luni, 24 octombrie 2016

toamna la padure - rezumat, ganduri, invatatura si invitatie

Trupa e pregatita, asa ca hai in calatoria asta sa vezi intai prin ochii nostri toamna la padure, iar apoi esti binevenit/a sa ni te alaturi.
Pentru putina vreme arborii pastreaza haina asta, apoi se dezvelesc sa se imbrace in alb.
Am prins exact vreme de toamna autentica. Am pornit pe drumuri largi, apoi am urmat poteci de oameni si animale.
Toate sunt mai bune de gustat acum: mirosul codrului e mai intens, vantul mai simtibil, soarele mai prietenos, caldura focului mai de dorit, fosnetele mai multe... astenia inxistenta. :))
Cateva lucruri simple si utile iti voi spune. 

Unul este ca, atunci cand mergi in grup, sa mentii o distanta de siguranta intre coechipieri, in asa fel incat daca e sa se impiedice cineva, cel care aluneca sa nu-i ia si pe ceilalti. 

Alt aspect este sa pastrezi contactul vizual atat cu cel din fata ta cat si cu cel din spatele tau.

Evita discutiile pe teme cotidiene si irelevante cata vreme te afli in locurile astea minunate. Nu te lasa distras de nimicuri si nu lasa nici grijile sa-ti rapeasca bucuria calatoriei.
Acum descaltarea si hai sa trecem raul. E rece? Mh. Nu e asa rece, iar daca ar fi, ti-as zice "e rece si buna", face bine la circulatia sanguina si te revigoreaza.
In rest e bine sa stim ca nu temperatura apei este principalul impediment ci, la raurile mici de munte, sunt pietrele alunecoase, iar la cele mari e curentul. Te poti ajuta cu un baston. Oricum se obisnuieste ca traversarea sa se faca printr-un vad, dar in conditii mai aspre nu-i exclus sa-ti montez si o coarda care sa-ti serveasca ca balustrada.
Iar acum vom vedea care-i treaba cu TEAMA.

Din prima mentionez ca una din cele mai mari si mai rele temeri este teama de a nu face nimic de teama ca se poate intampla ceva. Ceea ce in mod cert se va intampla insa, va fi tocmai faptul ca ai irosit timp pretios, timpul pe care nu-l mai poti recupera niciodata si abia cand e prea tarziu si ramai fara, vei intelege cu adevarat vorbele astea.

Acum, un aspect important, este sa intelegi ca acolo unde ideile pre(-)concepute (= sadite de altii in mintea ta, in lipsa cunostintelor reale) iti vor pune piedica, pana nu incepi sa experimentezi si sa inveti, teama de necunoscut va fi cea care iti guverneaza constiinta si iti dicteaza directia.

Exista echipament care sa se potriveasca cu sezonul, relieful, tipul activitatilor, conditiile meteo si inclusiv nevoilor tale.
Exista cunostinte care odata dobandite iti vor lumina cararea si vei vedea resurse acolo unde inainte vedeai doar piedici.
In principiu fiecare om poate sa fie un pic si autodidact. Insa, atunci cand doresti sa iesi in natura si nu dispui de timpul necesar ca sa inveti si de echipament adecvat, bine ar fi sa nu dai buzna in magazinele de profil si nici sa iti alegi o locatie la intamplare si sa mergi bezmetic si solitar. Solutii se gasesc mereu. Una ar fi sa discuti cu cei care au deja experienta in domeniu si sa te lipesti la un grup care are "traditie" in drumetie.

Dar, oricum faci, nu lasa ca teama sa-ti intunece orizontul. Nu te mai face singur sensibil si bolnavicios. Trupul trebuie sa-l fortifici, iar inima sa o sensibilizezi. Nu lasa sistemul(orice ar mai insemna si asta) sa iti impietreasca inima si sa-ti slabanogeasca trupul.

Prin calire(expunere progresiva, controlata la diversi factori externi si solicitari) te intaresti, iar prin interactiunea si activitatile cu oamenii se modeleaza mintea. Mintea ta e un teren fertil, seamana lucruri frumoase si bune, iar daca vor fi udate si intretinute, vor creste mari si frumosul va iesi la suprafata.
Seara ne adunam la surplomba, langa un foc, unde se aud bancuri si povestioare.
 Unii dorm la gura pesterii, altii mai in adancime.
Dimineata ne gaseste odihniti si cu voie buna. Spre surprinderea multora dintre voi, tinerii nostri sunt mai "barbati" decat multi adulti. Lucruri precum trezitul de dimineata, spalatul in apa de rau, impachetatul si caratul rucsacului fac parte din aventura la padure.
Despre pesteri vreau sa mai zic si ca au temperatura constanta tot anul(vreo 10-11 grade) asa ca, odata ce ti-ai gasit un loc in care sa nu picure din tavan, vei avea confort termic neasteptat.
Nu incurajez turismul in care pesterile sa devina refugii, insa recomand experienta asta oricui are bun simt, poate sa pastreze linistea si stie sa lase locul curat.
 Este pofta de mancare, iar meniul e mai variat decat pare.
Din nou trecem apa, umblam pe curbe de nivel, teren alunecos si pietros,
suntem atenti cum si pe ce pasim. Nu e un efort prea mare pentru ca ritmul de deplasare adecvat face ca totul sa para mai usor.
                     Intram pe zone in care poteca lipseste,
ne cataram cand e de catarat si nu ne temem de inaltimi pentru ca am invatat sa ne asiguram corect si sa avem incredere in parteneri.
                             "sala de concert si corul"
Inteleg ca nu avem o cultura prea dezvoltata in ceea ce priveste drumetia montana si la asta muncesc, dar sper sa te alaturi si tu. Ceea ce cladim azi este temelia a ceea ce vom lasa copiilor nostri si nu este absolut nicio gluma sau cliseu, ci efectiv noi am ajuns cum suntem si unde suntem pentru ca am cladit pe temelia celor de dinaintea noastra.
Va trebui sa iei lumea in piept si uneori inima in dinti, sa intelegi ca odata cu cunostinta vine si responsabilitatea: de a face, a impartasi, de a recunoaste si asa mai departe.
In mijlocul padurii facem popas. Despre cum se amenajeaza rapid locul de popas si chiar locul de campare, vom aprofunda in 3-6 noiembrie la tabara cu specific de bushcraft.
 A plouat putin, a fost si soare, a fost ceata dar si vizibilitate. A fost si mai caldut si mai racoare, insa a ramas constanta buna dispozitie. Bravo! Aveti grija in continuare si va mai asteptam.

Un comentariu:

Andii Wh spunea...

Foarte tare,sper ca v-ati distrat pe cinste,eu n-am avut norocul si timpul pentru o astfel de drumetie,chiar as spera ca in viitor sa fac si eu lucruri de genul,chiar ma bucur pentru voi si sper sa continuati tot asa... ;)