luni, 24 septembrie 2012

e timpul pentru o kuksa

No, ii gata si cana din lemn de fag. Lemnu uscat si inchis la culoare mi s-a parut tocmai potrivit.
Am zis ca-i o cana solida si comoda. Ma gandesc ca exact cum mie imi place sa beau ceaiu (rareori, .. foarte rar cafeaua) si apa de izvor din cana de nuc si tie s-ar putea sa-ti placa una.
Astea is cele trei piese atat de diferite ca forma, utilitate si culoare, dar provin din acelasi butuc.
Ca marime as zice ca-i o kuksa medie. Amu stii cum ii, daca o fac prea mare ocupa prea mult spatiu in rucsac.
Si in mod evident nu o pot face cu peretii prea subtiri, ca nu-i pahar de unica folosita. Asta tre sa te tina toata viata.
No, cana ii buna. Multe povesti is bune cand vezi pentru prima oara si nu stii exact care-i treaba, insa tie ti-am mai zis despre canile astea si deja stii cate ceva. Se pune problema daca e pe placu tau sau nu.
Sanatate buna .

duminică, 23 septembrie 2012

miroase a toamna

Brandusa (de toamna) anunta in mod cert ca vara a trecut. Exact cum primavara tot brandusa (de primavara) vesteste ca ziua se va lungi si soarele va prinde tarie.
Clipa e cum ziceam, scurta . Ea dureaza doar atat cat inchizi ochiul si-l deschizi, ca urmate a unui reflex de umezire a ochiului (asa cred io, poate o fi altfel :))  ).
Perioada mea preferata din an pentru o iesire la padure este in mod cert cea cuprinsa intre mijlocu lu septembrie si mijlocu lu noiembrie.
Am dat o tura pe o vale mai boschetaria, ca pe picioare de deal am tot fost. Am vrut sa vad mai bine locurile unde vin animalele la apa.
La intrarea in padure am dat si peste caravana "din dragoste " :)) . Cred ca aia era, ca asa scria pe ea.

Am luat cu mine si cana de fag  si o lingura de carpen, sa le finisez asa din mers pe portinuile in care nu tre sa sar peste busteni, sa ma strecor pe sub crengi sau sa catar pe bolovani.
Asta-i fundu ala de lemn de care iti ziceam mai demult ca l-am inceput. E usor, subtire si tare. Ii numa bun de luat la drumetie. Pe el poti taia legumele, mezelurile, carnurile, painea, cozonacu, etc.Tot de pe el poti sa si mananci.
 
Is niste zone mai deschise paici, cu arborii mari, unde vezi departe si poti sa si alergi fara probleme, dar mai sunt si portiunile cu padure foarte tanara unde-i desis .
Ei bine unde-i boschetareala mare n-am ce poza ca nu se distinge nimic.
Valea se lateste dupa o vreme, ma trezesc pe un vechi drum de exploatare.
Asa ca mai pun cate o poza dinasta cu vreun tunel ce apare asa din senin pe drumu forestier.
Apoi mai e si cate un observator asa mai rablagit si o hranitoare dezafectata. Ma intreb care o fi motivul pentru care astea s-au depreciat .Ca nu mai au ce observa, nu mai are cine sau nu mai intereseaza pe nimeni? Dar na, probabil ca nu-i cazul sa generalizez ca e ceva specific anumitor zone, poate in alte parti se construiesc ... poate nu.
Nu mai dureaza mult si apare si cana din lemn de fag.
Parca as face ceva din stejar, mda e posibil. Ma duc sa vad ce primesc din padure.

vineri, 21 septembrie 2012

un gand pentru mai departe

Te-am vazut amarat, dar nu-i bun sa te lasi dus de una si alta. Ci tre sa ramai lucid si sa gandesti eficient.
Nu fi labil, ramai tare in mintea ta chiar de toate s-ar prabusi in jurul tau. Daca te duci o data cu ele, ce mana de ajutor mai poti oferi ? Nu astepta sprijinul din partea altora ci fi tu sprijin pentru altii.
Cauta sa folosesti situatia pentru a construi nu pentru a darama chiar daca aparentele zic ca n-ai sa faci mare lucru. 
Uite, azi cand alergam am primit o vorba de imbarbatare pentru tine care zice cam asa :

" Cand o usa ti se inchide , nu ramane in fata ei ca n-ai ce astepta acolo, ci bucura-te ca poti merge mai departe si chiar mai mult, ai primit si motiv sa o faci. Continua calatoria"

Si daca se lasa seara si vezi ca se intuneca, ... scoate lanterna, nu astepta pana te impiedici .

joi, 20 septembrie 2012

padurea si glasul


Am umblat si am ajuns. Zi insorita , dar spre seara norii se aduna si noaptea micile picaturi ce se unesc formeaza stropii suficient de grei incat gravitatia Pamantului sa-i cheme la el. De fapt era nevoie de apa.
Foarte fain arata padurea dupa ploaie, dar si in timpul ploilor usoare. O ceata mai subtire sau mai densa se formeaza si inveleste arborii cei mari. 


Izvoare se scurg lin de sub pietre, busteni si chiar din pamantul mlastinos.Uneori tasnesc zgomotos , alteori se preling in surdina. Este si asta o voce prin care padurea vorbeste.
Fir cu fir, se varsa una in alta si unindu-se formeaza paraiele de munte din care sa bei si sa-ti gatesti.
Insa tot ele pe vreme de ploi tari si primavara la topirea zapezilor , formeaza torentul care cara bustenii si face diguri si uneori sparge tot in cale.

 Daca ar fi aleg intre aerul umed si rece si aerul umed si cald, l-as alege pe cel rece. In ambele cazuri pielea o simti uda, dar cand e racoare macar nu tranpiri (nu pierzi apa din tine) asa rapid.Si imi aminteste mai mult de racoarea din munte.
Aici inca e ca in vechime, in sensul ca unde cade copacul, in partea aia ramane. Fagul e stapan pe zona asta. Treaba nasoala e cu coniferele alea care n-au ce cauta in etajul respectiv. Ai vazut si tu ca astia pafara au ras foioasele sa puna conifere si treaba asta a schimbat complet natura .Cetina aia ce ramane pe jos schimba compozitia solului . Si treaba asta are efect negativ asupra florei si faunei din zona, pentru ca disparitie unor specii de plante poate duce si la disparitia anumitor specii de insecte si automat unor animalute. Ii un intreg lant aici.
Asa ca suntem bucurosi ca paici arborii inca mai sunt in locul in care trebuie.


Noaptea e mai rece si focul se face placut atat prin caldura ce o raspandeste, prin lumina blanda, dar si prin faptul ca usuca un pic aerul in jurul nostru. Padurile astea sunt mai tacute decat altele prin care am stat. Asta zic io, anunta prezenta unor animale de prada. Nu copite in frunze se aud ci pasi cu pernite. Cata vreme vantul e absent mai poti sa auzi ceva, dar dupaia ii gata.
Cand patura de nori acopera cerul, bezna noptii cuprinde padurea si totul devine negru si mut.
E ceea ce numesc eu "conditii ideale pentru dormit". Evident daca nu te manca lupu :)) .
Avantajul cand e asa intuneric este ca o mica sursa de lumina se face vazuta usor. O lanternuta cat degetu de lunga dar mai subtire se prezinta ca un reflector.

Padurea ne adaposteste si tot ea ne ofera cele necesare sa ne simtim bine cand o vizitam.
Focul arde fara probleme mari chiar si pe ploaie, daca e alimentat la timp si binenteles daca nu ploua torential.
 
Apa de ploaie ce o aduni pe tenda sau folie o poti folosi atat la spalatu de dimineata cat si la gatit, asta daca nu ai vreun curs de apa in apropiere.
Cand ai umblat, ai vazut la marginea poienilor si pe zonele mai deschise arborii grosi cu coroana foarte bogata.
Ei nu au nevoie sa se inalte prea mult pentru ca lumina o au fara lupta, asa ca se dezvolta in latime.
Totusi e bine sa remarci ca pe partea sudica coroana e mai bogata de regula decat pe cea nordica, iar crengile sunt mai groase.
Ei bine, in padure e altceva. Aici un arbore asa gros ca ala de il vezi in poza e mult mai batran decat alt arbore de acceasi grosime dar crescut la loc deschis. Asta e si drept si foarte inalt. Pai gandeste-te ca o castigat lupte pentru supravietuire. De cand era mic s-a zbatut sa ajunga la lumina si a reusit in vreme ce a altii de langa el nu. Din generatia lui poate nu-s multi in apropiere.Asa tineret mai e, nu-i problema.
Dar si cand cade cate unu dinasta , nu vrei sa fi in preajma. E cutremur de pamant. Aici vorbim de moartea unui urias.
Insa si aici, in moartea batranului e treaba buna, ca altii marunti se ridica, iar trupul colosului devine adapost si hrana pentru multe vietuitoare. Mai apoi el imbogateste pamantul si incet incet dispare cum a si aparut.  Semintele ce le-a raspandit de-a lungu anilor au incoltit iar acum are o familie numeroasa.
Ii ca un cerc si viata asta, ... in anume sens., dar in altul e un drum cu sens unic.
E un cerc viata generalizata, dar viata unui individ este un drum fara intoarcere si un singur sens.Stiu ca aici apare deseori confuzia, nu dezvolt acum.
Sus in coama muntelui am vazut ca frunza ingalbeneste. Curand vom asista la spectacolul de nuante galbui si rosiatice, dar si asta numai pentru o vreme.
Mai tarziu frunza cade si lumina patrunde din abundenta printre crengile dezvelite.
Speranta este pentru inca o dimineata insorita, pentru inca o primavara calduta, pentru inca un gand bun si inca o tura la padure.
Marul nu poate asigura omului o masa completa dar participa la un meniu sanatos.
Daca iesi sau nu in natura nu e totuna.

miercuri, 19 septembrie 2012

muntele si glasul


Asa ca am pornit sa urcam muntele. Vremea este excelenta. Caldurile au trecut si ploile inca n-au venit. Zic ploile, dar aici in perioada asta ploile se transforma in lapovita si ninsoare .
Nici soarele sa te bata in cap toata ziua nu-i o placere, mai cu seama ca la munte arde altfel decat jos.
Norii ce invelesc cu grija varfurile mari, dau impresia ca muntele e mai inalt decat in realitate.
Stiu ca nu-s mari dar is ai nostrii si asta avem. Is frumosi asa cum sunt si merita umblati.

Dincolo de alergaturile de orice fel, de agitatia permanenta si de concursurile de tot felu nu trebuie sa uiti sa privesti, sa intelegi si sa te bucuri de repaus. Una-i sa urci muntele, alta-i sa-l alergi si alta-i sa il vezi doar in poze. Pozele is aiurea, nu simti mirosul aerului de munte in ele si nici racoarea placuta pe sfarsit de vara.
Tocmai de aia insist ca dupa  ce vezi ceva ce-ti place sa nu te multumesti doar cu o pata de culoare ci sa mergi sa umblii cu picioru tau locu ala.
Printre smocurile partial ofilite, gata sa se aprinda la flacara pusa intentionat (cu anume scop, mai mult sau mai putin primit de unu si altu), printre pietre si pamant uscat, printre stanci si pereti inclinati si chiar verticali, micuta si ingamfata fiinta ce se cheama "om" umbla deseori fara sa inteleaga ca este parte din randurile cartii pe care o citeste, dar pe care foarte putin o intelege.

Celula cu celula,creatura plapanda, cu mintea incuiata uneori, dar cu aspiratii catre infinit alteori, dincolo de tot ce il inconjoara isi creaza o lume in care sa se simta bine. E ceva unic in asta ? Poate, dar poate nu. Poate ca si cartita face la fel. Ea poate zice  - ma ce fain miroase aici, ... nu zice ca omul - ma ce fain arata !
Insa diferenta nu este atat de mare pe cat pare. E doar un alt organ de simt. De unde stii ca dincolo de organele (sistemele noastre de receptie) nu mai exista si altele pe care nu le posedam, dar cu ajutorul carora am fi putut sa "vedem" mai clar ? In fine, ideea de baza este ca rezumam orice la infimele cunostinte si combinatii de informatii pe care le detinem.
De aici se nasc si vorbele de genul : nu pot sa cred, nu-mi vine sa cred, asa ceva nu se poate, n-am crezut ca exista (sau ca mai exista) asa ceva, etc.
Nu pot sa cred , nu sunt in stare sa cred sau nu vreau sa cred ? care din ele reflecta oare mai mult adevarul (realitatea) ?
Chiar imi zicea Mircea de curand - "eu nu vreau sa fac filosofie ... "
Dar stii care-i treaba, eu nu vreau sa ma fac ca se poate trai si fara principii. Si daca una spunem si alta traim, atunci fie ne mintim singuri fie avem o fata reala si cateva sute de masti.
Tot ii bun sa umblii muntele cu picioru tau, ca e cum zicea omul acela cu tenesi si camasa in creasta :
"domnule muntele e altceva, e mai mult aici decat se vede" .
Asa simtea el si ne-a oprit din drum sa ne zica asta fara ca noi sa-l intrebam.

Si umblatu fara oprire de dimineata pana seara, drumetiile ce au ca scop mai mult miscarea decat orice altceva tind sa minimizeze efectul terapeutic pe care Dumnezeu l-a lasat in munte.
Aici omul vine sa primeasca intelepciune si sa piarda grijile. Vine sa incarce mintea si trupul cu energie vitala si daca nu , macar cu buna dispozitie.
Dar daca din munte te intorci doar cu besici, ameteala si dureri de cap, ia zi tu, ce ai castigat ?
Un timp mai bun? la ce foloseste (ca sa nu mai intreb cui) ?
Acum cealalta latura, cea a omului care fie nu merge deloc fie mere cu masina, se da jos, cheama pe prietena lui sa iasa afara, ea nu vrea sa coboare deloc din masina ca bate vantu. El aprinde o tigara si continua sa o indemne motivand ca e asa placut afara si ca e aer curat, ... de parca el il simte ! Apoi arunca chistocu pe jos, se suie in masina si coboara in oras la o terasa. Ce frumos a fost azi, am fost si la munte !
Nu domle. Muntele impune respect. Daca ai venit la el, nu te da sef. Incepe sa urci incet incet spre creasta, cu respectul cuvenit si inima smerita (asta iara ii un termen abstract pentru multi).
Aici esti pe pamant sfant. Muntele nu-i cosul nimanui de gunoi si nici club de betivani (cum incearca sa-l transforme unii).
Aici e locul in care tu vi pentru ca ai nevoie, nu pentru ca muntele are nevoie de tine.
Atitudinea de cotropitor nu este deloc corecta si cu atat mai putin nu se potriveste omului de munte.
Seara, uneori noaptea tarziu, ajungi la loc de odihna. Pui cortul daca ai, ... daca n-ai cauti adapostu la vreo stana sau refugiu.
Apa curata a lacurilor si izvoarelor nu este niciodata daunatoare oricat de rece ar putea sa para. Dupa ce te speli pe fata, pe corp si pe picioare, o senzatie placuta de caldura si buna dispozitie te cuprinde. Altfel te odihnesti. Lenea si "confortul" impiedica pe multi sa beneficieze de treburile astea bune.

Distantele sunt diferite de cum percepe ochiul. Daca nu esti obisnuit cu muntele, uneori zici ca imediat esti pe varf, dar vei constata ca omul e ca furnica pe fata abrupa de stanca.
Alteori cand crezi ca e mult pana sus, constati ca in scurta vreme aproape ai izbutit.

Si imi dau seama ca plictiseala e o stare decazuta a mintii si n-are nicio treaba cu realitatea.
Nu as fi vrut sa ma arunc atat de mult in afirmatii ca si cum as cunoaste mai mult tainele mintii umane, insa tare cred ca o cauza principala a plictiselii este abuzul , iar alta inactivitatea.
Si din nou ma simt ca in clasa intai. Vreau iarasi sa invat a citi. Dar nu literele de pe hartii, ci acum vreau sa inteleg vocea care imi vorbeste despre lucrurile care oarecum ne atrag, dar pe care le respingem din simplu motiv ca nu le intelegem.

La baza lucrurilor mari (complexe) stau totdeauna alea mici. De fapt orice exista si se vede, e compus din altceva mult mai mic care nu se vede. Tu si eu, suntem o adunatura de celule care dintr-un anume motiv nu vor sa se desparta si tin cu "dintii" una de alta ca in prezent sa avem forma care se vede. Stiu ca lor nu le pasa de asta si nici nu se gandesc, poate au mintea preocupa cu orice altceva. Dar pentru tine poate, ca si pentru mine, tot ce ne inconjoara devine fascinant (evident nu tot timpul, ca si noi ne mai pierdem mintea cu nimicuri).
Muntele nu este o bucata imensa compacta ci o "insumare" de pietre cu mai mult sau mai putin spatiu intre ele.
Toate "smecheriile" astea mici ce nici nu se vad (cu ochiul liber, altele nici cu sculele ce le avem) care formeaza ceva ce pare compact si se poate distinge, sunt bine gandite si au rost.
Cand porneste omul la calatorie face un plan, aduna provizii, cunostinte, echipament si daca nu, macar pleaca cu speranta (nadejde, credinta) ca ajunge unde si-a propus, chiar daca uneori destinatia este calatoria in sine.
Si as vrea sa nu uit, ca ceea ce vedem, imaginea placuta, peisajul ce hraneste o anume parte a noastra, nu este realitatea completa, ci este doar o oglindire pala ("alb-negru" si in plan a unui obiect reprezentat color si in spatiu) a ei. Nu ceea ce vad, aud, miros, simt, este totul ci asta e totul doar pentru puterile mele de moment.
Daca in munte nu invat valoarea timpului, bogatia prieteniei, esenta bunatatii, nu invat ca dincolo de otrava mandriei sta castigul pe care un pic de umilinta il poate aduce, atunci nu ma aleg cu mare lucru de la o tura dinasta.
Pentru ca am priceput din scolile de munte, viata de credinta, artele traditionale, etc, ca fiecare lucru si actiune trebuie sa aiba mai mult de un singur beneficiu. Ca fiecare treaba sa faca mai mult decat ceva simplu, aparent. Exact ca-n scoala de supravietuire unde inveti ca fiecare lucru are multiple intrebuintari si din ceva ce pare nefolosibil, o minte agera poate obtine ceva util.
Sa extragi cat mai mult, pana la esenta din orice "fruct", ... sa nu faci risipa, precum omul ce se plimba prin livada straina si musca din cate un mar o singura data apoi il arunca pe jos si ia altu, face la fel si cu urmatorul la fel.
In departare se vede codrul si ne aducem aminte ca avem o treaba pe anume zona.
Ne cheama si raspundem chemarii. Pornim intra-colo.
Coborati din ceea ce numim "acoperisul" Romaniei, boschetarim pe malu Oltului. O noapte si o dimineata trec pe langa noi si ne vad acolo, ca n-am avut ce face. Da ii bun, ca nu mai is tantari.
Stiu ca picioru ii bun sa umble,dar bine ar fi sa umble unde il indeamna mintea, nu unde vrea el. Apoi mintea ar fi bine sa umble unde o indeamna constiinta, ... nu doar diferitii stimuli externi. Iar constiinta ca sa poata vorbi (si receptiona) trebuie formata, ajutata, nu contrata si ignorata.
Amu nu stiu daca e vorba de constiinta sau stimuli externi, dar am plecat catre padure. Si de aici mai e cale lunga pana la ea asa ca nu mai zabovim.