miercuri, 2 ianuarie 2013

pe final de decembrie

Zapada s-a topit pe zonele joase. Pe asa o vreme faina am vrut sa fiu la padure.
Inaintea stancariilor, trec prin zona asta cu mestecanis.
Iau la mine cateva fasii dinastea ca deseara o sa-mi prinda bine sa aprind rapid focu.

Am coborat la stanci ca sa vad gaurile.Stanca e toata perforata. Partea buna in faptu ca-s gaurile mai ascunse si mai greu accesibile e ca isi pot face casa tot soiu de animale. Si daca asta  din poza de sus e folosita doar ocazional,
astalalta (ca-s gauri diferite) era cu "locatarii" inauntru chiar in momentu ala.
Am vazut "urmele " pe care daca esti atent le vezi si tu din poza, care erau proaspete, ceea ce mi-a dat de banuit ca ar fi o intreaga familie inauntru.
As fi explorat un pic pestera daca era goala, dar asa, am zis ca nu se cade sa dau buzna. Am dat un semnal si am ascultat. Se auzea miscare acolo. Banuiesc ca vulpea sau vulpile erau inauntru. Interesant cum s-a catarat la gaura asta, ca nu era simplu si nici nu era genu de pestera cu intrarea la baza peretelui.
O fi fost vulpoi dinala haiducesc :)) .
Pe stancaria asta nu sunt poteci ci doar niste arbusti si cateva "trepte" naturale (prizele ce le folosesti sa cateri si sa traversezi).
Unele intrari le vezi de departe dar altele,
le vezi abia cand esti in dreptu lor. Unele grote au intrarea mai mare, dar in altele intrii pe burta. Amu intrii si tu cu grija, ca nu-i o idee buna sa incoltesti vulpea intr-o gaura cu o singura iesire.
Tot aici gasesti urmele "stravechi" ale cataratorilor de demult. Semne ca pe vremuri omul si-a dorit sa simta stanca, ... din pacate mai mult ca in ziua de azi.
Individu asta a aparut aici in poza exact cum apar multi expeditionari inghetati, de ii gasesti prin muntii mari. Sau poate nu asa ...
Cert este ca modul in care statea cu mana la ochi da impresia ca a incercat sa-si acopere privirea de un pericol iminent si fulgerator ce i-a indepartat suflarea.
Dar cat de fain se vede toata valea in amonte. Imi aloc cateva minute sa imi satur ochii si mintea cu peisajul, sa ascult pasarile si raul din vale. In dreapta in padure fosnete, umbla mistretii, umbla caprioare cate doua-trei .
Urc, cobor si caut sa parcurg cat mai atent portiunea, sa-mi scape cat mai putine detalii. Dar ziua e scurta si multe din gauri tre sa le "atac" de sus in jos. Catararea asa ca la drumetie (singur si fara scule) e limitata de "bunul simt" . Dar daca vin cu coarda de sus, limitele in sensul asta dispar.
Dupa o vreme cobor, ca mai am doar vreo ora jumate de lumina (maxim) si mai sunt destule de facut.
Inainte sa te gandesti sa mananci ceva si apoi sa pui capu pe "perna",tre sa gasesti un loc plat. Paici fetele sunt inclinate , de aia zic. Camparea langa rau, nu-i o optiune. Nu gasesc nici lemn si nu-i nici atmosfera aia linistita pe care io o caut acu.
Dupa ce toate is la locu lor si is la casa mea, socot ca e potrivit sa cioplesc un pic inainte de culcare.
Aa, bine ca mi-am amintit. Ia sa vezi tu cam ce inseamna apa de izvor in platoul calcaros.
La un litru de apa pe care am fiert-o, s-a sedimentat cel putin o lingurita de "piatra " pe fundu oalei.
Dimineata ceata se ridica un pic dar nu peste coama dealurilor. Fac ce fac si merg mai departe.
Gauri in stanca intalnesti de multe ori in drumu tau (mai cu seama cand nu mergi pe vreun drum :)) ) .
Unele avene is mai adanci ca altele.Unele au intrarea de 4-5 m in diametru sau chiar mai mult, in vreme ce altele sunt asa stramte ca abia intrii daca dai aeru afara. Dar deseori se intampla ca cele stramte sa se largeasca pe masura ce cobori, in vreme ce ale largi la intrare se stramteaza.
De esti singur sau nu, lasa tentatia de a te apropia prea mult sau pe aia de a cobora in gaura. In unele pare ca merge sa cobori, dar se intampla cateodata sa nu fie la fel de usor sa si urci cum ai fi crezut.
Pesterile astea lasa-le speologilor, caprelor care cad in ele, bustenilor si pietrelor. Iti ajunge sa vezi intrarea si sa mergi mai departe. Vrei mai mult de atat, meri de te inscrie la un club dinasta.
Atata stanca si boschete e paici, ca ai de umblat tot anu. Dar parca pe vremea asta desi e temperatura mai de inghet, e cu mult mai bine decat vara cand piatra este atat de incinsa, cand spinu si tufa sunt mari, te agati si nici nu vezi departe. Deja incepand cu sfarsitu lu aprilie cand soarele prinde putere si pana la inceputu lu noiembrie e cam cald si transpiri mult pe urcarile astea. Sa te strecori , sa te apleci, sa sari si sa cateri e mult mai placut de la mijlocu toamnei pana la mijlocu primaverii.
Cam asa s-a incheiat anu trecut.

Niciun comentariu: