pastrand aroma

 A pastra ceva inseamna a ţine cu un scop, pana la un momentul potrivit (sau hotarat).

Tre sa te uiti la picioare cand umblii, sa nu calci in gropi si ca sa nu te impiedici, dar nu e bine sa umblii si pe strada DOAR cu privirea in jos. Si as zice ca sunt mai multe motive pentru care nu e bine. 

Baiul este ca omul uita ca a parasit betonul si o data intrat in codru se uita tot DOAR la picioare si vorbeste mult in loc sa asculte macar si putin. 

"Cel ce vorbeste seamana, cel ce asculta culege" , ii o vreme pentru fiecare din ele. Acum e vremea sa mergem mai departe.

S-am pornit.
Fosnetul nu-l mai putem evita, iar pasii ne sunt detectati de la distanta apreciabila.
Explozia de nuante este caracteristica pentru perioada asta . Dar ceea ce va urma in maxim 2 saptamani este cer si mai albastru care poa' sa fie vazut atat de clar printre crengile copacilor. De ce albastru frumos ? Pai ca va fi singura culoare remarcabila, restul vor fi mai sterse.
Atata piatra e sub si printre ierburi, ca iti vine sa te intrebi daca nu cumva cresc si pietre prin padurile astea. Ii buna piatra.

Dupa ce ne asternem cum dormim, macam ce gatim. Cugetul a zis sa ne simtit ca acasa, dar nu ca acasa la noi ci ca acasa la altu unde suntem musafiri.
Promovam cioplitu lingurilor de lemn, ... pana dupa ora unu ca asa-i cu astea, incepi dar nu le lasi cu usurinta.

Nu mai e mult si se pornesc vanturile. Asa ca atentie pe unde campezi.
In rest, frunzele ce n-au vrut sa plece singure vor fi luate pe sus.
Este un moment potrivit sa ne indreptam atentia asupra trunchiurilor si crengilor. Aloca timp sa inveti arborii,ca tre sa-i recunosti si fara frunze.

Pai da, e toporu indianului.

L-am adaptat sa fie functional. L-am taiat, l-am curatat, ascutit si i-am facut teaca. Coada am curatat-o de lacu narozesc si am dat-o cu ce trebuie.
Motivul ? Ca sa am un toporel de dat imprumut la vreunu din cei cu care mai ies si nu au. Iar ca motiv secundar e faptul ca imbina eficienta unui toporel ce permite priza de doua maini,dar cu o greutatea redusa, aproape neglijabila la transport (dar na, io oricum car si lemne asa ca de avea un kg tot un fel de neglijabila era :)) ).

 

Un toporel cu lama lunga , nu si lata, care patrunde destul de adanc. Forta de penetrare nu-i data de greutatea toporului cat mai de graba de lungimea cozii. Pentru cioplit am cu mine o coada scurta de 25 cm, pe care o schimb cat ai zice "frasin".

Da, numa bine ca am mai dat de o pestera. Este locuita si asta. Urme de carnivor intalnesti din metru in metru. Urma de carnivor fiind coasta, femurul, craniul,... ierbivorei.
Interesant cum omori ca sa traiesti. E cumva un paradox aici. Pentru a sustine viata, alta viata moare.
Ori ce zic io ca-i paradox, este rezultatul unui sistem initial bun si actual afectat.
"Asa este de cand lumea, asa tre sa fie" . Hmm, nu stiu ce zici tu, dar io am alte informatii legate - "de cand ii lumea".
Dar asta ca tema pentru cugetare. 

Arborii astia mari si grosi au devenit rari ca mamutii.
Am observat ca o data ce ti-ai pregatit mintea pentru invatare si ai renuntat la mandria de a-ti alege profesorii dupa bunu tau plac, ai sanse sa primesti lectii din locurile cele mai neasteptate.
Uneori cugeti, dar alteori te "loveste " invatatura.
Si imi aduc aminte una cu fagu. Se facea ca am parasit tabara ca sa vad de ceva lemn pentru lingura. Dupa cateva sute de metrii gasesc un fag mare cazut intre alti doi arbori. Asta cazut era arcuit catre stanga.
Incepe lectia. Ma pozitionez pe partea care trebuie, desi nu era chiar evident ce avea sa se intample, asta daca n-ai prea umblat la padure. Imi aduc aminte afirmatia potrivit careia experienta iti este profesor. Dar vezi tu, experienta poate sa fie si traumatizanta, poate si sa te schilodeasca. Ar trebui sa iei in calcul si metode de invatare mai putin riscante. Spre exemplu experinta ta cu motoru a fost ca te-a ologit ... Sau experienta cu urcatu in copac a fost zdruncinatoare, ca ai picat in cap si acu nu tre sa-ti povesteasca nimeni cum e asta, dezavantaju fiind ca te-ai betegit la cervical.
 Totusi se poate invata si pin observare, studiere. Poti sa analizezi, nu doar sa te arunci, ca s-ar putea unele experiente sa nu te ajute ci doar sa te faca nefunctional.
Revin la trunchiu de fag. Arcuirea nu se distingea usor, dar am intuit partea. Am inceput sa tai.
Dupa ce am trecut de la jumatate, trosc, a revenit in pozitia de relaxare si s-a detasat partea cu varfu. Doua ganduri mi-au venit, primu - ca de erai acolo si taiai pe partea care nu trebuie, iti rupea tibia ...
Dar al 2lea gand e mai fain. "Predispus" este cuvantul care mi-a sagetat mintea. M-am oprit si au inceput asocierile cu viteza mare. Avea o dispunere mai dinainte pregatita sa puşte. Exact ca si carpenul ala pe al carui varf cazu-se stejaru si-l tinea captiv, iar cand am inlaturat stransoarea s-a ridicat cat ai zice "g" (de la ghinda, doar ca nu mai apuci sa pronunti restu literelor :)) ).
Atunci am inteles ca o data ce omul e predispus la o treaba este foarte greu sa nu o faca. Cand mintea este croita pe o directie, ea este ca un arc incordat. Incordarile astea sunt periculoase, atat la oameni cat si la arbori.
Uneori suntem predispusi la rupere exact cum un copac cazut ramane intepenit si mereu solicitat la incovoiere . Mereu in termenii arborelui inseamna pana moare complet celula din el si isi pierde elasticitatea, ramanand cu forma asta exact cum ramane mortu in pozitia in care a cazut.
Cumva ar trebui evitate starile si situatiile care pot crea asemenea tensiuni, ca o data ce esti predispus la o treaba, probabilitatea sa se produca este  ... cred ca "probabilitate" este un termen prea moale in cazul asta.
Apoi imi aduc aminte de lectia cu situatia de criza. In care desi timpul pare ca a prins viteza luminii, in loc sa ma agit am priceput ca este esential sa ma opresc. Tre sa fac planul, nu e vreme de doua incercari, tre sa iasa din prima.
De aici imi amintesc lectia cu rabdarea. Rabdarea este caracteristica maestrilor. Poti sa faci ce vrei si sa ai ce cunostinte afirmi ca ai, daca n-ai invatat sa ai rabdare, ai ramas corigent.
Dar na, cine mai e fraier sa cugete, cand is atatea de facut, de vazut si de gustat !
Dupa sablonul "să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri! " cautam sa aruncam din glanda (care la noi nu exista) cu ceva grasime care sa ne fereasca cat trecem prin viata, ca nu cumva sa ne "udam" cu ceva cunoastere. E grav sa cunosti, ca atunci incepi sa-ti pui intrebari, iar intrebarile genereaza directie. Iar noua directie difera de cele pe care obisnuiai sa umblii (adica aleatorii).
Atat.