pofta de viata, pofta de natura

Este o diferenta evidenta . Tie iti place sa iesi pentru atmosfera ce se creaza in grup. Iar daca ceilalti nu iasa si merg la un fotbal, tu te simti bine si acolo.
E clara treaba, iti plac oamenii, mie natura. Tu mergi acolo unde sunt oamenii chiar daca ei nu merg si in natura. Iar eu ies in natura chiar daca ceilalti nu.
La mine iesitu in natura e o "hrana". ( amu daca cititi si voi, nu va faceti griji, ca aici purtam o discutie cu unu anume, nu-i ceva general)
In muntii, mai exact munceii Aninei am vrut cu nerabdare sa umblu. Primavara este cel mai potrivit pentru ca nu-s balariile chiar asa mari si totusi e verdeata si caldura suficienta.
Incep de la Crivina pe Minis in sus pana la izvoare, apoi apuc un picior de deal si de acolo padurea-i a mea. Nu mai is drumuri si poteci ci padure asa cum traba.
Am zis prima zi sa bag coama asta pana la Potoc si apoi sa intru in Nerei. Aici discutam de Dealurile Oravitei, care mai si depasesc 1000 m .
Incep tura la amiaza asa ca tre sa recuperez.
Pe o fata de deal am vazut prapad. E poza de mai sus. Fagii praf, de la vanturi si zapezi.
Dar nu trece mult si intru la verdeata.

Daca in munte esti obisnuit sa vezi alti munti in departare si sa cuprinzi zarile, aici o sa te incerce si senzatii de claustrofobie si nerabdare. Ori iti place sa boschetaresti ori nu te bagi.
Amu io poza am facut-o intr-o zona curata, ca altfel nu s-ar fi distins nimic in inbulzeala.
Muntele mic si greu penetrabil este de multe ori mai solicitatnt decat muntele mare.
Dar nu ies ca sa imi fie greu sau usor, ci sa vad ce n-am vazut inca. E drept ca pe langa asta sunt multe beneficii. Piciorul se obisnuieste cu terenul instabil, ochiul invata sa vada rapid si mintea sa aleaga variante bune.
Si gasesc ca-i bun sa umblu pe unde nu s-a umblat cine stie de cand, sa gasesc vizuini si pesteri de tot felu.

Traversez si intru in M. Aninei unde urc o vreme pe langa un parau .
Noaptea nu aleg prea multe.
Sus pe stanga, nu prea departe de parau intre doi arbori leg sforile.
"Camera"-i gata aranjata.
Am tras sete azi, dar nu-i ceva nou. Pe muntii astia de fiecare data e foarte cald, umblu zdravan si trag sete.
Auzul s-a ascutit ca lama. Am distins in sunet de vant, insecte si pasari, stropii ce se prelingeau pe o stanca de la buna distanta de mine si intre copaci si vegetatie densa.
In tabara insa ii lux. Focul pentru gatit, apa pentru spalat si baut, hamacul pentru dormit, cerul pentru admirat si vocile noptii pentru meditat.
Soarecii astia is din cale afara de multi si de tupeisti. Faceau tumbe langa mine si sareau in sus prin frunzis ca bezmeticii . Eh, is copii si ei.
Zgomote de pasi aud la cina. Dinastea cu patru picioare, or fi caprioare .
Adorm ca un copil obosit si somnul imi este adanc si netulburat.

Paraul e limpede ... "ca cristalul" parca nu-mi place sa zic, asa ca am zic ca-i lipede ca el insusi, ca paraiele astea is cele mai faine.
Parca ti-am mai zis ca apele din zona de deal sunt de departe cele mai bune de baut. La munte parca bei apa de ploaie, iar la campie, ... la campie oricum nu merg.

Pun apa la fiert si merg la spalat.
Desi apa la ochi pare foarte curata, totusi n-am uitat ce au facut mistretii pe dreapta cum veneam cu paraul ala (si-au facut club - au scurmat si au facut numa namoale cu amestec de fecale si urina, cum ii place porcului).
Asa ca apa de baut o tratez. Pentru ceai si gatit apa fiarta, iar pentru umblatura si hidratarea de dupa pastila de dezinfectare. Nu fac asa decat cu apele pe care le banuiesc .
Deci inafara de izvoarele pe care le vezi tu ca iasa din pamant, as zice ca-i mai sigur sa nu risti (decat daca n-ai absolut nici o alternativa).
Stiu, ca multi mi-au zis ca ei beau apa de oriunde si n-au probleme. Dar probabil is prea tineri sau or iesit prea rar sa inteleaga cum e sa ramai singur pe undeva cu diaree  si vomitaturi, deshidratat si epuizat. Cu bacteriile astea nasoale nu-i de gluma.

Iti spuneam de spalat si de alternativa la servetele umede.
Ma, pai ii mare narozie sa meri la padure si in loc sa te speli sanatos,tu sa te freci aiurea cu un pic de alcool si sa zici ca esti curat.
De regula dupa cate o zi de umblat prin praf, mizerii si transpiratii pielea nu prea mai are cum sa respire.
Si pe langa placerea ca ti se lipseste la mana cand o indoi si la gat le fel, din cauza sarurilor de pe piele cand e soare ti prea cald , iar dimineta si seara ti prea rece. Se strica si echilibrul termic si afecteaza si confortul la dormit (in consecinta nici nu te refaci cum trebuie).
Asa ca ori de cate ori am ocazia si in orice munte merg si am o apa, ma spal complet, vorba lu Coco - "la soricu limpede"   :)) .
Sa vezi numa ce fain te simti dupaia si mai ales picioarele dupa ce au fiert in papuci, sa le racoresti un pic.
Dimineata, pe maini si pe fata e suficient.

Vezi ca-i in panta si n-ai treaba. Asta-i fain la hamac, ca poti sa-l montezi oriunde ai doi arbori la distanta porivita (si in padure cam ai).
Dimineata, inainte sa cobor din hamac, chiar cand ma incaltam, caprioara coboara in treaba ei la apa fara sa banuiasca ca nu-i singura.
Ma uit la ea o vreme, dupa care incercand sa-i fac o poza m-a vazut si a fugit.
Peste o ora un caprior coboara. La asta imi vad de treaba si nu mai incerc sa-i fac poze, ca am observat ca nu le place. Si paste linistit iar eu imi vad de ale mele. Desi la mica distanta totusi ma observa, probabil ca nu se asteapta la nimeni pacolo.

Asa arata padurea cu arbori mari unde inca nu s-a taiat.
De aici mi-am dat seama ca pe vremuri padurile din tara noastra erau impresionante si totodata mai usor de parcurs.
Arborii maturi au coroana bogata si au suficienta distanta intre ei, iar la baza lor este mult mai curat pentru ca e umbra si restu n-au destula lumina sa se dezvolte.
In schimb padurile astea de puieti si amestec de tot felul sunt criminale. Printre ele cresc toate buruienile, spinii si lastarii.
Eh, fiecare are cate ceva fain. Insa paduri cu arbori batrani, de sute de ani sunt pe cale de disparitie ( cre ca in Europa, nu doar la noi).
De fapt as putea spune nici la noi inafara de cateva parcele nu mai gasesti asa ceva. Poate ai sa zici e normal asa, o fi, dar asta tot nu-mi alina sentimentul ala oareum  de tristete, a vremurilor trecute cand omul nu avea cu ce taia prea multi fagi  si mai mult umbla printre ei.
E drept ca pe vremuri si oamenii era mult mai putini si in padure te mancau lupii si ursii la propriu, nu la figurat ca-n zi de azi.
Asa ca n-as putea spune ca sunt suparat ca nu m-au spart lupii noaptea trecuta. Cumva e bine.
A 2 a zi bag una mai lunga, mai abrupta si mai imboschetarila. Intru in Muntii Aninei.
Aici varfurile depasesc cu putin 1130 m.
Nu-ti dai seama ca esti la munte decat acasa cand te uiti pe harta, desi daca te gandesti cat ai de urcat si nu putine sunt pasajele in care pui si mana, parca banui ceva.

Sus, la peste 1000 m inca e inceput de primavara. Nu doar arborii sunt fara frunze, dar nici pe jos inca n-au crescut plantele.
Si pe aici am vazut o caprioara si un caprior la interval de vreo 3 varfuri si o ora jumate parca.
Varfurile, cum sunt varfurile astea ? Vali stie. E tot o creasta bolovanoasa si cu arbori tineri si ingramaditi. Pe alocuri tre sa-ti faci loc cu maceta sa patrunzi.
Soarele e tare azi si te stoarce de vlaga. Inaintarea e lenta. Nu poti grabi pasul, ca pe de o parte iti rupi gleznele intre bolovani si te infigi in grengi si pe de alta parte n-ai loc de vegetatie sa te grabesti. Atentie si la ochi.
In zonele alea nu prea fac poze. Dar vezi aici din tura trecuta (chiar daca e alta coama, e asemanator).

Din varfuri, cam asta se poate vedea. Paduri de amestec cat cuprinde.
A suflat vant tare azi si paici pe cleanturi si l-am simtit mai real. Una-i in creste golase cand n-are ce fagi sa-ti pice in cap si alta-i in paduri cand vezi ca in fata ta una de cateva zeci de kg se infige jumat' de metru in pamant.

Dupa destule urcari si coborari ajung iarasi la desis si verdeata.
Oricum, cred ca aici e cea mai multa leurda din sistemul nostru solar.

Asa ca ideea, ti-am pus imaginea sa-ti dai seama ca n-ai cum sa vezi bolovanii ascutiti si gaurile dintre ei si nici crengile si bustenii de sub verdeturi. Cu toate astea ai destul de mers si nu-ti permiti sa o lalai ca altfel in loc de o zi iesi din padure in 2-3.
Amu stii cum ii si cu muntele asta, e ca si cu muntii in general
Pentru cine vrea sa-i urce si sa-i vada se gasesc o mie de motive sa o faca. Iar cine nu vrea, va gasi o mie de scuze sau motive (argumente) sa nu.
Daca tot e sa ai motive, te sfatuiesc sa-ti gasesti motive sa urci, ... nu sa nu.
Io merg ca sa vad, sa fiu acolo. Nu ca sa fac miscare, nu pentru sport si sanatate, desi nu-s rele nici alea, dar pentru alea misc in fiecare zi toata saptamana.
La munte merg ca sa vad de sus, sa am o privire de ansamblu a cat mai mult din ceea ce numesc minunea creatiei a carei parte sunt(em).
Din creste cand intind mana apuc cerul.
Iar in paduri dese, in care uneori nu vezi in fata decat cativa metrii, mereu ma bucur de suprizele ce ma asteapta. Aici invat alt tip de rabdare decat la munte.
Muntele golas il vezi ca-i mare si esti nerabdator sa ajungi sus. Insa in paduri e ingramadeala si uneori esti nerabdator sa iesi la luminis.
E mai usor in ambele cazuri daca te bucuri de calatorie decat daca astepti cu nerabdare finalul ei.
Si nu exista tura din care sa nu ai de invatat.
Cum e cu orientarea poate ai sa intrebi, daca iti amintesti. E aspru. Eu merg pe principiu ca in vreo 2 zile pot strabate fara mari probleme orice zona impadurita sau muntoasa din tara (ma refer pana la prima localitate in care gasesc un tren sau autobuz).
Pornind de la treaba asta gandul ratacirii aproape dispare. Mai plec si fara scule de orientare ca sa exersez simturile.
Dar daca vreau sa parcurg un traseu anume (ma refer la zone nemarcate si/sau neumblate ) iau harta, busola sau gps.
De la alergari am invatat ca acolo unde incap si pot urca imi pot face drum. Practic la umblat e si mai usor decat la alergat si se poate umbla aproape peste tot., doar ca uneori se inainteaza mai incet.
Ma duc sa gat lingura aia.