miercuri, 30 aprilie 2014

prima parte - intrarea

Lasand in urma Mocerisul, urcam pe vale pana ce se gata in stanca. Din ea un izvor tasneste. Pe drum intalnim si cascada.
Trecem si de ultimul salas activ si incepem urcarea catre coama muntelui.
La granita dintre lumina si intuneric (fara nevoie de vize si invitatii) aflam loc numa bun de campat.
Stiu ca de mic ai auzit unele treburi si n-as vrea sa spulber visul cuiva, dar realitatea este ca vantul nu are aripi. Si daca nu are, nu poti zbura pe ele, insa cand sufla cu putere multe lucruri misca. Insa elementul care para sa lipseasca din ecuatie este ordinea/directia precisa. Lucururile afectate de bataia lui nu calatoresc in anume loc si nu sunt intrebate daca doresc sa parcurga drumul ci sunt luate pe sus sau de sus. Asa se face ca in crestele muntilor raman stancile dezvelite de zapezi atat din lipsa unei suficiente aderente cat si din neputinta de a opune rezistenta actiunii naucitoare a miscarii maselor de aer.
Iesind pentru o clipa din detalii, amintesc ca pe la noi o fo' vant aspru noaptea si cam scartaiau fagii si se mai ciocneau crengile una de alta.
Lemnul ud de la ploaia de dimineata nu s-a lasat aprins fara lupta si fumul dens anunta procentul crescut de umiditate din fibra acestuia.
E o noua zi  si se pare ca si asta respecta sablonul clasic incepand taman cu dimineata.
Lasand de-o parte sau de alta drumuri ori poteci, cei doi ai nostrii pornesc sa isi croiasca o cale. O directie doar si nu carari. Pe alocuri vizuine de bursuc, pasari de prada nocturne si diurne unele cu vajait ca de avion, altele in miscari ce gandesti ca sunt secvente din filme mute. Mistret nu vazut, caprioara vazut. Urme da, poate chiar si de urs.
Cert este ca sus in culme primavara abia urmeaza sa inceapa. Copacul nu si-a deschis mugurii si verdeata de pe jos e mica.
Dar indata ce coboram cateva sute de metrii, verdele crud din copaci si mai ales ierburile inflorite, atrag atentia, dar si mascheaza grohotisurile si crengile cazute.
Nu se distinge inclinatia din poze, insa in realitate pe portiunea aia in cel mai bun caz avea loc un derapaj controlat, iar in cel comun dese ridicari din fund si de pe spate. Bun, ca un reflex se dezvolta imediat, acela in care pui palma rapid si atenuezi impactul.
O potecuta de animale vine ca o gura de apa rece. Apropo de apa, ne apropiem de vale.
Dar ce vale, ca e seaca. Muntii astia de calcar par sa absoarba toata apa si doar foarte jos intalnesti izvoare.
Eii, dar si cand ajungi, minunat izbuc se arata.Cu debit puternic si apa curata, cu gustul sau inegalabil, gasesc ca-i cea mai faina apa de baut din galaxie (era sa zic din univers  :)) ,dar am zis sa las totusi o marja de eroare ).
Cand spui mare, tre sa te gandesti la fagul asta. Sute de ani a trait in parteneriat cu paraul si pamantul pietros si i-a oferit frunza care sa-l imbogateasca dar si semintele lui care vor asigura continuitatea speciei.
Insa a venit momentul in care greutatea lui mare a devenit insuportabil de sustinut pentru radacini, patura de pamant fiind foarte subtire. Situat chiar in buza, taman inainte de o cascada, probabil ca si un vant napraznic l-a ajutat. Sau, poate a decis ca e momentul sa se intinda un pic, sa se mai odihneasca, lasand un mare petec de lumina prin care soarele patrunde nefiltrat si lupta celor mici acum incepe.
As putea spune ca in memoria colosului am cutezat sa apelez la ingaduinta lui si sa imi permit a lua cu mine o farama . Insa realitatea este ca desi imi plac arborii si apreciez mult pe cei seculari, nu vreau sa cad in sfera in care sa-i personific, ... mai mult decat o fac de obicei :)).
El nu striga cand cade si se sparge, insa pamantul de sub el , ceilalti arbori si orice prinde in cadere se cutremura si se frange.
Dintr-o aschie desprinsa , ... care era cat antebratu de lunga si dublu de groasa, am pregatit semifabricat pentru lingura.
Pe marginea stancii, unde tuful calcaros e depus in strat gros si peste el sta muschiul ala verde cum sta frisca pe tort, sunt doua bulboane chiar inainte de caderea de apa.
Seara cand vantul se inteteste si luciul apei se valure, in racoreala tipica izvoarelor gasesc moment potrivit de scaldat. Recomand cu caldura spalarea completa dupa o etapa lunga de mers. Nu exista apa prea rece perntru spalat. Cata vreme curge o poti folosi.
Altfel te simti si altfel circula sangele si respira pielea. Un ceai la foc si o poveste de seara care deseori se intinde pana la miezul noptii.
Luminile se sting, schimbam pozitiile din verical in orizontal si in cantece de noapte formate dintr-un cor mixt, ochii se inchid si mintea calatoreste catre alte taramuri.

                                                                                                                         Va urma

2 comentarii:

iojagabriel//blog spunea...

Ca montaniard si nu numai,o iesire in natura ,nu se compara cu nimic pe lumea asta ! Spor la cioplit sa ai si vreme frumoasa sa te prinda !

micul mester spunea...

Multam fain.

Spor si tie in continuare.