duminică, 14 octombrie 2012

sa cada ploaia, sa ude pamantul

Si daca am vazut ca se anunta, am zis sa merg la padure . Dar si daca nu ploua tot meream.
Nu-i frig (adica mie nu mi s-a parut) ba inca ma cam incalzesc pe urcari, iar ceata acopera padurea incet incet pana acolo ca a 2 a noapte abia vedeam la 4-5 m cu lanterna.
Incet incet va curge apa si pe vaile ce toata vara erau seci. Arbori mici si mari, fagi si brazi, mesteceni si artari, carpen si larice, mozili si frasini, unii cazuti aflandu-se in diferite stadii de descompunere, altii in "picioare", toti la un loc compun ceea ce se cheama padurea.
Poate ca unul observa doar noroiul, umezeala, racoarea, solul alunecos, dar io te indemn sa observi cum absoarbe toata natura apa binefacatoare.
Cat despre peisaj, ii foarte fain . Chiar si locurile pe langa care alta data treceai fara sa le observi, acum capata o alta "lumina".

Motivul principal pentru care merita sa gasesti locul de tabara pe lumina este sa aflii o zona cat mai sigura. Printre altele sa poti identifica o sursa de apa, dar mai ales sa poti vedea arborii la baza carora ramai pentru o vreme. Crengile ce stau sa cada nu au constiinta si nici nu au bunul obicei sa anunte venirea (caderea).
Dau aici peste un mic platou, zic io numa bun sa inoptez.
Focu e prioritar.
Stii de ce ? Nu neaparat ca-i ca iarna, cand frigul te indeamna sa il faci si abia apoi sa pui tabara, ca altfel iti ingheata degetelele.
Fac intai focul ca sa vad care-i tendinta fumului si unde vrea sa cotropeasca. Treaba functioneaza, binenteles cu cateva exceptii. Daca vremea se schimba si vantul se inteteste si incepe sa-si faca de cap sufland (ca in seara asta) si schimbandu-si directia des atunci te impaci cu ideea si mai si rabzi.
Ceaiu ii bun sa fie gata cand treaba e facuta.
 
Cand ma uit la poze imi dau seama ca tabara pare mai mare decat este in realitate.  Pai cand m-am dus dupa lemne si m-am departat un pic mai mult, nu se vedea nici lumina nu se auzea nici trosnetul lemnului ce ardea.
Nu apuc bine sa termin treaba si imi fac plan sa cioplesc ca incep sa cada stropii.
Tot ce era fosnet si voce urmeaza sa fie acoperit de zgomul de fond creat de ploaie. 

Si pentru ca omul pricepe mai bine de imagini in miscare decat de cuvinte scrise, am zis sa pun si un scurt fragment, dinainte de culcare.
Evident ca spre dimineata focul era stins ca o dat ploaie toata noaptea. Dar inainte sa apuna, s-a dat lupta. Io n-am asitat, decat poate pasiv. A inceput sa fumege si mai venea pe la nasu meu cand si cand . Imi aduc aminte doar ca visam mirosuri stranii si ma trezeam brusc, dar nu realizam imediat, ca de fapt mintea facea asocieri narozesti. Asa face si cu zgomotele. Asa se intampla si pe langa rauri. Uneori vizez vis in vis. Ma trezesc dintr-unu si merg si fac si mestersc, dar aiurea ca de fapt tot in vis sunt.
Acoperisul intr-o apa, facut cu tenda de o persoana are avantajul ca primesti caldura buna de la foc , dar are si dejavantajul ca este cam ingust (comparativ cu boieria de sub ala de doua persoane) si daca ploua torential si ii da inclinat te mai stropeste pe margine.
Cand am vazut ca se inteteste vantul, am banuit ca se pune ploaia. Asa ca am luat niste butucei si i-am despicat si am facut o mica rezerva de lemn pentru a 2a zi. Alaturi de coaja de mesteacan, lemnu asta va fi baza unui foc real.
Si nu ai nevoie de lemnu asta ca sa-l arzi si sa gatesti pe el. Ci il folosesti doar ca sa usuci lemnu ud.
Astea se aprind imediat, faci aschii si apoi cand e stabil pui progresiv si crengi ude.
Langa focu aprins asezi lemnele mai mari la uscat. O sa fumege destul, insa in cavtva timp vei avea un foc bun.
Dimineata incepe cu hidratarea. Asa ca pe vreme racoroasa si umeda ceaiu e mai mare cautare.

Mai mesteresc una alta si iata ca prind si pranzu tot aici.
 
Nu obisnuiesc sa plec la drum imediat dupa masa, asa ca ma pun sa mai cioplesc un pic la cana asta ce am adus-o cu mine. 
Si pentru ca ai insistat sa mai amintesc, am sa o fac.
Vezi tu, io zic ca-i o regula de bun simt ca atunci cand padurea te gazduieste, sa o lasi curata la plecare.
Si mai zic ca daca nu ai vreme sa aduni dupa tine, atunci nici sa nu te asezi, mergi mai departe.
Padurea trebuie sa ramana ca si cum nici n-ai fost acolo.
Da ii adevarat, ce incerci tu sa conservi in detalii marunte si grija pe care o porti va fi spulberata maine de tafuri si tractoare, de drujbe si camioane, insa asta nu te scuza cu nimic. Cum te educi asa vei calatori in viata asta.
Si daca Dumnezeu ne va trage la raspundere pentru toate lucrurile pe care le administram, cum nu ne va intreba si de modul in care ne-am raportat la toata creatia ? (de relationarea dintre noi nici nu mai amintesc acum).
Deci daca e sa ai un motiv sa faci ceva atunci cand altii nu fac, motivatia ta sa fie inradacinata in respect, ... nu in frica (de consecinte) .
Partea buna este ca frunzele au fost culcate la pamant si chiar daca nu toate, totusi cele ude nu fosnesc. Asa ca pot sa ma misc si eu un pic mai silentios .
Galben si rosu incepe sa apara. Mai un pic si noaptea se va lungi . Toate turele vor cuprinde si etapa de umblat la lumina de lanterna.
Un an scurt, cel mai scurt, ... anul asta. Un an bun totusi din multe puncte de vedere. Nu-i gata stiu.
In drum spre casa redescopar un traseu pe care-l uitasem complet.
Si mi s-a facut dor de o alergare la padure.
Pana la alergare insa , continui traseul asta si m-am udat tot.
Imi era dor sa simt cum toate frunzele se scutura de stropi pe nadragii si tricou meu, cum iarba isi ofera generoasa si ea apa, iar papucii si sosetele se ibiba.
Cata vreme esti in miscare n-ai absolut nici o treaba si oricum nu-ti pasa de asta ca esti atent sa gasesti calea si sa te redrezezi dupa alunecarea pe creanga uda de sub frunze.
Tre sa fac o lingura, ca n-am apucat zilele astea.

9 comentarii:

Anonim spunea...

Fain. Dar zi-mi te rog, ce lanterna ai in clip ca lumineaza fain.
Tiby

Micul Mester spunea...

He he, intreaba-ma pe mail, ... ca nu vreau sa detaliez pe blog treburile astea de echipament, ca sa nu distrag atentia de la mesajul postarii.

Unknown spunea...

Imi era dor de vremea asta, bine ca a revenit ploaia, ca era nevoie mare de ea...
Nu mai zic de ce grozav arata padurea cu multa ceata.

Anonim spunea...

bai frate, ce greu e pentru unii sa scrie "cree led", o dau in abureala secretomana :)

Micul Mester spunea...

ma, dar ce tot vorbesti tu acolo ??? :))

Nu vroiam sa zic ca-i Led Lenser (...nu "cree led" :)) ca-s o gramada de firme care utilizeaza leduri Cree )
si nu-mi place pe blog sa vorbesc despre echipamente,ci despre natura, pricepi ?
De unde deduc ca iara n-ai citit postarea ci doar comentariile si poate te-ai uitat si la poze nu doar la filmare, ... da nu-s sigur nici de asta.

Anonim spunea...

Apai matale (ca nu-mi permit sa zic altfel,ca n-am baut ceai impreuna in cine stie ce vagauna)esti mare pisicher, si chiar ai pus punctul pe j.Pai eu chiar nu inteleg.Si uite ce nu inteleg. Mata zici ca nu iti place sa vorbesti despre echipamente, ci despre natura.Dar asta e abur. Ca daca e sa iau un cutit, o lingura sau o cana de la mata, sus pe munte, nu-i asa ca face parte din echipament? Dar mata tot vorbesti de echipament atunci, dar zici ca n-o faci. Si ce relevanta are daca eu citesc sau nu nu-stiu-ce in alta parte decat la comentarii? Nici una, deci alt abur. Si nu sunt sigur daca mata faci deductii (adica alea cu universale, minore, majore) banuiala, ghiceala sau asocieri narozesti, ca nu-mi iese la socoteala. Stiu sigur ca puteai sa-i spui omului "o lanterna cu led cree", ca nu-l minteai.Si nici nu deturnai mesajul postarii, ca n-aveai cum.Ca doar nu scria nimeni peste postare, si nici cititorii nu sunt asa prostuti ,sa piarda asa usor esentele din mesaje.
no hai, ca m-am intins la vorba,si poate mai sunt altele de facut;) sanatate sa ai si sa-ti mearga toate bine!

Led Cree

Micul Mester spunea...

Cu omul de care vorbesti am vorbit in detaliu pe mail , ... iar lanterna i-a placut mult si acum i-am dat-o lui :)).
Dar nu inteleg ce frustrari te incearca pe tine ?
In plus, poti fara nici o mustrare de constiinta sa-mi spui "tu" (pentru ca politetea si respectul trebuie sa izvorasca din adancul inimii, nu de pe buze), in plus sunt un simplu om ca si tine, poate nu la fel de educat si nici la fel de inteligent.
Faptul ca nu te intereseaza ceva anume decat sa cauti "nod in papura" si te agati de treburile astea care n-au absolut nicio relevanta cu nimic imi spun fie ca ai prea mult timp liber si te plictisesti ingrozitor :)) , fie ca nu iesi deloc in natura si iti plac blogurile de scandal si barfe si te-ai obisnuit sa comentezi despre orice.

Anonim spunea...

Adevarul e ca nu stiu cum, dar m-ai prins. Nici daca erai fratele meu geaman nu ma cunosteai mai bine. Esti un fin observator si un adanc cunoscator al firii umane. De felul meu sunt mic, gras, putin chel si imi lipsesc si doi dinti din fata. De cand ma stiu fetele au fugit de mine si chiar propria-mi mama zice si acum ca mai bine nu m-ar fi nascut. Prieteni n-am,ca lumea ma gaseste respingator.Poate din cauza ca am fost abuzat inca de mic de o gasca de golani. Am in schimb mult timp liber, deoarece m-au dat afara de la serviciu, acolo unde spalam pe jos. Cum naiba sa nu fiu frustrat? Poate de aceea umblu mai tot timpul pe bloguri de scandal unde-mi vars veninul si ma iau aiurea de oameni cinstiti, poate castig si eu ceva respect de sine facand rau. Dar asa cum sunt eu, nu sunt mereu frustrat, uneori sunt nedumerit.Iar o mare nedumerire a mea este urmatoarea: daca un om nu stie nimic despre un biet semen de-al sau, bajbaind in presupuneri, banuieli rauvoitoare, ghiceli copilaresti si clisee gandite de altii ,cum poate acest om sa stie ceva despre Dumnezeu? Cum poate sa vorbeasca despre Dumnezeu? Oare nu-si face un dumnezeu din paie, la fel cum a procedat cu semenul lui?
Te las sa te gandesti in pace.

Micul Mester spunea...

Ma baiatule ce tot vorbesti acolo ???
De ce nu vrei tu sa vi o data pe deal sa bagam o alergare la padure, sa vezi ce fain te relaxezi si dupaia ai sa vezi ca tot ce spui mai sus nu aduce nimic bun.
Si daca tot citesti pe blog, de ce iti prinzi urechile in detalii de nimic si de ce distragi atentia si altora de la ce poate fi frumos ?
Iti dai seama ca in mod normal as sterge comentariile care n-au relevanta cu postarea respectiva, cu atat mai mult mistocariile.
Dar ca sa nu zici ca-ti tai craca brusc, iti las totusi mailu meu ca sa putem discuta mai cu amanuntu orice crezi tu ca te nedumereste.
( moisavasile82@yahoo.com )
Si pana atunci iti recomand o plimbare de seara pe racoare, sa simti asa un pic cum bate vanticelu asta fain de toamna.