mai in detaliu

Orice calatorie se transforma in ratacire cand dispare (sau nici n-a avut) directie si destinatie.
Despre dimensiuni si forme primim mai usor decat despre continut si scop.
Si mai e o treaba. E vorba despre unde iti doresti sa ajungi sau despre unde trebuie sa ajungi, iar prin "trebuie" intelegem inclusiv ceea ce ti-ai dori daca ai avea suficient interes si cunostinta.
Desi imaginea cu codrul este doar un marunt segment, totusi nu face exceptie de la complexitate.
Dar si de data asta ajungem la diferenta dintre complexitatea existenta si simplismul perceput.
Raspuns la intrebare 
Probabil ca raspunsul bun la intrebarea gresita este intotdeauna rau ! Trebuie sa depistezi intrebarea capcana (sau intrebarea gresit formulata - cea care contine eroarea in afirmatie).
La o intrebare gresita sau rau intentionata se raspunde cu alta intrebare care sa scoata lucrurile la lumina.
In termeni "drumetesti si exploratoricesti" a intra cat mai adanc in padure si pe valea/curba de nivel/piciorul de munte (sau oricare alt loc cat mai putin frecventat) este exact ce caut(/cautam ?) .
Nu la fel este cu tura in care obiectivele sunt prestabilite si scopul are in vedere atingerea (ajungerea) la ele.
De aia iti spun ca s-ar putea sa ratacim chiar si cand ne fixam din timp un obiectiv ce are legatura cu locuri precise, mai ales atunci cand scopul principal este explorarea.
Insa cam in toate cazurile, orice drumetie este un circuit pentru ca se finalizeaza acasa. Iar prin circuit intelegem ca destinatia finala este punctul din care am pornit. Asta la nivel de umblaturi si excursii, nu la nivel de umblare in viata (aici cunosc cateva curente care ma contrazic  ... si eu pe ele si sunt pregatit oricand sa aduc argumente consistente).

Vederea nu este doar ceea ce loveste ochiul. A vedea are legatura cu rezultatul procesarii imaginii. Iar intre vedere si intelegerea/translatarea imaginii este iarasi cale lunga.
Imagine-imaginatie-imaginar , ...  hmm. Practic din ceea ce spunem ca este, o parte patrunde pe fondul luminii si in noi. Modul greoi sau facil in care ne miscam se leaga strans NU de ceea ce vezi ci de cat,cum si ce pricepi din ceea ce ai vazut (retine timpul trecut, pentru ca nu exista "vezi" cand vine vorba de perceptia prezentului).
Si apoi ar fi absurb sa-mi spui ca atunci cand iti deschizi mintea (interesul mai ales) sa vezi/pricepi cat mai detaliat locurile prin care te perinzi, ca ai putea pierde oaresce aspecte legate de placerea de a sta seara la un foc cu ceaiul langa si la o poveste cu unul sau mai multi prieteni. Toate astea si multe altele vin la pachet. Ceea ce iti spun de atata vreme este ca tot la banii aia ai posibilitatea sa primesti mult mai mult , tine doar de tine daca ai dorinta sa primesti. Iar modul in care te raportezi la o situatie data va face diferenta intre cheltuiala si investitie. Desi uzez termeni ce par sa aiba legatura cu sfera financiara, in realitate se leaga mai de graba de timpul si energia pe care o investesti.

De ce au lucrurile (oricare din ele, toate, toti) valoare ? Daca vorbim de persoane, in mod clar nu de aia ca si-o atribuie singuri.
Un unghi de a privi este -  pentru ca cineva este dispus sa plateasca pentru ele. Dar cine e dispus sa plateasca pentru altcineva si ce pret este dispus sa ofere ? Daca iti spun eu, ... tu cand mai gandesti ?
Totusi daca vei dori sa discutam amanuntit despre asta ai adresa de mail pe blog.
Un alt unghi dezvanluie si faptul ca ceva/cineva are atata valoare cat poate sa ofere dinspre el/ea inspre exterior.
Insa cele doua sunt foarte diferite. Una e valoarea persoanei si alta e valorea produselor pe care o persoana le ofera. Si am tinut sa evidentiez, pentru ca atat de des se face confuzie.
Ceea ce esti are legatura nu cu tine ci cu investia facuta in tine. Daca fiinta este valoroasa tare, e pentru ca poarta viata cu ea. Dar ceea ce poate/vrea/alege sau stie sa ofere are legatura cu valoarea produselor. A gandi simplist si a spune ca o frunza are doar valoare nutritiva este o mare saracie in perceptie. A spune ca cel mai important este ca-ti ofera oxigen e saracie, a spune ca-ti ofera liniste pentru ochi este tot insuficient. Iar a asemui omul cu frunza este una din cele mai mari saracii. A gandi in termenii schimbului si a vedea valoarea in persoana prin prisma a ceea ce-ti poate oferi este ceva din care toata lumea pierde.
Noi masuram prin spectrul ingust al intereselor. Dar o masuratoare mai precisa se poate efectua iesind pentru cateva momente afara din propria fiinta si a vedea (sau a dori sa vedem) mai pe larg cum misca lucrurile.
Ma tot zbat cu curentele care te momesc si te atrag sa tot privesti in sine , cand iti spun ca treaba ta este sa privesti/misti inafara ta si pentru altii, iar altii vor face pentru tine si in felul asta va lua nastere o dubla legatura . Trage numa pentru tine si fiecare pentru el/ea si vei/vom constata ca nu ne leaga nimic si fiecare trage sa-l rupa pe celalalt in speranta ca apuca sa fuga cu o halca cat mai mare in dinti, ... apoi mai spunem ca nu suntem carnivori. Dupaia sa nu te miri ca un contact seamana mai mult cu o incaierare decat cu o imbratisare.
Cat de usor suntem tentati sa preluam forme dar nu ne asumam profunzimea si consecintele cu care vin la pachet. Si nu spun nicio clipa sa fugi, ci din contra sa aprofundezi, nu sa renunti la forma, ci atunci cand o manifesti (sper eu chiar data viitoare) sa fie generata de continut.

"Este o vreme a intrebarilor, dar este si o vreme in care toate intrebarile au fost puse, iar atunci este vremea in care se cauta raspunsurile" ... zice o vorba. Dar io nu-s de acord.
O intrebare trebuie sa fie sadita, iar scopul raspunsului sa fie unul directional si nu doar o satisfacere a unei curiozitati. Da esti curios/curioasa si e doar atat, atunci e mare saracie.
Apoi daca pui multimea de intrebari ca sa te scapi rapid si sa inchei un capitol, crezand ca ai unde sa mergi mai departe, vei constata ca nu s-a schimbat nimic fata de momentul initial, atata tot ca ai ramas cu traista goala.
Mai o data. Modul in care intreb ţine de ceea ce si cat vreau sa aflu. Dar raspunsul daca doar satisface o curiozitate sau ofera o simpla informatie de cultura generala, ... e mare saracie, da mare de tot.
Daca nu iei directia pe care ti-l ofera, atunci socoate tu ca ai ramas pe loc si de data asta esti mai sarac, inainte de asta macar aveai curiozitatea, acum n-o mai ai nici pe ea (ca ti-a fost luata o data ce ti-ai satisfacut-o).

FAPT -  "Un om se naste si traieste in lumea asta mai inainte ca sa apuce sa-si exprime parerea cu privire la ea."  
 Apoi crede unul ca a te misca eficient paici e o treaba dintre cele mai destepte. Iar termenul de eficienta (utilizat in sens conventional) e o alta saracie cand vine vorba de viata. Oricat de eficient te misti te izbesti in acelasi zid ca si al de bajbaie si se impleticeste. Si zic ca-i o saracie pentru ca imi vorbesti de o eficienta a lucrurilor marunte.
Inversiune de valori. - nu vreau sa vorbesc despre asta acum.
Hmm, daca nu vrei sa vorbesti, de ce ai amintit ?! Poate ca sa iti (re)amintesc de riscul asta.

Eu nu mi-am ales profesorii si nici macar invatatura. Sunt de acord ca invatarea este selectiva si nu cumultiva, dar mai stim ca pentru a avea ce selecta se cere o baza de selectie, deci invatarea este atat cumultiva la fundatie cat si selectiva pe parcurs. Dar a face scop din cunoastere este o alta saracie ...
Cunoasterea este un instrument indispensabil in parcurgere , dar nici parcurgerea in sine nu este sau nu trebuie sa fie un scop cand discutam in profunzime.
Si da, mesajul meu este aproape intodeauna personal si mai exact vizeaza o singura persoana - pe tine.

Utilizez cadrul natural pentru a trece dincolo de imagine in speranta ca prin metafore si comparatii reusim sa ilustram cat mai sugestiv zone in care nu ai umblat inca, pentru ca altfel este aproape imposibil sa descriem sau sa exprimam locuri si evenimente launtrice .
Profund prin definitie vorbeste de adancime si de adancire, iar pentru a impartasi idei si nuante care nu ne sunt la fel de comune se utilizeaza imaginea comuna.
Mi-ar fi mai usor sa iti vand strict peisaje cu verdeata, doar senzatii ce gadila un pic sentimente, dar asta as face daca mi-ar trebui strict banii tai. Nu doresc sa-ti vand ci sa indic ceva . Nici macar nu-mi permit sa spun "ofer" pentru ca am inceput sa cred ca nu detin, deci in consecinta nu pot oferi. Insa pot indica/translata/sustine/directiona. Daca distingi că (si cand) bat campii, poti sa-mi dai si una la ceafa sau daca ai retineri macar poti rade ironic si poti sa zici "nu-i chiar asa" sau "he he, altfel stau lucrurile" . Insa daca stau cam cum le "auzi" acum, atunci nu-ti foloseste la nimic sa le iei altfel doar pentru ca asa ti se pare prea mare efort sa le primesti (si din nou inchidem cercul si revenim la preferential ).

Omul mic langa arbori mari, o imagine graitoare si inca o dovada a faptului ca suntem tentati sa categorisim functie de factorul dimensional (si am in vedere cel mai comun inteles legat de notiunea de "dimensiune/dimensional" lungime-latime-inaltime).
La munte, uneori cand prind cu mana cate un monolit ce pare instabil (sau chiar este), ma scapa gandul ca (si daca) se desprinde si ma striveste, mai mare pierdere e pentru peisaj ca s-a mutat stanca, decat pentru infima creatura simultan efemera si transcendenta dar din care mai sunt miliarde. Dar realitatea este ca nu e gandul limpede, pentru ca atunci cand merg cu tine, daca tot muntele se prabuseste io nu caut nicio secunda la peisaj ci te caut intre daramaturi agatandu-ma de orice farama de speranta ca inca respiri.

Continuitate atat in ansamblu cat si in detaliu. Imaginea circuitului apei in natura este sugestiva pana la un anumit moment, dar si interpretata eronat deseori.
Vrei sa poposim pe bustean acolo ? na bine.
O adiere placuta racoreste fruntea deja spalata in paraiasul ce se vede.E liniste si acelasi vanticel de pe frunte aduce fosnete in partea superioara a coroanelor arborilor. Sunt momente si momente. Uneori a asculta frunzele este ceva placut, altori este o piedere de timp daca esti cu omul si gandurile ce se cer impartasite (aici fac apel la memoria ta pentru ca am adus o data in discutie si inca intr-un moment cheie). Mai exista si perspectiva in care sa ascultati toti pentru o clipa fosnetele si pasarile.

Uneori solul mlastinos il recunosti fie dupa vegetatia care se dezvolta pe zona umeda, fie prin urmele lasate de altii care au pasit inaintea ta. Totusi sunt locuri in care n-ai urme, cel putin nu vizibile.

In cadrul natural toate par la locul lor, chiar si copacul care cade si rupe in jurul lui, in ceva vreme imbogateste peisajul si-l condimenteaza. Tu alegi daca poti duce mai departe gandul si daca din fapt extragi si metafora si le trimiti in adancime. Hm, poate sa sune ciudat "tu alegi daca poti " ... insa in cazul asta "poti" comporta mai de graba nuanta de "daca vrei sa depui efortul de a putea".

Ciuperca mare pe arbori mari. Ba inca asta era detasata si nu cred ca in cazul ciupercilor se detaseaza de arbore asemea unei pasari care cand ii cresc suficient penele se avanta in gol lasand cuibul in urma fara a fi legat cu vreun fir de siguranta. Aici este simbioza.
Unicitatea unui moment probabil consta in diferenta de factori care concura la alcatuirea peisajului. Asa se face ca si daca ai fost de multe ori in aceeasi zona, aproape de fiecare data este diferit. Nu doar ca ai acumulat informatii noi si s-au schimbat lucruri la nivel de perceptie, dar inclusiv elementele din peisaj s-au modificat. Copacel a crescut/cazut, altii au rasarit (sau crescut in locul primului), urma de pas acum nu mai este, sunt sau nu altele. Era primavara si frunza mica, acum e vara si e desis.
Nu e vorba de incheierea ideilor, pentru ca a a incheia in lumea gandurilor, de cele mai multe ori fura continuitatea si-ti reteza posibilitatea sa cladesti peste ceea ce ai primit.