din cutit

Cioplita de mana e si lingura asta din cires salbatic.

E mai adanca si bine legata incat sa nu ai grija ei cand o folosesti. Asa ca iti va ramane doar bucuria de a avea o lingura din lemn cum nu sunt doua pe lume. De fapt asta e inca una spect al mesterelilor de mana.
Dar vezi ca si aici, la lucru de mana, exista tipare si sabloane dupa care mesterii cioplesc. Ca sa zic asa, e mult mai simplu sa faci un anume sablon si toate lingurile sa pastreze acceasi forma si sa difere desenul sau doar nuanta lemnului. Dar ce te faci daca sablonul mesterului nu te prinde nicicum ?
No, asta e motivul pentru care caut sa le fac diferite, insa totusi mi-ar place sa cred ca nu voi pasi pana in sfera abstractului doar de dragul ineditului. Pentru ca atunci cand aspectul practic trece pe plan secund, lingura de lemn nu mai e lingura de lemn ci devine sculptura (doar) careia ii poti atribui vreo "insemnatate" daca stai bine cu imaginatia, dar care la modul real nu foloseste si pe care o data cu trecerea timpului o privesti tot mai rar.

Asa ca pastram lucrurile simple , iar principalul gand este sa ai o lingura din lemn care sa-ti placa si cu care sa poti manca, iar pe de alta parte sa promovez ciopleala la noi in tara atat cat reusesc. Tare ma bucur ca multi au prins drag de cioplit linguri si ca multi din cei ce au inceput , continua si persevereaza.

Un mestesug care reuseste sa patrunda in societatea noastra si care poate fi asociat cu ceea ce se cheama român, ii bun. Ca stai sa te gandesti, nu se prea stie in lume ca românii sunt mesteri lingurari.
Ba sa fie si sa ciopleasca tot mai multi, ca de obiceiuri proaste si talharii e plin poporul nostru drag.
Iar talharii nu sunt "ei" ci suntem noi, fiecare in parte atunci cand procedam cum stim bine ca nu trebuie sa o facem. Si schimbare in bine nu se va realiza niciodata cata vreme asteptam mereu ca altu sa faca o treaba buna acolo unde este vremea ca noi sa facem.
O data ce ceata se rispipeste, drumetul se poate iarasi orienta inainte sa intre in batranul codru.
E umeda padurea, e imbibata si aburul se ridica printre copacii cei mari. Nu stiu daca asemuirea cu ceva are vreo relevanta sau daca poate conduce la ceva, dar e un gand la care vreau sa revin cat de curand.
Nu e mistic, e doar frumos, nu e supranatural, e doar pur. Nu ne duce cu gandul la misterele ce dainuie din vechile inchipuiri, nu descopera imaginea simplista a impleticirilor organice ce in mod barbar sunt atribuite unei anume mame a naturii . Ci toate astea sunt dovada unui act de creatie in care Dumnezeu a compus si ordonat celulele care formeaza orice organism, asezand atom cu atom intr-un mod inimaginabil de complex.