luni, 28 februarie 2011

izvorate din inima si incoltite din lama

Inspirat fiind de la ideea martisorului, dar neacceptand obiceiul am simtit ca trebuie sa fac cumva sa impac cele doua - sa nu fac martisor, dar sa ofer totusi ceva frumos.
Martisorul desi pare frumos si cu radacini vechi, nu este altceva decat un obicei pagan , ce dainuie de veacuri in poporul roman. El este un simbol al focului si al luminii - de fapt al Soarelui. Pe de alta parte poarta noroc ! Noroc, inca un element ce nu cred ca exista. Martisorul ca talisman, era purtat pentru a aduce noroc.
Snurul de lana rasucita reprezinta unitatea contrariilor vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate,lumina-intuneric. El se purta de la 1 martie si pana cand primavara dadea semne de biruinta - inmugurirea, inflorirea, etc.
Una peste alta e doar inca unul din obiceiurile asa zis frumoase a carei semnificatie s-a diminuat.
Dar pe care nu doresc sub nici o forma sa-l o adopt.
Asa ca am decis sa le fac fetelor ceva ce aduce la dimenisuni cu martisorul, dar nu este martisor si nu simbolizeaza absolut nimic asemanator.
Este doar un mic gest de apreciere. Am decis sa fac treaba asta chiar acum in perioada asta, pentru ca asa s-au obisnuit sa primeasca.
Asa ca am iesit la padure.
Aici e alta lume.
La oras era flescaraie, aici inghetat, jos galagie, sus liniste, sus copaci jos masini. Cum ziceam, e alta lume.
Arbori rupti is destui.
dar caut ceva anume - cires.
Si din "fericire" sunt si dinastia destui.
Ma opresc la altu, nu la ala din poza de mai sus.
Tai cu fierastraul.
Despic cu toporul.
Desenez cu creionul.
Cioplesc cu cutitul.
Apoi mesteresc ce mesteresc si le gat .
Lemn,piele, canepa , hartie, e tot ce trebuie.
Fiecare diferite asa cum si ele sunt diferite (fetele) .


In loc de alte cuvinte, trasmit un gand bun, ... probabil si cuvinte, ca mi-e greu sa ma abtin, printre altele cuvinte de si de la padure.

duminică, 27 februarie 2011

ganduri amestecate in ordine

Cand ei ies, inseamna ca-i potrivit pentru mesterit la padure.
Ce-o mai face Vlad ?
Meserie pe cale de disparitie, ... pacat, era ceva frumos (sindrilar).
Imbratisare.
Mai multe amintiri ma leaga de locul asta.
Cateodata ma apropiu de vreun arbore.
Uneori si cand alerg, il ating in treacat si parca-l simt.
Nu spun de vreo energie. Spun de un sentiment placut, ca inca e acolo. Ca e mare si sanatos, ca este un simbol.
Fiercare arbore mare este o minune (minune ca scapa in vreme ce alte milioane de semeni de-ai sai nu).
Rece si involburat.
Interesant cum frigul si vantul te pot trezi la viata. Uneori parca imi cade un val de pe frunte si toate se limpezesc.
Loc bun de cugetare. Nu stiu ce-o fi cugetat Vali aici, ... probabil ca i-am zis sa stea linistit sa fac o poza.
Dar oricum, e un loc excelent in care sa-ti aduni gandurile.
Nici cand nu-i mai bun decat iarna.
Caldura placuta si lumina blanda si variabila, trosnetul lemnului si mirosul de fum.
Minunea focului.
Fara frig nu sti ce-i caldura, fara sete nu sti ce buna-i apa, fara singuratate nu sti ce buni sunt cei apropiati, fara boala nu apreciezi sanatatea.
Fara razboi nu ne putem bucura cu adevarat de pace, fara prieteni nu poti trai, ci cel mult supravietui.
Fara Dumnezeu termenul "sens" este doar o umbra. O umbra care se misca in functie de orice lumina, ... si care piere atunci cand lumina se stinge.
Invata sa apreciezi cata vreme respiri.
Maine poate e prea tarziu.

sâmbătă, 26 februarie 2011

de iarna

Era si timpul sa ajung si-n chei.
Trec puntea, urc zidul si gata, am ajuns.

Debitul Carasului e mai mare decat de obicei.
Ii panoul ala la intrare, scrie acolo pe el.
Poteca e umblata, numa de caprioara, iepure si vulpe.
Si ma tot gandesc, daca e atat de frumos albul, de ce se umple inima de dor dupa fiecare pata de verdeata?
In orice caz daca prindeam senin ar fost un peisaj excelent.
La drum, iarna, mai ales in teren variat, un baston este de mare folos, ca sa nu spun chiar indispensabil.
Ti-am tot zis de batic, cat de util poate fi si cat de bine e e sa-l ai la tine.
Nu stiu cat ai retinut si cat ai trecut cu privirea.Tu sti.
Dar daca-l ai, il inadesti cu un nod patrat si-l fixezi pe bat cu un nod de ancora.
Ambele noduri sunt simple si multifunctionale. Primul este un nod de inadire, iar al doilea e un nod de blocare.
Acum ai si "curelusa" la baston.
Introduci mana corect si vei vedea ca nu va fi nevoie deloc sa strangi de bat. Curelusa va prelua cea mai mare parte din greutate (ca la batul de schi).
Invata sa introduci mana corect, altfel degeaba ai curelusa, ca tot vei strange de baston. Si dupa cateva ore vei simti la mana, mai ales la urcari si coborari unde tre sa te sprijini mai ferm.
Sper sa se inteleaga din imagini.
In orice caz, sa sti ca-i treaba buna, e comod si faci dintr-un bat simplu de alun baston numa bun de umblat.
Iar ce face baticul, o sfoara nu poate face. Nu poti pune un snur,sfoara, ca-ti "taie " mana in 10 minute de urcat.
In ce priveste bastonul, nu uita in partea de sus sa-l rotunjesti, ca sa eviti eventualele accidente, nu detaliez, te prinzi tu la ce ma refer.
Iar in partea de jos sa-l ascuti ca sa prinda bine in sol.
La sfarsitul turei, batul ramane la padure , dar baticul il recuperez. Apropo, baticul nu pateste absolut nimic nici dupa mai multe zile de mers. Este in stare foarte buna si asta a trecut prin multe.
Ei si daca am sprijin mai bun, am zis sa pornesc pe urma ei (vulpii).
Urc si urc, mai scapa piciorul pe calcarul inghetat, dar in 3 picioare e mai usor sa ma echilibrez.
Evident ca in cativa zeci de metrii vulpea paraseste poteca de om si se baga prin boscheti. Eu dupa ea.
Am gasit mai multe vizuini, dar cel mai interesant a fost la gura pesterii.
Aici se poate distinge clar ca-i locuita.
In zilele bune s-a papat iepuras.
Acum a ramas doar trofeul.
Interesant ce bine-i functiona maxilarul.
Se puteau distinge bine orficiile unde Flavius face anestezia, sa nu-l doara la extractie.
Amu ce sa zic, poate ca vei spune iarasi ca-i macabru, sinistru, lugubru si alte cuvinte asemanatoare.
Nu mi se pare nimic sinistru in faptul ca animale se hranesc, se nasc, mor, etc.
Exact cum nici tie nu ti se pare sinistru cand mananci pestele si-i raman numa oasele in farfurie, ori puiul fript, etc. Ai prins ideea. E treaba de cum te raportezi.
Nu-i vreme de stat. Asa ca dupa ce ma imboschetaresc bine si ma inzapesesc peste tot, inclusiv la ceafa si pe spate, cobor iar in poteca.
Izvoarele tasnesc cum trebuie.
Carasul e curat de poti sa-l bei.
Pe urma ei umblu, omul inca n-a batut poteca.
Hop, dar ce vad aici. Pare ca a luat o gustare.
A dezvelit pasarea de pene cum ai desface coaja de pe o portocala.
Iarna toate par mai salbatice. Padurea este mai greu de patruns.
Crengile sunt mult mai groase cu haina alba pe ele, iar cele subtiri par sa fie atrase in mod deosebit de pamant, ca-si lipesc terminatiile de el blocand poteca.
Vezi, aici iar e bun bastonul, ca le mai trag cate una si o data ce cade zapada iar se ridica toate si pot trece fara sa ma pun pe burta.
Alte urme.
E clar, nu poate fi departe.
Asta-i partea faina iarna, ca nicicare nu poate trece fara sa lase urme clare.
Acum poti urmari si gasi.
In rest liniste. Toate par incremenite.
Ascult apa, cam atat pe partea asta, altceva nu se aude.
In sfarsit am surprins-o. Evident ca a tasnit pe deal in sus imediat cum ne-am zarit.
Dar in urma ei a ramas asta micu.
Carnita proaspata.
Nu-i bai, ca i-am lasat-o acolo, nici n-am atins-o macar, ca nu cumva sa zica ca am pus mana murdara pe ea si apoi sa n-o mai mance.
Ma duc sa bea apa de la cel mai bun izvor.
In poiana mare, numa urme de caprioare si pui (tot de caprioara, nu pui daia de-i iei de la alimentara).
Ma adap un pic, iau si-n bidon s-am plecat.
Puntea e franta asa ca trec apa pe clasic.
Cablurile astea paralele sunt de nadejde. Si sunt puse cu cap.
Mai in deal, dupa ce lopatez un pic si ajung la stangi, imi opresc privirea la crengile incarcate de zapada.
Trag una cu batul, dar blajin, nu sa rup ceva ci numa sa dau jos albeata .
Fi atent, ca deja cornul are floare. Ma da asta-i fantastic. Pai e numa inghet si el parca sfideaza tot ce pe altii ii afecteaza.
Ii clar, asta-i arbore aspru.
Cand stiu ca-s sus si ca de aici se deschide privelistea, ma opresc.
Ascult si aud . Raul se pierde intr-un sunet infundat, lasand loc pasarelelor si vantului ce misca finut.
Vantul, ... da e ceva deosebit. Niciodata nu-l vezi, oricat de tare si de mare ar fi. Pe el doar il auzi. Tot ce vezi este actiunea sa asupra celor din jur.
Un alt element esential - mirosul. Inchid ochii, ca sa-mi ascut simturile.
E stiut faptul ca atunci cand utilizezi toate simturile deodata, nicicare nu functioneaza la parametrii optimi.
Asa ca miros cu ochii inchisi ca sa-mi ramana in memorie.
Imi aduc aminte de multe ori cand simt cate-o mireasma, de tot felul de intamplari petrecute chiar cu multi ani in urma.
Plec acasa, dar lipsesc numa putin, ca iar ma intorc.
Imi doresc sa cred, ca nu de la oras evadez in natura, ci mai de graba din natura la oras.

joi, 24 februarie 2011

afara ninge si bine face , ... lingura de lemn e buna sa mananci cu ea

Ii tare fain sa alergi pe padure la vremea asta.
Asa o zapada buna sa calci in ea si copacii toti ornati frumos, te indeamna in mod clar la o tura.
Am raspuns invitatiei, ca nu puteam refuza, nici n-am vrut.
Sa vezi cum scartaie sub picior si cum mai scapa talpa in deal. Temperatura cum nu se poate mai bine. Frig deloc, dar nici prea cald. Un prietenos -1, -2.
Cu fieacre deal urcat in loc sa obosesc parca-mi doresc sa o tot lungesc. La un moment dat urcand pe o portiune pe care cu vreo jumate de ora coborasem (ca tot dand ture, se mai intampla sa trec de 2 ori prin acelasi loc) imi dau seama ca lungimea pasului in urcare e aceeasi cu cea in coborare = aveam spor la urcare .
Nu mai intru in amanunte, dar ma tot gandesc ce fain tre sa fie in ture lungi, sa alergi ore si ore, pana ce se intuneca , incepand de dimineata si continuand pe intuneric.

In fine, nu-i despre alergarea prin zapada postarea.
Ci mai de graba despre lingura de lemn.
Iti spuneam mai devreme ca e din aceeasi familie cu cana si celelalte.

E tot mestecan argintiu.
Lingura e usoara si o ti bine in mana.
E bine finisata si are snurul ei din piele impletita.
Pe coada lingurii, nu apare ceva anume gravat, ci doar niste "scrijelituri".
E de marime medie, nici prea adanca dar nici prea deschisa, lingura asta e buna pentru supe, pireuri, tot felul de macarurui solire, deserturi, etc.
Fie ca o iei doar pentru excursii ori mananci peste tot cu ea, mancatul cu lingura de lemn e cu totul altceva.
Diferenta intre o lingura de lemn ergonomica si bine finisata si una bruta,rugoasa, este foarte mare.
Ca si oricare din ele si aceasta are husa din piele.
Greutatea ei este neglijabila, iar forma , modelul si nuanta lemnului sunt unice.
Sunt multe lucruri bune pe lume, intre ele se numara si lingura de lemn.

miercuri, 23 februarie 2011

cutitul scandinav

Cutitul ti-l alegi cum ziceam, in functie de ceea ce vrei sa faci cu el.
Dar si in functie de ceea ce-ti doresti.
E drept ca gusturile se mai si educa. Gusturile se educa si pe masura ce inveti sa lucrii cu cutitul.
Ma tot intreaba unu si altu de cutite tactice, ca ar dori sa-si cumpere un cutit bun si nu stiu ce sa aleaga.
Pai bun , ... dar bun pentru ce ? Ca daca ai in plan sa-l scoti ca sa sperii pe cineva ori sa te uiti la el si sa dai in pietre, ... mai bine nu-ti lua cutit.
Ia-ti o carte !
(nu stiu cum iti suna, dar sa sti ca nu-i fictiune ce-ti povestesc)
Pana aici invatatura.
De aici urmeaza cutitul.
Asta-i unul pe placul meu. Asta nu inseamna in mod obligatoriu ca-i nu stiu cat de bun, ... nu asta zic. E bun pentru mine.
Unuia poate sa-i placa ce altuia nu.
La o lama otel carbon suedeza (Karesuando), dinaia de 10 cm lungime i-am facut un maner din buba de mesteacan "culeasa" de la padure.
E din stocul de la sfarsitul verii trecute. Bun lemn.
In mijloc, pentru un plus de culoare i-am adaugat si o felie de meranti.
Teaca de culoare maro este din piele de ren, iar modelul, poate se distinge si din imagini, reprezinta stejarul (prin ghinda si frunza de stejar) simbolizand padurile de stejar din meleagurile pe unde traiesc si alerg.
Lama e ceva mai lata decat cele cu care lucrez de obicei.
Alte detalii. Vezi si spatele tecii.
Pe langa adezivul folosit, l-am mai si batut in capat, Nu ca avea nevoie, dar ca tu sa fi complet
multumit, ... si mi se pare uneori ca da bine.
No, ti l-am pus langa celalalt ca sa vezi mai bine.
Lama are vreo 2,5 mm grosime.
Sta bine in mana, ofera siguranta si un bun control la lucru.
E clar ca se cere dus la padure.
Usor si eficient, continui sa recomand cutitele scandinave in toate excursiile la padure si la munte.
Taisul lor imbina excelent eficienta la taiere si rezitenta la solicitari.
La cutitele de genul asta, in comparatie cu cele din productia de serie mai ai si satisfactia ca e unicat, inanfara de faptul ca-i lucrat mai atent si mai ingrijit.
Daca nu ai inca, iti recomand sa-ti iei unul. Daca ai, iti doresc sa-l folosesti sanatos.
In rest, spor la treaba si ture faine iti doresc.