prima - s-a dus, a ramas doar vara

Intr-o saptamana s-a schimbat peisajul. Am zis sa intram in detalii si sa periem mai bine zona.
Acolo unde era doar mugurele acum e frunza mica si unde era frunza mica e desis. Caldura a venit neasteptat de repede si de multa.

Din culme, din dreptul fiecarei vai poti sa vezi cum serpuieste valea si poti face planul de bataie pentru picioarele dealului.
E o bucurie sa fi in padure si sa privesti in departare si tot padure sa vezi.

Si o bucurie mai mare chiar (cel putin pentru mine) a fost intalnirea cu Tisa. Citisem ca o mai poti gasi pe unele dealuri, dar pana acum n-am vazut-o.
Insa aici am vazut-o de la ceva distanta si m-am apropiat de ea ca de o specie de animal disparuta.

Si nu-i doar una ci is mai multe pacolo. Pentru necunoscatori, acele seamana foarte mult cu cele de brad , dar sa stii ca difera mult forma si modul in care dezvolta arborele, dar si scoarta. In plus tisa nu are mirosul ala specific la ace cum are bradul. Si ai face bine sa nu culegi muguri de tisa pentru sirop :)) . Eh, oricum, probabilitatea sa ajungi la ei e foarte mica, mai cu seama daca meri pe poteca.

Vaile cu ape si cascade sunt la mare cautare. Nu doar pentru racoarea si apa curata pe care le ofera, pentru peisajul extraordinar cu nuanta verzuie si muschiul ce se dezvolta pe tuful calcaros precum blana pe bizon, ci si pentru scurta perioada in care cascadele ating potentialul maxim.

Gasim loc bun la padure si deja aduce a jungla. Fagul si teiul predomina paici.

Pe masura ce ne deplasam, peisajul se transforma. Arborii mari si rari se imputineaza si parca descresc,iar pe masura ce urci dai in hatisuri.

Ne trezim umbland pe fete abrupte cu grohotisuri si muchii pietroase. Mai sus arbustii nu sunt capabili sa iti ofere umbra atat de ravnita vara.

Spre seara ne cautam adapost la fereala vailor si la abundenta de verdeata si apa proaspata. Din nou traiesc sentimentul ca sunt ca o vietate din padure una din multele pe care Creatorul le hraneste si le asigura cele simple si esentiale necesare vietii. De aici izvoraste siguranta mea .
Deja focul mare nu doar ca nu este necesar, dar devine un impediment. Caldura lui fiind prea mare ca sa iti gatesti si sa stai pe langa el. Cateva vreascuri si vreo doua trei crengi de jar fac toata treaba.
Am socotit ca e mai de folos sa intrebuintam ca lumina la masa, o lanterna cu o singura baterie mica, la care i-am desurubat capu ca sa raspandeasca, decat fiecare frontala lui care consuma cate 3 baterii.
O sa vezi ca de la o anumita ora, toate pasarile tac aproape deodata si dimineata incep tot asa la o anumita ora sa bombane.
Bun, ca noaptea iasa pasarile de noapte si alea canta pe alte voci.

Desi ne culcam fara tende, pe la 2-3 cativa stropi ne pacalesc sa le punem. Dupa ce toate is pregatite, ne culcam la loc, cerul se insenineaza si adormim.

Imi amintesc cand si cand, ca am ramas cu restanta la cioplit, dar ciotu ala de stanca ne cheama.

Raspundem chemarii si socotim ca-i mai potrivit sa "deschidem" o noua linie, decat sa-l ocolim.

Ca de pe orice stanca si de pe asta se vede fain. Restu dealurilor si padurea, norii, florile, ii bun asa.

O alta seara, o alta vale. Asta-i mai larga si mai rocoroasa.
Dupa o zi incinsa cu urcari pe uscaciune si praf, o baie la bulboana merge la fix. Totusi mi-am dat seama ca si aici ii o boierie. Ca daca te inveti curatel si depinzi de senzatia asta, cand nu ai suferi. Cumva ii bun un echilibru si in treaba asta. 

Seara adorm la jumatatea gandului si nu apuc sa inchei socotelile in minte. In leganatul lent si adierea placuta, pe fundalul nocturn, trec puntea catre vis fara sa ma observe vreun granicer. Nu spun ca am patruns ilegal ci doar ca in loc sa pasesc parca am fost absorbit.
Se intampla in toiul noptii sa te trezesti din cauza vreunui zgomot, caderea stropilor de ploaie, a luminii lunii care uneori e aproape neobisnuit de puternica, ori vreo nevoie stringenta cauzata de o "hiper-hidratare " .
E un pic racoare si pasesc cu talpa goala pe solul acoperit de frunze si crengute, un pic adormit, un pic prea atent, ca ma inteapa cate ceva in talpa.
Apoi cand te intorci si privesti padurea, privesti tabara si vezi ca este doar o farama din intreg, ca stai si tu ca o veverita la locul ei, ca o pasare in cuib, ca un bursuc in vizuina lui.

Leurda pe langa ca e multa si mare e si inflorita. O mireasma stranie de floare de usturoi umple padurea.

Si cateodata ma gandesc ca ti-as pune o muzica chinezeasca , tibetana sau pe indian sa-ti cante ca sa incerc sa-ti transmit, apoi imi dau seama ca muzica e tainica si ca in complexitatea stilurilor si curentelor, a culturii si trairilor, fiecare o percepe si asociaza diferit.
Ceea ce nu se schimba este linistea pe care o raspandeste un repezis de apa limpede, acompaniat de un cor pasaresc. E o liniste care diferita de cea din crestele muntilor, e o liniste pentru suflet, nu una pentru urechi.
De aici umplu cana . Ne adapam de la cerbi si mergem mai departe.

Din nou padurea se indeseste, stancile si bolovanisurile acopera sau inlocuiesc pamantul. Tufele si arbustii predomina.
O faleza mascata partial ni se descopera. In dreapta parca ar fi o intrare. Inca un soi de catarare prafoasa si patrundem in porii Pamantului.
Dinauntru vad afara si fara sa ma gandesc ca am urcat doar ca sa cobor, ma bucur de inca o pestera, de inca un condiment pe care-l presar peste mancarea asta.

 Discutand un pic, ajungem la concluzia ca pentru a gasi mai multe gauri, e nevoie de rucsac mic si timp special alocat.

Doresc sa inchei gandul asta cu imaginea crestelor a caror talpi par ca se rasfata in invelisul floral.
Chiar ma gandeam in urma discutiei cu tine sa detaliez un pic de florile astea, dar parca socot ca nu-i momentul potrivit sa distrag atentia de la mirific la tehnic.
Si gandind mai in adancime acum, conclud ca parte din raspunsul la intrebarea  "ce este Viata ?" il constituie si o traire practica, dincolo de teoria si filosofia cuvintelor.