duminică, 27 martie 2011

In asteptarea culorilor

Umblii pe poteca si simti ca s-a incalzit. Ai impresia ca toate stau si asteapta momentul potrivit sa se desfaca si sa porneasca ca la start. Mugurul e umflat, pe jos iarba mica, floarea mai mai ca se deschide. Aha, ia uite-l, nucul cazut. Pai acolo-i material de lingura din abundenta. No las ca ma intorc io intr-o zi la el. Si cum am urcat pe deal imediat dupa ploaie, am dau si peste o multime de salamandre. Ele contribuie cu petele galbene in a colora peisajul gri. Floricelele isi aduc si ele aportul. Bine ca mi-ai amintit. Hai sa si scriu un pic despre ea daca tot am pozat-o. Plamanarica creste in paduri, in locuri umbroase si umede, de la ses pana la munte (zona montana inferioara). Ii faina ca face intai flori roz si abia dupa o vreme se schimba in albastru (amu io nu stiu decat culorile de baza, vezi tu cum or fi in realitate). In scop medicinal is bune frunzele. Planta are actiune analgezica, antinflamatoare, diuretica,remineralizanta,cicatrizanta, sudorifica. Cu alte cuvinte e buna in tratatrea bolilor cailor respiratorii, calmand tusea, raguseala. Apoi e buna si la boli de rinichi si vezica si chiar in cazuri de diaree. E buna si-n uz extern ca cicatrizeaza ranile. La infuzie pui vreo lingura de frunze la 250 ml. Bei 2-3 ceaiuri pe zi indulcite cu miere de albine. Pe scurt am zis, ca sa nu ma intind , fara denumiri latine si proprietati chimice peste care oricum treci rapid cu vederea. In rest, planta-i buna, baga de seama si tine-o minte, ca nu-i greu de recunoscut. Dar vezi ca o dat si leurda si urzica. Acu-i momentul sa faci o mancare buna.
Gandul mi-a ramas la o iesire la padure. Una in care sa petrec mai multa vreme acolo.

Sa umblu dupa lasarea intunericului, sa pun hamacul nu stiu unde si sa ma trezesc dimineata in glas de pasarele. Cat imi place de mult racoarea aia, inainte sa dea soarele, sa umplu bratul de lemne, sa pun de-un ceai pe focul ce arde cu putin fum (esentele tari degaja multa caldura si putin fum).

Si pana atunci sa merg la izvoare si sa dau jos camasa (tricou sau bluza in cazul meu) si sa ma spal in apa rece. Descult stau in ea si pe fata si pe corp ma spal energic.

Te revigoreaza complet. Apoi ma sterg cu baticul sau prosopul si sunt treaz complet si mi-e si cald.

Asta este un "tratament" pe care-l aplic si iarna si la altitudine (cu mici si rare exceptii). Apoi cu ceaiul in mana, cu fundul pe bustean, privesc cu se arata soarele dintre trunchiurile groase ale arborilor ce pe vreme ploioasa intarzie stropii chiar si cu o jumatate de ora.

O noua zi frumoasa se arata, cu activitatile propuse dar si cu surprizele mai mult sau mai putin asteptate.

Locuri cunoscute dar si locuri noi de umblat si vazut.

Poteci si fara poteci, deal si vai, plat si accidentat sa vina toate.

Noptile in care urla lupii si cerbii, grohaie mistretii si pasari de prada nocturne scot sunete care iti amintesc ca-i mare diferenta intre a urmari o emisiune tv si a fi acolo la fata locului.

E frumos si gandul, dar mai tura.

Asa ca idee, sa sti ca aceeasi tura se poate expune in diferite moduri de catre persoane diferite. Am auzit vorbindu-se despre aceeasi tura despre care povesteam ceva in genul a ceea ce ti-am zis mai sus, doar ca el zicea altfel, ceva de genul :

" Pai cum sa fie, greu. Am umblat o garmada. Nici pe intuneric nu ne-am oprit. Habar n-am unde ne-am culcat. Nici n-am apucat sa adorm ca dupa 2-3 ore am sarit ca ars, fiare urlau, am crezut ca ne vor manca ( :)) , scuze, ma scapa rasul cand ii aud povestind, n-am ce face, am mare satisfactie sa-i aud, recunosc).

Apoi dupa ce ca am dormit putin ne-am trezit prea devreme si era rece afara si a trebuie sa facem focul. Ce sa fac, am taiat lemne, am despicat, nici n-am apucat sa mananc ceva ca deja parca eram la lucru.

Si dupa ce am luat micul dejun in loc sa stam acolo am strans repede si iar am plecat. Am umblat iarasi o gramada.

Is plin de besici la picioare si am tras si o sperietura groaznica. Am crezut ca ne manca lupii pacolo.

Pai gandeste-te ca eram numa noi doi in padure si habar n-aveam unde suntem. Asta parca era drogat, zambea din orice si se misca relaxat parca era in camera. Cand il intrebam ce facem daca vin la noi, tot imi zicea : dormi ma ! Pai cum sa dorm ?!

Abia asteptam sa ciopleasca ceva ca sa pot sta si eu un pic. In rest, na ce sa zic o fost fain, dar is mai obosit decat am plecat. Pai eu speram sa ma relaxez la sfarsit de saptamana, ... "


:)) Si na, multe alte variante . Unuia ii place ceva, altuia altceva. Dar asa ca idee, daca nu inveti sa-ti extinzi perimetrul de confort o sa ai numa de suferit.

Sesibil omul se plange imediat. Iarna e prea frig. Noaptea prea intuneric. Toamna prea umed, rece si deprimant si nu-s nici macar frunze. Primavara e si umed si rece seara si dimineata. Vara este excesiv de cald si transpiri si cum tie nu-ti place deloc sa transpiri, ... (nu stiu de ce nu-ti place, ca daca ai sti numa un pic, ti-ai da seama ca daca n-ai transpira ai cadea lat, este mijlocul natural de racorire al organismului). Pe ploaie nu-ti palce ca te uzi si ti-e frig. Cand te ninge nu-ti place , cand e ceata nu-ti place.

Nu-ti plac potecile accidentate ca-s obositoare si periculoase, dar nici drumurile forestiere ca-s lungi si plictisitoare. Vrei iarba verde dar urasti sa te uzi pe "papuci" dimineata in roua. Iti plac animalele, numa sa nu le auzi noaptea cand dormi. Iti place sa nu-ti lipseasca nimic dar urasti sa porti greutati in spate.

Iti place confortul la tabere dar ti-e tare lene sa faci orice.

Desigur ca nu despre tine e vorba aici, ci despre cineva imaginar.

Tu sti bine toate lucrurile astea. Si nu ti-e greu nimic, ... sau ?

Indiferent daca da sau nu, sper ca ai prins ideea.

Extinde-ti perimetrul de confort si-ti va fi mai usor in viata la modul general.

Asta te va ajuta sa fi mai ingaduitor cu ceilalti si vei dobandi mai multa rabdare.

Acolo unde altora poate li se va parea greu, tie ti va parea ceva obisnuit. Dar ce tot vorbesc, ca astea sunt doar vorbe si tu poate ca te-ai si plictisit.

Da, sunt vorbe atata vreme cat nu le pui in practica.

4 comentarii:

Marius Colac spunea...

Floricelele albastre sunt cumva de plamanarica ? Noi ii mai zicem mierea ursului pentru ca are gust dulce nectarul din interiorul florii.

micul mester spunea...

Da, i se mai zice si asa.
In mod normal trebuia sa scriu si despre ea, dar m-am luat cu povestea si am "sarit " peste, dar poate revin.

micul mester spunea...

Ca raspuns pentru comentariul pe care nu l-am publicat - is suficiente denumiri pentru planta asta.

Marius Colac spunea...

Da, e bine cum ai scris. Sa sti ca multi invata de la tine pentru ca ai un fel special de a te opri asupra lucrurilor (de ex plante) pe care le intalnesti in plimbarile tale si de a le descrie proprietatile.