primul pas este doar inceputul

Stejari, imi vine sa zic. Prin strambele increngaturi azi se vede albastrule atat de comun in zilele de vara si atat de placut in zilele scurte si mohorate din iernile mai mult umede decat geroase.

Si cand privesc in jos tot frumos vad. Frunza de stejar inveleste padurea, iar ghinda ca un nasture incheie haina la gat.

Tot a stejar si miroase. Imi place mult aroma asta. Imi revin amintiri de demult.

Si imi dau seama ca dupa cateva ore de mers prin padure nu m-am plictisit deloc de privit si umblat. Nu cautam un loc anume, ci umblam pe unde nu am mai fost, dar si pe unde am mai fost iar acum se schimbase.

Batrani ca el probabil ca ar spune multe daca ar avea cu ce ... sau cui.

Din generatia lui doar el a mai ramas pe zona aia, restul pustime, ce se avanta sa razbata catre cer. Doar cei mai rapizi si mai vigurosi vor apuca sa prinda maturitatea, ... dar si cei ce vor scapa de intemperii, de secure, ori alte pericole.

Si ma gandesc ca-i ca la om. E o minune ca un copil sa razbeasca si sa ajunga adult chiar si sustinut de o familie, dar mai de unul singur !

Unde ma asteptam mai putin, gasesc ruinele unei vechi contructii. Pare sa fi fost vreun soi de stana.

Acum prin zidurile ei daramate si intre ele, crescusera copaci. Spre exemplu cel cu "geaca pe un umar" este salcia capreasca de care aminteam. Chiar si el era deja fara viata de vreo cativa ani (2-3).

O caprioara galopa de parca incerca sa scoata vreun timp la suta de metrii. Sarea cu usurinta peste busteni si printre pietroaie.

Si uitandu-ma cu admiratie la ea si totodata simtind o usoara rusine ca am deranjat-o, imi amintesc de scurta si zbuciumata lor viata.

Ele nu au pensie si nici adapost. Sunt haituite cand de lupi si caini cand de pusti (nu copii ! , ... de oameni inarmati cu gand rau).

Ele cand nu mai pot alerga mor. Nu exista animale salbatice care sa se plimbe doar usor si sa cugete, ori sa exprime figuri intelepte, a caror riduri si privire sa poata fi interpretate si ca semn de bogate cunostinte acumulate intr-o viata.

Si ele traiesc totusi multisor.

Dar lupul, e un pic mai smecher, dar duce o viata si mai grea si mult mai scurta (sub 10 ani). Hrana lui nu se gaseste pe jos, ca la ierbivore. El daca nu alearga, chiar moare. De aceea ei traiesc foarte putin.

Pai omul e copil cand lupu a gatat-o deja cu viata. Privit din punctul de vedere al pradei lupul este o fiara.

Iar din pielea lupului daca privim, nu-i usor. Felul in care el este conceput cere sa omoare ca sa traiasca.

Si nici pe el n-are cine-l ingrijii cand il doare stomacul, iar cand devine neputincios va muri fie de foame, fie rapus de alte fiare.

Ce treaba ai tu cu astea? habar n-am, poate nici una, dar nu ziceam ca sa ai vreo treaba.

Ci era pur si simplu un gand, care imi vine de multe ori cand vad cate una din aceste animalute. Imi amintesc ca viata nu-i un lux si nici nu confera vreo siguranta.

Ci mai de graba este o lupta si o suferinta. Incepe printr-un strigat si de multe ori sfarseste printr-un geamat.

Daca al mic are putere sa strige, al batran nci macar de aia nu va mai avea vlaga.

Dar astea sunt doar niste ganduri, insa sunt ganduri despre viata.

Si nu de putine ori asta ne va ajuta sa percepem lucrurile la o valoare mai apropiata de cea reala.

Iti permite sa percepi si mici bucurii pe care de multe ori le trecem cu vederea.

Ma opresc la un loc fain in care obisnuiam sa mai vin.

Primul e focul, ca ii rece afara. E senin, dar ii temperatura aproape de inghet.

Si pentru ca e si ora mesei, pun si de un ceai si de o friptana.

Intre timp se poate lucra si la canuta de nuc.

Si cum ciocanul meu era mostenit si deja crapat si mai lipseau si bucati din el, am zis ca imi trebuie unu nou.

Spre seara eram gata cu toate si imediat dupa lasarea intunericului pornesc la drum.

M-am uitat si dupa iasca, sa-ti aduc. Interesant ca atunci cand nu cauti gasesti mai multe.

Dar pe vale am gasit totusi 3 bucati si le-am luat.

Si asa a trecut cea mai mare parte a zilei de ieri.

Azi insa, vremea s-a schimbat. A inceput un soi de ninsoare cu tendinte catre lapovita.

E vremea de alergare. Ca prin telepatie intra Sebi pe mine si ma intreaba. Pai cum sa nu , ii raspund. Catre Ponor!

S-am plecat.

Ninsoare slaba si umeda, ceata, temperatura ... nepotrivita pentru sezonul asta, 0, si -1 .

Mai schimbam si noi o vorba, ne amintim de una de alta.

Ii treaba buna alergarea asta la padure. Ma face sa ma simt bogat. Stiu ca termenul prin definitie presupune o abundenta de continut, de regula facand referire la bunuri materiale. Dar nu asa simteam.

Ci acea bogatie de care iti ziceam ca-i de dorit. Aceea in care nu ai multe, dar nu-ti lipseste nimic.

Cand alergam la padure nu ne trebuie nimic altceva. Cel putin pe durata a catorva ore nu vreau absolut nimic altceva si nu vreau sa fiu niciunde altundeva decat sunt.

Dar ca toate lucrurile din vaiata asta, sentimentul e trecator si curand fie se gata tura, fie intervine oboseala, setea, foamea, etc.

In timp ramai cu ce se sedimenteaza si nu ma refer la grasimea de pe vase, si nici la artrita, reumatism, boli cardiace, pierderea vederii, a vorbiri, lipsa gandirii coerente, nu, nicidecum astea. Multe din ele vor veni oricum, nimeni nu le vrea, dar ele nu intreaba.

Insa daca ramai in "inima" si cu lucrurile frumoase, ramai bogat in sensul in care iti spuneam mai sus.

Stiu ca gandirea profunda poate sa oboseaca mintea ignoranta, obisnuita cu lucruri usoare, ieftine, insa este singura care asigura liniste pe termen (mai) lung.

Nu faptul ca-ti faci scaun din lemn sa te satisfaca, ci faptul ca nu vei mai sta toata ziua in picioare si ca vei avea unde sa te asezi, aia sa te multumeasca.

A iesi in natura este un inceput bun. Dar nu plimbarea in sine face toata treaba, ci modul in care ea isi lasa amprenta asupra mintii tale.

Daca la sfarsitul zilei n-ai nimic in plus fata de inceputul ei sau daca nici maine zi n-ai ramas cu nimic din ea, tu n-ai investit ci ai cheltuit.

Pentru minte faci tot. Mintea cuprinde si "inima". Umblii si practici, inveti si transmiti, toate cu un scop, ... altfel degeaba. Doar sa treaca vremea nu e scop, e consecinta.

Iar pe final de gand, nu uita ca drumetul n-are sezon mort.

Fiecare sezon are farmecul sau si in toate anotimpurile sunt multe de facut si foarte multe lucruri frumoase de vazut si invatat.