duminică, 25 martie 2012

mugur de primavara,

Licheanul ca cerbul. Asa mi-o venit cand ma uitam la poza.
E inca devreme . Abia daca zaresti cate-o urma de mugur desfacut, vreun fir de iarba frageda.
Flori timpurii isi fac aparitia. Padurea arata ca si cum ar fi fost maturata.
Poate doar cateva crengi cazute ici-colo imi opreste gandul sa alerge pe unde vrea piciorul.
Ciuperci dinastea pe busteni vezi tot anul.
Apropo de iasca. Am luat de pe un stejar, am rupt-o si i-am dat o scanteie.
E bine sa stii ca din vremuri stravechi focul poate fi mentinut si purtat cu o iasca. Ea arde mocnit ore intregi.
O ai acolo si cand e nevoie ai si aprins surcelele.

Apropo de foc.
Ma aflam pe celalalt deal cand am vazut fumul dens ce se ridica. Mi-am zis ca ar fi bine sa merg intra-colo.
Pe coborare, nu departe de vale am vazut caprioara cum baga in deal. I-am zis "stai" piciorului si s-a oprit. M-am asezat.
Alte doua blanoase urcau panta abrupta in viteza. La un moment dat s-au oprit si au vazut ca nu le urmaresc. Dupa cateva minute de observat (ele pe mine, ca eu le stiam) au inceput sa-si vada de treaba si sa vorbeasca intre ele.
Pornesc si nu peste multa vreme ajung la locul unde arde.
Primul gand era - ma ce fraieri is astia, or dat foc si au zbughit-o. Hai sa fac o poza.
Dar in dreapta la o oarecare distanta un batran cu o lopata se chinuia sa intervina. Evident am zis in sinea mea ca el o dat foc.
Dar ii zic de la distanta - domle asta-i foc controlat ?!!
Da el zice :
" Un tampit a dat foc, ... un tampit a dat foc".
Dar eu nu l-am intrebat cine a dat foc, ca oricum il banuiam pe el.
Si tot el zice, tot fara sa-l intreb nimic :
"Eu stau aicea jos si am vazut focul, ..."
Aiurea o vazut ca prima casa e la cel putin un km distanta in linie dreapta si evident nu se vede nimic de dealurile din fata, in fine.
Nu i-am zis absolut nimic de asta ci i-am cerut/luat lopata.
In mai putin de o ora am reusit sa sting, ca no apucat sa se raspandeasca mai mult de 100 m.
Treaba nasoala era cu vantu, ca numa bine se pornise si totul era uscat complet in padure.
Mi-am adus aminte de Ghica cand a ars puternic acu vreo doi ani. Mi-ar fi parut rau sa se intample asa si paici.
Dupa ce am vazut ca treaba e stabila, am zis sa profit de unul din bustenii in flacari si am pus de un ceai.
De menta , dar dinaia concentrata puternic si ceva biscuiti dinaia mici cu cereale am gustarit.
Pana am rezolvat ceaiul am adunat de la carpen si o jumate cana de seva proaspata.

Limpede ca apa de izvor, dar cu densitate mai mare, seva de carpen ii faina si ea. Ieri am fost pe partea cealalta , la Ghica si am baut si seva de mestecan.
Stau pe iarba si privesc cerul, vad si nadragii gauriti de jar in cateva locuri, iar gandul imi zboara la turele cu hamacul prin desisuri inverzite.
Imi aduc aminte cum striga cerbii in munte si lupii noaptea si mi se face dor.

canuta

Din lemn de cires am facut-o . Cu maneru lung si snur din piele, cana asta are forma diferita fata de "tiparele clasice".
Sta bine in buzunarul rucsacului, la centura sau pe rucsac.
Alte treburi daca le-as zice simt ca as repeta ce am zis si data trecuta.
Dimensiuni si greutate, capacitate si alte detalii, de regula ti le zic cand mi le ceri, ca nu umplu postarea cu date tehnice.

sâmbătă, 24 martie 2012

ca la tine acasa ??? !!!

Imi este clar ca ai ceva bai la cap.
Proasta crestere, ignoranta, nesimtirea, nu mai sunt suficiente sa ma convinga de lipsa rationamentului tau.
Acum chiar cred ca e vorba de o afectiune care loveste direct in modul tau de a percepe lucrurile din jur.
Banuiec ca ai mers cu cate o plasa in fiecare mana pana la liziera padurii . Te-ai oprit de cateva ori si ai ajuns in sfarsit gafaind si tot transpirat.
Multumit de vremea buna ai zis sa inceapa distractia.
Ce-ai facut sa te simti bine e treaba ta, dar ce-ai lasat in urma este ilogic. Adica ai putut cara plase de alimente, dar ti-a fost greu sa duci la cos o jumate plasa de deseuri.
Si hai sa zic ca poate starea ta te scuza, dar cum ramane cu voi ceilalti care ati fost cu el ?
Treaba asta e contagioasa ?
De regula am probleme in luarea unor decizii ca de genul sa curat dupa voi sau nu.
Ca imi zic asa. Daca curat, in mintea voastra se creaza o conexiune simpla - "pot lasa orice ca dispare de la sine ".
Alta treaba e sa las acolo ca a 2 a oara cand vii, sa vezi si sa-ti amintesti ca locul ala de era curat o data acum arata ca o cocina ca ai mai trecut tu pacolo.
Desi am hotarat sa nu mai fac curat dupa nimeni , ca am si altele de facut, totusi nu m-am putut abtine sa trec si sa las poiana asa. Am pus mana de le-am adunat.
Dar asta nu inseamna ca tu esti "smecher" si pleci cu mana in buzunar si altu "fraier' aduna mereu dupa tine.
Eu pe dealurile alea petrec mult timp.
Acolo alerg si am crescut urcand pe ele.
Iti zic de pe acum ca daca nu inveti sa fii civilizat, sa nu mai mergi pacolo.
Mergi in parc, in centru orasului sau unde vrei si dezlantuie-te cat vrei .
Padurea nu-i loc de joaca, dar nici groapa ta de gunoi !
Nu ma intreseaza ca esti licean naiv sau familist incult. Daca esti tanar ai o scuza (nu stiu exact care, dar banuiesc una), insa daca esti familist, vai de copii pe care ii cresti.
(utilizez limbajul asta pentru ca statistic vorbind e singurul perceput de prostime = PROSTÍME s. f. (Înv.) Oameni de rând; mulțime, norod, sărăcime, gloată. – Prost + suf. -ime. Sursa: DEX ).
Nu ma astept absolut deloc sa se miste ceva in cunstiinata cuiva. Spun ce spun doar ca sa mai astampar constiinta mea.
Ma tem ca peste ceva vreme sa nu cad in groapa nepasarii si al acceptarii starii degradante in care ne aflam ca popor din mult mai multe puncte de vedere decat cel al deseurilor viziblile !

Husa din piele

Sunt vreo doi ani de cand n-am mai facut nici o husa de telefon.
Inainte faceam o gramada, pentru oricine cerea, dar m-am luat cu altele si eu n-am mai apucat sa-mi fac.

Am cusut-o cu fasie de piele, folosind cutitul atat la taiat cat si la gaurit.
Husa protejeaza telefonul de praf, noroaie, moloz si alte narozii pe unde il mai duc. In plus daca il dau pe jos (si il dau aia-i clar, nu ca as vrea, dar asa se intampla) nu tre sa caut in directii diferite componentele, ca husa il tine compact si mai amortizeaza.

Am ales tipul asta de cusatura pentru ca e cel de demult. N-am nevoie de masinarii si nici de scule de marurat.
Totul se face din ochi si mana.
Imi aduc aminte acum, ca mi-ai zis sa-ti fac si tie una, dar n-am avut vreme nici sa ma gandesc la ea. Amu ce sa zic, poate ca o sa mai fac cand si cand cate una .

miercuri, 21 martie 2012

mai una cu munte, ca trece iarna si ai iesit cam rar

Intai intrii in padurile de conifere.
Pe masura ce urci arborii se micsoreaza si raman doar jnepenii si micutii molizi .
Dar sus inafara de "tufele" de piatra nu sari peste altceva.
E cald, prea cald pentru a spune iarna. Adevarul e ca asta si poate inca una doua ture vor incheia sezonul pe anu asta.

Am observat ca omul in goana dupa senzatii de tot felul trece prin munte fara sa observe cat este de frumos.
Fiecare apus sau rasarit de soare este un moment solemn,unic prin combinatia de culori, prin aranjarea varfurilor, poate a norilor, dar mai ales a gandurilor.
Eu stiu ca privind doar la poze, omul nu vede altceva decat poate cel mult vreun peisaj placut, insa pentru tine care ai fost acolo e mult mai mult.
Amintirea vantului de seara din saua muntelui, golurile dintre jnepeni si bolovani in care iti intra piciorul de credeai ca ti-l rupi, linistea aia caracteristica muntelui si tot ce aveai tu in minte in clipele alea iti revin din nou cand privesti poza.

Poteca e creasta muntelui iar urmele se bat in direct.
Urcarile si coborarile repetate sunt specifice traseelor de creasta.
Cand muntele se inclina tare incepi sa pui si mana.
Din varful muntelui n-ai decat sa vezi orase si sate ca niste mici ingramadiri de puncte.
De aici de sus incepi sa te intrebi ce rost au grijile alea mici pe care mintea noastra le amplifica si in scurta vreme uiti complet.
Macar si pentru putin te simti in munte ca acasa (sau ca si cum ar trebui sa te simti acasa), adica foarte bine, la locul si in momentul potrivit.
Fete inclinate cu zapada tasata si luciosa reflecata efemere raze.
Culoarea este doar atat de reala cat o poate percepe ochiul.
Umbrele se lungesc din ce in ce pana se contopesc .
In noptile fara nori stelele inegal aruncate pe bolta sclipesc ornand in cel mai frumos mod cerul.
Cand luna nu-i ele se vad mai bine.
Lumea isi face poze pe varfuri . Ma gandesc ca e ceva ca un trofeu de care are nevoie omul.
Oare ce faci cu varfurile fara placi ? dar cu placile fara varfuri ?
Probabil pe varfurile nemarcate urci , iar cu placile fara varf te dai la vale.
Io prefer schiurile.

Peste creste, iarasi creste, camp si apoi alt munte.
Stii cum ii cu muntii, is buni de urcat.
Dar in final am realizat ca-i totuna daca ii urc sa nu. Si mi-am zis ca daca ii totuna, atunci am sa urc.

luni, 12 martie 2012

munti

Muntele il urci nu doar ca sa ajungi sus, ci si ca sa il simti sub tine.
Trecem apa inghetata strecurandu-ne prin si pe langa niste mini crevase.
Ma gandesc la muntii astia cum isi schimba infatisarea, ca omul starea de spirit.
Cu diferenta ca muntele nu poate fi urat niciodata, ... insa uneori poate fi mai greu de patruns.
Pe vreme buna totu-i plimbare, dar pe viscol se transforma intr-o lupta. Cu cine si de ce te lupti nu stiu.
Cert e ca desi pasesti aplecat puternic in fata ori lasat exagerat de mult pe o parte, in sufletul tau e liniste, chiar daca afara sufla vanturi peste 100 km/h.

Popas aflii pe fetele ferite de vantul naprasnic, in care e de preferabil sa-ti sapi o mica platforma pe care sa poti lasa rucsacul sa te odihnesti si de pe care sa privesti in jur.
Nu-i concurs si ceasul nu e stapan.
Sunt doar crestele din departare ce bucura ochiul, iar lumea de jos de la oras s-a topit demult si s-a scurs nu stiu unde dar peste ea a nins strat gros de odihna pentru minte.

Ziua umblii, cateri, schiezi, iar seara daca beneficiezi de astfel de confort cum am prins noi sa avem soba langa, ... iti iei somn de nu te vezi.
Dar nu toti, unii sunt doar flamanzi.
Spre exemplu asta manca din carnatu de 2 ori cat el de cateva ore.

In rest mai mesterim cate ceva sa ne fie de folos cand o fi nevoie la lemn.

Dimineata nu-i cu noaptea in cap ca nu sunt planuri marete si nici dorinte ambitioase.
Fiecare urca cu ce poate si pe unde stie mai bine.
Unii cu schiuri .
Altii cu mainile si picioarele prinse in tot felul de gheare si tarnacoape dinalea mici.
Important e ca fiecare ajunge sus, chiar daca pe cai diferite.
Sus esti pentru putin, dupa care obiectivul se schimba si punctul de plecare devine destinatie.
Probabil calatoria in sine este adevaratul scop, dar cu siguranta ca nu analizezi in detaliu si iesi pur si simplu de dragul de a fi acolo.

sezon de linguri

Lingura din frasin, facuta inca pe vreme rece.
Ii buna de mancat si durabila in timp. La munte, la padure si acasa ori in vreo calatorie de orice fel tre sa o ai cu tine.

Dintr-o parte e cum o vezi. Iar din cealalta chiar daca nu o vezi ... ii cum traba .

Incet incet se deschide sezonu de primavara, mai multa lumina si mai multa vreme de mesterit si umblat.

vineri, 9 martie 2012

lingura ciobaneasca

Aici discutam nu doar de lungime dar si de grosimi.
Linguro-giomagu e din lemn de carpen . Are ca parti componente cupa grosolana cu o mica concavitate, coada cat coada la sapa (nu la matura) si maciulia care inafara de ca-i buna sa palesti cu ea pe oricine baga mana in oala inainte sa fie gata mancarea, mai ofera si un un bun control la mestecat.
Finisajul e unul grosier catre mediu.
Ea nu-i chiar dreapta, ci are forma de lingura, chiar daca "S"-ul e mai putin pronuntat decat in general.
Din fierastrau, topor, cutit si smirghel ca mai toate, cu diferenta ca la asta a ramas o cantitate mult mai mare de talaj in urma.

Asa ca idee lungimea ei e de aproape 70 cm, cupa are o lungime de vreo 12 si 7,5 latime.
Io pe asta am facut-o si ca m-a distrat.
Vezi daca crezi ca e ce-ti trebuie si-mi zici. Iar daca vrei ceva mai de genu "paleta" imi zici si fac si una dinaia.

joi, 8 martie 2012

incepem cu ea


Este lingura din lemn de mesteacan. Am cautat arborele mai demult cazut pentru ca lemnul sa fie inchis la culoare.
Pe langa asta mai sunt inca cateva treburi de care tre sa tii seama la alegerea lemnului potrivit , dar asta alta data.

Lingura supla si comoda, de marime medie, usoare si rezistenta, numa buna sa mananci cu ea oriunde si de toate.


E simetrica, cu forma placuta si este probabil lingura pe care o asteptai ... sau nu.
Oricum, am lasat-o asa ca sa vezi si tu detaliile inclusiv gaura din capatul cozii prin care voi trece snurul din piele.
Ea are si husa din piele care sa o protejeze si sa o mentina curata la transport si depozitare.
Pana la urmatoarea ce sa zic, pofta buna.

joi, 1 martie 2012

asa, mic cadou


In loc de martisor am zis sa le fac la fete cate o smecherie dinasta mica de canuta, care sa le aminteasca de cioplelile mele.
Am profitat de ocazia asta cu martisoarele si am strecururat si eu la fiecare cate una dinasta.
Din cutit le-am cioplit in lemn de cires.
Le-am facut gaura pentru snurul din piele cu fierul rosu exact ca la cele mari.
Nu le-am finisat ca sa se vada cioplitura si am lasat pe alocuri si conturul trasat initial cu creionul.
Le-am prins asa mai ghiolbaneste pe un carton cu o bucata de piele inodata.
Am facut un numar fix. Sunt numa pentru ele.

Apropo de plasa cu martisoare, ...
Ti-am zis ca nu-i martisor ci mai de graba o mica amintire, asa ca sa o pui acolo de-o parte, ca spre deosebire de martisoare asta nu aduce noroc si nici nu se poarta pe haine. Nu ca alea ar aduce noroc sau ceva, dar stii obiceiul cu snurul rosu si alb, povestea, traditia.
No ma, io n-am nici o treaba cu obiceiurile narozesti. Nu-mi place ideea ca omul isi pune nadejdea in lucruri de doi bani (sau de mai multi bani !) indiferent ca-i vreun obicei sau nu.
E doar o canuta din lemn ,de cires cules de la padure pe care l-am cioplit exact cum cioplesc o lingura .
Sanatate buna.