luni, 31 decembrie 2012

multumesc

Stiu ca pentru multi suna plictisitor cuvantu asta, dar io zic altceva. Cine se satura de multumit, sa nu uite ca intai va trebui sa se sature de primit.
Atitudinea recunoscatoare, multumitoare nu este ceva ce tine doar de datoria fiecaruia din noi ci e pur si simplu rezultatul final al unui act incheiat si marcheaza inceputul urmatorului act. Daca vrei sa zic mai curat, multumirea asigura continuitatea.
Atentie, nu face confuzie intre a fi multumit si a te complace in ceva din care ar trebui sa iesi sau unde n-ar trebui sa fi.
Daca ar fi sa fac un rezumat pe anu asta, ... mi-ar fi greu, ca io cam uit detaliile destul de repede. Si nu am nici bunul obicei de a-mi nota.
Dar am priceput totusi un lucru valoros. Anume ca daca vrei sa iasa lingura, tre sa treaca cutitu pe la ea.
Fara efort nu poti dobandi ceva. Daca pentru a avea un trup sanatos e nevoie de un echilibru intre miscare, odihna, alimentatie (si astea doar asa la suprafata), pentru sufletu omului e mult mai mult de atat.
Daca omul trupesc din tine are nevoie de ingrijire si antrenament pentru a da randament, tot asa si omul intelectual. Daca nu hranesti intelectul acesta se va atrofia. Daca nu hranesti spiritul il vei uita acolo undeva, nici nu mai stii unde si daca mai exista.
Fara exercitiu si disciplina nici macar trupul nu poate functiona bine, dar mai intelectul .
Si am observat ca noi lenesii, vrem ca toate sa vina "natural" cum obisnuim sa zicem (adica fara sa depunem vreun efort). In vreme ce natural inseamna cu totul altceva. Daca ar fi sa urmarim natura, n-ar fi greu sa observam cata munca este depusa pentru ceva cat de mic.
Ca sa iasa ceva bun tre sa tragi. A neglija un singur aspect, are ca rezultat daramarea intregii cladiri (a propriei tale fiinte). Atata vreme cat iti neglijezi omul spiritual din tine, crezand ca poti trai bine fara el, e ca si cum ai vrea sa folosesti ambele brate, dar unul ti l-ai legat chiar tu la spate.
A neglija omul intelectual din tine , hranindu-l cu porcarii si suprasolicitandu-l cu nimicuri, dar privandu-l de la ce ar putea sa-l creasca, este o atitudine la fel de sinucigasa ca prima .
Dar ce zic eu aici, cand foarte multi din noi neglijam si trupul si ne purtam cu el mai rau decat cu un dusman. In loc de hrana buna (care include in primul rand aerul curat) primeste fum si bauturi otravitoare, solutii chimice si tot felul de magarii sintetice care n-au absolut nimic de-a face cu hrana sanatoasa. In loc de miscare sanatoasa, viata activa, munca echilibrata, el primeste ori suprasolicitare ori repaus total.
Si nu vorbesc de situatiile in care n-ai de ales ci de cele in care putem alege, dar ne-am ales ca sfetnici lenea si ignoranta.
In concluzie am invatat ca fara sa vrei si sa depui efort, de la sine nu se intampla ceva bun, dar se darama si ce a fost facut .
A vedea putin si in ceata uneori e mai periculos decat a nu vedea nimic, chiar si din simplu fapt ca iti distorsioneaza vizunea asupra realitatii si te indruma catre o directie periculoasa si uneori sinucigasa.
Pe de alta parte a astepta sa se limpezeasca apele tulburi si ceata groasa ce invaluie crestele, poate dura mai mult decat timpul care ne-a fost alocat.
Intre cele doua ganduri ne miscam multi dintre noi. Sa actionam in semi sau inconstienta de cauza sau sa asteptam pana ce cunoastem detaliile ?
Aici am priceput ca intelepciunea are de-a face dincolo de alegerea momementului potrivit, cu alegerea GHIDULUI potrivit (sau cum se zicea pe vremuri si-mi place sa aud - Calauza) .
Exact cum o lingura buna nu iasa fara munca, nici caracterul unui om nu se modeleaza fara efort. De la sine nu poti fi nici drept, nici iubitor.
Io n-am ce sa zic decat ca multumesc lui Dumnezeu (cel in care tu poate nu crezi, dar care crede El in tine, vorba lu Nicolae Steinhardt ) pentru clipele de pace din tara si din familie. Noi care nu am prins razboiul, nu cunoastem adevarata semnificatie a pacii. Dar daca nu suntem ignoranti putem sa ne-o imaginam.
Pentru sanatatea celor din familie, a celor apropiati si a ta, tot lui Dumnezeu ii multumesc.
Aici ca in orice e o chestiune de alegere. Unu are dumnezeul lui - stapanul (reprezentat de banii lui, posesiuni materiale, de relatii, poate de el insusi, de un prieten ori membru de familie, o institutie, alcoolul, drogurile,etc) , dar fiecare  indierent ca realizeaza sau nu, ca recunoaste sau nu, are ceva pe ce se bazeaza si ceva caruia ii slujeste prin ganduri, actiuni, resurse, dorinte.
De unde se nasc vorbele :  "am avut noroc, intamplarea a facut ca , unde merge toata lumea merg si io, ... "
Am ales sa cred (ce pentru unii e considerata naivitate) ca natura in care merg si locurile in care ma misc, care ne include si pe noi , toate sunt rezultatul unei munci bine gandite ale Marelui Mester.
In viata sunt multe examene, pe unele le trecem, pe altele le picam. Mergem mai departe, dar rezultatul fiecaruia din ele ne-a modelat si ne-a afectat directia de mers. Orice conteaza, chiar daca nu orice are aceeasi semnificatie si importanta.
Clipa cu clipa se aduna zilele si cu ele anii. In combinatia de amintiri si evenimente ne formam o perspectiva asupra a tot ce ne inconjoara.
Pasim in clipa urmatoare cu nadejdea ca ce am planuit se infatuieste si vedem cu ochii trecutului (imaginile precedente) momentul urmator sau cel putin asa credem ca vedem.
Asta imi aduce aminte de intamplarea cu Paduraru (Vali) si cu fratele meu :)) .Cand eram io mai mic si ei mai tineri, inainte sa existe la noi notiunea de lanterna frontala, Paduraru avea o lanterna dinaia chinezeasca si George avea si el cred ceva pacolo.
In lanternele alea bateriile se gatau in vreo ora , maxim una jumate, iar becurile se ardeau frecvent.
Io in buzunar pastram si cate 3-4 beculete si aveam oricand la mine cel putin un rand de baterii de schimb si inca o sursa de lumina, ei nu :)) . Noi n-am fost speologi asa ca nu aveam notiunea de echipament de protectie, lampi cu carbit, etc. Am mai vazut si auzit, dar la momentu ala nu aveam nicicare si nici nu simteam nevoia :)) ).
Au intrat intr-o pestera. Galeriile erau pe mai multe nivele si pe jos nu era chiar poteca, ci era destul de accidentat si erau si gropi, dintre care unele mari. Galeriile nu era inalte peste tot asa ca pe langa ca te uitai pe unde calci, mereai si aplecat sa nu dai cu capu.
 Dupa o vreme una din lanterne a cedat. Au hotarat sa se intoarca. La scurt timp s-a dus si cealalta.
Acum erau in pestera , nici ei nu stiau exact cam pe unde si fara lanterne. Paduraru scoate o bricheta din buzunar. Cred ca aveau si ceva lumanare mica la ei. Nu peste multa vreme se consuma si aia. Evident ei se grabeau cata vreme mai vedeau ceva. Dar cand s-a terminat si lumanarea, le-a ramas doar gazul din bricheta.
In pestera aia se umbla ore, nu minute, asa ca dupa o vreme s-a terminat si gazul din bricheta.
Nu stiu ce ar fi facut altii, dar ei erau o idee mai relaxati ca multi din ziua de azi.
Trageau cate-o scanteie (ca nu existau decat brichete cu piatra in vremea aia, asta zic ca a fost marele avantaj) si inaintau rapid doar pe baza imaginii intiparite de la "blitu" ala.
Si abia acu am ajuns la ideea de baza, comparatia de care aminteam mai sus. Anume ca la un moment dat fratele meu zice:
" stai asa, nu mai traba scanteie, ca io vad si fara, mi so format vederea" =)) . Si chiar explica si arata cu degetul anumite formatiuni. Evident ca ele nu erau reale in prezent, ci reprezentau  doar imaginea trecuta de la ultima scanteie, ca a ramas intiparita in minte ca o poza.
Exact asa facem si noi cand "vedem" viitorul si evenimentele ce au sa se intample. Privim in viitor cu imaginea din trecut. Asta-i singura "unealta" pe care cei mai multi dintre noi o avem. Insa nu este cel mai intelept lucru si in nici un caz nu e ceva pe care sa ne putem baza oricand.
In cele din urma cei doi au iesit afara din pestera, chiar daca a trebui sa mai dea cu capu si spatele in cate ceva pacolo, iar realitatea le-a dovedit ca imaginea scanteii din trecut nu le-a luminat urmatoarii metrii. Pentru fiecare etapa de deplasare era nevoie de o noua scanteie. Trageau cate una, mereau un pic si se opreau. Mai una, mai cativa metrii si tot asa. George mi-a povestit ca la un moment dat a simtit gol sub el si era sa se prabuseasca, iar cel mai rau era ca nu stia nici cat si nici in ce se va infige.
Suna interesant asa in povestire, dar faptul ca nu le-a sarit piatra de la bricheta si ca nu s-a consumat pana ce au reusit sa ajunga la lumina este o minune.
A fost un an bun, atata vreme cat dorim sa ne amintim si sa conturam aspectele pozitive din el.
De asemenea iti multumesc tie pentru orice corectie si gand bun pe care mi le-ai adresat.
Celor cu care am alergat impreuna le doresc numa bine si sa ne vedem in continuare, sa alergam si la propriu si la figurat atat si atunci cand se poate.
Stiu ca pentru cei mai multi alergarea de orice fel trebuie sa aiba o tinta, dar io am inteles ca pe langa tinta, nu pot neglija placerea alergarii si compania celui langa care alerg . Sunt multe de invatat intr-o viata de alergat si cu siguranta ca TINTA nu se confunda cu micile tinte din timpul alergarii.
La modul figurat viata trece la fel de rapid ca o tura de alergare. Frumoasa sau nu, grea sau foarte grea, cand esti aproape de final , nici n-a fost asa de lunga cum credeai.
Aceeasi LINISTE ca si anul trecut iti doresc si anu asta care incepe, nu linistea aia inconstienta a celui ce nu "aude" ci a celui aude si nu se ingrijoreaza , a celui ce stie ca e peste puterile lui sa vada unde nu poate si care stie ca nu e intelept sa se ingrijoreze pentru lucrurile ce nu le poate schimba.
Numa bine.

duminică, 30 decembrie 2012

de tras

 Asta e varianta "boiereasca" sau unii ar zice "profesionala". Ea este si dintre cele mai robuste ce le fac,dar am si captusit-o cu piele atat pentru confortul tau cat si pentru ca ea sa aiba o viata mai lunga.
Aici raspund si la intrebarea ta - care sunt partile cele mai solicitate, unde se uzeaza prima oara ?
Uzura cea mai mare apare in zona cosului si pe capatul liber, dar si langa nod (pe capatu liber).
Apai pe interioru "inelului" am pus piele pentru confort (zic io exagerat :)) ) , dar adevaru e ca-i placut si fin pe deget.
 Practic e exact ca asta (nu-i asta, ci e ca asta) doar ca are piele in "locurile strategice".
 Ea oricum te tine si fara sa fie protejata de piele, dar na , asa tine si mai mult.
A ma intreba cam cat tine, ma face sa-mi amintesc de prima oara cand am citit specificatiile unei corzi dinamice. Era ceva de genul pana in 6 luni de utilizare intensa, 1 an de folosire obisnuita/constanta, vreo 2-3 ocazionala, 5 ani era maximu cat recomandau ei, dar mai scria ca si daca nu este folosita niciodata, o coarda nu va mai fi buna peste 10 ani. E drept ca specificatiile variau un pic de la un producator la altu, dar nu tare.
Pentru ca uzura corzii depinde de mai multi facori decat simpla ei trecere prin dispozitive  si anume - numarul de caderi (astfel incat cele bune nu depasesc 10-12 caderi factor 2) . Apoi depinde si de mediul in care este utilizata, ca o stanca rugoasa, burtita, inclinata, o muchie taioasa, o cadere pe o astfel de suprafata poate "uza" (compromite) coarda in 3 ture sau chiar in prima.
Asa ca nu pot zice cat te va tine pe tine o astfel de prastie. O stiu numa pe mea. Dupa cateva luni de tras numa cu pietre zgrunturoase o inceput sa se scamoseze. I-am pus niste leucoplast dinala alb (alb, .. pana dupa prima tura de tras:)) ) si mere fain. Deci solutii se gasesc si am nadejde ca mai trag cu ea poate tot anu viitor.
Dar daca tu tragi cu pietre mai bune (mai rotunjite, mai fine) si mai rar (ca io trag cam 2-3, uneori 4 zile pe saptamana cate o ora, doua)  te poate tine de la 2 la 10 ani, daca tragi cateva zile pe an doar, te va tine toata viata :)) . Si na, aia cu piele si mai mult.
Pentru tine care n-ai vreme, nu stii, nu vrei sau nu esti interesat sa-ti faci, am facut io. Dar si pentru tine care ai vreme si vrei si crezi ca iti iasa, am zis ca-ti prinde bine sa vezi cam cum e bine sa arate.
Modele is mai multe si formele sunt diverse. Acu m-am oprit in dreptu lu astea, mai incolo vedem ce-o fi.
Prastia ii gata, pietre is aici. Spor la tras.

marți, 25 decembrie 2012

ca sa fie

 Am mai gatat una . E tot dintre alea mai groase. Si pentru ca am stat mult sa impletesc la ele, in vreme ce ma uitam si la un film dinasta cu indieni, mi-o venit dor sa ies un pic la padure sa si trag.
No, si am mers. Aici poti sa o vezi pe a noua (in dreapta imaginii) comparativ cu a mea. E mai solida si mai comoda ca asta pe care o folosesc io . Dar mere fain si a mea.
Pe zi ce trece constat ca precizia se "masoara" in exercitiu. Nu ca acu tintesc mult mai bine ca inainte, dar incep sa simt cam unde tre sa mearga piatra si cand tre sa-i dau drumu. E mult de lucru si la astea ca la oricare (poate mai mult decat cu altele) dar nu-i graba. Obiectivu nu-i sa tintesc precis si sa nimeresc orice , oricand, ci pur si simplu sa ma destind un pic facand ceva miscare. Aia cu nimeritu las sa se intample asa incet incet, fara sa fortez lucrurile.
Tu faci cum doresti, io insa iti pot zice cum procedez.
La inceput imi aleg o directie catre care trag si caut sa o mentin. Dupa ce vad ca o tin cat de cat, imi aleg o tinta mare si apropiata. Dupa o perioada in care mi se pare ca stapanesc distanta, ma departez si poate aleg o tinta mai mica (io folosesc o bucata de prelata).
In timp poti trece la cutii de carton, doze de bere/suc, etc . Te-as ruga totusi sa nu fi tentat sa spargi sticlele chiar daca pare spectaculos. Este complet copilaresc si iresponsabil, mai cu seama ca nu vei aduna cioburile. Lasa-i pe "taranii " de pe youtube care fac dinalea, tu incearca cand pleci de acolo, sa nu se vada ca ai fost.
Apoi sa nu uiti ca antrenamentul pentru precizie nu-i bun sa-l faci in forta. Forta tre sa o incluzi treptat si e ultima dintre toate.
Asigura-te ca nu trece nimeni in zona in care tragi si uita-te cu atentie inainte sa tragi fiecare piatra.
In rest, spor si numa bine.

duminică, 23 decembrie 2012

una cate una


Lingura asta din frasin  am facut-o mai demult dar am gatat-o abia zilele tecute. Am acolo pe scandura de brad cateva neterminate care asteapta momentul potrivit sa fie finisate.
E de marime medie, suficient  de mare si incapatoare sa manci cu ea de toate.
O parte din padure vine la tine acasa doar ca sa te cheme mai apoi sa iesi.
Adevaru-i ca as vrea sa mai fac si o cana de frasin iarna asta, dar na mai vedem pana atunci.
Momentan continui munca la un castron dinala si vreo lingura de fag.

joi, 20 decembrie 2012

Prastia

Si pentru ca te-am introdus in treaba asta cu prastia, am zis ca nu-i drept sa te las asa.
Pentru cine vrea sa-si faca si stie sau vrea sa invete sa impleteasca, chiar si imaginile astea sunt suficiente ca sa inceapa (in sensu ca io de multe ori dupa cate-o poza prindeam o idee care mai apoi o dezvoltam)
Io imi aduc aminte cand ma apucam de cate-o treaba cat de putine informatii gaseam si cum nu aveam de cine intreba.
Acu traim perioada aia din istorie in care informatiile le aflii cu usurinta dar lipseste dorinta de a mai face ceva, ... nu-i bine, deloc !
Amu stiu io ca nu-i cazu la tine, da io ziceam de altii :)) .
Asa, sa revin la prastie.
Pentru cine nu stie cum, n-are timp sau nu doreste sa-si impleteasca singur (ca spre exemplu si io stiu sa-mi zugravesc casa dar nu vreau, prefer sa vina altu sa faca asta timp in care io castig din ce-mi place) si vrea totusi o prastie, am facut trei modele diferite.
Toate au cam aceeasi lungime si acelasi principiu de functionare. Le-am impletit din fibre naturale (mai exact sfoara de canepa).
Asta-i primu model, ala de baza cum zic io.
Al 2 lea difera de primu ca are cosu tesut nu impletit, acesta fiind mai lat.
Iar al 3 lea are si "inelu" in care bagi degetu tot tesut , lucru care o face mai comoda decat pe primele doua. Iar cosu este si el tesut dar e chiar mai lat decat la modelul al 2 lea.
Aici le ai pe toate 3 ca sa le poti compara.
Io trag cu oricare si am tras destul si cu primu model. In prezent (de fapt de ceva vreme incoace) o folosesc pe aia din mijloc.
Dar asta din simplu fapt ca pe aia o am acu si cata vreme ma tine n-o mai schimb.
Acu depinde cat de mult tragi o data. Ca dupa mai mult de o ora de tras faci besica la deget cu primele doua modele, aia-i clar. A pai io puneam leucoplast si trageam mai departe :)) .
Spre exemplu, cu o prastie asemanatoare cu prima , unii trag si in campionate.
In rest a 3 a este un pic mai groasa decat primele doua pentru ca are cateva fire in plus in impletitura.
La toate trei pe capatul "liber" grosimea scade progresiv catre pamatuf, cum de altfel este si bine (exact ca la bici).
Desi nu-mi place (deloc) sa apar la "televizor" ti-am mai pus totusi o filmare pentru ca stiu cat de greu gasesti informatiile si stiu cat de mult conteaza sa nu incepi de la 0.

Si o sa vezi acolo ca dupa o scurta introducere is si cateva tehnici.
De tras, e cum ti-am zis. La tipu asta de arma tintele nu trebuie sa fie mici, pentru ca e foarte greu sa ai precizie cu ea.
E bine sa dezvolti intai o miscare cat mai naturala. Apoi sa exersezi precizia, dar asta doar in sensul ca piatra sa mearga cat de cat in directia in care doresti si nu in laturi.
Apoi poti incerca si cu ceva mai multa forta. Insa a lovi cu forta maxima este complet ineficient pentru ca atentia iti va fugi de la precizie si degeaba vei da tare daca nu vei mai nimeri.
Cum am zis si pe filmare zic si acu. Anume ca forta nu vine din numarul de rotiri, ci din miscarea de "biciure".
Cu prastia asta sa-ti inchipui ca e ca si cum ai arunca o piatra cu o mana foarte lunga, dar nu doar atat, ci si foarte flexibila. De aia piatra capata o miscare de rotatie si o viteza atat de mare incat vajaie si suiera prin aer (mai ales alea colturoase :)) ).
In rest iti recomand tinte mari (nu cum vezi la "televizoru" asta :)) ) pentru ca nici aia in concursuri nu trag la tinta mica. Io am pus aici imaginile astea nu doar ca sa vezi cam care-i treaba, dar ca sa te si motivezi un pic.
Amu nu inseamna ca imediat iesi si tragi de la 50 de metrii in pachetu de tigari :)) . Nu domle. Ci iti iei frumos o fata de masa veche si tragi de la 10 metrii.
Sa nu te grabesti si sa nu ai mari pretentii in timp scurt. Sa lucrezi cu placere si sa te bucuri de aerul curat. Sa te uiti intotdeauna inainte sa tragi si sa nu tragi niciodata mai mult decat vezi cu ochiu. Sa alegi zona in asa fel incat sa nu ranesti pe nimeni si nimic si sa nu creezi nimanui pagube. Nu face din distractia ta chin pentru altu.
Acestea fiind spuse, sper ca si prin treaba asta macar cativa din voi vor gasi un motiv in plus sa miste.
Se poate exersa foarte fain cu mingi de tenis. Meri in curtea scolii sau in sala si poti sa-ti faci de cap. Cu ele ai precizie buna, poti invata fain si nu risti nimic.
Numa bine.

luni, 17 decembrie 2012

Tendinţe

 Amu nu stiu cum o fi la altii, la mine tendinta e sa merg la padure. Indiferent de vreme si de sezon, daca nu apuc sa ies la munte mai multe zile, macar pe deal tot ies. Ce fac acolo aia vad io.
Si nu-i tura in care sa nu iasa ceva fain.
E drept ca iarna ies mai mult seara si mai toata iesirea se desfasoara la lumina artificiala.
 Spre exemplu zilele trecute, eram sus pe drumu ce urca de la releu si trageam cu prastia.
Dupa nici o ora trece batranu, dar parca vroia pe drumeagu de jos so ia, numa se razgandeste si vine la mine. Se pune pe iarba si sprijinit asa pe cot, pe o parte, ma intreaba daca ii adevarat ca David o omorat un om cu o prastie dinasta.
Ii zic - sigur ca da.
"Ma da asa tare trage asta ? " tare dara, ii zic. Si pentru ca l-am vazut interesat i-am aratat si cam cat de tare.
S-o ridicat imediat in picioare si o masurat cu degetu mare (ii o tehnica si acolo ) si zice - "oho, lejer 200 si ceva de metrii ".
Mai sta o vreme cat stau si io si se hotaraste sa ma insoteasca fara sa-l chem. A pai daca tot avea timp liber l-am bagat mai adanc in padure. Spre seara am impartit ceaiu si am mai povestit de una si alta, mai ales de vremurile de demult.
 Cand o fost zapada mare am dat mai mult ture de noapte. Dar sambata trecuta ca si in alte zile se tragea pe sus si auzeai numa puscaturi si caini ce latrau de numa.
Caprioarele insa pasteau fara nici un stres pe coama astalalta.
 Apai daca merg pe sus si vad o grota, nu ezit sa intru. Unele se dovedesc a fi pesteri, dar multe din ele simple vagauni.
 Duminica s-a incalzit si ploaia a luat locul ninsorii. Cerul nu mai era albastru asa ca nici zapada nu mai era chiar alba ci mai de graba un gri.
Da-i fain, ca vezi locuri noi, vezi arborii si pasarile, vezi cum o cautat mistretu ghinda si cum roade caprioara ce prinde pacolo.
 Eram prin preajma si am zis ca daca se porneste ploaia mai tare o sa intru la adapost, dar no fost cazu.
Azi insa ceru s-a mai deschis si am plecat iarasi la trageri.
 Si daca tot ti-am zis de prastie, socot ca e potrivit sa o si vezi.
Asta de sus e de departe preferata mea (ca model) . Din vreo zece feluri diferite pe care le-am incercat si cusute si impletite si tesute si legate, asta mi-a placut si cu asta fac treaba buna.
Amu in functie de regiune si prastia difera, exact cum difera sulita, arcu, etc.
Si asta cu piele mi-a placut dar aia de canepa impletita no mai las acasa nici daca merg la nunta :)) .

Si pentru ca imaginea face cat o mie de cuvinte, probabil ca o imagine in miscare face cat ... nu stiu cate cuvinte ca nu mi-o iesit socoata, dar pricepi tu.
No, dupa ce au trecut cativa ani de cand nu am mai tras cu prastia, nu stiu din ce motiv, cred ca de fraier, pe la sfarsitu verii asteia mi-a venit dor. Am cautat daca o mai aveam pe vechea, dar n-a fost. Asa ca am vrut sa-mi fac alta. Totusi parca s-a trezit o pasiune si mi-am dat seama ca e important sa incerc multe modele si sa invat despre ele.
Cum sa impletesc in mare cam stiam, a fost de ajuns sa vad cateva poze si apoi mi-am creat si propriile modele.
La nevoie pot sa azvarlu binisor o piatra chiar si cu baticu, dar niciodata cu forta cu care pleaca din prastia adevarata.
Asa ca in filmare in prima parte o sa vezi un pic de antrenament , un pic de miscare si daca esti atent chiar un pic de tehnica. Atentie, daca vrei sa inveti, meri la profesor, io is novice si nu pot servi decat asa ca informatie si poate ca motivatie (daca nu gasesti mai repede pe altu :)) ).
Mai incolo am cautat si am si gasit niste tinte. Amu care o mai tras cu asa ceva stie ca asta nu-i scula de precizie ci mai de graba de forta.
Ce forta?  pai iti ziceam de David ca i-o tras una in cap lu ala mare, pai ma, cand trag una cu o piatra intr-un zid de beton, praf se face piatra. Iti dai seama cand dai in capu ... la orice (nu se sparge piatra ci capu).
Dar pana sa ajungi la precizia aia dureaza ani de practica.
Insa departe de mine gandu de a o folosi la vreun atac si departe de mine gandu de a-ti sugera asa ceva.
Este un mijloc excelent de relaxare activa, proba de indemana si exercitiu fizic.
Amu nu vreau sa crezi ce nu este si anume ca e asa simplu cum pare.
Cele mai multe din lovituri nu nimeresc tinta, dar ca sa te incurajez am pus mai mult pe cele reusite. Dar nu le-am omis complet nici pe celelalte.
Daca dupa ce vezi care-i treaba iti doresti si tu una , nu stii sa o faci, nu vrei sau nu ai timp, io fac dinastea si de dat . In cateva ore,cu un pic de indemanare, iasa una buna.
Apai daca nu-ti traba sau iti faci e tot asa de bine, dar ideea mea de baza este sa caut sa promovez si niste activitati dinastea care altfel s-ar pierde. In plus este miscare, este activa, nu-s porcarii de jocuri pe calculator. Nu am nimic cu omu care le joaca, ala saracu e doar victima, dar am multe cu jocurile si sedentarismu, care strica nu doar trupu dar si mintea (si aici iara am taiat craca/elanul multora, care in loc sa bage ceva la cap se supara ..., asta e le trece )
In rest vezi ce faci pacolo si nu uita sa mai iesi si in natura.
Seara faina sa ai.

sâmbătă, 15 decembrie 2012

pentru ca si tu simti

Uitandu-ma la poza, parca vad ce vezi si tu sau poate nici macar atata.
Dar am inteles dupa ce o buna bucata de timp am lucrat la ea ca desi e acelasi lemn ca busteanul, totusi acum are o anume intrebuintare - e specializata, nu mai e ceva din care poate iasa ceva sau poate iasa altceva.
Uneori mai simt ca la inceput, anume ca e ceva special sa iei o bucata de lemn si sa-i faci o concavitate care poate fi umpluta. Practic i se da busteanului un rost special, fata de majoritatea.
Nu spun ca ala de arde in foc nu-i bun, ca ala de il folosesti in constructii nu isi are utilitatea sau ca cel ce se descompune incet in padure nu are locul sau in natura.
Ci spun doar ca o parte atat de mica dintr-un arbore si din atat de multi arbori poate numai din unul singur iasa o cana din lemn. Nu pot nega ca este o intrebuintare mai speciala a lemnului si ca e ceva rar .
Nu e nimic magic in ea si nimic special in sensul in care unii ar crede. Ci pur si simplu in lumea in care suntem "imbatati" si "sufocati" de sintetic si artificial, cana asta are totul din natura.
Lemn de stejar e trupul ei. Snurul l-am implettit din piele subtire da tare. O felie din cornu cerbului carpatin i-am pus nu doar de aspect, ci serveste si ca opritor. In felul asta o ti mai sigur.
Chiar aici poti observa cum anume asigura cornu o priza buna si transforma tot ansamblul intr-un maner "flexibil" si usor de folosit.
Ea nu este mai rezistenta decat cana de metal, nu este mai usor de intretinut decat cana de ceramica si nici nu are greutate mai mica decat paharul de plastic.
Dar inglobeaza niste calitati pe care niciuna din cele mentionate nu le are (despre asta am scris mai detaliat in alte postari unde gasesti si avantajele ei si intretinerea ) .
Dincolo de astea, e organica, e "calda", e unica, are "suflet" si te cheama la padure.
Astea ar fi zic io, cele mai importante aspecte ce merita amintite.
Si ea ca orice alt lucru, va atinge valoarea maxima cand va fi utilizata in scopul pentru care a fost facuta.

miercuri, 12 decembrie 2012

un cutit

 Mi-am facut un cutit dinasta scandinav.
Am ales o lama a care-i forma o asteptam de ceva vreme, dar parca nicicare din mesterii fierari de ii gasesti pe magazinu asta de la finlandezi, nu vroia sa faca cu forma si dimensiunile respective.
Dupa o vreme totusi, mai din greseala mai intentionat vad ca unu o facut si io iesit si bine.
Se zice ca-i dinaia batuta de ciocan.
Maner din buba de carpen i-am facut si niste corn de cerb, nu i-am pus alte "fiare" ca n-am vrut.
 Maneru e mai plat din simplu fapt ca asa mi so parut ca mere mai bine la lama asta.
Lama nu doar ca e suficient de groasa, dar mi-a placut mult ca se subtiaza progresiv de la maner catre varf. Din pacate prea rar se poate vedea asa ceva. Majoritatea isi pastreaza grosimea pe toata lungimea lamei.
 Teaca ii din piele maro deschis si il tine bine.
Poate ai observat ca nu ma omor dupa tecile traditionale de la ei. Nu pentru ca nu-mi place cum arata, ci pentru ca mi se par nepractice si prea "incarcate" . Nu vreau mai mult de la teaca decat sa-mi tina bine cutitu, sa stea comod la centura si sa fie cat mai simpla si durabila.
In rest gasesc ca-i important sa fie pe cat de rezistent pe atat de usor. Io vad cutitu ca pe o unealta cu care lucrez ore intregi, nu ca pe o ghiulea. Amu fiecare cu preferintele lui.
La toporu de despicat spre exemplu, mi se pare in regula sa fie greu, la baros la fel, dar dupa mine cutitu este in primul rand un instrument de precizie.
Nu o sa-l pun in lista aia cu ale de le dau, pentru ca gandul initial era sa mi-l fac ca sa-l folosesc. Dar na asa am zis si de altele si nu mai insel cu gandu asta.
Dupa ce am vorbit cu tine despre el, am zis sa-l pun aici ca pe orice fac cu lemn ca oricum o sa apara si in postarile cu mesterit. Insa daca careva il vede si ii place a pai poa' sa trimita o scrisoare. Pana atunci insa daca prinde primavara aici, o sa vada padurile si muguru si va ciopli.
Pentru mine e un pic cam domnos oricum. Cre ca intr-o zi imi fac unu dintr-o bucata de fier aiurea sau unu din piatra  :)) .
Ma duc sus, ca o ninge zdravan si e mare zapada. Iau si toporelu cu mine. Apropo de topor, cred ca am si unu dinala de dat.

duminică, 9 decembrie 2012

tarziu de toamna

Langa foc e cald si bine. Chiar inainte sa vina precipitatiile si sa se raceasca, am prins ultima tura de toamna pe anu asta.
E aproape luna plina  si se vede asa bine noaptea ca umblam fara sa folosim lanterna.

Dar pe inceput de tura, intr-o fosta livada mai indepartata, gasim ceea ce a mai ramas dintr-un bursuc. De ce lo puscat sau lo prins cu latu aia banuiesc, dar de ce lo lasat atarnat sus in prun aia nu.
Vlad o zis ca miroase tare urat, a pai parca am simti si io dupa o vreme ceva iz :)) , dar era destul de stafidit si parea ca sta de multa vreme in aceeasi pozitie. Pacat de el si de narodu ce lo pus acolo.
Aa, stai ca mi-am amintit, nu-i ceva izolat, deseori gasesc bursuci prin copaci, in ultimii doi ani am vazut cel putin 3 sau 4 asa, in locuri diferite, asa ca poate is mai multi (narozi). O fi vreo traditie si asta ...
Prin paduri i-am gasit nu pe langa gospodarii (hai sa zic cu exceptia lu asta care era la 2-3 km de sat).
Eh, ii buna si diversitatea ...
Dar cand meri seara pacolo si dai fix de el sa nu te sperii, ca nu musca.
Ca pentru ceva sarbatoare si doar pentru putina vreme, padurea are covoru asta. Imi vine sa spun ca acus il schimba cu ala alb, dar pana ce am apucat sa gat postarea vad ca lo si schimbat.
Seara si dimineata inainte si dupa ce mancam, apucam sa cioplim cate ceva. Rareori plec fara semifabricat, dar daca o fac, imi caut pe drum sau la fata locului.
Uneori stau ore intregi si cioplesc cate-o lingura si aud tot ce se poate auzi la padure in timpu ala.
De aici ma aleg cu doua treburi bune, ma odihnesc si fac o lingura.
Desi fetele dealului is destul de abrupte, iar valea e complet neprimitoare pentru tabara, totusi intalnesti mici platouri , care-s excelente sa pui tenda.
Toata treaba e sa le gasesti intr-o zona unde si apa e aproape.
Arborii ca asta sunt rari si ma gandesc ca au supravietuit doar datorita "defectelor" pe care le au.
Restu, drepti si frumosi, care au implinit varsta taierii nu mai sunt demult.
Pe la noi pe sus se "intinereste" padurea de numa. Bine, ca momentan, in primii ani se vor intineri doar tufele de mure. Vara urmatoare va fi tare cald pacolo. "Poienile" s-au extins si lumina patrunde nefiltrata. Caprioara alearga mai mult printre tufe, s-a cam dus vremea padurilor. Noi cel putin nu vom mai prinde niciodata ce am apucat sa-ti arat anii trecuti. Cea mai mare parte din stejarii, fagii, pinii si salcamii aia sunt istorie.
Dar na, ce sa zic, e o vreme pentru toate. Se zice ca de aia sunt parcelele respective, ca sa fie exploatate, totusi nu-i totuna sa vezi arbori cat antebratul sau dinaia de nu-i pot cuprinde doi.
Una-i sa te plimbi printre tufisuri si alta-i sa mergi in paduri unde distantele intre arbori sunt mari.
Trebuie taiat, ca e nevoie de bani, de fapt banul justifica cam orice actiune, ca e mare nevoie de el.
E atata nevoie ca sunt locuri unde oamenii si-au vandut si aerul ca sa aiba niste bani, apoi umbla cu mastile acoperindu-si caile respiratorii.
Fauna nu mai are rolul ce il avea in trecut. Acum serveste ca distractie. Fie ca meri sa le pusti sau sa te uiti la ele "ca la urs" :)) , ea nu mai e parte importanta in natura ci in mintea unora se poate si fara.
E cu doua taisuri treaba, ca pe de o parte cineva va putea zice ca schimbarile majore in natura s-au produs datorita cresterii popoulatiei si implicit a nevoilor (hrana, apa, adapost).
Realitatea insa e cu totul alta. Marea parte a populatiei nici acum nu beneficiaza de mare lucru, iar lacomia unora a cheltuit (abuzat) resursele tuturor. Si in vechime  a fost mare nebunie, cand romanii erau cat pe ce sa decimeze animalele de prada din partea asta a lumii pentru niste jocuri prostesti, niste distractii malefice.
Apoi au urmat si alte nebunii, de la superstitii pana la "nebunia blanurilor". Astea au trecut dar a ramas si acum o nebunie veche si mai inutila  - cea a "omorului gratuit" - fiorul , adrenalina.
Da meri de te bate cu astia cu batele (daca vrei fior si adrenalina) , ca sigur ai si tu in zona niste locuri unde sunt "baieti binevoitori" care te vor "ajuta" . 
Merg des la padure si vad caprioara cum alearga si ea. Cu siguranta ca niste plumbi ii lipsesc asa-i ?  Normal ca daca nu mergi, nu te intereseaza. Tu ai treaba cu soselele -  sa nu aiba gropi, sa bage oferte la supermarket, sa deschida un club mai fain si mai aproape de tine, ...
Dar daca mai iesi afara din masina, din oras si faci o plimbare in natura, parca iti doresti sa vezi mai mult decat saci cu moloz si resturi de la amenajarile interioare si exterioare.
Frumoasa casa ti-ai facut si tare bine le-ai asortat. Gresia e minunata si vad ca ti-ai schimbat si mobila. Fain, ce-ai facut cu cele vechi ? Aha, le-am vazut, sunt la iesirea din oras (la liziera ), le-ai carat si le-ai depozitat civilizat in saci, nu ca daca trecuta ...
Acu s-a deschis sezonul la lemn. Iarna e lunga si frigu e mult.
Se taie (de regula se fura) tot ce-i in apropiere. De fapt s-a inceput si sezonu de brazi. Fiecare popor cu obiceiurile si traditiile sale. Noi le avem pe ale noastre.
Uneori cand ma intorc noaptea din padure, chiar la intrare vad "baieti" cu drujba sau fara, raman un pic uimiti si ma intreaba speriati daca merge treaba  :)) . Le zic ca merge si trec mai departe. Uneori ma mai intreaba daca nu cumva l-am vazut pe padurar prin zona :)) .
Ce sa zic, din pacate nu l-am vazut prin zona de ani de zile, desi merg de 3-4 ori pe saptamana si petrec cateva ore in padure.
In zonele mai inalte, pe vreme umeda se face cate-o ceata dinasta de ti mai mare dragu sa umblii. Adica na, io il vad ca pe un moment deosebit.
Umblam mult dupa lasarea intunericului ca asa-i "noaptea polara" - lunga si intunecoasa.
Aurora boreala nu-i, dar facem focu. In departare undeva se aud lupi si in alta parte capriori si bufnite. Temperatura scade la minus. E o noapte frumoasa.
Intr-o seara daca tot ii intuneric, am zis sa bantui pe abrupturi, pe la stanci sa intru in ceva pestera. Si intram in mai multe.
Unele sunt incapatoare inca de la inceput, dar in altele te tarasti pe burta si asa se si "infunda". Dar sunt si astea de intrii pe burta sau aplecat si inauntru e spectacol.
Dincolo de studiu si latura stintifica, e frumos si pentru taranu de rand. Imi vine greu sa cred ca omul asociaza mediul asta extraordinar cu o mina. Si ca tot ce vede intr-o pestera este cum sa scoata ceva bani. Sa sapi si sa spargi, ... si atunci vrei sa-ti mai zic de vreo pestera ? Aiurea iti mai zic. N-ai de cat sa le gasesti singur.
Apoi nu stiu de ce ar plati cineva pentru niste formatiuni care isi au valoarea doar in contextul respectiv sau niste cioante fie ele vechi sau nu.
Nu de putine ori gasesti in pesteri resturi de zdrente, conserve, sticle, deseuri de la lampile cu carbid, baterii, etc.
Si ne trezim intre doua extreme. Pe de o parte inchiderea lor (majoritatii pesterilor care mai au ceva intact si care nu fac parte dintre cele turistice) si pe de alta parte riscul (iminent as spune) de a fi compromise.
Evident ca din punctul nostru de vedere ( a unora care nu suntem de specialitate) e bine sa ai acces la lucrurile frumoase pe care Dumnezeu le-a lasat si nu le-a pus propritatea vreunei asociatii sau institutii, ci e ceva de care oricine se poate bucura. Dar pe de alta parte "bucuria" unora nenoroceste uneori complet mediul respectiv. Daca ar fi sa aleg, ... as alege totusi sa fie inchise chiar cu pretul de a nu le mai vedea (macar pana cand oamenii se vor mai civiliza, daca va fi vreodata cazul).

Iti dai seama cat o avea fagu asta daca acu o suta de ani o fost scrijelit si era aproape tot asa gros.
Amu cred ca te-ai obisnuit cu viata din filme, din simplu fapt ca-mi zici uneori ca azi is pesimist sau suparat pe ceva sau cineva :)) .
Dar de fapt prezint doar niste episoade din realitate asa cum sunt ele, fara sa scot anumite aspecte.
Ma uitam afara si zapada e consistenta. La munte ai nevoie de piolet, nu de topor. Cat despre ce iei acu la padure, e prea putin relevant. Majoritatea nu vor iesi deloc la padure iarna.
Pe maine se anunta racire accentuata si se mai zice ca se "sparg" norii. Asa ca tre sa fie tare frumos sa alerg pe culme. Uneori norii sunt pe vai si satele nici nu se vad. Cerul e albastru cu niste nori albiciosi si pinii sunt incarcati puternic cu zapada.
Expunerea la frig e bine sa se faca progresiv, dar e bine sa incepi cat mai din timp.
Nu te intoli prea tare si nici pe al mic nu-l incotosmana exagerat. De cele mai multe ori nu-i atat de frig cum se sperie unii. In plus omul are niste "smecherii" in el care regleaza temperatura, nu inhiba mecanismul cu "protezele " tale. Nu spun sa mergi in tricou si nici cu pufoaica cu guler de blana si capul gol :)) .
Dar e bine pentru sezonul rece sa stii ca daca ai acoperite toate partile corpului (cat mai multe) , vei avea un confort termic mai bun decat daca ai haine groase dar n-ai caciula si manusi.
Pentru cine iasa afara e bine sa fie hidratat si sa nu consume alcool.
Daca mergi la o plimbare in natura, nu uita sa pleci cu telefonul oprit si bateria complet incarcata. Lanterna nu trebuie sa lipseasca.
Seara faina si numa bine.
Maine ii o alta zi.

vineri, 7 decembrie 2012

Linguri tot anul

Inainte de lasarea intunericului , am apucat sa-i fac o poza si lu asta de stejar.
E un pic asimetrica si suficient de adanca si solida nu doar ca sa manci de toate cu ea, dar si sa mesteci in oala ta de padure . Tocmai de aia i-am lasat si coada un pic mai lunga, iar pentru cine vrea cu coada scurta is altele.
Vreau sa mentionez ca fiecare din ele are avantaje si dezavantaje. Spre exemplu cea scurta, desi se incadreaza usor in plasa cu mancare sau unde le mai ti tu cand iesi, totusi te cam frigi la maini cand mesteci in oala de pe foc. La mancat e cam tot aia. Pe cand cea lunga desi tre sa-i gasesti o pozitie mai nu stiu cum pacolo, totusi poti mesteca si gusta mai comod.
Peretii nu i-am lasat mai grosi decat trebuie ca sa poti culege usor tot ce-i pacolo.
Apoi am urcat dealu si am coborat la locu unde mi-am amenajat un mic "atelier" (un carpen cazut in care am taiat si decupat :)) ).
Imediat mi-am amintit ca-i aspru sa lucrezi fara foc in noptile de iarna .  Dupa cate 4 ore de stat intr-un singur loc parca imi venea drag sa alerg la deal. Manusile subtiri cu degete nu sunt potrivite pentru frig, dar sunt bune la lucru. Degetele cand se raceau, cand se incalzeau.
Io nu obisnuiesc sa ma incotosmanesc prea tare ci prefer sa misc un pic mai energic, daca simt ca-i mai rece decat pot functiona. Amu no fost frig, mai jos de -6,-7 zic ca no fost. As zice ca pana in -8 mere sa mesteresc intr-un loc cateva ore si fara foc, dar sub asta parca ar fi cam greu .
Sa vina iarna, sa dea neaua, sa dea inghetu al mare, sa merem la munte si sa bagam la gheata si-n creste.
Sa bata viscolul al mare sa incremeneasca tot si in noptile cu luna plina cand e gerul cel mai naprasnic, dar cand vantul tare se domoleste, sa dam o tura la varf.
Sa aud iarasi cum paraie zapada inghetata si cum varfurile coltarilor abia daca se infig un pic.
Azi mi so facut dor sa alerg in iarna serioasa, sa imi amintesc cum ii , sa simt asprimea .
Copacii cu crengile incarcate pana pe jos, cu trunghiuri trosnite de ger.
Apropo de asta, pana ce am inceput sa pregatesc semifabricatul la o kuksa, o inghetat bocna toata apa ce o mai avea lemnu in el . Era interesant asa sa cioplesc si sa privesc cristalele din fibra lemnului, sa vad cum luceste unde indepartez.
Bine, las ca  o sa bem un ceai.

miercuri, 5 decembrie 2012

kuksa


Afara din tiparele clasice gasim cana asta din lemn de frasin. Ei le fac din mesteacan nu pentru ca lemnul ala ar avea niste proprietati deosebite ci pentru ca inafara de conifere nu au prea multe alte specii .
Insa noi avem multe specii mai faine decat mesteacanul (mai tari, mai compacte, mai rezistente, mai frumoase chiar, dar in primul rand diferite).
Plecand de la ideea de baza formele pot varia destul de mult.
Acu am facut cana cu maneru asta ceva mai lung pentru ca e mai incapatoare si ai nevoie sa o ti comod in mana cand e plina.
Lemn tare si elastic, am gasit ca frasinu are foarte multe intrebuintari. Pe langa astea lemnul mai are si culoare faina (adica na mie mi-a placut).
Din ea poti bea laptele proaspat muls ( de la vaca, capra sau dozatoare, nu stiu ce ai tu mai aproape :)) , daca nu, macar ala uht :)) ) , ceaiul, cafeaua, ciocolata calda, cui ii place vinu fiert, etc.
Maneru (toarta) are in capat forma de carlig, lucru care o face nu doar usor de tinut, dar si usor de agatat undeva.
Amu s-o pus ploaia, dar mai am cate ceva de cioplit, asa ca sanatate buna.

marți, 4 decembrie 2012

Un gand am primit si o idee s-a nascut.

Am constatat ca unii din noi sunt(em) ca tinerii chiar pe masura ce imbatranim.
Poate vei zice - cum asa ? sau poate ca un gand de bucurie te umple si inainte sa citesti in continuare deja o parere ti s-a format.
Vezi tu, tocmai asta-i baiu. Tinerii deseori (daca nu cumva la modul general) sunt caracterizati prin lipsa de rabdare. Si cand spun asta te indemn sa fi sincer cu tine si sa iti amintesti un pic, daca nu cumva dupa prima fraza citita intr-un text deja ti-ai facut o opinie. Pe masura ce citesti in continuare cladesti peste si dezmembrezi si asamblezi la loc pareri (sau parerea).
Nu dau retete ca nu ma pricep si io is ca tine, poate mai repezit, totusi cred ca e bine sa ne pastram parerile (uneori verdictul) pentru cand cunoastem"problema" mai in profunzime. A cladi peste o parere eronata nu e totdeuna potrivit, ca uneori desi nu se imbina, nu vrei sa renunti complet si urme de "greseala" se strecoara. Invatatura sau opinia finala va iesi "patata".
Daca ti-ai nota undeva prima impresie si ultima ai vedea ce mare diferenta este intre ele. Nu spun ca ultima este in mod obligatoriu una corecta, dar zic ca in mod cert are mult mai multe sanse sa semene cu ceea ce se cheama real (uneori corect).
Cand zic ca ma aseaman (si tu la fel) cu un tanar, nu zic ca suntem in putere si vioi , ci ca ne pripim si nu mai avem rabdare sa citim/facem/ascultam/vedem intreg "episodul". Ci inca de la inceput afirmam ca stim despre ce-i vorba si ca restu e pierdere de timp.
Din practica artelor martiale, alpinism, dar si alte domenii, am observat ca incepatoru abia a prins o miscare-doua, deja se masoara cu expertii. Ba chiar mai mult, tinde sa predea si altora (ce? evident greseala despre care el crede ca-i o miscare corecta !). Tanarul nu vrea sa invete, ci vrea sa stie !!!
Nu are rabdare sa invete, ci el vrea repede si bine de tot.
Putini care nu se lasa si continua multi ani dupa aceea, vor constata ca nici macar atunci nu au ajuns la nivelul la care aveau pretentia ca sunt la inceput. Insa au dobandit un alt nivel de intelegere si cel mai bun lucru - rabdare.
Nu stim sau uitam ca deseori in prima parte ni se prezinta tocmai in sens opus ideii finale doar ca sa contrasteze, sa scoata in evidenta ceva.
Asa ca gandul meu pentru tine este sa fi ca un tanar in ce priveste entuziasmul si ca un batran in ce priveste rabdarea (si am ales exemplarele cele mai reusite, ... sa nu-mi spui tu ca sti nu stiu ce mos ca n-are rabdare sau tanar depresiv :)) , ca sti bine la ce ma refer).
Desigur invataturile sunt demodate si societatea moderna nu mai are la baza moralitatea si principiile ci mai de graba oportunitatile si adaptabilitatea !!! (si inca unii chiar cred ca e si bine si ca se si poate asa).
Daca cineva iti da un exemplu negativ, pe aia o numesti varietate si spui ca e dreptul lui sa se afirme si e alegerea ta daca sa-l urmezi ori ba. Insa daca cineva ne ofera un exemplu pozitiv, ne simtim atacati si se trezeste in noi o combinatie de ura si invidie care rabufneste si contracareaza cu niste replici usturatoare. Dar in final omul nu vroia sa ne zica altceva decat ca-i mai bine "sa nu uiti oala pe foc si sa pleci, ca laptele da peste si stinge flacara, gazu se acumuleaza in incapere si ca poate sa iasa rau" .
Ce spune omu in gand dupa ce "ai dat cu el de pamant" - "are dreptate, io is prost, data viitoare am sa tac".

asa ca mai cioplesc o lingura

Din padure am scos lingura de stejar. E rotunjoara si incapatoare.
Am cioplit-o acolo la fata locului la lumina frontalei, ca pe majoritatea ce le fac pe timp de iarna.
E pe cat de comoda pe atat de robusta.
Unu poate sa observe si restu detaliilor ce tin de fibra lemnului, nuante, etc. Altu poate n-are treaba cu astea.
Sunt doua extreme aici. Unu care manca si cu batu gol si nu distinge uneori nici ce mananca, dar mai cu ce (nu ma indoiesc de motivele lui :)), nu despre asta vorbesc ).
Altu care vede dincolo de ce vad cei mai multi si trece pana in sfera imaginatiei. Dar cand vine vorba sa bage lingura in ciorba, ...  "cum?! pai o murdaresc "     sau   "imi pare rau, ca e asa fina "    :)) .
Stiu ca suna ciudat pentru tine cand iti povestesc , dar am auzit deseori si am si vazut ambele cazuri.
Io zic ca-i ceva bai la mijloc. Modul de raportare la obiecte e eronat. Si statistic vorbind erori dinastea se pot transpune in multe alte lucruri si domenii, uneori chiar in situatii care conteaza.
Daca crezi ca te "mulezi" pe vreuna din ele, decat sa te simti "impuns" , mai bine cauta de "regleaza abaterea" si ai numa de castigat.
Lucrurile sunt facute sa fie folosite (nu pastrate noi si nici abuzate) , iar oamenii sa se inteleaga intre ei pe cat posibil.
No, in rest ai grija acolo si vezi ca sus o dat ninsoarea. Daca ai dealu in apropiere dute de alearga sa prinzi prima ninsoare. A pai daca nu, meri la munte de te plimba, ca-i tare fain.