miercuri, 27 iunie 2012

mai indrazneata

Din lemn de nuc am cioplit-o.
E o lingura curba, de marime medie, bine finisata si comoda pe mana dreapta.
Si probabil forma o incadreaza intre cele pe care unii nu le inteleg deloc, iar altora le plac mai mult decat de altele.
Si ea are husa din piele si se vrea dusa la padure.

duminică, 24 iunie 2012

tot de la munte

Asta ii a 2 a de care iti ziceam mai devreme, tot din creanga de molid, mai exact jumatatea cealalta a butucului.
Simpla ca si constructie, are si o fasie din coaja arborelui ca sa-ti aduca aminte de el.
E usoara si lunguta, ca sa si mesteci in oala cand gatesti la padure.
Ca am vazut in comert tot felul de lingurite hibrid (linguro-furculite, ... nici nici) cele mai multe prea scurte pentru a putea mesteca la foc.
Evindent iti arzi degetele la un foc de lemne. Poate merg cat de cat daca gatesti exclusiv la "primus" . Apoi mai is si cele de metal (inox, aluminiu si chiar titan) .
Io prefer sa scad greutatea din treburile mari, daca tot vreau sa calatoresc usor.
Uite paradoxul - mergi cu linguro-furculita (care are cupa cam prea mica si prea deschisa pentru supe si te prefaci ca-ti place si ca mananci bine cu ea) si ai ales-o de titan si te-a costat o gramada, dar in rucsac cari si o conserva de fasole cu carnati, 2 pateuri (tot in fier ! ) si poate o conserva de peste, toate astea pe langa altele.
Deci castigi 11 grame poate, ca ai ales sa dai de 10 ori mai mult pe o scula de titan decat pe una de inox, si uiti ca pe bocanc aduni de 10 ori mai mult noroi :)) . E si aici o treaba de bun simt. Nu-i bine sa cazi in capcana asta a vanzatorilor - aia cu ultralight la orice.
E bine sa cauti lucruri usoare, in multe, la cort, la sac de dormit, rucsac, dar nu lua niciodata chiar pe cele mai usoare, ca dai si o groaza de bani si te alegi si cu ceva mai putin comod si in mod sigur mai putin rezistent.
Io prefer sa merg cu lingura mea de lemn, care nu-i nici grea si nici mai voluminoasa ca altele, insa cu siguranta e deosebita de oricare.
Am totusi si o furculita din lemn, care face treaba buna (mai buna decat cea de plastic pe care o gasesti in comert), dar pe care o iau foarte rar, ca nu prea folosesc furculita. Ce nu-i zeama fie mananc direct cu mana, fie cu cutitul.
Amu io nu ma sfiesc sa iau si cate-un borcan de gem si unu de zacusca si pe munte, ... fie iarna fie vara.
Nu-s la competitie si nu tre sa ajung primu. In plus de cele mai multe ori am rucsacul mai mic decat cei care se mira de mine ca scot borcanul :))       (mai mic am zis, ... nu mai usor) .
Da stii cum ii, e alta treaba cand iau dimineata cateva surcele, le aprind si iasa fum, flacara si apoi se face jar. Imi pun oala mea aia neagra si fac niste macaroane cu branza si le manc afara langa foc in timp ce privesc creasta si ceaiul se face.
Stiu ca pentru multi drumetia este o deplasare din punctul A in D , ... avand ca puncte intermediare B si C.
Ei au de la inceput stabilite opririle, traseul, zona de campare si chiar timpii.
Nu zic ca nu-i bine sa faci plan, ba da e bine. Dar nu in asa hal incat toata drumetia sa fie doar un mars .
Pentru ca aici pierzi frumusetea si relaxarea drumetiei. De aia prefer sa planific doar asa in mare si sa las loc la variante si rute noi. Nu ma gandesc cand sa ma opresc sa mananc si sa beau apa, ci le fac atunci cand vreau.
Dorm unde imi place si uneori imi doresc sa dorm in creste, in cate-o sa, sa aud vantul si sa ma trezesc cu cortul uscat.
Alteori prefer poienile in care dimineata ma trezeste soarele. Acolo pot sa fac si un pic de miscare (diferite exercitii fizice) la aer curat.
Si cateodata prefer protectia vailor, in care vanturile puternice nu ajung si apa e langa mine.
Nu as putea spune ca prefer mai mult sa umblu in creste decat in vai, ori ca-mi place mai mult golul alpin si stancaria decat padurile si zonele cu vegetatie abundenta.
E ca si cum as spune ca-mi place mai mult apa decat painea. Si ca sa fiu sincer, apa si painea (aici painea simbolizand hrana, ... si nu in mod obligatoriu un produs din grau) nu-mi plac, ci nu pot trai fara ele. Ca as fi cu mult mai bucuros sa pot alerga fara nevoia de mancare si apa .
Revin la lingura de lemn. Ea face ce alte linguri obisnuite nu pot. In ea sta amintirea arborelui, a locurilor pe unde am purtat-o.
Acolo e istoria , apropo de istorie. Istoria daca ar fi sa o definesc intr-un singur cuvant  e "razboi ".
Fara razboaie, lupte,conflicte, nu exista istorie.
Intre anul 1478 - 1531 a domnit ... . In vremea lui tara a purtat razboi cu ... intre anii 1493- 1498 , apoi intre anii 1511- 1519 cu ... . Dupa ce domnitorul a murit, in locul lui a domnit fiul sau ... si a stapanit tara timp de 3 ani dupa care a fost ucis de fratii sai , iar in locul sau a domnit ... . Asta e istoria popoarelor.
Nu mult difera nici "istoria" unei familii sau a unui individ. Desi nu e scrisa ci e doar intiparita in memoria fiecaruia din noi, totusi acolo sunt o multime de lupte si situatii care mai de care mai "condimentate".
Fie ca e vorba de cele fizice, emotionale, spirituale, morale orice om a cunoscut in viata esecul, biruinta, incertitudinea, speranta, ura, dragostea, etc, in proportii variabile.
Mintea omului pastreaza in ea "istoria" pentru o vreme, nu lucrurile o fac, insa ele ne pot reaminti.
Scurtez postarea, ca nu cumva sa-ti dea impresia ca am deviat de la lingura de molid  :)) .

sâmbătă, 23 iunie 2012

vara

 De mult asteptai caldura, amu sa nu te aud ca te plangi. Baga limba inuntru.
Apropo de caldura, e numa bine asa .
E vremea sa profiti de ea, ca pana ce te dezmeticesti cade iarasi frunza.
Meri la o baie , dute sa te bai cu bicicleta la padure, meri la munte. Avantajul e ca mergi cu echipament mai putin si haine mai lejere.
Cu caldura e simplu, te imbraci mai subtire si bei apa.
Si io ma imbrac mai subtire, imi iau "camasa de piele" si papuci tot asa (umblu mai mult descult decat incaltat).
Am ramas prin zona zilele astea ca sa apuc sa culeg cimbrisor, sa termin lingurile si parangu al mic.
Mic si usor, dar taios. Are cadere excelenta pentru marimea (micimea :))  ) lui.
Tot din foaie de arc e facut si tot de acelasi mester.
M-am gandit un pic si am facut o schita. I-am trimis-o, iar el cand a avut vreme a facut lama. Un pic doar am ajustat-o si a iesit exact cum aveam nevoie.
I-am pregatit lemnu de frasin pentru maner cu cel putin 5 luni inainte .
Un inel de aluminiu i-am pus de data asta, ca sa raman la treaba cu greutatea redusa. Amu sa vad ce material gasesc pentru teaca.
 Asa ca sa vezi cam cat ii de mare (sau de mica), ... la care Vlad ma intreaba :
"Vasi dar la ce te uitai acolo ?"
Mai taci Vlade, ca nu ma uitam la nimic asteptam sa faca narozia aia de poza mai repede ca vroiam sa urc dealu :)) .
Da cat are lama ? ... , poate ai sa intrebi  . Vreo 25 cm.
Dar sta in mana mai comod ca alealalte doua, nu stiu cum mi-a iesit maneru asta ca turnat.
Planu e sa-l pot lua cu mine si in turele mai lungi, unde nu de putine ori dau peste cate ceva boscheti si imi agata rucsacu. Apoi fiindca ii mai mic mere si sa tai ceapa si salamu.
Tot cu el pot despica ceva crengi pentru foc. Asta cand nu iau toporelu, ca de cele mai multe ori il am ca mai si cioplesc.
Si in orice caz e singurul ca marime si greutate care poate fi purtat la modul real si la centura (ca alealalte te rup dupa cateva ore, io oricum le tin la rucsac, dar na, am vazut ca unii le poarta si la brau).
Ii interesant cum patrunde lumina cu pete albe de se opresc pe sol si copaci. Cand alergi sau te dai cu bicicleta,dupa cateva ore esti hipnotizat de schimbarile astea bruste de la lumina la intuneric.
Firele de apa fie s-au "retras" fie s-au subtiat.
Daca inainte apa pleca chiar de sub culme, amu iasa abia de la jumatea dealului.
Incet incet inecepe sa se dezvolte iarasi reflexul cu mana ce trece la cateva  secunde prin fata ochilor sa alunge musculitele.
Tufele de mure,zmeur, urzicile si tot felul de plante agatatoare se pun bariera pe ceea ce stiai cu cateva luni in urma ca e poteca.
Si am mai aflat si ceva vesti bune. Inafara de ce zicea Sebi ca o vazut, am auzit ca si batranul de sus din deal a auzit noaptea lupii. Deci avem o mica haita pe sus.
Tre sa dau ture mai des pacolo si sa raman si noptile mai mult pe sus, doar doar ii aud si io.
Amu nu o sa discut mai mult despre asta, ca urgent vin astia si ii pusca, ca atat ii duce capu. Daca vezi ca misca ceva, tre sa omori !
Si mi se face dor de o tura la padure. Sa ma trezesc dimineata in cate-o vale mai racoroasa si sa merg descult pe iarba udata de roua si sa culeg menta proaspata sa pun de-un ceai.

din munte

 Asa ca am zis sa petrec cateva zile sus . Amu cald era si acolo, dar altfel de cald, ... dinala de maxim 18-20 de grade.
In creste insa era chiar placut (cata vreme alergam) 7-9 grade. Dar na, saptamana asta am inteles ca s-a incalzit puternic si pacolo.
Insa pe langa treaba cu alergarile in munte am avut grija sa nu plec fara sa iau si niste lemn sa fac si ceva linguri.
Crenga de molid am luat, dinaia groasa. Motivul ? Simplu, ca e reprezentativ pentru altitudinea aia si pentru ca dinasta am gasit mai tare.
Am cioplit-o in munte, ca pe cealalta si le-am finisat acasa.
Lingura e simetrica, bine finisata, cu peretii mai grosuti si cupa mai deschisa. In rest arata fain cu diferenta de nuanta si dungile alea pe ea.
Pe cealalta o pun mai incolo, amu ies un pic la padure.

duminică, 10 iunie 2012

din inima padurii

si a arborelui s-a nascut lingura de stejar. Desi am luat lemnul de la padurea aia din stanga, totusi l-am carat cu mine si prin Retezat, ca am mai lucrat la el.
Amu ii gata lingura. Si chiar daca am finisat-o acasa, tot am iesit cu ea la padure sa-i fac poza, ca acolo se simte bine.
Ea e comoda la tinut si la "cules" din farfurii si borcane, caserole si tot felul de recipiente.Are cupa mai ingusta si mai lunguta sa incapa mai usor.
Desi e supla, totusi e rezistenta, ca doar are in ea taria stejarului, nu ?
Dintr-o parte e cum o vezi aici ("arici " , ... cum zice Cornel  :))  ).
Iar din cealalta e asa.
Cand o vei vedea si o vei alege, sa stii ca spre tine va merge in husa ei din piele, cum de altfel are fiecare lingura ce o fac.
E bine finisata si nu are nici o muchie sau colt care sa simti ca agata.
Taran sau orasan, om de munte sau nu, lingura asta tot ti buna sa manci cu ea.
Ma duc sa manc niste ardei umpluti, ca is dinaia facuti la cuptor.

sâmbătă, 9 iunie 2012

alta din carpen

Carpenul il gasesti foarte usor pe la noi. El poate fi un arbore masiv sau chiar o tufa ori un arbust, in functie de condiile pe care le intalneste. Este rezistent si are lemnul foarte tare si elastic.
Asta-i lingura mai finuta oarecum. E tot de marime medie, doar ca mi-am permis sa o fac mai subtirica atat la coada cat si in pereti.
E o lingura mai deschisa ca cea de dinaintea ei, dar culege foarte bine din farfurie tot ce-i dai.
Stii cum e, unora le plac cele mai robuste, altora astea mai subtirele.
Asta e asimetrica si as zice ca-i mai comoda pe mana dreapta.
Amu lucru la aia de gorun, is curios daca iasa, ca stii cum ii si cu lingurile astea, iasa numai daca vor ele.

vineri, 8 iunie 2012

Intretinerea lingurii tale

E important un echilibru si aici.
Lingura de lemn nu este obiect ornamental, dar nici lingura de unica folosinta.
Ea este lingura ta si nu mai gasesti niciunde una ca ea. Lemnul spre deosebire de metal si plastic e organic, e frumos, "neutru" din punct de vedere termic (nu transmite nici rece si nici cald), are culoare placuta, e usoara, rezistenta, isi are originea in arbore, are un inceput, o poveste, ea traieste si calatoreste cu tine.
Nu trebuie pastrata in vitrina, uitata pe undeva, dar nici lasata murdara si uda dupa folosire.
Despre lingura de lemn e bine sa stim ca dupa cateva folosiri (uneori si dupa prima ) fibra se mai umfla si dupa ce se usuca poate sa ramana mai rugoasa.
Aici e simplu. Vi cu un smirghel de vreo 400 granulatie si apoi finisezi cu unu de 800-1000. In 4-5 minute ai gatat, o dai cu ulei alimentar si gata. Lemnul nu se mai umfla si nu vei mai avea treaba cu asta.
In rest tre sa stii ca lemnul in general nu-i bun sa ramana expus la soare sau in apropierea surselor de caldura sau/si vant. Mananci cu ea, o speli , o lasi la uscat ca pe oricare , dupa care, in saculetul ei (sau nu) o pui in sertar sau unde vrei si gata.
Sa nu o lasi in vreo punga multa vreme, mai cu seama daca e uda, ca va mucegai, putrezi (doar e lemn !) .
In rest, daca sta mai multa vreme nefolosita ori sti ca urmeaza o astfel de perioada pentru ea, sa nu uiti sa o dai cu ulei ca lemnul sa fie protejat.
Nu ai mare lucru de facut, dar na si aici ca-n orice treaba unii exagereaza cu ingrijitul, altii cu neingrijitul. Amu tu esti echilibrat, n-ai problema asta. Asa ca e bine.

una de jugastru

In timp ce beau apa minerala cu sirop din muguri de molid am zis sa-ti scriu .
Le-am tinut ambele la frigider si cand le-am amestecat a iesit numa bine. Tre sa dau o tura la stanca azi, dar cum nu se arata vreun amator cre ca ies singur.
Dar auzi, asta-i lingura pe care o asteptam de o vreme incoace.
Are coada destul de dreapta, mere bine si pe o mana si pe cealalta.
E o lingura de marime medie, as zice dintre cele maricele din categoria asta.
Ii solida dar nu ghiolbaneasca. Am finisat-o sa luceasca si i-am lasat pe spate o nervura (sa fie si mai rezistenta) cum obisnuiesc uneori.
Ciorbele, mamaliga, pilaful, pireul, gemul, cremele, si alealalte, toate se cer mancate cu ea.
I-am lasat pe coada o fasie din coaja ca sa ai cat mai mult din frumosul arbore.
Povestea ei e mai lunga, insa o ingramadesc in cateva cuvinte.
Ea vine din copacul cazut pe abruptu ala calcaros. S-ar putea sa aiba vreo sora mai incolo, inca nu stim.

Amu cand ma uit la poze si m-am uitat si la ea imi dau seama ca in realitate e un pic diferita. E mai bine legata decat pare si mai supla totodata.
Dar na, e buna si poza, ca altfel n-o vedeai deloc :) .

marți, 5 iunie 2012

si atunci am mers la el

Si l-am intrebat. Amu nu stiu daca se bucura sa ma vada sau nu, banuiesc ca nici nu m-a observat :)).
Insa m-a asteptat cu tot ce trebuie si m-am simtit ca acasa.
Cerul variabil a adus cu sine temperaturi ideale pentru alergari si umblaturi.
Zic alergari ca prima zi am pornit 3. Cu un " hoinar " si unu din cei "doi pasi". Ei sportivi , io nu.
Miscare faina in crestele astea, iar peisajul, cuvinte fara insemnatate, acolo e real, aici e vorba goala.
Ma, atat de fain miros raspandeau floricelele alea , incat gandul imi zbura la orice, iar alergarea mea se transforma incet incet in mers, ca poteca la modul real nu era. Pe curbe de nivel inclinate cu stancarie si boscheti, exact cum mi-as fi ales si eu de o plimbare. Si plimbare a si iesit. Amu ei cum is cu timpii si traseele urmaresc alte treburi.
Auzi tu "parametrii"  :)) . Pai astia te ingradesc ma ! Daca vrei sa urci si pe varfu ala din fata ? N-ai voie, ca nu-i traseul de concurs. Dar daca vrei sa cobori pe piciorul ala impadurit sa te pierzi un pic prin jnepeni si apoi sa dai intr-o vale cu ape si tufaris ? Imi pare rau, dar nu se poate.  :))
Eh, e frumos sportul. Stiu, ca ma uit si eu la el cand si cand. :))

A 2 a zi, cu gand sa umblu la padure, fara vreo directie concreta aleg totusi o vale pe care sa urc. Si trec pe la cascade.
Ma, nu stiu daca ti-am mai zis cat de mult imi plac cascadele astea din munti (aiurea nu stiu, ... stiu exact ca ti-am zis de multe ori)
O racoare umeda se raspandeste si un sunet variabil ca si cum apa ce cade si se izbeste ar avea continu ceva de povestit. Poate ca are, numa sa aiba cine sa asculte.
Desi am pus poza cu caii, totusi pe aia i-am vazut abia seara la coborarea din creasta.
De fapt, de la cascade nu am mai avut pe unde sa merg decat pe fata abrupta si stancoasa din dreapta. Impadurita evident, cu solul mai mult sau mai putin stabil, inclinatia ei a pus la treaba picioarele.
Am luat toate sculele cu mine (ma refer la astea de cioplit si de dormit) ca nu aveam  o zona anume in care sa vreau sa ajung. Nu bete de aluminiu, ci un baston de alun mi-a folosit ca sprijin.
Totusi pe masura ce urcam imi era tot mai clar ca pana sus nu ma voi opri.
Dupa principiul " daca doua poteci is, una urca , una nu, evident am sa o aleg pe cea care urca", numa ca aici nu exista nici o poteca . Si asta era chiar mai bine. Padurea de amestec era minunata, iar bustenii cazuti in diferite stari de descompunere amintesc de padurile vechi.
Ma simt onorat sa pot calca locurile pe care alearga si cerbul.
Dupa cateva ore de "impadurire" ajung la jnepenii ce i-am dorit cu o zi inainte. Si imi fac o "baie" de ei, de ma si satur. Aglomeratie domle de tre sa ma pun si pe burta ca tre de cate unii. Aici inveti rabdarea .
Vine ceata si pe masura ce calc creasta vine si vantul.
E senzatia pe care o asteptam.
Urc un varf, il cobor, inca unul, inca unul, la un moment dat ma opresc sa admir peisajul si sa mananc o portocala, ca apa n-am mai avut de vreo cateva ore :)) , ca am luat numa vreo treisfert de litru, da nici nu-mi mai trebuie, ca imaginea lacurilor imi stampara setea de frumos.
Si cum eram la jumatate cu decojitu portocalei, deodata aud pasi de patruped cum tasnesc la numa cativa metrii din staga mea.
Era fratele urs care o urcat creasta in galop si urma sa o coboare pe partea mea.
El n-avea cum sa ma vada, ca io eram la un metru jumate dupa creasta si el cum a venit in viteza nu s-a mai uitat in spate. La vreo 5-6 metrii a trecut, insa pana am lasat portocala si cutitul din mana,m-am intins vreo 2 m dupa aparat, l-am scos din husa si l-am reglat un pic a apucat sa alerge portiunea de zapada pe care mi-ar fi placut sa-l pozez. Eh, dar abia atunci m-a vazut.
Pe de o parte n-as fi vrut sa-l prind de picior doar ca sa-i fac poza , dar nici n-as fi vrut sa il las sa treaca fara sa arunce macar o privire inapoi.
Baiat simpatic ursu. Insa un tip zdravan, pe seama caruia nu se cade (nu-ti venea) sa faci glume.
Ma gandesc un pic ce interesant tre sa fie sa privesc de undeva de sus cum un om urca pe o fata a muntelui si ghiolbanu de urs pe alta si sus sa dea bot in bot unu cu altu :)) . Oare care se sperie mai tare ?
Apoi raman acolo si incep sa mananc portocala si sa fac inca vreo 2-3 poze la munte ca tare fain era asa invaluit cu manta de ceata.
M-am dus aproape sa vad cum a pasit. Distanta mare intre urme, misca rapid blanosul chiar si pe zapada.
Merg mai departe. Inca un varf si iar o mica coborare, dupa care varfu al mare si coborarea lunga.
E de fapt bucata de creasta care n-am apucat sa o vad cu o zi inainte.
Si dimineata nu ma mai incalt deloc.
Printre frunzele uscate presarate cu crengute si jir dinasta tepos ramas de anul trecut imi plimb talpile de colo-colo cu tot felul de treburi.
Fie ca-i vorba de gatit sau cioplit, vreau sa simt pamantul si iarba scaldata in roua proaspata.
Din verdeata uda furnicute urca pe picior in sus.
Am luat cu mine lingurile sa le gat aici sus la munte. Ma asez la umbra batranului fag si orele trec, iar aschii fine sar . Incep sa capete forma, .. lingurile, nu aschiile .
Stat, in sensul ca nu umblu prea mult, nu in sensul ca n-am sa culeg si niste muguri de molid pentru sirop.
Si am cules vreun kg jumate.
Muntele in complexitatea lui se arata doar cand el doreste . Uneori cheama norii sa-l invaluie si sa-l scalde, alteori insa, se afiseaza in zambetul maretului luminator.
Traducere - Maa ! si soarele-i zambeste muntelui ! Cum sa nu ne placa noua ?!
El este casa pentru atatea fiinte dar si pentru sufletul omului ce l-a cunoscut.
Desi imi place sa-l personific, totusi nu caut sa ma exprim poetic si nici nu am vreo doaga lipsa (cel putin nu in sensul asta), ci sunt perfect constient ca nu este altceva in ochii unora decat un mare morman de bolovani , acoperiti la baza de pamant pe care a crescut padurea si in care animalele salbatice alearga bezmetice ! (am expus un pic si alta varianta, a unora mai putini sensibili in relatia cu natura :))  ).
Realitatea insa este asa cum este, dar modul in care o percepi si in care te raportezi la ea face ca ceva sa fie frumos, indiferent, neplacut, respingator, atragator, etc.
Aici vi sa vezi, sa asculti, sa inveti, sa cunosti, sa-ti deschizi ochii si mintea si poate sa le impreunezi pe toate astea si sa iti schimbi viata intr-una mai curata.
Altfel frumosul si purul nu are are nici un efect miraculos daca nu te lasi schimbat in esenta, ci doar il savurezi ca pe o prajitura. Te lingi pe bot si apoi bei apa. In 2 zile uiti si gustul ei.
Cumva nu vreau sa ma multumesc cu gandul ca ceva placut la privit este doar pentru un moment si atat.
Am invatat ca si pentru a supravietui unor situatii critice tre sa improvizezi si sa gasesti utilitate unor lucruri extrem de simple, banale, aparent inutile. Dar mai lucrurilor atat de profunde !
Cu atat mai mult folos tre sa ai de un prieten bun si el de tine. Si undeva , ca iarasi vine vorba de esenta, gandesc ca trebuie sa existe o relatie intre tine si ceea ce te inconjoara.
Nu tre sa te simti strain, intrus, agresor sau agresat, ci mai de graba trebuie sa te incadrezi in peisaj in asa fel incat sa-l completezi si el pe tine. Nu spun ca-i ca si in casnicie, ca nu stiu cum ii acolo, dar inteleg cat de cat conceptul de relatie, ... si da, e ca si in casnicie :)) .
Pricep lucrurile de baza cum ar fi si faptul ca un crescator de animale sau/si gradinar simte nevoile celor din grija lui (animale, plante) si e in folosul lui sa se ocupe cat mai bine de ele.
Cu atat mai mult in familie, societate, cu atat mai mult cand vine vorba de Creatorul tau.
Si in modul in care te raportezi in exterior, emani o raza care se reflecta din altii si altceva inapoi spre tine si te lumineaza si pe tine.
Nu tot ce vorbim si facem. Si nu tot ce facem si simtim, insa o data ce constientizezi o treaba si iti canalizezi energia in directia aia, ai sanse mai mari sa te apropii decat atunci cand "plutesti" in avalansa dispretului fata de orice si a ignorantei .
Stiu ca din cele mai multe, omul o sa intrebe de urs, de linguri, de ce munte e ala si alte treburi care evident n-au fost decat introducere pentru a putea patrunde in miezul lucrurilor. Dar na, asta este.
Ligurile de lemn is bune sa mananci cu ele, insa ele vor trece, muntele va mai ramane o vreme, si tu vei trece, insa pana atunci conteaza ce faci, ce simti si cum folosesti toate astea.
In rest nu uita ca o simpla alergare la padure incepe cu un singur pas, dar continua cu alti 35794  :)) .

vineri, 1 iunie 2012

"Calea indianului trece totdeauna prin padure"

 Vreme clasica de primavara. Ploua aproape zilnic si uneori mai prindem si cate-o raza de soare.
O zi obisnuita, ca nicicare alta, ca nu-s doua la fel, o dupa masa pe care am de gand sa o ies la padure.
Solul umed, imbibat, ierburile si lastarii in plina crestere, toate imi zic ma aflu in locul si la momentul potrivit.
Si ma gandesc ca singurul motiv real pentru ca care nu umblu mai tot timpul descult este faptul ca mi s-ar latii prea tare piciorul (si asa lat) si as avea problme cu incaltamintea (ca la un moment dat tot vine iarna, ... sau tot mai tre sa merg undeva unde se umbla incaltat :))  ). Sandalele insa sunt un bun compromis si pentru ca ma feresc si de eventualele cioburi sau fiare (ce ar putea sectiona tendoane, vase, ligamente, transmite bacterii, provoca infectii, etc), ca pana la padure si chiar si acolo intalnesti te miri ce (sau nu te mai miri).
La sandale imi place exact faptul ca nu ma ud, mai bine zis ca nu-mi pasa ca ma ud. Spre deosebire de alte incaltari in care ar musti apa si ti-ar flescai picioarele toata ziua.
Caut sa deschid bine ochii, ca nu cumva sa-mi scape ceva ce as putea observa.
Las gandul sa zburde chiar si din curiozitate, sa vad oare unde ma duce.
Intru pe o vale sa prospectez un eventual traseu de alergare.
Amu sa nu-ti inchipui ca-i vreo alee pavata.
E o vale pe care curge si un parau, care pe masura ce urci devine tot mai abrupta.
Urzicile, tufele de zmeur, soc, mure, si alti agatatori au napadit directia de mers. Fac drum cu parangu.
 Cand m-am oprit sa beau un pic de suc dinala (apropo de sucul de soc, mai am un pic la frigider, dar tre sa mai pun de o tura ca acusi trece vremea lui) , mo mancat un pic piciorul.
Si fara sa caut prea mult am luat de pe el vreo 4 capuse.
Bag sama ca-i un an mai "capusos". Si asa ca idee, din 5 ture la padure (fie alergare , fie mers) in 4 din ele scot capuse de pe mine. Gandul ca le poti evita este o iluzie.
Nu simti nici cand urca pe tine si nici cand te musca.
Adevaru-i ca atunci cand alerg imi iau la spini peste picioare si urzici de n-as simti nici scorpinu daca m-ar musca :)) .
Uneori ma mai uit acasa si le scot, dar alteori le simt dupa 2 zile cand ma mananca pielea. De multe ori se roseste in jurul muscaturii (infectie locala), dar dupa o vreme dupa ce le-am scos trece.
Vezi ca iti poti lua si ceva solutii dinastea pentru tantari si capuse (zic ei) de la farmacie. Amu nu stiu cat de eficiente is. Dar in mod cert n-am de gand sa dau zilnic pe mine cu dianstea, mai cu seama ca trec prin ape si le mai si spal. In plus nu ma pot da pe tot corpul cu alea. Ca sa nu crezi ca doar pe picioare ti se prind.
Eh, fiecare padure cu vampirii ei. Intr-un fel ma gandesc ca e mai bine asa decat cum au astia in jungla tantarii de-ti dau malarie.
Dar na, oricum tre sa ai grija la picioare ca-i plin de melci si salamandre si nicicare din ei nu-s campioni la viteza.
 Atata imi place cand s-a indesit padurea in asa hal incat e aproape imposibil sa te strecori in anumite zone (aproape, nu chiar)
Daca ma opresc si ascult, misuna a viata. Rozatoarele fosnesc cel mai mult iar pasarile vorbesc cel mai des.
Si din nou imi amintesc de viata. Cum in cel mai simplu mod as defini-o prin "miscare".
Sensuri mai profunde un pic sunt : interactiune, perceptie,etc, ... dar de ce nu si legatura creata de dependenta uneia fata de alta.
Si intr-o perceptie si mai adanca as zice ca viata este pe langa miracol ( = fenomen supranatural, minune; fapt, fenomen uimitor, extraordinar, poate inexplicabil cu "uneltele" obisnuite) este si o dovada. Exact cum orice exista (este si se vede sau se simte) indica catre cel ce le-a facut.
Intai doresti sa vezi lucruri noi, ca sa-ti satisfaci dorinta de nestavilit, aceea de nou. Este un lucru ce nu poate fi negat. Orice om dupa o vreme doreste sa reinoiasca orice ( nu neaparat sa-l schimbe, e o diferenta aici).
Asa e fiecare din noi, suntem facuti cu dorinta de a explora si de a afla noi perspective chiar daca de multe ori ale aceluiasi obiect, fenomen, persoana, etc.
Este absolut imposibil sa afirmi (si sa mai ai si dreptate) cand spui - pe omul asta sau lucul asta  il stiu.
Ba chiar mai mult, unii reusesc sa afirme ca ei ar cunoaste si Divinitatea. Insa zi de zi constatam cat de mica este cunostinta noastra despre sine.
A cunoaste despre ceva e diferit de a cunoaste ceva  pe de-a intregu.
Una peste alta a aprecia viata nu este pierdere de timp, mai cu seama daca acest lucru te directioneaza catre sursa ei. E mare lucru sa cunosti o persoana influenta. Lucrul asta iti da o oarecare siguranta.
Dar infinit mai multa siguranta iti da gandul ca il poti cunoaste pe Cel ce a creat viata.
Cand spui ca nu pricepi si incerci sa tratezi subiectul cu superficialitate, nu faci altceva decat sa ignori cel mai important aspect si sa te ascuzi dupa deget ca nu cumva sa trebuiasca sa cauti raspuns la intrebarile ce se vor naste pe parcurs in mintea ta.
Ce tot zice asta acolo ?! , ... intreaba cate unul care mai citeste si textul !  (multi se uita doar la poze)
Ce sa zic, pentru cine intreaba asta, nu zic nimic.
Insa pentru cine simte la fel nu fac altceva decat sa confirm ca Adevarul se reveleaza similar mai multora si asta poate fi un mijloc de al recunoaste.
 Padurea poate fi definita diferit, in functie de perceptia celui care o viziteaza.
Este fie un mijloc de a face multi bani (din lemn in principiu, tai si vinzi), de a te relaxa, de a te stresa, de a te murdari, de a face sport, de a te obosi, de a cunoaste elemente din cadrul natural, de a trezi amintiri, a te inchina, de a te bucura, poate de a te teme, de a ascunde ceva, etc.
Nu doar padurea este asa, ci si locuinta in care traiesti, dar mai ales inima ta.
Acelasi mediu pentru toti, dar moduri diferite de raportare, perceptie, alegere, umblare.
Am inteles ca o greseala foarte mare este sa incerci sa desparti materialul de spiritual, trupul de duh si munca fata de castig, somnul de odihna, celula de invelisul celular.
Ce folos mai ai peste un an de o senzatie , traire, un raset isteric de astazi ?
Te satura maine marul mancat ieri ? Iti astampara setea apa bauta luna trecuta ?
Invatatura este buna, daca este pentru un scop. Dar daca nici macar invatatura nu o iau dintr-un lucru, eveniment, traire, atunci ce folos am mai avut de toate astea ?
Traim in lumea in care toti vorbim si nicicare nu ascultam.
Fiecare asteapta cu nerabdare sa termine celalalt de zis ca sa apuce si el ( aia mai cu simt, ca altii zic si peste).
Insa vorbind, ne scapa ascultarea. Si cand pierdem ascultarea, pierdem si invatatura.
 La padure cand merg caut si lemn pentru lingura. Cumva caut sa imbin mai multe. Imi place diversitatea, asta-i adevarul.
Sunt ala care face mai multe treburi si nimic bine. Insa e cum vorbeam si cu Luci. As considera ca pierd daca as lasa una din ele de-o parte ca sa fac mai "serios" alta.
O sa vina si vremea in care le voi lasa pe toate (cel putin majoritatea) , dar parca n-as zice ca-i acum (poate am insel).
Asa ca am luat lemn de jugastru, gorun si carpen. Din fag n-am facut tare de mult lingura, dar na, sa astepte.
Acolo sus pe butuc e semifabricatul obtinut doar din topor.
Iar aici is doua linguri prin care a trecut si cutitul, dar n-as zice ca am terminat cu el.
Obisnuiec cand si cand sa mai pun si lingurile in lucru, ca nu cumva daca esti nou paici sa crezi ca apar deodata gata finisate :)) .
Pe final te las cu dialogul din "inima" indianului (cine-i indianu ala ? habar n-am, e un personaj care ma inspira, e poate ceva mistic, poate o imagine ce insumeaza mai multe elemente pe care un om obisnuit nu le poate cuprinde, poate un om liber, e ala de-i cu mine de cand eram mic sau poate e cine nu pot eu sa fiu) care zice cam asa  :
- Ce mai face muntele ?
- Nu stiu, dar ma duc sa-l intreb.