supra- si sub- teran

Vechiul drum forestier aduce mai mult a poteca din basme, ... poteca cu doua benzi.
Dar si pe asta in scurta vreme il vom lasa in urma.

Floare, inflorescenta, miresme efemere, mirosi cat sunt, apoi iti mai aduci aminte vag dupa care uiti complet.
Nu e vorba sa treci fara sa observi cum nu e vorba nici doar de a trai clipa, e clar ca prin astea am trecut deja si sper sa putem face macar un pas mai departe.Ti-am tot vorbit de cum sa nu treci fara sa observi, cum sa observi fara sa nu ignori ceea ce nu se vede la suprafata.
Te temi de text ca de grindina cu boabe mari si iei de pe facebook-ul ala prostesc doar imaginea, apoi te miri ca nu ramai cu nimic. Lucrurile trebuie sa se schimbe si tre sa inveti sa indragesti efortul/antrenamentul atat fizic,dar mai ales mental. Ziceam in mai multe randuri ca lenea intelectuala este mult mai raspandita decat cea fizica pentru ca efortul depus gandind naste o apasare mai mare si mai lunga decat oboseala musculara.

Bine. Acum arborii. Eram doi si trageam cu arcul in locul unde am amenajat. Trece o pereche mai in varsta, ne salutam de la distanta si isi continua drumul ... inca cativa zeci de metrii.
Se opresc, se despart si fiecare din ei apuca un arbore gros, unul un fag altul un stejar. Il imbratiseaza strans si raman cu el asa. Dupa o vreme pleaca mai departe.
Trece timpul si multe sageti curg catre tinta, atat in ea cat si pe langa. Barbatul si femeia coboara pe aceeasi ruta. Adunam si iesim la poteca, unde ne intersectam. Pe langa alte discutii despre aerul curat si pasarele, de o data imi spune "ar trebui sa imbratisati arbori mai des". Si intreb "ar trebui ? de ce ???"
Treaba e in felul urmator. Vezi ca unul face o narozie si te iei dupa el. Ce iei de la arbore, energia ? ce energie ? imaginativa? de ce continui sa mistifici naturalul si sa desacralizezi sacrul ? doar pentru iti este convenabil ? Vrei sa imbratisezi ? Imbratiseaza un om, dar nici acolo sa nu o faci doar din obiceiul fara sens atat de comun astazi. Nu uita ca tot ce e des si doar formal este fara esenta/fara continut. Nu imbratisa de forma ca se "ieftineste". Imbratiseaza pe cel ce are nevoie sa fie imbratisat. Iar paradoxul este ca astazi imbratisezi nu pentru ca el/ea are nevoie, ci pentru ca tu ai "nevoie". La asta te-ai gandit ? ca de fapt imbratisezi pentru tine si nu pentru celalalt, ... ego-ism (= religia in care te consideri dumnezeu si cauti sa faci orice pentru tine si indiferent ce faci pentru ceilalti o faci cu scopul sa se reflecte tot catre tine). Uneori cei care chiar au nevoie sa fie imbratisati sunt sarmanii, cei pe care ii vezi ca pe ceva respingator, cei care nu au nimic sa-ti ofere.
 Nu ieftini vorba si nici gestul. Insa a imbratisa arborele este similar cu pupa piatra si a te inchina la vant si la furtuna, la cerb si la vultur.
Din nou mentionez ca nu ai curajul sa porti haina de om si sa iti asumi partea pe care o ai in lume, sa recunosti amprenta Creatorului. Rational ? ...  ratiunea imi spune ca acolo unde este ceva facut, este facut pentru ca cineva a facut, ceva-ul nu fabrica, nu creaza si nu da sens. Dar sa faci ceva care sa fie conturat, sa aiba legi atat de precise si sa existe intrepatrunderi atat de armonioase intre elemente , este cu coplesitor sa incerci a-ti imagina. Nu poti in realitate sa pui limite temperaturii si sa zici de aici continua umiditatea, apoi sa pui punct si sa zici de aici incolo continua lumina. In realitate nu exista o linie de demarcatie intre presiunea atmosferica si forta gravitationala, intre umezeala aerului si lumina perceputa. E o complexitate in cadrul proceselor dar si o legatura atat de puternica incat ele transcend una in alta si granitele pe care le verbalizam de fapt nu exista. Schitarea este doar tendinta noastra de a putea pricepe prin imagini simpliste o realitate complexa.
 Dar a mistifica lingura de lemn pentru finisajul si formele ei si a demonta in capul tau ideea ca mesterul a cioplit-o nu e rational, ci e rea-vointa (e rea pentru ca are un scop marsav si e vointa pentru ca iti impui sa ignori si depui efort sa nu vezi, sa nu pricepi).
Am tras doar un semnal de alarma, doar o galeata cu apa rece,insa nu am aruncat-o sa te ude, ci le-am asezat aproape, daca doresti te poti racori, daca nu, poti sa o versi si sa mergi mai departe, dar macar acum ai avut optiunea.
Si io imbratisez arborii, dar numai cand ma urc in ei.
Momentan doar atat.

Apa ce iasa din stanca, izvor carstic ce se prelinge peste pietre netede, pare sa balteasca in bulboane si tot ea se avanta zgomotos in caderi mai mici sau mai mari. Este o apa care potoleste setea drumetului. Este o sete care revine. Mai este si o altfel de sete si o altfel de apa. Si acea sete iarasi revine, dar este o apa pentru ea care se spune ca o singura data o bei si nu-ti va mai fi sete niciodata.
Nu incerc sa inovez nimic, totusi as vrea sa punctez o treaba. Anume ca mandria intuneca judecata. Spre exemplu, in loc sa absolutizezi gandirea si perceptia personala, pricepe ca nu a te indoi te arunca in existenta, nici macar a cugeta, nici a face ceva, ... orice. E exact invers, ca sa poti sa te indoiesti, sa poti cugeta, sa poti face orice, mai inainte de toate trebuie sa existi. Si daca dai la o parte perdeaua egoului, vei vedea ca desi este de dorit sa cunosti, sa te misti pe teren sigur si sa nu traiesti cu teama nefondata ori cu mari incertitudini, cu lipsa de discernamant si lipsa de orice altceva, totusi existenta nu apare o data cu perceptia ei. Inainte trebuie sa existi si abia atunci are cine percepe ...

Prin desis si bolovanis acoperit de toata verdeata si increngaturile, cate un colt de stanca iti scoate ochiul la loc deschis , doar cat sa poti vedea imaginea de ansamblu, cel putin o parte a ei.

Chiar in inima muntelui e arta. Tainuita, in vesnicul intuneric , acolo unde ochiul de carne prin forte proprii nu o vede si soarele nu patrunde, nu e o alta lume ci e inca un segment din complexitatea acesteia despre care cunoastem doar putin.

Am observat ca atata vreme cat omul nu e rautacios, va accepta ca o cascada este frumoasa pentru ca ea chiar e frumoasa si nu este frumoasa pentru ca a auzit de la altii ca este. La fel si pestera, poti sa nu cunosti absolut nimic despre formarea ei, nimic despre structura si formatiuni, despre istoria si evenimentele ce au avut loc in preajma ei si chiar in ea, cu toate astea iti atrage privirea si starneste admiratia.
Pestera nu e frumoasa pentru ca am zis eu ca este si nici pentru ca altii inaintea mea au spus, ea este pentru ca a fost facuta asa.
Ele sunt in continua schimbare, desi la unele schimbarea este mai rapida ca la altele. La unele "schimbari" au ajutat si oamenii ... , poate era mai bun sa nu ajute.

Incercam sa fim doar vizitatori discreti.

Ca niste scurgeri statice, ca niste sloiuri dar nu reci, cascade dar nu sa-ti infigi pioletii si coltarii, ci sa le privesti doar si sa le lasi asa sa poata privi si altul care vine dupa tine.

Liliac inflorit afara si liliac atarnat inauntru.

Ca o gura cu multi dinti ce nu musca niciodata, dar care dupa o vreme s-au putea sa se inclesteze, depinde cat de mult si cat de des picura apa.

Intotdeauna iesirea este marcata de un miros concentrat insotit de diferenta de temperatura.

Florile de frasin si lialiacul sunt la putere maxima. Mai mare placere sa guste nectarul si sa adune polenul.

Pe alocuri poteca nu, insa boscheti da. Urzica si tuferele de mur sunt in crestere. Ploile ce vor urma le vor facilita dezvoltarea, maceta isi reintra in drepturi.