ALERGARI MONTANE

 Este muntele nostru, cam in aceeasi masura cat este si al tau, poate singura diferenta ii ca noua ne este mai dor de el si poate il vizitam mai des. Dar nu-i bai, saptamana asta ai ocazia sa meri si sa-l vezi.
Legatura dintre cioplit si alergare esti tu si sunt eu. De fapt legatura dintre o activitate (de orice fel) si altele este omul care le inglobeaza. Pentru ca omul este mai mult decat activitatile ce le desfasoara, dar totodata aceste activitati il definesc.
Ca tot veni vorba de alergarea la munte, am luat papucii si am tasnit.
Dincolo de concursuri, inaintea lor (ca ele sa se nasca la noi in tara) si dupa ele (dupa ce lumea insetata doar de inedit si senzational se va plictisi si treaba asta se va "ameliora" sau chiar vor dispare, asemenea alpiniadelor) , vor exista totdeauna si cativa oameni care sa alerge nu doar ca-i la moda, ca ii sanatos sau ca asa au vazut in alta parte.
Tu vei alerga in munte cum altu mere la pescuit sau se plimba cu bicicleta pe asfalt, pentru ca e o treaba care face parte din viata ta. Si nu ai nevoie de motivatie sa alergi, ci alergarea in sine constituie o motivatie pentru tine in a face altceva.

  Ei bine, exact ca tine suntem si noi.
Binenteles ca din cele 99, 999 (9) % din alergari nu exista imagini, ca io nu fac poze cand alerg, dar amu chiar s-a nimerit de si-o luat Vlad aparatu la el si uite asa poate fiecare sa "guste cu ochiu" cate un pic din ce inseamna alergarea montana.
Fie ca incepi alergarea pieptis pe cate un grohotis sau progresiv pe cate un picior de munte inierbat, tot ii bun sa iti faci incalzirea inainte. Nu de putine ori constat lipsa educatiei in sensul asta. Chiar alergatori buni de pe la noi, nu cunosc (sau nu vor sa cunoasca) miscarile specifice si importanta incalzirii, cat si a exercitiilor de dupa alergare.
Unii zic ("ciobaneste") ca ei se incalzesc destul cand alearga ...
Dar incalzirea de fapt nu e doar incalzire ci si "incalzire" . Astfel ca tendoane mai lungi si mai elastice inseamna si tendoane mai rezistente la solicitare. Apoi incheieturile trebuiesc incalzite pentru ca acolo (in ele), printre altele, mai contin si ceva lubrifiant si care tre sa lucre eficient.
Inima de asemenea nu e un robot care il pornesti doar cu o apasare de buton. Ea e un "motor" (nu un motor) care pompeaza sangele catre muschi. Sangele ala alimenteaza muschii cu ce e nevoie sa poata executa contractii repetate fara sa puste.
Mai zice cate unu mai in gluma, mai in serios - "pai ce ma, indianu facea incalzirea ?
Treaba e ca indianu nu baga sport, ci el traia afara si ala era de multe feluri. El traia o viata in care manca din ce vana si culegea si altu chiar cultiva.
La vanatoare panda e baza si nu alergarea, iar la cules tot nu alerga foarte mult!
Apoi is altii care mai mult alergau decat stateau si cu care nu ne putem compara. Ei alergau pana oboseau animalul si abia dupaia il impungeau cu sulita (exista si-n prezent triburi care practica forma asta de vanatoare, atat in Africa cat si in America de Sud). Insa nu-i totuna sa traiesti afara si sa alergi constant sau sa stai 8 ore pe un scaun (pe langa cele 8 ore pe care le dormi in pat) si dupaia sa vrei sa alergi ca din pusca si sa nu cedeze nimic in tine niciodata.
Dar na, in privinta asta fiecare face cum doreste, nu exista obligatii ci doar recomandari (asa ca nu-i nevoie nici de alte argumente si nici de contraargumente).
Caut sa ma misc si inafara alergarii si de cand eram mic am trecut prin mai multe sporturi si am invatat ca "incalzirea" si "racirea/revenirea" sunt esentiale pentru o buna functionare si de durata.
Alt aspect important si foarte des ignorat este antrenarea grupelor superioare (muschii din partea de sus a corpului), cum crede amatorul, ca doar cu picioarele alergi, nu cu pieptul, spatele, bratele, etc.
Totusi spatele tare e capabil sa mentina coloana sanatoasa, bratele puternice (nu neaparat masive) pot mentine un echilibru, iar la alergarile astea in care se si catara sau alea in care se folosesc si bete (ca sunt multi care utilizeaza betele) sunt de mare folos.
In genu asta de alergare tre sa fi ca pantera, nu ca un strut.
Alergarea montana presupune pe langa echilibru, o buna orientare, dozarea corecta a resurselor, un minim de cunostinte de escalada, o oarecare etica in ce priveste muntele , pasiune si vointa de a alerga dincolo de poteci.
Rareori fac plan in legatura cu traseul, durata si vremea.
Iau uneori rucsacelu ala si pornesc, dar de cele mai multe ori fara nimic. Tai muntele pe cate-o curba de nivel, pana ajung sub stancarie, iar de acolo pana in coama muntelui nu e abatere, decat pentru vreo stanca mai mare.
Daca pe ierburi, grohotisuri, tufe si arbusti mai mere alergat, pe stanca (mai ales pe care n-ai mai urcat) nu se poate. La catararile astea ii bun sa meri usor, cu economie de energie, atentie sporita si fara stres.
Daca pe smocurile de iarba te arunci ca leul, chiar de sunt verticale, pentru ca stii ca atunci cand treci rapid te tin, roca putreda din care poti extrage segmente mici sau mari cat tine, nu poate fi abordata in viteza.

Daca nu ploua si nu-i ceata apuci chiar sa faci un plan de atac pe vreo fisura sau fata, dar daca ii ceata groasa, ii dai in sus pe unde apuci. Daca pe uscat poti calca si sta la aderenta, pe ud este imposibil fara "treptele" si buzunarele" ce le asigura stanca. Muschiul si lichenii pe fond de umezeala vor forma o suprafata foarte alunecoasa.
Pentru a evita blocajul in pereti e nevoie sa mai fi catarat chiar daca doar pe portiuni inclinate si mai usoare, ca de te nimeri in vertical si nu mai poti nici urca nici cobora si piciorul (singurul din priza mica, ca celalalt e in aer sau cel mult la aderenta) incepe sa tremure necontrolat, timp in care o mana are o priza mica iar cealata cauta dupa una si nu afla nimic, ai toate sansele sa ... te obosesti excesiv.

In rest nu are nici o legatura cu cautarea de senzatie ci doar cu miscarea si diversitatea.
Stiu ca se promoveaza un curent nebunesc in care fiecare cauta sa expuna si sa aduca ceva sensational, "adrenalinic" si de ce nu periculos. Dar departe de mine gandu asta.
Nu vreau decat sa ofer o perspectiva diferita si cu cat mai multe detalii. Restu tine de interpretarea ta.
Vei decide singur (sau in grup) daca e ceva frumos, real, "facubil"  sau e doar o alta senzatie dupa care unii vor "alerga" si altii se vor feri. Ca io o sa merg si daca tu pricepi ce zic si daca nu.
Apropo de siguranta. Io is cu siguranta si incerc prizele inainte sa le incarc cu greutate. Deseori nu ai incotro si va trebui sa incarci si pietre ce stau sa iasa (ca altele n-ai). Dar tre sa cantaresti bine solicitarea si sa faci in asa fel incat sa nu tragi de ele in exterior ci sa apesi in jos, iar de cele mai multe ori greutatea va fi pe picioare nu in brate. Mainile servesc pentru echilibru si asigurare.
Foarte rar dau drumu la ceva solid si sa ma arunc catre ceva ce pare solid, ce inca n-am testat si nu stiu daca ma va tine sau daca voi apuca sa-l prind.
In sens metaforic s-ar putea ca multi din noi sa avem problema asta si-n viata de zi cu zi, dar ala-i alt subiect si-l abordam separat in alta zi.
Uneori poate va trebui sa sari, sa incerci sa prinzi ce poate pare ca nu ajungi si sa apuci ce n-ai apucat. Coordonarea si aprecierea corecta te vor ajuta. Dar astea nu apar singure ci trebuiesc cultivate prin exercitiu (deci progresiv).

Nu urcam la munte pentru o singura zi. De fapt, de cateva ori pe an am cantonamente (asa le zic io) de cate 4-5 zile in care alerg zilnic diferite trasee (uneori doar de 3 zile, ... rareori).
Spre seara inainte sau dupa ce apune soarele, iesim afara sa mai facem cateva exercitii si sa prindem apusul. E liniste si inafara de cateva oi ce behaie si caini ce latra altceva nu se aude.

O noua zi incepe cu ... hidratarea. Apoi mancam si cautam sa avem activitati cat mai linistite o vreme. Trece ceva timp pana pornim pe munte. Cu burta plina nu alergi. Hrana trebuie sa ajunga sa hraneasca , nu doar sa fie stocata in stomac.
Un traseu poate fi stabilit de jos sau poate sa rasara chiar in timp ce este parcurs.
Daca stii ca nu poti alerga in teren variat mai mult de 1-2 ore fara alimente si apa atunci ar fi bine sa iei la tine ce stii ca ai nevoie sau sa faci in asa fel incat sa adaptezi tura ca sa nu depaseasca timpii astia.
In plus cand ai abrupturi si verticale, cele 2 ore pe care le stiai , vor deveni mult mai lungi si mai obositoare.

Dar daca poti functiona 3-4 (sau mai multe) ore doar cu un pic de apa ce o gasesti pe la izvoare, atunci pe raspunderea ta poti porni in alergare doar cu ce ai pe tine, fara nici un fel de bagaj sau accesorii.

Alt aspect este ca spre deosebire de turele clasice in care dupa o urcare mai piettis sau chiar catarare stai si-ti tragi suflul, aici e invers. Cand termini catararea continui sa alergi.

Fie ca treci prin paraie sau baltoace, fie ca alergi pe smocuri mari de iarba sau ca treci prin tufe de care or fi, scopul este sa alergi mai departe.
O gura de apa ca cerbul, dar cu simt. Nu o arunci pe gat in jos cand esti incintat ca s-ar putea sa te "fisurezi" :)) .
Mai in gluma, mai in serios, ... ii serioasa treaba. Poti muri din cauza diferentei mari de temperatura, dintre apa ce o bei si organismul supraincalzit (o data era sa patesc si am bagat la cap).
Fie beau inghituri mici si multe dar cu un pic de timp intre ele, fie imi umplu gura si o incalzesc si inghit putin cate putin Asta de regula se aplica cand bei cu gura direct din izvoare.

Vei vedea ca in munte nu vor fi doar deschideri, ci si hornuri , unele mai largi, altele mai inguste. Chiar grote si tuneluri vei intalni prin care te strecori cu mare grija , ca mai toate pietrele stau sa vina peste tine si sa te pastreze acolo.

In pasajele dificile efortul este mai mult mental decat fizic si daca se intampla sa gafai cand ajungi sus, nu este pentru ca ai alergat, ci pentru ca ai tinut mult aerul in tine (concentrat fiind). Dar dupa o vreme te obisnuiesti, apoi vei si respira in timp ce treci de ele.

Stancile nu se termina rapid, nu pentru ca sunt extrem de multe, ci mai de graba pentru ca tu mergi direct la ele si ca le cauti special ca sa le urci.

Si ii bun sa ramai cu gandu la alergare. Pentru ca nu e escalada si nu ai dificultate mare. Nu ai nevoie de papuci si asigurare ci doar de atentie si un minim de cunostinte si antrenament.
Desigur ca daca ai gresit, ai cazut. Daca ai cazut te-ai spart.
Dar caderea nu trebuie sa existe ca optiune, pentru ca daca iei in calcul tot ce se poate intampla, atunci entorsele, fracturile, luxatiile, etc toate vor fi bariere care te vor opri sa incepi chiar si prima alergare pe pajiste. Poti tine seama de ele, dar nu sa te temi de ele ci sa iei masuri in a parcurge cat mai in siguranta
(am spus in a parcurge, ... nu a nu parcurge deloc !!! )

Pe vreme buna (uscata) e o incantare. Iar pe ploaie e mai aspru. Siroaiele curg pe fetele cu licheni si o mazga dinaia combinata si cu namolul ce se prelinge te face sa te misti o leaca mai nesigur :)) .
Despre alergarile astea ii bine sa stim ca sunt reale si "cum iti asterni asa dormi" . Ce nu iei la tine nu ai si ce nu poti face, nu poti. Iar daca esti obosit si nu mai poti face nimic, nu te cara nimeni si daca iti este foame si nu ai la tine, tre sa rabzi. Daca nu te orientezi corect pe ceata, suferi consecintele.
E cat se poate de real, nu ai puncte de alimentare sau marcaje care sa te ghideze, nu striga nimeni sa te incurajeze, desi nu de putine ori te latra cainii de la stane si uneori chiar se dau la tine.

Insa tocmai in faptul ca te misti liber si totodata vulnerabil, realizezi ca esti intr-un echilibru instabil dintre marginitul univers din mintea ta (a carui granite/limite reprezinta experienta, cunostintele si capacitatea fizica si psihica de a aborda orice intalnesti) care incearca sa se suprapuna cu realitatea deseori imprevizibila.
In mare toata treaba este o plimbare placuta in pas de alergare si cam toate restu tin de o abordare psihologica.

Cum ne raportam la teren ne va dovedi in scurta vreme daca am actionat corect sau am avut abateri in perceptie.

Alt factor esential este sa constientizezi ca atunci cand alergi fara alimente si apa la tine, esti ca o baterie care inmagazineaza o rezerva limitata de energie. Aceasta energie poate fi impartita putin cate putin mai multa vreme sau poate fi cedata rapid prin acceleratie si miscari explozive.
Asa ca este esential sa iti cunosti corpul si modul in care e capabil sa se adapteze si in situatiile neprevazute, nu doar in clasicele alergari in teren ideal.
Tre sa stii ca daca iti vajaie tamplele si inima sare din piept, esti la jumatatea unei urcari abrupte, n-ai poteca si continui sa alergi in forta, in mod cert sansele sa mai faci si altceva decat urcarea aia (daca o gati si pe aia) sunt minime.
Tre sa fiu cumpatat si sa stiu cand sa-mi incetinesc ritmul cardiac.
Trebuie deja sa simti cand poti ("ai voie") sa tragi si cand nu. Aici daca cazi, nu te ridica nimeni (telefonul e acasa).
"Asa ca nu purta in spate mai mult decat poti cara" si "nu porni la un drum mai lung decat stii ca poti parcurge".
Cand alergi singur si iti faci tu traseul, nu ai voie niciodata sa dai tot ce poti. Oricand tre sa lasi acolo macar 20% energie pentru situatii critice. Pe asta am invatat-o pe parcurs, dupa rataciri, entorse, cazaturi, contuzii, infometare, sete/deshidratare, supraincalzire, inghet, deznadejde, abandon, etc. Poti sa le simti si tu si abia dupaia sa bagi la cap sau poti sa ma crezi si sa beneficiezi de informatie (mie n-a avut cine imi zice, ca nu alergau prea multi ca sa am dupa cine ma lua).

Ca sportiv profesionist este importanta performanta, timpii, concurenta. Pentru cine este sportiv si are astfel de directii, stie foarte bine ca e ca la locul de munca, te mai si distrezi uneori, dar mai mult muncesti.
Dar ca nesportiv, pentru mine cele de mai sus sunt complet irelevante si toata treaba are la baza alte motivatii.
Daca rareori alergarea de genul asta constituie baza antrenamentului pentru vreo tura in vreun munte anume, cel mai adesea treaba sta altfel. Alergarea este o calatorie si nu un antrenament. E ceva de sine statator si nu ceva complementar intr-o activitate mai ampla.
Ea poate ingloba o gramada de alte forme de miscare si discipline exact cum este parte componenta din multe.
Omul cand misca, si invata. Cand alergi, poti doar sa misti sau poti sa misti si sa te dezvolti fizic, mental, spiritual. Aici fiecare decide unde sa puna bariera (multi o pun inainte sa faca primul pas, ar fi bine sa nu faci parte din ei).

Vei vedea pe altii ca fac mult mai mult de atat (mult mai lung, mai tehnic, mai rapid) si te vei gandi poate ca e prea putin sau te vei umple de mandrie la gandul ca multi nu alearga dincolo de stadion sau maxim in parcuri. Insa gandurile astea sunt o prostie si sunt complet irelevante. In realitate alergi doar pentru tine si nimanui nu-i pasa cat esti bun sau de slab si ceea ce consideri tu reusita sau esec este doar in mintea ta. Alergi si te bucuri de asta, atata tot. Daca gasesti ceva bun acolo si vezi ca e destul, poti incerca sa imparti si cu altii, dar ce trece peste, e inutil.
Fiecare cauta sa promoveze cate ceva din ce a vazut, facut, cunoscut, invatat, din diverse interese.
Ori ca e vorba de un folos material (exemplu producatorilor de echipamente, al unor organizatori anume) , fie ca-i vorba de dorinta de afirmare personala sau pur si simplu de placerea de a arata si directiona pe altul catre ceva ce tu consideri a fi benefic, este cumva justificata treaba cu promovarea.
Io zic ca daca tot se striga in gura mare toate tampeniile (politica, alcool, droguri, prostitutie,ura, invidie, lupte, etc), de ce sa nu zic si io macar uneori cate ceva legat de natura si modul in care ne putem misca si raporta la ea.

Treaba e complexa. Alergi uneori pe plaiuri foarte largi si deschizi bratele ca atunci cand erai mic si-ti inchipuiai ca zbori, iar apoi cobori pe vai foarte inguste si abrupte, prin care sunt doar pietre, smocuri mari si ape cu noroaie si prin care daca nu pasesti suficient de rapid, aluneci.
Apropo de asta, ma mai intreaba unul si altu cum sa alergi pe anumite zone, dar sa stii ca-i mai usor uneori sa alergi pe acolo decat sa mergi. Transferul de greutate de pe un picior pe altul este atat de rapid incat nu apuci sa aluneci .
E drept ca dupa turele astea esti plin de pamant sub unghii, ca pielea pe degete se ingroasa si esti plin de zgarieturi,ca mai tragi cu capu si il mai si spargi, dar astea toate sunt caramizi ce cladesc alergatorul din tine.

In ce priveste abordarea fetelor abrupte, fie ca-s pietroase, inierbate sau increngate, tre sa adaptezi ritmul si dupa lungime.
Asa se face ca pe o panta cu inclinatie pronuntata dar relativ scurta poti alerga, in vreme ce pe un picior intreg de munte sau un valcel, va trebui sa scazi un pic ritmul si sa faci cand si cand serpentine.
Si mersul rapid este parte integranta in multe din turele astea. Dar ar fi bine sa nu-ti faci obicei din mers, ca incet incet vei ramane fara alergare pe urcari. Mersul sau/si catararea trebuie sa inceapa doar acolo unde alergarea este cu neputinta fie din cauza inclinatiei extrem de pronuntate si de lungi, fie datorita obstacolelor din teren. In toate cazurile incetarea alergarii si continuarea in mers sau catarare trebuie sa fie doar temporara si sa ocupe doar foarte mici parti dintr-o tura.
In speranta ca ce am povestit aici e mai mult spre folosul tau decat spre pierderea timpului alocat citirii, te las sa iti alegi urmatoarea tura si-ti doresc sanatate si numa bine.

kuksa mica

 Tot din lemn de jugastru e,dar atat mica si usoara, ii potrivita pentru orice drumetie.
Ai scos-o si ai umplut-o de la ochiul de apa limpede, ai baut si ai mers mai departe. O umplere insemana vreo 60 ml si daca vrei mai mult de o gura mare o data, poti sa o mai umplii o data si sa savurezi peisajul , sa asculti si pasarile.

 Comparativ cu asta medie de stejar e mai mica, mai ingusta, mai putin adanca, mai deschisa la culoare, ... mai in dreapta imaginii .

 Ii simpatica si are un corn cu care nu impunge nimic, dar care o imbogateste un pic.

 In functie de preferinte si utilizare isi alege omul accesoriile. Unul cauta mai mult aspectul functional, in vreme ce altul vrea ceva mai pentru "sufletu" lui. Indiferent de motiv, canuta ii buna.

cat sa poti merge mai departe

E drept ca raul e parau acum si ca izvoarele din primavara sunt doar pe harta, in realitate nisipul a luat locul apei.
Pentru unii sa iasa in natura e cum intinzi mana din pat dupa cana de pe masuta de langa, dar pentru altii e nevoie de mai mult efort. Totusi multi din cei ce locuiesc inconjurati de munti si paduri, le ignora si se lasa ingropati in orice altceva.
Ma uit si nu imi este greu sa constat cum toate (toti) in jur se misca in "criza" (apucaturi, se aruca pe o suta de treburi, nu finalizeaza niciuna, nu apuca sa culeaga roade si sa se bucure de ele, ca sare la altceva, stres - un cuvant nou aparut/afectiune contemporana). Timpii, viteza, cantitatea, varietatea, ... lipseste insa calitatea, a vietii si a persoanei.
Si pentru a ne imbunatati calitatea vietii, am zis sa iesim sa miscam dar sa alocam timp si pentru observat.

Am recurs inca o data la imaginile in miscare pentru a expune mai limpede anumite aspecte privitoare la micile dar nu neinsemnatele detalii.
Si uite asa trecem de la puzderia de fluturi ce misuna pe nisipul incins, pana la baza stancii, unde aveam sa urcam precum soparlele sau cel putin asa ne-au sugerat cele cateva de soparle ce le vazusem in momentele acelea.

Dupa o zi incinsa si o retragere pe intuneric, mere fain o racorire la rau. Animale nocturne se perinda si unora li se aude glasul, altora pasii, dar mai sunt si cele silentioase, care doar stii ca exista, dar nu le prea intalnesti.
Izvoare nu is unde ai nevoie, iar apa din rau nu e chiar ceea ce se cheama potabila, avand in vedere ca afluentii traverseaza zone de exploatare forestiera, un baraj, o statiune, etc.
Insa cu ajutorul unui filtru iti poti face apa numa buna pentru baut. Alta metoda este sa improvizezi un filtru gravitational (nu mai dezgrop acu ideea, ca am tot amintit) si apoi sa o fierbi. Insa procesul dureaza mult, iar timpul preferam sa-l dedicam altor activitati.
Interesant este dansul libelulei, care de fapt avea de-a face cu depunerea oualor din care mai apoi vor iesi larvele si care printr-o metamorfoza extraordinara vor aduce la lumina noi libelule frumos colorate si foarte rapide. Ce-i interesant este nu doar ca arunca oua, ci efectiv sapa gropi in nisip. Apai daca tot danseaza, i-am pus si muzica, sa-i fie mai usor sa tina ritmul.
Alta treaba interesanta e sa vezi cat de agresiva (NU !) e vipera asta. Nu doar ca dormea ca ursu si ca nu s-a deranjat de zgomotul brichetei care a cazut (i-am dat drumul) langa ea, dar abia dupa ce am atins-o cu batu a plecat asa un pic iritata sub piatra.
Desis mare, nu se vede departe. Misuna vietati de toate dimensiunile si daca stai sa asculti, pare o activitate interminabila. Dar nu mai e mult si padurea isi schimba haina asta cu aia galbui-rosiatica.
Ea face invers decat noi. Cand vine frigul, da jos imbracamintea groasa.
Si daca raurile nu mai sunt ca pe vremurile demult apuse, cand masinarii nu erau, iar localitatile erau mai restranse si nu cunosteau sisteme de canalizare, chimicale si altele, mai sunt totusi parauri ca acesta cu mica dar cocheta cascada, a caror apa este foarte buna.
Inca un pas, inca un gand, acumulate, sedimentate si selectate, fiecare aduce ceva, dar si schimba ireversibil ceea ce acum putina vreme se numea prezent.
De fapt starea/dimensiunea asta de prezent este in continua miscare si daca stau sa ma gandesc fie este cea mai lunga perioada posibila, constanta mereu prezenta si reala, fie este atat de scurta incat trece in sfera abstractului. Mai cu seama ca pana apuc sa-l definesc ma trezesc ca inceputul frazei isi are radacinile in trecut, ideea si intentia expunerii in viitor si sincer sa fiu nu stiu ce ramane prezentului decat exact litera asta pe care o tastez in clipa de fata.
Si iarasi imi amintesc de fluturi, fiinte cu putine zile de zbor si care sunt cat se poate de ingenios creati. Nu stau ei sa analizeze ce au de facut, ci in capu lor au programul cu tot ce au nevoie sa cunoasca si sa miste.
Cu aripi mari ce servesc si ca panouri solare pentru a acumula caldura necesara miscarii, par atat de usori si fragili incat nu ai nevoie sa faci nimic altceva decat sa-i privesti. O data ce aripile alea s-au desfacut , ele nu vor mai fi niciodata impachetate.
In august se fac murele si is paici pe dealuri niste tufe foarte mari care is pline de fruct. Cu niste galetute dinalea de la smantana ma duc sa culeg si le pun in congelator. Apai n-ai frica ca mancam destule si la fata locului.

cutitas scandinav

Are lama forjata, lunga de 7 cm si groasa de 2,5 mm. Ii bun la munca dinasta mai de finete, unde iti trebuie control, la taiat si curatat tot felu de alimente, dar si la mesterit lemnu si pielea.

Cam atat de mare ii, in comparatie cu asta mediu care de fapt e cam zdravanoc.

Lemnul e tot buba de mesteacan si cornu tot de cerb. Insa difera forma. Tija lamei e lata si se subtiaza progresiv catre capatul manerului unde am si impanat-o.

Manerul nu-i prea scurt, are peste 9 cm, iar forma lui e potrivita pentru o multime de prize.
E tot din categoria cutitaselor practice, foarte usoare si perfect utilizabile.

in lumina

Si asa a vazut lumina kuksa de jugastru.
Povestea ei incepe cu arborele cazut din care extrag un butuc. Despicat in doua, se intampla cateodata sa mai ramana pe la mine, timp in care cioplesc la altele. Alteori chiar acolo in padure si in urmatoarele minute, ore, incep sa prelucrez una sau mai multe semifabricate.
Deseori obisnuiesc sa plimb semifabricatul prin iesirile de mai multe zile la padure.
Seara langa foc, indepartez putin cate putin din ceea ce spuneam ca este neesential, ca ceea ce trebuie sa ramana sa iasa la iveala.
Lemnul uscat bine si prelucrat, este mai apoi finisat de mana cu smirghel de diferite granulatii. Uleiul il dau cam la gata, desi deseori ultima finisare o fac cu mana goala, abia dupa ce a absorbit ulei.

Desi e mai inchisa la culoare, totusi in lumina de seara reflecta puternic si capata culori vii.

Este o kuksa usoara, comparativ cu una din stejar (aici e treaba de densitatea lemnului), dar si tare si stabila.
Rotunjoara si atat de incapatoare pe cat intra in ea, este accesoriul de care multi nu s-ar desparti.

O intorc pe toate partile sa se vada cat mai bine, ca omul sa-si poata face o idee.
Gaura in toarta ii fac cu o tija pe care o tot inrosesc la flacara si cu care ard lemnul putin cate putin .
Petrec un snur din piele impletita si asta este. Am rezumat o luna jumate de pregatire si lucru in cateva randuri.
Cana ii buna sa bei din ea si muntele ii bun sa-l urci.

si lingura

da, si ea

Trainica si bine finisata, lingura asta de frasin e potrivita pentru oricare pune ochii pe ea si gandeste ca asa ceva i-ar place sa foloseasca zi de zi.

Mai bune decat pozele ce le fac io, e realitatea si desi mai buna decat lingura e mancarea, totusi ii buna si lingura ca sa manci  cu ea  :)) .

 Diferite unghiuri aduc inainte detalii anume, insa uneori si pozele is ca si oglinzile alea de le vedeam pe la circ cand eram mic, care te infatisau in toate felurile numa cum esti, nu :)) .
De ce amintesc treaba asta? Pai intr-o zi un baiat mi-as zis (vazand o singura poza cu o lingura - in vedere din fata) ca e prea dreapta ! dar vederea din fata nu-ti prezinta profilul, iar curbele specifice unei linguri se pot distinge doar din profil ...
Transpus in viata de zi cu zi, putem zice ca prea repede cutezam sa ne facem parareri asupra celorlalti pe baza unui singur aspect/gest/intamplare/reactie ...
Iar daca infatisarea nu se descopera dintr-o singura vedere, cu cat mai complexa este imaginea interioara a oricui .

tot mini puukko

Tot asa mic si foarte taios e si asta, doar ca el are manerul din buba de mesteacan (ce buba ?! ma mai intreaba unu si altu, pai noi le zicem asa, mai taraneste, tu poti sa-i spui excrescenta, umflatura, etc :)) )
Asta are manerul un pic mai finut si mai subtire.

Si el e cat se poate de rezistent pentru marimea lui. Teaca e tot din aceeasi bucata de piele de ren (care altfel ar fi ajuns dar pentru un cutit mediu, dar asa, am taiat-o si mi-au iesit doua dinastea mici) si e "turnata" dupa el, ca sa-l tina sigur.
Asa ca idee, poti recunoaste cand o teaca i se potriveste cutitului si dupa faptul ca atunci cand il introduci, vei auzi un sunet care iti va da de stire ca a intrat complet. Varful taisului nu trebuie niciodata sa ajunga in capatul tecii si cata vreme teaca nu e formata dupa maner, cutitul va putea fi introdus mai mult decat trebuie. In felul asta cutitul va taia cusaturile si va strapunde teaca.
Tine minte, intr-o teaca buna, cutitul nu poate intra oricat, iar manerul cutitului se va "impana" in teaca si varful lamei nu va ajunge niciodata pana in pielea tecii. O teaca trebuie sa fie facuta exact dupa cutit, iar pielea trebuie prelucrata si presata cat este umeda, iar dupa uscare sa se potriveasca doar la cutitul pentru care a fost facuta. Teaca universala reprezinta un risc .
 Am vazut o gramada de teci facute rau, atat la cutite cumparate din productia de serie cat si la cutite facute la comanda.
Din pacate multi mesteri in piele uita ca teaca de cutit nu e ca geanta sau mai real - ca bratara ! si ca prioritar este sa-si indeplineasca functionalitatea si sa asigure protectie si abia apoi conteaza esteticul.
Am vrut sa mentionez si treaba asta asa in treacat , mai mult pentru ca tu sa stii si sa fi atent la detaliul asta cand iei un cutit.

Raportat la acelasi puukko, ii cum si cat il vezi.
Amu ce sa zic, is multe lucrari foarte frumoase si in domeniul asta al cutitelor. Exista piese atat de muncite si gandite incat se incadreaza in categoria operelor de arta.
Foarte departe de mine intentia si gandul asta. Imi place sa vad asemenea piese deosebite,despre ele poti zice ca sar din sfera functionala in cea de bibelou si la care pretul aduce cu o bijuterie scumpa si nu cu un instrument de lucru.
Sunt lucruri complet diferite si raman la ideea ca pentru un cutit principalul element ii bun sa ramana functionalitatea (ca in final este un instrument destinat utilizarii si n-a fost gandit pentru a fi inchis sub sticla).
Dar pe zi ce trece putem vedea adevarate piese de colectie si unicate deosebite, care pe unii ii inspira, iar pe altii ii bucura la vederea lor. Ca orice om pasionat de ceva anume si omul pasionat de cutite va sta in fata vitrinei si va privi opera exact cum priveste altu pictura la muzeu.
Dar pe langa asta, e bine ca omul sa fie ancorat in realitate si sa stie ca tabloul n-a fost niciodata facut sa taie si sa fie intrebuintat ca unealta pentru a face altceva cu el, insa cutitul da. Mai de folos este sa poti taia cu un cutit, decat sa te uiti la el.
Iar recomandarea mea este sa nu iei cutite daca nu le si folosesti. Nu te mai lua dupa altii care au zeci si le tot scot si se uita la ele, le ascut fara sa fie tocite si le tot sterg, aia e ceva boala.
Pasiunea cu colectiile de orice e si nu e sanatoasa. In unele cazuri are temei real si are radacina solida, ancorata in trecut, dar la altii nu are si nu se justifica. Asa se face ca unii colectioneaza vederi, altii pachete de tigari sau ambalaje de orice produse, ... iar altii tancuri !
Cu mintea trebuie sa analizezi si sa vezi daca nu cumva colectionarea de lucruri, nu este doar o mare lipsa de activitate (cerebrala, fizica, ) . Omul acesta va considera colectia lui ca fiind comoara lui si chiar daca are s-au n-are valoare reala si poate sau nu poate fi valorificata in realitate, pentru el totusi este ceva de mare pret.
Dar de mai mare pret decat colectarea lucrurilor, poate fi colectarea de noi si noi cunostinte si meserii, de prieteni noi si de activitati utile omului si oamenilor. Pentru ca unde iti este mintea si inima acolo iti este comoara. Si exact cum se vorbea de aurul bun si aurul nebunilor, tot asa se poate vorbi si de colectii de lucruri si "colectii" de trairi si actiuni.
Ma gandesc ca multi din putinii ce viziteaza blogul, nu trec dincolo de imagini, iar din cei ce citesc, nu toti inteleg ca vand lingurile, cutitele, canile, totusi mai mare beneficiu decat sa cumpere omul un obiect, este sa inteleaga rostul obiectului si modul in care trebuie sa ne raporam la ele si chiar la viata.
Asta-i vorba care m-a marcat si care pe multi i-au facut sa regandeasca situatia, dar si pe extrem de multi ii lasa "reci" ( Nota : rece e membrul prost irigat sau deloc irigat, aflat in stare critica sau irecuperabil ) : 

“Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?”

ca sa ai cana ta

Kuksa din lemn de stejar ii, iar ca marime e un pic mai mica decat cele medii, zic io.  Toarta e mare si comoda, totusi nu o dezechilibreaza .

Fie ca o umplii din ochiul de apa limpede sau de la paraul care siroieste zgomotos, fie ca torni in ea, este totdeauna o placere sa o ai cu tine.
Din nou tin sa amintesc ca in lumea "de unica folosinta" , unde si zambetele si vorbele sunt doar de "complezenta" ( am pus ghilimelele pentru ca termenul exprima ceva real, nu ceva ce tine de prefacatorie cum se crede in popor), e bine sa aiba omul ceva ce are de-a face cu naturalul, cu muncitul, ceva ce poate dura mai mult decat doar o clipa si apoi il arunci.

O kuksa reusita si intretinuta poate tine foarte multi ani si chiar sa ramana mostenire.
Exista momente in viata cand paharul de unica folosinta poate fi util si servetelul umed la fel :)) , dar cand tinzi sa inlocuiesti cana a buna cu paharul pe care-l arunci dupa fiecare utilizare si cand in loc sa te speli cu apa si sapun (desi le ai aproape) preferi solutii din tub si servetele umede si servetele uscate in loc de prosop, atunci e bai "sus" (la cap, la educatie). Nu este nici economic si nici ecologic. Spun pentru ca fiecare om poate sa cada in "automatisme" de genu asta din lipsa de gandire sau/si prea multa preocupare de altceva.
Dar spun si pentru ca ai umplut spatiul verde si potecile cu farfuriile din plastic , pahare, servetele, furculite de plastic, peturi, doze, conserve,etc .
Atitudinea potrivita pentru fiecare din noi ar fi nu sa ne iritam cand ni se zice, ci sa constientizam pentru a indrepta raul. Iar cel care zice ar trebui sa o faca nu cu ura si dusmanie, ci in spirit civic.
Iar atitudinea, actiunile si chiar lucrurile pe care un om isi pune amprenta, reprezinta o semnatura a lui, chiar urmele pasilor lui.
Paseste constient ca cel care vine in urma ta va stii sa citeasca urma si va deosebi din ce specie faci parte.
Mai intelept e batranul care stie sa iasa la munte cu cutia lui veche din tabla subtire (fosta cutie de ciocolata din 1951,  pe care i-a facut-o cadou sotiei ca sa o inveseleasca dupa o zi grea si mohorata si pe care au savurat-o impreuna la un ceai, pe prispa din lemn, privind cum iasa luna putin cate putin de sub patura de nori ce pare ca se risipeste  :)) ) si care tine in ea o rosie, o ceapa,castravete, ardei, branza, un pic de carnita afumata si niste chiftele facute acasa, pe langa care are la el si o jumatate de paine dinasta cu faina buna de la moara din sat, paine coapta de el, ... decat multi dintre tinerii de azi care au doar ceva doze de "energizant" (care la modul real is niste vopsele cu cofeina si arome sintetice) , cateva batoane   (deseori tot energizante :)) ) si eventual  un sandvis (cu caracteristici nutritive indoielnice si ingrediente ce dateaza din vremea faraonilor :)) ) cumparat de la vreun chiosc .
La batran se prea poate sa vezi un briceag vechi cu care umbla de 49 de ani prin muntii tarii, poate vei gasi si aceeasi gamela veche si inca cateva lucruri pe care el stie ca trebuie sa le aiba, ca sunt ale lui si ani de-a randu l-au servit.
Pe batran il vei vedea deseori oprindu-se in creasta muntelui si privind departarea. In liniste el se bucura de maretia locului si cu gand multumitor are puterea sa paseasca mai departe.
Rareori vei vedea tanarul cu mainile in buzunar ( imbracat in haine de oras cum da fuga pe vreun varf gafaind, uneori chiar fara apa la el, poate cu vreo bere in buzunar) ca se opreste si in liniste admira splendoarea.
Nu domnule, acesta va incepe sa faca multe poze in diferite ipostaze (cu gandu la facebook dinala nebunesc) si sa vorbeasca mult despre orice altceva. Iar dupa ceva vreme sa coboare, iar mintea si sufletul lui sa fie la fel ca si cum n-ar fi fost deloc acolo.
Despre frumusete si intelepciune putem invata fiecare din noi, daca nu suntem prea mandrii sau ignoranti.
Cert este ca fiecare simte si poate simti mai mult. Dar exact ca tot ce are omul in el, tot asa si organele de simt trebuiesc antrenate.
Exact cum corpul trebuie fie activ ca sa se miste cat mai lejer, tot asa si mintea e nevoie sa simta si lucrurile simple sa fie exersata in a observa si frumusetea naturala.
Raman la kuksa acum si inchei zicand ca doar o anume categorie de persoane stie sa aprecieze sau isi face timp sa observe si floarea ce a rasarit prin crapatura din asfalt si nu doar faptul ca e drumul rau si ii strica masina. Si din nou ma gandesc ca e mare lucru sa prinda omu metafora si sa nu se agate de contextul folosit .
Cu toate astea mai pretios pare un dop de apa in pustiul uscat, decat un fluviu in jungla.

minipuukko

Mic si solid, un mini puukko in conceptia mea este un cutit mic perfect functional. Am cautat sa tin cont de toate aspectele ce tin de utilizarea lui reala si nu doar de estetic.

Cu maneru solid si lama bine prinsa in el, poti taia si ciopli fara grija. Ca lemn am folosit "buba" daia aspra de carpen, iar in capeti l-am incheiat cu corn de cerb.

Ca sa ai o si mai buna imagine asupra realitatii, am zis sa le vezi pe toate trei. Sus ii leuku cu lama de 21 cm, 9,5 lungime ii puukko ala din mijloc pe care io il incadrez in categoria cutitelor medii. Iar astea mini se diferentiaza de cutitele mici utilitare prin faptul ca pastreaza aspectul cutitelor medii doar ca sunt reduse la scara. Astfel ca unu dinasta mic are lungimea lamei de maxim 7 cm .

Prastia o luam la noi de fiecare data cand merem la padure. Uneori apucam sa tragem si cate doua ore, dar alteori maxim o jumatate de ora.
Treaba este cu cutitu ala mic . "Fieru" ii tine bine ca la toate astea finlandeze. Dupa taiat, despicat si cioplit taie rosia si salamu, slanina si painea la fel de bine ca inainte. Si daca il dau de 3 ori pe piele ia si paru.
Scantei pe amnar scoate bine, ca mai toate astea scandinave, care au un pic de muchie in dos.

Unghiul lor ofera atat o taiere usoara cat si o rezistenta sporita. Desi ambele au maneru din lemn dasta intortocheat, al de mai sus, asta mediu e din mesteacan pe cand al mic e carpen. Diferente prea mari intre ele nu am gasit, totusi carpenul e mai tare si simt asta si cand il prelucrez. In rest difera nuanta, mesteacanul fiind mai galbui in vreme ce carpenul nu. Lemnele asta dupa utilizare se mai inchid la culoare, iar modelele din fibra lemnului devin si mai vizibile.

Comparatie intre cele doua, echipate complet si gata de drum. Si teaca lu al mic e tot din piele de ren si il tine foarte bine.
Asta chiar e genul de cutit pe care cand pui mana, nu-l mai lasi acasa indiferent unde mergi.

din stanca

Zic din stanca, pentru ca din ea creste paducelul.
Ii mai lunga decat cealalta si mai subtire. E destul de incapatoare iar cupa e mai deschisa.

Pe asta am zis sa o fac buna atat pentru mancat cat si pentru gatit. Asa ca nu am lasat "curbele caracteristice" prea mari.
In rest e simpla, simetrica si eficienta.

inca una din jugastru

O lingura solida si incapatoare este si asta . E usor asimetrica la coada si nu e incarcata cu nimic mai mult decat ofera arborele.

Practic este din categoria lingurilor de dimensiune medie, dar tinde catre cele mari. Cu ea manci tot ce vrei atat acasa cat si in orice excursie. Apoi coada mai lunga si solida are avantajul ca poti mesteca bine in oala fara sa te parlesti la degete. Amu no, dezavantajul fata de cele mai mici este ca ocupa un pic mai mult spatiu.

E finisata bine si are saculetul ei din piele. Unica in felul ei, este doar o lingura de lemn banala sau poate fi una deosebita, special destinata pentru o anume persoana. De tine depinde cum te raportezi la ea.

doar o mireasma, dar e ceva deosebit

 Culori si muzici, zburatori si cataratori, lumini si umbre, diversitate, dar nu haotica. Bucurie in armonie, simplitate in complexitate si racoare pe vreme calduroasa. Pe scurt, e frumos vara si iesim un pic la stanci.
Doua zile e mai mult decat nici una, asa ca ii bun si atat.

Cu ape o spala, o slefuieste , ii da forme si gauri. Calcarul asta care in lumina soarelui e asa albicios, se si incinta de numa. Pe cat de tare aluneca la ud, pe atat de bine adera cand e uscat si curat.

Ca imagine mai de ansamblu,
Fete inclinate, drepte si declinate, cu fisuri si hornuri, "trepte" dar si prize marunte pana la lipsa lor, unele le iei cu un varf de deget , altele cu toata palma. As fi vrut sa zic ca sunt si trasee lungi si foarte lungi, dar nu-s. Is mai mult dinastea scurte,is doar cateva un pic mai lungi. Totusi ii varietate si peisajul este excelent.

Parosul e "cataratorul cu 396 de picioare". Il gasesti pe plasa cu mancare, pe sacul de dormit, dar si pe stanca si nu rareori prins in plasa intinsa de mesterul paianjen.

Escalada este o alta forma de miscare complexa, care datorita cunostintelor necesare si al echipamentului scump nu este chiar atat de usor de practicat. Un alt aspect este ca in cea mai mare masura (cel putin cea conventionala) depinzi de un partener.
Totusi avand in vedere ca in orasele mari sunt cluburi, poti merge cu incredere si poti incerca, cine stie, poate te "prinde" si prinzi si tu drag.

"Care-i miscarea ?" , pare sa zica martianu asta. Realitatea este ca zburatoarele astea is cicade.
Multi aud si nu stiu ce. Prin coroanele copacilor de pe aici , la un moment dat incepea sa se porneasca un soi de fosnet/zumzet care se tot amplifica si te facea sa te intrebi de unde si ce poate sa faca atat de mult si de tare.
Daca insa ai mai vazut cicade si le stii apucaturile, atunci asculti "muzica" lor si te bucuri de ele ca is doar pentru scurta vreme.
Acuma daca ai parte de o invazie si te mai si saturi de ele e altceva, dar de regula is destul de rare pe la noi si din cate am vazut prefera padurile mai calduroase.
Oricum, pe langa ca-s bune de mancat asemenea lacustelor si greierilor, bune si pentru om, dar mai ales pentru pasari, is si asa faine ca aspect.
Dar mai bine le poti auzi din filmulet, decat din poza.

 Apoi dincolo de faptul ca am manat sarpele din poteca ca sa nu-l omoare astia cu pietre si dincolo de glumele cu profesoru, o sa auzi cum zice cicada. Tot "fasaitu" ala e de la gramada de ele ce s-au asezat pe arborii din padurea in care am dormit. Partea cea mai buna e ca noaptea dorm si ele.
Daca l-am intalnit individul ala, am gasit cu cale sa-l pun la un recital si apoi sa il las sa zboare unde stie el.

Cu radacini extrem de lungi varate puternic si in cele mai inguste fisuri, pinul asta reuseste sa traiasca si chiar sa imbatraneasca in locurile aspre. Inspiratie pentru crescatorul de bonsai si incantare pentru orice drumet, e sprijin la nevoie si pentru alpinist.
E una din cele cateva zone extraordinare din tara, in care nu te poti plictisi si in care cel putin doua saptamani poti face in fiecare zi altceva. Afara de ce se face in oras, ca pentru aia clar nu merita sa meri pana acolo. Dealurile si muntii ce strajuiesc, au destule de oferit pentru fiecare din noi.