joi, 16 aprilie 2015

sfarsit de sezon la facut arcuri, deschidere la trageri

Cred ca a fost ultima bucata de stejar pe anu asta.
La capeti i-am pus lemn ... exotic ? aiurea. Ii fag .
 Latimea scade de la maner la varf, de la 3,3 cm pana pe la un pic sub 1.
 Asa arata fara coarda
si ceva detaliu cu fibra lemnului.
 La maner am pus o fasie din piele doar pe burta si apoi am infasurat in spirala una mai lunga pe care am incheiat-o cu sfoara subtire de canepa.
Asa e cu coarda pusa.
 Am gasit cu cale sa filmez zona de tragere si cele doua arcuri, ala de sanger pe care daca te uiti atent iti amintesti(sau nu) ca l-ai mai vazut si asta lung de stejar.
Ma simt "obligat" sa explic ceea ce urmeaza sa vezi, deoarece statistica arata ca tinzi sa vezi orice altceva decat doream sa transmit. Asadar mentionez in primul rand ca nu are nimic de-a face cu tehnica de tragere, nimic de-a face cu persoana care trage si nici cu "abilitatile" ... pe care nu le am. Deci nu ma lua exemplu daca vrei vreodata sa inveti sa tragi cu arcul. Insa ce poti sa bagi la cap, e mai de graba tipul de activitate, locul in care se desfasoara si "uneltele". Mai mentionez ca nu-i intelept sa iei de bun tot ce vezi filmat, pentru ca evident cele mai multe rateuri nu apar pe filmari, in cazul asta din simplu motiv ca pentru care nu-i arcas, ii plictisitor sa se uite la unu care trage chiar daca nimereste, ... dar mai daca nici nu. Acum tre sa fie senzational, tadammm, sa fie ... pfuai, "ai vazut ?!" , dar na, in realitate cele mai frecvente treburi sunt vazute ca fiind monotone. Si uite paradoxul : cu cat este mai mare diversitate cu atat mai repede se plictiseste omul de ceva/orice si vrea mai mult si altceva. Super ... - ficial.
Io zic ca de departe cel mai potrivit sa tragi la padure este un arc simplu din lemn care se integreaza excelent in peisaj si te trimite in timp. Ca n-ai performantele unui compound ? sau a unui arc cu fibre si tehnologii nebunesti ? pai n-ai, dar intrebarea e alta  - ai nevoie de performantele alea cand tragi de placere ? Io n-am, altu poate are, parerile sunt impartite si de aia exista mai multe tipuri ca doar doar se multumeste fiecare.
Apoi vezi acolo un model de tinta usor de facut si usor de intretinut (daca se avariaza un pic, mai tragi peste ea cateva randuri de banda transparenta).
Ma gandesc ca inclusiv pentru arcasii profesionisti este o placere sa se mai relaxeze tragand afara in padure, iar despre cei ca noi care tragem ca si cum merem la scaldat, nici nu exista termen de comparatie intre tragerile in natura si cele care se desfasoara intr-un spatiu inchis.
In anumite privinte nu admit ruperea de cadrul natural decat in cazuri de "forta majora" . Asa ca alergarea - nu pe stadion (ca si calutii la circ, sa nu vezi nimic si sa alergi mecanic), nu pe sosea (asfaltul este special pentru roti) , muntele si padurile sunt pentru alergari. Inotul in mari,lacuri si rauri nu intr-un "lighean" acoperit unde la fel ca si alergarea la stadion dai aceeasi tura pana obosesti apoi pleci acasa ... sec. Asa si cu arcu. Sa fie divers, sa fie lemn, piatra, deal, vale, iarba, pasari, nuante, lumini, insecte (inclusiv in ochi, pe fata, pe spate, capuse, tantari, furnici, etc).
Ca in final orice activitate care nu transcende activitatea in sine (a carui scop nu depaseste activitatea desfasurata) este mai de graba o risipa de timp si energie.

miercuri, 8 aprilie 2015

arc din tisa

Avea un "s" pe care l-am indreptat la cald, acu e cam drept. Zic ca-i bine.
 Interesanta indoitura a avut in mod natural, iar eu doar am cautat sa o plasez la mijlocul arcului ca sa profit de ea si sa-i dau o viteza mai mare.
Asa e cu coarda pusa. Din ce l-am masurat , la 28 inch are tot cam 58-59 lbs. Nu obisnuiesc sa pun detaliile astea la postare, pentru ca inafara de arcasi cei ce intra cu alt scop decat sa caute arcuri, se vor incurca in aspectele tehnice asa ca prefer sa le dau pe mail oricui este interesat.
Forma pe care o vezi este exact cea naturala si n-am intervenit deloc sa o modific. 
 I-am pus corn de vaca
Pentru ca am decupat in lemn ca sa fiu sigur ca nu are cum sa "fuga" vreodata in jos ( mai cu seama ca lemnu ala alb e moale) am decis sa las un pic mai mult lemn la capeti, ca sa fiu sigur ca tine (poate sunt prea sceptic in privinta asta, dar e mai usor sa ti-l degrosezi singur, decat sa las prea putin, ca de adaugat n-ai cum). Daca l-as fi ascutit si as fi infipt lemnu in corn cum am facut la alalalt de tisa, atunci l-as fi subtiat mai tare.
Mana iti sta comod pe zona infasurata cu piele
Detaliu cu cele doua tipuri de lemn si un nod.
Pe partea de sus are patru noduri, pe cealalta doar vreo doua foarte mici. Dar si astea dau bine, iar la tisa nu prea ai probleme, mai cu seama daca n-ai lezat suprafata alba si daca nu e inegal solicitat arcul in portiunile cu noduri.
 Am tras cu el pe deal sa-l probez, mere bine.

marți, 7 aprilie 2015

inca un arc din lemn de salcam

Din lotu de "uscaturi" am mai avut un lemn de salcam si am gatat arcul asta. E plat si latimea lui la baza (4,2 cm) descreste pana la varf, unde sub punctul de fixare al corzi are 1 cm, insa se mai "ascute" catre capat. Grosimea arcului excluzant portiunea manerului si imediata apropiere e pe la 1,2 cm.
Pentru unii e numa bun ca tarie, pentru altii e prea tare si probabil pentru oamenii mari e un pic moale. Din ce l-am masurat, mi-a dat vreo 58 lbs la 28 inch.
Deci nu prea mere ca arc de agrement pentru oricine.
Manerul l-am infasurat cu sfoara de canepa.
Detaliu cu varful 
si inca un detaliu.
Asa e cand se odihneste
Si asa este din fata cand e intins.
La un capat are niste curbe in fibra, reminescente ale nodurilor . De altfel asemenea lingurilor si canilor, toate imperfectiunile astea imi plac tare mult si consider ca au mult de spus despre diferenta dintre un arc "traditional" confectionat din fasii, taiate electric, laminate si placate cu fibra si arcurile cu adevarat traditionale facute din lemnul in stare/forma naturala care poarta in ele urmele arborelui.
Coarda i-am facut-o din dacron sa-i fie potrivita pe puterea lui. Lungimea arcului masurata dintr-un punct de fixare al corzii in celalalt este de vreo 175 cm.
Tot zic ca tre sa gat si lingurile alea pe care le-am inceput acu 3 luni, dar m-a cam prins treaba cu arcurile. Si am mai facut unul, dar ala il expun data viitoare.
In rest, ii fain sa tragi cu arcul si nu e vorba de competitii sau de sporturi, ci efectiv ca activitate recreativa. Pentru care se simte motivat de concursuri, mearga. Dar imi place sa cred ca oferind variante la simularile si prostiile de jocuri de pe "calculatoarele" alea nebunesti, voi reusi sa scot pe cativa din blestemul nepasarii si al degradarii intelectuale, morale si fizice. Apoi daca mai si vand cate un arc, lingura, cutit etc, e bine, iar daca nu vand nimic, dar te-am scos la aer si ai vazut ca e posibil sa misti tu si nu doar sa privesti pe altii miscand, e cu adevarat bine. Despre scopul pentru care misti si directia in care ne indreptam discutam altadata. Momentan e important sa te urnesti de pe scaun.

joi, 12 martie 2015

arcul din lemn de salcam

E un arc lung si plat. Nu l-am recurvat
pentru ca mi-a placut asa drept cum este si am zis sa-l las cat mai natural si pe asta.
Maneru l-am invelit cu fasie de piele, iar la capeti am infasurat sfoara de canepa.
Coarda ca la toate, e facuta in casa din dacron, fir negru si verde.Un smoc de lana neagra prins in coarda ii reduce vibratiile si diminueaza foarte mult zdranganitul, ...cu care urechea se invata oricum dupa o vreme . Dar daca tot tragem afara, ii bun sa fie cat mai putin zgomotos.
N-am mai tras de mult timp, ca trag exclusiv afara, iar vremea nu mi-a permis. A dat un pic soarele si am socotit ca e o zi buna sa le incerc pe amandoua.
Asta e latimea la capat, iar latimea maxima este de 4,5 cm .
In rest, cand am apucat sa ma obisnuiesc un pic cu el, deja era aproape intuneric, ca si asa am plecat tarziu catre padure.
Iar in poza de mai sus, se poate vedea cat de cat din fata si cand e tensionat.
O scurta filmare am socotit ca e sugestiva ca sa le vezi la lucru. Mai cu seama ca sunt "scule" care se "cantaresc" cel mai bine in miscare.
In prima jumatate trag cu asta de salcam, apoi cu alalalt de corn.

marți, 10 martie 2015

unu pentru fiecare

E din sanger sau tot corn ii poti zice, dar ii spunem sanger (cornus sanguinea) ca sa-l diferentiem de cornul cu care ne-am obisnuit - cornus mas. Avantajul cu sangerul este ca ai mai mari sanse sa-l gasesti pe lungime decenta si fara prea multe crengi. Insa dezavantajul este ca e greu de gasit la o grosime decenta. In rest, ambii sunt nodurosi. Insa coarne face numa cornus mas. Inainte de asta este bine sa stim ca sangerul face flori albe si boabe negre, timp in care cornul face flori galbene si fructe bune de mancat . Dar se pare ca nici fructele sangerului nu-s toxice, dar nici renumite pentru vreun continut de substante nutritive, ceva proprietati medicinale da.
Bine, acum e arcul , exact.
Dupa aspect - arc primitiv. Ca dintr-o creanga mai grosuta si cu noduri, mai ondulata si chiar incovoiata poti scoate un arc mai taricel decat poate parea inainte sa-l intinzi.
Canepa imbibata cu aracet transparent formeaza un maner simplu, estetic si cat se poate de rezistent si aderent.
Asa e cand se odihneste (in stanga e mai indoit - dar nu si cand e tensionat)
Sangerul nu raspunde grozav la cald asa ca nu insist sa-l indrept si sa-l indoi. Din lemnu asta, las arcul cat mai natural cu putinta.
Si asa ii cand il pun la lucru.
Ii lemn tare asta si are farmecul lui cu toate nodurile si strambaturile. Coarda e facuta acasa, asa verde cu negru ca sa aduca a padure.
Aici se vad mai bine nodurile, dar si latimea, capetii si marimea lui pe langa om.
O husa ii faci rapid dintr-un sac de iuta , ai pus mana pe tolba si ai plecat. Muguru sta sa plesneasca si primavara bate la usa. Pregateste sculele ca se deschide sezonu pentru trasul la tinta.
Primavara sus in poiana pe locul curatat ( ca am avut bataie de cap cu cautatul sagetilor prin ierburi) , iar vara ne mutam jos la padure la roacoarea carpenilor.

arcuri si pregatiri

Spun arcuri ca am gatat doua pe care le-am inceput in noiembrie. 
Esente si dimeniuni diferite,ca sa ai o varietate din care sa poti alege.
Apoi spun pregatiri ca la alergarea cu Mario si Vali am vazut cum stejarul asta a despicat un carpen in cadere si a rupt un frasin, praf i-a facut. Batranul a cedat din temelie. Dar carpenul a azvarlit cat colo o aschie (care e drept ca nu a sarit departe de trunchi) de dimensiuni apreciabile. Sa fi avut aproape 3 m lungime si un lung de palma latime. Am pus ochii pe aschie.
Si dupa 3 zile am pus si toporul, ca sa ii ofer sansa de a se face arc. Cand si daca va iesi, vom trai si vom spera.
Intre timp alea doua sunt gata si urmeaza sa intre in schema.

sâmbătă, 28 februarie 2015

carpatin

Hai sa vedem inca o mostra din varietatile muntelui. De exemplu o treaba buna de remarcat este limita padurii, mai ales modul in care se gata asa treptat . Arborii scad in inaltime si incep arbustii, iar dupa o vreme si acestia se raresc pana dispar. Atunci ajungem in ceea ce numim gol alpin, ... alpin in Alpi, ... aici ii pot zice "gol carpatin".
Se face ca uneori la munte ca si in viata, ca nu poti sa vezi varfurile mari din cauza ca esti deja angajat in urcarea unui deal. Iar daca ai impresia ca deluretul e cam lung si cam abrut, apai cand vezi muntii ti se inmoaie genunchii.
Tre sa stim ca in cazul asta problema sta in lipsa de experienta si uneori in ritmul nepotrivit. Dealul mic nu poate sa fie greu. Uneori obosesti pe pantele lui, dar numai pentru ca ai vrut sa ajungi repede in varf. "Ritmul prea alert fura bucuria alergarii"
Si aici se poate observa foarte bine limita padurii. Efectiv se schimba conditiile, iar copacii refuza sa urce mai sus. O data cu ei si cea mai mare parte din fauna. Acolo arborii le ofera hrana si ascunzis, sus doar unele mai urca sa pasca.
Totusi ale mai aspre capre pe stancarii le aflii.
Omul pare la prima vedere rupt din context. Neavand mijloace naturale de a parcurge salbaticiile, de a urca gheturile si de a face fata intemperiilor, ori ca te-ai gandit la asta ori ca nu, in mod paradoxal ajunge mai sus decat se avanta vulturii si orice capra neagra (sau de alta culoare).
E gol si firav si pare ca fara el lantul trofic "se descurca" foarte bine. Omul asta pare un extra-terestru intre terestrii din simplu fapt ca nu are o contributie sesizabila in ecosistem , ... cel putin nu una cu caracter benefic. Statistic s-a constatat ca fauna si flora se reface si se extinde in absenta omului (vezi perioada de dupa arenele romane - cand au nimicit marea parte din animalele de prada; vezi perioada marilor constructii si a razboaielor pe mari, cand au taiat padurile ca sa faca de toate cu ele; vezi unde sunt milioanele de bizoni, etc; apoi vezi cum s-a impadurit o buna parte din Europa si cum s-a inmultit iarasi fauna dupa perioada de molime care a lovit in oameni). Desi mi-ar place sa nu sari cu interpretarile simpliste, totusi atrag atentia ca cel putin aparent omul nu are un rol benefic in cadrul natural "observabil".
De aici putem deduce fie ca omul nu are niciun rol inafara de de cel pe care si-l face singur, ... fie (mai real, spun io) are un rol mai presus de toate astea.
Daca socotesti capacitatea de constientizare si interactiune, de perceptie si adaptare, nu e deloc deplasat sa afirm ca omul a primit un scop mai presus de respiratie/hranire/inmultire.
Unde nu e dorinta, vointa nu misca ... ca nu are o directie catre care sa indrepte actiunile.
Unde e dorinta si nu e una buna, intreaga miscare se soldeaza cu esecuri si frustrari. E complexa treaba ? pai este, iar tendinta de a o simplifica doar mental nu rezolva nimic, mai cu seama ca la baza sta o motivatie manata de lene, in care credem ca e un efort prea intens sa pricepem, asa ca simplu si curat este sa ma fac singur prost si sa spun ca nu e cum e, ci e cum vreau sa fie.
Un mod de abordare mai transpirant dar real, e calea in care casc toate simturile (si nu inhib ratiunea, vazul, auzul, mirosul, etc) si depun tot efortul pana cand mai fac un pas, apoi inca unul, in intelegerea faptului ca orice exista rodeste ceva inafara sinelui si nu pentru sine.
Iti place sa dai exemplu marul si ciresul inflorit, ei bine baga la cap ca niciunul nu face mere si cirese pentru ei insisi. Seva care curge prin ramuri si le hraneste, nu este doar pentru ramuri. Marul care cade si ofera substantele nutritive solului nu este doar pentru seminte, ci mai ales pentru toate fiintele care se hranesc din fructele astea. Mai de graba raspandirea semintelor este facuta de animalele care au ingerat fructul cu tot cu samburi si prin defecare raspandesc specia de arbore dar ofera si ingrasamantul necesar samburelui pentru a reusi sa rasara si intr-un sol mai putin fertil.
Toata complexitatea pentru mintea omului sincer si doritor sa umble drept, este o demostratie pentru si despre adevar.
Uite asa se face ca e acelasi munte, cu aceleasi stanci, aceeasi ceata sau vant, soare sau zapezi, pe aceleasi rute urca multi oameni. Majoritatea bipezi, dar cu moduri de raportare diferite si ganduri distincte. Nu e omul un animal , nu este nici macar cand alege sa se comporte ca unul, din simplu fapt ca nu reuseste. Animalul nu are nevoie sa adopte modurile altora de raportare, ca le are pe ale lui intiparire . Insa omul nu poate sa faca abstractie de cunostinta binelui si a raului pe care este capabil sa-l produca.
Ziceam ca mai multi urca coama muntelui si au in mare acelasi tip de deplasare, insa moduri diferite de raportare la ce fac/vad/simt. Unul urca ca sa ajunga sus. Altu urca ca sa ajunga sus si sa poata povesti despre asta. Apoi is unii care urca ca sa ajunga sus doar ca sa treaca de varful ala sa poata cobora si merge catre altul.
Pentru unul e o calatorie fizica, pentru altul una mentala, pentru unii este spirituala, ... orice ar mai insemna si asta. Fie ca realizam fie ca nu, este aceeasi calatorie , aceleasi locuri, insa amprenta pe care locurile le lasa si modul in care se lasa daltuita fiinta noastra, difera radical.
De ce as urca un munte doar ca sa il cobor ? In sens pragmatic este un efort complet inutil. Nu ma va ajuta la nimic sa ma fortez sa uit treaba asta. Pot zice ca a fabrica un pseudo-scop din a depune un efort in urma caruia nu iasa niciun rezultat folositor/palpabil in vreun sens, este de fapt o risipa de timp si energie. Muntele nu este biserica nimanui, alpinismul nu trebuie sa fie o religie, iar tu n-ar trebui sa te inchini nici la tine insusti si simtirile cu care te droghezi si nici la alte elemente din cadrul natural ce asemenea tie constituie lumea creata/existenta.
Ascensiunile montane sunt folositoare doar in perspectiva in care iti deschid porti de perceptie spre locuri si dimensiuni la care altfel n-ai acces . Directia catre care indica si experienta pe care o imprima sunt cele ce merita atentia. Altfel ce folos ai tu ca X a urcat ... , pe varianta ..., in cel mai scurt timp. Nici el nu are folos la modul real si cu atat mai putin tu. Ca te inspira ? Iti inspira ce ? Ce anume faci cu inspiratia aia ? In ce sens te dezvolta ?  A pastra bunul simt este de dorit.
Desigur ca e de apreciat un anumit efort, este aplaudabila o anumita cutezanta, dar este de dorit sa fim si rationali in alegerea caii pe care urmeaza sa umblam, in vederea ajungerii la destinatia corecta. Nu toate caile duc in acelasi loc, desi toate trec prin aceeasi poarta.
Nu e grea vorbirea mea, nu e grea decat daca te lasi distras de alte treburi de moment.
Uitandu-ma la munti, uneori vad ca pictorul ca zapada rareori e alba. De cele mai multe ori are nuante de gri si albastrui. Cristalele de apa prind in structura lor alte elemente care le opacizeaza si transparenta se diminueaza. Formele geometrice simetrice si extrem de complexe indica oricarui ochi dornic de pricerepe faptul ca avem un Creator pasionat de estetica in cele mai marunte aspecte.
Insa partea estetica poate ca este secundara ar zice unii cu gandire mai practica, pentru ca formele fulgului permit coeziunea dintre ei formand astfel straturi stabile. Insa se poate merge mai departe spunand ca exista un proces continu de transformare in care fulgii se prind de maini si se unesc ( sau un mod de exprimare mai distant este ca se intrepatrund, iar acele se sfarama sau/si se agata ) .
Dar prin incalzire maruntele ace se topesc, iar apa se scurge prin stratul inferior de zapada (zapada este permeabila, iar apa se duce pana la stanca/pamant, scurgandu-se pe sub patura alba). Asa se face ca in zonele in care inclinatia si solul permit, putem observa o intreaga fata a muntelui cum leapada haina groasa si o azvarle pana jos in caldare. Insa de cele mai mule ori muntele da jos doar cate un strat o data. Aici iarasi sub infuenta temperaturii straturile de zapada difera ca si structura, deseori nefacand priza buna unul cu altul, iar la supraincarcare nemaisuportand povara unul zice altuia, "no amu meri daici" si ala pleaca.
Nu stim cand incepe umezeala, unde se gata vantul, temperatura, lumina, etc. Se influenteaza intre ele si sunt de fapt denumiri ale unor fenomene complexe pe care noi le reprezentam schematic pentru a le putea masura, studia si interpreta, dar intre care nu exista o linie de demarcatie, ci se intrepatrund.
Norii fara umezeala si vant nu exista. Vantul fara diferente de temperatura nu exista, umezeala din aer fara actiunea razelor soarelui nu o ai. Poate ca e un singur mare fenomen complex cu multe subansamble pe care le poti observa si in mod separat in oarecare masura.
Cert este ca functionarea lor nu tine de cunoasterea noastra in detaliu. Cu alte cuvinte nu ai nevoie sa cunosti compozitia apei si modul in care este asimilata de carcasa in care te manifesti paici, ca ea sa isi faca treaba. Setea poate ca este modul natural programat sa anunte nevoia de alimentare cu apa.
La fel ca setea de apa sunt mai multe tipuri de sete, unele invatate, altele mai dinainte intiparite.
Vant puternic si des am avut anul asta , iar zapezile pe creste stau mai mult in gaoace. Stancariile si varfurile jnepenilor sunt expuse.
Cu cat mai sus, cu atat albastrule se inchide catre negru. E frumos albatru inchis, cat mai inchis .
De ce e frumos ? Pff, poate doar pentru ca e mai putin comun privirilor celor mai multi dintre noi. Sau poate si pentru ca e o culoare mai potrivita pentru cer decat rosu sau maro. Nu voi mai aminti spectrul culorilor si modul in care lumina "se descompune" si este perceputa, ca e irelevant.
In nuante de gri, formele si contrastele probabil ca atrag mai mult atentia. Lucrurile par mici cand sunt vazute de la distanta, mai ales cand nu ai un obiect de dimensiune cunoscuta fata de care sa raportezi.
In privinta dormitului in munte, ai cel putin doua optiuni. Aia in care porti la tine multe si nu-ti lipseste nimic, dar mergi mai incet si impovarezi picioarele si spatele. Apoi este si una in care iei putine, dar depinzi de un spatiu amenajat pentru a te feri de conditiile aspre din exterior. Este esential sa te refaci dupa o etapa de mers, ca si urmatoarele zile sa umblii la fel de bine. Ori stane ori refugii, toate sunt mai bune decat o grota sapata in zapada. Mentionez ca varianta haiduceasca nu o evidentiez acum pentru ca nu ma adresez profesionistilor.
In privinta arzatorului, unii afirma ca e treaba de preferinta, io n-as zice asta. E mai de graba treaba de specificul turei, ... ca preferintele se educa.
Mult mai eficiente si mai rapide consider ca sunt arzatoarele pe gaz, mai ales daca e un amestec optim de gaze. Sunt usoare, nu necesita amorsare, nu au furtune si piese care se defecteaza rapid. Pentru 1-2 persoane sunt foarte bune, ... iar pentru mai multe persoane, mai iei unul :)) .
Arzatorul pe combustibil lichid prezinta avantajul ca un litru de benzina e vreo 6 lei si faci treaba aproape o saptamana. Suprafata de asezare este mai mare si mai stabila, permitand o oala mai mare. Dezavantajul este ca te lasa cand nu te astepti. Pentru cine nu l-a folosit inca destul si nu stie ca poate sa curga si sa se infunde,sa se rupa si sa se defecteze, ii zic de pe acum ca sa nu se mire, ca e doar o chestiune de timp.
In rest si cele pe gaz necesita o leaca de "amorsare" cu bricheta la fundu buteliei daca temperatura e scazuta si gazul in butelie este putin.
Comparatia intre cele doua tipuri de arzatoare este una bazata pe necunostinta si lipsa de experienta. In realitate nu compari pioletul tehnic cu ala clasic, ci pricepi ca forma are legatura cu specificul terenului si al turei. Asa se face ca in taberele de baza unde ai spatiu si gatesti mai mult si mai des, arzatorul cu combustibil lichid este de dorit. In vreme ce in ascesiunile rapide, mai tehnice, ala pe gaz este alegerea optima. Ambele sunt bune, dar nu sunt la fel de eficiente in orice conditii.
Din lipsa de alta ocupatie sau din neobservarea altor elemente, cineva s-a plictisit si a desenat cu urmele pasilor un semn ce in mod conventional se zice ca seamana cu inima. Ca mai toti care desenam in zapada, stim ca in momentul in care o facem, nu gandim foarte in detaliu si mai de graba ne lasam manati de pornirea asta.
Banuiesc ca in lipsa unei reprezentari fidele a organului responsabil cu pomparea sangelui , ceea ce a vrut sa fie transmis nu a fost faptul ca omul urcand muntele a remarcat sunetul si ritmul mai accelerat al pulsului provocat de bataile inimii sale. Cat mai de graba a avut timp frumos, poate ca a gatat tura mai repede si in drum spre cabana/refugiu/casa a asociat terenul cu o plansa goala numa buna pentru o reprezentare mai mult sau mai putin artistica, fie a ceea ce gandeste pe moment, fie a unei forme simple si foarte comune care i-a ramas intiparita in minte prin multiplele vizualizari ale acesteia.
Din ceea ce vede ochiul, in materie de varfuri, sunt doar doua feluri: unele de pe care ai coborat si altele pe care urmeaza sa urci (cel putin asa doresti).
Vine frontu si ascunde crestele. O data cu el creste temperatura semn ca e timpul sa tragi catre vale, ... urmeaza precipitatii.
Daca nu ai barba, nu ai cu ce sa masori depunerea de chiciura.
Numa asa ca te-ai invatat sa vezi miscandu-se lucrurile, am pus si o scurta filmare din care si in care observi ce vrei si ce poti.
Sanatate buna, ... nu-i mai buna decat toate, dar ajuta mult pe moment.