Muntele- primul gand

 E a3a saptamana dupa ce doua am amanat pe motiv de vreme nefavorabila si acum consideram ca Trebuie sa mergem. Asa ca nu mai stam sa alegem. E un an cum se vede cu o vara doar calendaristica.
E placuta pentru plimbari in parcuri, alergari lungi, nu-i buna pentru inot si urcat munti mari.
Varfurile tehnice, stancoase in restul anilor, acum sunt albe si se aude ca n-au fost inca urcate.

Punem la punct cate un rucsac ca pentru o camila si pornim.
Exista cate o zi insorita printre mai multe cu ceata si precipitatii. Se face ca urcam undeva pe la 3700 si incepem sa pregatim locul pentru corturi.
In viziunea mea alpinism hotelier si cabanistic nu exista, dar na, n-ai decat sa ma contrazici, poate is io prea conservator.
Insa noi nu dorim doar varfurile, ci intreg pachetul care sa cuprinda atat invatatura, cat si  respiratia muntelui, vrem autogospodarire, independenta si peisaj de cum deschidem ochii.
Nu vreau sa-mi fie cald cand ies din sac, nu vreau sa am papuci de casa si nici toaleta cu dusuri. Nu vreau locuri prestabilite si mai rau - impuse,  unde sa dorm, ci vreau sa urc in stil alpin, sa trec un munte si inca unul si cand e vremea sa pun cortul sa innoptez , iar a2a zi sa merg mai departe.
Vreau viscolul sa loveasca in folia cortului si sa ma trezesc noaptea sa trebuiasca sa-l sprijin cu mainile ca sa nu-l rupa.
Vreau in zilele insorite sa fie asa cald inauntru incat sa nu pot sta nici in tricou imediat dupa orele diminetii.
Si mai vreau sa ma bucur cand il vad de la distanta (pe vreme buna) si abia astept sa-mi hodinesc cioantele ostenite dupa lung drum, iar in zilele cu vijelie sa ma bucur cand il aflu prin negura groasa.
Da , e cortul meu, am dat banii pe el si am in plan sa-l folosesc pana se descompune. Are deja aproape 10 ani si e in stare buna.

Dupa pledoaria de mai sus, despre cum anume iasa alpinistul la munte, vreau sa subliniez un pic si DE CE.
Poate ca unul din motive este sa vada cerul asa cum apare in poza asta. Cel putin asta e unul din motivele mele.
Altul e sa aflii ca poti urca acolo unde nu erai sigur ca vei incerca vreodata.Nu-ti stiu io motivatiile.
 Desigur ca exista motive ce au la baza si "impinsul de la spate" ce tin de protejarea unei imagini deja create, ambitii nu neaparat personale cat mai de graba sablonate (vezi cazul marilor alpinisti care inca n-au urcat asa zisele varfuri obligatorii ce trebuie sa existe in palmaresul lor )  si altele, dar nu e cazul nostru, ...
Acum nu-mi voi permite sa vorbesc despre noi ca grup cand voi expune cateva aspecte ce tin de caracterizare si s-ar putea ceilalti sa afirme ca altfel stau lucrurile. Tot ce zic amu e ca io n-am ambitii sablon si ca nici in postarea asta nu voi cauta sa promovez vreo persoana ci mai cu seama o activitate si un mod de raportare.
Urci muntele, dar sa o faci pregatit pentru ce ti-ai propus. Nu te intinde mai mult decat iti este patura si nu face greseala de a crede ca a avea bani sa ajungi undeva iti va fi suficient sa te si deplasezi in siguranta.

Platoul inalt cu varfuri si mai inalte pare atat de abordabil pe vreme buna, dar este atat de vitreg cand se porneste vantul.
Nota: lasa visul muntilor mari daca inca n-ai fost in ture de iarna in muntii nostrii ai mici. Invata sa folosesti echipamentul, exact cum inveti sa conduci masina inainte sa iti iei permisul. Nu e o pierdere de timp ci e o salvare de vieti. Nu spune ca stii prea bine astea, ca te-am vazut in masiv, nu doar ca nu le stii, dar iti lipseste si responsabilitatea necesara sa deslusesti pericolul in care te aflii. Iar pentru care crede ca stie, sa faca bine sa le spuna si prietenilor care nu stiu si sa-i indrume catre cursuri de initiere, pentru ca nu merita sa-ti pierzi viata sau sanatatea pentru pasiuni in faza incipienta.

 Intre timp norii se risipesc si soarele loveste zapada, dar nu cat sa incalzeasca ci doar cat sa-ti rupa ochiul daca stai fara ochelari.  E vremea sa urcam.

 Si urci si cobori si urci si cobori intr-o sinusosida ascendenta pana ce treci si de ultimul varf pe care il aveai in plan pentru ziua respectiva dupa care sinusoida devine descendenta.
Din şa vedem foarte bine "coarnele" elvetiene (ca la ei toate is coarne, ... vezi denumirile varfurilor).
Ne confirmam ca este un an zapados si dupa o cugetare de moment mergem mai departe.

Al nostru vizat e el. Atata zapada are vara asta 

si atata avea anul trecut pe vremea asta ...

 Pana atunci insa, azi e o zi reusita in care desi am avut doar portite de senin, in care dimineata mi-au inghetat toate 10 degete de la maini, s-a urcat mai mult decat se astepta.

Dapa amiaza, val dupa val ceata acopera total sau partial rutele si varfurile. Uneori vedem langa noi hauri de kilometrii si cornise lungi si inghetate , uneori le vedem doar cand suntem pe ele ...

Inapoi in tabara, dimineata vine cu sapatul si destupatul corturilor, ca ne ingroapa casa daca stam si ne uitam.
Sunt nopti in care ies si de trei ori sa eliberez cortul de sub povara stratului proaspat depus. Nu doar ca iti micsoreaza spatiul din el si iti blocheaza intrarea (sau ca il darama pe tine daca nu e solid) dar baiul al mare e ca ramai fara aer si te trezesti panicat.
In cazul de fata e lux. Cantitatea cazuta nu e mare, iar acum ca s-a crapat de ziua ninsoarea s-a domolit si avem sa ne facem de lucru cu capacele de la oala si pioletii.

Interesant lucru este ca lumea care a venit ( si mai ales care a platit ghid), urca pe orice vreme macar atat cat se poate, fie ca vede ceva fie ca nu.
O surpriza ne-a adus intalnirea cu alpinistul aradean, puternicul a carui specialitate sunt feţele nordice.

 Bun, ca nu stam nici noi in loc. La un moment dat nu astepti vremea ideala sa faci ceva si pornesti cu speranta, ... speranta este cea care intervine atunci cand nu stii ce va urma si care te ajuta sa pasesti in viitor chiar si asa inconstient sau partial constient.
Vantul rece si puternic arunca bucatele de gheata in obrazul care se dovedeste a fi mai subtire decat se zice.

 Au fost si varfuri de plimbare dar au fost si varfuri de catarare.

O prima intalnire neasteptata si o placuta surpriza s-a petrecut cand am dat nas in nas cu "controversatul personaj" (pentru unii) dar prieten pentru noi si alpinist ca toti alpinistii, poate doar o leaca mai pasionat decat cei mai multi.
Impreuna am impartit ceea ce am numit "tabara internationala" care la inceput a fost formata doar din cele doua corturi si carora li s-au alaturat inca cateva in urmatoarele zile. Tot impreuna am urcat si am avut destula vreme sa si povestim.

 Se crapa de ziua si pare sa fie portita pe care o asteptam. Cand vremea e cum o stim si cand timpul trece si resursele se imputineaza, nu stai sa alegi intre zile pe cea mai buna, ca risti sa treaca pe langa tine si sa ramai in tabara. Asa ca io prefer sa facem incercari.

 Trei plecam pe drumul asta pana la o vreme.
Insa echipa de varf e compusa doar din doi. Nu exista urme. Inca nu s-a urcat pe partea asta. Varful pana azi a fost doar de poza, dar nadajduim sa facem "poteca" pana sus.

 E genul clasic cu dificultate redusa, pe alocuri catarare mixta si multe traversari expuse.

Portiuni verticale nu ai, insa ai cateva foarte inclinate, dar cum ziceam, fara pretentii tehnice ridicate.Stiu ca aici e de discutat in privinta evaluarii, dar io nu vorbesc amatoriceste ci privit cu ochii de alpinist. Va fi usor pentru tine care te ocupi cu asta si va foarte greu sau imposibil pentru tine care n-ai luat contact cu alpinismul hivernal si catararile de iarna.

 Asigurarea o facem pe dupa ţancuri si ne deplasam continuu (mergem concomitent, nu cum se obisnuieste in pasaje, cap-secund - filati).

 Vederea in lateral expune haurile prin fereastra din nor . In jur de 2 mii si mai bine de metrii, ar fi un zbor memorabil .

 Seracuri imense pe coama inzapezita, iar faţa lui abrupta si lunga aproape ca-mi face pofta mai ales dupa ce i-am vazut pe rusii aia din filmare cum o urcau. Acum voi admira doar peisajul cu crestele si norii ce se ridica si care urmeaza sa ne invaluie.

 Nu mai e mult, inca ceva stancarie si cateva traversari. 

 Comunicarea in mare se face prin "io trag, tu simti si mergi" . Nu sunt multe de discutat in mers. Este o placere urcarea, dar exista mereu si un factor de contratimp. Vremea nu e calduta , iar cand se porneste vantul si se pune ceata vine si inghetul al mare. Si a trecut doar un pic de cand ne-au inghetat degetele.

 Si suntem sus.

 Clasicul gand si mareata bucurie ca am atins obiectivul propus in vremuri incerte.
Nu e mare lucru privit global, dar e ceva pentru cei care urca. Nu as putea sa spun motivele pentru care sa urci un munte pana sus. As vorbi "gratuit" daca as descrie senzatii si ambitii, ca ele sunt ca praful, se spulbera cand da o pala de vant si se muta de colo-colo cand acesta isi schimba directia.
As putea spune citand, ca sus acolo nu e nimic de gasit si nimic de cautat si ca mai de graba scotocesti in sufletul tau dupa ceva.
Dar prefer o exprimare personala potrivit careia alpinistul urca din acelasi motiv pentru care pictorul picteaza, alergatorul alearga, flamandul mananca si multumitorul multumit nu ezita sa multumeasca.
Nu trebuie sa fie neaparat ceva iesit din comun, ceva cu totul inedit si senzational, "ce-ai ba ?! " (e vorba alpinistului ce ne-a fost partener de tura in cateva zile) ci pur si simplu poate fi frumos si hranitor si fara sa-ti puste toate organele de simt.

 Inveti despte tine, inveti despre altii, inveti despre mediu, inveti despre Creator, inveti sa fii echilibrat si sa iei decizii mai bune, ... ori mai exista si varianta in care te sclintesti la minte si "o iei pe aratura". Nu e exclusa niciuna din variante. Dar io totusi sper sa-ti prinda bine.

Timpul alocat a fost utilizat corespunzator si acum s-a dus. Coboram din nou la verdeata.
Oceanul cel alb ramane in urna si din nou se deschide o imagine verde presarata cu nuante albastrii ajutate de oglinirea cerului in lacurile cu apa ghetarilor.

 O zi plina de pregatire, relaxare, refacere si spalarea hainelor ne alocam. Soarele si vanticelul evapora apa din fibrele vesmintelor si e o placere sa umblu descult toata ziua prin iarba dupa o saptamana de bocanci.
In consecinta, am gasit cu cale sa pun si un filmulet care sa expuna mai pe viu ceea ce n-am reusit sa exprim in litere sau care sa vina in completare cu cele mentionate.

Pana la umatoarea, sa fii sanataos si sa auzim de bine.

nu-i cu titlu, e cu lingura

Un pic ondulata si mai subtirica e lingura asta de fag.

 Ai vazut ca unele is mai groase, altele mai lungi, unele mai subtiri, altele mai scurte, dar de cele mai multe ori caracteristicile astea vin amestecate (bun, nu lung cu scurt :)) ) .
Lemn tare fagul, numa bun de o lingura trainica. Lingura de tipu asta care are cupa ingusta are avantajul ca patrunde unde aia mai lata nu, insa fiind lunga, pastreaza capacitatea.
Altfel, iesim un pic la padure si mai vedem ce se ciopleste.

si inca una de ulm

Da, ii un amestec reusit de culori si mai rar intalnit la lingurile de ulm.
E o lingura medie avand in vedere toate dimensiunile si are coada curba, dar merge bine pe ambele maini.

Culege cu usurinta atat de pe farfurie cat si din castroane.

In realitate e la fel de colorata, poate chiar un pic mai inchisa decat acolo unde "lovea" soarele in ea. 

Alte detalii, are snur din piele impletita si husa ei tot din piele.

mai simpla de atat nu e lingura

Lingura de baza, din lemn de cires este exact cum o vezi.
Asimetrica, fara modele si ornamente, este doar pentru mancat si nimic mai mult.

Nu e o lingura dreapta, insa are doar o minima ondulatie cat sa fie buna la mancat. Apoi alt aspect prin care contrasteaza cu aia de mai devreme este ca nu are cupa adanca. Unii chiar asa prefera. 

In rest, e bine finisata si are ambele nuante specifice lemnului de cires.

si inca cateva

Din randul celor 4, in ordine mai de graba aleatorie, prima care se prezinta este

lingura din lemn de platan.

E o lingura medie solida, incapatoare, adanca si simetrica.

Lemnul are culoare faina. Apoi pentru care vrea o lingura adanca s-ar putea ca asta sa-i vina la fix. Are 19,5 cm lungime, asa ca nu stiu cum pare din poze dar nu-i grosolana ci are un raport bun intre confort si robustete .
Zilele astea o sa le astern si pe alealalte .

puukko

Cam asta-i cutitu cu care pot sa fac toata treaba. Nu as lua pentru el o lama mai scurta sau mai lunga, mai ingusta sau mai lata, ca dupaia devine "prea" specializat pe o treaba anume si pierde la celelalte. Acu e limpede ca nu exista cutit universal la modul real, dar unele se descurca mai bine ca altele la mai multe munci.
Fiecare isi doreste sa abia in cutit caracteristicile care sa-l faca potrivit pentru ce are el voie. Io vreau sa fie nu doar rezistent si nu prea mare sa nu incomodeze la purtat si taiat (mai ales la munca fina), dar vreau si materiale decente si aici e mult de discutat, ca pentru multi "decenta" se ridica la oteluri foarte speciale, dar in realitate nu este asa daca vorbim de cutite pentru mesterit si de uz general ( ci vorbim de cateva proprietati anume pe care sa le indeplineasca, restul e marketing). Apoi vreau sa fie cat mai simplu, dar comod (sa permita multe prize pentru multe tipuri de taiere). Sa aiba in el otel, lemn, piele, os, alama, etc, nu plasticaturi nebunesti. Nu vreau sa coste cat un obiect de lux si nu vreau multe ornamente la el, ca am in plan sa-l folosesc nu sa ma uit la el. Desigur ca preferintele altuia difera .
Asta are un maner de buba dinaia de mesteacan luata acu vreo doi ani. Am taiat-o in "dreptunghiuri"  (paralelipiped dreptunghic) si le-am bagat in sertaru ala in care tin lemnele si oasele.
L-am inchis cu o felie de corn de cerb carpatin ( manerul ... nu sertarul) si intre ele piele de bovina.

Teaca e din piele de ren, ca asta e usoara si tare si merge bine la cutitu nordic.

L-am intors si pe o parte si pe alta sa-l vezi mai bine.

Si pe final de postare, doresc sa mentionez posesorilor de cutite ca e mai usor sa intretii taisul decat sa-l ascuti dupa foarte multe luni (sau ani) de toceala.

Imi aduc aminte ca l-am intrebat pe Liviu intr-o zi de briceagu ala a lui. Mi-a zis ca nu-l mai are, ca nu mai taia deloc si nu a mai avut ce face cu el. Apoi stai linistit ca am vazut si cutitul tau si era tocit rau, iar impresia ta cand te-am intrebat de ce nu-l ascuti a fost ca el inca taie bine :)). Treaba e ca un cutit cu materiale bune, forma faina, dar fara tais e unul aproape inutilizabil. In plus e mai periculos sa fie tocit decat sa taie bine, ca imprimi mai multa forta la taiere, lucru care nu doar te oboseste, dar pregateste riscul de a devia din obiectul vizat in orice altceva (inclusiv in membre). 

Ti se par scumpe pietrele de ascutit si/sau spui ca nu stii sa ascuti, dar pana aici nimic iesit din comun. Realitatea este ca la cei mai multi comoditatea si dezinteresul este singura piedica. Asa ca inarmeaza-te cu rabdare si vei capata pricepere prin exercitiu si studiu.

Nici io n-am stiut pana ce n-am invatat si cu siguranta ca dupa standardele unora nici acum nu stiu sa ascut. Dar io nu ma raportez la microscop ci la cat am nevoie sa tai. Batranu mester il ascutea cum stia, fara scule de maxima precizie si superlupe si lucra cu el mai mult decat 50 de oameni cu microscop, ... chiar daca nu avea tais "perfect". 

Revin si zic ca pe langa caracteristica estetica, care nu doar ca n-ar trebui sa primeze, uneltele sunt facute sa fie folosite. Dar si aici exista doua extreme. Una a celor care in grija lor pentru unealta aproape ca uita sa le mai foloseasca. Mai mult il ascute decat taie cu el, apoi uitand ca nu l-a tocit, de plictiseala il mai ascute o data. Iar alta extrema este cea a omului dezinteresat total de intretinere si care se comporta cu cutitul ca si cu un bat de scormonit in pamant.

Nota: nu fii extremist, fii echilibrat. 

O zi buna in continuare.

iar acum una din lemn de platan

Din doua bucati de platan ce le-am primit de la daci, am pregatit semifabricate pentru doua linguri (sper io ... ca iasa si cealalta).
Apai asta e una din ele. Ii o lingura un pic mai marisoara, adanca si cu coada mai lunga, dar e usoara si comoda la mancat. As zice ca-i excelenta pentru ciorbe si alte zemuri.

O gaura in coada cu fieru rosu i-am dat si un snur din piele impletita i-am pus, ... ca sa aiba.

Husa din piele are si ea.
Asa ca idee, lingura are lungimea totala de 21,6 cm, deci e un pic mai lunga decat cele mai multe pe care le fac (19-20 cm) lucru care pe unii ii incurca din varii motive, iar pe altii ii ajuta. De aia is mai multe feluri si dimensiuni, sa-si gaseasca fiecare una care sa-l multumeasca.

din mii si mii, doua la fel nu aflii

Doua din patru sunt proaspete.

Una ii asta din lemn de cires.

E o lingura un pic mai scurta, dar comoda, bine finisata si se incadreaza foarte bine in traista.

E simetrica dupa cum pare si-n poza.
Dupa furtunile de saptamana trecuta am vazut mai multi ciresi cazuti. Daca mai raman acolo vreun an, o sa avem lemn bun si in continuare. Apai daca nu, ... oricum is ciresii rupti din anii trecuti.

si cioplim linguri

 "Alura atletica" in categoria lingurilor, avand culoarea specifica arborelui din care provine.

Si da, este tot din teposul paducel.

Alaturi de alte linguri, dar totodata diferita de oricare alta existenta, are si ea husa din piele care sa o protejeze la transport si depozitare. E drept ca pentru cei ce mananca doar acasa cu ea, husa se poate sa nu-si afle intrebuintarea . Insa avand in vedere ca io chiar doresc sa promovez apropirea de cadrul natural si vreau sa re-cunoasca mediul pur creat din care isi trage resursele, voi asocia mereu ceea ce fac cu ceea ce gandesc si doresc sa transmit.
In rest, pentru cine iubeste soarele, ii doresc zile insorite, pentru cine prefera racoarea si vremea umeda, in clima noastra avem parte de ambele. Totusi in privinta preferintelor mi-ar place sa ne largim sfera de perceptie si sa invatam sa iubim diversitatea elementelor pentru ca e nevoie de toate. Capcana este de a lua cu usurinta doar ceea ce ofera confortul de moment, insa daca facem asta dovedim ca suntem mereu copii la minte , ... in sensul cel mai negativ cu putinta (adica nedezvoltati si iresponsabili) , in loc sa fim adulti la minte si copii la "inima".
 La modul real sa iubim pe Creator si sa ne iubim unii pe altii. Pentru ca orice forma de dragoste care exclude pe ceilalti nu este dragoste ci egoism."Iubesc natura, iubesc soarele, iubesc muntele, ... pe oameni nu, ca is rai, ranesc animalele, taie copacii, etc"  - aiurea iubesti, te iubesti doar pe tine si iubesti doar ceea ce iti ofera confortul. Si te anunt ca nu esti cu nimic deosebit/a aici, asa sunt si eu si multi altii. Aici e mult de muncit. Iar a nu recunoaste asta nu va aduce niciodata remediere.
 Lucrurile vin si trec, iar incarcatura lor este oferita de oamenii care le utilizeaza. Un lucru are doar atata valoare cata ii oferim noi. Insa desi exista tentativa de a incadra si fiintele in categoria lucrurilor, totusi ceva viu are valoare nu in functie de cat ii oferim noi din prisma pur utilitara. Valroarea unui suflet viu nu se poate determina dupa metodele noatre rautacioase de evaluare. Nu este nici un om care sa creeze viata in vreun fel, cum nu este nici un om care sa o poata explica . De ce atunci sa ne inselam crezand ca o putem masura ? Sa ne rezumam macar in prima faza la ceea ce putem face si la ceea ce suntem responsabili sa facem.
Gandesc si io ca narodu ce vorbeste singur, nu tre sa pierzi vremea citind, ca am pus si poze colorate.

sa aiba fiecare cutitu lui

E cutit mediu cu lama scandinava, bine ascutit si maner comod ca sa poti mesteri de toate. Am folosit lemn de cais si corn de cerb.

Teaca e din piele de ren.

Practic ii pe cat de usor, pe atat de rezistent. Nu doar ca poti ciopli si mesteri de toate, dar face treaba buna si la mancat. Io la dimensiunea asta vad cutitu cel mai bun pentru drumetie si mesterit. O lama mai lunga fura precizia la lucru, iar daca e sub asta, incepi sa o simti prea scurta pentru treburi dinastea de uz general.

Cu turele la padure ne aflam in plin sezon. Iar in ce priveste mesteritul, nici asta n-are sezon mort.

iar asta e scoasa din stejar

O lingura mai mare, zic io buna si la gatit nu doar pentru mancat. Asa in traducere libera e tot o lingura medie cu o coada o leaca mai lunga pentru care vrea sa faca gateli mai elaborate si nu vrea sa-si incinga degetele.
Lemnu ii chiar fain la culoare si nu-i nici iluzie optica si nici ajutor din photoshop .

Ii zdravana, dar nu grosolana si ii chiar comoda la utilizare .

Un minim de adancituri pe coada ca nu cumva sa maschez modelu natural din lemn si cam asta-i tot ce ai nevoie.

doua proaspete

Una din stejar si una de frasin. Prima e cea din frasin. Ea, spre deosebire de cealalta, e o lingura medie si ca lungime nu doar la cupa (are cam 19,5 cm).

Ii usor asimetrica si bine finsata.

E rezistenta, dar si comoda la utilizare. Nu sare in ochi cu nimic ascutit sau tipator ci pur si simplu ii prietenoasa si merge luata in orice drumetie.

kuksa de frasin

Am inceput-o in ianuarie, din lemnu batranului frasin din care lucrez deja de cel putin doi ani si care inca se mai mentine bine pe coama dealului. Uscaciunea de acolo si distanta fata de sol face ca lemnul sa ramana "in forma" multa vreme. Doar larvele penetreaza treptat, facand in cele din urma lemnul inutilizabil pentru cani. Procesul este natural si ii bun asa cum se petrece.
Pana atunci insa discutam de o cana medie , incapatoare, comoda si robusta. 

Este stabila acum, desi la prima proba lemnul s-a dilatat si s-a crapat in partea de susi, in stanga de toarta. O saptamana am fost plecat si o data cu uscarea s-a inchis complet. Cu adeziv am "sigilat" si la urmatoarea proba cu apa clocotita a trecut cu brio. Oricum nu se recomanda si nu se obisnuieste sa se toarne apa clocotita care sa mai si stea pana se raceste, dar io socot ca daca tine la mine cand ii dau test, va tine si la tine. In plus si io torn ceaiul fierbinte in cana ca imi place sa-l beau cald, mai ales iarna.

Este croita sa o tii fain in mana , iar suprafata mare de asezare o face foarte stabila. Culoarea e mai inchisa decat apare in poze unde batea soarele in ea insa mi-a placut mult cum aparea asa sidefata.
No, pentru treaba cu fisura care in prezent este cat se poate de discreta si a ramas doar la nivel estetic, o sa o dau o leaca mai ieftin decat imi propusesem. Pe ansamblu este o kuksa de dorit si mai ales de utilizat.

cutit de padure dar si de mesterit

  Un puukko simplu, robust si comod, cu o lama de 95 mm din otel carbon, maner din lemn de frasin incheiat cu corn de cerb carpatin.

Tija lamei e despicata si impanata cu pana din aluminiu.

 Manerul umple bine palma si e gandit sa-ti ofere cat mai multe pozitii de lucru.

 Teaca e din piele de ren si bovina.

 Cutitu sta fix in ea.

Lama am oxidat-o o leaca ca sa aiba patina aia caracteristica a otelurilor "carbon". In rest taie brici si se cere dus la padure.