munti

Muntele il urci nu doar ca sa ajungi sus, ci si ca sa il simti sub tine.
Trecem apa inghetata strecurandu-ne prin si pe langa niste mini crevase.
Ma gandesc la muntii astia cum isi schimba infatisarea, ca omul starea de spirit.
Cu diferenta ca muntele nu poate fi urat niciodata, ... insa uneori poate fi mai greu de patruns.
Pe vreme buna totu-i plimbare, dar pe viscol se transforma intr-o lupta. Cu cine si de ce te lupti nu stiu.
Cert e ca desi pasesti aplecat puternic in fata ori lasat exagerat de mult pe o parte, in sufletul tau e liniste, chiar daca afara sufla vanturi peste 100 km/h.

Popas aflii pe fetele ferite de vantul naprasnic, in care e de preferabil sa-ti sapi o mica platforma pe care sa poti lasa rucsacul sa te odihnesti si de pe care sa privesti in jur.
Nu-i concurs si ceasul nu e stapan.
Sunt doar crestele din departare ce bucura ochiul, iar lumea de jos de la oras s-a topit demult si s-a scurs nu stiu unde dar peste ea a nins strat gros de odihna pentru minte.

Ziua umblii, cateri, schiezi, iar seara daca beneficiezi de astfel de confort cum am prins noi sa avem soba langa, ... iti iei somn de nu te vezi.
Dar nu toti, unii sunt doar flamanzi.
Spre exemplu asta manca din carnatu de 2 ori cat el de cateva ore.

In rest mai mesterim cate ceva sa ne fie de folos cand o fi nevoie la lemn.

Dimineata nu-i cu noaptea in cap ca nu sunt planuri marete si nici dorinte ambitioase.
Fiecare urca cu ce poate si pe unde stie mai bine.
Unii cu schiuri .
Altii cu mainile si picioarele prinse in tot felul de gheare si tarnacoape dinalea mici.
Important e ca fiecare ajunge sus, chiar daca pe cai diferite.
Sus esti pentru putin, dupa care obiectivul se schimba si punctul de plecare devine destinatie.
Probabil calatoria in sine este adevaratul scop, dar cu siguranta ca nu analizezi in detaliu si iesi pur si simplu de dragul de a fi acolo.