si mersul rapid este parte integranta in multe din turele astea. Dar ar fi bine sa nu-ti faci obicei din mers, ca incet incet vei ramane fara alergare pe urcari. Mersul sau/si catararea trebuie sa inceapa doar acolo unde alergarea este cu neputinta fie din cauza inclinatiei extrem de pronuntate si de lungi, fie datorita obstacolelor din teren. In toate cazurile incetarea alergarii si continuarea in mers sau catarare trebuie sa fie doar temporara si sa ocupe doar foarte mici parti dintr-o tura.
In speranta ca ce am povestit aici e mai mult spre folosul tau decat spre pierderea timpului alocat citirii, te las sa iti alegi urmatoarea tura si-ti doresc sanatate si numa bine.