vineri, 4 ianuarie 2019

prospectare

Am pornit sa gasim loc pentru tabara de bushcraft.
Pe masura ce urcam, stratul de zapada e tot mai gros. Iarna toate urmele sunt la vedere, asa ca putem sa vedem cu usurinta ce fel de animal este, cat de mare, de unde vine si in ce directie merge.
"Mancam si noi ceva ?"
Mancam, dar mai tarziu. Deocamdata avem inca dealuri de urcat, vai de coborat si busteni de sarit, pentru ca n-am aflat inca locul de poposire.
Mai spre dupa masa ajungem la un platoas care ne face cu ochiul. Cautam fagul mort in picioare.
Inainte sa scada temperatura, au fost ploi ce au imbibat lemnele, iar inghetul le-a cimentat. Acum, pentru a aprinde focul, trebuie sa treci lemnul prin doua procese : dezghetare si uscare.
O metoda eficienta si mai rapida (daca n-ai fierastrau) pentru a obtine butuceii pentru despicat o vezi in imagine. In felul asta castigi timp si nu umpli lemnele de zapada.
Despicarea si aranjarea lemnelor pe mai multe dimensiuni, aschirea si pregatirea patului pe sol sunt elemenete esentiale ce ofera reusita aprinderii din prima incercare.
 O fasie din coaja mesteacanului usureaza mult efortul, dar merge si fara.
Dupa ce ai flacara, diferenta o face modul in care ti-ai pregatit lemnele, cursivitatea si rabdarea.
Nu te grabesti sa pui multe peste flama plapanda, ca o inabusi, dar nici prea mult nu stai, ca sa nu arda de tot aschiile si sa ramai fara.
Dupa ce ai aprins focul nu mai pui surcele ci, progresiv, asezi lemn tot mai mare, avand in vedere sa nu il inabusi, dar nici in inaltime sa nu il cladesti. Un foc inalt este prea ventilat, consuma foarte repede nucleul de jar.

Mentionez doua greseli frecvente la facerea focului (mai ales pe timp de iarna, dar nu numai):
1- tai butucii pentru ars mult prea scurt - dezavantaj = lucrezi mult si obtii un foc mic, ce nu are forma adecvata pentru a oferi caldura necesara.
2- cladesti in inaltime - dezavantaj = caldura pleaca repede in sus, mai mult decat in jur, arderea e prea rapida, iar daca il lasi nesupravegheat arde lemnul din mijloc si nu apuca sa usuce lemnele de pe margine.

Butuceii ii tai scurt doar cat sa despici si sa aprinzi focul, iar restul lemnelor NU le tai mai scurte de 1 m.
Cat despre asezarea lemnelor ca la focul haiducesc, o faci doar pentru scurta vreme si in combinatie cu alt tip de foc pentru a reusi sa usuci lemnele foarte ude din jur. Insa dupa aceea cladesti in foc mai lung, mai la sol, mai stabil, cu lemne mai putine si mai groase.
Un foc aprins este considerat focul de langa care poti sa pleci si sa il lasi nealimentat macar o ora.
Acesta este timpul in care sa cauti materiale pentru adapost, poate sa iti procuri apa, sa te imbraci, sa manaci etc.
Ca de obicei, locul de tabara nu-l aflam din primele 2-3 prospectari, asa ca zilele ce urmeaza vom fi iarasi prin codrii.

Un comentariu:

Unknown spunea...

Fermecător, captivant.