marți, 5 iunie 2012

si atunci am mers la el

Si l-am intrebat. Amu nu stiu daca se bucura sa ma vada sau nu, banuiesc ca nici nu m-a observat :)).
Insa m-a asteptat cu tot ce trebuie si m-am simtit ca acasa.
Cerul variabil a adus cu sine temperaturi ideale pentru alergari si umblaturi.
Zic alergari ca prima zi am pornit 3. Cu un " hoinar " si unu din cei "doi pasi". Ei sportivi , io nu.
Miscare faina in crestele astea, iar peisajul, cuvinte fara insemnatate, acolo e real, aici e vorba goala.
Ma, atat de fain miros raspandeau floricelele alea , incat gandul imi zbura la orice, iar alergarea mea se transforma incet incet in mers, ca poteca la modul real nu era. Pe curbe de nivel inclinate cu stancarie si boscheti, exact cum mi-as fi ales si eu de o plimbare. Si plimbare a si iesit. Amu ei cum is cu timpii si traseele urmaresc alte treburi.
Auzi tu "parametrii"  :)) . Pai astia te ingradesc ma ! Daca vrei sa urci si pe varfu ala din fata ? N-ai voie, ca nu-i traseul de concurs. Dar daca vrei sa cobori pe piciorul ala impadurit sa te pierzi un pic prin jnepeni si apoi sa dai intr-o vale cu ape si tufaris ? Imi pare rau, dar nu se poate.  :))
Eh, e frumos sportul. Stiu, ca ma uit si eu la el cand si cand. :))

A 2 a zi, cu gand sa umblu la padure, fara vreo directie concreta aleg totusi o vale pe care sa urc. Si trec pe la cascade.
Ma, nu stiu daca ti-am mai zis cat de mult imi plac cascadele astea din munti (aiurea nu stiu, ... stiu exact ca ti-am zis de multe ori)
O racoare umeda se raspandeste si un sunet variabil ca si cum apa ce cade si se izbeste ar avea continu ceva de povestit. Poate ca are, numa sa aiba cine sa asculte.
Desi am pus poza cu caii, totusi pe aia i-am vazut abia seara la coborarea din creasta.
De fapt, de la cascade nu am mai avut pe unde sa merg decat pe fata abrupta si stancoasa din dreapta. Impadurita evident, cu solul mai mult sau mai putin stabil, inclinatia ei a pus la treaba picioarele.
Am luat toate sculele cu mine (ma refer la astea de cioplit si de dormit) ca nu aveam  o zona anume in care sa vreau sa ajung. Nu bete de aluminiu, ci un baston de alun mi-a folosit ca sprijin.
Totusi pe masura ce urcam imi era tot mai clar ca pana sus nu ma voi opri.
Dupa principiul " daca doua poteci is, una urca , una nu, evident am sa o aleg pe cea care urca", numa ca aici nu exista nici o poteca . Si asta era chiar mai bine. Padurea de amestec era minunata, iar bustenii cazuti in diferite stari de descompunere amintesc de padurile vechi.
Ma simt onorat sa pot calca locurile pe care alearga si cerbul.
Dupa cateva ore de "impadurire" ajung la jnepenii ce i-am dorit cu o zi inainte. Si imi fac o "baie" de ei, de ma si satur. Aglomeratie domle de tre sa ma pun si pe burta ca tre de cate unii. Aici inveti rabdarea .
Vine ceata si pe masura ce calc creasta vine si vantul.
E senzatia pe care o asteptam.
Urc un varf, il cobor, inca unul, inca unul, la un moment dat ma opresc sa admir peisajul si sa mananc o portocala, ca apa n-am mai avut de vreo cateva ore :)) , ca am luat numa vreo treisfert de litru, da nici nu-mi mai trebuie, ca imaginea lacurilor imi stampara setea de frumos.
Si cum eram la jumatate cu decojitu portocalei, deodata aud pasi de patruped cum tasnesc la numa cativa metrii din staga mea.
Era fratele urs care o urcat creasta in galop si urma sa o coboare pe partea mea.
El n-avea cum sa ma vada, ca io eram la un metru jumate dupa creasta si el cum a venit in viteza nu s-a mai uitat in spate. La vreo 5-6 metrii a trecut, insa pana am lasat portocala si cutitul din mana,m-am intins vreo 2 m dupa aparat, l-am scos din husa si l-am reglat un pic a apucat sa alerge portiunea de zapada pe care mi-ar fi placut sa-l pozez. Eh, dar abia atunci m-a vazut.
Pe de o parte n-as fi vrut sa-l prind de picior doar ca sa-i fac poza , dar nici n-as fi vrut sa il las sa treaca fara sa arunce macar o privire inapoi.
Baiat simpatic ursu. Insa un tip zdravan, pe seama caruia nu se cade (nu-ti venea) sa faci glume.
Ma gandesc un pic ce interesant tre sa fie sa privesc de undeva de sus cum un om urca pe o fata a muntelui si ghiolbanu de urs pe alta si sus sa dea bot in bot unu cu altu :)) . Oare care se sperie mai tare ?
Apoi raman acolo si incep sa mananc portocala si sa fac inca vreo 2-3 poze la munte ca tare fain era asa invaluit cu manta de ceata.
M-am dus aproape sa vad cum a pasit. Distanta mare intre urme, misca rapid blanosul chiar si pe zapada.
Merg mai departe. Inca un varf si iar o mica coborare, dupa care varfu al mare si coborarea lunga.
E de fapt bucata de creasta care n-am apucat sa o vad cu o zi inainte.
Si dimineata nu ma mai incalt deloc.
Printre frunzele uscate presarate cu crengute si jir dinasta tepos ramas de anul trecut imi plimb talpile de colo-colo cu tot felul de treburi.
Fie ca-i vorba de gatit sau cioplit, vreau sa simt pamantul si iarba scaldata in roua proaspata.
Din verdeata uda furnicute urca pe picior in sus.
Am luat cu mine lingurile sa le gat aici sus la munte. Ma asez la umbra batranului fag si orele trec, iar aschii fine sar . Incep sa capete forma, .. lingurile, nu aschiile .
Stat, in sensul ca nu umblu prea mult, nu in sensul ca n-am sa culeg si niste muguri de molid pentru sirop.
Si am cules vreun kg jumate.
Muntele in complexitatea lui se arata doar cand el doreste . Uneori cheama norii sa-l invaluie si sa-l scalde, alteori insa, se afiseaza in zambetul maretului luminator.
Traducere - Maa ! si soarele-i zambeste muntelui ! Cum sa nu ne placa noua ?!
El este casa pentru atatea fiinte dar si pentru sufletul omului ce l-a cunoscut.
Desi imi place sa-l personific, totusi nu caut sa ma exprim poetic si nici nu am vreo doaga lipsa (cel putin nu in sensul asta), ci sunt perfect constient ca nu este altceva in ochii unora decat un mare morman de bolovani , acoperiti la baza de pamant pe care a crescut padurea si in care animalele salbatice alearga bezmetice ! (am expus un pic si alta varianta, a unora mai putini sensibili in relatia cu natura :))  ).
Realitatea insa este asa cum este, dar modul in care o percepi si in care te raportezi la ea face ca ceva sa fie frumos, indiferent, neplacut, respingator, atragator, etc.
Aici vi sa vezi, sa asculti, sa inveti, sa cunosti, sa-ti deschizi ochii si mintea si poate sa le impreunezi pe toate astea si sa iti schimbi viata intr-una mai curata.
Altfel frumosul si purul nu are are nici un efect miraculos daca nu te lasi schimbat in esenta, ci doar il savurezi ca pe o prajitura. Te lingi pe bot si apoi bei apa. In 2 zile uiti si gustul ei.
Cumva nu vreau sa ma multumesc cu gandul ca ceva placut la privit este doar pentru un moment si atat.
Am invatat ca si pentru a supravietui unor situatii critice tre sa improvizezi si sa gasesti utilitate unor lucruri extrem de simple, banale, aparent inutile. Dar mai lucrurilor atat de profunde !
Cu atat mai mult folos tre sa ai de un prieten bun si el de tine. Si undeva , ca iarasi vine vorba de esenta, gandesc ca trebuie sa existe o relatie intre tine si ceea ce te inconjoara.
Nu tre sa te simti strain, intrus, agresor sau agresat, ci mai de graba trebuie sa te incadrezi in peisaj in asa fel incat sa-l completezi si el pe tine. Nu spun ca-i ca si in casnicie, ca nu stiu cum ii acolo, dar inteleg cat de cat conceptul de relatie, ... si da, e ca si in casnicie :)) .
Pricep lucrurile de baza cum ar fi si faptul ca un crescator de animale sau/si gradinar simte nevoile celor din grija lui (animale, plante) si e in folosul lui sa se ocupe cat mai bine de ele.
Cu atat mai mult in familie, societate, cu atat mai mult cand vine vorba de Creatorul tau.
Si in modul in care te raportezi in exterior, emani o raza care se reflecta din altii si altceva inapoi spre tine si te lumineaza si pe tine.
Nu tot ce vorbim si facem. Si nu tot ce facem si simtim, insa o data ce constientizezi o treaba si iti canalizezi energia in directia aia, ai sanse mai mari sa te apropii decat atunci cand "plutesti" in avalansa dispretului fata de orice si a ignorantei .
Stiu ca din cele mai multe, omul o sa intrebe de urs, de linguri, de ce munte e ala si alte treburi care evident n-au fost decat introducere pentru a putea patrunde in miezul lucrurilor. Dar na, asta este.
Ligurile de lemn is bune sa mananci cu ele, insa ele vor trece, muntele va mai ramane o vreme, si tu vei trece, insa pana atunci conteaza ce faci, ce simti si cum folosesti toate astea.
In rest nu uita ca o simpla alergare la padure incepe cu un singur pas, dar continua cu alti 35794  :)) .

7 comentarii:

Anonim spunea...

Stiu ca acum o sa zici ca intreb numa de urs :)), dar sa nu zici ca dupa ce te-ai intalnit cu fratele urs, apoi ai dormit in padure, singur, sub tenda... ???

micul mester spunea...

Mda, pai ce era sa fac ? Ca era hamac numa de-o persoana !
Pai tine numa pana la vreo suta de kg si ala singur avea dublu. In plus n-as fi vrut sa stea asa aproape de mine, ca nu cumva sa inhalez noaptea vreun fir de par de la el :)) .
Am preferat sa dorm singur. Dar nu so suparat
(si da, ti-am zis ca de urs ma intrebi :)) )

Anonim spunea...

Poi eu n-as mai fi avut somn sa dorm singur.
Ursu ii singuru cu care nu ma inteleg in padure.
(de data asta m-ai prins cu ursu'n sac :)), dar stai linistit ca iti sunt cititor fidel.) Tiby_med-ala cu mail-urile alea "Re-Copaci" din Medias :)).

WitchKing spunea...

ai avut cumva foc toata noaptea sa stie ursu de tine? sau numa dimineata la ceai? si daca nu, ti-ai pus mancarea departe de tabara inchisa bine in pungi? si inca ceva, tu gatesti unde dormi, sau faci foc pt gatit separat?

micul mester spunea...

Aiurea, n-am facut foc deloc, nici seara, nici dimineata. Ce vezi acolo, am gatit abia la pranz, a 2 a zi.
Seara am mancat paine cu zacusca, carne afumata, branza, ...
N-am gatit, ca n-am avut apa, ca ma aflam pe o coama de deal.
Vezi ca sub hamac am inca un hamac rosu mai mic, in ala am avut rucsacul si mancarea in el.
Si da, gatesc aproape de locul unde dorm.
Nu consider ca-i un pericol iminent, poate in Alaska, Kamceatka,te mai si manca ursu, dar paici, ...
Na, fiecare face cum doreste, voi puteti sa va puneti mancarea la adapost. Eu nu procedez in inconstienta de cauza ci imi asum ce fac.
Stii cum ii, una-i sa stai acasa si sa vezi emisiuni la tv si alta-i sa iesi afara. In natura e cum ziceam in postare (nu esti intrus si nici agresat ori agresor, tre sa te integrezi sa simti ca ai si tu un loc).
In postare, ursul nu era decat un mijloc de a imbogatii subiectul, ... care este sau se vrea a fi altul.

Anonim spunea...

Da tu ai sange in instalatie... :)))

gigi spunea...

Servus! Sunt Gigi din Buzau.Am intrat din intamplare pe blogul tau si am ramas placut impresionat de postarea cu lingurile. Nu am mai citit sau auzit facandu-se "teoria lingurii de lemn" si nici nu m-am gandit vreodata ca se poate concepe asa ceva. E superba mai ales ca sub ea eu am inteles destul de multe alte lucruri care m-au inspirat (in idei , in mestesug si in drumetii).
Referitor la urs, este cum spuneai, sa te integrezi in natura si atunci nimic rau nu se poate intampla. Si dupa cum observ, o faci cu succes.
Carari insorite si racoroase, meditatie rodnica cioplind la linguri si, poate ne vom intalni prin vreo poiana.
Cu drag Gigi
www.veniticunoi.blogspot.com