Bonsai, din pasiune pentru arbori

 Sunt mai bine de 10 ani de cand am inceput sa formez bonsai.  Imi aduc aminte cu placere cum meream pe deal si cautam puieti.Evident primii nu mi s-au prins din varii motive (de regula ca eram fraier). Dar in timp am mai prins miscarea.
Si atunci ca si acum m-am simtit atras de natura si nu de arta.
Tot ce am vrut era sa iau acasa o parte din ea. Sa am arborele in miniatura, mi s-a parut ceva extraodinar.
Nu am prea studiat si nici n-am avut de la cine sa invat, asa ca n-am sa ma consider niciodata un crescator de bonsai in sensul respectabil al cuvantului.
Daca ai vazut, in treaba asta conteaza si cele mai mici detalii privind starea, forma, pozitia arborelui, dar si vasul, locul de amplasare, etc.
Ei bine eu de aia iti zic ca nu-s crescator adevarat, ca am doar cativa copacei care-mi plac mult si la care aloc ceva mai multa vreme de cateva ori pe an.

In rest, ei stau afara ca cei din padure. Niciodata n-am sa duc in camera un carpen, un fag, pin, molid, etc. locul lor este afara.
Ei sunt mici dar cu "suflet" mare. Acolo sta esenta unui arbore secular. Practic un arbore dinasta poate trai foarte mult daca este ingrijit corespunzator.

Desi unii au catre 20 de ani, altii abia 10-12, totusi ei nici varsta de gradinita nu o au.

Stiu ca si aici ca-n orice conteaza atat vasul cat si accesoriile. Dar na, pe langa faptul ca fac si asa prea multe pentru cat e ziua de scurta si "acusi" voi lasa toate in urma, totusi principalul meu motiv este ca nu m-a interesat atat aspectul artistic cat cel natural.

Amu nu intru in detalii cu voi crescatorii, ca imi prind urechile. Eu is doar un taranoc care iasa la padure si taie un pic in lemn cu toporul.
Insa am zis sa pun cateva imagini cu copaceii astia, sa mai bucure ochiul neformat.

Practic ei sunt ca orice e viu. O data par foarte rezistenti, alta data sunt extrem de vulnerabili.
Cu toate astea prefer sa-i las in permanenta afara, sa ii bata soarele, sa dea grindina peste ei, ninsorile sa-i acopere, pentru ca asa se intampla si cu fratii lor mai mari din codru si nici aia nu se plang.
Arbore mic, dar cu esenta de arbore mare, sa tii minte.

Cand privesc molizii imi amintesc turele de iarna in munti.
In vreme ce pinul imi trezeste amintirea stancilor unde merg sa catar.

Carpenii, preferatii mei intre foioase, simplii, tari, rezistenti, sunt parte a oricaror paduri prin care am copilarit (pai ce tu ai copilarit in padure ?! ... :)) , zice vreunu; poate nu atat cat as fi vrut, dar prefer sa-mi amintesc partea care-mi place a copilariei)

De la copacei am invatat insa si lucruri mai mari. Lucruri mari de la copaci mici !
Am priceput ca omul deseori face confuzie intre a forma si a crea.
Pricepe si tu ca Dumnezeu creaza, eu, tu,oricare, ... noi cel mult formam (sau deformam).
Viata nu o crezi si o creez. Noi in cel mai bun caz o modelam.
Nu sunt artist in nimic, dar uneori mai pricep cate un pic din gandirea catorva din ei.
Desi unii fac lucruri minunate, ei nu creaza ci doar aranjeaza intr-un mod extraordinar ceva. A construi, a modela, a modifica, a estetiza nu este aceeasi treaba cu a crea.
Pentru cine nu cunoaste termenul, a crea inseamna a face ceva din nimic, desi cei mai multi raman doar la definitia - a face ceva ce nu s-a mai vazut pana atunci.
Iar cel mai fain lucru de departe din tot ce s-a creat este viata, suflarea de viata. Care este atat de pretioasa si prin fragilitatea ei extraordinara.
Daca e sa caracterizez organismul viu intr-un singur cuvant atunci spun  - miscare (sau interactiune).Tot ce e viu misca, mai repede sau mai incet, dar misca (creste, se dezvolta, se hraneste, etc).
Eh dar una peste alta, e cum iti ziceam, indiferent daca cresti bonsai, ca meri la munte, alergi, pictezi, sculptezi,canti, etc, daca ceea ce faci cu trupul nu se  reflecata in spiritul tau, nu ai mai mare folos de ele. Pentru ca azi sunt si maine nu.
Dincolo de ambalaj e continutul si doar acela hraneste.