"Calea indianului trece totdeauna prin padure"

 Vreme clasica de primavara. Ploua aproape zilnic si uneori mai prindem si cate-o raza de soare.
O zi obisnuita, ca nicicare alta, ca nu-s doua la fel, o dupa masa pe care am de gand sa o ies la padure.
Solul umed, imbibat, ierburile si lastarii in plina crestere, toate imi zic ma aflu in locul si la momentul potrivit.
Si ma gandesc ca singurul motiv real pentru ca care nu umblu mai tot timpul descult este faptul ca mi s-ar latii prea tare piciorul (si asa lat) si as avea problme cu incaltamintea (ca la un moment dat tot vine iarna, ... sau tot mai tre sa merg undeva unde se umbla incaltat :))  ). Sandalele insa sunt un bun compromis si pentru ca ma feresc si de eventualele cioburi sau fiare (ce ar putea sectiona tendoane, vase, ligamente, transmite bacterii, provoca infectii, etc), ca pana la padure si chiar si acolo intalnesti te miri ce (sau nu te mai miri).
La sandale imi place exact faptul ca nu ma ud, mai bine zis ca nu-mi pasa ca ma ud. Spre deosebire de alte incaltari in care ar musti apa si ti-ar flescai picioarele toata ziua.
Caut sa deschid bine ochii, ca nu cumva sa-mi scape ceva ce as putea observa.
Las gandul sa zburde chiar si din curiozitate, sa vad oare unde ma duce.
Intru pe o vale sa prospectez un eventual traseu de alergare.
Amu sa nu-ti inchipui ca-i vreo alee pavata.
E o vale pe care curge si un parau, care pe masura ce urci devine tot mai abrupta.
Urzicile, tufele de zmeur, soc, mure, si alti agatatori au napadit directia de mers. Fac drum cu parangu.

 Cand m-am oprit sa beau un pic de suc dinala (apropo de sucul de soc, mai am un pic la frigider, dar tre sa mai pun de o tura ca acusi trece vremea lui) , mo mancat un pic piciorul.
Si fara sa caut prea mult am luat de pe el vreo 4 capuse.
Bag sama ca-i un an mai "capusos". Si asa ca idee, din 5 ture la padure (fie alergare , fie mers) in 4 din ele scot capuse de pe mine. Gandul ca le poti evita este o iluzie.
Nu simti nici cand urca pe tine si nici cand te musca.
Adevaru-i ca atunci cand alerg imi iau la spini peste picioare si urzici de n-as simti nici scorpinu daca m-ar musca :)) .
Uneori ma mai uit acasa si le scot, dar alteori le simt dupa 2 zile cand ma mananca pielea. De multe ori se roseste in jurul muscaturii (infectie locala), dar dupa o vreme dupa ce le-am scos trece.
Vezi ca iti poti lua si ceva solutii dinastea pentru tantari si capuse (zic ei) de la farmacie. Amu nu stiu cat de eficiente is. Dar in mod cert n-am de gand sa dau zilnic pe mine cu dianstea, mai cu seama ca trec prin ape si le mai si spal. In plus nu ma pot da pe tot corpul cu alea. Ca sa nu crezi ca doar pe picioare ti se prind.
Eh, fiecare padure cu vampirii ei. Intr-un fel ma gandesc ca e mai bine asa decat cum au astia in jungla tantarii de-ti dau malarie.
Dar na, oricum tre sa ai grija la picioare ca-i plin de melci si salamandre si nicicare din ei nu-s campioni la viteza.

 Atata imi place cand s-a indesit padurea in asa hal incat e aproape imposibil sa te strecori in anumite zone (aproape, nu chiar)
Daca ma opresc si ascult, misuna a viata. Rozatoarele fosnesc cel mai mult iar pasarile vorbesc cel mai des.
Si din nou imi amintesc de viata. Cum in cel mai simplu mod as defini-o prin "miscare".
Sensuri mai profunde un pic sunt : interactiune, perceptie,etc, ... dar de ce nu si legatura creata de dependenta uneia fata de alta.
Si intr-o perceptie si mai adanca as zice ca viata este pe langa miracol ( = fenomen supranatural, minune; fapt, fenomen uimitor, extraordinar, poate inexplicabil cu "uneltele" obisnuite) este si o dovada. Exact cum orice exista (este si se vede sau se simte) indica catre cel ce le-a facut.
Intai doresti sa vezi lucruri noi, ca sa-ti satisfaci dorinta de nestavilit, aceea de nou. Este un lucru ce nu poate fi negat. Orice om dupa o vreme doreste sa reinoiasca orice ( nu neaparat sa-l schimbe, e o diferenta aici).
Asa e fiecare din noi, suntem facuti cu dorinta de a explora si de a afla noi perspective chiar daca de multe ori ale aceluiasi obiect, fenomen, persoana, etc.
Este absolut imposibil sa afirmi (si sa mai ai si dreptate) cand spui - pe omul asta sau lucul asta  il stiu.
Ba chiar mai mult, unii reusesc sa afirme ca ei ar cunoaste si Divinitatea. Insa zi de zi constatam cat de mica este cunostinta noastra despre sine.
A cunoaste despre ceva e diferit de a cunoaste ceva  pe de-a intregu.
Una peste alta a aprecia viata nu este pierdere de timp, mai cu seama daca acest lucru te directioneaza catre sursa ei. E mare lucru sa cunosti o persoana influenta. Lucrul asta iti da o oarecare siguranta.
Dar infinit mai multa siguranta iti da gandul ca il poti cunoaste pe Cel ce a creat viata.
Cand spui ca nu pricepi si incerci sa tratezi subiectul cu superficialitate, nu faci altceva decat sa ignori cel mai important aspect si sa te ascuzi dupa deget ca nu cumva sa trebuiasca sa cauti raspuns la intrebarile ce se vor naste pe parcurs in mintea ta.
Ce tot zice asta acolo ?! , ... intreaba cate unul care mai citeste si textul !  (multi se uita doar la poze)
Ce sa zic, pentru cine intreaba asta, nu zic nimic.
Insa pentru cine simte la fel nu fac altceva decat sa confirm ca Adevarul se reveleaza similar mai multora si asta poate fi un mijloc de al recunoaste.

 Padurea poate fi definita diferit, in functie de perceptia celui care o viziteaza.
Este fie un mijloc de a face multi bani (din lemn in principiu, tai si vinzi), de a te relaxa, de a te stresa, de a te murdari, de a face sport, de a te obosi, de a cunoaste elemente din cadrul natural, de a trezi amintiri, a te inchina, de a te bucura, poate de a te teme, de a ascunde ceva, etc.
Nu doar padurea este asa, ci si locuinta in care traiesti, dar mai ales inima ta.
Acelasi mediu pentru toti, dar moduri diferite de raportare, perceptie, alegere, umblare.
Am inteles ca o greseala foarte mare este sa incerci sa desparti materialul de spiritual, trupul de duh si munca fata de castig, somnul de odihna, celula de invelisul celular.
Ce folos mai ai peste un an de o senzatie , traire, un raset isteric de astazi ?
Te satura maine marul mancat ieri ? Iti astampara setea apa bauta luna trecuta ?
Invatatura este buna, daca este pentru un scop. Dar daca nici macar invatatura nu o iau dintr-un lucru, eveniment, traire, atunci ce folos am mai avut de toate astea ?
Traim in lumea in care toti vorbim si nicicare nu ascultam.
Fiecare asteapta cu nerabdare sa termine celalalt de zis ca sa apuce si el ( aia mai cu simt, ca altii zic si peste).
Insa vorbind, ne scapa ascultarea. Si cand pierdem ascultarea, pierdem si invatatura.

 La padure cand merg caut si lemn pentru lingura. Cumva caut sa imbin mai multe. Imi place diversitatea, asta-i adevarul.
Sunt ala care face mai multe treburi si nimic bine. Insa e cum vorbeam si cu Luci. As considera ca pierd daca as lasa una din ele de-o parte ca sa fac mai "serios" alta.
O sa vina si vremea in care le voi lasa pe toate (cel putin majoritatea) , dar parca n-as zice ca-i acum (poate am insel).
Asa ca am luat lemn de jugastru, gorun si carpen. Din fag n-am facut tare de mult lingura, dar na, sa astepte.
Acolo sus pe butuc e semifabricatul obtinut doar din topor.

Iar aici is doua linguri prin care a trecut si cutitul, dar n-as zice ca am terminat cu el.
Obisnuiec cand si cand sa mai pun si lingurile in lucru, ca nu cumva daca esti nou paici sa crezi ca apar deodata gata finisate :)) .
Pe final te las cu dialogul din "inima" indianului (cine-i indianu ala ? habar n-am, e un personaj care ma inspira, e poate ceva mistic, poate o imagine ce insumeaza mai multe elemente pe care un om obisnuit nu le poate cuprinde, poate un om liber, e ala de-i cu mine de cand eram mic sau poate e cine nu pot eu sa fiu) care zice cam asa  :
- Ce mai face muntele ?
- Nu stiu, dar ma duc sa-l intreb.