padureana

Asa mi-a dat impresia ca-i mai padureasca. Lemnu l-am luat de ceva vreme si l-am pregatit acasa. 
E fagu ala banal de pare ca te impiedici in el pe toate potecile ,dar daca esti atent si aloci timp, gasesti "exemplare " foarte faine.
Cand i-a sosit timpul am inceput sa lucrez la ea.
Am zis sa o fac cat mai usoara si mai simpla. Sa fie cat mai incapatoare si totodata sa nu fie prea voluminoasa.

In coada (coada e rigida in cazu canilor de lemn, deci sa nu te astepti cand vi acasa sa dea din ea de bucurie ca te vede :))  ) i-am sapat vreo 4 mm locu pentru cornu de cerb. Ala e lipit si amu o facut corp comun cu restu.
La probe o aparut fisura, lucru nu rar intalnit la canile de lemn.
Nu neaparat ca am ceva bai la cap sau din considerente estetice, dar mai de graba din grija ca daca a crapat o data intr-un loc, la fel de bine poate sa apara si in altele.
Cu toate astea sunt si multe exceptii. Si pentru ca mi-a placut mult de ea, i-am facut un amestec de rumegus si lipici dinala tare. Dupa ce s-a intarit, e parte din cana si inafara deranjului psihologic ca ti-am zis io ca e peticita, alt bai nu poti gasi. Estetic vorbind , nu poti gasi locul decat privind cu atentie si special dupa asta.
In rest, ca si rezistenta e ca oricare. Am repetat testele si ii brici.
De fapt mi-a placut atat de mult ca am vrut sa o tin.Chiar ma gandeam ce bine ar fi sa o am la mine cand ies la padure. Dar na, gandul imi zboara mereu si zic las ca imi fac io vreuna mai incolo sau imi tin una care n-o iesit cum vroiam ... :)) .

Un snur din piele maro i-am pus si e gata de treaba.
Io am vorbit cu ea si din cate am inteles, se cere scoasa la padure.