si atunci am mers la el

Si l-am intrebat. Amu nu stiu daca se bucura sa ma vada sau nu, banuiesc ca nici nu m-a observat :)).
Insa m-a asteptat cu tot ce trebuie si m-am simtit ca acasa.
Cerul variabil a adus cu sine temperaturi ideale pentru alergari si umblaturi.
Zic alergari ca prima zi am pornit 3. Cu un " hoinar " si unu din cei "doi pasi". Ei sportivi , io nu.
Miscare faina in crestele astea, iar peisajul, cuvinte fara insemnatate, acolo e real, aici e vorba goala.
Ma, atat de fain miros raspandeau floricelele alea , incat gandul imi zbura la orice, iar alergarea mea se transforma incet incet in mers, ca poteca la modul real nu era. Pe curbe de nivel inclinate cu stancarie si boscheti, exact cum mi-as fi ales si eu de o plimbare. Si plimbare a si iesit. Amu ei cum is cu timpii si traseele urmaresc alte treburi.
Auzi tu "parametrii"  :)) . Pai astia te ingradesc ma ! Daca vrei sa urci si pe varfu ala din fata ? N-ai voie, ca nu-i traseul de concurs. Dar daca vrei sa cobori pe piciorul ala impadurit sa te pierzi un pic prin jnepeni si apoi sa dai intr-o vale cu ape si tufaris ? Imi pare rau, dar nu se poate.  :))
Eh, e frumos sportul. Stiu, ca ma uit si eu la el cand si cand. :))

A 2 a zi, cu gand sa umblu la padure, fara vreo directie concreta aleg totusi o vale pe care sa urc. Si trec pe la cascade.
Ma, nu stiu daca ti-am mai zis cat de mult imi plac cascadele astea din munti (aiurea nu stiu, ... stiu exact ca ti-am zis de multe ori)

O racoare umeda se raspandeste si un sunet variabil ca si cum apa ce cade si se izbeste ar avea continu ceva de povestit. Poate ca are, numa sa aiba cine sa asculte.

Desi am pus poza cu caii, totusi pe aia i-am vazut abia seara la coborarea din creasta.
De fapt, de la cascade nu am mai avut pe unde sa merg decat pe fata abrupta si stancoasa din dreapta. Impadurita evident, cu solul mai mult sau mai putin stabil, inclinatia ei a pus la treaba picioarele.
Am luat toate sculele cu mine (ma refer la astea de cioplit si de dormit) ca nu aveam  o zona anume in care sa vreau sa ajung. Nu bete de aluminiu, ci un baston de alun mi-a folosit ca sprijin.
Totusi pe masura ce urcam imi era tot mai clar ca pana sus nu ma voi opri.
Dupa principiul " daca doua poteci is, una urca , una nu, evident am sa o aleg pe cea care urca", numa ca aici nu exista nici o poteca . Si asta era chiar mai bine. Padurea de amestec era minunata, iar bustenii cazuti in diferite stari de descompunere amintesc de padurile vechi.
Ma simt onorat sa pot calca locurile pe care alearga si cerbul.
Dupa cateva ore de "impadurire" ajung la jnepenii ce i-am dorit cu o zi inainte. Si imi fac o "baie" de ei, de ma si satur. Aglomeratie domle de tre sa ma pun si pe burta ca tre de cate unii. Aici inveti rabdarea .
Vine ceata si pe masura ce calc creasta vine si vantul.

E senzatia pe care o asteptam.
Urc un varf, il cobor, inca unul, inca unul, la un moment dat ma opresc sa admir peisajul si sa mananc o portocala, ca apa n-am mai avut de vreo cateva ore :)) , ca am luat numa vreo treisfert de litru, da nici nu-mi mai trebuie, ca imaginea lacurilor imi stampara setea de frumos.

Si cum eram la jumatate cu decojitu portocalei, deodata aud pasi de patruped cum tasnesc la numa cativa metrii din staga mea.
Era fratele urs care o urcat creasta in galop si urma sa o coboare pe partea mea.
El n-avea cum sa ma vada, ca io eram la un metru jumate dupa creasta si el cum a venit in viteza nu s-a mai uitat in spate. La vreo 5-6 metrii a trecut, insa pana am lasat portocala si cutitul din mana,m-am intins vreo 2 m dupa aparat, l-am scos din husa si l-am reglat un pic a apucat sa alerge portiunea de zapada pe care mi-ar fi placut sa-l pozez. Eh, dar abia atunci m-a vazut.
Pe de o parte n-as fi vrut sa-l prind de picior doar ca sa-i fac poza , dar nici n-as fi vrut sa il las sa treaca fara sa arunce macar o privire inapoi.
Baiat simpatic ursu. Insa un tip zdravan, pe seama caruia nu se cade (nu-ti venea) sa faci glume.
Ma gandesc un pic ce interesant tre sa fie sa privesc de undeva de sus cum un om urca pe o fata a muntelui si ghiolbanu de urs pe alta si sus sa dea bot in bot unu cu altu :)) . Oare care se sperie mai tare ?
Apoi raman acolo si incep sa mananc portocala si sa fac inca vreo 2-3 poze la munte ca tare fain era asa invaluit cu manta de ceata.
M-am dus aproape sa vad cum a pasit. Distanta mare intre urme, misca rapid blanosul chiar si pe zapada.
Merg mai departe. Inca un varf si iar o mica coborare, dupa care varfu al mare si coborarea lunga.
E de fapt bucata de creasta care n-am apucat sa o vad cu o zi inainte.

Si dimineata nu ma mai incalt deloc.
Printre frunzele uscate presarate cu crengute si jir dinasta tepos ramas de anul trecut imi plimb talpile de colo-colo cu tot felul de treburi.

Fie ca-i vorba de gatit sau cioplit, vreau sa simt pamantul si iarba scaldata in roua proaspata.

Din verdeata uda furnicute urca pe picior in sus.
Am luat cu mine lingurile sa le gat aici sus la munte. Ma asez la umbra batranului fag si orele trec, iar aschii fine sar . Incep sa capete forma, .. lingurile, nu aschiile .

Stat, in sensul ca nu umblu prea mult, nu in sensul ca n-am sa culeg si niste muguri de molid pentru sirop.
Si am cules vreun kg jumate.

Muntele in complexitatea lui se arata doar cand el doreste . Uneori cheama norii sa-l invaluie si sa-l scalde, alteori insa, se afiseaza in zambetul maretului luminator.
Traducere - Maa ! si soarele-i zambeste muntelui ! Cum sa nu ne placa noua ?!
El este casa pentru atatea fiinte dar si pentru sufletul omului ce l-a cunoscut.
Desi imi place sa-l personific, totusi nu caut sa ma exprim poetic si nici nu am vreo doaga lipsa (cel putin nu in sensul asta), ci sunt perfect constient ca nu este altceva in ochii unora decat un mare morman de bolovani , acoperiti la baza de pamant pe care a crescut padurea si in care animalele salbatice alearga bezmetice ! (am expus un pic si alta varianta, a unora mai putini sensibili in relatia cu natura :))  ).
Realitatea insa este asa cum este, dar modul in care o percepi si in care te raportezi la ea face ca ceva sa fie frumos, indiferent, neplacut, respingator, atragator, etc.
Aici vi sa vezi, sa asculti, sa inveti, sa cunosti, sa-ti deschizi ochii si mintea si poate sa le impreunezi pe toate astea si sa iti schimbi viata intr-una mai curata.
Altfel frumosul si purul nu are are nici un efect miraculos daca nu te lasi schimbat in esenta, ci doar il savurezi ca pe o prajitura. Te lingi pe bot si apoi bei apa. In 2 zile uiti si gustul ei.
Cumva nu vreau sa ma multumesc cu gandul ca ceva placut la privit este doar pentru un moment si atat.
Am invatat ca si pentru a supravietui unor situatii critice tre sa improvizezi si sa gasesti utilitate unor lucruri extrem de simple, banale, aparent inutile. Dar mai lucrurilor atat de profunde !
Cu atat mai mult folos tre sa ai de un prieten bun si el de tine. Si undeva , ca iarasi vine vorba de esenta, gandesc ca trebuie sa existe o relatie intre tine si ceea ce te inconjoara.
Nu tre sa te simti strain, intrus, agresor sau agresat, ci mai de graba trebuie sa te incadrezi in peisaj in asa fel incat sa-l completezi si el pe tine. Nu spun ca-i ca si in casnicie, ca nu stiu cum ii acolo, dar inteleg cat de cat conceptul de relatie, ... si da, e ca si in casnicie :)) .
Pricep lucrurile de baza cum ar fi si faptul ca un crescator de animale sau/si gradinar simte nevoile celor din grija lui (animale, plante) si e in folosul lui sa se ocupe cat mai bine de ele.
Cu atat mai mult in familie, societate, cu atat mai mult cand vine vorba de Creatorul tau.
Si in modul in care te raportezi in exterior, emani o raza care se reflecta din altii si altceva inapoi spre tine si te lumineaza si pe tine.
Nu tot ce vorbim si facem. Si nu tot ce facem si simtim, insa o data ce constientizezi o treaba si iti canalizezi energia in directia aia, ai sanse mai mari sa te apropii decat atunci cand "plutesti" in avalansa dispretului fata de orice si a ignorantei .
Stiu ca din cele mai multe, omul o sa intrebe de urs, de linguri, de ce munte e ala si alte treburi care evident n-au fost decat introducere pentru a putea patrunde in miezul lucrurilor. Dar na, asta este.
Ligurile de lemn is bune sa mananci cu ele, insa ele vor trece, muntele va mai ramane o vreme, si tu vei trece, insa pana atunci conteaza ce faci, ce simti si cum folosesti toate astea.
In rest nu uita ca o simpla alergare la padure incepe cu un singur pas, dar continua cu alti 35794  :)) .

"Calea indianului trece totdeauna prin padure"

 Vreme clasica de primavara. Ploua aproape zilnic si uneori mai prindem si cate-o raza de soare.
O zi obisnuita, ca nicicare alta, ca nu-s doua la fel, o dupa masa pe care am de gand sa o ies la padure.
Solul umed, imbibat, ierburile si lastarii in plina crestere, toate imi zic ma aflu in locul si la momentul potrivit.
Si ma gandesc ca singurul motiv real pentru ca care nu umblu mai tot timpul descult este faptul ca mi s-ar latii prea tare piciorul (si asa lat) si as avea problme cu incaltamintea (ca la un moment dat tot vine iarna, ... sau tot mai tre sa merg undeva unde se umbla incaltat :))  ). Sandalele insa sunt un bun compromis si pentru ca ma feresc si de eventualele cioburi sau fiare (ce ar putea sectiona tendoane, vase, ligamente, transmite bacterii, provoca infectii, etc), ca pana la padure si chiar si acolo intalnesti te miri ce (sau nu te mai miri).
La sandale imi place exact faptul ca nu ma ud, mai bine zis ca nu-mi pasa ca ma ud. Spre deosebire de alte incaltari in care ar musti apa si ti-ar flescai picioarele toata ziua.
Caut sa deschid bine ochii, ca nu cumva sa-mi scape ceva ce as putea observa.
Las gandul sa zburde chiar si din curiozitate, sa vad oare unde ma duce.
Intru pe o vale sa prospectez un eventual traseu de alergare.
Amu sa nu-ti inchipui ca-i vreo alee pavata.
E o vale pe care curge si un parau, care pe masura ce urci devine tot mai abrupta.
Urzicile, tufele de zmeur, soc, mure, si alti agatatori au napadit directia de mers. Fac drum cu parangu.

 Cand m-am oprit sa beau un pic de suc dinala (apropo de sucul de soc, mai am un pic la frigider, dar tre sa mai pun de o tura ca acusi trece vremea lui) , mo mancat un pic piciorul.
Si fara sa caut prea mult am luat de pe el vreo 4 capuse.
Bag sama ca-i un an mai "capusos". Si asa ca idee, din 5 ture la padure (fie alergare , fie mers) in 4 din ele scot capuse de pe mine. Gandul ca le poti evita este o iluzie.
Nu simti nici cand urca pe tine si nici cand te musca.
Adevaru-i ca atunci cand alerg imi iau la spini peste picioare si urzici de n-as simti nici scorpinu daca m-ar musca :)) .
Uneori ma mai uit acasa si le scot, dar alteori le simt dupa 2 zile cand ma mananca pielea. De multe ori se roseste in jurul muscaturii (infectie locala), dar dupa o vreme dupa ce le-am scos trece.
Vezi ca iti poti lua si ceva solutii dinastea pentru tantari si capuse (zic ei) de la farmacie. Amu nu stiu cat de eficiente is. Dar in mod cert n-am de gand sa dau zilnic pe mine cu dianstea, mai cu seama ca trec prin ape si le mai si spal. In plus nu ma pot da pe tot corpul cu alea. Ca sa nu crezi ca doar pe picioare ti se prind.
Eh, fiecare padure cu vampirii ei. Intr-un fel ma gandesc ca e mai bine asa decat cum au astia in jungla tantarii de-ti dau malarie.
Dar na, oricum tre sa ai grija la picioare ca-i plin de melci si salamandre si nicicare din ei nu-s campioni la viteza.

 Atata imi place cand s-a indesit padurea in asa hal incat e aproape imposibil sa te strecori in anumite zone (aproape, nu chiar)
Daca ma opresc si ascult, misuna a viata. Rozatoarele fosnesc cel mai mult iar pasarile vorbesc cel mai des.
Si din nou imi amintesc de viata. Cum in cel mai simplu mod as defini-o prin "miscare".
Sensuri mai profunde un pic sunt : interactiune, perceptie,etc, ... dar de ce nu si legatura creata de dependenta uneia fata de alta.
Si intr-o perceptie si mai adanca as zice ca viata este pe langa miracol ( = fenomen supranatural, minune; fapt, fenomen uimitor, extraordinar, poate inexplicabil cu "uneltele" obisnuite) este si o dovada. Exact cum orice exista (este si se vede sau se simte) indica catre cel ce le-a facut.
Intai doresti sa vezi lucruri noi, ca sa-ti satisfaci dorinta de nestavilit, aceea de nou. Este un lucru ce nu poate fi negat. Orice om dupa o vreme doreste sa reinoiasca orice ( nu neaparat sa-l schimbe, e o diferenta aici).
Asa e fiecare din noi, suntem facuti cu dorinta de a explora si de a afla noi perspective chiar daca de multe ori ale aceluiasi obiect, fenomen, persoana, etc.
Este absolut imposibil sa afirmi (si sa mai ai si dreptate) cand spui - pe omul asta sau lucul asta  il stiu.
Ba chiar mai mult, unii reusesc sa afirme ca ei ar cunoaste si Divinitatea. Insa zi de zi constatam cat de mica este cunostinta noastra despre sine.
A cunoaste despre ceva e diferit de a cunoaste ceva  pe de-a intregu.
Una peste alta a aprecia viata nu este pierdere de timp, mai cu seama daca acest lucru te directioneaza catre sursa ei. E mare lucru sa cunosti o persoana influenta. Lucrul asta iti da o oarecare siguranta.
Dar infinit mai multa siguranta iti da gandul ca il poti cunoaste pe Cel ce a creat viata.
Cand spui ca nu pricepi si incerci sa tratezi subiectul cu superficialitate, nu faci altceva decat sa ignori cel mai important aspect si sa te ascuzi dupa deget ca nu cumva sa trebuiasca sa cauti raspuns la intrebarile ce se vor naste pe parcurs in mintea ta.
Ce tot zice asta acolo ?! , ... intreaba cate unul care mai citeste si textul !  (multi se uita doar la poze)
Ce sa zic, pentru cine intreaba asta, nu zic nimic.
Insa pentru cine simte la fel nu fac altceva decat sa confirm ca Adevarul se reveleaza similar mai multora si asta poate fi un mijloc de al recunoaste.

 Padurea poate fi definita diferit, in functie de perceptia celui care o viziteaza.
Este fie un mijloc de a face multi bani (din lemn in principiu, tai si vinzi), de a te relaxa, de a te stresa, de a te murdari, de a face sport, de a te obosi, de a cunoaste elemente din cadrul natural, de a trezi amintiri, a te inchina, de a te bucura, poate de a te teme, de a ascunde ceva, etc.
Nu doar padurea este asa, ci si locuinta in care traiesti, dar mai ales inima ta.
Acelasi mediu pentru toti, dar moduri diferite de raportare, perceptie, alegere, umblare.
Am inteles ca o greseala foarte mare este sa incerci sa desparti materialul de spiritual, trupul de duh si munca fata de castig, somnul de odihna, celula de invelisul celular.
Ce folos mai ai peste un an de o senzatie , traire, un raset isteric de astazi ?
Te satura maine marul mancat ieri ? Iti astampara setea apa bauta luna trecuta ?
Invatatura este buna, daca este pentru un scop. Dar daca nici macar invatatura nu o iau dintr-un lucru, eveniment, traire, atunci ce folos am mai avut de toate astea ?
Traim in lumea in care toti vorbim si nicicare nu ascultam.
Fiecare asteapta cu nerabdare sa termine celalalt de zis ca sa apuce si el ( aia mai cu simt, ca altii zic si peste).
Insa vorbind, ne scapa ascultarea. Si cand pierdem ascultarea, pierdem si invatatura.

 La padure cand merg caut si lemn pentru lingura. Cumva caut sa imbin mai multe. Imi place diversitatea, asta-i adevarul.
Sunt ala care face mai multe treburi si nimic bine. Insa e cum vorbeam si cu Luci. As considera ca pierd daca as lasa una din ele de-o parte ca sa fac mai "serios" alta.
O sa vina si vremea in care le voi lasa pe toate (cel putin majoritatea) , dar parca n-as zice ca-i acum (poate am insel).
Asa ca am luat lemn de jugastru, gorun si carpen. Din fag n-am facut tare de mult lingura, dar na, sa astepte.
Acolo sus pe butuc e semifabricatul obtinut doar din topor.

Iar aici is doua linguri prin care a trecut si cutitul, dar n-as zice ca am terminat cu el.
Obisnuiec cand si cand sa mai pun si lingurile in lucru, ca nu cumva daca esti nou paici sa crezi ca apar deodata gata finisate :)) .
Pe final te las cu dialogul din "inima" indianului (cine-i indianu ala ? habar n-am, e un personaj care ma inspira, e poate ceva mistic, poate o imagine ce insumeaza mai multe elemente pe care un om obisnuit nu le poate cuprinde, poate un om liber, e ala de-i cu mine de cand eram mic sau poate e cine nu pot eu sa fiu) care zice cam asa  :
- Ce mai face muntele ?
- Nu stiu, dar ma duc sa-l intreb.

Bonsai, din pasiune pentru arbori

 Sunt mai bine de 10 ani de cand am inceput sa formez bonsai.  Imi aduc aminte cu placere cum meream pe deal si cautam puieti.Evident primii nu mi s-au prins din varii motive (de regula ca eram fraier). Dar in timp am mai prins miscarea.
Si atunci ca si acum m-am simtit atras de natura si nu de arta.
Tot ce am vrut era sa iau acasa o parte din ea. Sa am arborele in miniatura, mi s-a parut ceva extraodinar.
Nu am prea studiat si nici n-am avut de la cine sa invat, asa ca n-am sa ma consider niciodata un crescator de bonsai in sensul respectabil al cuvantului.
Daca ai vazut, in treaba asta conteaza si cele mai mici detalii privind starea, forma, pozitia arborelui, dar si vasul, locul de amplasare, etc.
Ei bine eu de aia iti zic ca nu-s crescator adevarat, ca am doar cativa copacei care-mi plac mult si la care aloc ceva mai multa vreme de cateva ori pe an.

In rest, ei stau afara ca cei din padure. Niciodata n-am sa duc in camera un carpen, un fag, pin, molid, etc. locul lor este afara.
Ei sunt mici dar cu "suflet" mare. Acolo sta esenta unui arbore secular. Practic un arbore dinasta poate trai foarte mult daca este ingrijit corespunzator.

Desi unii au catre 20 de ani, altii abia 10-12, totusi ei nici varsta de gradinita nu o au.

Stiu ca si aici ca-n orice conteaza atat vasul cat si accesoriile. Dar na, pe langa faptul ca fac si asa prea multe pentru cat e ziua de scurta si "acusi" voi lasa toate in urma, totusi principalul meu motiv este ca nu m-a interesat atat aspectul artistic cat cel natural.

Amu nu intru in detalii cu voi crescatorii, ca imi prind urechile. Eu is doar un taranoc care iasa la padure si taie un pic in lemn cu toporul.
Insa am zis sa pun cateva imagini cu copaceii astia, sa mai bucure ochiul neformat.

Practic ei sunt ca orice e viu. O data par foarte rezistenti, alta data sunt extrem de vulnerabili.
Cu toate astea prefer sa-i las in permanenta afara, sa ii bata soarele, sa dea grindina peste ei, ninsorile sa-i acopere, pentru ca asa se intampla si cu fratii lor mai mari din codru si nici aia nu se plang.
Arbore mic, dar cu esenta de arbore mare, sa tii minte.

Cand privesc molizii imi amintesc turele de iarna in munti.
In vreme ce pinul imi trezeste amintirea stancilor unde merg sa catar.

Carpenii, preferatii mei intre foioase, simplii, tari, rezistenti, sunt parte a oricaror paduri prin care am copilarit (pai ce tu ai copilarit in padure ?! ... :)) , zice vreunu; poate nu atat cat as fi vrut, dar prefer sa-mi amintesc partea care-mi place a copilariei)

De la copacei am invatat insa si lucruri mai mari. Lucruri mari de la copaci mici !
Am priceput ca omul deseori face confuzie intre a forma si a crea.
Pricepe si tu ca Dumnezeu creaza, eu, tu,oricare, ... noi cel mult formam (sau deformam).
Viata nu o crezi si o creez. Noi in cel mai bun caz o modelam.
Nu sunt artist in nimic, dar uneori mai pricep cate un pic din gandirea catorva din ei.
Desi unii fac lucruri minunate, ei nu creaza ci doar aranjeaza intr-un mod extraordinar ceva. A construi, a modela, a modifica, a estetiza nu este aceeasi treaba cu a crea.
Pentru cine nu cunoaste termenul, a crea inseamna a face ceva din nimic, desi cei mai multi raman doar la definitia - a face ceva ce nu s-a mai vazut pana atunci.
Iar cel mai fain lucru de departe din tot ce s-a creat este viata, suflarea de viata. Care este atat de pretioasa si prin fragilitatea ei extraordinara.
Daca e sa caracterizez organismul viu intr-un singur cuvant atunci spun  - miscare (sau interactiune).Tot ce e viu misca, mai repede sau mai incet, dar misca (creste, se dezvolta, se hraneste, etc).
Eh dar una peste alta, e cum iti ziceam, indiferent daca cresti bonsai, ca meri la munte, alergi, pictezi, sculptezi,canti, etc, daca ceea ce faci cu trupul nu se  reflecata in spiritul tau, nu ai mai mare folos de ele. Pentru ca azi sunt si maine nu.
Dincolo de ambalaj e continutul si doar acela hraneste.

839? Gresit ! E unica. Aici nu-i cu productie de serie

Pe asta de mult trebuia sa o termin, dar abia acum i-a venit randul.
Din lemn de cires am facut-o, dar l-am luat cu cel putin jumate de an in urma.

Asta are cupa potrivita, nici adanca, nici prea deschisa. Peretii i-am lasat un pic mai grosi.
Are o forma usor asimetrica, as zice ca-i mai comoda pe mana dreapta.

Langa asta de mar am pus-o mai mult de diversitate.
Pe coada ei am lasat si un pic de coaja si asa vreau sa mai las si pe alte cateva de acum incolo, ca-mi place.
Chiar zicea si Ovidiu acu nu demult, smecheru, parca mi-o citit gandurile. Ca io numa cu cateva zile inainte sa discut cu el aveam doua dinastea pregatite.

sa tai pe lemn si sa mananci de pe el

Exact. Sa tai pe lemn, ca-i si mai comod si mai sanatos (mai ales pentru cutit). De pe el poti manca ca de pe un platou.
E usor si rezistent.Din lemn de frasin l-am facut.

In plasa de mancare il ti totdeuna si nu incomodeaza cu nimic, din contra, sustine mai bine ce mai e pacolo.

Dupa ce i-am facut poza, marul l-am mancat, pe el l-am bagat in rucsac si am plecat mai departe.

lingura naturala

Gata lingura de frasin .Din natura pentru iubitorul de natura.
E usor de folosit, buna sa mananci cu ea oriunde mergi sau stai. Pe ea am lasat si coaja arborelui.
Am finisat-o bine sa nu se incarce si sa nu absoarba, dar si ca sa se curete mai usor.

Sta bine si in mana, dar asta mai bine poti sa zici tu dupa ce o incerci, ca din poze nu-i foarte relevant.

Imediat mai vine un accesoriu tot din frasin. Dar na, mai vedem pana atunci.

clipe

Practic daca pastrezi de fiecare data aceleasi poteci si directii,  risti sa te inseli si sa traiesti cu impresia ca stii bine imprejurimile.
Insa daca o iei pe alte directii si pe curbe de nivel si pe vai pe care n-ai fost sau nu-i poteca, ai sanse sa vezi ce n-ai vazut.

Ma uitam la iepuru asta de statea in bataia vantului, nu stiu ce cugeta la drumu mare. Oricum, daca nu venea ala cu dacia sa-l sperie, cre ca meream pe burta pana langa el.

Vremea e schimbatoare perioada asta si uitandu-ma la prognoza am ales gresit cu cataratu si am ramas acasa.
Dar am plecat la padure.Asa ca so nimerit la fix.

La iesirea din sat, pe drumu ce urca la canton merg pana la intrarea in padure. Nu-i doar drumul meu sau al tau, e si a lor.
Am vazut ca unii din voi ii vaneaza cu masina pe sosele , ... aiurea, numa sa faci rau. Lasa-i in pace, incetineste, ocoleste sau mai bine, opreste, coboara si pune-i in iarba.
Cand te bucuri ca dai cu masina peste caine, pisica, pasare, broasca, sarpe, etc, nu este decat o manifestare a rautatii, practic te bucuri ca omori (si nu aberez, ci vorbesc la concret, ca te-am si v-am vazut ca sunteti mai multi).
Mic sau mare, viata e viata. Nu i-ai dat-o tu, nici nu o lua. Nu te aperi si nu mananci, atunci nu ai absolut nici un motiv real.

 S-a indesit codrul si lumina patrunde filtrata prin coroanele bogate.

Prin desisuri uneori distingi poteci de animale. Mai gasesti vizuini.
 Crengile si frunzele au fost acoperite de tot soiul de plante. Dupa ploile astea o gramada de salamandre si melci iti alearga pe la picioare.

 Insa dupa ploaie pamantul se imbiba si iata ca devine ca foaia alba pentru creion.
Copite si picioare cu pernite si gherute toate raman pentru o vreme semnate aici. Urma vorbeste despre modul de deplasare, dimensiuni, viteza, starea sanatatii, etc. Astea pentru cine are vreme si stie si ii si foloseste la ceva.
Pentru noi, nestiutorii, raman doar marturii a faptului ca inca e cineva acasa.

Dupa o coborare pe un picior de deal, prin desis, ajung intr-o zona faina, umbroasa, cu doline pe ambele parti. Aud fosnet si casc bine ochii.
Vad ciuta cum vine catre mine din tufisuri.
E o zona mai umeda. Pe moment ma opresc sa vad ce are de gand. Ma uit la ea in ochi si nu inteleg.
Pai de ce vine catre mine, e oarba sau ma ataca ?!  :))   (io speram sa ma atace :))  )
Ma, da treaba-i ca nu mo vazut, poate ca eram prea mic pentru ce se astepta ea sa vada, cert e ca so oprit brusc, o facut cale intoarsa si o tuns-o pe deal in sus, deodata a mobilizat inca una si un cerb, pe care nici io nu-i vazusem.
Pe motiv ca le iau urma am intrat mai adanc .
Iar imi amintesc ca-i mare dealu asta si ca e de umblat si vazut.

Ma opresc cand vreau, umblu pe unde aleg si vad cat pot, ... nu totdeuna insa disting ceea ce vad.
Ca ciuta, care fie vedea si nu pricepea , fie era mai mult curioasa decat speriata.
Vara o "punga" dinasta cu furtun ("sistem de hidratare" cum ii zic ei) ii practica. Iti asigura o cantitate apreciabila de apa pe care o poti folosi si pe drum ( fara sa trebuiasca sa te opresti,sa mai deschizi rucsacul, cazul bidonului clasic)  dar si la facut ceaiul, spalat maini, fruct, cutit. Il agat de o greanga si gravitatia imi vine in ajutor.
Io de la alergari m-a obisnuit cu astea, ca-s practice. Cu papucii de alergat la fel. Care i-am scos din uz la alergat raman buni la umblat (dupa ce se taseaza talpa si isi pierd proprietatile de a absorbii socul sau/si se deformeaza, ... nu atunci cand sunt rupti/praf, cum ar intelege unii) .
In felul asta daca ma apuca sa alerg dupa cate ceva in padure ori pur si simplu vreau sa scurtez distanta (mai exact timpul) pot linistit sa alerg (mai ales daca is singur).
Stiu ca altu poate se simte mai in siguranta in bocanci (unii si cu parazapezi ! ) totusi e un echilibru si aici. Confortul piciorului nu tine doar de sustinerea gleznei, ci si de echilibrul termic si cel al umiditatii. Daca iti "fierb" picioarele si-ti transpira si se umfla in bocanc n-ai facut nimic.
In plus pe langa ca misc mult mai rapid in papuci dinastia scurti, merg si mult mai silentios. Ma pot apropia in liniste, ceea ce cu bocancul n-ai cum.
Bocancul insa il folosesc atunci cand am rucsac greu in spate, cand piciorul trebuie sa sustina o greutate mai mare decat a corpului. Acolo chiar e bine ca in teren accidentat sa ai glezna sustinuta.
Deci si aici pe langa alegerea fiecaruia (care de regula nu trece mult de cateva idei preconcepute dar si de clasicul -  "asa imi place mie") , conteaza si un minim de echilibru, dictat de bunul simt.
Sti cum aflii ca ai ales ce trebuie ?
Ca atunci cand umblii uiti de picioare si te gandesti doar la peisaj. Daca gandul iti merge fie la faptul ca te jeneaza, ca ar fi bine sa te mai descalti ca iti ard picioarele, ca esti ud si ai besici, etc , ... atunci ai cam compromis o buna parte din tura.
Atentie, nu zic ca un papuc de strada e bun la padure, deloc nu spun asta, zic doar ca echipamentul de munte nu este intotdeauna cel mai bun si vara in zonele mai joase. In plus nu alerg cu papuci de strada ci cu incaltaminte special destinata alergarii in natura.
Sunt doar alte variante la ce ai vazut/auzit, insa nu sunt dupa "ureche", eu chiar le practic si mere bine.Unele poate ti se potrivesc, altele, nu.
Iei doar daca crezi ca e ceva bun.

Si daca o zi a fost de umblat pe picioare, a 2 a e pentru roata.
 Numa ca asa mult mi-o placut zona ca si cu roata tot pe padurile alea m-am dus. Am vazut io ceva poteca pacolo si normal ca am apucat alta directie decat pana atunci.
Si daca in rucsac am o plasa , doar no sa ma intorc cu ea goala, nu?
M-am oprit si am umplut-o cu menta.
Nici 300 m n-am facut de acolo ca-l si aud cum striga de pe partea cealalta a vaii. Stau si-l ascult, nu inteleg, dar banuiesc ca-l chema pe celalat.
Da pampalau cum is, cum l-am auzit, am pus frana brusc si m-am uitat in stanga, .. insa aveam magariile alea prinse de pedale (papuc dinala cu prinderi nebunesti sa nu poti sa scoti picioru cand ai mai mare nevoie  :)) ) si fara nici o sansa m-am prabusit pe o parte. Am amortizat cu palmele n-a fost nici o smecherie, insa situl s-a "infipt" un buca stanga si pala l-am simtit  :)) , da-i bun, ii bun ca am stat cre ca vreun sfert de ora sa-i ascult pe astia.
"Cerbii din padure " ( unii stie ce e aia  :)) )

In verme ce cautam urmele prin noroi si faceam poze la padure incepe sa tune. Eee, zic, o sa vina ploaia. Si imi vad mai departe de ale mele.
Ma si se pune un ploioc de numa. Ploua cu apa, apa ii buna.
Atata vreme cat misti, n-ai treaba ca esti ud. Insa cand te opresti ar fi bine sa iei masuri ca altfel te ia frigu.
La alergat n-am nici o treaba cu ploile, vin si trec, ma ud si ma usuc, ore trec si vremea se schimba intr-o zi ca anotimpurile. Dimineti reci, apoi ploi, dupa-mese calduroase si iar ploi si vant spre seara.Vezi si simti, misti si intelegi.
Cu bicicleta dupa ce esti ud si ai mult de coborat ti se face dor sa mai si urci .
Lucruri simple dar cu care nu te plictisesti niciodata.
(blogul asta ) Nu-i jurnal si nici pagina vreunui club de vreun fel, incercam prin simple exemplificari sa-ti deschid o poarta catre cadrul natural, in speranta ca se va naste si in inima ta o dorinta de frumos.
Stii cum ii, uneori ce vezi iti face pofta. Si intr-o lume in care vezi mai mult ce nu vrei si iti fac pofta mai mult lucrurile otravitoare, nu strica sa-ti amintesti ca dincolo de "borcanul" in care locuiesti mai e o intreaga "camara".
(vezi pe blog teoria "borcanului cu capacul pus", gasesti tu daca cauti cu atentie).
Fiecare om e limitat in propriile granite. Unii in camera lor, altii in cartier, oras, tara,altii in familie, unii in ei insisi. De cele mai multe ori la trasarea granitelor participi si ai un cuvant greu de spus.
Nu-i totuna daca iesi in natura sau nu, nu-i totuna doar daca treaba asta schimba intr-un fel pozitiv modul tau de raportare la cele din jur. Altfel e totuna.
Seara faina iti doresc.

inca una de mesteacan

Este lingura cioplita la padure de 1 mai, dar abia ieri am finisat-o.
E o lingura comoda, usurica, ceva mai inchisa la culoare. De la mesteacanul cazut cred ca acu vreo doi ani  am scos o "felie".

 Dintr-o parte e asa.

Iar in mana sta cam asa. 

Asta-i mai simpla. Fara snur, dar cu husa ei din piele, e lingura oricui doreste sa o ia la excursie sau chiar acasa. Asta bineneteles daca intai iti place de ea.

Amu sa nu se inteleaga ca lingurile de lemn is mai bune sa manci la padure ca in alte parti,   :)) .

Ci prin orice ocazie mi se ofera incerc sa-ti amintesc ca in natura e frumos.

1 MAI mult, altu mai putin

Unii s-au multumit cu liziera padurii (si de asta ma bucur eu, ca altfel lasau toata mizeria sus) si alti au vrut mai la liniste.
Noi am fost altii.
A fost cald si intre copaci. Umbra lor asigura temperatura optima pentru stat, dar daca miscai transpirai.

Parangu il iau, ca sa intretin traseul. In scurta vreme tufele de mure , urzicile si ferigile vor acoperii potecile de animale si traseele de iarna.

Adevaru-i ca la padure, in acompaniamentul pasarelelor merge bine si cititul. Amu  un pic l-au deranjat mustele, ca inca nu-i obisnuit cu miscarea aia specifica de a le goni. Dar asta-i o treaba temporara, de adaptare :)) .

Un ceai sau doua prind bine oricand.

Iar cioplitu, cioplitu e de baza. Aici imi mere cel mai bine. Nu sunt conditionat de timp si profit din plin. Orele trec precum petalele parasesc floarea .

Soarele se pregateste de culcare , semn ca tre sa finalizez. In urma au ramas cateva pareri impartasite, ceva planuri si cateva semifabricate.
Daca am fript mici ? Nu, dar am avut cu noi portocala, banana si cate o napolitana mica :)) .

de ce din lemn ?

E simplu de ce. Pentru ca imi place. E organic, e gandit si muncit, e original  (termenul asta din pacate s-a cam "ieftinit" din cauza utilizarii abuzive, ... mai cu seama la incaltaminte).
Acum cand toate se schimba atat de rapid incat nu apuci sa te obisnuiesti cu ceva ca aflii ca-i deja depasit, io vin si te intorc la lingura de lemn (atentie, nu la sapa de lemn !  :))  ).
Amu stii care-i treaba. Is si cam bolunzi astia. Vezi cu internetii astia narozesti, ca in continu se schimba ceva si cica se imbunatateste si te tot constrange sa modifici. Programe peste programe care nu fac altceva decat sa-ti piarda vremea si sa-ti distraga atentia de la ceva ce putea fi important si pe care n-ai mai apucat sa-l faci.
Traim o vreme de nebunie in care si o ranga daca ti-o vinde vopsita in verde in loc de albastru (ca luna trecuta) se considera ca-i model nou si daca nu il ai esti fraier sau oricum ceva nu-i bine (tot la tine !!! )
De masini, telefoane, motoare, haine, papuci, biciclete si toate tehnologiile narozesti nici nu mai zic.
Eh, atunci io vin si-ti zic ca ii fain sa mananci cu lingura de lemn. Mai fain decat cu aia de titan, de policarbonat, aluminiu si inox.
Si dupa "scurta" introducere iata intra in scena lingura de frasin.
Ii lingura solida cu forma simpatica, cupa rotunjoara si larga.

Pe langa cea de artar o vezi mai bine. Este mai incapatoare si e bine finisata.

Are snurul din piele impletita si husa ei.
Amu de iesi la padure io zic ca mere sa mananci cu lingura de lemn. Si de iesi mai rar ori nu iesi, tot merita, ca-ti mai amintesti de ea (de padure).
E poate unul din putinele lucruri pe care le poti avea si care sa fie diferit de oricare altu.
Intr-o lume a consumerismului si a degradarii identitatii, io iti zic ca-i bine sa ai si treburi de durata.
Cica imbunatatirea vietii consumatorului. Si ajungi de nu mai speli vase ca sa nu consumi apa si detergentul (ori mai bine zis de lene ) dar te costa banul pe farfuriile, tacamurile, paharele de unica folosinta, asta fara sa mai gandim mizeria ce o lasi in urma si de care evident nu-ti pasa.
Daca suntem mai rationali, mai cu suflet chiar, am intelege ca fiecare lucru isi are rostul.
In gara merge sa iei o cafea sau un ceai intr-un pahar de unica folosinta, dar in nici un caz in excursie, la birou sau acasa. 

Amu stii cum ii, io imi dau seama ca intre voi mai is si oameni care habar n-au cu se manca natura si lemnul.
Dar nu-i bai, asta nu inseamna ca sunteti mai putin destepti, aiurea. Inseamna pur si simplu ca n-ati avut contact cu asta, atata tot.
Si de aia mai fac introduceri lungi, in speranta ca poate unii vor incepe sa-si doreasca si altceva decat sa frece degetul pe ecranul mobilului.
Revin la lemn si la esenta.
A vedea in lingura arborele, cu fibra lui si a distinge intre detalii este un lucru de folos daca iti intoarce un pic atentia de la obositor la frumos.
Obositoare este bombardarea asta de informatii inutile si eronate la care suntem supusi zi de zi.
Atat de multe tampenii auzi, incat te "imunizezi" si la ce ar trebui sa bagi la cap.
Nu mai e vreme sa te/ma ascult/i ca fiecare are /avem ceva de zis.
Interesant cum nu mai e vreme sa citim o carte de specialitate in vreun domeniu care pe vremuri ne pasiona, dar ne gasim suficient timp pentru o prostie de emisiune de divertisment, goala in esenta de orice poate fi numit decent, dar plina de barfe si inutilitati.

Asa ca revin la lingura din lemn de frasin.
E lingura de mancat si mere bine atat de supe cat si la felu doi.
O pun si pe asta in lista unde is toate astea de dat.
Tre sa bag mai aspru cu cioplitu, ca m-am luat cu altele si am ramas in urma.
Numa ca mai e o problema, nu-mi mai venea inspiratia ca inainte.
De multe ori ma plimb in padure si acolo pe loc vad lemnul si se naste cate-o forma in minte si nu trebuie decat so scot din lemn.
Azi iara mi-o venit una in minte asa ca o sa ies o tara la padure.