invatatura prin arc

          Poate te gandeai la perspectiva invincibilitatii, in care nu doar tu sa fi invulnerabil, dar si calul tau sa fie din otel , ca nicio sageata sa nu-l poata strapunge.
Totusi un cal din otel nu e viu si cu el nu vei ajunge niciunde. Nu te va duce acasa, nu te va purta prin locuri noi si nu iti va da caldura cand se lasa gerul. Ceea ce are viata, e imbracat cu carne si misca e si fragil si poate asta ne sperie.
Asa sunt si arcurile ... si oamenii. Un arc traditional este sensibil, nu e cum vezi in filme. Nu poti sa il folosesti pe post de maciuca. Dar daca ai putina grija, vei vedea ca e ceva special sa tragi cu el. E usor in mana si la purtat, trage bine si poarta in el istorie si o buna parte din caracteristicile arborelui. Apoi el inmagazineaza amprentele mesterului ce l-a faurit.

 Cand e gata pare simplu. Nu are prea multe parti componente. E ca o nuia ce se indoaie cum trebuie, dar si revine la loc. O "sfoara" facuta in anume fel si asta e tot.
Este un arc lung de ulm. Lemnul de la arborele asta nu e foarte incurajant, ca de cele mai multe ori are fibra rasucita, noduri si il gasesti stramb. Evident cand se usuca se incovoaie cum nu vrei si chiar de incerci sa-l indrepti la abur, de cele mai multe ori revine. Insa ceea ce il face special este elasticitatea lui.

 Asa e cand se odihneste dupa tragere.

 Aici il vezi din fata. Nu l-am facut prea tare ca sa poata trage cu el si cine n-a prea tras, dar care are un pic de vana in el.

 Am tras cu el si face treaba buna. 

 Am lucrez la unul din frasin. Dupa topor si cutitoaie, cea mai multa munca e din raspa. Cand devine o leaca flexibil, incerc sa-i dau elasticitatea uniforma pe toata lungimea bratelor si sa le egalizez.
 Ii fain la ele ca nodurile, ondulatiile si strambaturile din lemn fac din fiecare arc unul unic si inconfundabil.

 Apoi razuiesc cu cutitul ca sa indepartez straturi subtiri de lemn pentru a le aduce cat mai aproape de forma finala. Acum ca am vorbit, merg sa si lucrez ceva.
Sanatate si numa bine va doresc.