vineri, 27 august 2010

de padure

Cu unul dinasta pot sa si cioplesc bine, il iau si la padure sa tai cam tot ce am de taiat si prelucrat, dar il pot lua si la munte. Avand in vedere dimensiunile si rezistenta lui, este un cutit foarte usor. Manerul de felul asta nu iese intamplator. El e conceput sa permita cat mai multe prize.
Lama asta din otel carbon (cu o duritate de 59 hrc) face treaba excelenta si tine de nu-ti vine sa crezi. Termin lingura (din lemn de esenta tare), il dau de cateva ori (5-6 ori) pe piele si ia parul.
Rar, foarte rar cutitul meu vede piatra de ascutit.
Uite, asta are un maner de o culoare excelenta. Am folosit radacina de arin. Amu poti sa vezi si din poze cate ceva, dar si mai bine vezi cand il ai in mana.
Cornul am grija sa nu lipseasca.
Tija traverseaza intreg manerul si este batuta in capat.
Cutitul are cam 22,5 cm tot, din care 10,5 cm lama.
Iti vine sa crezi ca greutatea lui cu tot cu teaca e de 138 grame ?
E mai usor decat un briceag cu blocaj, dinala elvetian.
Pe cat e de usor, pe atat e de rezistent.
Teaca e de culoare maro si e dintr-o piele tare si usoara.Isi face treaba foarte bine.
Si asta se cere scos la padure.
Si uite, ca tot vorbesc cu unul si altu, vreau sa amintesc ca spre deosebire de cutitele cu lama subtire (1,5 mm) si manere si teci din plastic (cutitele utilitare), astea sunt cu mult mai zdravene.
Avantajul lui fata de cutitele groase (cu lama peste 4 mm) este ca patrunde mult mai adanc, cu efort mai mic. In plus, il poti purta toata ziua la centura, fara sa-l simti ca e acolo. Ca eu unul nu gasesc nici o placere sa ma traga cureaua, sa o simt toata ziua.
In functie de ce munca faci, iti alegi cutitul. Dar lama cu grosimea de 3 mm, face treaba buna. Ai sa vezi ca majoritatea cutitelor scandinave au grosimea asta.
Teoretic daca-l folosesti corespunzator (si asta nu inseamna rar, ci doar sa nu abuzezi de el), s-ar putea sa-l faci cadou nepotilor tai , cand vei fi batran (ca ma gandesc ca poate te-ai plictisit de el si vei vrea altul).

2 comentarii:

Anonim spunea...

Bravo Vasile...super frumos...si manerul ala portocaliu e foarte atragator si viu colorat...cred, ca mai greu s-ar pierde in padure, din cauza culorii...ti-am mai zis eu tie, ca faci niste cutite reusite, si aspectuoase, dar si rezistente...sincer la mai multi scandanavi am vazut cutite destul de uratele, poate chiar unele cam badarana la maner...spune-mi, te rog ce e arinul(pt. ca scriai, ca asta e din radacina de arin)...bafta in continuare mai tata si toate cele bune...apropo, astapt cu nerabdare si un Lauri PT...Andris...;-)...

micul mester spunea...

Ok. Uite cum ii. Manerul intradevar are culoare placuta, insa nu-i atat de "portocaliu" cum pare. I-am facut poze pe materiale inchise la culoare, ca sa contrasteze si sa se poata observa bine "modelele".El e mai inchis la coloare, dar in lumina soarelui apare mai deschis.
Arinul (sau aninul) este un arbore caruia ii place sa creasca in apropierea paraielor, pn vai, unde-i umezeala.
Frunzele si scoarta lui au proprietati medicinale (rad despre asta mai multe cand voi scrie despre el).
Binenteles ca si la restul arborilor, si arinul e de o gramada de feluri.
In functie de specie, arinul este fie usor si moale, fie mai greu si mai tare. Este un lemn stabil dupa uscare (nu crapa, nu-si modifica forma).
Lemnul este folosit atat la mobilier, instrumente muzicale, cat si la sculpturi,furnir.
ce vezi tu acolo la maner e ceva mai rar, este un nod (noi ii zicem "buba", ca nodurile mai ales la scanduri sunt usor vizibile, sunt alea unde e cate-o creanga, mai ales la conifere)in radacina si alea nu-s pe toate drumurile.