vineri, 16 iulie 2010

unul pe care sa-l folosesti mult timp

Inca un puukko care iese de sub tiparele clasice.
Pentru asta am ales un lemn de cais.
Este vorba de caisul pe care l-am avut in curte. Lemnul este uscat bocna. De 5-6 ani l-am taiat si pastrez lemnul.
Este printre ultimele bucati ramase.
Lemnul e tare, nu gluma, mai tare decat mesteacanul, ciresul, fagul.
Lama este un Polar de 9,5 cm (lama finlandeza).
Iti sta comod in mana si iti inspira siguranta la taiere.
Am adaugat si cornul de cerb, primit de la prietenul meu din Simeria.
Cutitul este destinat celor care vor si au habar de lucrul cu lemnul. Datorita grosimii lamei (3 mm) cutitul este suficient de robust sa indeplineasca toate conditiile unui cutit excelent de padure (usor, rezistent, taios si ascutit, comod si lucrat in stil traditional).
Teaca protejeaza si sustine cutitul foarte bine. Pielea e tare si rezistenta la apa ( nu se uda repede).Cutitul sta fix in ea.
Pentru cine intelege cutitul nordic, este o excelenta "scula" de lucrat si purtat in toate locurile. Eu cu asa ceva vreau sa merg si-n expeditii.
De unde stii cand un cutit e comod in mana ?
Atunci cand il scoti din teaca si-l ti in mana nu trebuie simti nici o jena, nici un deranj in palma, ci mai de graba sa-l simti ca pe o completare a mainii.
El trebuie sa ofere cat mai multe prize de taiere.
Sunt multe cutite care plac ochiului (mai ales ochiului needucat), dar cate din ele plac mainii ?
Cum se face ca astea-s mai comode decat cele din productia de serie ?
Pai e simplu, ca imi ia cateva ore sa fac un maner. Il pilesc si-l iau in mana si-l sucesc in toate pozitiile si-l finisez si-l aranjez pana ce imi iese cum stiu eu ca tre sa iasa.
In vreme ce cutitele de serie sunt lucrate dupa un sablon.Si nu le mai incearca nimeni in mana. Ele sunt facute dupa poze, nu dupa mana omului care le foloseste.
Cu cutitul bun poti lucra USOR.
Si cu altele poti lucra, dar ceva acolo te incetineste.
De ce insist ca un cutit sa fie cat mai practic, cat mai comod , simplu si curat lucrat, pai tocmai pentru ca un cutit bun tre sa te tina cat traiesti, nu doar pana ce te plictisesti sau apare altceva mai bun, mai frumos, mai nu stiu ce.
Ca orice lucru bun, un cutit bun nu se demodeaza si nici nu aduce plictiseala ci din contra.
Cu cat il folosesti mai mult, cu atat constati cat de bun este.
Altul intelege prin "bun" ceva de concept nou, altul ceva traditional, unul ceva robust, altul poate ceva usor. Unii prefera ceva lucrat din materiale superioare, altu vrea metale scumpe si pietre pretioase.
Eu cand zic bun, ma refer la ceva practic, usor de folosit, durabil, lucrat cum trebuie si cu materiale care sa merite pretul pe care-l dau.

3 comentarii:

emil b spunea...

Frumos cutit, acesta cere sa-l pui la lucru.
Ai dreptate cu comoditatea manerele custom, umple mana fara a avea tendinta sa alunece, nu te deranjeaza in orice pozitie il folosesti.
Am si eu un cais usct in curte pe care momentan atarna ghivece cu flori, cred ca-i voi rari ramurile ;)

Silviu Pantea spunea...

Cel mai frumos cutit....:P asta zic bineinteles pentru ca e al meu.Si-a gasit stapanul. Azi l-am incercat la padure, sta atat de fain in mana, ciopleste atat de bine si usor, ce mai, e facut de un artist, si a iesit un cutit cu totul deosebit.Mersi mult Vasi, sa fii sanatos sa faci cat mai multe, sa se bucure si altii de un cutit bun.Toata stima pentru munca faina care o faci.Sa ne vedem cu bine.

micul mester spunea...

Ai dreptate, cutitul tau e cel mai frumos :))
Eu l-am declarat cel mai practic dintre ele, se adapteaza cel mai bine cerintelor, cat despre cioplit, nici mai zic.
In rest, ma bucur ca esti multimit.
Sa fi sanatos si sa ne vedem cu bine la o tura, ... sau doua.