miercuri, 18 aprilie 2018

povestea arcului

 As vrea sa trag cu arcul, ... dar n-am arc. As vrea sa fac unul dar nu stiu cum. Vreau sa-l fac, dar nu am lemn. Acum am lemn, dar e verde !

Uite asa incepe calatoria. Cumva fara indrumare, cluburi si anturaj favorabil, s-a nascut in inima gandul si dorinta de a trage cu arcul. Nu cu orice arc, ci unul traditional din lemn, si de ce nu, unul mesterit de mana mea.

Sa simt io ca din lemnu ala din padure a iesit ceva frumos lucrat ce poate la modul real sa arunce sageti, aia ii o treaba.
Prin metoda empirica si dupa ureche, culegator de informatii din surse de tot felul, subsemnatul, adica incepatorul a multe dar cunoscator de foarte putine, am pornit la drum.

Trec direct la partea cu cautarea copacului cazut, fara sa mai amintesc de perioada in care a trebuit sa-mi cumpar arc si sa invat a trage, pentru ca am inteles ca n-am cum sa fabric fara sa stiu cum se incearca.
Din fericire (sau din pacate) gasesc multi arbori cazuti. Ei sunt fie victima unui nou drum forestier ce l-a destabilizat, iar vantul l-a dat jos, fie alunecari de teren, fie viscolul cu zapezile iernii ...

Gasesc unul suficient de gros, de drept si cu cat mai putine noduri. Confectionez pene din lemn si il despic.
Din jumatati degrosez cat sa pot cara cu spatele. 
Uneori aduc lemn din drumetiile mele de mai multe zile. Au fost mai multe ture in care cale de 18-20 km, prin hatisuri si hartoape, dealuri si vai, iarna si vara, pe soare ori ploi, veneam cu el in spate pana acasa.
Il reduc la dimensiuni acceptabile, il asez pe o grinda si-l indrept cu menghine, apoi il leg sa se usuce drept.
Viata inseamna si timp, iar rabdarea este ceva greu de dobandit.
2-3 ani lasi lemnul in pace.
Abia dupa ce ai uitat de el si au trecut cateva sezoane bune, revii si il iei la ochi.

Intre timp imi formez mana si ma documentez cat pot, ca atunci cand il incep sa nu comit erori masive.

Toporul face partea grosiera, apoi intra in schema cutitoaia. Cel mai mult insa, lucrez din raspila si razuitoare.
Uneori cand este aproape terminat sau chiar la gata, trosneste. Trag aer in piept si ma duc sa fac altceva ... sau prind la mana alt semifabricat si o iau de la capat.
Intre timp trag cu ce am deja facut :)
Alternez, nu fac doar arcul, ci si tolba si sagetile. Nu de alta, dar daca vreau sa fie mai ca pe vremuri, tre sa inteleg cum sta treaba si cu ele.
E o satisfactie sa duc la bun sfarsit o munca care dureaza de ceva si vreme si al carui rezultat e destul de incert pana la proba.
Caut sa tin seamna de forma si fibra lemnului, de nodurile si strambaturile din el, in asa fel incat nu doar sa nu-i dauneze, dar chiar sa ii scot in evidenta naturaletea.
Acum e finalizat si am inclusiv un set nou de sageti pentru el :).
 Proba este esentiala.
Coarda o fac tot de mana si tot in casa. Fiecare arc are o lungime si o putere a lui, asa ca are nevoie de o coarda pe masura.
 Masurat, taiat, ceruit, rasucit, 
 matisat, ... ceruit.
In acest inceput de drum pot spune ca nu consider ca am invatat sa fac arcuri reusite sau ca stiu sa trag cu ele.
Insa traiesc deseori satisfactia cautarii, alegerii, pregatirii, prelucrarii, finisarii si a tragerii afara in natura.

Astazi sunt tot un diletant cu ceva mai multa experienta decat in prima zi, dar continui sa caut cu entuziasm si sa doresc sa impartasesc cu tine ceea ce am primit.

Sanatate buna si ne vedem la padure.

Niciun comentariu: