duminică, 15 septembrie 2013

ALERGARI MONTANE

 Este muntele nostru, cam in aceeasi masura cat este si al tau, poate singura diferenta ii ca noua ne este mai dor de el si poate il vizitam mai des. Dar nu-i bai, saptamana asta ai ocazia sa meri si sa-l vezi.
Legatura dintre cioplit si alergare esti tu si sunt eu. De fapt legatura dintre o activitate (de orice fel) si altele este omul care le inglobeaza. Pentru ca omul este mai mult decat activitatile ce le desfasoara, dar totodata aceste activitati il definesc.
Ca tot veni vorba de alergarea la munte, am luat papucii si am tasnit.
Dincolo de concursuri, inaintea lor (ca ele sa se nasca la noi in tara) si dupa ele (dupa ce lumea insetata doar de inedit si senzational se va plictisi si treaba asta se va "ameliora" sau chiar vor dispare, asemenea alpiniadelor) , vor exista totdeauna si cativa oameni care sa alerge nu doar ca-i la moda, ca ii sanatos sau ca asa au vazut in alta parte.
Tu vei alerga in munte cum altu mere la pescuit sau se plimba cu bicicleta pe asfalt, pentru ca e o treaba care face parte din viata ta. Si nu ai nevoie de motivatie sa alergi, ci alergarea in sine constituie o motivatie pentru tine in a face altceva.
  Ei bine, exact ca tine suntem si noi.
Binenteles ca din cele 99, 999 (9) % din alergari nu exista imagini, ca io nu fac poze cand alerg, dar amu chiar s-a nimerit de si-o luat Vlad aparatu la el si uite asa poate fiecare sa "guste cu ochiu" cate un pic din ce inseamna alergarea montana.
Fie ca incepi alergarea pieptis pe cate un grohotis sau progresiv pe cate un picior de munte inierbat, tot ii bun sa iti faci incalzirea inainte. Nu de putine ori constat lipsa educatiei in sensul asta. Chiar alergatori buni de pe la noi, nu cunosc (sau nu vor sa cunoasca) miscarile specifice si importanta incalzirii, cat si a exercitiilor de dupa alergare.
Unii zic ("ciobaneste") ca ei se incalzesc destul cand alearga ...
Dar incalzirea de fapt nu e doar incalzire ci si "incalzire" . Astfel ca tendoane mai lungi si mai elastice inseamna si tendoane mai rezistente la solicitare. Apoi incheieturile trebuiesc incalzite pentru ca acolo (in ele), printre altele, mai contin si ceva lubrifiant si care tre sa lucre eficient.
Inima de asemenea nu e un robot care il pornesti doar cu o apasare de buton. Ea e un "motor" (nu un motor) care pompeaza sangele catre muschi. Sangele ala alimenteaza muschii cu ce e nevoie sa poata executa contractii repetate fara sa puste.
Mai zice cate unu mai in gluma, mai in serios - "pai ce ma, indianu facea incalzirea ?
Treaba e ca indianu nu baga sport, ci el traia afara si ala era de multe feluri. El traia o viata in care manca din ce vana si culegea si altu chiar cultiva.
La vanatoare panda e baza si nu alergarea, iar la cules tot nu alerga foarte mult!
Apoi is altii care mai mult alergau decat stateau si cu care nu ne putem compara. Ei alergau pana oboseau animalul si abia dupaia il impungeau cu sulita (exista si-n prezent triburi care practica forma asta de vanatoare, atat in Africa cat si in America de Sud). Insa nu-i totuna sa traiesti afara si sa alergi constant sau sa stai 8 ore pe un scaun (pe langa cele 8 ore pe care le dormi in pat) si dupaia sa vrei sa alergi ca din pusca si sa nu cedeze nimic in tine niciodata.
Dar na, in privinta asta fiecare face cum doreste, nu exista obligatii ci doar recomandari (asa ca nu-i nevoie nici de alte argumente si nici de contraargumente).
Caut sa ma misc si inafara alergarii si de cand eram mic am trecut prin mai multe sporturi si am invatat ca "incalzirea" si "racirea/revenirea" sunt esentiale pentru o buna functionare si de durata.
Alt aspect important si foarte des ignorat este antrenarea grupelor superioare (muschii din partea de sus a corpului), cum crede amatorul, ca doar cu picioarele alergi, nu cu pieptul, spatele, bratele, etc.
Totusi spatele tare e capabil sa mentina coloana sanatoasa, bratele puternice (nu neaparat masive) pot mentine un echilibru, iar la alergarile astea in care se si catara sau alea in care se folosesc si bete (ca sunt multi care utilizeaza betele) sunt de mare folos.
In genu asta de alergare tre sa fi ca pantera, nu ca un strut.
Alergarea montana presupune pe langa echilibru, o buna orientare, dozarea corecta a resurselor, un minim de cunostinte de escalada, o oarecare etica in ce priveste muntele , pasiune si vointa de a alerga dincolo de poteci.
Rareori fac plan in legatura cu traseul, durata si vremea.
Iau uneori rucsacelu ala si pornesc, dar de cele mai multe ori fara nimic. Tai muntele pe cate-o curba de nivel, pana ajung sub stancarie, iar de acolo pana in coama muntelui nu e abatere, decat pentru vreo stanca mai mare.
Daca pe ierburi, grohotisuri, tufe si arbusti mai mere alergat, pe stanca (mai ales pe care n-ai mai urcat) nu se poate. La catararile astea ii bun sa meri usor, cu economie de energie, atentie sporita si fara stres.
Daca pe smocurile de iarba te arunci ca leul, chiar de sunt verticale, pentru ca stii ca atunci cand treci rapid te tin, roca putreda din care poti extrage segmente mici sau mari cat tine, nu poate fi abordata in viteza.
Daca nu ploua si nu-i ceata apuci chiar sa faci un plan de atac pe vreo fisura sau fata, dar daca ii ceata groasa, ii dai in sus pe unde apuci. Daca pe uscat poti calca si sta la aderenta, pe ud este imposibil fara "treptele" si buzunarele" ce le asigura stanca. Muschiul si lichenii pe fond de umezeala vor forma o suprafata foarte alunecoasa.
Pentru a evita blocajul in pereti e nevoie sa mai fi catarat chiar daca doar pe portiuni inclinate si mai usoare, ca de te nimeri in vertical si nu mai poti nici urca nici cobora si piciorul (singurul din priza mica, ca celalalt e in aer sau cel mult la aderenta) incepe sa tremure necontrolat, timp in care o mana are o priza mica iar cealata cauta dupa una si nu afla nimic, ai toate sansele sa ... te obosesti excesiv.
In rest nu are nici o legatura cu cautarea de senzatie ci doar cu miscarea si diversitatea.
Stiu ca se promoveaza un curent nebunesc in care fiecare cauta sa expuna si sa aduca ceva sensational, "adrenalinic" si de ce nu periculos. Dar departe de mine gandu asta.
Nu vreau decat sa ofer o perspectiva diferita si cu cat mai multe detalii. Restu tine de interpretarea ta.
Vei decide singur (sau in grup) daca e ceva frumos, real, "facubil"  sau e doar o alta senzatie dupa care unii vor "alerga" si altii se vor feri. Ca io o sa merg si daca tu pricepi ce zic si daca nu.
Apropo de siguranta. Io is cu siguranta si incerc prizele inainte sa le incarc cu greutate. Deseori nu ai incotro si va trebui sa incarci si pietre ce stau sa iasa (ca altele n-ai). Dar tre sa cantaresti bine solicitarea si sa faci in asa fel incat sa nu tragi de ele in exterior ci sa apesi in jos, iar de cele mai multe ori greutatea va fi pe picioare nu in brate. Mainile servesc pentru echilibru si asigurare.
Foarte rar dau drumu la ceva solid si sa ma arunc catre ceva ce pare solid, ce inca n-am testat si nu stiu daca ma va tine sau daca voi apuca sa-l prind.
In sens metaforic s-ar putea ca multi din noi sa avem problema asta si-n viata de zi cu zi, dar ala-i alt subiect si-l abordam separat in alta zi.
Uneori poate va trebui sa sari, sa incerci sa prinzi ce poate pare ca nu ajungi si sa apuci ce n-ai apucat. Coordonarea si aprecierea corecta te vor ajuta. Dar astea nu apar singure ci trebuiesc cultivate prin exercitiu (deci progresiv).
Nu urcam la munte pentru o singura zi. De fapt, de cateva ori pe an am cantonamente (asa le zic io) de cate 4-5 zile in care alerg zilnic diferite trasee (uneori doar de 3 zile, ... rareori).
Spre seara inainte sau dupa ce apune soarele, iesim afara sa mai facem cateva exercitii si sa prindem apusul. E liniste si inafara de cateva oi ce behaie si caini ce latra altceva nu se aude.
O noua zi incepe cu ... hidratarea. Apoi mancam si cautam sa avem activitati cat mai linistite o vreme. Trece ceva timp pana pornim pe munte. Cu burta plina nu alergi. Hrana trebuie sa ajunga sa hraneasca , nu doar sa fie stocata in stomac.
Un traseu poate fi stabilit de jos sau poate sa rasara chiar in timp ce este parcurs.
Daca stii ca nu poti alerga in teren variat mai mult de 1-2 ore fara alimente si apa atunci ar fi bine sa iei la tine ce stii ca ai nevoie sau sa faci in asa fel incat sa adaptezi tura ca sa nu depaseasca timpii astia.
In plus cand ai abrupturi si verticale, cele 2 ore pe care le stiai , vor deveni mult mai lungi si mai obositoare.
Dar daca poti functiona 3-4 (sau mai multe) ore doar cu un pic de apa ce o gasesti pe la izvoare, atunci pe raspunderea ta poti porni in alergare doar cu ce ai pe tine, fara nici un fel de bagaj sau accesorii.
Alt aspect este ca spre deosebire de turele clasice in care dupa o urcare mai piettis sau chiar catarare stai si-ti tragi suflul, aici e invers. Cand termini catararea continui sa alergi.
Fie ca treci prin paraie sau baltoace, fie ca alergi pe smocuri mari de iarba sau ca treci prin tufe de care or fi, scopul este sa alergi mai departe.
O gura de apa ca cerbul, dar cu simt. Nu o arunci pe gat in jos cand esti incintat ca s-ar putea sa te "fisurezi" :)) .
Mai in gluma, mai in serios, ... ii serioasa treaba. Poti muri din cauza diferentei mari de temperatura, dintre apa ce o bei si organismul supraincalzit (o data era sa patesc si am bagat la cap).
Fie beau inghituri mici si multe dar cu un pic de timp intre ele, fie imi umplu gura si o incalzesc si inghit putin cate putin Asta de regula se aplica cand bei cu gura direct din izvoare.
Vei vedea ca in munte nu vor fi doar deschideri, ci si hornuri , unele mai largi, altele mai inguste. Chiar grote si tuneluri vei intalni prin care te strecori cu mare grija , ca mai toate pietrele stau sa vina peste tine si sa te pastreze acolo.
In pasajele dificile efortul este mai mult mental decat fizic si daca se intampla sa gafai cand ajungi sus, nu este pentru ca ai alergat, ci pentru ca ai tinut mult aerul in tine (concentrat fiind). Dar dupa o vreme te obisnuiesti, apoi vei si respira in timp ce treci de ele.
Stancile nu se termina rapid, nu pentru ca sunt extrem de multe, ci mai de graba pentru ca tu mergi direct la ele si ca le cauti special ca sa le urci.
Si ii bun sa ramai cu gandu la alergare. Pentru ca nu e escalada si nu ai dificultate mare. Nu ai nevoie de papuci si asigurare ci doar de atentie si un minim de cunostinte si antrenament.
Desigur ca daca ai gresit, ai cazut. Daca ai cazut te-ai spart.
Dar caderea nu trebuie sa existe ca optiune, pentru ca daca iei in calcul tot ce se poate intampla, atunci entorsele, fracturile, luxatiile, etc toate vor fi bariere care te vor opri sa incepi chiar si prima alergare pe pajiste. Poti tine seama de ele, dar nu sa te temi de ele ci sa iei masuri in a parcurge cat mai in siguranta
(am spus in a parcurge, ... nu a nu parcurge deloc !!! )
Pe vreme buna (uscata) e o incantare. Iar pe ploaie e mai aspru. Siroaiele curg pe fetele cu licheni si o mazga dinaia combinata si cu namolul ce se prelinge te face sa te misti o leaca mai nesigur :)) .
Despre alergarile astea ii bine sa stim ca sunt reale si "cum iti asterni asa dormi" . Ce nu iei la tine nu ai si ce nu poti face, nu poti. Iar daca esti obosit si nu mai poti face nimic, nu te cara nimeni si daca iti este foame si nu ai la tine, tre sa rabzi. Daca nu te orientezi corect pe ceata, suferi consecintele.
E cat se poate de real, nu ai puncte de alimentare sau marcaje care sa te ghideze, nu striga nimeni sa te incurajeze, desi nu de putine ori te latra cainii de la stane si uneori chiar se dau la tine.
Insa tocmai in faptul ca te misti liber si totodata vulnerabil, realizezi ca esti intr-un echilibru instabil dintre marginitul univers din mintea ta (a carui granite/limite reprezinta experienta, cunostintele si capacitatea fizica si psihica de a aborda orice intalnesti) care incearca sa se suprapuna cu realitatea deseori imprevizibila.
In mare toata treaba este o plimbare placuta in pas de alergare si cam toate restu tin de o abordare psihologica.
Cum ne raportam la teren ne va dovedi in scurta vreme daca am actionat corect sau am avut abateri in perceptie.
Alt factor esential este sa constientizezi ca atunci cand alergi fara alimente si apa la tine, esti ca o baterie care inmagazineaza o rezerva limitata de energie. Aceasta energie poate fi impartita putin cate putin mai multa vreme sau poate fi cedata rapid prin acceleratie si miscari explozive.
Asa ca este esential sa iti cunosti corpul si modul in care e capabil sa se adapteze si in situatiile neprevazute, nu doar in clasicele alergari in teren ideal.
Tre sa stii ca daca iti vajaie tamplele si inima sare din piept, esti la jumatatea unei urcari abrupte, n-ai poteca si continui sa alergi in forta, in mod cert sansele sa mai faci si altceva decat urcarea aia (daca o gati si pe aia) sunt minime.
Tre sa fiu cumpatat si sa stiu cand sa-mi incetinesc ritmul cardiac.
Trebuie deja sa simti cand poti ("ai voie") sa tragi si cand nu. Aici daca cazi, nu te ridica nimeni (telefonul e acasa).
"Asa ca nu purta in spate mai mult decat poti cara" si "nu porni la un drum mai lung decat stii ca poti parcurge".
Cand alergi singur si iti faci tu traseul, nu ai voie niciodata sa dai tot ce poti. Oricand tre sa lasi acolo macar 20% energie pentru situatii critice. Pe asta am invatat-o pe parcurs, dupa rataciri, entorse, cazaturi, contuzii, infometare, sete/deshidratare, supraincalzire, inghet, deznadejde, abandon, etc. Poti sa le simti si tu si abia dupaia sa bagi la cap sau poti sa ma crezi si sa beneficiezi de informatie (mie n-a avut cine imi zice, ca nu alergau prea multi ca sa am dupa cine ma lua).
Ca sportiv profesionist este importanta performanta, timpii, concurenta. Pentru cine este sportiv si are astfel de directii, stie foarte bine ca e ca la locul de munca, te mai si distrezi uneori, dar mai mult muncesti.
Dar ca nesportiv, pentru mine cele de mai sus sunt complet irelevante si toata treaba are la baza alte motivatii.
Daca rareori alergarea de genul asta constituie baza antrenamentului pentru vreo tura in vreun munte anume, cel mai adesea treaba sta altfel. Alergarea este o calatorie si nu un antrenament. E ceva de sine statator si nu ceva complementar intr-o activitate mai ampla.
Ea poate ingloba o gramada de alte forme de miscare si discipline exact cum este parte componenta din multe.
Omul cand misca, si invata. Cand alergi, poti doar sa misti sau poti sa misti si sa te dezvolti fizic, mental, spiritual. Aici fiecare decide unde sa puna bariera (multi o pun inainte sa faca primul pas, ar fi bine sa nu faci parte din ei).
Vei vedea pe altii ca fac mult mai mult de atat (mult mai lung, mai tehnic, mai rapid) si te vei gandi poate ca e prea putin sau te vei umple de mandrie la gandul ca multi nu alearga dincolo de stadion sau maxim in parcuri. Insa gandurile astea sunt o prostie si sunt complet irelevante. In realitate alergi doar pentru tine si nimanui nu-i pasa cat esti bun sau de slab si ceea ce consideri tu reusita sau esec este doar in mintea ta. Alergi si te bucuri de asta, atata tot. Daca gasesti ceva bun acolo si vezi ca e destul, poti incerca sa imparti si cu altii, dar ce trece peste, e inutil.
Fiecare cauta sa promoveze cate ceva din ce a vazut, facut, cunoscut, invatat, din diverse interese.
Ori ca e vorba de un folos material (exemplu producatorilor de echipamente, al unor organizatori anume) , fie ca-i vorba de dorinta de afirmare personala sau pur si simplu de placerea de a arata si directiona pe altul catre ceva ce tu consideri a fi benefic, este cumva justificata treaba cu promovarea.
Io zic ca daca tot se striga in gura mare toate tampeniile (politica, alcool, droguri, prostitutie,ura, invidie, lupte, etc), de ce sa nu zic si io macar uneori cate ceva legat de natura si modul in care ne putem misca si raporta la ea.
Treaba e complexa. Alergi uneori pe plaiuri foarte largi si deschizi bratele ca atunci cand erai mic si-ti inchipuiai ca zbori, iar apoi cobori pe vai foarte inguste si abrupte, prin care sunt doar pietre, smocuri mari si ape cu noroaie si prin care daca nu pasesti suficient de rapid, aluneci.
Apropo de asta, ma mai intreaba unul si altu cum sa alergi pe anumite zone, dar sa stii ca-i mai usor uneori sa alergi pe acolo decat sa mergi. Transferul de greutate de pe un picior pe altul este atat de rapid incat nu apuci sa aluneci .
E drept ca dupa turele astea esti plin de pamant sub unghii, ca pielea pe degete se ingroasa si esti plin de zgarieturi,ca mai tragi cu capu si il mai si spargi, dar astea toate sunt caramizi ce cladesc alergatorul din tine.
In ce priveste abordarea fetelor abrupte, fie ca-s pietroase, inierbate sau increngate, tre sa adaptezi ritmul si dupa lungime.
Asa se face ca pe o panta cu inclinatie pronuntata dar relativ scurta poti alerga, in vreme ce pe un picior intreg de munte sau un valcel, va trebui sa scazi un pic ritmul si sa faci cand si cand serpentine.
Si mersul rapid este parte integranta in multe din turele astea. Dar ar fi bine sa nu-ti faci obicei din mers, ca incet incet vei ramane fara alergare pe urcari. Mersul sau/si catararea trebuie sa inceapa doar acolo unde alergarea este cu neputinta fie din cauza inclinatiei extrem de pronuntate si de lungi, fie datorita obstacolelor din teren. In toate cazurile incetarea alergarii si continuarea in mers sau catarare trebuie sa fie doar temporara si sa ocupe doar foarte mici parti dintr-o tura.
In speranta ca ce am povestit aici e mai mult spre folosul tau decat spre pierderea timpului alocat citirii, te las sa iti alegi urmatoarea tura si-ti doresc sanatate si numa bine.

3 comentarii:

marius berinde spunea...

Bine ai revenit, Vasile.Am avut ceva ganduri ca nu ai mai postat in ultima vreme.Toata stima pentru ce faci, e o placere sa citesc ce postezi.
Toate cele bune

James Alina spunea...

Primul meu Semimaraton (Retezat Maraton) a fost o piatra de temelie pentru ceea ce v-a urma. Am invatat ce inseamna sa "fi o baterie" Am invatat ce inseamna sa pleci la drum cu 2000 de kcal in minus, pentru ca nu am mancat dimineata. Am trecut practic prin tot ce ai relatat, si am invatat pe parcurs. Imi place atat cum scrii, ce scrii si mai ales de unde scrii. De apreciat! Multa sanatate si Bafta in continuare.

Dan Lucian spunea...

Multumesc pentru sfaturi,faci o treaba buna . Toate cele bune