luni, 23 aprilie 2018

cura cu cascade - a2a parte a zilei

 Pornim pe valea de legenda. Intreaga plimbare este o delectare. 
Fiecare repezis, bulboana, cascada si formatiune este unica. Avem totusi cateva zone de poposire mai speciale.
Avem parte de un debit mediu. Suntem multumitori atat de vremea minunata cat si de companie.
Urcam poteca seculara si rand pe rand ni se dezvaluie cate o noua cascada.
 Ne relaxam, facem poze, ascultam pasarile si apa.
 Intelegem faptul ca am ajuns intr-un loc ce nu are asemnare in tara noastra.
 Vedem si bustenii ce au fost transportati de viituri, dar putem remarca si modificarea tufului calcaros in doar acesti cativa ani de cand suntem si umblam noi pe aceste meleaguri.
Plin de pasarele si insecte, soparle si rozatoare.
Urcam pana la cea dintai cascada si chiar aproape de izvoare.
Apropo de izvoare, aici apa e atat de limpede incat oglindirea apare mai clara decat realitatea ... sau or intors astia poza ? :)
Salamandre,
 pastravi,
 iar asta e trupa noastra.
Avem onoarea sa ne intalnim si cu maiestatea sa,
vipera cu corn.
Printre "animalele" rare, avem si arborele de suflet pentru orice arcas :), tisa.
 Spre seara ne intoarcem la casele noastre, pastrand imaginea si prospetimea locurilor.
Asta a fost tura noastra de 1 zi, impartita in doua episoade.
Sa ne vedem sanatosi la urmatoarele.

Colectarea sevei de artar


miercuri, 18 aprilie 2018

povestea arcului

 As vrea sa trag cu arcul, ... dar n-am arc. As vrea sa fac unul dar nu stiu cum. Vreau sa-l fac, dar nu am lemn. Acum am lemn, dar e verde !

Uite asa incepe calatoria. Cumva fara indrumare, cluburi si anturaj favorabil, s-a nascut in inima gandul si dorinta de a trage cu arcul. Nu cu orice arc, ci unul traditional din lemn, si de ce nu, unul mesterit de mana mea.

Sa simt io ca din lemnu ala din padure a iesit ceva frumos lucrat ce poate la modul real sa arunce sageti, aia ii o treaba.
Prin metoda empirica si dupa ureche, culegator de informatii din surse de tot felul, subsemnatul, adica incepatorul a multe dar cunoscator de foarte putine, am pornit la drum.

Trec direct la partea cu cautarea copacului cazut, fara sa mai amintesc de perioada in care a trebuit sa-mi cumpar arc si sa invat a trage, pentru ca am inteles ca n-am cum sa fabric fara sa stiu cum se incearca.
Din fericire (sau din pacate) gasesc multi arbori cazuti. Ei sunt fie victima unui nou drum forestier ce l-a destabilizat, iar vantul l-a dat jos, fie alunecari de teren, fie viscolul cu zapezile iernii ...

Gasesc unul suficient de gros, de drept si cu cat mai putine noduri. Confectionez pene din lemn si il despic.
Din jumatati degrosez cat sa pot cara cu spatele. 
Uneori aduc lemn din drumetiile mele de mai multe zile. Au fost mai multe ture in care cale de 18-20 km, prin hatisuri si hartoape, dealuri si vai, iarna si vara, pe soare ori ploi, veneam cu el in spate pana acasa.
Il reduc la dimensiuni acceptabile, il asez pe o grinda si-l indrept cu menghine, apoi il leg sa se usuce drept.
Viata inseamna si timp, iar rabdarea este ceva greu de dobandit.
2-3 ani lasi lemnul in pace.
Abia dupa ce ai uitat de el si au trecut cateva sezoane bune, revii si il iei la ochi.

Intre timp imi formez mana si ma documentez cat pot, ca atunci cand il incep sa nu comit erori masive.

Toporul face partea grosiera, apoi intra in schema cutitoaia. Cel mai mult insa, lucrez din raspila si razuitoare.
Uneori cand este aproape terminat sau chiar la gata, trosneste. Trag aer in piept si ma duc sa fac altceva ... sau prind la mana alt semifabricat si o iau de la capat.
Intre timp trag cu ce am deja facut :)
Alternez, nu fac doar arcul, ci si tolba si sagetile. Nu de alta, dar daca vreau sa fie mai ca pe vremuri, tre sa inteleg cum sta treaba si cu ele.
E o satisfactie sa duc la bun sfarsit o munca care dureaza de ceva si vreme si al carui rezultat e destul de incert pana la proba.
Caut sa tin seamna de forma si fibra lemnului, de nodurile si strambaturile din el, in asa fel incat nu doar sa nu-i dauneze, dar chiar sa ii scot in evidenta naturaletea.
Acum e finalizat si am inclusiv un set nou de sageti pentru el :).
 Proba este esentiala.
Coarda o fac tot de mana si tot in casa. Fiecare arc are o lungime si o putere a lui, asa ca are nevoie de o coarda pe masura.
 Masurat, taiat, ceruit, rasucit, 
 matisat, ... ceruit.
In acest inceput de drum pot spune ca nu consider ca am invatat sa fac arcuri reusite sau ca stiu sa trag cu ele.
Insa traiesc deseori satisfactia cautarii, alegerii, pregatirii, prelucrarii, finisarii si a tragerii afara in natura.

Astazi sunt tot un diletant cu ceva mai multa experienta decat in prima zi, dar continui sa caut cu entuziasm si sa doresc sa impartasesc cu tine ceea ce am primit.

Sanatate buna si ne vedem la padure.

cura cu cascade - prima parte a zilei

 Am raspuns invitatiei primaverii si pastrand traditia, am pornit la vanatoare de cascade.
Prima oprire a fost la manastirea Calugara. Loc bun de popas, reculegere, cugetare si inchinare.
Asezarea acestui locas e chiar speciala. Desigur ca asemenea altor manastiri vestite, si aceasta are o temelie supranaturala. Se zice ca Dumnezeu a deschis inima oamenilor prin voce si imagini, inspirand si insufletindu-i pentru a construi.

Unii cotesc din drumul lor catre acest loc, iar altii cel putin o data sau de doua ori pe an, se pornesc de acasa special pentru a veni aici.
Dincolo de notiunea de "turism spritual" despre care pot spune ca este la moda, aici poti afla oameni educati si smeriti cu care sa impartasesti un gand adanc si de la care sa poti primi o hrana pentru suflet.
Calatoria noastra ne duce mai departe si dupa inca o jumatate de ora cu masina, intram pe-o vale mai putin umblata.
Trecem puntea noua si imediat remarcam limpezimea apei si pastravii din ea.
Poienile sunt inflorite,
iar albinele se pare ca au si inceput treaba.
Incepem sa remarcam plantele comestibile si cele de leac, testand miresmele si consistenta.
 Curand valea se transforma in chei si repezisurile in cascade.
 Ajungem la panoul ce ne anunta ca intram intr-o zona speciala.
Trecem de poiana cu pruni si meri, apoi de cantonul la care astazi nu mai sta nimeni si continuam sa urcam.
O punte subreda faciliteaza traversarea. N-as zice ca e desprinsa dintr-o poveste ci mai de graba noi am intrat intr-un peisaj de basm.
Printre crengile deja infrunzite se zaresc cascadele ce au fost mai intai auzite.
 Calcam pe pietre ca sa nu ne udam la picioare :)
 Verdele e culoarea de sezon, dar orice e viu colorat si placut ochiului ne bucura.
 Ajungem la cascada plina cu muschi si tuf calcaros. Apa nu e nici mare, nici mica.
 Popasul il luam pe bustean, in mijlocul campului de leurda.
Prima parte a zilei nu se incheie si transcende in urmatoarea etapa de mers.
Facem poza de grup sa se stie cati si care am fost :),
apoi o luam la picior. Ne vedem un pic mai tarziu pentru a2a parte a frumoasei noastre drumetii.