miercuri, 31 martie 2010

ziceam de lingura de nuc

E lingura de care ziceam mai devreme . Este din lemn de nuc.
E vorba de nucul ala batran, cazut cu cativa ani in urma, mai sus de poiana.
Fibra este excelenta, si nuantele, ...
Lemnul este printre cele tari.
Asta-i cioplita chiar acolo la fata locului, cu scule de padure, dar finisajul, la asta s-a lucrat ceva nu gluma.
In final a iesit excelent.
Desi la cioplit ciresul imi place cel mai mult, dar la aspect, tarie si fibra, nucul ramane preferatul.
Lingura este un pic mai lunga, numa buna sa manaci cu ea, dar sa si mesteci in oala de excursie.
Are marime medie, si este foarte bine finisata.
Desi nu reiese din imagini, ea are forma ergonomica, nicidecum nu-i dreapta, cum ar putea sa para (de fapt toate au forma ergonomica).
Nu stiu cat iti dai seama din poza, dar cand o tii in mana e de-a dreptul incantatoare.
Si pe asta, atat datorita lucraturii, dar mai ales a esentei, o includ la categoria - linguri de-o viata.

marți, 30 martie 2010

mesterul cutitar

Omul isi alege cutitul in functie de ce anume are de gand sa faca cu el.
Pentru ca lucru mai mult cu lemnul, am ales cutite de mestesugari, cutite bune de cioplit.
De departe cele nordice sunt preferatele mele.
Altu, daca-i vanator, prefera alt gen de cutit.
Lama ingusta si dreapta, de lungime cel mult medie, cu un singur unghi de ascutire si varf ascutit, o consider buna atat la cioplitul de zi cu zi cat si la excursii.
Dar cateodata un cutit de atelier nu-i suficient de robust ca sa indeplineasca toate cerintele( muncile) la care este supus un cutit intr-o expeditie sau chiar tura mai serioasa.
La englezi ai sa gasesti un cutit, care pare sa rezolve majoritatea problemelor. Este un hibrid, cum ii zic eu, un cutit zdravan, la care i s-a adaugat un tais nordic si o lama intruna cu manerul, astfel incat sa nu ai ce rupe la el.
Este reusit pentru un cutit multifunctional.
Hibrid spun, deoarece nu ciopleste ca unul de cioplit, nu taie alimentele ca unul de bucatarie si nu despica si nici nu taie crengi ca unul mare si nici vanatoresc nu-i.
Insa daca te obisnuiesti sa-l folosesti, ai sa ramai surprins cate poate sa faca.
Asa a aparut cutitul de padure.
Mesteri romani sunt putini, dintre cei care fac cutite si mai putini.
Pe unii ii gasesti si pe net.
Am achizitionat un astfel de cutit, de la unul din ei.
Ca si tine si eu ma bucur ca incepe sa mearga treaba pe la noi si-n domeniul asta.
Acu ca materiale bune se gasesc, ai toate sansele sa gasesti ceva fain.
Otelul dur (chiar mai dur ca la majoritatea de acest gen) iti asigura buna functionare pe intreaga durata a turei, iar daca chiar este cazul, ii poti da un tais de lucru si la fata locului, cu ajutorul unei pietre ceramice. Lama nu doar dura dar si rezistenta (nu-i casanta), ofera un tais de calitate care desi se ascute mai greu, rezista timp indelungat (comparativ cu alte oteluri).
Lama este cam de aceeasi lungime cu manerul.
Grosimea lamei de 4 mm, ofera rezistenta pentru a indeplini toate muncile unui cutit de lucru.
Cu el tai si prepar mancarea, cioplesc linguri, fac adapost, tai sfori, despic lemne, etc.
Mesterul pentru ca despre el e vorba se implica in munca pe care o face si ca si cei batrani in meserie, are curajul sa ofere garantie pe viata pe produsul lui. Atat el cat si ceilalti mesteri cutitari, sunt in plina dezvoltare, avand fiecare ani de practica in urma.
Noi, care folosim produsele lor avem poate cel mai greu cuvant .
De aceea va indemn pe toti care achizitionati cutite de la ei, sa va exprimati parerea la modul real, in special obiectiile ( la ei pe pagina, aici nu-i cazul). Nu critica ci corectare, sugestie si completare.
Nu uita ca lauda inutila nu va ajuta cu nimic imbunatatirea produsului si nici perceptia despre realitate a mesterului.
Am sa subliniez numai cateva din avantajele pe care le ai cumparand un cutit fabricat de un mester roman.
Vei putea afla cu usurinta majoritatea detaliilor privind procesul de fabricare, materialele folosite si tehnologia. E mult mai simplu si mai rapid sa modifici vreodata ceva la el, in caz ca doresti. Pretul, de regula este mai scazut, comparativ cu cele de afara. Materialele sunt la fel de bune ca si cele ale firmelor consacrate (deoarece si ei pot cumpara otelul dorit). Ti-l face un mester, e unicat, nu-i un cutit din productia de serie a vreunor masinarii.Ti-l poate personaliza.
Poti veni cu sugestii, poti alege materiale pentru lama, maner, teaca, accesorii.
Unii, ca acesta de exemplu, ofera si ascutire profesionala gratuita la anumite intervale de timp.
Si multe altele, printre care as vrea sa mentionez si satisfactia ca ai un cutit facut de un mester din tara ta. Astfel iti vei aduce si tu contributia la aceasta activitate, care speram sa fie una in ascensiune.

duminică, 28 martie 2010

unde altundeva decat in natura

Dupa o tura rapida la padure si inca una la munte (una dupa alta), hotaram sa iesim si un pic de relaxare. Ajungem abia dupamasa, cand dupa ce-am ales locul si am incalzit atmosfera cu un foc si-un ceai, nu ne ramane decat sa ne relaxam, mesterind cate ceva.
Dimineata urmatoare, eram deja integrati in peisaj. Nu ne trezeste vreun ceas ori vreo alarma, ci pasarele multe, fiecare fluierand cate ceva, ce stiu si ele.
Carpenul umple incet canuta cu seva , in vreme ce noi culegem urzica tanara si leurda proaspata.
Pregatim o mancare de primavara, cu urzici si leurda, la care adaugam si cate ceva merinde din traista. Pastravul, cate unul de caciula, completeaza si el meniul.
A doua zi e pentru mesterit.
Printre altele, hotaram sa facem cate-o lingura.
El isi ia ceva jugastru, eu gasesc nuc, unul batran, cazut de cativa ani.
Si incepem la lemn. Fierastraul, toporul, apoi cutitul, in ordinea potrivita, fiecare isi face treaba. Spre seara, se pune ploaia si ne retragem sub tenda. Cioplitul continua pana inainte de culcare (urmeaza lingura din lemn de nuc).
Dimineata, dupa o noapte intreaga de ploaie, focul se aprinde mult mai greu, toate materialele, paie, surcele, si tot ce-i lemn, e ud de numa.
N-ai ce face, umblii dupa urcaturi.
Gasesc cate ceva prin surplombe, apoi crengute , mai despic ceva fag, ...
Cu amnarul, dupa cateva incercari, o ia incet. Mult fum, mult suflat si lemnul ud se usuca incet incet, la flacara firava . Desigur ca poti aprinde si cu alte mijloace, mult mai rapid. Poti folosi cauciuc, plastic, pastile de aprinderea focului, combustibili lichizi, etc. Mie imi place cat mai curat, daca e posibil, doar cu ce ne ofera natura.
Ceaiul e binevenit ca-n totdeauna. Mic dejun energetic, cu cereale si miere, cu ce-o mai fi pacolo. Nu ne grabim sa plecam, desi e vremea.
Apa din iarba se imbiba in bocancii vechi, udand un pic piciorul.
Firele tinere le vor acoperii pe cele uscate, astupand urmele ierni ce a trecut, parca mai repede anul asta.
Frunza incepe sa rasara pe crengutele din zonele mai insorite. Insectele incep sa misune. Tot solul, cu uscaturi (frunze si crengi), fosneste de atatia soricei si soparle.
Soarele prinde putere, desi seara si dimineata inca e rece.
Nu peste multa vreme verdele va acapara tot griul.
Se apropie turele cu hamacul.





marți, 23 martie 2010

Molidul, printre cei mai tari

Este printre cei mai rezistenti . El urca la inaltimile cele mai mari, merge pana in cele mai reci zone ale globului, cele mai nordice.
In tara incepe de pe la 650 m altitudine si urca pana pe la 1800 m.
Poate atinge inaltimea de 50 m, uneori chiar mai inalt si grosimea de 1 m (poate si mai gros).
La cei izolati si crengile de la baza sunt vii, pe cand in paduri, sunt uscate(din lipsa de lumina). Aici ai avantajul ca le poti folosi la aprinderea rapida a focului.
Frunzele raman pe crengi pana la 7 ani.
In clima temperata, padurile de molid sunt umede si intunecoase.
Vara in aceste paduri ai racoare. Iarna la baza lor, cu mici adaugiri, iti faci un adapost.
Lemnul usor si elastic este bun la constructii.
Uscat, se aprinde repede si arde bine.
Crengile sunt tari (practic partea cea mai dura a arborelui) si se pot folosi atat la construirea adaposturilor cat si la diferite scule, accsesorii. Cu ele poti aprinde focul foarte usor si repede.
Radacinile sunt lungi, elastice (cea mai flexibila parte a arborelui) practic sunt sfori naturale. Fie ca le despici sau nu, impletite sau simple, poti sa legi cu ele tot ce ai nevoie.
Crengutele cu cetina sunt bune la acoperis sau ca material izolator sub sau pe tine sau intre straturile de imbracaminte.
Poti semnaliza cu ele , daca le pui pe foc, scot mult fum.
Mugurii de molid sunt foarte buni pentru siropuri si ceaiuri.
Siropul se foloseşte împotriva răcelilor şi durerilor de gât, consumat ca atare, câte o lingură de trei ori pe zi, sau ca îndulcitor în ceaiuri.
Mugurii se folosesc în stare proaspătă sau se uscă. Se colectează manual in martie-aprilie.
Infuzia (ceaiul) o faci cu o lingurita de muguri proaspeti sau uscati.
Ceiaul are efecte favorabile în formele uşore sau medii ale unor boli respiratorii (astm bronşic în faza de debut, viroze, tuse uscată), mai ales în cazul copiilor.
Adaugand cetina la bai, obtii efecte benefice : revigorează organismul, ajută la combaterea asteniei nervoase, favorizează expectoraţia şi ameliorează simptomele specifice reumatismul. Diluat cu apă sau cu apă minerală, siropul prezintă o acţiune terapeutică similară cu aceea a infuziei din muguri de brad sau de molid. Ca băutură răcoritoare şi tonică, se mai recomandă a fi administrată pe vreme caldă şi în caz de febră.
Mierea de molid nu este produsă în mod direct de către albine, ci de insectele producătoare de aşa-zisa mană. Această mană este depusă pe ramuri şi pe ace sub forma unor substanţe compacte dulci, care sunt recoltate ulterior de către albine.
Produsul apicol prezintă proprietăţi antiseptice şi antiinflamatorii, atât pentru aparatul respirator cât şi pentru cel urinar. Mierea de conifere stimulează de asemenea diureza şi este laxativă.
Rasina are multiple intrebuintari .
Rasina , in amestec cu alte leacuri era intrebuintata la prepararea diferitelor alifii, pentru taieturi, bube, buboaie, umflaturi, junghiuri, etc. Se folosea si pentru ceai, impotriva ranilor interne. Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni dermatologice, afectiuni digestive, afectiuni pulmonare, candidoza, constipatie, colon iritabil, diaree, eruptii tegumentare, faringite, gripe, infectii ale pielii, infectii urinare, infectii intestinale, plagi ale intestinelor, rani, reumatism, tuse. Rasina se poate suge de mai multe ori pe zi ca o guma de mestecat.
Desigur, ca si in cazul celorlalti arbori , poti gasi mai multe detalii si intrebuintari decat am descris aici (daca doresti sa stii mai multe).
Stiind ce-ti poate oferii, este greu sa nu-l incluzi in lista cu arborii tai preferati.

duminică, 21 martie 2010

fiecare plimbare e bine sa aiba ca scop mai mult decat plimbarea in sine

Cand ai putin timp liber, probabil cel mai bun lucru este sa te relaxezi activ. Cum altfel decat sa iesi la padure.
O plimbare cu folos, e cea mai buna plimbare.
Inafara de aerul proaspat, de apa asta faina de la izvorul de pe Marului, ma bucur si de verdele pinilor si molizilor. Ei sunt singurii care mai coloreaza peisajul predominat de diferitele nuante de gri.
Dar deja am vazut cum incep sa se umfle mugurii.
Si mesteacanul si carpenul au inceput sa transporte seva de la radacini, incet incet pana-n varful celor mai subtiri crengute.
Ti-am arata cum sa "culegi" seva in cantitate mai mare. Dar pentru cat ai nevoie sa bei (vreo cana) , nu dai gaura mare.
Impungi coaja cu varful cutitului, de jos in sus. Infigi un bat (curbat e mai practic) pe care l-ai aplatizat (l-ai cioplit un pic) , ca sa-ti directioneze seva in cana si sa nu se scurga pe copac.
Asa ca la mesteacan am pus cana si la carpen bidonul.
Alta metoda, la copacii cu trunchi inclinat , aproape orizontali, este sa legi cana sau bidonul cu o fasie de scoarta de tei sau salcie.
Pana se aduna zeama, nu stau.
Gandind practic, recunoasc ca bricheta ii cea mai tare inventie in materie de aprindea focului si cea mai ieftina.
Cu toate astea, nu plec niciunde fara amnarul asta modern. Desi e scump, si nu scoate flacara, ca si chibritul si bricheta, totusi recunoasc ca-mi place (desi inca obisnuiesc sa mai zic la unu si altu, ca bricheta-i mai practica).
Asa ca o sa insist mai mult pe avantajele amnarului. Sti si tu, ca n-are ce sa se strice la el, ca merge indiferent cat de ud sau frig e afara. Asta gros, te tine mult.
Sunt cativa ani de cand aprind focul cu amnare dinastea, e vorba si de satisfactia aia, ... stii tu care (tu care-l folosesti deja).
Daca esti in padure de conifere, rupi o creanga uscata, de molid (de preferabil) , o aschiezi si o infigi in pamant. Mai faci cateva pe langa asta, sa ai ce adauga, cand iese flacara. O aprinzi pe cea infipta (nu detaliez acuma cum aprinzi, exersezi tu si cand stii o sa-ti iasa)
Daca esti in camp deschis sau alte locuri, poti folosi ierburi uscate, se aprind imediat.
In padure de foioase, poti razui dintr-o creanga uscata, lemn de esenta tare. Si asta se aprinde , nu asa repede ca celelalte,dar daca ai un pic de exercitiu, n-ai treaba.
Cand ai coaja de mesteacan esti boier.
Astea sunt cele patru , in ordinea pe care o vezi si-n poze. Teoretic daca le stapanesti , ar trebui sa poti face foc in oricare din padurile tarii.
In molizi, gasesti deseori un lichean ce se aprinde cu usurinta, e vorba de "barba mosului"
Umbland in padurea de amestec, dau peste o creanga de fag rupta. Imi amintesc de sapa de lemn. Uite, o vezi acolo in poza. Tai cu fierastraul pliant si-i gata.
Cu ea poti sapa dupa radacinile de molid, care sunt adevarate sfori naturale. Au rezistenta si flexibilitate, de poti face noduri cu ea. Iti legi cadru la adapost, trepied pentru oala, sisteme de uscat, etc.
Tot cu sapa de lemn, dezgropi ramele pe care le folosesti ca momeala. Si alte sapaturi de care ai nevoie, cand ai nevoie.
Traversez vai, sar paraie. Aici padurea-i salbatica, nu-i ca-n parc. Sunt tufe de spini, arbusi, plante agatatoare, ...
Urme de mamifere la tot pasul, vad si pasari de prada.
Seara se lasa incet. Ma intorc la mesteacan si carpen , beau licoarea de la fiecare, curat locul si pornesc spre casa, cu gand sa revin.






sâmbătă, 20 martie 2010

fiecare are lingura lui preferata, ... si eu am una

Din lemn de carpen, pentru ca e tare si-mi place cum arata fibra. Nu are o culoare deosebita, nici fibra foarte vizibila, din contra, are linii discrete.
Este o lingura comoda, de marime medie, poate un pic mai mica.
Imi place finisajul excelent pe care-l permite lemnul de carpen.
E o lingura numa buna pentru tot felul de excursii si expeditii. Poti sa o folosesti la fel de bine si acasa sau oriunde mergi.
Nu-i lingura cu care mananc, e doar lingura care-mi place poate cel mai mult. O dau si pe asta, vreau doar sa-mi exprim parerea.
Ma intreba Liviu o data de ce nu-mi tin cea mai faina lingura pentru mine, ... pai i-am zis ca de unde stie el ca cea pe care o am nu este cea mai faina pentru mine ?
Dar avea dreptate, sunt multe altele care-mi plac mai mult decat lingura mea. Dar la fel ca si cutitele, nu-mi pot schimaba cutitul ori de cate ori apare unul care-mi place mai mult, ... asta-i narozie.
Si asta ca si cele din mesteacan, pastreaza principalele elemente ale arborelui din al carui lemn este cioplita.
Binenteles atat forma cat si modelul de pe maner sunt unice, desi poate anumite elemente seamana.
Nu-i o lingura grosolana, ci mai degraba tinde catre una finuta. Dar asta pana ce o iei in mana, atunci vei simti in ea cu adevarat taria si duritatea arborelui.
Greutatea ei este neglijabila. Este adanca, dar nu prea adanca, doar atat cat trebuie. Are husa ei din piele.
O includ cu toata increderea in categoria lingurilor ce te vor tine toata viata.

vineri, 19 martie 2010

de la arbore la lingura, apoi iar la naTURA

Inainte ca lingura de lemn sa arate asa cum o stim, trebuie sa treaca printr-o serie intreaga de intamplari si evenimente.
Acea samanta cazuta, care cu greu s-a prins in solul nisipos sau stancos a plesnit, lasand sa rasara acolo ceva.
Asa s-a nascut puietele.
Multi puieti au fost la inceput, multi frati a avut al nostru, ...
Unii insa s-au uscat, altii s-au rupt din cauza zapezilor ori au fost calcati in picioare de animalele padurii, poate mancati.
Altii din lipsa de lumina ori din cauza vreunor daunatori n-au supravietuit.
E, dar acum ca a crescut, are de infruntat alte si alte pericole. Vanturile tari, lovesc mai puternic in el. Acum, nu mai e "zvelt", e mai zdravand, dar si mai rigid.
Daca reuseste sa scape neatins de sculele taietoare ale oamenilor padurii (taietorii de lemne), totusi ramane expus la trasnete, zapezi care-i incarca coroana peste masura, dincolo de cat poate sa suporte. Daca ploua mult, pamantul se imbiba, iar radacinile n-au putut patrunde adanc din cauza stancilor de sub pamant, copacul va iesi cu tot cu radacici si va cadea cu zgomot si
cutremur.
Vantul cu suflu aprig si indelung, rupe pe cei mijlocii si cateodata chiar pe cei tari.
Imi amintesc cum la o tura de alergare, venind prin padurile din Muntii Aninei, deodata a inceput sa sufle si sa miste copacii pana intracolo incat sa-i rupa. Alergam cu inima cat un purice, cu ochii mari si speranta ca voi apuca sa ma feresc din calea lui. Am vazut in dreapta mea un modid imens, care s-a rupt ca un bat , dar a cazut ca un avion. A mai rupt cate ceva in calea lui. Eram abia la inceputul traseului, ...
Arborele nostru, abia ce a crescut mare si sanatos, fiind suficient de puternic si bine plasat, totusi trebuie sa mai indeplineasca o conditie, sa cada, abia acum.
Un copac matur are lemnul cel mai bun. Dar copacii maturi nu cad des si nici usor.
Asta nu insemna sa ne dorim ca el sa cada doar ca noi sa cioplim in el.
Dar daca totusi se intampla, si se intampla, atunci e bine sa fi acolo sa-ti iei, ca in 2 ani e gata, intra caria si apa in el si-l compromit.
El trebuie sa nu fie cazut demult, sa nu fie nici verde, dar nici putred. Sa fie uscat sau macar semiuscat.
Intai ai munca de fierastrau.
Apoi incepi si-ti alegi. Fie despici trunchiul si scoti, fie iei cate-o creanga groasa, fie ambele, ca poate faci mai multe linguri.
Butucul il crap in doua. Curat, netezesc, apoi desenez. Merg (cioplesc) dupa forma desenata, munca de topor.
Cand termini cu toporul si-l pui jos, nu-l mai iei inapoi, incepi cu cutitul. Intai cu ala mare, apoi cu al mic (pentru detalii, finete).
Scobesti interiorul, fie cu o dalta concava, fie cu o scoaba (nu-i aia de dulgheri, ci e un cutit cu lama incovoiata).
Finisarea dureaza ore si o fac cu hartie abraziva, incepand de la cele dure, pana la cele mai fine.
Apoi o lustruiesc chiar si cu o bucata de piele.
Gaura pentru snurul din capatul cozii o fac cu o tija inrosita la foc.
Snurul este o fasie din piele simpla sau impletita.
La sfarsit fie imersez lingura in ulei (comestibil), fie aplic ulei de mai multe ori.
Ii fac si husa din piele care cred ca i se potriveste. Masor, tai , apoi o cos tot cu fasii de piele. Gauresc husa cu varful de la cutit si indes fasiile din piele fie cu un ac din lemn, fie cu un varf metalic.
E adevarat, dureaza mult pana ce iese lingura, dar cand e gata, ai o lingura unica, una cu personalitate.
In plus este si suficient de rezistenta sa te tina o lunga perioada de timp.
Acum ca e gata si e ta, ori de cate ori o vei lua cu tine in natura ,te va face sa te simti mai aproape, mai integrat, in mediul pe care-l indragesti.
Acum sti si de unde provine si cum s-a nascut lingura de lemn.