alergand nu aler-gand

Am zis sa iti ofer o felie din ce inseamna alergarea la padure.
Si incep cu inceputul.
Stiu ca (asa am auzit) omul cica ar avea nevoie de vreo motivatie anume sa alerge.
Ei bine pentru mine alergarea la padure e o motivatie in sine, una pentru a trai.
Percep alergarea in natura ca fiind o calatorie mistica. Cand ma gandesc la cate-o alergare dinasta mai deosebita incepe sa-mi bata inima mai tare si sa vizualizez si un zambet imi apare .
Imi aduc aminte de un termen pe care-l folosea Luci , ia auzi : " asta-i o tura monumentala" !! :)) , asa zicea de cate una care i se parea lui mai aspra.(mi dor sa mai alergam impreuna)
Pe scurt stii cum e alergarea in natura pentru mine, cam cum iti place tie sa mananci felul de mancare preferat, sa petreci timp cu cei dragi tie, sa faci ce-ti place tie mai mult, etc , toate astea la patrat (sau poate la cub) :)) .
Asa ca am sa-ti ofer o felie intreaga azi, nu doar frisca cum poate te-ai obisnuit.
Ca sa fie cat mai reala treaba am sa vin cu detalii.
Vremea nu era deloc pe inceputul zilei ca-n poza de sus.
Nu m-am mai trezit de dimineata ca m-am culcat tarziu. M-am pus sa mesteresc la pieile alea de foca, sa ingineresc o prindere fata .
Noaptea am auzit ca o plouat.
Am mers cu Flavius sa luam cate ceva scule si ma tot batea un gand. Unul de alergare.
Dar parca statea sa ploua.
Insa dorinta era mai mare decat ratiunea. Daca am vazut ca am si sustinerea Tatalui meu, am decis in graba si am tasnit (asa am "auzit" in sinea mea ca-i bun sa ies).
Insa autocarul plecase de numa 7 minute. Am ajuns cam tarziu (oricum n-am stiut ora la care pleaca).
Pe la vreo 14:30 prind o masina pana la Anina.
Aha. Amu poa sa fie si ploi, ca pana acasa tot in alergare ii dau.
Traseu pe padure integral, fara betoane nebunesti, dar cu urcari si coborari.
Noroaie cum ii sade bine codrului, pietre, crengi, frunze, baltoace si paraie, peste si prin toate treceam cu piciorul .
Dupa numa doi km eram ud la picioare.

Era de vis.
La inceput m-am incalzit pe un vant destul de aspru.
Insa pe masura ce alergam cerul a inceput sa se deschida, vantul sa se linisteasca.
Alergarea era ceva ca respiratia, reflexa. Traim in alergare. Nu depuneam efort cum nu depuneam efort nici sa privesc.
Treceam peste si prin paraie umflate de topirea zapezii. Saream peste busteni si faceam slalom printre balti.
Zapada s-a cam dus si a lasat in urma balti uneori de neocolit, noroie pe tot traseul si paraie ce curgeau de-a latul si chiar lungul potecii.
Am prins totusi si zapada pana la glezne in doua curbe mai umbrite.
Deodata trei caprioare in dreapta, au luat-o in sus.
Si mi-am adus aminte ce zicea Sebi. Ca cica el o vazut caprioare, dar in padurile noastre erau dinalea batrane, ca aveau parul alb. No, dar i-am zis ca ala nu era capul, ci i-au intors fundul :)) .
In alergarile astea, daca nu-ti cari apa nu bei si daca nu bei, nu vei putea alerga prea mult.
Cu mancarea e mai complicat. Organismul e supus la suficient efort si asa deci sigur nu va putea digera painea cu untura, ceapa si carnati bine afumati.
O glucoza si vreo banana e mancarea.
Asa si cu restu lucrurilor, ce nu cari nu ai si daca ai nevoie ai incurcat-o. In medie rucsacul meu de ture lungi are 5-6 kg. Pentru unii e greu, pentru altii nu. Adevaru-i ca nu-l mai simt in spate.
Stii ce-mi place la turele astea? Ca desi sunt lungi, nu trec de 2 ori prin acelasi loc. E o calatorie autentica.
Si e una care in mers nu prea o acoperi intr-o zi.
N-am vazut nici un om in 50 km si a fost bine.
Urcari dinastea de cate 4-5 sau mai multi km dupa care veneau direct coborari. Pe prima se contracta tendoanele si pe a 2 a numa bine incepi sa le simti.
E o smecherie si aici. Eu tehnica am invatat-o suferind. Profesor n-am avut niciodata , ca nu-s sportiv.
Aici n-ai voie sa indrepti piciorul complet si nici sa pasesti pe calcai, astea doua sunt de baza, mai sunt si altele.
Miscarea bratelor e naturala si nu fortata iar pasii se succed exact cum ar curge o apa mai lina. Fara tropaieli si fara socuri.
Viteza de croaziera iar respiratia se face pe nas.
Daca mergi singur si bagi ture lungi in teren in care stii ca n-ai voie sa patesti nimic, tre sa fi ori foarte tare psihic ori senil (cazul meu).
Zic asta pentru a eu uit de fiecare data turele grele si-mi aduc aminte doar de ce mi-a placut. In plus si in timp ce alerg nu ma gandesc nici o clipa ca n-as putea alerga pana la capat (ca nu am alta solutie sa ajung acasa).
Vad din miscare cum se umple padurea incet incet de flori si copaci cu frunzulite fragede.
Iti ziceam ca alergarea e mistica pentru mine si este. Aici aud doar vocea pe care aleg sa o ascult.
Am o linie directa cu Creatorul a tot ce ma inconjoara si nu ezit sa o folosesc.
Sunt si eu acolo ceva mic , care misca pentru o vreme, o farama din ce inseamna intregul.
Misc cat am suflare, dar o fac cu placere.

In plus deosebirea majora intre alergarea in padure si alergarile pe asfalt e ca aici nu pui pe pilot automat ca mori. Cazi in rape, iti rupi picioarele sau capul in busteni si pietre.
Apoi iti mai ziceam ca dupa primii 2 km eram deja ud la picioare.
Dar nu ti-am zis ca in graba am luat sosetele groase de iarna.
Si tot ce intra ramanea absorbit in ele.
Dupa numa 30-32 km am inceput sa simt la degetele mici ceva.
Ca dupa km 40 si ceva sa ma jeneze tare (si cand io zic, nu-i o chestie de moft).

Ei, ce sa fie, niste prostii de besici la pernitele degetelor mici care erau murate.
Nu stau pe ganduri si musc pielea groasa ca la curea, iar zeama curge. Vreau sa repet procesul si la dreptul cand deodata se blocheaza la abdomen o smecherie dinaia (din alea 6 sau cate or fi ca nu le-am numarat niciodata).
Si ii zic, ma stai asa. A cui esti tu ma ? pai tu te impotrivesti la ai tai, suntem o echipa !
O inteles imediat si so linistit.
Musc besica, incalt papucu si pornesc.
Primii pasi au fost criminali, inteapa mult mai tare ca inainte.
Eii, atunci am zis stai asa, ca te fac psihologic. Si l-am facut. Am intrerup legatura dintre degete si cap si ultimii 12-14 km n-am mai avut nici o treaba.
Amu stii cum ii , timpii cand alergi singur si iti cari tot, iti calculezi singur si ti cont de fiecare detaliu, sunt diferiti de timpii cand singura grija e alergarea.
Amu o sa ma adresez lu astia de concureaza.
Cand alergi singur si bagi si trasee care nu stii exact cat o sa dureze si nici unde te duc si te scot va trebui sa nu alergi niciodata cu mai mult de 80% din capacitate, ca sa mai ramai cu energie pentru atunci cand ii bai.
E o treaba de bun simt de care tre sa tii cont.
N-ai voie sa te epuizezi orice ar fi, ca nu te scoate nimeni de acolo. Tre sa dozezi energia cu cap ca sa ajungi acasa. In plus tre sa te bucuri de fiecare clipa, nu doar de prima jumatate de ora.
Alta treaba e ca daca lasi ceasul sa fie stapan ai stricat tot.
Apropo de ceas, hai sa fac ce de regula nu fac si sa intru si in amanuntele astea cu timpii nebunesti.
Mai am o teorie conform careia atunci cand alerg nu accept sa ajung praf de oboseala ci merg pe principiu ascensiunilor montane. Nu ajunge sa umblii mult, rapid si bine ci tre sa ai energie sa te si gospodaresti cand ajungi sa-ti pui tabara.
Asa ca pe la km 50 stiu ca m-am uitat cat e ceaul, ca era deja spre seara si aveam 4 ore si 49 minute. La final s-au adunat 56 km.
Ideea nu-i cat am scos, ci faptul ca am mentinut un ritm constant si la deal si la vale si ca am ajuns relativ odihnit, asa incat sa pot sa-mi fac si treburile pacasa.
Asa ca idee pentru concurs pot sa scot si cu jumate de ora mai putin, ... sau chiar mai bine :)).
Dar nu ma bag inca, ci astept ture mai aspre. Cand merg, vreau ca castig detasat, nu sa ma chinui :)) .
Nu vreau ca alergarea sa fie o fortare ci o miscare naturala. E simplu, eu sunt Vasi si alerg la padure.
Ce face ala ma ? Unde se duce ? Ma, taci ma, ala e Vasi mere la alergat, ce n-ai stiut ? =))
Aiurea, glumesc, am zis le dau satisfactie si lu astia de ma tot cheama la concursuri .
N-am io nici o treaba cu concursurile nebunesti. Nici bun nu sunt si nici n-am in plan sa fiu.
Nu alerg decat o data pe saptamana, de 2 ori in cazul cel mai bun, ... hai de 3 ori in ala excelent :)) . Dar in cea mai mare parte a anului o data, ca mai fac si altele.
In ultima vreme am inceput sa prind drag de urcarile abrupte si lungi ca de ceru albatru.
Aici iti cladesti rabdarea si vointa
Intr-o zi (e cum iti ziceam) va fi ultima alergare, dar pana atunci poate va mai fi una.
Fie ca alergi, fie ca te plimbi, in natura e altceva. Uneori ma gandesc ca e si pacat sa manjim sentimentul sublim ce ne incerca in acele momente cu ambitii ieftine ce provin din tinte propuse. Totusi sunt bune si "tintele" astea, ca fixeaza o directie. Numa sa nu te acapareze mai mult decat trebuie, ca nu cumva sa-ti puna ochelari de cal si sa pierzi bufnita din dreapta (am vazut-o azi si i-am facut cu mana, ba inca mai cred si ca si ea o stiut :)) ), avenul din stanga si alte treburi faine de vazut.
Si toate astea se leaga de lingura de lemn. Cum ? Simplu, se leaga ca asa am zis io amu, habar n-am cum :)).
Gandu meu la padure azi a fost ca indianu n-avea nevoie de tehnologii nebunesti sa alerge la padure, ci doar de pereche de papuci comozi.