inca exista obiecte lucrate chiar de mana, nu doar pseudo-manufacturi

Uite, spun ei a fost o data , dar acum ASA stau lucrurile si cumva incearca sa-ti induca ideea ca asa e si normal si poate chiar bine ... Desigur ca mesterul ramane in continuare mester, insa din dorinta de a scoate mai mult profit a compromis metoda si a compromis si esenta produsului, calcand atat peste traditie cat si peste conceputul de manufactura.
Insa vreau sa te asigur ca nu asa stau lucrurile si ca ceea ce-ti spun ca e 100% lucrat de mana chiar este.
Baiul la ei e nu doar ca iti zice ca-s facute mana si nu sunt, cat si faptul ca iti cer tot atatia bani pe ele ca si inainte cand ieseau putine si "imperfecte" dar de fapt fiecare avea identitate si fiecare era de la foarte buna in sus. Acum ori ca-i lemn, ori ca-i plastic, sa fie dupa sablon, sa fie toate la fel, sa mearga repede sa iasa banul.

Insa nu trebuie sa fie asa, omul si astazi are suflet si astazi isi doreste ceva lucrat cu mana si mintea. Si astazi vrea unicat si astazi apreciaza valoarea unei cani facute in multa vreme doar cu priceperea mesterului si fara dispozitive speciale, scule taietoare precise si finisaje electrice.

Doar de mana am facut si cana asta din lemn de jugastru. E drept ca a fost de lucru aici, insa si satisfactia e mai mare.
Io iti vorbesc de o treaba care are de-a face cu frumosul , cu viata, nu povestesc doar de o adancitura ce poti sa o umplii cu ceva de baut.
 Canile ce ti le fac, sunt cioplite afara, sunt muncite cu mana. O diferenta majora intre cele facute manual si cele pe nedrept numite asa, este in faptul ca o cana oarecare iti ofera doar un spatiu temporar ce il poti umple, pe cand o cana unica, mesterita, iti ofera o poveste si un gand ce te ajuta si te apropie mai intai de cadrul natural si apoi (daca hotarasti sa mergi mai departe) chiar de esenta lucrurilor.
Asa ca tin sa subliniez ca dincolo de corp este sufletul. Iar munca din spatele unui produs , gandirea si amprenta lasata dau "viata". Exact cum este diferenta intre un viu si un mort, ambii au corp, dar nu ambii au suflet.

 Asta-i o kuksa mai deschisa , stabila si usoara. Forma asta vine cu avantajul ca se incadreaza mai bine in buzunare si rucsaci, iar ceaiul poate fi baut mai repede, ca suprafata e mai mare si racirea e mai rapida.
E finisata bine, iar suprafata neteda se datoreaza orelor de finisare cu smirghelul in mana.
Ma intorc un pic la comparatie, nu pentru ca imi face placere ci pentru ca lucrurile ti-au fost prezentate gresit si ma tem sa nu cumva sa pici in capcana ce ti-au intins-o.
Da, e frumoasa si una si cealalta, ca doar e frumos lemnul. Insa pentru care tine si la identitate si nu doar la scop ii sugerez sa aleaga o kuksa facuta cu adevarat manual. Iar pentru care tine doar la scop, ii sugerez o "kuksa" pliabila din plastic, care e si usoara si ieftina, ocupa si putin spatiu . Compromisul intre cele doua nu merge. Nu te lasa pacalit, la aceeasi bani sau chiar mai putin poti obtine un lucru autentic.

 Asadar, fie ca-ti doresti o cana dinasta ca sa bei din ea orice, oriunde si oricand, fie ca vrei sa faci un cadou deosebit, eu o voi pune in LISTA asta unde pun toate canile ce le vand. Un pic mai sus gasesti si lista cu linguri.
In rest, ceea ce n-as vrea sa crezi din cele spuse, este ca io afirm faptul ca le-as face mai bine ca altii. Nicidecum nu spun asta, sunt multi care fac mai bine , probabil multi din ei chiar aici in tara noastra.
Si pe langa cioplelile ce le fac, doresc sa-ti ofer o anume perspectiva, poate o imagine mai clara asupra lucrurilor lucrate de mana. Si poate dincolo de a-ti vinde si de a cumpara, dincolo de consumerism, poate doresc sa ating corzi ce par a fi din ce in ce mai putin tangibile, dar despre care io inca mai cred ca exista chiar de nu mai sunt la vedere.

rar unghiuri, mai des curbe

Lemnul si lama stau mereu despartite daca lipseste mana si mintea. Exact cum omul nu se naste singur si nici caracterul nu i se dezvolta daca e inchis de mic intr-o cusca intunecoasa in izolare, nici lingura de lemn nu sare singura din bustean doar asa din intamplare nici macar daca ar fi sa o lasi inca 4,6 miliarde de ani de incercari.
Si acum deschid paranteza si descriu lingura.
Din lemn de frasin, am cioplit-o sus pe deal langa stejarul al batran.

Imbina cu usurinta simplitatea si eficienta. E destul de lunga si are cupa incapatoare. 

O usoara filosofie as putea dezvolta atat in cazul ei cat si in cazul altor linguri. Insa daca as detalia, cum prin indepartarea stratului lemnos neted de la suprafata ai ajuns sa distingi acele adancituri / daltuiri, care as putea sa-ti spun ca infatiseaza fie "caramizile" ce compun structura lemnoasa, fie transpus intr-un sens mai profund lingura este asemenea omului, iar ochiul superficial nu poate cuprinde gropile invizibile din adancul fiintei altor indivizi. 

Insa evit sa incarc cioplelile cu simbolism, ca nu cumva sa deviez de la traiectorie

Artistul va conferi mereu o incarcatura simbolica amanuntita, fara de care intreaga sa opera este o lucrare deseori simplista.
Modul in care isi explica actiunea va deschide noi porti de vizualizare. Poti spune asemenea omului ce nu doreste sa cunoasca, ca dincolo de o bucata de piatra ciobita sunt multe vorbe care sa justifice lipsa de pricepere. Dar pe de alta parte s-ar putea sa constati ca o lucrare care in aparenta e simpla, este simpla tocmai ca sa lase loc de amanuntele descrise ulterior, amanunte prin care artistul doreste sa-ti comunice ceva personal. Iar in cazul asta lucrarea respectiva sa fie cu atat mai de valoare cu cat mesterul doreste sa se apropie de sufletul tau si o face persoanal si cat mai direct, nu indirect prin anumite lucrari sofisticate.
Ce ?  am deschis cumva alta paranteza si am uitat sa o inchid ?! Nu-i bai, o inchid acum.
In spatele lucrarii unui artist este esential sa existe simbolism, ca lucrarea in sine sa reprezinte mai mult decat dovada ca cel ce a facut-o este priceput in ceea ce face. Artistul bun, nu este bun pentru ca reuseste sa-ti comunice asta, ci pentru ca reuseste sa-ti comunice lucruri mult mai importante si mai inalte, dincolo de a se scoate pe sine in evidenta.
Pe de alta parte, este important a discerne intre o opera de arta si o mestesugire oarecare.
Am tinut sa explic un pic ,ca in arta se are in vedere mai mult decat expunerea unei lucrari detaliate in aparenta sa.
Revenind la lingurile de lemn ce le cioplesc, cum iti ziceam, nu le voi incarca cu simbolism, desi nu mi-ar fi greu sa o fac. Sunt simple linguri pentru mancat.
Am un mesaj de transmis, direct sau indirect, dar n-am sa o fac printr-o lingura anume ci mai de graba prin intreaga activitate (care include nu doar cioplitul ci si toata miscarea la aer curat si in constiinta), ca nu cumva sa crezi ca ce vezi aici ar fi arta de vreun fel.
Desi s-ar putea sa para uneori ca ma contrazic singur ori ca incerc sa maschez. Dar aici e altceva, eu nu pot sa manipulez perceptia ta si daca cumva pot, n-as vrea sa o fac ...
Puteam sa iau ca si unealta de comparatie orice altceva, dar am preferat lingura de lemn poate si din simplu fapt ca o inteleg un pic mai bine cata vreme io o cioplesc.
Foarte pe scurt, e buna sa manci cu ea si daca ti-o place asta sau alta si vrei vreuna, da-mi de stire. Iar daca nu-ti traba nici o lingura de lemn, dar reusesti sa patrunzi cate ceva din gandurile expuse, ii cel putin la fel de bine.

da, e o mini kuksa

Mica si robusta, din lemn de fag si cat sa umple gura o data. Mai vrei o o gura, iar o umplii.

Are tot ce-i trebuie si incape in orice buzunar. O poti atarna la centura sau o porti in plasa cu mancare.

E rotunjoara si bine finisata. Parca ma si gandesc cum o trec prin ochiu de apa limpede si imi astampar setea. Apoi cu alta ocazie, o cafea mica si tare, ori varata direct in vadra cu lapte proaspat muls, cata vreme o ai la tine te-ai scos.

izul toamnei

Unicitatea este una din caracteristicile esentiale as spune. Nu sunt doua frunze la fel si nici doua toamne identice.
Ne place sau nu ne place cam tot aia e. Pe langa ca avem o perceptie foarte limitata , in loc sa o ajutam, blocam si putina deschidere, acea mica fanta de lumina .
N-as vrea sa intelegem gresit, Lumina nu e mica,dar perceptia noastra este restransa.
Mirosul e unul dintre simturile cele mai profunde dintre cele clasice. El "loveste" direct in amintiri si deodata te trezesti din visare si revi cu mintea acolo unde esti si cu piciorul. Ochiul insa desi e deschis, se prea poate sa nu vada pentru ca mintea e ocupata sa gandeasca altele, iar informatia ce intra prin ochi (fotonii ce lovesc retina :)), undele sau ce-or mai fi, ca sa vedem dupa ce se pun si ei de acord sa ne zica si noua ... ) se opreste undeva pe drum, inainte de a ajunge sa fie procesata.
Urechea de asemenea este ocupata cata vreme calatoresti cu gandul. Doar anumite sunete mai stridente pot patrunde in acele momente.
Frunze se desprind una cate una, cumva petiolul nu se mai simte motivat sa ramana legat de ramurica. Solida stransoare realizata prin legaturi chimice la nivel atomic se desface. Sub puterea vantului, una cate una sau in grupuri variabile  incep sa pluteasca un pic pana ce ajung sa se lipeasca de pamantu umed.
In repaus se aud cu usurinta misunand rozatoare mici.

Cel cu sange rece nu poate sa imbrace haina calduroasa , probabil ii aluneca de pe piele, dar in orice caz pana la primavara nu mai iasa.

Printre ultimele boabe bune ce le gasesti is astea de paducel (ca macesele nu le prea manci asa).
Dupa soiul lor pot fi mai mari sau mai mici. Oricum ale mari ce le-am gasit aici erau un pic peste asteptari.

Dar au trecut si astea.

Culorile vor dispare si nuante de gri le vor lua locul pentru o vreme, pana ce patura alba va inveli complet padurea. 

Nu stiu daca o zi are tot 86400 secunde, dar daca da, atunci cu siguranta secundele is mai scurte decat au fost o data. Cat ai zice "efemer", s-a si dus toamna.
Totusi tin sa citez ce spunea omul asta o data :

"Dacă Lumea e o carte, cei ce nu călătoresc îi citesc doar prima pagină"

 Pe axa temporala oricum calatoresti si cu cat indesi mai multe treburi, cu atat gusti mai putin, mai cu seama ca unele trec doar prin fata ochilor.
Cine mai iasa ca pe vremuri sa vada piatra daltuita ? Sa vezi cum e lucrata nu cu fier ci cu apa !

  Imi aduc aminte cum pe vremurile copilariei, in casele bunicilor care erau cam goale de accesoriile cu care sunt pline ale noastre astazi, se orna cu fete de masa si lucruri de mana care reprezentau peisaje din natura.
Cum traista bunicului era facuta de bunica din lana de la oile de acolo.
Cine se intinde astazi pe iarba in poiana mare sa priveasca cerul si norii cum trec ? Crezi ca poti gandi si trai acelasi lucru privind ecranul telefonului mobil ? Poate altu, io nu pot.

Cum vrei sa ai ganduri adanci cand toata privirea iti este atrasa cu lucrurile de suprafata ?
Cum sa mai pot trai cand sunt din piatra si nu mai simt ? Cine mai asculta vantul ? Cum sa se mai nasca in cugetul omului gandul multumirii, cand oricat ar avea vede doar lipsurile.
Cum sa mai gasesti linistea cand orice "trepidatie" la nivel de inovatie ... tehnologica iti starneste interesul si tinde sa inlocuiasca tot ceea ce se cheama origine.

 Si chiar afara in mediu inca natural, vorbele dovedesc distanta enorma dintre minte si locul in care paseste talpa.
Cum poti tu cand apune soarele intre coroanele partial dezgolite sa spui ce a facut vecinul/colegul/ruda, cand stii bine ca n-ar trebui sa vorbesti cu altii despre asta, mai cu seama cand nu-i faci nici un bine nici celui careia ii zici si cu atat mai putin celui despre care vorbesti ...
Copii cu mintea in realitatea virtuala cresc straini de ceea ce era considerat frumos o data. Mai ramane doar un minim de decenta necesara ca sa poata misca si multa multa "stiinta" irelevanta. Moralitatea deja e considerata rusinoasa si demodata.
Stim mai multe despre electronicarii decat despre oameni. Uitam ce inseamna sa fim Om si pierdem si dorinta de a mai descoperi.
Sa nu crezi ca poate veni ceva bun fara efort. Acolo unde raspunsul corect e unul singur si eroarea este tot restu pana la infinit, sansele "sa-ti pice fisa" (si sa o gasesti) sunt cam nule. Membrul paralizat nu simte, iar mintea mereu ocupata cu nimicuri nu se bucura nici de cunostinta, nici de descoperire si nici de liniste.
Nu uita ca invatarea nu-i cumultiva ci e sectiva. E drept ca se cere o cantitate de informatie ca sa ai ce selecta, insa studiul presupune timp alocat "rumegarii". Sa treci la altceva pana nu ai patruns intelesul e nu doar nefolositor, dar poate fi chiar daunator.
As vrea sa spun ceva incurajator si ceva cum iti place sa auzi mereu, adica optimist. Insa cum ziceam, optimismul care nu are un fundament solid in spate, e invalid. Ca sa pot fi optimist, ar trebui sa zaresc macar o scanteie.
Mai intai munceste sa obtii scanteia si apoi sa o trimiti acolo unde focul sa poata apare si abia atunci vei putea avea motive sa fi optimist.

Utilizand imaginea naturii, incerc sa ma strecor in "inima" si sa ating acolo unde mai poate fi ceva atins, macar si in rare cazuri.
Pentru ca superficialitatea asta e sufocanta si gandul ca toata actiunea se rezuma la senzational imi inspira faptul ca ne-am cam invatat sa ne drogam.
Profunzimea insa are de-a face cu limpezimea gandului si nu cu halucinatiile.
A percepe viata macar si in putine detalii tine de o sete pentru Adevar si nu de o pasiune bolnavicioasa ce determina noi si noi actiuni cu scopul satisfacerii unor dorinte imprimate de tot felul de reclame si emisiuni.
Daca a simti inseamna si sa doara, atunci e nevoie sa ne bucuram si de asta. In plus o suferinta poate aduce mai multa invatatura decat 10 bucurii la care oricum nu ne raportam corect.
Lucrul trece, ce ramane in urma trebuie sa fie schimbarea in caracter, altfel nu ramane nimic.
Da stiu, nu-i pentru prunci postarea asta ...

Asa ca a inceput sezonul la frasin

E cea de care ziceam un pic mai devreme. Ii o lingura simetrica, comoda si incapatoare.

Partea faina cu lemnu, e ca in functie de cum il sucesti, obtii "modele " pe lingura. Asa se face ca la unele vei vedea in fibra lemnului curbe si ovaluri, iar la altele linii drepte sau ondulate. Alta treaba buna e sa observi cum reflecta lumina in anumite pozitii. Desi as zice ca cel mai util este sa mananci cu ea.

pregatirea

 Arbori mai si cad, unii mai recent, altii ... prea demult. Ai buni is aia care or cazut de vreun an - doi.
In functie de specie si locatie poti gasi lemnul deteriorat si dupa un an dar il poti gasi bun si dupa trei.

 Frasinu asta sa aiba vreo doi ani, ca prima oara cand am fost la el nu era chiar proaspat cazut si aia era acu vreun an jumate . Daca din stejarul de mai sus tre sa cauti cu atentie sa gasesti vreo bucata care sa nu fie prea putreda, pare ca frasinu tine mai bine. Acu are si avantajul ca-i pe varfu dealului si aici nu sta umezeala ca pe vai.
De data asta nu-i de fierastrau, ci ii munca de topor.

Despic, aleg o bucata pentru cani, cealalta ramane pentru linguri.

 Desenez ceva cu aproximatie dupa care incep sa scobesc. Gat una, apoi si pe cealalta.

 Le despart cu fierastraul pliant. Pregatesc semifabricat pentru doua kuksa.

Si cealalta jumatate ziceam ca-i pentru linguri. Am gasit cu greu si ceva stejar ce pare sa promita, dar vedem ce si daca iasa.

incet incet

Ca-i cum zicea inteleptul pe vremuri - " Nu am timp să mă grăbesc" .
Si la iesirea pe deal , la ceaiul de seara si biscuitii cu gem, la caldura focului am inceput sa cioplesc lingura asta de frasin.
O creanga mare din stejarul al batran a cazut de vreun an si a rupt partial sau complet cativa carpeni si frasini. Dintr-unu am socotit ca merge sa fac lingura.

Trainica si comoda , avand si culori amestecate,cu siguranta e un partener de nadejde pe termen lung.

Am mai facut inca una deja, tot din frasin, dar aia isi are originile pe alt deal si e complet diferita.
Ti-am zis io cum sta treaba. Vad lemnu si zic uite o lingura. Apoi tot ce am de facut este sa am grija cum o scot afara.
Totdeauna este o lingura in lemnul ala ce-l iau, dar nu totdeauna reusesc sa o scot cum traba.
Cu alte cuvinte io is de vina ca-s nepriceput, lemnu e bun (daca il aleg bine ... deci si aici tot la mine e baiu daca nu-i bun).