"Mare esti Doamne si minunate sunt lucrurile mainilor Tale" (prima parte)

Asa ca am zis sa merg sa le vad si io. Nu planul initial m-a ghidat, ca nu prea aveam unul. Insa era clar ca aveam sa apuc pe trasee putin umblate (si aici ma refer mai mult la cum ajung in munti si nu neaparat la traseele din creste) ca sa mai vad si altceva decat ambalajele din si de pe marginea potecilor.

Nu masivele mari, impunatoare, traseele cunoscute ca dificultate si lungime, si ce-o mai fi pacolo cautam acum. Ci mai de graba locurile in care nu vezi neaparat ceva impresionant (asa cum ar zice turistul) ci un fel de boschetareala (tufareala).
Pe asa o vreme e si pacat sa stai la televizor sa traiesti privind ce traiesc altii. Apropo de televizor, is cateva luni de cand am gatat-o cu el. Nu ca inainte stateam mult la el, dar de ceva vreme chiar nu mai am deloc timp (pentru el).

Nu vreau sa fac din blog un jurnal de calatorie si nici nu fac. Sunt altii cu asta. Am deschis doar o fereastra catre verdeata, catre senin, catre Dumnezeu, depinde de fiecare cat de mult sau atent doreste sa priveasca.

Am vazut barajul asta gol, ma da ii adanc nu gluma. Nu stiu daca iti dai seama din pze, dar pe margine sunt arbori adulti, nu tufe (exceptie randu ala in staga unde-s ceva mai tinerei).

Prima parte incepe cu sfarsitul turei asa ca urc prin padurea unde o data era o poteca.

Marcajul mai este, ... poteca insa e ceva de genul ca sari peste trunchiuri, te strecori pe sub, te agati si te impiedici in tufe dese de zmeur.

Ii bai mare , dar am inteles ca o dat si la stiri cate ceva . Padurea de molid e cam afectata. Am vazut dealuri intregi distruse. Unele de incendii, altele de vanturi, dar cele mai multe zone afectate de ganganii. Vad ca oamenii cauta sa intervina, taiand (probabil si in plus, ... ca nu strica sa ai motiv sa mai vinzi cata lemn) si punand capcane pentru ele. Din unele masive scoteau in fiecare zi (mai ales seara, dar si noaptea ) camioane intregi cu trunchiuri.

Am vazut peisaje interesante (sinistre ar zice unii, deprimante zic eu) cu paduri de amestec in care foioasele erau vii iar coniferele nu.

Urcand pe piciorul muntelui intalnesc varianta romaneasca de iac - magarul.

Ore trec si pe urcarea insorita mai intalnesc cate-un cioban mai dornic ca mine sa schimbe cate-o vorba. Numa bine mai aflu cate ceva.

Vine seara si cobor din creasta in dreapta, pe la saua aia, ca deja se intuneca. Acolo am zarit un lacusor si un izvor fain. Nu era chiar cald noaptea. Mai erau pete de zapada.

Dar dimineata sa te intampine cu cer senin e o incantare.

Acu sti cum ii, avantajul cortului de o persoana e ca-i usor si mic ! Dezavantajul e ca-i mic si cand stai in el. Dar ne educam sa acceptam ce alegem, ca de aia merem la scoala.

Nota - sa nu faci greseala sa-ti iei cort cu o singura folie ca ai sa stregi in fiecare dimineata cu capul condensul si mai urat e ca tot ce se condenseaza pe el se scurge pe jos udandu-ti sacul de dormit si ce mai inauntru. E o lectie pe care am invatat-o cu ani in urma.

De atunci cort il numesc doar pe cel dublu. Sa nu cazi in plasa celor ce zic ca are aerisire buna si nu stiu ce, ... prostii. Aerisirea n-are de-a face cu condensul. Pai ma, ii la mintea cocosului. Daca si tenda care e cea mai aerita posibil face condens, cum sa nu faca cortul, care-i ca o punga aproape inchisa in care respira cineva. Daca ti-ai luat deja, ce sa zic, ... sa-l stapanesti sanatos ! :)) .

Apoi nu termin bine de mancat ca in creasta se si vad oile. De jos aud iarasi ceva clopote si latraturi.

Ei, zic stai sa vezi ca astia se ciocnesc.

Deodata ca narozii vreo 10-12 cainoci daia navalesc din sa catre mine. Stateam in fund pe izopren cu ceaiul in mana si asteptam sa vad spectacolul din care banuiam ca fac parte.

Dar de jos urcau alti 4-5 caini. Ma cand s-or izbit unii in altii o sunat parca o lovit toba. Apoi s-auzi urlete si schielalaieli.

Ai multi i-or batut in repetate raduri (ca la interval de 10 minute aprox. s-or mai batut de vreo 3 ori) pe aia putini.

Unii or ramas cu ceva zdrelituri, altii schipatau.

Intr-un final s-or intalnit si ciobanii care de fapt se cunosteau si in prezenta carora s-or mai batut de vreo 2 ori cainii.

Da cu mine vad ca n-or avut treaba. Or latrat asa discret as zice (prin comparatie) si au mentinut o distanta de bun simt.

M-am luat si am plecat. Ma gandeam ca e chiar ridicol ca scopul unei calatorii la munte sa se cheme "varful". Asa numitul loc din care nu mai ai unde urca si de unde se vede foarte frumos totul. De multe ori te asteapta acolo o placa, un semn sau chiar nimic.

Varful e bun si merita urcat, merita chiar si sa-l fixezi ca obiectiv, insa doar ca motivatie, nu ca ceva real pentru care sa merite sa sacrifici. Ma refer la varful muntilor in general.

Daca principalul motiv in a practica alpinismul e dorinta de glorie, de palmares, de a fi apreciat (cum de altfel sti bine ca fac multi) e o mare greseala. Iti zic io ca oamenilor nu le pasa ce urci tu, le place mai mult fotbalul (si poate au mai mult folos sa vada meciul decat sa auda ca tu meri si urci nu stiu ce , nu stiu unde, ... pentru ca ei efectiv nu stiu ce !).

Sa mergi la munte e o experienta extraordinara, dar din nou zic depinde cum te raportezi la asta. Cu mana, piciorul si ochiul tau poti sa te educi, sa inveti, sa cresti si tot cu ele poti sa te omori singur , ... fizic, moral si spiritual.

Ceata are un miros specific, miroase a ceata !

Varfurile cand se vad, cand nu. Cand e rece cand e cald. E linsite sus, vantul adie doar. Umblii si parca timpul terce repede. Dar zilele trecute cand bagam cu soarele-n cap si fara apa in bidon, parca nu trecea la fel.

Marcajele vechi , pe cale de disparitie, varfurile cu plagi ruginite si deloc. E bine.
Caldari mari, vai largi si crestele muntilor pe care poate ai umblat sau nu. Moment banal sau solemn, iarasi depinde doar de tine.

Cand lacurile sunt rare, sunt mai speciale parca, desi daca era in Retezat, poate asta ar fi trecut neobservat.

Apropo de Retezat, eu zic ca-i cel mai frumos masiv din tara, bazandu-ma pe diversitatea activitatilor pe care le poti desfasura in el si pe totalitatea elementelor pe care le inglobeaza.

Acolo poti gasi cele mai multe lacuri glaciare de la noi, apoi varfuri peste 2500, creste usoare si mai tari. Poti catara in stanca si gheata si poti umbla zile in el. Poti sa schiezi pe partii dar mai ales "salbatic". Ai chei cu cascade foarte faine si pesteri. Ai paduri destule si fauna. Refugii si cabane, dar si trasee pentru cei ce indragesc natura cat mai putin atinsa (afectata) de om.

La noi am remarcat ca-i aventura sa si ajungi in anumite masive.

Mijloacele de transport is si nu-s. Asa ca te adaptezi. Tu , stiu ca ai masina si meri peste tot cu ea. Eu n-am, nu-mi place si nici nu-mi traba.

Nu ma impac bine cu ideea sa cobor pe unde am urcat si nici sa ma gandesc unde s-o las si daca o mai gasesc cum am lasat-o. In plus iasa tare scump daca merg singur.

Cand merg in munte urc pe unde vreau, merg pe unde pot si cobor pe unde apuc. Cand is jos, mai vad io cu ce ajung acasa.

Drept e ca de multe ori distantele pana si de la munte sunt mai mari decat cele parcurse in masiv. Dar nu-i lene, asa ca nu-i nici o problema.

In felu asta am cunoscut multi oameni de prin satele de langa munte.
Si ce-mi place cand ma uit din masiv si cat vad cu ochii doar alti munti si paduri. Bine zicea baiatu asta, ca paduri ca la romani, in Europa nu prea gasesti. Fie nu-i diversitatea speciilor de arbori (data si de variatiile de altitudine), fie nu-i cantitatea, fie nu-i cadrul natural (adica or intervenit ei plantand soiuri nespecifice zonei - inlocuind foioasele cu coniferele).

Si mai o treaba foarte faina e ca aici, in muntii nostrii gasesti apa curata destul de usor si des. Si asta nu-i putin lucru. Dar cine a insetat in munte stie exact ce zic. Astia pe dincolo merg cu apa la rucsac si filtre. Stiu, nu de la tv, ci de la ei. Ca ma intalnesc deseori cu strainii in munti si se tot mira ca io nu beau apa plata de la chioscuri ci alimentez de la izvoare. A pai in timp s-or mai invatat si ei. Dar imi spuneam ca pacolo rar gasesti izvoare cu apa potabila (cel putin asa le-o intrat lor in cap, ... ca io beam si la ei de peste tot, drept e ca daca era dubioasa o fierbeam).
Pe o placa turnata si gravata, montata cu mai bine de 70 de ani in urma sta scris. Fie ca-i pasa celui ce tece si vede, fie ca realizeaza, fie ca nu. Depinde doar de cel ce citeste daca sa se bucure de aceste lucruri ca de niste minuni sau sa banalizeze, considerand ca e doar o alergare ca oricare alta, un masiv nu prea mare, nici prea impresionant, cu putine lucruri de vazut si de facut.

Am ales sa vad lucrurile asa minunate, sa ma bucur de fiecare clipa si sa fiu multumitor ca fac parte dintr-un intreg creat cu migala pana in cele mai mici detalii.