ce a mai ramas

Aici obisnuiam sa ies deseori cu cate un prieten sau doi la un ceai. Rareori prefer de 2 ori acelasi loc, dar totusi am vreo 2-3 locuri care chiar imi plac.

Aici veneam nu doar la o poveste si un ceai ci si la cioplit. Paici se perindau si caprioare si turme de mistreti.

Si binenenteles ca or taiat toata partea aia a dealului, nu doar portiunea de care vorbesc.

 

Dar dupa cum banuiam si dupa cum zicea si Lazi, acolo unde vezi arbori maturi sa fi sigur ca urmeaza a fi taiati (au varsta/dimensiunea potrivita).
Cumva din anume unghi privit si pentru anume categorie de persoane este mersul normal al lucrurilor.
Eu nu-i treaba ca nu accept ori ca ma opun, pricep ca pentru ei padurile sunt ca o gradina de zarzavaturi din care culegi, apoi cresc altele si iar culegi.
Insa toate astea nu ma pot multumi. Doar pentru ca am inteles nu inseamna ca ma si bucur. In razboi mor unii ca altii sa traiasca, ar fi absurd sa se bucure cineva ca aia au murit. Dar poate se vor bucura de aceia care au scapat.

E ca si cum ai crescut la umbra batranului stejar si ai cate un gand legat de el.
Apoi fagul ala cu crengile groase in care te suiai si statea si cate-o ora- doua in tacere si priveai de sus padurea . Amu nu stiu daca faceai si tu asa, banuiesc ca da :)) , io asa faceam.
Ce vezi in poza de mai sus dar si in cele doua de jos, este chiar locul in care veneam sa cioplim.
Daca nu stiam exact unde e situat si m-ar fi tarat careva legat la ochi si ma desfacea numa acolo , n-as fi stiut unde ma aflu.
Nu mai seamana a nimic. N-am mai pus si pozele cu mormanele de grengi si copacii rupti prin jur (aia ce s-au rupt cand au cazut ai mari peste ei) ca nu era nevoie.

Acum e mult mai luminos.
In melodii de drujba si tractoare aud si cate un mers alert de patruped ce pare derutat.
Unde sa mai fuga caprioarele ? Le papa lupu. Dar nu pentru mult, ca in toamna vin baieti "cu pusca lunga" (vanatori iscusiti cu lunete mai iscusite ca ei) .
Apropo de vanatoarea cu pusca cu luneta. Io o compar cu otravirea. La fel de multa pricepere si la fel de sportiva e si una si alta. Nimic nu stii despre vanatoare si rostul ei.

Revin la copaci.

Problema nu-i ca se taie, ca na se taie oricum. Dar si modul in care se face treaba asta si ce ramane in urma e dezastros .
Apar drumuri noi si n-ai vrea sa vezi drumuri noi paici, ca de aia pleci din oras.
Cand se taie un copac mare se nenorocesc si ai mici atat cand cade cat si cand ii trage prin padure.
In urma muncitorilor raman bidoane goale sau nu de la combustibili, uleiuri, peturi, conserve, pachete de tigari, multe cauciucuri de tractoare , raba si masina mica, etc.
Una peste alta realitatea este ca ceea ce parea linistit mai ieri, astazi e razboi.
De aia zic sa bagi la cap si sa nu te culci pe o ureche ca maine poate vei ramane surprins ca ceea ce era cum stiai nu mai e si nu va mai fi niciodata.
Caut sa aplic ce invat si vad la padure, in viata de zi cu zi. Ma folosesc de principii si le transpun unde am nevoie.
In rest arborii asa cum au fost stiu ca in viata asta n-am sa mai prind si nici copii nostrii.
Abia de la nepoti nostrii incolo, ... dar evident nici ei ca pana atunci nu vom mai avea ce taia.
Ca in astia ultimii o suta de ani s-a taiat in lume mai mult decat s-a taiat de la inceputul omeniri pana atunci.

Si poate acum cand unii din ei nu mai sunt, pricepi de ce ma uit cu admiratie la asa rarele exemplare spectaculoase.
Cand alerg si trec pe langa ei sunt ca un soarec intre mamuti.
Apoi pe langa altele, arborii astia ofera casa mai multor vietuitoare.
In locul lor raman desisurile.
O gramada de puieti de fag si tufe de mure vor face zona greu accesibila.
Umbra placuta vara si mirosul de ghinda toamna, coroanele bogate ce te fereau de ploile scurte nu mai sunt.
Cand trec pe cate-o parcela neexploatata si alerg printre ai mari, ma opresc uneori si ma uit in sus si nu vad capatul. Alteori pun mana pe el ca sa-l simt, sa stie ca ma bucur ca-i acolo, dar si sa il tin minte ca maine poate nu mai e.

In ultimii 3 ani s-au rarit portiunile cu arbori mari . Si cand zic s-au rarit, ma refer ca acum nu ma mai plimb ca inainte printre ei ci tre sa merg sa-i caut.
Vara soarelete te bate in cap si iarna nu umblii bine din cauza ca puietii si tufele nu lasa se taseze zapada.
Io ce sa zic, ca ies de placere la padure, da astia cu blana de stau acolo ... , dar de fapt nu tre sa indure mult nici ei ca in 2 ani ii pusca pe toti.
In padurile astea, la Ghica am avut acu 10 ani si mai inainte , cerbi o gramada.
Povestea tanti de sus ca vedea in poiana si cate 9-10. Si ii auzea si cum strica. Si zicea ca o vazut si lupii cu sfasaiau din unu dasta.
Apoi unii mergeau la timpu potrivit sa caute si sa gaseasca coarne pentru manere de cutit.
Altii insa mergeau sa-i puste. Si acum nu mai is. Desi acu vreo 3 ani am vazut o ciuta pe zona aia cu castanii.
Vulpi mai is, iepuri, caprioare, mistreti, bursuci, veverite, jderi nu stiu  poate, ceva lupi cica se perinda. A pai tanti o zis ca o si fatat lupoaica si ca-i aude noaptea pe vale.
La iarna am zis ca ma duc sa raman peste noapte mai mult pacolo sa ascult.
Dar ce vorbesc io de copaci in lumea in care nu-i pasa omului de om. Fiecare stie numa de propria persoana, de lacomie, de satisfacerea dorintelor de moment. Care ma? aia, sa moara, ce treaba am io cu ei ! :))
Cand conduci masina ai la usa o ranga mica sau vreo bata sub scaun. Spray, pistol si alte narozii, ca sa te aperi !!! Adica sa-l troznesti in cap pe fratele tau, ... care dupa gandirea ta te-ar trozni el primu daca n-ai fi mai rapid ca el. Cam la asta se rezuma autoapararea : "ma enerveaza fraieru ala, stai ca-l educ io"
Si de la gandirea tipic romaneasca ca "mie sa-mi mearga bine si acum nu maine", pleaca multe dereglari.
Dar ce treaba are asta cu copacii???
Are doar in sensul ca nu ma astept sa-i pese cu adevarat cuiva ca se desertifica tara in care traieste.
"Si paici inca stam bine" ... asta era vorba pe care o aud in fiecare an, dar in fiecare an stam tot mai rau la capitolul paduri. Ma uit pe hartile de demult si ma uit pe Google Earth in prezent. E mult mai putina zona impadurita.
Da-i bine .
Ce-i bine Vasi ??? intreaba Ovidiu.
Pai ce sa fie, e bine. E bine ca sambata urcam la munte si dupaia mai vedem.
In rest era fain sa mai prinda si astia ai mici un pic de padure , dar de fapt ce conteaza ca lor le pui ceva jocuri pe calculator si i-ai linistit.
Perspectiva pesimista ? Tu imi zici ca-i pesimista dar aplici tot ce ti-am zis ca nu-i bun. Pai in cazul asta e realitatea pe care tu o creezi.
 Alin de ce poate sa-l duca pe al mic la munte si tu nu ? Ca tie nu-ti pasa.
A pai Cornel ii baga pe aia mici sa schieze si sa inoate in timp ce invata sa si vorbeasca. Ca ei sunt sunt si altii, dar prea putini.
Lasa, ca la calculator e mai sigur si mai comod. Stii ca e acasa si ca e bine, ... in siguranta. In plus nu tre sa te chinui sa mergi nu stiu pe unde cu el.
Cine mai joaca jocurile pe care le jucam noi cand eram mici ? Cine mai alearga de dimineata pana seara ?
Acum e periculos afara , zici si cu gandul asta te complaci.
Mobilul la gradinita sa nu lipseasca si nu de oricare, ca rad colegii de el. Tre sa fie dinala smart. Radiatiile sunt o prostie (de fapt sunt si demodate), toata lumea are mobil !
Cumva se leaga toate. Si sper ca prin astea sa nu te intristezi sau mai rau, sa te ofensezi, ci mai de graba sa-l iei de mana si macar la sfarsit de saptamana sa faci dovada ca sunteti din acea categorie de persoane care inca apreciaza o iesire in natura.
Si aici nu ma refer ca opresti masina pe marginea drumului unde mai sunt inca cateva sute si deschizi usa, dai drumu tare la muzica, scoti gratarul si scaunele pliante si iara stai. Pai aia nu difera cu nimic de statul acasa. Nu, gresala !
Asta-i relaxarea proasta, romaneasca.
Umbla, vezi si arata-i si lui. Sadeste in el dorinta de frumos, de curat si daca n-ai apucat sa faci tu astea and erai mic, nu-i tarziu nici pentru tine.