carpatin

Hai sa vedem inca o mostra din varietatile muntelui. De exemplu o treaba buna de remarcat este limita padurii, mai ales modul in care se gata asa treptat . Arborii scad in inaltime si incep arbustii, iar dupa o vreme si acestia se raresc pana dispar. Atunci ajungem in ceea ce numim gol alpin, ... alpin in Alpi, ... aici ii pot zice "gol carpatin".

Se face ca uneori la munte ca si in viata, ca nu poti sa vezi varfurile mari din cauza ca esti deja angajat in urcarea unui deal. Iar daca ai impresia ca deluretul e cam lung si cam abrut, apai cand vezi muntii ti se inmoaie genunchii.
Tre sa stim ca in cazul asta problema sta in lipsa de experienta si uneori in ritmul nepotrivit. Dealul mic nu poate sa fie greu. Uneori obosesti pe pantele lui, dar numai pentru ca ai vrut sa ajungi repede in varf. "Ritmul prea alert fura bucuria alergarii"

Si aici se poate observa foarte bine limita padurii. Efectiv se schimba conditiile, iar copacii refuza sa urce mai sus. O data cu ei si cea mai mare parte din fauna. Acolo arborii le ofera hrana si ascunzis, sus doar unele mai urca sa pasca.
Totusi ale mai aspre capre pe stancarii le aflii.

Omul pare la prima vedere rupt din context. Neavand mijloace naturale de a parcurge salbaticiile, de a urca gheturile si de a face fata intemperiilor, ori ca te-ai gandit la asta ori ca nu, in mod paradoxal ajunge mai sus decat se avanta vulturii si orice capra neagra (sau de alta culoare).
E gol si firav si pare ca fara el lantul trofic "se descurca" foarte bine. Omul asta pare un extra-terestru intre terestrii din simplu fapt ca nu are o contributie sesizabila in ecosistem , ... cel putin nu una cu caracter benefic. Statistic s-a constatat ca fauna si flora se reface si se extinde in absenta omului (vezi perioada de dupa arenele romane - cand au nimicit marea parte din animalele de prada; vezi perioada marilor constructii si a razboaielor pe mari, cand au taiat padurile ca sa faca de toate cu ele; vezi unde sunt milioanele de bizoni, etc; apoi vezi cum s-a impadurit o buna parte din Europa si cum s-a inmultit iarasi fauna dupa perioada de molime care a lovit in oameni). Desi mi-ar place sa nu sari cu interpretarile simpliste, totusi atrag atentia ca cel putin aparent omul nu are un rol benefic in cadrul natural "observabil".
De aici putem deduce fie ca omul nu are niciun rol inafara de de cel pe care si-l face singur, ... fie (mai real, spun io) are un rol mai presus de toate astea.
Daca socotesti capacitatea de constientizare si interactiune, de perceptie si adaptare, nu e deloc deplasat sa afirm ca omul a primit un scop mai presus de respiratie/hranire/inmultire.

Unde nu e dorinta, vointa nu misca ... ca nu are o directie catre care sa indrepte actiunile.
Unde e dorinta si nu e una buna, intreaga miscare se soldeaza cu esecuri si frustrari. E complexa treaba ? pai este, iar tendinta de a o simplifica doar mental nu rezolva nimic, mai cu seama ca la baza sta o motivatie manata de lene, in care credem ca e un efort prea intens sa pricepem, asa ca simplu si curat este sa ma fac singur prost si sa spun ca nu e cum e, ci e cum vreau sa fie.
Un mod de abordare mai transpirant dar real, e calea in care casc toate simturile (si nu inhib ratiunea, vazul, auzul, mirosul, etc) si depun tot efortul pana cand mai fac un pas, apoi inca unul, in intelegerea faptului ca orice exista rodeste ceva inafara sinelui si nu pentru sine.
Iti place sa dai exemplu marul si ciresul inflorit, ei bine baga la cap ca niciunul nu face mere si cirese pentru ei insisi. Seva care curge prin ramuri si le hraneste, nu este doar pentru ramuri. Marul care cade si ofera substantele nutritive solului nu este doar pentru seminte, ci mai ales pentru toate fiintele care se hranesc din fructele astea. Mai de graba raspandirea semintelor este facuta de animalele care au ingerat fructul cu tot cu samburi si prin defecare raspandesc specia de arbore dar ofera si ingrasamantul necesar samburelui pentru a reusi sa rasara si intr-un sol mai putin fertil.
Toata complexitatea pentru mintea omului sincer si doritor sa umble drept, este o demostratie pentru si despre adevar.
Uite asa se face ca e acelasi munte, cu aceleasi stanci, aceeasi ceata sau vant, soare sau zapezi, pe aceleasi rute urca multi oameni. Majoritatea bipezi, dar cu moduri de raportare diferite si ganduri distincte. Nu e omul un animal , nu este nici macar cand alege sa se comporte ca unul, din simplu fapt ca nu reuseste. Animalul nu are nevoie sa adopte modurile altora de raportare, ca le are pe ale lui intiparire . Insa omul nu poate sa faca abstractie de cunostinta binelui si a raului pe care este capabil sa-l produca.
Ziceam ca mai multi urca coama muntelui si au in mare acelasi tip de deplasare, insa moduri diferite de raportare la ce fac/vad/simt. Unul urca ca sa ajunga sus. Altu urca ca sa ajunga sus si sa poata povesti despre asta. Apoi is unii care urca ca sa ajunga sus doar ca sa treaca de varful ala sa poata cobora si merge catre altul.
Pentru unul e o calatorie fizica, pentru altul una mentala, pentru unii este spirituala, ... orice ar mai insemna si asta. Fie ca realizam fie ca nu, este aceeasi calatorie , aceleasi locuri, insa amprenta pe care locurile le lasa si modul in care se lasa daltuita fiinta noastra, difera radical.

De ce as urca un munte doar ca sa il cobor ? In sens pragmatic este un efort complet inutil. Nu ma va ajuta la nimic sa ma fortez sa uit treaba asta. Pot zice ca a fabrica un pseudo-scop din a depune un efort in urma caruia nu iasa niciun rezultat folositor/palpabil in vreun sens, este de fapt o risipa de timp si energie. Muntele nu este biserica nimanui, alpinismul nu trebuie sa fie o religie, iar tu n-ar trebui sa te inchini nici la tine insusti si simtirile cu care te droghezi si nici la alte elemente din cadrul natural ce asemenea tie constituie lumea creata/existenta.
Ascensiunile montane sunt folositoare doar in perspectiva in care iti deschid porti de perceptie spre locuri si dimensiuni la care altfel n-ai acces . Directia catre care indica si experienta pe care o imprima sunt cele ce merita atentia. Altfel ce folos ai tu ca X a urcat ... , pe varianta ..., in cel mai scurt timp. Nici el nu are folos la modul real si cu atat mai putin tu. Ca te inspira ? Iti inspira ce ? Ce anume faci cu inspiratia aia ? In ce sens te dezvolta ?  A pastra bunul simt este de dorit.
Desigur ca e de apreciat un anumit efort, este aplaudabila o anumita cutezanta, dar este de dorit sa fim si rationali in alegerea caii pe care urmeaza sa umblam, in vederea ajungerii la destinatia corecta. Nu toate caile duc in acelasi loc, desi toate trec prin aceeasi poarta.
Nu e grea vorbirea mea, nu e grea decat daca te lasi distras de alte treburi de moment.

Uitandu-ma la munti, uneori vad ca pictorul ca zapada rareori e alba. De cele mai multe ori are nuante de gri si albastrui. Cristalele de apa prind in structura lor alte elemente care le opacizeaza si transparenta se diminueaza. Formele geometrice simetrice si extrem de complexe indica oricarui ochi dornic de pricerepe faptul ca avem un Creator pasionat de estetica in cele mai marunte aspecte.
Insa partea estetica poate ca este secundara ar zice unii cu gandire mai practica, pentru ca formele fulgului permit coeziunea dintre ei formand astfel straturi stabile. Insa se poate merge mai departe spunand ca exista un proces continu de transformare in care fulgii se prind de maini si se unesc ( sau un mod de exprimare mai distant este ca se intrepatrund, iar acele se sfarama sau/si se agata ) .
Dar prin incalzire maruntele ace se topesc, iar apa se scurge prin stratul inferior de zapada (zapada este permeabila, iar apa se duce pana la stanca/pamant, scurgandu-se pe sub patura alba). Asa se face ca in zonele in care inclinatia si solul permit, putem observa o intreaga fata a muntelui cum leapada haina groasa si o azvarle pana jos in caldare. Insa de cele mai mule ori muntele da jos doar cate un strat o data. Aici iarasi sub infuenta temperaturii straturile de zapada difera ca si structura, deseori nefacand priza buna unul cu altul, iar la supraincarcare nemaisuportand povara unul zice altuia, "no amu meri daici" si ala pleaca.
Nu stim cand incepe umezeala, unde se gata vantul, temperatura, lumina, etc. Se influenteaza intre ele si sunt de fapt denumiri ale unor fenomene complexe pe care noi le reprezentam schematic pentru a le putea masura, studia si interpreta, dar intre care nu exista o linie de demarcatie, ci se intrepatrund.

Norii fara umezeala si vant nu exista. Vantul fara diferente de temperatura nu exista, umezeala din aer fara actiunea razelor soarelui nu o ai. Poate ca e un singur mare fenomen complex cu multe subansamble pe care le poti observa si in mod separat in oarecare masura.
Cert este ca functionarea lor nu tine de cunoasterea noastra in detaliu. Cu alte cuvinte nu ai nevoie sa cunosti compozitia apei si modul in care este asimilata de carcasa in care te manifesti paici, ca ea sa isi faca treaba. Setea poate ca este modul natural programat sa anunte nevoia de alimentare cu apa.
La fel ca setea de apa sunt mai multe tipuri de sete, unele invatate, altele mai dinainte intiparite.
Vant puternic si des am avut anul asta , iar zapezile pe creste stau mai mult in gaoace. Stancariile si varfurile jnepenilor sunt expuse.

Cu cat mai sus, cu atat albastrule se inchide catre negru. E frumos albatru inchis, cat mai inchis .
De ce e frumos ? Pff, poate doar pentru ca e mai putin comun privirilor celor mai multi dintre noi. Sau poate si pentru ca e o culoare mai potrivita pentru cer decat rosu sau maro. Nu voi mai aminti spectrul culorilor si modul in care lumina "se descompune" si este perceputa, ca e irelevant.

In nuante de gri, formele si contrastele probabil ca atrag mai mult atentia. Lucrurile par mici cand sunt vazute de la distanta, mai ales cand nu ai un obiect de dimensiune cunoscuta fata de care sa raportezi.

In privinta dormitului in munte, ai cel putin doua optiuni. Aia in care porti la tine multe si nu-ti lipseste nimic, dar mergi mai incet si impovarezi picioarele si spatele. Apoi este si una in care iei putine, dar depinzi de un spatiu amenajat pentru a te feri de conditiile aspre din exterior. Este esential sa te refaci dupa o etapa de mers, ca si urmatoarele zile sa umblii la fel de bine. Ori stane ori refugii, toate sunt mai bune decat o grota sapata in zapada. Mentionez ca varianta haiduceasca nu o evidentiez acum pentru ca nu ma adresez profesionistilor.
In privinta arzatorului, unii afirma ca e treaba de preferinta, io n-as zice asta. E mai de graba treaba de specificul turei, ... ca preferintele se educa.
Mult mai eficiente si mai rapide consider ca sunt arzatoarele pe gaz, mai ales daca e un amestec optim de gaze. Sunt usoare, nu necesita amorsare, nu au furtune si piese care se defecteaza rapid. Pentru 1-2 persoane sunt foarte bune, ... iar pentru mai multe persoane, mai iei unul :)) .
Arzatorul pe combustibil lichid prezinta avantajul ca un litru de benzina e vreo 6 lei si faci treaba aproape o saptamana. Suprafata de asezare este mai mare si mai stabila, permitand o oala mai mare. Dezavantajul este ca te lasa cand nu te astepti. Pentru cine nu l-a folosit inca destul si nu stie ca poate sa curga si sa se infunde,sa se rupa si sa se defecteze, ii zic de pe acum ca sa nu se mire, ca e doar o chestiune de timp.
In rest si cele pe gaz necesita o leaca de "amorsare" cu bricheta la fundu buteliei daca temperatura e scazuta si gazul in butelie este putin.
Comparatia intre cele doua tipuri de arzatoare este una bazata pe necunostinta si lipsa de experienta. In realitate nu compari pioletul tehnic cu ala clasic, ci pricepi ca forma are legatura cu specificul terenului si al turei. Asa se face ca in taberele de baza unde ai spatiu si gatesti mai mult si mai des, arzatorul cu combustibil lichid este de dorit. In vreme ce in ascesiunile rapide, mai tehnice, ala pe gaz este alegerea optima. Ambele sunt bune, dar nu sunt la fel de eficiente in orice conditii.

Din lipsa de alta ocupatie sau din neobservarea altor elemente, cineva s-a plictisit si a desenat cu urmele pasilor un semn ce in mod conventional se zice ca seamana cu inima. Ca mai toti care desenam in zapada, stim ca in momentul in care o facem, nu gandim foarte in detaliu si mai de graba ne lasam manati de pornirea asta.
Banuiesc ca in lipsa unei reprezentari fidele a organului responsabil cu pomparea sangelui , ceea ce a vrut sa fie transmis nu a fost faptul ca omul urcand muntele a remarcat sunetul si ritmul mai accelerat al pulsului provocat de bataile inimii sale. Cat mai de graba a avut timp frumos, poate ca a gatat tura mai repede si in drum spre cabana/refugiu/casa a asociat terenul cu o plansa goala numa buna pentru o reprezentare mai mult sau mai putin artistica, fie a ceea ce gandeste pe moment, fie a unei forme simple si foarte comune care i-a ramas intiparita in minte prin multiplele vizualizari ale acesteia.

Din ceea ce vede ochiul, in materie de varfuri, sunt doar doua feluri: unele de pe care ai coborat si altele pe care urmeaza sa urci (cel putin asa doresti).

Vine frontu si ascunde crestele. O data cu el creste temperatura semn ca e timpul sa tragi catre vale, ... urmeaza precipitatii.

Daca nu ai barba, nu ai cu ce sa masori depunerea de chiciura.

Numa asa ca te-ai invatat sa vezi miscandu-se lucrurile, am pus si o scurta filmare din care si in care observi ce vrei si ce poti.
Sanatate buna, ... nu-i mai buna decat toate, dar ajuta mult pe moment.

cutite scandinave

Trei cutite cu dimensiuni diferite, forme si intrebuintari distincte, care au in comun taisul bine ascutit si eficienta maxima in lucru.

Dintre cele trei, pe asta mijlociu nu l-ai vazut inca. E un cutit lapon, cutit cu lama mare si maner lung.

Manerul l-am facut din lemn de tisa si corn de cerb, iar teaca din piele il tine foarte bine.

Cum ziceam, manerul e generos si umple bine palma, iar catre capat l-am ingustat chiar inainte de corn ca sa aiba cadere optima cand vine vorba sa tai prin lovire (am mai explicat miscarea lejera din incheietura).

Simplu si practic, asa iti arata cand se odihneste,

iar asa cand e gata de lucru.

 Eu zic ca desi nu esti pastor de reni si nu-l vei folosi cum il folosesc ei, totusi vei gasi in el avantajele unui leuku cand vine vorba de pregatit ustensilele pentru tabara si chiar un pic de degajat poteca in timpul deplasarii, pe care s-a mai intins cate un "spin" razlet. Apoi ai si avantajul unui cutit de drumetit, ca la o lama de 14,5 cm poti sa lucrezi fain la gatit si chiar sa cioplesti cate ceva.

arc lung

 Cu coarda pusa si avand manerul invelit cu piele si sfoara de canepa, este arcul din lemn de stejar, de o tarie medie (pentru ca cei mai multi nu intind arcuri tari, iar daca le intind nu mai nimeresc cu ele).
Stejarul asta m-a impresionat prin elasticitatea lui, despre care aveam habar din faptul ca am mai scos fasii din trunchi ca sa impletesc cosuri si saci de spate.
Totusi din ele scoti arcuri cu o tarie scazuta comparativ cu carpenul, care daca ar fi avut dimensiunile lu asta, af fi fost poate cu 40% mai tare. Dar cum ziceam, in goana dupa mare si tare, deseori omul pierde dimensiunea in care e important sa si nimereasca si sa nici nu oboseasca muschiul in mai putin de o ora de tras.
Insa chiar si din alun, care este moale la arcuri, se poate face arc taricel, doar ca e nevoie sa lasi mai mult lemn pe el decat la salcam.

Are 185 cm , masurat de la un punct de fixare al corzii la celalalt. 

 Cam asa-i cand il vezi la omul de 172 cm .

 Adaosul de lemn ce apare in capatul asta este important pentru ca reprezinta fibra continua ce ocoleste doua noduri si despre care am invatat ca nu trebuie sa o curmi, conform "legii" arcurilor , ca tre sa se lege din capat in capat ca sa aiba rezistenta.

 La capeti se ingusteaza mult, ca sa fie mai rapid 

 si pentru a pastra rezistenta, se ingroasa treptat pe masura de pierde latime.

Desigur ca sunt informatii generale ce doresc sa le adresez neinitiatilor, pentru ca e cum ziceam, in lumea arcarilor si arcasilor sunt incepator si probabil voi continua sa fiu asa urmatorii 10 ani cel putin (asta daca nu vor apare alte prioritati).

 Scopul este sa promovez inca o activitate in aer liber, una care din pacate in partile noastre este cam necunoscuta.

 Asa ca discutam de arcuri pentru agrement, arcuri cu care sa tragem la tinte in mediu amenajat corect. Sunt arcuri ca in vechime, iar satisfactia de a trage cu arcul si sageata din lemn, mai ales ca lemnul provine chiar din padurea in care trag, ii o treaba faina no.
Mi-am tinut si io un arc, unul mai plat, ca pe asta il vand. Asa ca o sa mai discutam de arcuri in perioada urmatoare.

cu gust de munte

A nins destul, a scazut suficient temperatura, iar vantul continua sa sufle.

Zilele astea norii doar contribuie la decor, iar muntele parca ne cheama la el.

Soare cu dinti ? Mda, cam musca de nas daca nu-ti iei masurile necesare sa ti-l protejezi. Cristalele reci ridicate cu usurinta de vant, izbesc obrazul facandu-te sa uiti de faptul ca soarele arde pielea si cand nu-i simti caldura. Asa ca nu pleca fara crema, ochelari si cagula.

Probabil cea mai faina treaba la creste sunt ele , mai cu seama daca ai umblat ca mine prin paduri in ultimele luni. Acum vezi clar limita codrilor.
Sus e alta lume ?  metaforic da, altfel nu. E aceeasi lume in complexitatea ei , doar ca asta e inca un segment.

Ca de obicei, avem diferente mari de temperatura intre portiunile expuse la soare si cele umbroase.
Creasta este cam plesuva, iar nametile zac pe fetele muntelui si mai ales in caldari.
Acum e cu cortul, dar probabil mai incolo e doar cu lopata.

Toata ceata de acum 2 ore s-a rispit si uneori norii is ca niste ciuperci atomice, apoi ii vad ca se alcatuiesc in noi si noi forme. Ei poarta denumiri in functie de altitudine, iar aspectul este inca un element important. Dar in esenta au aceeasi compozitie.

Seara se lasa destul de repede, umbrele devin tot mai lungi pana la un moment dat cand dispar.
Umbra fara lumina nu-i si nici culoare. Nu-i sau nu le vezi ? (- din categoria - unde pleaca flacara cand se stinge luminarea?)
Depinde cat de mult si de tare sufla vantul, dar in principiu am constatat ca ma raceste pana la urma si este doar o chestiune de timp. A intra la adapost pentru a dormi este important, treaba de recuperare, ca sa ai randament la umblat si zilele urmatoare.
Ori ca mergi cu un sac gros si folosesti haine lejere pentru dormit, iar geaca, pantalonii se transforma in accesorii de gen perina si altele, ori mergi cu un sac o leaca mai subtire (in nici un caz de vara !) si te intolesti cu tot ce ai.
Amintesc deseori lucruri legate de echipament, pentru ca am observat ca lipsa unui minim de confort iti afecteaza "fericirea" in tura si nu merita sa pierzi splendoarea peisajului, detaliile ascensiunii si invatatura/experienta cu treburi ce se pot evita.

Punctez unele aspecte, dar pe ansamblu vreau sa ramanem intr-un cadru mai general cu imagini care cheama la umblat, vazut, simtit.

Urma si urma, ... de copite si palmate

Cerbi mari si sanatosi inca alearga paici , rasii si lupii, ursii si bursucii, vulpile si pisicile salbatice, mistreti, caprioare si mai is. Caprele negre par sa fie stapanii de drept daca socoti dupa numarul intalnirilor dintre ele si ochii nostrii. Dar crestele cu siguranta ele le alearga.

Pe cat de mult se incarca de zapada brazii si molizii, pe atat de repede se descarca cand da soarele.

Si pentru ca nu suntem in bransa magicienilor si nici a jongleriilor, a stirilor de la tv si barfelor, nu voi cauta sa satisfac curiozitati sau sete dupa senzatii, ci doar las cateva franturi de miscare care sa aduca un pic mai multa viata in imaginatie decat o pot face pozele.
Ca scurta lamurire la secventa cu baticul, ochelarii, briceagul, bricheta si bucata de cauciuc, mentionez ca sunt lucruri pe care este important sa le ai asupra ta si nu in rucsac. Daca ai sansa sa scapi dintr-o avalansa mai spre seara, dar ai ramas fara rucsac, iti ramane sa cobori in codru.
Acolo micile accesorii amintite vor face diferenta. Ochelari sunt indispensabili pentru deplasarea in bune conditii.
Un alt aspect instructiv este ca lanterna sa fie la indemana inainte de lasarea intunericului.
Inchei zicand ca : "un om informat este un om responsabil, iar un om responsabil are mai multe sanse"
Asa ca pana sa cazi in plasa senzatiilor si sa doresti ce nu cunosti, sa sari peste etape si sa te expui riscurilor pe care nu le distingi, incepe cu inceputul si nu confunda drumetia si alpinismul cu razboiul. Nu cu ambitie si inversunare se urca muntii, ci cu inima deschisa si bucurie.

a2a din stejar

Asta e mai marisoara si e a2a din tura aia.

E si incapatoare si zdravana si ii sade bine cu lemnul ala mai inchis.

Ii finisata sa luceasca

iar plusul de lungime iti confera avantajul ca la munte poti sa o folosesti bine si la gatit.

Iarasi amintesc ca ma intereseaza nu doar sa-ti vand o lingura, dar sa te duc si la padure si in munte. Mereu si mereu iti spun ca-i buna pentru padure lingura si nu zic ca-i buna sa manci cu ea acasa, ... nu ca n-ar fi, dar daca poti sa cuprinzi cu mintea o varietate mai mare si o arie mai larga asupra lucrurilor ce te inconjoara, de ce sa refuzi ?
Nici padurea nu-i doar padure si nici muntele nu-i doar munte, de ce sa ai o perspectiva simplista cand lucrurile sunt complexe ? Le luam simplu si frumos cand putem, dar fara sa ignoram abundenta detaliilor si directia catre care arata toate.

ca sa ai pe ce taia

Fundul de lemn e un accesoriu nelipsit din "trusa" mea. Indiferent ca ies pentru o zi sau o luna, la munte sau pe dealuri, paduri sau oriunde merg, in orice sezon e foarte util.
Doar pe el tai cu cutitul, de le el si mananc.
Iti spun cum il folosesc, iar tu decizi daca "te prinde" sau nu.

Daca in cazul lingurii sau a canii snurul este optional, iar la cutit consider chiar ca m-ar incurca, in cazul fundului de lemn este esential. Pe asta chiar il atarn des la uscat.

Multiple intrebuintari am mentionat si la alealalte pe care le-am facut asa ca nu voi repeta acum.
Insa mentionez ca o parte o folosesc strict pentru taiat si mancat de pe ea si o pastrez curata , iar cealalta o folosesc si ca sa pun oala, primusul, etc.
De aia vezi ca in primele poze o fata a fundului de lemn are ceva model, iar cealalta nu. Asta si ca sa-ti fie si mai usor.
Da. E din lemn de frasin, e mic, subtire si usor, dar suficient de rezistent cat sa te tina ... poate toata viata.

si iata rezultatele

Ala e locul si asta e procesul.
Pentru ca mi-a placut mult lemnul asta, am mers si saptamana urmatoare si am mai luat pentru 3. Dar pana voi scoate lingurile mai e.

Momentan sunt doua, din care prima e asta. Lingura medie zic eu, cu coada asimetrica. Nimic impresionant, doar o lingura din lemn cu care sa mananci.De fapt ma oboseste "impresionismul" . Pana si uneltele pentru mancat tre sa impresioneze ? Nu domnule, obisnuit e foarte bine. Daca e un pic placuta si ochiului e suficient.
Nu tot stejarul e la fel. Nu fiecare specie are lemnul la fel de rezistent. Apoi mai conteaza si ce grosime are ramura pe care o folosesti.  
NU =  cuvantul cheie astazi pentru a contra o leaca narozia in care negatia ar fi vazuta ca ceva de evitat :)) . Cine crede ca negatia pe inceputul unei exprimari este dezavantajoasa, e doar superstitios (la care zice, eh, nu stii tu e o tehnica aici, nu-s superstitii ... :)), aiurea tehnica ) .
Care gandeste o leaca, va vedea si restul cuvintelor, pricepe si contextul si nu ii ramane intiparit in minte doar primul ! sau doar ultmul ! cuvant.
In lingurile astea am dorit sa pastrez o parte din duramen, tocmai datorita diferentei de culoare. Este un ormanent natural la care nu a fost nevoie sa intervin cu nimic.

In functie de cum alegi sa cioplesti lingura, vei avea sau nu "liniutele" alea din fibra arborelui.
O sa vezi multe din stejar care nu au asa ceva. Bine, pana o pregatesc pe urmatoarea, pofta buna.